Lecția 9 – ACI 1

Cursul 1 – Cele 3 Căi Principale

înapoi la curs, ACI 1

Conform învățăturilor lui Geshe Michael,  traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 9

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții. 

Lecția 9- partea A
 
 
O scurtă recapitulare
 
Am discutat despre:
– renunțare, al cărui sens este de a-ți îndrepta atenția de la lumea materială spre lumea spirituală
– și despre iubirea tuturor ființelor.
 
Dacă ne uităm bine la sensul și conținutul lor, aceste subiecte nu țin numai de budism, ele sunt valabile oricărui drum spiritual, iar pe orice drum spiritual, omul se îndreaptă de la preocupările materiale spre înțelegerea existențială.
 
Am vorbit în lecția trecută despre Bodhicitta, iubirea pentru tot ceea ce există adusă la cotele ei maximale. Bodhicitta este o experiență spirituală extraordinară, ajunsă la cel mai înalt nivel, experiență în care chakra inimii se deschide, iar omul este în contact direct cu toate ființele din univers. Este o stare mentală foarte aproape de starea de iluminare.
 
Dar datorită faptului că persoana nu a ajuns la deplină iluminare, inima lui se va închide din nou, dar aceste trăiri intense, îl vor schimba complet.
 
Din acel moment va ști că toată viața lui va fi în serviciul semenului său. Toate acțiunile, vorbele și gândurile lui vor fi îndreptate pentru a scoate toate ființele din suferință și de a le dărui toată fericirea. Și nu orice fericire, ci cea veșnică, a lui Buddha.
 
Calitățile nobile ale unui Boddhisattva
 
Am discutat despre faptul că Boddhisattva aspiră să ajungă la iluminare și pentru acest lucru el are nevoie de două aripi: metoda și înțelepciunea, Sherab și Tap.
 
Ce cuprinde metoda? Ea cuprinde renunțarea și Bodhichitta.
 
Toate acțiunile unui Bodhisattva sunt denumite ”metoda”. Deoarece ele vor fi dictate de aspirația lui de a ajunge la perfecțiune și de iubirea lui necondiționată față de toată creația. El va căuta să se perfecționeze și să găsească metode de a putea fi de folos celorlalți și de a putea ajunge la cât mai mulți.
 
În primul rând un Bodhisattva își va perfecționa generozitatea, dăruirea.
 
Maestrul Shantideva spune că dacă dorim să devenim generoși să începem să dăruim mai întâi lucruri mici, și încet-încet dorința de a da, va crește și mai mult.
 
Dăruirea se dezvoltă odată cu practica. Ea este unul din exercițiile de bază în budism. În prima etapă, un Bodhisattva practică dăruirea și o aduce la perfecțiune.
 
Cum va putea dăruirea să devină perfectă? Numai atunci când ea este însoțită de înțelepciune.
 
O metodă va deveni desăvârșită dacă va fi însoțită de înțelepciune.
 
De ce este dăruirea atât de importantă pe drumul spiritual? Pentru că atunci când dăruim lucruri, ne eliberăm puțin de atașamentele față de ele. Începem să renunțăm la acele lucruri de care suntem dependenți. Iar pe drumul spre iluminare va trebui să ne eliberăm de toate atașamentele pe care le avem, pentru că dorim să ne eliberăm de tot ceea ce ne înlănțuie și ne provoacă suferință.
 
Prin faptul că practicăm dărnicia, că o perfecționăm, încet-încet ne vom elibera de atașamentul față de lucrurile materiale. Dăruirea este o calitate care ne ajută să ajungem la renunțare, deoarece ne eliberează tot mai mult de lucrurile de care suntem ataşaţi. Și ce vom primi în schimb? Iluminarea.
 
Atunci când dăruirea va ajunge la o etapă mai avansată, din punct de vedere mental vom fi cu mult mai detașați de lucruri. Ne vom distanța de o gândire centrată pe “eu” cum ar fi: am nevoie de asta, nu pot fără asta, ăsta este al meu…
 
Când vom începe să ne eliberăm, vor fi mai puține riscuri de a încălca etica morală.
 
Ce ne face să încălcăm etica morală (normele de conduită morală)?
 
Dorința de a poseda lucruri, pentru că suntem dependenți de ele, sau invers, dorința de a ne debarasa de ceea ce nu ne place. De ex. în cazul în care nu sunt de acord sub nici o formă cu ceva anume, voi fi gata să jignesc, sau să bârfesc, sau să rănesc.
 
Datorită practicii noastre de a dărui, vom începe să ne eliberăm de atașamente, riscul de a încălca normele morale va fi mai mic, și vom fi cu mult mai atenți la comportamentul nostru etic.
Cu cât vom practica conduita morală, cu atât mintea noastră se va limpezi, meditația noastră se va adânci, succesul în meditație va deveni o realizare viabila și în final, vom ajunge la înțelepciune.
 
A treia cale – percepția corectă
În continuare vom vorbi despre înțelepciune.
 
Vom trece la textul nostru:
 
          Chiar dacă renunțarea sau aspirația ți le-ai dezvoltat,
          Dacă nu ai înțelepciunea ce înțelege realitatea în mod corect
          Nu vei putea tăia rădăcinile ciclului vieții și al morții.
          Fă eforturi, deci, existența dependentă să o înțelegi.
 
În această strofă, aspirația înseamnă Bodhicitta.
yang dakpey tawa
yang dakpey tawa
 
Tawa = vedere, percepție
Dakpey = corect
 
Cu alte cuvinte, percepția corectă, înseamnă înțelegerea vacuității.
Această cale este absolut necesară pentru a ajunge la Nirvana și bineînțeles la iluminare.
 
Ce înseamnă Nirvana? Eliminarea completă a tuturor afecțiunilor mentale și a cauzelor lor.
Ce înseamnă afecțiune mentală?
Afecțiunea mentală este un factor care tulbură liniștea sufletului, precum:
          – supărarea
          – gelozia
          – invidia
          – mândria
         – ignoranța
          – egoismul și multe altele.
 
Cel care se află în Nirvana și-a eliminat toate aceste manifestări mentale. El nu se mai poate supăra sau enerva pentru că și-a pierdut capacitatea de a se mai supăra și și-a eliminat de asemenea și semințele ce pot cauza supărarea.
 
Purtăm cu noi:
          – afecțiuni mentale, datorită ignoranței noastre, datorită faptului că nu înțelegem realitatea,
          – semințele ce cauzează aceste afecțiuni mentale.
 
