Lectia 4 – Aci 6

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 4

 

Viitorul învățăturilor lui Buddha

Cuvântul Dharma înseamnă învățătura lui Buddha și, de asemenea, fiecare fenomen și lucru. Rădăcina √dhr  în sanscrită înseamnă a ține/a menține. Vom vedea în continuare despre ce Dharma este vorba aici.

 

Tripitaka – scrierile antice ale budismului

După cum se știe Buddha nu a scris nimic, ci doar a vorbit, iar mai târziu discipolii au consemnat ceea ce au auzit. Există așa numita Tripitaka sau cele trei coșuri. Acest nume se datorește faptului că în trecut, în Asia, s-a scris pe pergamente sau pe frunze de palmier, care erau apoi împăturite și păstrate într-un coș. Așadar, în mănăstirile din acele zile, existau trei coșuri care conțineau scrierile sacre ale budismului.

De ce trei? Pentru că există trei categorii principale de scrieri care sunt considerate Hinayana. Datorită faptului că Mahayana acceptă toate scrierile Hinayanei, atunci ele sunt acceptate de către toate curentele. Deci,

1. Abhidharma este unul dintre coșuri și se referă la înțelepciune.

În acest coș se află „Tezaurul înțelepciunii Înalte” – „Abhidharma Kosha”, carte scrisă în jurul secolului al IV-lea d.Hr., care este la aproximativ 900 de ani după ce Buddha a plecat din lume. Cartea a fost scrisă după șapte cărți mai vechi, toate bazate pe învățăturile lui Buddha. Abhidharma Kosha este considerată una dintre cele mai vechi cărți budiste și este, de asemenea, acceptată de toate curentele budiste.

2. Al doilea coș este coșul Vinaya. Vinaya sunt scrierile care conțin jurămintele călugărilor, etica morală.

3. Sutra – este învățătura lui Buddha. Dar aici, în contextul coșurilor, atunci când vorbim despre „sutra” se înțelege în special sutrele în care Buddha a predat cum trebuie dezvoltată concentrarea. Deci se referă la concentrare.

Deci cele trei coșuri sunt coșuri cu învățături despre moralitate, concentrare și înțelepciune, iar acesta este modul de a ajunge la perceperea directă a vacuității.

✓   Pentru a percepe vacuitatea trebuie dezvoltată înțelepciunea.

✓   Pentru a dobândi înțelepciunea – care este Hlak Tong – trebuie dezvoltată concentrarea.

✓   Pentru dezvoltarea concentrării, trebuie păstrată foarte bine moralitatea.

Acestea sunt cele trei etape ale căii.

 

Două forme de Dharma

Și acum vom vorbi despre viitorul Dharmei în lume.

Când vorbim despre Dharma în budism, ea este împărțită în două forme: cărțile, învățăturile etc. și înțelegerile/realizările din mințile și inimile oamenilor.

• Dharma fizică – cărțile de Dharma.

lung gi chu

• Dharma realizărilor/înțelegerilor/conștientizărilor din inima și mintea oamenilor.

tokpay chu

Studiile de acest gen sau sutrele – sunt cărți. Acestea sunt învățăturile pe care le citim, le auzim sau ni se transmit.

Dar nu acesta este scopul final al Dharmei. Scopul este realizarea Dharmei în inimile noastre.

Așadar, înregistrările, lecțiile pe care le auzim și care sunt transmise de la învățător la elev este Dharma fizică.

Ceea ce am spus acum, nu este complet exact, pentru că ceea ce pleacă de la învățător la elev nu sunt doar cuvinte. Transmisia personală directă de la profesor la elev, într-o lecție, unde elevul și profesorul sunt prezenți fizic în aceeași cameră, este de o mare importanță. Toți Buddha vin și vorbesc elevului prin intermediul învățătorului, iar acest lucru se întâmplă doar într-o lecție față în față.

Deci, nu este adevărat că ceea ce se transmite sunt doar cuvinte. Transmiterea învățăturii este ceva dincolo de cuvinte.

 

Distrugerea Dharmei în lume

În text Subhuti întreabă:

„Ce se va întâmpla în viitor, în zilele ultimelor cinci sute, atunci când Dharma se apropie de distrugerea ei finală?”

Întrebarea este:

– Despre ce Dharma se vorbește aici?
– Ce înseamnă ultimele cinci sute?

 

a. Dharma fizică

Dacă vorbim despre dharma fizică, atunci care este dharma fizică ce există în lume?

