Lectia 9b – Aci 5

Cursul 5

Cum funcţionează karma

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 9, a doua parte

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

 

Ordinea faptelor imediate în funcție de severitatea lor

Să ne întoarcem la cele cinci fapte imediate şi să vedem pe ce scală se află în funcție de severitatea lor.

1. După cum am văzut, fapta cea mai gravă este deteriorarea integralității grupului Sangha.

Deoarece Sangha este considerată ca fiind Dharmakaya, corpul mental a lui Buddha, scindarea ei reprezintă vătămarea corpului Dharmakaya, şi în cele din urmă va constitui pentru noi un mare obstacol de a ajunge la iluminare.

Vă voi povesti puțin despre Lama Zopa, maestrul spiritual al organizației FPMT, (https://fpmt.org/) adică Fundația pentru conservarea a tradiției Mahayana.

Lama Zopa a avut mari probleme de sănătate. Elevii lui care îl iubeau şi îl îngrijeau şi nu știau ce să mai facă ca să-l ajute. La acea vreme ei au mers să se sfătuiască şi cu Geshe Michael în privința sănătății maestrului lor.

Geshe Hla le-a spus că cel mai important pas pe care ei ar trebui să-l facă este să înceteze orice dispută și ceartă din cadrul centrelor lor și să evite scindările și disensiunile dintre ei, pentru că toate acestea sunt exact cele care dăunează sănătății Lamei. În întreaga lume, există peste o sută de centre FPMT, iar fiecare este condus de către două persoane. Cei doi sunt aleși din cadrul aceluiași centru și sunt exact aceia care nu se împacă unul cu celălalt, fiind nevoiți să lucreze împreună.

Datorită angajamentului lor față de dharma şi față de maestrul lor, ei se pun în mod voit în situația în care vor trebui să facă față celor mai dificile situații. Angajamentul şi relația lor cu Lama îi pun în fața problemelor imediate din viața lor, pe calea spre iluminare. Este foarte interesant de văzut modul în care aceștia, în pofida greutăților care apar, reușesc să le depășească și să transforme neînțelegerile dintre ei într-o colaborare perfectă.

2. Următoarea faptă este tentativa de omor a lui Buddha.

3. A omorî un Arhat.

4. A omorî mama.

5. A omorî tata.

 

Faptele care sunt apropiate de faptele imediate

Vom vorbi în continuare despre acele fapte care nu sunt considerate imediate dar foarte aproape de ele.

1. Fapta care este apropiată de actul de omor a părinților sau a unui Arhat, este violul unei mame care este şi Arhat.

2. Fapta care este foarte apropiată de cea imediată, este tentativa de omor a unui Bodhisattva dar care nu a devenit încă un Arhat. Acesta este denumit si “un Bodhisattva cert”, pentru că în mod cert va ajunge la iluminare, dar asta numai peste încă 100 de eoni. Un eon este considerat ca fiind de ani.

Într-unul din capitolele cărții Abhidharmakosha este descrisă istoria lumii şi formarea ei.

Se spune că primii oameni au trăit 80.000 de ani pe această planetă. La început ei au fost foarte puri, neavând gânduri negative şi duceau o viață de paradis.

Încet-încet gândurile rele au început să se strecoare în mintea lor, decăzând spiritual din ce în ce mai mult. Durata de viață a început să se scurteze, iar calitatea ei se deteriora pe timp ce trecea.

Dacă durata noastră medie de viață este de 70, 80 de ani, vă puteți imagina unde ne aflăm pe scala care a început de la 80.000 de ani. Din punct de vedere spiritual suntem în declin.

Capacitatea noastră de a ajunge la iluminare este mult deteriorată şi de aceea este nevoie de o muncă asiduă pentru a putea parcurge drumul spiritual.

În Abhidharmakosha se spune că la capătul acestui proces, oamenii ajung la o medie de viață de 10 ani, trăind într-o mare suferință. După care, vine momentul în care oamenii decid că nu mai pot să continue așa și încep să trăiască vieți virtuoase, durata de viață începând din nou să crească.

