Seminar de meditație:
Lo Jong 4 – Antrenamentul minții 4
Roata cuţitelor
Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 5,b
Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.
Îngerul care vine să ajute
Astfel maestrul Dharma Rakshita, și-a dat seama că toată suferința lui vine din atașamentul de sine, din Dak Dzin care este un dușman ascuns, atât de subversiv. El s-a așezat în inima noastră și a rămas mereu acolo. Noi nu-l sesizăm.
Nici măcar nu știm că este acolo și că suntem în permanență sub controlul lui. Tot timpul acest Dak Dzin ne face să reacționăm greșit și să aruncăm bumeranguri. Deci avem nevoie de mult ajutor.
Maestrul cheamă în ajutor pe demonul Yamari.
O, rege al cunoașterii secrete,
Și a mantrelor care îi torturează
Pe toți dușmanii mei!
Ce stai ferm pe picioarele îndepărtate,
Picioarele celor două adevăruri,
Cu ochii arzând ai metodei și înțelepciunii,
Deschideți fălcile și scoate-ți colții
Celor patru puteri9 ai confesiunii –
Și înfige-i în carnea dușmanului meu!
Întoarce asupra lui, cu toată mânia
Roata cuțitelor,
Roata karmei de trei ori!
El descrie cum va veni. El stă ferm pe picioarele îndepărtate. Ține în mâini cuțite și tot felul de arme și are ochii arzând. El ia roata cuțitelor și-o aruncă pe inamic, pe Dak Dzin-ul meu.
Picioarele lui sunt cele două adevăruri
Yamari stă pe picioarele celor două adevăruri.
Denpa Nyi
sau pe scurt
Den nyi
Denpa înseamnă adevăr sau realitate,
Nyi – doi.
Care sunt cele două adevăruri?
Kundzob Denpa
Dundam Denpa
Kundzob înseamnă relativ, convențional, înșelător, fals.
Deci, Kundzob Denpa înseamnă adevărul convențional, fals.
Se spune adevăr fals sau o realitate falsă. Ce este falsa realitate?
Falsa realitate
Tot ceea ce apare în viața noastră, fiecare fenomen care apare în viața noastră, inclusiv noi înșine; Fiecare persoană, fiecare obiect, fiecare idee, fiecare lucru. Toate acestea se numesc Kundzob Denpa, realitate falsă.
De ce se numește falsă? Pentru că ne înșală. În meditație am văzut cum suntem permanent ținuți captivi de această concepție greșită. În versetul din a treia parte scrie: „Un șarlatan care se înșală pe sine și apoi mă înșală și pe mine”.
Acesta este Kundzob Denpa – adevărul fals.
Este falsă pentru că ne înșală tot timpul. Mai ales când emoția pune stăpânire pe noi, când insultele sunt suficient de puternice, și nu-l înțelegem pe șef.
Nu înțelegem cine țipă la noi. Nu vedem acolo bumerangul sau o roată de cuțitelor care s-au întors asupra noastră; Uităm că acest șef este proiecția noastră; că el nu poate apărea în viața noastră dacă noi nu am fi aruncat mai întâi bumerangul; dacă noi nu am fi plantat semințele atunci când i-am rănit pe alții.
Nu mai ținem minte când am făcut asta, nu știm când am făcut-o, am făcut-o inconștient. Avem ignoranță, nu înțelegem. Și apoi îl transformăm ca având existență proprie de sine. Deci îl avem pe Dak Dzin. Și de aceea credem că este un șef rău în sine. Și reacționăm la șeful rău, ca și cum așa s-ar fi născut, pe când el nu există.
Așa că această realitate în care trăim, totul ni se pare foarte real: aceste pagini sunt reale, corpul meu este real, totul ni se pare foarte, foarte real și de aceea spunem că este falsă, pentru că ele nu sunt așa. Pentru că nu înțelegem de unde au venit.
În cursul numărul 1, există frumosul „Lam Rim” scris de Je Tsongkhapa în care el spune:
Cu timpul fermitatea apariției o vei contesta și va dispărea.
Atunci vei ști că pe drumul ce-i face plăcere lui Buddha, tu pășești.