Conform maestrului Vasubhandu:

lung shindu shen la mawa

Lung       – înseamnă învățare/studiu.
Shindu   – în mod corect, corespunzător.
Shen la  – altora.
Mawa    – a preda, a prezenta.

Dharma fizică va rămâne în lume atâta timp cât va exista cineva care să o predea corect celorlalți, cu motivație pură.

 

b. Dharma realizărilor din inimă.

Care Dharma realizărilor din inimă există în lume?

lappa sum la loppa

Lappa            – antrenament, practică.
Sum                – trei.
Lappa sum  –  cele trei antrenamente deosebite pe care le-am menționat anterior.
Loppa            –  a practica.

Dharma realizărilor din inimă va rămâne în lume atâta timp cât va exista cineva care va aplica cele trei antrenamente deosebite și va practica învățătura necesară pentru a ajunge la iluminare.

Care sunt cele „trei antrenamente deosebite”?

– Antrenament moral,
– Antrenamentul în concentrare meditativă,
– Antrenamentul în înțelepciune.

Deci, atâta timp cât există un profesor care predă Dharma corect și există practicanți care practică bine, atunci Dharma fizică și Dharma realizărilor din inimă vor exista în lume.

În ce moment Dharma nu va mai exista pe planeta noastră?

Surse budiste diferite spun lucruri diferite și pare să existe o contradicție între ele. Vom vedea cum comentatorul acestui text, Choney Lama Drakpa Shedru, va soluționa toate contradicțiile. Vom începe mai întâi cu lucrurile contradictorii.

 

Diferitele versiuni care descriu dispariția Dharma în lume

• • În primul rând, însuși Buddha, spune în sutra numită Sutra epocii de aur, că în 500 de ani de la moartea sa, Dharma în forma sa pură va dispărea. Apoi, după încă 1.500 de ani de la moartea sa, ea va continua să existe ca o umbră a acesteia.
  • Într-o altă sutra a lui Buddha, numită „Esența lunii”. Buddha spune că Dharma va dispărea după 2.000 de ani de la moartea sa, ceea ce ar fi cam vremurile lui Je Tsongkapa.
  • Apoi, există o altă sutra numită: „Sutra Lotusului Alb pentru compasiune”, scrie că Dharma va dispărea după 1.500 de ani de la moartea lui Buddha.
  • În Sutra Luminii Perfecte, există o profeție interesantă. Buddha spune că 2500 de ani de la moartea sa, Dharma se va răspândi și va ajunge pe pământul celor cu fața roșie – America, nativii americani.

În altă parte există profeția, că la acea vreme, Dharma ar ajunge într-un ținut în care zboară vulturii de fier. Vulturii de fier sunt avioanele. Deci Dharma va ajunge pe un tărâm unde există avioane.

• • Maestrul Vasubandhu care a compus Abhidharma Kosha pe baza scrierilor pe care le-a adunat, a scris o notă asupra lor, iar în el se spune că Dharma va dura 1.000 de ani după moartea lui Buddha.
  • Maestrul Kamalashila, vorbește despre 2.500 de ani de la moartea lui Buddha, care este era noastră.

De asemenea, maestrul Kamalashila, în „Sutra Prajna Parmita în 100.000 de versete”, spune că Dharma ar dispărea după 5.000 de ani de la moartea lui Buddha, ceea ce înseamnă că au mai rămas 2.500 de ani.

Cum aranjează Choney Lama Drakpa diferitele versiuni?

El ia numărul de 5.000, care este cel mai mare dintre toate numerele, și îl împarte în zece perioade de 500 de ani.

Choney Lama spune: Atunci când Subhuti vorbește: „Ce se va întâmpla în viitor, în zilele ultimelor cinci sute”, el se referă la ultimii cinci sute din cei 5.000 de ani care au început din ziua morții lui Buddha.

 

Zece perioade de 500 de ani

Prima perioadă cuprinde 1.500 de ani, de la moartea lui Buddha. Există trei perioade de 500 de ani, care au împreună un nume colectiv, și anume „perioada rezultatelor”, deoarece în această perioadă oamenii ajung relativ ușor la realizări dharmice.

Aceasta înseamnă că avem trei perioade de 500 în 1500.

1. în prima perioadă de 500 de ani de la moartea lui Buddha, numeroși oameni ajung relativ ușor la nivelul Arhat.