Un astfel de ciclu al vieții care începe cu o durată de viață de 10 ani, crescând la 80.000 de ani și coboară iarăși la 10 ani se numește kalpa, în limba sanscrită sau eon. Se spune că, din momentul în care Buddha şi-a dezvoltat Bodhicitta şi a devenit un Bodhisattva, au mai trecut încă 220 sau 230 de kalpa ca să ajungă la iluminare.

Deci atunci, când ne referim la un Bodhisattva căruia i-au mai rămas încă 100 de eoni până la iluminare, asta înseamnă că deja a parcurs aproape două treimi din drum, de aceea este și denumit “un Bodhisattva cert”.

3. O altă faptă care este aproape de una imediată este aceea de a omorî unul dintre cei 7 discipoli principali ai lui Buddha.

4. A fura din bunurile Sangha este aproape de o faptă imediată. A lua [bunuri] dintr-un centru dharma, este un act grav. Și invers: a dărui unui astfel de centru este o faptă extrem de bună.

5. Deoarece nu mai putem atenta la viața lui Buddha pentru că el nu mai trăiește în zilele noastre, o faptă apropiată de aceasta este distrugerea imaginilor lui Buddha, statui, tablouri sau desene.

Rezultatul acestor fapte va fi nașterea în infern, dar nu la nivelele cele mai grele.

 

Câteva probleme legate de faptele imediate

În lectura cursului 5 sunt discutate câteva probleme legate de faptele imediate:

Cineva întreabă: Ne-ați numit acum cele cinci fapte imediate ca fiind cele mai grave, dar în lecțiile trecute, nu s-a discutat despre faptul că Buddha a spus că faptele mentale sunt cele mai grave, gândurile rele sunt cele mai grave?

Răspunsul este să nu începem a confunda lucrurile. Când ne referim la faptul că actele mentale sunt cele mai grave, ne referim la faptul că ele sunt cele mai grave dintre cele zece fapte rele, care constituie o încălcare a celor zece precepte de eliberare, acestea fiind cele trei acte legate de infracțiunile mentale: râvnirea, reaua voință şi ignoranța. Deci în acest clasament ele sunt considerate, cu adevărat, ca fiind cele mai grave.

Cineva spune: „Nu ne-ai spus că cea mai gravă faptă este concepția greșită, actul ignorant, actul de a nega legile karmice?”

Răspunsul dat celui care a întrebat este următorul: „Da, ai dreptate. El este într-adevăr grav, dar în comparație cu ce? Despre ce clasificare vorbim?” Răspunsul este că acest act este cel mai grav dintre cele cinci concepții greșite, concepții pe care le vom enumera în continuare.

 

Cele cinci concepții greșite

1. Prima concepție greșită este concepția extremistă. În cursul nr. 1 am discutat despre două asemenea concepții, şi anume:

a. Una care consideră că lucrurile au o existență proprie de sine. Aproape toți cei care nu învață dharma cad în această extremă. Aproape orice persoană care nu învață dharma, consideră că lucrurile au o existență proprie de sine, [că ele] apar în afara lui.

b. A doua concepție extremistă este concepția nihilistă pe care o dezvoltă cei care au învățat dharma, dar care nu au primit o învățătură corectă a vacuității. Cu alte cuvinte, aceştia au auzit că lucrurile nu există așa cum li se pare și deja trag concluzia: ”Păi dacă lucrurile nu sunt așa cum le vedem, atunci ele nu există, totul este doar o iluzie, deci nimic nu este important”. Atunci când ne referim la calea de mijloc, la Madhyamika, ne referim la faptul că trebuie să mergem cu multă atenție pe calea de mijloc, calea dintre cele două concepții extremiste, ca să nu alunecăm într-una din ele.

2. A doua concepție greșită este concepția perisabilă.

Aceasta este concepția pe care o deține omul, atunci când se uită la lucrurile pe care le are și le vede ca existând în sine. Sau cu alte cuvinte, el se vede şi pe el şi [pe] părțile lui ca având o existență proprie de sine.

Această concepție are două părți:

a. Prima, este atunci când omul se percepe pe sine însuși ca având o existență proprie de sine.

Atunci când ne referim la “eu”, ne referim la “eu”-ul convențional, prin care funcționăm. În existența convențională ne exprimăm: asta este bluza mea, casa mea, gândul meu.