Je Tsongkhapa spune: După ce o persoană studiază și practică mult vacuitatea, încetul cu încetul fermitatea lucrurilor, fermitatea fenomenelor, această convingere în existența proprie de sine a lucrurilor începe să se topească, iar lucrurile nu mai apărea cu propria lor existență de sine. Încep să iau în considerație faptul că eu am aruncat bumerangul spre tot ce este bun sau rău în viața mea.
Deci acesta este Kundzob Denpa și este important să înțelegem că, Kundzob Denpa este tot ceea ce apare în viața noastră. Fiecare fenomen este Kundzob Denpa. Înotăm în ea și trăim tot timpul în ea.
Realitatea supremă
Dar există o altă realitate și este: Dundam Denpa.
Deci, din nou, Denpa înseamnă realitate sau adevăr.
Dundam înseamnă suprem, ultim, absolut.
Realitatea supremă sau adevărul ultim sau absolut, spune că nu există nimic în lume care să nu fie proiecția mea. Există o negare dublă: Nu există nimic în lumea mea care să nu fie proiecția mea, care să nu vină de la mine. Putem spune că aceasta este vacuitatea lucrurilor. Acesta este sensul vacuității lucrurilor conform celei mai înalte concepții din budism.
Semnificația vacuității lucrurilor conform acestei concepții înseamnă că tot ce apare în lumea mea, apare din proiecțiile mele și nu există nimic în lumea mea care să nu apară din proiecțiile mele.
Deci aici am spus de fapt două lucruri. Am spus:
Nu există nimic în lumea mea care să nu apară din proiecția mea, este vacuitatea lucrurilor.
Și formularea pozitivă a fost:
Orice lucru din în lumea mea apare din proiecțiile mele.
Deci acesta este adevărul suprem/ultim. Acesta este adevărul pe care Bodhisattva îl vede când ajunge pe Calea perceperii, adică perceperea directă a vacuității. Această experiență se petrece în meditație profundă și durează între 5 sau 20 de minute. Și pentru ea trebuie să muncim mulți ani.
Cel care a ieșit din această meditație asupra vacuității, începe să vadă bumerangurile. Începe să înțeleagă că totul este o reflecție din mintea lui. Că totul provine din semințe mentale, amprente mentale care au rodit. Și despre asta vorbește maestrul aici.
Acest demon pe care îl cheamă în ajutor stă pe două picioare, nu pe unul singur. Numai minciuna stă pe un singur picior.
Până când nu vom percepe direct vacuitatea, vom sta mereu pe un singur picior și ne înecăm în minciuni. Dar cel care a dobândit cunoștințele despre „perfecțiunea înțelepciunii” stă acum ferm pe două picioare.
Demonul nostru este o ființă iluminată: stă pe două picioare, unul este adevărul fals și celălalt adevărul suprem.
Dundam Denpa, și ea este tot timpul aici. Suntem scufundați în ea tot timpul. Dar nu o putem observa decât dacă vom ajunge la un nivel spiritual foarte, foarte înalt.
Și diferența dintre cele două adevăruri este că unul este fals și celălalt nu.
– cel fals: lucrurile ni se par ca și cum vin de la sine, pe când ele nu vin așa. Lucrurile nu sunt așa cum par. Aceasta este realitatea falsă.
– cel suprem: totul se potrivește perfect.
Maestrul cheamă acest demon care stă pe ambele picioare ale realității supreme și a celei false, să-l ajute să scape de această roată a cuțitelor.
De fapt, el cheamă conștientizările spirituale înalte, pentru că dacă le va realiza, dacă va înțelege vacuitatea, nu va mai trebui să sufere de această roată îngrozitoare. El va putea scăpa de cei doi dușmani ai săi: Rang Chen dzin și Dak Dzin.
Cum va scăpa de amândoi? Perceperea directă a vacuității îl scapă de Dak Dzin, de numărul doi, care este mai ascuns și mult mai greu de eliminat. Iar apoi Rang Chen dzin va dispărea de la sine.
Dacă înțeleg că eu nu am existență proprie de sine, atunci pe cine mai prețuiesc? Nu pot prețui ceva care nu există.
Deci, dacă îmi dau seama că lucrul pe care îl prețuiesc atât de mult nu există, atunci prețuirea de sine va dispărea automat, și nu voi mai arunca bumeranguri.