Cel devenit Arhat, este cel ajuns la Nirvana sau la nivelul opt al unui Bodhisattva. El și-a distrus pentru totdeauna toate afecțiunile mentale. Afecțiunile mentale și semințele lor au încetat complet și permanent. O astfel de persoană este numită și distrugătorul inamicului. El nu mai poate să le mai aducă înapoi. Nu numai că nu se mai poate supăra, dar și-a pierdut chiar și „genele” supărării.

Se spune că în perioada lui Buddha, atunci când cineva auzea de cele 4 adevăruri nobile, ajungea la iluminare. Oamenii aveau atunci abilități spirituale uimitoare. Pe măsură ce ne îndepărtăm de Buddha, abilitățile noastre spirituale se diminuează. Generațiile sunt în degradare.

2. La 500 de ani după aceea, a doua perioadă – multe persoane ajung la nivelul a ceea ce noi numim „cei care nu se mai întorc”.

 

Patru nivele de Arya

Când cineva percepe direct vacuitatea, la început va ieși din această percepție, deoarece nu are suficiente binefaceri de a rămâne în meditație, și din moment ce nu este încă un Buddha. Arya după ce iese din meditație, va ajunge într-una din următoarele situații, depinzând de nivelul său de meditație:

a) El poate intra în așa-numita stare: „Cel intrat în flux”. Și în tibetană:

Gyun du shukpa

Ce înseamnă flux? Fluxul care îl duce spre iluminare. Oricine percepe direct vacuitatea, va ajunge la iluminare. Cât de curând? Dacă el se află la acest nivel, în maxim șapte vieți. Șapte încarnări care vor fi toate pline de succes. El va avea parte de o familie bună, de condiții bune de a învăța, va avea parte de cei mai buni profesori. Deci, în maximum șapte vieți va ajunge la iluminare.

b) Al doilea nivel se numește: „Cel ce se va întoarce încă o dată”. Unde se întoarce? În lumea dorințelor, în Samsara. Există trei tărâmuri:

• • • Tărâmul dorințelor,
    • Tărâmul formelor,
    • Tărâmul fără forme.

Această persoană trebuie să se întoarcă în lumea dorințelor, dar, doar o singură dată, într-o lume în care mai are un corp și trebuie să mănânce.

c) Al treilea nivel se numește „Cel ce nu se mai întoarce”. Adică, cel care nu se mai întoarce vreodată în lumea dorințelor. Deoarece el încă nu a ajuns la Nirvana și se află încă în Samsara, se poate naște în oricare dintre celelalte lumi ale Samsarei, pentru că el este încă în Samsara.

d) Al patrulea nivel este cel în care cel care a perceput vacuitatea devine imediat un Arhat.

De ce depind aceste situații? Ele depind de profunzimea meditației. Se poate ajunge la percepția vacuității de la un nivel foarte specific de meditație Shine  – care este primul nivel din lumea formelor. Dacă persoana este mai avansată în meditație, înainte de a percepe vacuitatea, atunci poate sări la nivelul doi sau trei. Deci, depinde de cât de bună este meditația lui înainte de a o percepe vacuitatea.

Să ne întoarcem la perioadele de 500 de ani. După cum am spus, în primii 500 de ani de la moartea lui Buddha, oameni ating nivelul de Arhat. În următorii 500 de ani, oamenii ating nivelul trei – de a nu se întoarce. Ei percep vacuitatea și nu se mai întorc în lumea dorințelor.

3. Peste încă 500 de ani, mulți oameni pot ajunge la nivelul de „Cel intrat în flux”.

(Cei care ajung după perceperea vacuității la nivelul doi, nu sunt menționați aici ca fiind caracteristici acelor vremuri, dar asta nu înseamnă că ei nu există.)

Așadar, am ajuns la 1.500 de ani după Buddha. Corect?

Toți acești ani se numesc „perioada rezultatelor”.

 

Perioada de practică are, de asemenea, trei perioade

Următoarea perioadă, conține și ea alte trei perioade de 500 de ani. Ea se numește „perioada practicii” și are 1.500 de ani. În această perioada, sunt mulți care practică, care încearcă, dar nu atât de mulți obțin rezultate.