Condiția necesară de a elimina toate afecțiunile mentale pentru a ajunge la Nirvana este înțelegerea profundă a vacuității.
 
Atât timp cât va exista ignoranță, înțelepciunea nu va fi suficient de profundă, de aceea nu vom înțelege realitatea care ne înconjoară și vom reacționa față de ea în mod greșit, ceea ce ne va determina să acumulăm karma.
 
Înțelegerea profundă a vacuității este absolut necesară pe drumul către Nirvana sau pe calea Mahayana, calea cea mare, spre iluminarea completă a lui Buddha, spre binele întregii creații.
 
Cum putem ajunge la percepția corectă? Există două moduri:
1. Primul mod este cu ajutorul logicii
2. Al doilea mod este percepția directă.
 
Ce înseamnă percepție directă?
 
Vă voi da un exemplu: dacă doresc să gust un morcov, îl bag în gură și-l gust. În acest mod simt în mod direct gustul. Nu o descriere a gustului ci gustul în mod direct.
 
Dacă ne referim la cele cinci simțuri ale noastre, cu ajutorul lor avem experiențe directe. Spre părerea noastră de rău, nu putem avea o experiență directă cu ajutorul minții, deși în budism mintea este considerată al șaselea simț.
 
          Care sunt obiectele văzului? Formele și culorile.
          Care sunt obiectele auzului? Sunetele.
          Care sunt obiectele simțului olfactiv? Mirosurile.
          Care sunt obiectele gustului? Gusturile.
          Care sunt obiectele simțului tactil? Textura lucrurilor, duritatea lor.
          Care sunt obiectele minții? Gândurile.
 
Ce este în neregulă cu gândurile noastre?
Toate gândurile noastre sunt greșite.
 
Ele însă nu sunt greșite din punct de vedere convențional. Dacă eu recunosc că obiectul acesta este un pix și acesta este o cană și nu invers, însemnă ca din punct de vedere convențional, percepția mea este corectă. Problema este că eu nu înțeleg de unde provin ele.
 
Prima metodă – metoda logicii: Pixul
 
Ce țin în mână?
Un pix.
 
Dacă va intra un câine în cameră, ce va vedea el?
Ceva de ros.
 
Deci există o altă ființă în cameră care vede altceva.
 
Ne întrebăm atunci cine are dreptate? Eu sau câinele?
Răspunsul este că amândoi avem dreptate. De ce ? Pentru că în această situație exista două puncte de vedere.
 
Nu am nici un motiv să-mi acord mie prioritate față de câine, în ceea ce privește percepția mea. Percepția mea este corectă pentru mine, iar percepția câinelui este corectă pentru el.
 
Ce este acesta cu adevărat? Întrebarea cea mai importantă este:
 
Din capul locului, consider că lucrurile au un adevăr obiectiv, că obiectul avea o calitate proprie. Dacă un obiect are o calitate proprie de sine ar însemna ca toate ființele din univers să-i recunoască această calitate. Dar lucrurile nu stau așa pentru că obiectul pe care-l percep ca fiind pix, pentru că are calitatea de a scrie, câinele îl percepe ca pe ceva de ros.
 
Este clar că percepția mea nu poate să fie arbitrul suprem, pentru că dacă ar fi fost așa, toate ființele din univers ar fi văzut pixul ca pix și ar fi încercat să scrie – dar acest lucru nu este așa.
 
Deci pixul nu poate fi o realitate supremă, și cu toate acestea văd pixul, paharul, omul. Deci ele există în viața mea. Dar ca să existe pixul în viața mea, este nevoie de mine. În momentul în care spun ce este acest obiect, aduc din mintea mea noțiunea de a scrie.
 
De fapt, în mintea mea există noțiunea de a scrie, noțiunea de instrument de scris, iar în momentul în care apare obiectul, proiectez, foarte repede asupra lui, ideea mea.
 
Mintea noastră este plină de noțiuni, etichete, nume, idei sau imagini, și cu ajutorul lor privim lumea.
 
Când privesc, văd pixul, femeia, dar de fapt eu văd forme și culori. Pixul este doar un tub de plastic colorat.
 
Pentru ca el să fie pix, este nevoie de mine. Noțiunea de scriere nu vine de la pix spre mine, ci de la mine spre pix. Această înțelegere este critică pentru a ne elimina suferința.
 
Când privim lumea în mod normal, în mod convențional, vedem că lucrurile vin spre noi. Tavanul, încăperea, oamenii care vin, apar în afara noastră.
 
Acest lucru se numește:
Tsur Tong
ཚུར་མཐོང་
Tong = a vedea
Tsur = față de mine, înspre mine
 
Adică a vedea lucrurile ca și când ar veni din afara mea. În jurul meu se află lumea exterioară, o văd, o aud, o miros, o experimentez, o realizez. Lumea vine spre mine, iar eu o percep cu ajutorul simțurilor. Acesta este modul în care credem că există lumea.
 
Aici există pixul, cu care pot scrie, îi văd culoarea, îl pot mirosi, deci îl folosesc. Dar pentru ca să fie aici pixul, de ce mai este nevoie? Este nevoie de mine, pentru că fără mine, pixul nu există. Este nevoie de un observator. Pixul în sine este neutru. El nu va căpăta sensul de „pix” fără mine și dovada este câinele care nu vede acest obiect ca pix. El va da obiectului acel sens care provine din lumea lui, așa cum furnica va da alt sens aceluiași obiect care provine din lumea ei. Fiecare ființă vie, ce are o conștiință se va raporta obiectelor în funcție de ceea ce este în mintea ei.
 
Ideea este că este necesară conștiința cuiva care observă sau experimentează un lucru, ca să-i dea un sens.
 
Atunci când voi spune “Dă-mi, te rog, pixul!”, amândoi știm despre ce este vorba, nu pentru că pixul are un sens a lui propriu, ci pentru că amândoi avem proiecții similare, avem karma similară. Amândoi suntem oameni care înțeleg noțiunea de scris și avem aceeași limbă.
 
De exemplu, cineva mă jignește în daneză, iar eu nu înțeleg daneza. Deci el nu mă poate jigni. Ce sunt cuvintele ? Sunt sunete, și pentru ca să le înțeleg ca jignire, eu sunt necesar(ă).
 
