Lecția 9 – ACI 1

 

 

O scurtă recapitulare

 

Am discutat despre:

– renunțare, al cărui sens este de a-ți îndrepta atenția de la lumea materială spre lumea spirituală

– și despre iubirea tuturor ființelor.

 

Dacă ne uităm bine la sensul și conținutul lor, aceste subiecte nu țin numai de budism, ele sunt valabile oricărui drum spiritual, iar pe orice drum spiritual, omul se îndreaptă de la preocupările materiale spre înțelegerea existențială.

 

Am vorbit în lecția trecută despre Bodhicitta, iubirea pentru tot ceea ce există adusă la cotele ei maximale. Bodhicitta este o experiență spirituală extraordinară, ajunsă la cel mai înalt nivel, experiență în care chakra inimii se deschide, iar omul este în contact direct cu toate ființele din univers. Este o stare mentală foarte aproape de starea de iluminare.

 

Dar datorită faptului că persoana nu a ajuns la deplină iluminare, inima lui se va închide din nou, dar aceste trăiri intense, îl vor schimba complet.

 

Din acel moment va ști că toată viața lui va fi în serviciul semenului său. Toate acțiunile, vorbele și gândurile lui vor fi îndreptate pentru a scoate toate ființele din suferință și de a le dărui toată fericirea. Și nu orice fericire, ci cea veșnică, a lui Buddha.

 

 

Am discutat despre faptul că Boddhisattva aspiră să ajungă la iluminare și pentru acest lucru el are nevoie de două aripi: metoda și înțelepciunea, Sherab și Tap.

 

Ce cuprinde metoda? Ea cuprinde renunțarea și Bodhichitta.

 

Toate acțiunile unui Bodhisattva sunt denumite ”metoda”. Deoarece ele vor fi dictate de aspirația lui de a ajunge la perfecțiune și de iubirea lui necondiționată față de toată creația. El va căuta să se perfecționeze și să găsească metode de a putea fi de folos celorlalți și de a putea ajunge la cât mai mulți.

 

În primul rând un Bodhisattva își va perfecționa generozitatea, dăruirea.

 

Maestrul Shantideva spune că dacă dorim să devenim generoși să începem să dăruim mai întâi lucruri mici, și încet-încet dorința de a da, va crește și mai mult.

 

Dăruirea se dezvoltă odată cu practica. Ea este unul din exercițiile de bază în budism. În prima etapă, un Bodhisattva practică dăruirea și o aduce la perfecțiune.

 

Cum va putea dăruirea să devină perfectă? Numai atunci când ea este însoțită de înțelepciune.

 

 

De ce este dăruirea atât de importantă pe drumul spiritual? Pentru că atunci când dăruim lucruri, ne eliberăm puțin de atașamentele față de ele. Începem să renunțăm la acele lucruri de care suntem dependenți. Iar pe drumul spre iluminare va trebui să ne eliberăm de toate atașamentele pe care le avem, pentru că dorim să ne eliberăm de tot ceea ce ne înlănțuie și ne provoacă suferință.

 

Prin faptul că practicăm dărnicia, că o perfecționăm, încet-încet ne vom elibera de atașamentul față de lucrurile materiale. Dăruirea este o calitate care ne ajută să ajungem la renunțare, deoarece ne eliberează tot mai mult de lucrurile de care suntem ataşaţi. Și ce vom primi în schimb? Iluminarea.

 

Atunci când dăruirea va ajunge la o etapă mai avansată, din punct de vedere mental vom fi cu mult mai detașați de lucruri. Ne vom distanța de o gândire centrată pe “eu” cum ar fi: am nevoie de asta, nu pot fără asta, ăsta este al meu…

 

Când vom începe să ne eliberăm, vor fi mai puține riscuri de a încălca etica morală.

 

 

Dorința de a poseda lucruri, pentru că suntem dependenți de ele, sau invers, dorința de a ne debarasa de ceea ce nu ne place. De ex. în cazul în care nu sunt de acord sub nici o formă cu ceva anume, voi fi gata să jignesc, sau să bârfesc, sau să rănesc.

 

Datorită practicii noastre de a dărui, vom începe să ne eliberăm de atașamente, riscul de a încălca normele morale va fi mai mic, și vom fi cu mult mai atenți la comportamentul nostru etic.