4. Primii 500 de ani ai acestei perioade, între 1.500 și 2.000 de ani după Buddha, mulți oameni dobândesc înțelepciunea.

Ce înseamnă că ei „dobândesc înțelepciunea?” Asta înseamnă că oamenii nu percep neapărat vacuitatea, dar își dezvoltă Hlak tong. Hlak tong înseamnă conștientizări, nivelul Vipashyana. Cei ajunși la acest nivel, și-au dezvoltat Shine, și având o concentrare meditativă extraordinară, ei meditează asupra vacuității ajungând să o înțeleagă foarte profund. Acest nivel este paralel cu coșul înțelepciunii, care aparține Abhidharmei.

5. După aceea, 2.000-2.500 – mulți ating concentrarea – adică Shine.

6. În perioada de 2.500-3.000 de ani – mulți ajung la un standard moral ridicat.

 

Epoca Dharmei fizice are patru perioade

Dacă până acum, mulți ajungeau la realizări, în următoarele perioade va veni Dharma fizică. De ce? Pentru că ne-am îndepărtat de Buddha.

Epoca Dharmei fizice are 4 perioade.

7. În perioada de 3 000 – 3 500 de ani de la Buddha – scrierile Abhidharma sunt încă păstrate, coșul Abhidharma există.

8. Între 3.500 – 4.000 de ani – scrierile Sutrelor sunt păstrate.

9. Iar între 4.000 – 4.500 – scrierile Vinaya sunt păstrate.

10. Perioada de 4.500-5.000 de ani – este denumită perioada urmei, în care nimeni nu înțelege și nu practică Dharma. Sunt ultimii 500 de ani la care s-a referit Subhuti.

Unde ne aflăm noi? Depinde de realizările noastre. Există puțini care realizează concentrarea. Puțini dobândesc înțelepciunea. Câțiva ating nivelul de Arya, și aproape nimeni nu atinge nivelul de Arhat.

Situația noastră nu este bună, așa stă scris. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că toate aceste realizări uimitoare astăzi sunt extrem de rare. Cineva precum Geshe Michael care este Arya – este foarte rar în zilele noastre. Este foarte rar ca cineva să realizeze acest obiectiv în această perioadă în care trăim.

 

Calea Sutrică spre iluminare este nesfârșit de lungă

Deci, ce întreabă Subhuti?

„O, Învingătorule! Ce se va întâmpla în viitor, în zilele ultimelor cinci sute, atunci când Dharma se apropie de distrugerea ei finală? Cum ar putea cineva din acele vremuri să vadă vreodată cu exactitate sensul explicațiilor date în sutre precum cea de față?”

    Învingătorul îi răspunde:

„Niciodată să nu mai pui întrebarea pe care tocmai ai pus-o acum: Ce se va întâmpla în viitor, în zilele ultimelor cinci sute, atunci când Dharma se apropie de distrugerea ei finală? Cum ar putea cineva din acele vremuri să vadă vreodată cu exactitate sensul explicațiilor date în sutre precum cea de față?”

„Eu îți spun ție, o, Subhuti, că în viitor, în zilele ultimelor cinci sute, pe măsură ce sfânta Dharma se va apropia de distrugerea finală, vor veni mulți Bodhisattva, care sunt ființe înalte, care își păstrează moralitatea, care au calități fine și care posedă înțelepciune.

Și toți acești Bodhisattva, aceste înalte ființe entități, o, Subhuti, nu va fi niciunul care să fi omagiat doar un singur Buddha sau care să fi acumulat din abundență virtuți servind un singur Buddha. În schimb, O, Subhuti! Ei vor fi cei care au adus omagiu multor sute de mii de Buddha, care au acumulat din abundență virtuți cu multe sute de mii de Buddha.”

Ce ni spune aici?

Ceea ce ni se spune este că cei care vor veni vor fi Bodhisattva, cei care deja au Bodhichitta adevărată, și care poate au perceput vacuitatea. Buddha ne spune: „După ce ei au făcut toate acestea, ei au adus omagiu sutelor de mii de Buddha”. Ceea ce înseamnă că drumul lor spre iluminare este foarte lung și ia foarte mult timp. Toți acești Bodhisattva sunt Mahasattva, adică Bodhisattva de la nivelul opt în sus.

Ce ne spune Buddha indirect, este că dacă mergem pe calea Sutrei spre iluminare, chiar dacă ea este impecabilă și perfectă, este nevoie de foarte mult timp. Eoni după eoni.

 

Cel care are o mare compasiune trebuie să practice Tantra

Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că dacă suntem serioși pe calea noastră spirituală și dacă avem multă compasiune pentru toate ființele, va trebui să urcăm cât mai repede pe Calea Tantrei.