Vacuitatea – o idee simplă care ne schimbă viața
 
Deci pixul este gol de proprietatea de a fi pix în sine. Nu există aici un pix care să fie în sine pix, independent de proiecția mea. Pixul, în sine nu are proprietatea de a scrie. El este gol de a fi un pix în sine. Așa cum și cuvintele în sine nu au proprietatea de a jigni.
 
După ce ați auzit aceste lucruri, nu veți mai fi în același loc. Pentru că deja a apărut semnul de întrebare, de unde apare lumea noastră, cum apare ea? Ideea de vacuitate destabilizează statornicia acestei lumi.
 
Lumea, ea însăși este așa sau altfel. Lucrurile, ele însele sunt plăcute sau neplăcute. Am prieteni sau dușmani care, ei însuși sunt prietenii sau dușmanii mei. Cineva, el însuși este plăcut sau neplăcut.
 
După cum am mai spus, toată suferința noastră, îmbătrânirea, moartea, toate acestea se întâmplă din cauză că nu înțelegem realitatea care ne înconjoară.
 
De-abia acum am început cu ajutorul logicii să depănăm firul înțelepciunii. Este primul pas de a vedea vacuitatea. Idea de vacuitate este una dintre cele mai importante în budism.
 
2. Percepția directă.
 
Am vorbit, la început de experiența directă a gustului de morcov, și am spus că prin cele 5 simțuri avem experiențe directe. Dar în cazul obiectelor mentale nu avem experiențe directe, pentru că percepem lumea permanent cu ajutorul noțiunilor: acesta este un pix, aceasta este o hârtie, este plăcut, nu este bine, este legal, nu este legal, este lung, este scurt, este al meu, este al tău. Tot timpul folosim noțiuni, etichete, idei, imagini. Iar aceste lucruri le facem extrem de repede.
 
Atunci când v-am fluturat (pixul), ați spus repede că este un pix. Facem imediat diferențe dacă persoana este femeie sau bărbat. Identificăm cu multă rapiditate realitatea. Când un lucru apare în fața noastră, imediat extragem din imensul sistem de noțiuni, idei și imagini mentale, pe aceea care se potrivește și o proiectăm pe el. Suntem perfect convinși că ceea ce vedem este ceea ce și captăm.
 
Pixul există? Da, există pentru că pot scrie cu el, dar el nu există așa cum cred eu că există.
 
Atunci când întreb, nu dacă el există, ci [de] modul în care el există, deja lumea mea convențională va începe să se clatine. În acest moment, încep să pășesc pe calea de a-mi dezvolta înțelepciunea, percepția corectă.
 
Acest proces de înțelegere se va adânci, în special când ne vom perfecționa meditația, când vom fi în stare să ne scufundăm într-o concentrare profundă pentru a ajunge la Shamata – liniștea meditativă (calm meditativ).
 
Shine înseamnă liniștea meditativă, iar Shamata este denumirea în limba sanscrită.
 
Mintea sare din loc în loc și, cine va începe să facă meditații, va simți acest lucru.
 
Chiar și atunci când cineva este foarte avansat în meditații, mintea va continua să fie neliniștită, dar într-o formă mult mai subtilă.
 
Numai când se va ajunge la meditația focalizată (concentrată) pe un singur punct, mintea practicantului va putea să rămână stabilă pe obiectul lui mental.
 
Mintea va fi ca o apă liniștită, clară, fără nici o mișcare. Mintea va sta neclintită pe obiect.
 
Când se ajunge la această etapă meditativă perfectă, persoana își poate controla cu desăvârșire corpul.
 
Mintea lui poate să stea fixată și patru ore pe imaginea unui pix, de exemplu, și corpul [său] să fie neclintit.
 
Nu propunem ca cineva să exerseze pe un pix, doar am vrut să dăm un exemplu de performanțe ale celui care a ajuns la acest nivel meditativ. Nu numai să stai patru ore neclintit în meditație dar și să fi într-o stare de plăcere intensă.
 
Aceasta stare nu este o stare de halucinație sau în care lipsesc gândurile, din contră, mintea este foarte lucidă, trează, iar practicantul este plin de viață.
 
În momentul în care mintea a ajuns la acest nivel, va trebui direcționată spre vacuitate. Perceperea vacuității este prima etapă care ne va asigura ieșirea din samsara. Cel care a ajuns să perceapă vacuitatea, în maxim 7 vieți viitoare va ajunge la iluminare.
 
Una este să vorbești de natura goală a pixului și alta este să o experimentezi în mod direct. Perceperea vacuității în mod direct se întâmplă numai în meditație profundă și numai după ce am învățat extrem de mult despre ea.
 
Sunt necesare două lucruri:
          – studiu intens, să ascultăm de 7000 de ori explicațiile despre vacuitatea pixului,
         – și de asemenea practica profundă a meditației.
 
Progresul în măiestria meditației depinde de păstrarea legilor morale.
 
Dacă le vom urma va veni momentul când vom percepe în mod direct vacuitatea.
 
În aceste momente [de meditaţie], vom fi intens concentrați pe obiectul meditației, care este vacuitatea. Deoarece mintea este focalizată numai și numai pe vacuitate, nu vom putea gândi: acum eu văd vacuitatea, pentru că dacă spunem “eu” și “ vacuitatea” sunt deja două noțiuni. În acest proces de percepție, “eu-l” nu există. În timpul experimentării vacuității, nu mai există conștiința de sine, nu realizăm că o percepem în mod direct. Numai după ce ieșim din meditație, vom avea viziunea ei clară.
 
Cel care experimentează vacuitatea nu are noțiunea timpului, nu va putea simți trecerea timpului.
Geshe Michael a descris acest proces ca durând un sfert de oră, douăzeci de minute.
 
Este foarte greu de știut cât durează această experiență, pentru că timpul nu poate fi perceput. Mintea este cu totul scufundată în vacuitate. Se spune, că ea este ca apa în apă. După ce experiența se termină, omul coboară din meditație.
 
Persona care a perceput în mod direct vacuitatea se numește Arya, în limba sanscrită, iar în limba tibetană: Pakpa. Este exact numele pe care naziștii l-au dat omului superior. Arya este cu adevărat un om superior, dar nu ca rasă.
 
Arya este un om superior din punct de vedere spiritual. Pakpa care va sta în meditație și care va percepe vacuitatea va deveni un alt om. În toate viețile mele anterioare momentului perceperii vacuității am fost Tsur Tong, iar după el voi deveni Arya.
 
Perceperea directa a vacuitatii
 
Este cel mai important moment din cariera noastră spirituală, bineînțeles în afară de iluminare – momentul de percepere a vacuității.
 