Cu ochii arzând de metodă și înțelepciune
Apoi maestrul spune despre demon că are „ochii arzând de metodă și înțelepciune”. Ei ard pentru a învinge inamicul concepției greșite. Ard de metodă și înțelepciune. Ce este metoda și înțelepciunea?
Tap și Sherab
Metodă Înțelepciune
Uneori, tibetanii unesc primele silabe ale fiecărui cuvânt și spun:
Tab she
Metoda – Tap
Tap – metoda se mai poate traduce ca aptitudini sau abilități. Acestea sunt lucrurile pe care le dorim să ni le dezvoltăm. În meditație, îl rugăm pe Lama să ne ajute să le realizăm printre altele. Este capacitate de a iubi oamenii, capacitatea de a ne deschide inima și de a acționa din această iubire. Când acționăm din iubire, ne dezvoltăm aptitudini.
Suntem încă în falsa realitate. Încă tratăm oamenii ca și cum ar veni din afara noastră, dar
– cu ei ne facem munca, față de ei facem munca,
– pentru ei acționăm înțelepciunea,
– pentru ei acționăm iubirea,
– ei ne ajută să dezvoltăm generozitatea venind și pare ca cineva care are nevoie de dărnicia noastră,
– ei ne ajută să ne dezvoltăm moralitatea, pentru că față de ei vom acționa moral prin a nu-i răni sau a-i ajuta,
– ei ne ajută să ne dezvoltăm perfecțiunea răbdări, prin faptul că vin să ne enerveze. Ei vin să ne supere ca să învățăm să nu ne mai supărăm. Ca să învățăm să nu ne enervăm, avem nevoie de greutăți ca la o sală de sport, ei sunt greutățile, vin și ne enervează.
Avem nevoie de ființele vii. Numai față de ele ne dezvoltăm abilitățile. Acesta este Tap. Așa învățăm să acumulăm multe binefaceri. Învățăm să le facem cu bucurie, cu bucuria efortului. Căutăm oportunități de a face bine în lume și de a face asta cu bucurie, neobosiți, chiar dacă ne este greu o facem. Acest Tap ne conferă corpul fizic al lui Buddha. Când ajungem la iluminare, karma de a primi un corp de lumină fabulos, indestructibil și care nu suferă, este karma acestor binefaceri, a iubirii și a compasiunii față de toate ființele.
Înțelepciunea – Sherab
Sherab înseamnă înțelepciune, este înțelegerea că lucrurile nu au o existență de sine, că ele vin din amprentele pe care le-am lăsat în mintea noastră în urma faptelor noastre. Este înțelepciunea care înțelege vacuitatea șefului, care înțelege că șeful nu poate să apară în fața mea supărat, rău sau nemilos, dacă nu am semănat exact astfel de semințe, și nu neapărat față de el, poate față de altcineva.
Sherab este responsabil de realizarea minții lui Buddha.
Deci avem acest monstru, acest demon.
– Are două picioare – două adevăruri.
– Are Tap și Sherab, pe care le-a adus la perfecțiune.
El, în esență este o ființă iluminată. El și-a dezvoltat înțelepciunea și desăvârșit cele șase perfecțiuni ale unui Bodhisattva, și toate acestea l-au ajutat să-și elimine concepția greșită.
Colții celor patru puteri ai confesiunii
Demonul mai are ceva.
– Are fălci cu colți ale celor patru puteri.
Top = puteri,
Shi = patru.
Acestea sunt cele patru puteri de purificare ale karmei negative.
Maestrul îl invită pe demon să-și înfigă colții în carnea dușmanului lui. Cine este acest dușman? Este atașamentul de sine.
Ce înseamnă „înfige-i în carnea dușmanului meu”? Să-i sfâșie atașamentul de sine.
Dușmanul: Karma și afecțiunile mentale
Ce ne ține în Samsara? Ce ne face să suferim?
Maestrul ne spune: Karma și afecțiunile mentale.
– afecțiunile mentale – toate emoțiile negative, inclusiv ignoranța, care este considerată o emoție negativă,
– Karma – amprentele/semințele pe care le acumulăm ca urmare a concepției noastre impure. Prin faptul că reacționăm față de lucruri ca și cum ar fi impure, învârtim roata suferinței.