– Dacă suntem pregătiți să ne luăm jurămintele de refugiu – va trebui să ni le luăm.

– Dacă suntem pregătiți pentru următorul nivel de jurăminte, va trebui să mergem la următorul nivel de jurăminte.

– Tantra, este nivelul cel mai ridicat de jurăminte.

Dacă avem compasiune față de toate ființele, nu există altă opțiune, decât să mergem pe calea rapidă. Altfel vor trece eoni după eoni, și în tot acest timp ființele vor suferi.

 

Binefacerile incomensurabile

Buddha ne spune: „Acești Bodhisattva au acumulat deja din abundență binefaceri cu sute de mii de Buddha”. El face o mică comparație și ne spune:

„Să presupunem, O, Subhuti! că o anume persoană își dezvoltă, chiar și pentru o clipă, sentimentul de încredere în cuvintele sutrei precum cea de față”.

     „În cuvintele sutrei precum cea de față”, înseamnă chiar și ceva similar. Buddha ne spune că atunci când cineva înțelege puțin înțelepciunea, înțelege despre ce vorbim, oameni ca noi și care își dezvoltă chiar și pentru o clipă, puțin „… sentimentul de încredere în cuvintele sutrei precum cea de față.”

„Oh, Subhuti! Cel Astfel Plecat cunoaște acest om. Cel Astfel Plecat, o, Subhuti, vede o astfel de persoană. O astfel de persoană, o, Subhuti, a produs, și a acumulat sigur în sine, un munte de merite dincolo de orice estimare”.

Buddha compară o persoană care a servit sute de mii de Buddha cu una care a conștientizat, chiar și pentru o clipă, sensurile scrise aici. Nu ne referim aici la cineva care a perceput direct vacuitatea, ci la conștientizarea lui intelectuală. O astfel de persoană a acumulat deja un munte uriaș de binefaceri, inegalabil.

Între cei doi nu există nicio comparație. De ce? Pentru că asta dă naștere lui Buddha. Această persoană este deja pe calea spre iluminare. Cea mai mare binefacere pe care o poate face oricare dintre noi tuturor ființelor, este să ajungem la iluminare.

 

Înțelepciunea Bodhisattva

Buddha spune în continuare:

„Și de ce este așa? Deoarece, Subhuti, acești Bodhisattva, aceste înalte ființe…”

Acești Bodhisattva cu siguranță, trebuie să fi perceput vacuitatea. Buddha ne explică acum ce includ conștientizările acestor Bodhisattva:

„Ei nu percep nimic ca existând în sine, nu percep nimic ca ființă vie, nu percep ceva ca fiind viu și nici nu percep ceva ca persoană.”

Deci despre ce vorbește aici?

El ne spune: acei Bodhisattva care înțeleg despre ce se vorbește în această sutra, și care înțeleg vacuitatea prin percepție directă, ei deja:

• • • Nu mai percep nimic ca având o independență proprie de sine,
    • Nu mai percep nimic ca ființă vie,
    • Ei nu mai percep lucrurile ca ceva viu,
    • Și nu mai percep lucrurile ca ființe.

De ce există această repetare și care este diferența dintre diferitele lucruri? Pentru a răspunde la această întrebarea avem nevoie de un comentator. Iată ce ne spune comentatorul:

1. Independența de sine – în limba tibetană

Dak – eu sau natura de sine

Este „natura de sine”. Maestrul Kamalashila spune că aici sensul este de „eu care exist în sine” independent de proiecțiile mele. Acești Bodhisattva nu mai cred că există un astfel de „eu”. Ei nu spun că o persoană nu există, independentă de ceea ce a făcut altora în trecut. Așa ceva nu există.

Ei vorbesc despre acest „eu”, ca fiind Gakja – acel „eu” care nu a existat niciodată, dar de care suntem atât de atașați și în care credem, iar de aici provin toate necazurile noastre. Pentru că dacă cineva îmi vorbește urât sau mă discreditează, atunci mă voi ridica împotriva lui și îl voi răni și astfel acumulez karma rea. Credința în acest „eu” care există de unul singur, independent de ceea ce am făcut în trecut, îmi provoacă toată suferința.

Buddha ne spune: „Acești Bodhisattva, de vreme ce au perceput deja vacuitatea, sunt absolviți de credința în acest „eu”. Acesta este sensul independenței de sine, ceva care are acest „eu”.