Cu cât vom practica conduita morală, cu atât mintea noastră se va limpezi, meditația noastră se va adânci, succesul în meditație va deveni o realizare viabila și în final, vom ajunge la înțelepciune.

 

În continuare vom vorbi despre înțelepciune.

 

Vom trece la textul nostru:

 

          Chiar dacă renunțarea sau aspirația ți le-ai dezvoltat,

 

În această strofă, aspirația înseamnă Bodhicitta.

 

Tawa = vedere, percepție

Dakpey = corect

 

 

Ce înseamnă Nirvana? Eliminarea completă a tuturor afecțiunilor mentale și a cauzelor lor.

Ce înseamnă afecțiune mentală?

Afecțiunea mentală este un factor care tulbură liniștea sufletului, precum:

          – supărarea

          – gelozia

          – invidia

          – mândria

         – ignoranța

          – egoismul și multe altele.

 

Cel care se află în Nirvana și-a eliminat toate aceste manifestări mentale. El nu se mai poate supăra sau enerva pentru că și-a pierdut capacitatea de a se mai supăra și și-a eliminat de asemenea și semințele ce pot cauza supărarea.

 

Purtăm cu noi:

          – afecțiuni mentale, datorită ignoranței noastre, datorită faptului că nu înțelegem realitatea,

          – semințele ce cauzează aceste afecțiuni mentale.

 

Condiția necesară de a elimina toate afecțiunile mentale pentru a ajunge la Nirvana este înțelegerea profundă a vacuității.

 

Atât timp cât va exista ignoranță, înțelepciunea nu va fi suficient de profundă, de aceea nu vom înțelege realitatea care ne înconjoară și vom reacționa față de ea în mod greșit, ceea ce ne va determina să acumulăm karma.

 

 

Cum putem ajunge la percepția corectă? Există două moduri:

1. Primul mod este cu ajutorul logicii

2. Al doilea mod este percepția directă.

 

 

Vă voi da un exemplu: dacă doresc să gust un morcov, îl bag în gură și-l gust. În acest mod simt în mod direct gustul. Nu o descriere a gustului ci gustul în mod direct.

 

Dacă ne referim la cele cinci simțuri ale noastre, cu ajutorul lor avem experiențe directe. Spre părerea noastră de rău, nu putem avea o experiență directă cu ajutorul minții, deși în budism mintea este considerată al șaselea simț.

 

          Care sunt obiectele văzului? Formele și culorile.

          Care sunt obiectele auzului? Sunetele.

          Care sunt obiectele simțului olfactiv? Mirosurile.

          Care sunt obiectele gustului? Gusturile.

          Care sunt obiectele simțului tactil? Textura lucrurilor, duritatea lor.

          Care sunt obiectele minții? Gândurile.

 

Ce este în neregulă cu gândurile noastre?

 

Ele însă nu sunt greșite din punct de vedere convențional. Dacă eu recunosc că obiectul acesta este un pix și acesta este o cană și nu invers, însemnă ca din punct de vedere convențional, percepția mea este corectă. Problema este că eu nu înțeleg de unde provin ele.

 

 

Ce țin în mână?

Un pix.

 

Dacă va intra un câine în cameră, ce va vedea el?

Ceva de ros.

 

Deci există o altă ființă în cameră care vede altceva.

 

Ne întrebăm atunci cine are dreptate? Eu sau câinele?

Răspunsul este că amândoi avem dreptate. De ce ? Pentru că în această situație exista două puncte de vedere.

 

Nu am nici un motiv să-mi acord mie prioritate față de câine, în ceea ce privește percepția mea. Percepția mea este corectă pentru mine, iar percepția câinelui este corectă pentru el.

 

Ce este acesta cu adevărat? Întrebarea cea mai importantă este:

 

Din capul locului, consider că lucrurile au un adevăr obiectiv, că obiectul avea o calitate proprie. Dacă un obiect are o calitate proprie de sine ar însemna ca toate ființele din univers să-i recunoască această calitate. Dar lucrurile nu stau așa pentru că obiectul pe care-l percep ca fiind pix, pentru că are calitatea de a scrie, câinele îl percepe ca pe ceva de ros.