Deci, dacă vrem să eliminăm bumerangurile și să ne eliminăm suferința, putem face doar trei lucruri:
- De a dobândi metoda și înțelepciunea. Dacă le-am dobândit, atunci nu vom mai planta semințe karmice, nu vom mai arunca bumeranguri. Înțelegem de unde vin lucrurile, acționăm din compasiune și iubire, și în acest fel nu vom mai avea parte de necazuri în viitor. Încetăm de a mai arunca bumeranguri. Ne îngrijim de Karma noastră viitoare.
- De a dobândi ambele adevăruri. Ele ne ajută să-l înțelegem pe șef și să nu reacționăm cu furie față de el în acel moment, să-i înțelegem vacuitatea. Acest lucru ne eliberează de afecțiunile mentale.
Deci „metoda și înțelepciunea” ne ajută la eliminarea Karmei rele; Iar înțelegerea celor două adevăruri ne ajută la eliminarea afecțiunilor mentale; Dar mai este încă ceva de făcut.
- A ne curăța de Karma pe care o purtăm cu noi din trecut. Și pentru asta avem nevoie de cei patru colți, pentru a o purifica. Pentru că și ea poate rodi și să ne facă rău. Această Karmă a fost plantată deja. Deci acestea sunt cele patru puteri de purificare.
Acest demon este desăvârșit. El se îngrijește de trecut, viitor și prezent. El are picioare, ochii și fălcile cu colții, iar maestrul îl invită să sfâșie carnea dușmanului.
Distrugerea dușmanului
Următorul verset spune:
Vino, dușman mânios al Lordului morții,
Și prinde-l, prinde-l imediat!
Lovește-l, lovește-l acum!
Lovește-i inima dușmanului meu!
Vino mugind și zdrobește-i capul
Concepției greșite care îmi fură viața!
Trimite moartea
În inima acestui călău,
Cel mai mare dușman al meu.
Maestrul se folosește de un refren recurent:
Vino mugind și zdrobește-i capul
Concepției greșite care îmi fură viața!
Trimite moartea
În inima acestui călău,
Cel mai mare dușman al meu.
Cine este călăul? Atașamentul de sine. La cine apelează maestrul? Lui Yamari, să-l ajute să-i străpungă inima cu săgeata pentru a-l ucide.
Acest refren folosește o imagine foarte frumoasă și puternică de a distruge dușmanul care ne provoacă toată suferința.
Apoi spune:
Hung, Hung!
Înger măreț, arată-ți puterea mistică.
Dza dza!
Supune dușmanul care mă împiedică
Să-mi respect jurămintele.
Phet phet!
Te implor să mă eliberezi de toate lanțurile.
Rupe și distruge!
Taie atașamentele ce mă înlănțuie în suferință.
Ce atașamente? Atașamentul de sine însuși și atașamentul față de independența de sine a lucrurilor. De independența de sine a șefului care țipă la mine.
Practic, el se îndreaptă spre înțelepciune, metodă, compasiune și spre toate celelalte, și spune: „Învârte această roată îngrozitoare a karmei și arunc-o în Tokpa – concepția greșită”.
Vino la mine, Înger al mâniei,
Dușman al Lordului morții;
Ia acest sac jalnic plin cu cinci otrăvuri,
Și afundă-l adânc în mocirla Samsarei
Prin forța karmei și a afecțiunilor mentale.
Vino, te implor, vino imediat,
Și rupe sacul în bucăți.
El spune: În loc să învârți roata și să mă rănească, acum învârte-o să distrugă afecțiunile mentale și karma. Să distrugă Tokpa. El spune în versetul următor:
El este cel ce mă conduce
Spre teroarea celor trei tărâmuri inferioare10;
Datorită ignoranței mele nu mi-e frică de ele,
Dar, în schimb, mă ocup de toate lucrurile
Care mă conduc direct la ele.
Vino mugind și zdrobește-i capul
Concepției greșite care îmi fură viața!
Trimite moartea
În inima acestui călău,
Cel mai mare dușman al meu.
El spune: „Există ceva de care trebuie să-ți fie frică. Există lumi mult mai suferinde decât a noastră. Ai avut Karma care te-a adus la existență umană, dar chiar și în lumea umană există oameni care suferă mult mai mult decât noi.