Scopul tuturor cursurilor, al practicilor, al meditațiilor, al seminarilor, practica yoga, renunțarea, Bodhicitta, este de a ajunge la perceperea vacuității.
 
Acest eveniment ne va asigura ieșirea din samsara, dacă nu în această viață, în maximum 7 vieți viitoare, care cu toate vor fi bune, în care vom avea condiții bune de trai și profesori desăvârșiți. (Samsara are mai multe niveluri. Noi ne aflăm la nivelul dorințelor, patimilor). Când omul iese din meditația vacuității, are senzația de coborâre. Deși corpul lui se afla încă în lumea (tărâmul) dorințelor, mintea lui a ieșit din această lume. Se spune că mintea lui a trecut în „tărâmul formelor”. Un alt motiv al sentimentului de coborâre este acela că mintea a urcat într-o altă existenţă, iar ieșirea din meditație îl va cobori din nou în lumea dorințelor.
 
Aceasta este prima etapă a perceperii vacuității. A două etapă a perceperii vacuității este cea de după ieșirea din meditație. Omul va trăi cea mai bună zi din toate pe care le-a trăit vreodată.
         – va înțelege perfect ceea ce i s-a întâmplat. Nu va avea nici o îndoială cu privință la asta. Va avea un puternic sentiment al realității și va ști exact ce se petrece.
          – primul lucru pe care îl va face este să cadă în genunchi cu smerenie pentru că este ca și când l-ar fi văzut pe Dumnezeu. Este sentimentul de a-l privi în ochi pe D-zeu.
 
Se spune că întâlnim Dharmakaya a lui Buddha, sau întâlnim pe acel Buddha care noi o să fim. Vom percepe mintea sublimă a lui Buddha, ne vom percepe propria noastră iluminare.
 
După aceea, timp de 24 de ore, omul va avea revelații:
          – el va cunoaște viețile viitoare
          – își va vedea propria iluminare. Va ști cum va ajunge la iluminare, în ce condiții va ajunge la iluminare, cât timp îi va lua, cum i se va întâmpla atunci.
          – omul își înțelege samsara lui, își vede suferința lui și a altora.
          – pe parcursul a 24 de ore poate citi mintea fiecărei ființe. Va fi foarte deprimat pentru că va înțelege suferința din mintea celuilalt.
 
Deși în toate aceste ore este treaz, merge, mintea lui va fi în contact cu acea realitate pe care niciodată nu a mai experimentat-o.
          – el își vede propria moarte. Poate vedea cum viața lui se va încheia.
          – poate să vadă înainte, poate să vadă în urmă. Percepțiile lui sunt foarte clare.
 
De aceea i se spune calea percepției, a vederii.
 
Dacă Tzur Tong vede că lumea vine dinafara lui, când va ajunge să perceapă direct vacuitatea, va fi prima oară când va vedea că nu lumea vine spre el ci [că] el însuși o creează.
 
El va deveni un proaspăt Arya. El va înțelege că nu se află nimic în realitatea lui care să aibă o existență de sine stătătoare și care să vină din afara lui. Totul este doar o proiecție.
 
Tânărul Arya va trebui să exerseze mult folosindu-se de această cunoaștere profundă. Calea ce urmează este denumită “calea practicii”, cale care va duce la iluminare.
 
Este de ajuns o singură dată să percepem vacuitatea, ca să ne asigure ieșirea din samsara, fără să mai avem cale de întoarcere.
 
Arya este nevoit să se reîntoarcă la lumea dorințelor, dar deja nu mai crede în ceea ce vede. Din acest moment deja înțelege cum își creează realitatea și va începe să facă numai bine în jurul lui.
 
 
Lecția 9- partea B
 
 

Vom discuta despre două nivele ale realității:

Denpa Nyi
བདེན་པ་གཉིས་
Denpa = adevăr
Nyi = două
 
 Ceea ce înseamnă două adevăruri sau două realități.
 
Când ne referim la cuvântul adevăr, nu ne referim la sensul de adevăr față de minciună. Nu acesta este sensul cuvântului Denpa; cuvântul se referă la „realitate” sau „obiect”.
 
Vom diferenția realitatea în funcție de:
          – obiecte stabile și obiecte variabile
          – obiecte pure și obiecte impure.
 
Există deci două niveluri de realități:
 
Nivelele de realitate
 
1. Primul adevăr: adevărul fals sau înșelător
Kundzob denpa
Kundzob denpa
 
 
Kundzob = fals, înșelător
Denpa = adevăr
 
Termenul se mai folosește și ca „adevăr convențional” sau „adevăr relativ”.
 
Sună puțin ciudat adevăr fals sau înșelător. Adevărul fals este un nivel al realității care este fals, înșelător. De ce este înșelător? Pentru că forma în care apare realitatea nu este compatibilă cu cea adevărată.
 
În prima parte ne-am referit la pix. Pixul ne apare ca și când ar avea o existență proprie de sine. Am văzut că nu putem să spunem despre el în sine, ce este. Nu știm ce este el în sine.
 
El nu are nici o natură proprie de sine. Ca el să devină pix , este necesară prezenţa mea. Și pentru a face asta, va trebui să am noțiunea de scris în minte, altfel el este doar o bucată de plastic. Un câine vede în el un os de ros.
 
Deci nu știu ce este pixul în sine. Dar el apare în realitatea mea ca fiind pix, așa cum în realitatea mea apare tavanul, podeaua, oamenii.
 
Aproape orice lucru din realitatea noastră, în felul în care el apare, este un adevăr înșelător.
 
De ce este adevăr (realitate) înșelător?  Deoarece felul în care apar lucrurile nu este compatibil cu modul în care ele sunt cu adevărat.
 
2. Al doilea adevăr: adevărul ultim, suprem, absolut
Dundam denpa
Dundam denpa
 
Dundam = ultim, suprem, absolut
Denpa = adevăr
 
Acesta este un nivel cu mult mai ridicat decât primul. Fiecare lucru în parte posedă ambele realități: o realitate pe care o vedem și a doua pe care nu o vedem. Toată învățătura nu face altceva decât să ne stimuleze să percepem cea de-a doua realitate.
 
Adevărul ultim, absolut al pixului, este faptul că el este gol de orice proprietate de sine.
 
Adevărul absolut este vacuitatea tuturor lucrurilor, este faptul că ele nu sunt nimic altceva decât o proiecție impusă de karma trecută.
 