 

Este clar că percepția mea nu poate să fie arbitrul suprem, pentru că dacă ar fi fost așa, toate ființele din univers ar fi văzut pixul ca pix și ar fi încercat să scrie – dar acest lucru nu este așa.

 

Deci pixul nu poate fi o realitate supremă, și cu toate acestea văd pixul, paharul, omul. Deci ele există în viața mea. Dar ca să existe pixul în viața mea, este nevoie de mine. În momentul în care spun ce este acest obiect, aduc din mintea mea noțiunea de a scrie.

 

De fapt, în mintea mea există noțiunea de a scrie, noțiunea de instrument de scris, iar în momentul în care apare obiectul, proiectez, foarte repede asupra lui, ideea mea.

 

 

Când privesc, văd pixul, femeia, dar de fapt eu văd forme și culori. Pixul este doar un tub de plastic colorat.

 

 

Când privim lumea în mod normal, în mod convențional, vedem că lucrurile vin spre noi. Tavanul, încăperea, oamenii care vin, apar în afara noastră.

 

Acest lucru se numește:

Tong = a vedea

Tsur = față de mine, înspre mine

 

Adică a vedea lucrurile ca și când ar veni din afara mea. În jurul meu se află lumea exterioară, o văd, o aud, o miros, o experimentez, o realizez. Lumea vine spre mine, iar eu o percep cu ajutorul simțurilor. Acesta este modul în care credem că există lumea.

 

Aici există pixul, cu care pot scrie, îi văd culoarea, îl pot mirosi, deci îl folosesc. Dar pentru ca să fie aici pixul, de ce mai este nevoie? Este nevoie de mine, pentru că fără mine, pixul nu există. Este nevoie de un observator. Pixul în sine este neutru. El nu va căpăta sensul de „pix” fără mine și dovada este câinele care nu vede acest obiect ca pix. El va da obiectului acel sens care provine din lumea lui, așa cum furnica va da alt sens aceluiași obiect care provine din lumea ei. Fiecare ființă vie, ce are o conștiință se va raporta obiectelor în funcție de ceea ce este în mintea ei.

 

 

Atunci când voi spune “Dă-mi, te rog, pixul!”, amândoi știm despre ce este vorba, nu pentru că pixul are un sens a lui propriu, ci pentru că amândoi avem proiecții similare, avem karma similară. Amândoi suntem oameni care înțeleg noțiunea de scris și avem aceeași limbă.

 

De exemplu, cineva mă jignește în daneză, iar eu nu înțeleg daneza. Deci el nu mă poate jigni. Ce sunt cuvintele ? Sunt sunete, și pentru ca să le înțeleg ca jignire, eu sunt necesar(ă).

 

 

Deci pixul este gol de proprietatea de a fi pix în sine. Nu există aici un pix care să fie în sine pix, independent de proiecția mea. Pixul, în sine nu are proprietatea de a scrie. El este gol de a fi un pix în sine. Așa cum și cuvintele în sine nu au proprietatea de a jigni.

 

După ce ați auzit aceste lucruri, nu veți mai fi în același loc. Pentru că deja a apărut semnul de întrebare, de unde apare lumea noastră, cum apare ea? Ideea de vacuitate destabilizează statornicia acestei lumi.

 

Lumea, ea însăși este așa sau altfel. Lucrurile, ele însele sunt plăcute sau neplăcute. Am prieteni sau dușmani care, ei însuși sunt prietenii sau dușmanii mei. Cineva, el însuși este plăcut sau neplăcut.

 

După cum am mai spus, toată suferința noastră, îmbătrânirea, moartea, toate acestea se întâmplă din cauză că nu înțelegem realitatea care ne înconjoară.

 

De-abia acum am început cu ajutorul logicii să depănăm firul înțelepciunii. Este primul pas de a vedea vacuitatea. Idea de vacuitate este una dintre cele mai importante în budism.

 

 

Am vorbit, la început de experiența directă a gustului de morcov, și am spus că prin cele 5 simțuri avem experiențe directe. Dar în cazul obiectelor mentale nu avem experiențe directe, pentru că percepem lumea permanent cu ajutorul noțiunilor: acesta este un pix, aceasta este o hârtie, este plăcut, nu este bine, este legal, nu este legal, este lung, este scurt, este al meu, este al tău. Tot timpul folosim noțiuni, etichete, idei, imagini. Iar aceste lucruri le facem extrem de repede.