Și există lumi în care suferința este cu mult mai mare decât a oamenilor din lumea noastră. Și există lumi care suferă mai puțin decât lumea umană. Suntem doar o mică parte din marele spectru al existenței, datorită proiecțiilor karmice.
Așa că el spune: Există locuri de care trebuie să ne temem și mai mult, iar Karma ne va conduce spre ele. El spune: Motivul pentru care nu ne temem este ignoranța noastră. Pentru că nu vedem întreg spectrul. În loc să-mi fie frică de aceste locuri și să încep să-mi purific faptele și Karma, în schimb mă ocup de toate lucrurile care mă conduc exact spre lumile suferinde.
Îngerul nu este o metaforă
Este această figură o metaforă? Pentru mintea noastră el poate fi așa.
L-ați întâlnit? Probabil că nu l-ați întâlnit. Nu ați întâlnit un munte de om, înalt de trei metri și lat de patru metri, ținând în atâtea mâini arme de luptă și gata să le bage în Dak Dzin-ul vostru.
Cu toate că nu-l întâlniți, el nu este o metaforă. Ca orice fenomen, el este o proiecție din mintea voastră. Și când mintea voastră va fi suficient de pură, veți putea proiecta astfel de îngeri și îi veți folosi atunci când veți avea nevoie. Și poate veți deveni voi înșivă un înger, dacă va ajuta pe cineva.
Și nu toți îngerii arată atât de fioroși. Îi vedeți în imagini pe Buddha, frumoasa și divina Tara. Și dacă mintea voastră va fi pură, este ceea ce veți proiecta.
Astăzi, mintea voastră actuală, proiectează o lume în care are există toate corelațiile. Ea proiectează șefii furioși. Dacă ajungem la conștientizări spirituale profunde, aceste lucruri nu vor mai fi metafore. Vom trăi într-o lume a îngerilor pentru că ei sunt făcuți din conștientizările noastre.
Noi suntem cei care producem fiecare lucru neplăcut în viața noastră. Și când ea se va schimba, va trece prin Lo jong, proiecțiile vor trebui să se schimbe odată cu ea, pentru că totul vine de la noi.
Această transformare va fi durabilă. Dacă acum suntem forțați de Karmă și de afecțiunile mentale să proiectăm lumea așa cum este ea acum, când mintea se va transforma, în același mod vom fi forțați să proiectăm o lume pură, și nici măcar nu ne vom mai aminti de lumea anterioară.
A fi un înger
A fi un înger nu înseamnă că mă gândesc o clipă că sunt un înger, ci înseamnă să fiu cu adevărat înger și să fiu înconjurat de îngeri. Aici trebuie să ducă practica pe care o facem.
Printr-o practică intensă și serioasă, lucrurile vor începe să se schimbe treptat, vor merge spre această direcție și în cele din urmă se vor schimba pentru totdeauna.
Și pentru a depăși acest atașament de sine, care este atât de distructiv și ne face să suferim atât de mult, trebuie să devenim ca acest demon. Trebuie să fim foarte, foarte înverșunați. Demonul arată fioros
– față de concepția greșită, și
– față de afecțiunile noastre mentale.
Dorința de a le elimina trebuie să fie înfricoșătoare și amenințătoare. Va trebui să avem extrem de mult curaj de a le învinge, pentru că ne-au amărât viața de eoni și, de fapt, ne-au ucis de fiecare dată.
Maestrul spune aici: zdrobește-i capul, adică Tokpa, concepția greșită, care crede că lucrurile vin de la sine, care crede în realitatea falsă.
Rechizitoriul
Acum vine rechizitoriul. Maestrul începe să ne descrie ce cauzează concepția greșită. El ne descrie cum arată oamenii care au o percepție greșită.
Citiți versetele și vedeți dacă vi se potrivesc, și fiți sinceri cu voi înșivă. El descrie ceea ce fac oamenii care nu-și înțeleg lumea, și o tratează ca venind de la sine, din afara lor.
Lucrurile sunt goale și, prin urmare, le putem transforma
Tocmai pentru faptul că lucrurile, nu au o existență de sine, acesta este norocul nostru. Șeful nu este rău, el în sine. Îl putem transforma. Dacă vom începe să ne schimbăm reacțiile și comportamentul, îl vom elimina. Pentru că nu poate veni, fără să-l fi creat eu. Deci, dacă înțeleg cum l-am creat și eliminat lucrurile care îl produc, el nu mai poate veni!