Pixul este în permanentă schimbare. Este greu să vedem acest lucru cu ochiul liber. Cum putem ști asta? Se degradează și într-o bună zi nu va mai fi aici.
 
Sunt procese pe care nu le vedem cu ochiul liber, cum ar fi petele mele de pe faţă. Nu pot să le văd cum se formează, dar ele continuă să apară. Noi înșine suntem într-o continuă schimbare.
 
Toate obiectele din realitatea convențională, relativă, înșelătoare, sunt supuse proceselor karmice. Toate sunt în permanentă schimbare, ele sunt fluctuații de energie.
 
Ele sunt: sămânța >> germinează >> devine pom >> care dă rod >> care dă sămânța Toate lucrurile sunt energie în mișcare.
 
Adevărul suprem, absolut al pixului este faptul că el este gol de a fi un pix în sine (el însuși un pix). Acest fapt este imuabil, nu se schimbă atât timp cât pixul există. Vacuitatea pixului este lipită de el. Vacuitatea pixului nu este și vacuitatea gumei de șters. Care este vacuitatea gumei? Guma este goală de a fi ea însăși o gumă.
 
Vacuitatea este o lipsă. Ceva negativ.
 
Deci guma are vacuitatea ei, lipsa existenței proprii de sine, ca fiind lipsa ei de sine. Deși fiecare are lipsa ei de sine (guma), pe când pixul are vacuitatea lui, esența lor este aceeași, adică: nici unul nu există/nu apare de la sine.
 
La nivel convențional ele sunt două lucruri diferite, au funcții diferite, fiecare are realitatea lui absolută și în același timp au aceeași aromă, gust. În limba sanscrită se spune Ekarasa – aceeași aromă. Au același gust din punct de vedere a lipsei lor de sine, a unei existențe proprii de sine.
 
Ca această cană să fie o cană cu apă, este necesară o conștiință care să atașeze formei și culorilor, eticheta de cană cu apă. Toate acestea vin din mine. Ce este cana în sine? Depinde de cel care o privește, o furnică o privește într-un fel, câinele în alt fel.
 
Orice obiect din lumea noastră are două adevăruri, două realități, dar obiectul nu este nici una dintre cele două realități. Pentru că nu putem spune că pixul este vacuitatea lui (golul lui)
 
Vacuitate = realitatea absolută.
Vacuitatea pixului = lipsa oricărei calități (proprietate), lipsa existenței de sine.
 
Nu putem spune că pixul este vacuitate, pentru că pixul este ceva și vacuitatea este o lipsă a ceva; „ nu este”. Dar nici nu pot spune că acest lucru este pix în modul în care mă gândesc la el ca pix. Deci fiecare lucru are vacuitatea lui. Vacuitatea este lipsa existenţei de sine. Este lipsa oricărei calități (naturi) proprii. Pixul este gol de proprietatea de a fi pix.
 
Acest obiect pe care îl denumesc pix nu este altceva decât un ansamblu de elemente brute, forme și culori: am un cilindru, în capăt am capacul… Pe acest ansamblu proiectez ceea ce îmi dictează karma să proiectez.
 
Oricine este prezent la această lecție, mă privește din diverse unghiuri, unul mă vede ca fiind plăcut, altul mă vede ca neplăcut.
 
Fiecare dintre voi are un sistem de valori, noțiuni, idei, pe care îl proiectați asupra mea. Cu toții mă vedeți ca fiind exterior vouă.
 
Ce înțelege Arya?
El înțelege că dacă voi ascultați pe cineva care vă vorbește despre Dharma, aceasta vine din voi, pentru că profesorul nu are calitatea de a fi el în sine profesor de Dharma, pentru că el este gol de orice calitate.
 
Voi l-ați creat pe acel profesor așa cum ați creat și pixul.
 
Profesorul este doar un ansamblu de forme, culori și sunete, date brute. Care este vacuitatea lui? Realitatea lui supremă? Că el nu este ceea ce vă apare în față. Asta nu înseamnă că el nu există. Cu toții îl percepeți cu ajutorul simțurilor, cu ajutorul vederii, auzului și înțelegeți ceea ce el spune.
 
Când spunem că pixul este gol, nu înseamnă că nu există aici pix.
 
Noi nu spunem că nu există pixul. Sunt persoane care pot să înțeleagă după o lecție despre vacuitate, că totul este o iluzie. Adevărat este că totul este o iluzie, dar asta nu înseamnă că lucrurile nu există.
 
Este o iluzie în sensul, că lucrurile există, dar nu în modul în care credem noi că există.
 
Chiar și după ce vom înțelege realitatea lor absolută, obiectele vor continua să funcționeze așa cum au funcționat și înainte. Adică voi continua să scriu cu pixul, dar deja înțelegerea mea este alta.
 
Existența dependentă (co-dependentă, interdependența): felul în care există cu adevărat lucrurile.
 
Întrebare: Eu, Liviu, sunt o realitate absolută sau înșelătoare?
Răspuns: Eu sunt o realitate înșelătoare. Liviu este o noțiune, este ceva pozitiv, ceva care există.
 
Realitatea este înșelătoare pentru că vedem lucrurile ca existând în exteriorul nostru, apărând sub diverse forme, stabile, cu o existență proprie de sine, pe când ele nu au nici o natură proprie de sine.
 
Suntem încurcați de faptul că le vedem existând în afara noastră și reacționăm față de ele după cum le vedem, iar acest lucru este temelia neplăcerilor. Deoarece reacționăm la realitatea care ne apare fără să o înțelegem.
 
Vreau să înțeleg de ce îmi apare aici pixul și aici paharul și nu invers? De ce nu pot scrie cu paharul? De ce câinele vede pixul ca ceva de ros? Ce ne determină? Cu alte cuvinte: De unde apare această realitate înșelătoare?
 
Ten Drel sau existența condiționată
tendrel
Înseamnă existența dependentă.
 
Este deosebit de important să înțelegem existența noastră convențională deoarece ne va permite să ne creăm o realitate mai bună decât cea care o avem. Ne permite să ne transformăm realitatea.
 
Dacă este adevărat că pixul este gol în sine de orice proprietate, și pentru ca el să fie pix, este necesară prezența mea, în aceeași măsură pot spune că dacă va veni cineva să mă insulte, este necesară prezența mea pentru ca eu să fiu cel ofensat. Numai eu voi putea da cuvintelor sensul de ofensă pentru ca ele să mă jignească. Fără prezența mea, ele sunt simple cuvinte, sunete sau litere. Dacă eu nu le voi da sensul de insultă, atunci va fi imposibil ca eu să fiu ofensat.
 