Aceasta este vederea convențională a eu-lui și nu este nimic rău în asta, pentru că avem nevoie să acționăm, să funcționăm.

În textele budiste scrie că atunci când Buddha mergea prin sat cu bolul pentru a primi de mâncare, el spunea “Acesta este bolul meu”. Acesta este un aspect al adevărului convențional care nu provoacă suferință.

Ceea ce ne determină suferința, este concepția de a ne vedea pe noi înșine ca având o existență proprie de sine.

Dacă ne vom așeza să analizăm unde este acest eu, oare el este mâna noastră? Este piciorul nostru? Este corpul nostru? Este mintea noastră? Este oare mintea şi corpul împreună? Nu-l vom găsi. Și cu toate acestea trăim ca și când acest “eu” ar exista. Cum știm că el există? Ne simțim ofensați atunci când cineva ne jignește. Cel ofensat este exact „eu-l” de care suntem atașați, un „eu” fals care nu există cu adevărat şi care ne menține în samsara.

b. A doua parte este a fi lipit (atașat) de părțile noastre, adică de corpul nostru, mintea noastră și așa mai departe.

Întrebarea este: De ce nu este de ajuns să ne eliminăm numai concepția greșită despre existența proprie de sine și trebuie să lucrăm și asupra părților noastre?

Răspunsul este că trebuie eliminată atât concepția existenței de sine cât şi existența proprie de sine a lucrurilor care se află în afara noastră. Atunci când trecem la corpul nostru energetic, la sistemul de canale energetice şi chakre, care sunt părțile noastre şi ele [chakrele] trebuie curățate.

3. A treia concepție greșită este concepția că cel ce practică diferite forme de penitență poate ajunge la iluminare.

În lectura cursului 5 se dă un exemplu al unei astfel de concepții care exista pe vremea lui Buddha. În India antică au existat învățători care spuneau că dacă cineva şi-ar dezvolta abilitățile de concentrare şi reușește să ajungă la un nivel foarte înalt de meditație, dacă se va arunca de pe o stâncă înaltă, și va cădea peste o furcă cu trei dinți, astfel încât cei trei dinți ai furcii să pătrundă exact prin trei puncte specifice ale corpului său, acesta va ajunge la iluminare.

4. A patra concepție greșită este concepția pe care o are cineva, care nu este corectă dar de care este foarte mândru.

Aceasta este concepția celui care spune: “Nu există vieți anterioare, nici viitoare. Nu există legi karmice, deci fiecare poate să facă ce vrea“. Mai mult de atât, el este arogant și se mândrește cu ea.

5. A cincea concepție este cea clasică, Lokta, cea care neagă legile karmice.

Deci dintre toate aceste concepții greșite, a cincea este considerată cea mai gravă.

În lectura cursului cinci, se ridică întrebarea: Ce se întâmplă aurei când cineva face două fapte imediate?

După cum am mai spus, conform școlii Abhidharmakosha, unul dintre rezultatele unei acțiuni este formarea aurei în jurul persoanei, care poate fi pozitivă dacă, de exemplu, a primit jurăminte de moralitate sau negativă dacă a hotărât să devină mercenar.

Această supoziție, după cum am văzut nu este acceptată şi de celelalte şcoli.

Deci cei care țin de școala Vaibhashika, întreabă ce se petrece cu această aură în cazul când sunt săvârșite două fapte imediate? Răspunsul este că în acest caz aura este dublă în intensitate.

O altă întrebare pusă, este dacă cel care a săvârșit o faptă imediată, în viața imediat următoare se va naște în infern, deci cum va fi pedepsit în cazul în care a săvârșit două fapte imediate? Va putea oare să cadă de două ori în infern?

Se spune că una dintre formele îngrozitoare de suferință din infern, este atunci când omul stă culcat, paznicii infernului desenează linii pe corpul lui după care îl taie de-a lungul liniilor, sau părțile corpului sunt arse.

În această școală sunt unii care vor spune:

1. 1. Rezultatul săvârșirii a două fapte imediate, va fi următorul: corpul celui căzut în infern va fi dublu ca mărime.
      Iar alții vor spune:
   2. Nu, nu este așa, astea sunt prostii, ceea ce se întâmplă cu adevărat, este căderea în infern de două ori, dar una după alta.