Cum l-am eliminat? Ori se va îndepărta fizic de mine, ori va fi drăguț și amabil cu mine. Dar principalul lucru este că experiența mea a unui șef neplăcut, dispare.
Este nevoie de curaj!
Față de acest dușman atât de groaznic, nu ne putem comporta cu blândețea. Nu merge să-l mângâiem și să-i cerem politicos să plece, pentru că nu va pleca. Trebuie să fim curajoși și să mergem în forță. Va trebui să avem forța, ca în cele mai dificile momente, așa cum au fost pentru Livia care dorea să reacționeze cu impertinență față de șef, să ne înfrânăm și să ne amintim de unde a venit. Și acesta este cel mai greu lucru de făcut. Și acesta este curajul.
Și pentru asta am nevoie de:
– cele două adevăruri,
– metodă și înțelepciunea, și de
– colți – cele patru puteri de purificare.
De aceea am nevoie de toate acestea, pentru ca atunci când va apărea emoția negativă în noi, să o putem zdrobi. Această emoție nu ar exista, dacă concepția noastră greșită nu ar exista. Datorită ei îmbătrânim și murim. Toate acestea provin din această Karmă.
Trebuie să începem acum!
Această muncă trebuie făcută bine și temeinic, și trebuie să o începeți chiar acum. Începeți să o faceți deja cu șefii, cu vecinii, cu membrii familiei, cu copiii, cu toată lumea.
Pe de o parte deschideți-vă inima, și pe alta încercați să înțelegeți vacuitatea lor. Să înțelegeți de unde au venit, cu tot ce au bun sau rău în ei. Toate acestea vin de la voi. Și acum cum veți reacționa când vă dați seama de vacuitatea lor?
Pentru a zdrobi capul acestui inamic teribil, va trebui să întâlnim direct realitatea supremă. Să percepem direct vacuitatea. Pentru asta este nevoie de multă practică în viața noastră de zi cu zi. Mult studiu. Și pentru asta sunt toate aceste cursuri. Este nevoie de multă meditație. Este nevoie de păstrarea carnețelului, de respectarea moralității, să verificăm ce ne trece prin minte, pentru că aruncăm bumeranguri chiar și cu gândurile, fără să ne dăm seama, și ele se întorc asupra noastră cu și mai multă putere.
Și în cele din urmă trebuie practicat în retreat
Pentru o practică mai intensă, este nevoie de a ne izola de lumea exterioară, când va veni vremea.
De aceea avem nevoie de un loc în România, un centru spiritual în care oameni care sunt pregătiți să intre într-o practică profundă, să poată zdrobi capul inamicului, să vină la noi cu inima deschisă și cu înțelepciune, să ne ajute să ajungem și noi în acest loc.
Un centru în care să fie predate studii foarte serioase al acestor cunoștințe, studii aprofundate, studiul tantric.
Acea figură despre care am vorbit este tantrică, este un înger tantric. Vrem să învățăm să întâlnim îngeri și să devenim noi înșine astfel de ființe, care au dobândit înțelepciunea, cunoașterea, iubirea și compasiunea infinită și să-i putem ajuta pe ceilalți. Pentru asta este nevoie de a intra într-un retreat profund, iar acesta este unul dintre obiective.
Doresc foarte mult să vă conectați la această viziune:
– pentru fiecare dintre noi,
– pentru copiii noștri, generațiile următoare, ca să aibă și ei șansa de a se dezvolta și de a ajunge la niveluri spirituale înalte,
– și, de asemenea, să fie un loc pentru diferite curente benefice oamenilor.
Oamenii au tendințe diferite, sunt alte lucruri care li se potrivesc mai bine și vrem să permitem asta, la nivel serios.
– dorim un centru serios, cu profesori serioși, care au cunoștințe autentice,
– și dorim să fie deschis tuturor. Vrem ca învățătura să fie gratuită și, desigur, trebuie să stabilim locul pentru asta. Deci, dacă aveți câteva cuvinte de adăugat, vă rugăm să veniți să le spuneți.
Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.