 

Atunci când v-am fluturat (pixul), ați spus repede că este un pix. Facem imediat diferențe dacă persoana este femeie sau bărbat. Identificăm cu multă rapiditate realitatea. Când un lucru apare în fața noastră, imediat extragem din imensul sistem de noțiuni, idei și imagini mentale, pe aceea care se potrivește și o proiectăm pe el. Suntem perfect convinși că ceea ce vedem este ceea ce și captăm.

 

 

Atunci când întreb, nu dacă el există, ci [de] modul în care el există, deja lumea mea convențională va începe să se clatine. În acest moment, încep să pășesc pe calea de a-mi dezvolta înțelepciunea, percepția corectă.

 

Acest proces de înțelegere se va adânci, în special când ne vom perfecționa meditația, când vom fi în stare să ne scufundăm într-o concentrare profundă pentru a ajunge la Shamata – liniștea meditativă (calm meditativ).

 

Shine înseamnă liniștea meditativă, iar Shamata este denumirea în limba sanscrită.

 

Mintea sare din loc în loc și, cine va începe să facă meditații, va simți acest lucru.

 

Chiar și atunci când cineva este foarte avansat în meditații, mintea va continua să fie neliniștită, dar într-o formă mult mai subtilă.

 

Numai când se va ajunge la meditația focalizată (concentrată) pe un singur punct, mintea practicantului va putea să rămână stabilă pe obiectul lui mental.

 

Mintea va fi ca o apă liniștită, clară, fără nici o mișcare. Mintea va sta neclintită pe obiect.

 

Când se ajunge la această etapă meditativă perfectă, persoana își poate controla cu desăvârșire corpul.

 

Mintea lui poate să stea fixată și patru ore pe imaginea unui pix, de exemplu, și corpul [său] să fie neclintit.

 

Nu propunem ca cineva să exerseze pe un pix, doar am vrut să dăm un exemplu de performanțe ale celui care a ajuns la acest nivel meditativ. Nu numai să stai patru ore neclintit în meditație dar și să fi într-o stare de plăcere intensă.

 

Aceasta stare nu este o stare de halucinație sau în care lipsesc gândurile, din contră, mintea este foarte lucidă, trează, iar practicantul este plin de viață.

 

În momentul în care mintea a ajuns la acest nivel, va trebui direcționată spre vacuitate. Perceperea vacuității este prima etapă care ne va asigura ieșirea din samsara. Cel care a ajuns să perceapă vacuitatea, în maxim 7 vieți viitoare va ajunge la iluminare.

 

Una este să vorbești de natura goală a pixului și alta este să o experimentezi în mod direct. Perceperea vacuității în mod direct se întâmplă numai în meditație profundă și numai după ce am învățat extrem de mult despre ea.

 

Sunt necesare două lucruri:

          – studiu intens, să ascultăm de 7000 de ori explicațiile despre vacuitatea pixului,

         – și de asemenea practica profundă a meditației.

 

Progresul în măiestria meditației depinde de păstrarea legilor morale.

 

Dacă le vom urma va veni momentul când vom percepe în mod direct vacuitatea.

 

În aceste momente [de meditaţie], vom fi intens concentrați pe obiectul meditației, care este vacuitatea. Deoarece mintea este focalizată numai și numai pe vacuitate, nu vom putea gândi: acum eu văd vacuitatea, pentru că dacă spunem “eu” și “ vacuitatea” sunt deja două noțiuni. În acest proces de percepție, “eu-l” nu există. În timpul experimentării vacuității, nu mai există conștiința de sine, nu realizăm că o percepem în mod direct. Numai după ce ieșim din meditație, vom avea viziunea ei clară.

 

Cel care experimentează vacuitatea nu are noțiunea timpului, nu va putea simți trecerea timpului.

Geshe Michael a descris acest proces ca durând un sfert de oră, douăzeci de minute.

 

Este foarte greu de știut cât durează această experiență, pentru că timpul nu poate fi perceput. Mintea este cu totul scufundată în vacuitate. Se spune, că ea este ca apa în apă. După ce experiența se termină, omul coboară din meditație.