 

Ce vom lua cu noi din lecție în această viață?

Ceea ce este important de a lua în considerare în această viață este:

– problema scindării grupului Sangha,
– respectul imens pentru părinți, să-i răsplătim pentru meritul lor că ne-au dăruit viața,
– să-i răsplătim pe profesori, pe marii Lama pentru binefacerile pe care le fac cu noi.
– a dărui ce este mai bun dharmei sau celui care promovează dharma.

 

De ce este important să purificăm karma albă?

În lecția nr. 7 am discutat despre:

• • karma neagră, ceea ce înseamnă fapta negativă săvârșită de cineva care se află în samsara, adică lumea dorințelor.
  • karma albă, adică fapta pozitivă săvârșită de către o ființă care nu se mai află în lumea dorințelor și care nu suferă în timp ce o face.
  • karma mixtă, este binefacerea făcută de omul care se află în lumea dorințelor.
  • şi karma pură, care are rolul de a purifica karmele albe şi negre.

Tot în lecția 7 s-a pus întrebarea: De ce este nevoie să purificăm karma albă?

Răspunsul la această întrebare îl vom da în continuare.

Cum se poate ajunge la tărâmul formelor şi la tărâmul fără forme? Aceste tărâmuri sau forme de existență se află încă în samsara, dar în afara lumii dorințelor.

Samsara este împărțită în trei lumi:

– lumea dorințelor
– lumea formelor sau tărâmul formelor
– și lumea fără formă sau tărâmul fără formă.

Cei care reușesc să ajungă în lumea formelor sau fără formă, sunt cei care se află în stări meditative foarte profunde. Și cu toate că aceștia se află în aceste stări de meditații avansate, nu s-au eliberat în totalitate de dorința pentru samsara, lucru care îi menține legați de ea. (despre aceste stadii de meditație vorbim în ACI 3).

 

Ceea ce ne menține în samsara, este dorința de a rămâne în ea.

În cursul despre Lam Rim, ACI 1, am vorbit despre:

– practicantul cu scopul îngust, care practică dharma pentru a nu ajunge în lumile inferioare,
– practicantul cu scopul mediu, care practică pentru a ieși din samsara,
– şi despre practicantul cu scopul înalt, care dorește nu numai să iasă din samsara ci şi să-i scoată şi pe ceilalți din ea.

Ne vom concentra în continuare pe practicantul cu scopul mediu, care dorește să iasă din cele trei lumi descrise mai sus.

Celui care se află în lumea formelor sau în lumea fără formă îi este greu să sesizeze că se mai află încă în samsara deoarece gradul lui de conștiință este foarte pur.

La aceste nivele de practică, omul și-a eliminat aproape complet dorințele. El nu mai este interesat de lumea materială sau de lumea simțurilor. De aceea se spune că se află în afara lumii dorințelor.

Cel care ajunge pe tărâmul fără formă, nu mai este interesat de nici un lucru material. Deoarece și-a pierdut orice poftă sau dorință pentru formă, acesta va ajunge într-un loc în care mintea continuă să existe, dar nu și forma.

Aceste ființe nu mai posedă corp fizic, ci o minte fără corp, de aceea acestea nu mai sunt considerate a fi oameni ci [sunt considerate ca fiind] zei.

După cum am mai spus, karma albă o acumulează cel ce se află în aceste forme de existență pe care le-am descris mai sus.

Deoarece aceste forme de existență încă se mai află în samsara, karma albă îi va aduce suferință, chiar dacă acesta nu suferă în momentul când execută karma.

Karma albă îi va provoca suferință pentru că în cele din urmă el va trebui să cadă din starea în care se află. Atâta timp cât ființa se mai află în samsara nu există nici o certitudine unde va ajunge. Atunci când karma de a fi în lumea pură, fără de formă, se va termina, el va cădea din nou în lumea dorințelor.

Pabongka Rinpoche spunea că toți cei care practică dharma, chiar și aceia care au învățat puțin, se roagă să iasă din samsara, dar aproape oricărui practicant care nu mai dorește să rămână în samsara, îi mai rămâne încă o urmă de dorință pentru existență samsarică.