Dacă lucrurile stau așa, atunci aș vrea să înțeleg de unde vine ofensa? Dacă cuvintele în sine sunt goale de a fi o jignire, și cu toate astea mă simt jignit, de unde vine jignirea?
 
Deoarece lucrurile sunt goale, ele apar ca fiind dependente de mine.
 
Atunci aș dori să înțeleg, ce este în mine, ce mă determină să dau un sens sau altul lucrurilor. Mai mult, aș dori să înțeleg de ce îmi apar lucruri negative în viața mea.
 
Ten Drel reprezintă cauzalitatea. Este știința cauzei și a efectului. De aceea o vom denumi existența dependentă, condiționată. Cum apar lucrurile așa cum apar.
 
Următorul subiect este legat de școlile budiste, şcoli care s-au dezvoltat în funcție de interpretarea pe care fiecare dintre ele a dat-o vacuității și existenței condiționate. Este foarte important să înțelegem diversele explicații asupra vacuității. Ceea ce este interesant este faptul că toate aceste școli reflectă mintea oamenilor. Buddha a predat toate aceste scoli, pentru că au existat oameni diferiți cu modalități diferite de gândire.
 
1. Școala Vaibashika – Ea vine din lumea AbhiDharma, este școala cea mai de jos. Când se vorbește despre faptul că lucrurile nu se întâmplă fără o cauză, este vorba de această școală. Această şcoală spune că lucrurile depind de cauzele lor. Nu există pom fără sămânță. Dacă nu este o cauză, nu există nici rezultat.
 
2. Școala Sautrantika – este „școala logicii”, „școala sutriștilor”, sau cei care urmează sutrele.
 
3. Şcoala Citta Matra. Are și numele de Yoga Chara sau în engleză Mind Only School.
 
4. Școala Madhyamika sau Școala „Calea de mijloc”. Această școală are două subșcoli:
          a. Svatantrika sau școala Independenților.
          b. Prasangika sau școala Consecințelor.
 
Școlile 1, 2 și 3 împreună se numesc “funcționaliștii”.
 
De ce sunt numite așa? Pentru că ele spun că orice lucru care funcționează, există cu adevărat. Am discutat până acum despre existența condiționată și despre faptul că orice lucru este lipsit de o existență proprie și, cu toate acestea, el apare în lumea mea. Trăim într-o realitate convențională, relativă. Întrebarea este de unde vine această realitate, cum se formează?
 
Toate aceste scoli dau interpretări diferite acestui subiect, adică de unde vine această realitate. Se spune că numai a patra scoală este cea corectă, iar toate cele trei sunt parțial corecte. Este foarte important să înțelegem toate cele patru școli deoarece ideile acestora se regăsesc în mintea noastră.
 
1. Școala Vaibashikaspune: “Lucrurile depind de cauzele lor”. Adică pentru ca găina să existe, trebuie să existe mai întâi oul.
 
Acest fapt nu este incorect, dar nu și in totalitate corect. De ce nu este în totalitate corect? Deoarece această înțelegere nu ne poate elibera din suferință. Această școală ne descrie parțial realitatea dependentă. Și cu toate acestea este foarte utilă. În ceea ce privește legea karmică, dacă vrem să ne eliberăm va trebui să semănăm semințele necesare.
 
Înțelegerea că orice lucru care apare în fața noastră este determinat de o cauză, este foarte importantă. Nimic nu se petrece întâmplător.
 
Aceasta este prima școală care spune că lucrurile nu se petrec întâmplător, ci sunt determinate de cauze.
 
Când ne referim aici la cauze ne referim de fapt la cauzele karmice, ceea ce am semănat se va întoarce înapoi sau cu alte cuvinte culeg ceea ce am semănat.
 
Una dintre problemele care se ivește în această prezentare, este noțiunea spațiului. Care este cauza existenței spațiului gol (spațiul ocupat de un obiect) ??
 
Spațiul nu provine dintr-o cauză și totuși el există. Trăim în acest spațiu. Cineva care este minuțios va spune “prima descriere a realității dependente, condiționate nu explică existența spațiului.
 
2. Școala Sautrantika spune că “lucrurile depind de părțile lor
 
Ce va spune prima școală despre pix? De unde vine pixul? Ea va spune că pixul vine de la fabrică. Mai întâi este nevoie de plastic, de culori, de mină și apoi asamblate. Sau ea spune că găina vine din ou.
 
A doua școală spune: “Pentru a avea un pix, am nevoie de partea lui dreaptă și de partea lui stângă, iar acestea împreună îmi vor da pixul.”
 
Și spațiul gol are părți. Partea nordică, sudică, partea de vest, de est, sau înainte, înapoi, în sus, în jos. Pentru ca eu, Liviu, să exist, îmi trebuie mâini, picioare, cap și așa mai departe. “Liviu” depinde de părțile lui. Pixul depinde de părțile lui. Școala spune că fiecare lucru depinde de părțile lui.
 
3. Școala Mind Only sau Numai Conștiință spune că: “Lucrurile vin din karmă”.
 
Numele școlii ne derutează puțin pentru că spune că totul este doar mental. Lucru care nu este corect din moment ce în realitatea noastră există și lucruri fizice, nu numai mentale. Bineînțeles că ea nu se referă la faptul că, corpul fizic și mintea sunt același lucru. Ea se referă la faptul că sămânța karmică care a creat pixul pentru mine, m-a creat și pe mine experimentând pixul. Karma care mi-a adus pixul este aceeași karmă care mă face să-l privesc. Cu alte cuvinte din aceeași sămânță provine și pixul și eu care privesc pixul.
 
Ce determină apariția pixului? Cauza este “ajutorul pe care l-am dat altora să scrie“.
Această școală spune că: și pixul și eu am venit din același loc. Aceeași sămânță karmică a creat și obiectul pe care-l privesc și pe mine experimentându-l.
 
Aceeași sămânță karmică te creează pe tine, pe mine care te privesc și experiența în sine.
 
4. Şcoala Madyamika.
 
Această școală are două școli:
 
a. Svatantrika – școala ”Jumătate-jumătate”. Ea spune: pentru ca eu să am un pix, sunt necesare două lucruri:
          1) sunt necesare elementele brute (bază) ce îmi sugerează pixul,
          2) este necesară conștiința care să proiecteze noțiunea de pix.
 