 

Persona care a perceput în mod direct vacuitatea se numește Arya, în limba sanscrită, iar în limba tibetană: Pakpa. Este exact numele pe care naziștii l-au dat omului superior. Arya este cu adevărat un om superior, dar nu ca rasă.

 

Arya este un om superior din punct de vedere spiritual. Pakpa care va sta în meditație și care va percepe vacuitatea va deveni un alt om. În toate viețile mele anterioare momentului perceperii vacuității am fost Tsur Tong, iar după el voi deveni Arya.

 

 

Este cel mai important moment din cariera noastră spirituală, bineînțeles în afară de iluminare – momentul de percepere a vacuității.

 

 

Acest eveniment ne va asigura ieșirea din samsara, dacă nu în această viață, în maximum 7 vieți viitoare, care cu toate vor fi bune, în care vom avea condiții bune de trai și profesori desăvârșiți. (Samsara are mai multe niveluri. Noi ne aflăm la nivelul dorințelor, patimilor). Când omul iese din meditația vacuității, are senzația de coborâre. Deși corpul lui se afla încă în lumea (tărâmul) dorințelor, mintea lui a ieșit din această lume. Se spune că mintea lui a trecut în „tărâmul formelor”. Un alt motiv al sentimentului de coborâre este acela că mintea a urcat într-o altă existenţă, iar ieșirea din meditație îl va cobori din nou în lumea dorințelor.

 

Aceasta este prima etapă a perceperii vacuității. A două etapă a perceperii vacuității este cea de după ieșirea din meditație. Omul va trăi cea mai bună zi din toate pe care le-a trăit vreodată.

         – va înțelege perfect ceea ce i s-a întâmplat. Nu va avea nici o îndoială cu privință la asta. Va avea un puternic sentiment al realității și va ști exact ce se petrece.

          – primul lucru pe care îl va face este să cadă în genunchi cu smerenie pentru că este ca și când l-ar fi văzut pe Dumnezeu. Este sentimentul de a-l privi în ochi pe D-zeu.

 

Se spune că întâlnim Dharmakaya a lui Buddha, sau întâlnim pe acel Buddha care noi o să fim. Vom percepe mintea sublimă a lui Buddha, ne vom percepe propria noastră iluminare.

 

După aceea, timp de 24 de ore, omul va avea revelații:

          – el va cunoaște viețile viitoare

          – își va vedea propria iluminare. Va ști cum va ajunge la iluminare, în ce condiții va ajunge la iluminare, cât timp îi va lua, cum i se va întâmpla atunci.

          – omul își înțelege samsara lui, își vede suferința lui și a altora.

          – pe parcursul a 24 de ore poate citi mintea fiecărei ființe. Va fi foarte deprimat pentru că va înțelege suferința din mintea celuilalt.

 

Deși în toate aceste ore este treaz, merge, mintea lui va fi în contact cu acea realitate pe care niciodată nu a mai experimentat-o.

          – el își vede propria moarte. Poate vedea cum viața lui se va încheia.

          – poate să vadă înainte, poate să vadă în urmă. Percepțiile lui sunt foarte clare.

 

 

Dacă Tzur Tong vede că lumea vine dinafara lui, când va ajunge să perceapă direct vacuitatea, va fi prima oară când va vedea că nu lumea vine spre el ci [că] el însuși o creează.

 

El va deveni un proaspăt Arya. El va înțelege că nu se află nimic în realitatea lui care să aibă o existență de sine stătătoare și care să vină din afara lui. Totul este doar o proiecție.

 

Tânărul Arya va trebui să exerseze mult folosindu-se de această cunoaștere profundă. Calea ce urmează este denumită “calea practicii”, cale care va duce la iluminare.

 

Este de ajuns o singură dată să percepem vacuitatea, ca să ne asigure ieșirea din samsara, fără să mai avem cale de întoarcere.

 

Arya este nevoit să se reîntoarcă la lumea dorințelor, dar deja nu mai crede în ceea ce vede. Din acest moment deja înțelege cum își creează realitatea și va începe să facă numai bine în jurul lui.

 

 

 

 

Denpa Nyi