Şi exact această reminiscență este cea care îl menține în samsara. Această ultimă rămășiță a dorinței este foarte greu de eliminat, este foarte greu de depășit. Ființa ajunsă la acest nivel înalt meditativ, se află într-o continuă stare de plăcere, de plăcere supremă, încât o confundă cu starea de iluminare.

 

Cum putem depăși dorința pentru samsara?

Conform Abhidharmakosha, există două moduri de a depăși dorința pentru samsara:

a. Primul mod se numește calea lumească.

Pe calea lumească, omul își dezvoltă capacitatea de a medita, putând ajunge la nivele foarte înalte. Mintea lui va deveni cu timpul mai rafinată, mai concentrată, plăcerea se intensifică, astfel încât plăcerile de la nivelul anterior meditativ să i se pară ca fiind grosolane.

În aceste stări meditative, omul nu mai este interesat nici de mâncare și nici de sex, plăcerile pe care le experimentează depășind cu mult pe acelea care vin din mâncare și sex. Fiecare nivel de concentrare va fi o cauză karmică, care va determina ridicarea la următorul nivel. Se poate urca pe scala concentrării, dar nu se iese din samsara.

Aceasta este calea lumească, un drum periculos deoarece putem crede că am ajuns la iluminare, în timp ce suntem încă prinși în samsara, diferența fiind doar că ne aflăm în stări meditative foarte înalte. Iar când karma se va termina, vom fi nevoiți să cădem din nou în lumea dorințelor.

b. Există o singură posibilitate de a învinge gravitația samsarei, aceea de a percepe vacuitatea în mod direct.

Pentru a percepe vacuitatea, nu este nevoie să se ajungă la nivelele cele mai înalte de meditație, ci la un anume nivel, numit primul Samten (vorbim în ACI 3 despre stadiile meditației).

În acest caz nu ne referim la calea lumească, ci la drumul de percepție a vacuității.

La nivelul de meditație numit primul samten concentrarea este foarte mare, există samadhi (concentrarea focalizată) iar mintea este de o mare claritate.

În aceste momente, omul trebuie să se folosească de ceea ce a învățat despre vacuitate. Scopul tuturor studiilor este de a ajunge la acest nivel de meditație, în care să ne putem focaliza concentrarea, ca raza de laser, asupra concepției greșite, asupra atașamentului de eu-l nostru, şi de a le analiza.

Această etapă se numește în limba sanscrită Vipashyana, sau Vipassana în limba pali.

Vipashyana este un nivel mai înalt decât samadhi, în care se face meditația analitică asupra vacuității, asupra gakja. Iar definiția termenului de Gakja este: acel lucru care nu există, dar credem în existența lui și de care ne atașăm, iar de aici provin toate necazurile noastre.

Aceasta este calea pe care dacă o parcurgem vom ieși în mod cert din samsara.

Răspunsul la întrebarea „De ce este important să purificăm karmele albe?” este „Pentru că nici ele nu ne pot scoate din samsara.”

 

Cel mai important lucru este să ajungem pe calea
care duce spre perceperea vacuității în mod direct

La nivelele mai înalte de meditație denumite samten sau dyana, apare o stare denumită “nimic”, o stare în care mintea s-a eliberat de orice gând.

Noi spunem că această situație nu poate fi posibilă cu adevărat, dar poate să existe o stare foarte apropiată de aceasta.

Dacă cineva practică meditația care se numește: a-ţi goli mintea de gânduri, adică meditația în care se încearcă a nu se gândi la nimic, acesta poate ajunge la acea stare pe care am denumit-o „nimic”.

La acest nivel al meditației omul rămâne în continuare în samsara, în suferință. Şi cu toate că spunem că la acest nivel nu mai există gânduri, ele continuă să apară sub forme ușoare.

Aceste metode de meditație nu sunt recomandate, sunt periculoase, pentru că ele conduc spre calea lumească, despre care am vorbit şi nu ne scot din samsara.

Care este alternativa?

Alternativa este să ne dezvoltăm capacitatea de concentrare asupra unui obiect sfânt. De exemplu, dacă ne dezvoltăm concentrarea asupra imaginii lui Buddha, datorită sfințeniei acestui obiect, vom ajunge destul de repede la starea în care vom putea percepe vacuitatea.