Toți acești Bodhisattva sunt Mahasattva, dar nu sunt Buddha. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că ei percep în continuare lucruri care vin de la sine, dar nu mai cred că lucrurile provin de la sine. Au pierdut credința intelectuală în existența de sine, independentă de karma.

Deci, în prima fază, Bodhisattva nu are nicio credință în sinele care există pe cont propriu. Bodhisattva nu mai crede că are vreun „eu” care există în sine, indiferent de proiecția sa. Deci acesta este sensul cuvintelor „Ei nu percep nimic ca existând în sine”.

2. Ei „nu percep nimic ca ființă vie”.

Sem Chen – ființă vie/conștientă

Ce este o „ființă vie”? O ființă vie este oricine care are o minte care suferă.

Maestrul Kamalashila ne spune că în a doua fază, Bodhisattva nu mai crede în „lucrurile mele”, cum ar fi „mintea mea care există în sine”.

Credința în „sine” poate fi:

    – credința la nivel de persoană – „Eu”.

    – credința la nivel de lucruri – „lucrurile mele”: „corpul meu”, „mintea mea”, ”casa mea”.

Dacă anterior nu exista vreun „eu” cu independență proprie de sine, acum Bodhisattva nu mai crede nici în „lucrurile mele” ca având existență proprie de sine.

3. Ei „nu percep ceva ca fiind viu”/ care trăiește

Sok – viață

Comentatorul ne spune că sensul este de „eu-ul” care a trăit de la începutul acestei vieți până la sfârșit. Aici se vorbește despre conceptul de „eu” ca fiind o entitate de sine stătătoare pe tot parcursul vieții. Acest „eu”, care durează din ziua în care m-am născut până în ziua în care mor.

Deci ei nu cred în existența unui „eu” ca fiind o entitate de sine stătătoare. Bodhisattva nu spun că nu există așa ceva, ci că ea nu există independentă de procesul de proiecție pe care o proiectează de-a lungul întregii vieți.

4. Ei „nici nu percep ceva ca persoană”. Cuvântul în tibetană este

Kang sak – persoană

Aceste cuvinte au sensul de succesiunea de reîncarnări ale aceleiași ființe.

Deci, Bodhisattva, el nu mai crede în existența de sine la aceste patru niveluri:

• • La nivelul „Eu exist în sine” independent de proiecțiile mele.
  • La nivelul „lucrurilor mele”, cum ar fi corpul și mintea mea, bunurile mele ca existând de la sine.
  • La nivelul „Eu exist de-a lungul întregii mele vieți”
  • Și la nivelul „Eu exist de la o încarnare la alta”.

De ce nu spunem sufletul care există în întrupări?

Atunci când vorbim despre un suflet, avem o imagine a ceva care există, iar toată sutra vrea să ne aducă la ceva care nu există.

Oriunde scrie în această sutra „ei nu percep”, trebuie adăugate cuvintele „Ei nu percep lucrul ca existând în sine”.

– Deci, ei nu percep lucrul ca fiind de sine stătător. Adică, această hârtie, de exemplu, nu are o existență proprie de sine, deoarece existența ei depinde de proiecțiile mele.

– Și, de asemenea, ei nu percep lucrul ca ceva inexistent. El există. Ei nu neagă realitatea lui convențională sau falsă. Nu se poate nega acest lucru.

Acești mari Bodhisattva, care au perceput vacuitatea, își dau seama că paharul nu există de la sine, că el nu există fără să depindă de proiecțiile pe care le aruncă pe o colecție de date brute, ca urmare a karmei pe care au făcut-o cu alții în trecut. Paharul nu există de la sine, dar el există.

Întrebarea este: cum rămâne cu percepția însăși a paharului? Ce face mintea acum?

Ei spun: „Bine, ei nu percep percepția ca percepție”. Nici percepția nu este o percepție de la sine. Adică, este greșit să spunem că nu există percepție. Corect spus este că nu există acea percepție care să existe ea în sine. Pentru că și mintea este goală.

Este cu mult mai ușor să vorbim despre vacuitatea unui lucru decât despre vacuitatea minții. Când vorbim despre vacuitatea percepției asupra lucrului, atunci vorbim despre ceea ce face mintea noastră, vorbim deja despre vacuitatea minții. Este ceva cu mult mai abstract. Este foarte greu de văzut vacuitatea acesteia.

 

Bodhisattva nu se atașează nici de Dharma

Buddha nu se oprește aici și merge mai departe spre lucruri mai subtile.