Acest subiect este dezbătut în cursul 2 (cursul ACI 2). Cu alte cuvinte este necesară baza (materia brută, forme, culori), ceva care să sugereze pixul și după acea este necesară prezența mea care să înțeleagă că obiectul este un pix, să-l perceapă ca pix. Această școală spune “jumi – juma”, adică 50% vine spre mine și 50% proiectez.
 
Oare ceea ce spun ei este corect?
Da, parțial, pentru că jumătatea care vine spre mine de fapt și ea vine din mine.
 
Lama Dvora povestește o istorioară.
La noi circulă cea cu baciul ardelean.
 
“O dată un turist vine în Noua Zeelandă și vede multe oi superbe care pasc. Se apropie de păstor și îl întreabă: spune-mi te rog, câtă iarbă pe zi mănâncă oile?
Păstorul îi spune: care dintre ele, cele negre sau cele albe?
Turistul îi spune: cele albe.
Păstorul îi răspunde: fiecare oaie albă mănâncă 10 kilograme pe zi.
Turistul: și cele negre?
Păstorul : mănâncă la fel.
Turistul îl întreabă câte kilograme de lână produc oile.
Păstorul îi răspunde: Care dintre ele cele albe sau cele negre?
Turistul: cele negre.
Păstorul îi spune că 10 kilograme de lână.
Și tot așa turistul continuă să-l întrebe, iar păstorul îl întreabă la care dintre oi se referă, cele negre sau cele albe. În cele din urmă turistul îl întreabă: de ce de fiecare dată întrebi “cele negre sau cele albe”.
Păstorul îi spune: ah, pentru că cele albe sunt ale mele.
Turistul: și cele negre?
Păstorul: tot ale mele.”
 
“jumătate – jumătate”. Aceasta este povestea. Baza de unde vine?
 
b. Prasangika – Școala consecințelor
Ming De Tak Tsam
མིང་བརྡས་བཏགས་ཙམ་
 
Ming = nume
De = noțiune/idee
Tak = a eticheta
Tsam = numai
 
Această școală spune “lucrurile există numai după cum eu le denumesc”.
 
De ce acest obiect este pix? Pentru că eu îl denumesc pix, îl identific ca fiind pix. Ceea ce avem de fapt este o grupare de elemente brute. Ce-l face să fie un pix? Eticheta pe care i-o lipesc, eticheta care vine din mintea mea. Contrar școlii Svatantrika care spune jumi – juma, această școală spune că fiecare lucru există după felul în care îl denumesc, îl etichetez.
 
De unde vin lucrurile brute pe care le etichetez? Toate vin din mine. Și bucata de plastic de unde vine ea? Dacă spun “bucată de plastic” este o etichetă. Dacă vom descompune bucata de plastic vom ajunge la molecule. De unde vin ele? Tot din mine vin.
 
Această școală spune că, de oriunde voi tăia, voi găsi un alt substrat, care și el vine din mine. De unde vin atomii? Tot din mine. Și putem continua să descompunem. Totul depinde de limbajul nostru și de noțiuni. Pentru ca ceva să existe, avem nevoie de o imagine sau de o noțiune sau de o poză. Ceva trebuie să vină din conștiința mea, altfel nu am avea despre ce vorbi.
 
Întrebarea este: De ce vedem cu toții pixul?
 
Deoarece etichetez obiectul ca pix și nu ca pahar, înseamnă că avem în minte noțiunea de scris și a obiectelor de scris. Deoarece suntem cu toții oameni, avem deja similitudini în karma noastră. Pe de altă parte, avem diferențe individuale.
 
Avem karme diferite. Unul este sănătos, altul bolnav, altul bogat, altul sărac. Dar ceea ce avem în comun este faptul că suntem ființe umane. Iar fiecare ființă umană are în minte noțiunea de scris, chiar și cel care nu a învățat să scrie, poate fi cu ușurință învățat.
 
Toate acestea conduc la întrebarea: De ce etichetez acest obiect ca pix?
 
Deoarece deținem un sistem de noțiuni care mă constrâng să văd obiectul ca fiind pix. Nu pot alege să decid că acest lucru este „pahar” sau că acest lucru este „pix”. Sunt constrâns(ă) de către sistemul de noțiuni, de condiții, de cumulul de amprente, care stau în depozitul meu karmic, să văd în acest obiect [ca fiind un] pahar și în celălalt [ca fiind un] pix.
 
Acest punct de vedere este cel mai important.
 
Până acum am mers treptat: un pix (este gol de calitatea de pix)
– obiectul este gol de a fi el în sine
– pentru ca el să fie un pix, este necesară prezența mea, sistemul meu de noțiuni.
– iar acest sistem mă constrânge să-l vad ca fiind pix.
 
Vreau să înțeleg acum, de ce sunt constrâns(ă) să văd în acest obiect un pix? Pentru că dacă aș înțelege acest lucru, atunci voi înțelege și de ce sunt forțat(ă) să aud insulte, de ce sunt ofensat(ă) atunci când aud sunetele scoase din gura cuiva.
 
De ce sunt constrâns(ă) să trăiesc într-o lume plină de suferință?
 
Nu eu am ales asta, sunt forțat. Nimeni nu alege suferința, nimeni nu alege războiul. Și cu toate acestea sunt constrâns(ă) să le experimentez.
 
Aș dori să înțeleg ce este în conștiința mea care mă determină să proiectez adevărul convențional?
 
Ne întoarcem la Je Tsongkapa.
 
          Dacă ai putea discerne că în interiorul și în afara roții,
          Legea cauzei și a efectului niciodată nu a eșuat,
          Și supusă ei este orice fenomen și obiect,
          Cu timpul, fermitatea apariției o vei contesta și va dispărea.
         Atunci vei ști că pe drumul ce-l încântă pe Buddha pășești.
 
Când se vorbește aici de legea cauzei și a efectului, de fapt se vorbește despre existența condiționată, de faptul că lucrurile sunt dependente. Fiecare școală definește dependența lor.
          – prima spune “lucrurile depind de cauze”
          – a doua „lucrurile depind de părțile lor”
          – a treia „lucrurile depind de sămânța karmică”
          – a patra „lucrurile depind de procesul de etichetare”
 
Putem observa că toate școlile susțin că lucrurile sunt dependente, că realitatea convențională are o existență dependentă.
 