De aceea, în tradiția tibetană se pune atât de mult accent pe meditația asupra obiectelor sacre. Cu cât ne putem dezvolta vederea clară și concentrată asupra obiectelor sfinte, cu atât ne vom mări șansele de a ajunge la perceperea vacuității în mod direct.

 

Este important să ne organizăm în așa fel viața
ca ea să ne susțină pe drumul spiritual

Pentru a ajunge în acest loc, nu este suficient să stăm numai pe perna de meditație, ci să ne facem viața în așa fel încât să ne sprijine în practica spirituală.

• • să ne facem viața cât mai liniștită, fără prea multe preocupări,
  • să ne dezvoltăm renunțarea, să nu mai fugim după lucrurile materiale, pentru a ne putea concentra mai mult pe practică,
  • să ne menținem la un nivel înalt moral, astfel încât să nu avem conștiința încărcată, lucru care ne va împiedica să ne dezvoltăm concentrarea,
  • să facem multe acte de binefaceri, să adunăm o colecție imensă de merite și înțelepciune,
  • iar calea cea mai eficientă de a face toate aceste lucruri, este de a spune multe rugăciuni adresate Lamei.
  • a lua jurămintele și a le păstra,
  • a ţine carnețelul, a învăța, a practica, a acționa.

În felul acesta plantăm semințele karmice care ne vor ajuta să ajungem în situația de a percepe vacuitatea.

Întrebarea care se ridică este: Oare poate un om obișnuit să ajungă la percepția vacuității?

Răspunsul este că cel care face toate aceste lucruri nu poate fi un om obișnuit. Acela care cu adevărat își dedică întreaga lui viață pentru a practica dharma, pentru a-și purifica faptele și gândurile, pentru a învăța, pentru a medita, pentru a se devota Lamei și dharmei, deja nu mai este un om obișnuit.

Și dacă acesta va parcurge etapele căii și dacă își va crea condițiile karmice pentru a experimenta vacuitatea, va ajunge cu siguranță!

Va putea el ajunge [la percepţia vacuităţii] în această viață? Acest lucru este greu de știut.

Dar șansele lui vor crește dacă va merge cu precizie conform celor învățate.

Exemplul care se dă de obicei este al celui care decide să devină un pianist virtuos. Pentru a ajunge la nivele înalte de măiestrie sunt necesare antrenamente riguroase şi profesori de înaltă clasă. Și dacă practicantul va învăța în aceste condiții, șansele lui să ajungă un mare pianist sunt foarte ridicate.

În textul Sursa binefacerilor mele, din seminarul Pregătire pentru tantra, sunt prezentate toate etapele căii, iar dacă le vom urma şi dacă ne vom devota Lamei, vom ajunge la perceperea vacuității.

Trebuie să avem multă grijă să nu dăm voie îndoielilor noastre să ne domine şi să ne descurajeze. Până vom ajunge la experimentarea vacuității, îndoielile vor fi mereu prezente. Ele sunt ca niște demoni care apar să ne descurajeze de a merge spre iluminare. Rolul lor este de a ne face să spunem: „Nu am nici o șansă. Eu nu pot face asta!”

Aceste gânduri sunt primejdioase. Dacă o astfel de îndoială va apare, spuneți-i: “Mulțumesc că ai venit. Acum du-te și lasă-mă în pace”.

Există multe statui ale lui Buddha, iar unele dintre ele îl reprezintă cu mâna dreaptă atingând pământul. În scrierile budiste este descrisă scena în care Buddha stă așezat sub un pom și încearcă să ajungă la iluminare. Forțele întunecate, Mara, vin și-l atacă pe Buddha, sub formă de ispite, de îndoieli, pentru a-l opri de a ajunge la iluminare. Încercările prin care trece Buddha sunt foarte grele. El atinge pământul cu mâna dreaptă, chemându-l și îi spuse: «Fii martor la faptul că stau aici sub acest copac și voi ajunge la iluminare în pofida tuturor încercărilor grele prin care trec!».

Deci, nu dați voie îndoielilor să pună stăpânire pe voi și continuați-vă practica pentru a ajunge la iluminare.

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.