Vom citi textul mai departe:

„Și de ce este așa? Pentru că dacă, Subhuti, acești Bodhisattva care sunt înalte ființe ar percepe lucrurile ca fiind lucruri, atunci s-ar atașa de lucruri ca existând în sine, s-ar atașa de lucruri ca fiind ființă vie, s-ar atașa de lucruri ca fiind viu, s-ar atașa de lucruri ca fiind o persoană.

Și chiar dacă ei percep un lucru ca nefiind un lucru, chiar atunci s-ar atașa de ceva ca existând în sine, s-ar atașa de ceva ca fiind o ființă vie, s-ar atașa de ceva ca fiind viu, s-ar atașa de ceva ca fiind o persoană.

Și de ce este așa? Pentru că, Subhuti, acești Bodhisattva nu percep Dharma în mod greșit și nici nu percep ceea ce nu este Dharma. Aceasta a fost intenția Celui Astfel plecat când a spus că cei care înțeleg că această prezentare a Dharmei este ca și barca, ei lasă chiar și aceste învățături de Dharma în urmă. Și să nu mai vorbim, de asemenea, de ceea ce nu este Dharma.”

Imaginea prezentată în aceste rânduri este a unei persoane care vrea să traverseze râul, ajunge pe malul râului, găsește o barcă, traversează râul și apoi pune barca pe cap și continuă să meargă. Altfel spus, este imaginea unei persoane care se folosește de Dharma pentru a ajunge la celălalt țărm, pentru a ajunge la Nirvana și nu pentru a se elibera.

Am vorbit mai înainte despre:

– existența de sine,
– o ființă vie,
– ceva viu
– și persoană.

Buddha repetă același lucru și spune: „Dacă Bodhisattva ar percepe lucrurile ca fiind lucruri…” Adică: ei nu îl percep ca pe un lucru și, de asemenea, nu îl percep ca nefiind un lucru și, prin urmare, nu percep percepția ca percepție etc.

De ce?

⇒ „Pentru că, dacă ar percepe ceva ca pe un lucru” – dacă l-ar percepe ca pe un lucru existent în sine – atunci s-ar atașa de el ca existând în sine.

⇒ De asemenea, ei s-ar atașa de lucruri ca fiind ființe vii: iată-mă aici, aici este corpul meu și aici mintea mea.

⇒ Ei s-ar atașa de lucruri ca fiind ceva viu: uite-mă aici trăind de când sunt copil până la bătrânețe.

⇒ Ei s-ar atașa de lucruri ca persoană. Ca o entitate ce există de-a lungul reîncarnărilor.

Ce fel de Bodhisattva ar mai fi ei, dacă s-ar atașa de toate acestea? Ei nu ar mai fi Bodhisattva, și mai ales pentru faptul că au perceput vacuitatea.

 

De ce se repetă atât de mult în Sutra?

Se spune despre Buddha că într-o viață anterioară, fiind atunci un mare Bodhisattva, a hrănit cu carnea din propriul său trup o tigroaică cu cinci pui. Datorită legăturilor karmice, în viața în care Buddha a ajuns la iluminare, aceștia au apărut din nou în viața sa, devenind primii săi discipoli. După ce Buddha a ajuns la iluminare, aceștia îl întrebă: Spune-ne ce ai văzut. Iar el le spune:

• • • • Am văzut adevărul suferinței
      • Adevărul originii suferinței
      • Adevărul încetării suferinței
      • Și adevărul de a ieși din suferință.

Buddha le spuse aceste lucruri și apoi le spune din nou cele patru adevăruri nobile, dar într-o formă ușor diferită. Cel care fusese tigru în viața anterioară, devine Arhat, iar ceilalți percep vacuitatea. Apoi Buddha repetă din nou, iar cel devenit Arya, se transformă în Arhat. Si tot așa până când toții au finalizat calea.

Buddha vorbea în fața grupurilor mari de călugări și Bodhisattva; predica în fața mulțimii. Deci, procesul era mai lent, avea nevoie să spună de câteva ori. Buddha continuă să vorbească publicului său până când i-a adus pe toți la iluminare. Buddha a vorbit timp de patruzeci și cinci de ani.

 

Totul este gol

Ceea ce proiectăm pe colecția de date este o imagine mentală din mintea noastră. Și nici ea nu are vreo existență de sine. Însuși actul de proiecție nu există în sine. Mă percep pe mine însumi, proiectând. Proiecția este și ea goală.