Eu-l și Gak Ja
 
Vom vorbi în continuare despre Dak – self – sine.
dak
 
Dak înseamnă eu sau eu însumi(însămi). Nu înseamnă ego. Se aplică și lucrurilor.
 
Oare eu exist? Da.
 
Am oare o existență proprie de sine? Nu. Exact ca și pixul. Poate că ați înțeles despre pix că nu are o existență proprie de sine, dar ca să înțelegem că și noi suntem lipsiți de o existență proprie de sine este foarte greu. Și de ce e așa?
 
Pentru că vom fi ofensați când cineva ne va insulta.
 
Acest eu, pe care îl protejez atât ca să-i fie bine și îi apăr numele, nu există cum cred eu că există.
 
Asta înseamnă că Liviu nu există?
Da, există și funcționează. Eu exist, dar nu cum cred eu că exist.
 
Vom aborda acum un subiect foarte important, și anume
Gak Ja
 
gak ja
Gak Ja = este acel lucru care nu există, dar credem în existența lui și de care ne atașăm, iar de aici provin toate necazurile noastre.
 
Gak Ja este acel lucru pe care îl negăm, îl respingem.
Lucrul pe care îl neg pentru a mă elibera din samsara este Gak Ja.
 
Noțiunea Gak Ja se schimbă de la școală la școală, deoarece definiția vacuității este diferită de la o școală la alta.
 
1. Prima școală Vaibashika
 
Am spus că prima școală susține că existența lucrurilor depinde de cauzele lor. Cine este atunci eu-l care această școală susține că nu există? Ea spune că nu există „Eu” care să nu vină din părinții lui. Nu există un Liviu care să vină independent de părinții lui. Pentru că lucrurile au o cauză.
 
Nu există un Liviu care să existe independent de părinții lui. Eu nu am o existență proprie de sine. Eu depind de mâncarea pe care o mănânc, de aerul pe care îl respir. Există un motiv la faptul că exist așa cum exist.
 
Această școală spune: nu este corectă afirmația că eu am o existență proprie de sine, ci că eu am o existență dependentă, eu sunt dependent de cauze.
 
2. A doua școală – Sautrantika
 
A doua școală susține că lucrurile sunt dependente de părțile lor. Conform acestei școli cine este Liviu care nu există? Un Liviu independent de părțile lui. Liviu este dependent de mâinile lui, de picioare, de cap.
 
4. Şcoala Prasangika Madhyamika sau calea de mijloc de elită
 
Sărim la școala a patra. Aceasta susține că nu există un Liviu independent de proiecția trimisă pe un grup de elemente brute. De unde provine această proiecție? Din amprentele mentale, amprente care s-au acumulat în karmă.
 
De unde vine această proiecție? Din conștiința mea. Cum a ajuns ea în conștiința mea? Datorită amprentelor karmice lăsate în urma a ceea ce am făcut în trecut. Ce înseamnă asta, dacă îmi doresc o realitate mai bună? Să sădesc semințe, să fac binefaceri.
 
Aceasta este esența învățăturilor budiste. Ceea ce fac celuilalt lasă amprente karmice în curentul meu de conștiință – acestea mă constrâng să proiectez lumea pe care o trăiesc – o lume care prin natura ei nu are nici o existență proprie de sine. Totul este stabilit de karma mea, de karma constituită din faptele mele trecute față de celălalt.
 
Când voi spune că pixul este gol, asta înseamnă că este gol de o existență proprie de sine, de o existență independentă de proiecția mea, proiecție impusă de karma mea acumulată în urma gândurilor, vorbelor și a faptelor mele față de celălalt.
 
Aceasta este școala Prasangika Madhyamika pe scurt.
 
Dacă vom merge de la sfârșit la început, putem spune:
 
Modul în care acționez față de ceilalți, prin gând, vorbă și faptă, va stabili amprentele karmice. Amprentele karmice vor stabili proiecțiile mele viitoare, iar aceste proiecții mă vor constrânge să-mi trăiesc realitatea. Voi da sens lucrurilor, care ele în sine nu au nici un sens. Ele sunt neutre, ele sunt un ecran gol. Datorită karmei îmi proiectez realitatea pe un ecran gol, ecran care și el în sine este complet gol.
 
Datorită acestui proces, putem să ajungem la iluminare. Lucrurile nu sunt în sine bune sau rele. Nu trebuie să trăim într-un corp care se degradează, se îmbolnăvește și moare. Dacă am un astfel de trup, se datorează greșelii, datorită faptului că nu am fost destul de bun cu ceilalți. Nu am înțeles aceste lucruri, nu am respectat regulile morale, am rănit pe alții. Toate aceste fapte mă fac să trăiesc într-un corp care se distruge.
 
Și pentru asta avem nevoie de un ansamblu de jurăminte. Buddha a învățat oamenii ce să facă și ce să nu facă. Pentru că dacă vom înțelege greșeala pe care am făcut-o și, din acest moment, vom face tot ceea ce Buddha a spus, în mod permanent, vom ajunge la practica tantrică, practică care are cele mai puternice jurăminte.
 
Prin practica tantrică voi ajunge să mă vad pe mine însumi (însămi) într-un un corp strălucitor de lumină, de o frumusețe fără seamăn, care nu se degradează, cu o minte atotștiutoare (omniscientă), un corp de înger – exact așa cum mă vad în acest corp, în această cameră. Iar când voi ajunge să fiu un înger, camera va fi mandala, va fi paradisul. Numai așa voi ajunge la iluminare.
 
Buddha este constrâns în permanență să fie un înger luminos, pentru că el știe cum să producă karma necesară.
 
Toată lumea noastră, de la A la Z, provine din amprentele noastre karmice, care dau roade în fiecare clipă, 64 pe secundă.
 
Noi înșine am lăsat toate amprentele. Nu există nici un amănunt în realitatea noastră care să aibă o altă sursă în afara amprentelor noastre karmice. Nu există un alt loc din care lumea mea să provină, pentru că lumea este goală în sine.
 
În acest curs primiți cheia de intrare în paradis. Când vom înțelege că lumea este goală și că putem să o creăm așa cum ne-o dorim, vom începe să ținem carnețelul, vom începe să păzim cu strășnicie jurămintele. Numai atunci lucrurile se vor schimba.
 
Legile karmice și existența dependentă sau condiționată, despre care am vorbit, niciodată nu ne vor dezamăgi. De aceea carnețelul ne va ajuta enorm în a ne schimba lumea în care trăim.