Buddha ne face asta tot timpul. Dacă, pentru o clipă, credem că stăm pe un teren solid, el ne va lua repede această impresie.

Când cineva meditează asupra vacuității, el ajunge la experiența: nu există nimic. Lucru care ne poate speria. De aceea este nevoie de multe binefaceri, pentru a nu ne panica sau să fugim de această etapă. Pentru că trebuie să învățăm să rămânem acolo împotriva fricii și a temerilor. Acesta este motivul pentru care avem nevoie și de binefaceri și de învățător.

 

Cea mai mare binefacere

Pentru că am ajuns la subiectul – binefacere, vom face un mic rezumat a ceea ce am vorbit astăzi

a. Trebuie făcute acte de binefacere?
Sigur că trebuie făcute, altfel nu am avea nicio șansă să progresăm.

b. Atunci ce fapte trebuie făcute? Avem doar 24 de ore pe zi. Ce vom face?
Ceea ce va ajuta majoritatea să nu mai sufere!

c. Ce putem face ca să putem ajuta cât mai mulți?
Să ajungem la iluminare, și numai atunci putem ajuta pe toți simultan. Aceasta este cea mai mare binefacere pe care o putem face cu toți oamenii pe care îi cunoaștem. Cu copiii noștri, cu nepoții noștri, cu toți oamenii pe care îi iubim și cu cei pe care nu-i iubim.

d. Cum ajungem acolo?
Ni se spune că:
– Trebuie să ne păstrăm moralitate
– Trebuie să ne dezvoltăm concentrarea meditativă,
– Și de asemenea trebuie să ne dezvoltăm înțelepciunea.

Cum putem să dezvoltăm repede toate aceste lucruri? Este serviciul adus Lamei. De ce? Pentru că Lama este mai aproape de iluminare decât noi și este capabil să ajungă la mai multe persoane. Cu cât îl vom servi mai mult, cu atât vom servi părți mult mai mari ale creației. Acumulăm imense binefaceri datorită puterii obiectului. El este puternic, deoarece poate aduce mai mulți oameni la iluminare.

Asta nu înseamnă că ceilalți ar trebui neglijați. Trebuie să ajutăm și pe cei săraci, și pe cei deprimați.

Ce vrem să facem în viață? Să ajungem la iluminare cât mai repede, deoarece acesta este modul suprem de a ajuta oamenii.

– Dacă nu ne petrecem timpul acumulând înțelepciune, dezvoltând concentrarea și învățând, ne-am tăiat în prealabil aripile.

– Și dacă nici nu-i ajutăm pe cei amărâți, din capul locului ne tăiem aripile.

Deci, nu avem de ales decât să facem și una și alta.

După cum observăm, întrebarea: Să ajut sau nu? a devenit: Pe cine să ajut mai întâi? Ce să facem mai întâi? Să ajutăm mai întâi? Să învățăm mai întâi? Să medităm?

Această întrebare poate fi pusă și altfel: „Ce acumulează cea mai mare binefacere și cel mai rapid?” „Ce ne aduce cel mai repede la iluminare?”

Îndrumarea este de a merge în funcție de jurămintele pe care le păstrăm. Jurământul cel mai înalt are prioritate în fața celui inferior.

De exemplu, unul dintre cele mai importante jurăminte Vinaya ale unui călugăr este să nu aibă o parteneră. Esența jurămintelor Vinaya este de a nu-i răni pe ceilalți. Călugărul nu-și întemeiază o familie, nu acumulează bunuri, nu este ocupat cu lucruri lumești, el stă și meditează.

Dar, dacă a primit jurămintele tantrice, unul dintre ele fiind practica cu o parteneră, atunci acest jurământ este mai important sau mai puțin important decât jurământul călugărului de a nu fi cu o parteneră?

Jurămintele tantrice sunt cu mult mai importante. Asta înseamnă că a încălcat jurământul de călugăr? Nu. El îl menține la un nivel cu mult mai ridicat.

Putem spune că avem karma uimitoare de a întâlni mari maeștri care ne oferă șansa de a porni pe o cale care este rapidă. Și deja, nu ne mai putem întoarce, pentru că deja i-am cunoscut.

Dacă există o cale rapidă, care ne poate duce la iluminare într-o singură viață, cum este ea în comparație cu cineva care servește sute de mii de Buddha, în nenumărați eoni?

Dacă compasiunea noastră este mare, va trebui să facem la maximum tot ceea ce putem pentru a ajunge cât mai repede la iluminare.