Cursul 6
Sutra „Tăietorul de diamant”
Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 2 – a treia parte
Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.
Bodhicitta
Buddha spunea că și dacă Bodhisattva i-ar aduce pe toți la Nirvana, nu va exista nicio ființă care a ajuns la Nirvana.
În lecția 1 am spus că perfecțiunea înțelepciunii este percepția directă a vacuității de către o minte pătrunsă de Bodhichitta
Perfecțiunea înțelepciunii are două componente:
– prima componentă este înțelepciunea,
– iar a doua este Bodhichitta. Bodhicitta este iubirea altruistă, deplină, care vrea doar să aducă toată creația la fericirea deplină și să elimine orice durere din fiecare ființă.
Definiția Bodhichittei
Definiția Bodhicittei în limba tibetană este următoarea:
Semkye pa ni shendun chir
yangdak dzokpay jangchub du
Sem kye – este mintea care se trezește și aspiră să aducă binecuvântare tuturor ființelor.
Când se spune Semkye în tibetană asta înseamnă Bodhichitta – dar de vreme ce definim acum Bodhichitta – atunci cuvântul înseamnă mintea ce se trezește sau mintea generată sau generarea aspirației spre iluminare.
În română vom spune: „Mintea care se trezește și aspiră spre iluminarea completă pentru toate ființele”.
Aceasta este definiția scurtă a Bodhicittei. Există, de asemenea, o definiție lungă în cursul 2. Ea este:
„Bodhicitta este în primul rând, principala conștientizare mentală aparținând Marii Căi, care este focalizată pe obținerea iluminării complete în beneficiul celorlalți, care este însoțită de aspirația de a atinge iluminarea completă.
În al doilea rând, este o cunoaștere aparținând Marii Căi, care acționează ca o ușă de intrare spre Calea mai mare, care aparține categoriei de acțiune din cadrul divizării standard între două categorii ale „concepției” și a „acțiunii”.
Definiția scurtă a fost dată de Maitreya, considerat a fi următorul Buddha. Ea a fost dată într-o viziune a maestrului Asanga, care a scris-o, împreună cu alte cinci cărți. Toate fiind transmise de Maitreya. Deci, Buddha este cel care vă spune ce este Bodhichitta. Ea este dorința de neînfrânat de a ajunge la iluminare, astfel încât să-i putem aduce și pe toți ceilalți la iluminare.
Bodhichitta falsă și supremă
Există mai multe tipuri de Bodhichita, dar vom vorbi doar despre două dintre ele, și anume:
Kundzob sem kye
Dundam sem kye
Kundzob – înseamnă fals/aparent/convențional.
Sem kye – Bodhichitta.
Când spunem Sem kye, este prescurtarea cuvântului Bodhichitta.
Kundzob sem kye – Bodhichitta falsă sau aparentă.
Dundam – adevărat/ultim/suprem.
Deci, Dundam sem kye înseamnă Bodhichitta adevărată/ultimă/supremă.
Ne vom folosi de termenii Bodhichitta falsă și Bodhichitta supremă.
Ce este Bodhichitta supremă? Bodhichitta supremă este de fapt percepția directă a vacuității. Ea nu este tocmai acea Bodhichitta despre care am vorbit, adică compasiunea puternică.
Ce înseamnă falsa Bodhichitta? Aceasta este Bodhichitta atunci când suntem în afara percepției directe a vacuității. Bodhisattva care nu se află în meditația asupra vacuității, are Bodhichitta, dar ea este falsă.
Ce o face să fie falsă, și nu adevărată?
Aici ne referim la un Bodhisattva care are Bodhichitta și care a perceput vacuitatea, dar acum nu se află în meditație, ci el este în afara meditației asupra vacuității. Mintea lui este impregnată/îmbibată de Bodhichitta. Aceasta este tot ce își dorește – să ajungă la iluminare de dragul întregii creații, dar nu se află în meditația vacuității. El se află în realitatea falsă/relativă/convențională acum. Mintea lui revine la gândirea în noțiuni.
Deci, atunci când vorbim despre Bodhichitta, despre compasiune, despre ajutorul dat altora, spunem cuvinte, concepte. Este fals. Asta nu înseamnă că Bodhichitta lui nu este adevărată, dar el se află în realitatea falsă/convențională, și nu în realitatea supremă.
Realitatea noastră obișnuită este o realitate falsă/convențională. Am putea spune: „în adevărul fals”.
Ce este „adevărul fals”?
Există adevăr fals și există adevăr suprem.
Adevărul suprem este Paramita Prajana – înțelepciunea transcedentală. Orice altceva este un fals adevăr. Putem spune uneori și „adevăr relativ”. Dar în Dharma se folosește cuvântul „fals”. De ce se folosește cuvântul „fals”? Pentru că el nu este așa cum pare.
Realitatea falsă există, este reală, dar ea nu este așa cum pare.
La fel ca trupurile noastre. Când căutăm corpul, nu îl găsim. El nu este ceea ce pare.
Și aceasta este tragedia noastră din Samsara. Pentru că lucrurile ne apar așa cum apar – și credem că așa sunt ele, că acestea este natura lor. Lucrurile par că au o natură proprie de sine, cum este corpul, paharul, caietul, etc. Suntem confuzi și le luăm ca atare.
Numai Buddha poate vedea simultan realitatea supremă și cea falsă. Până nu ajungem cu adevărat la cel mai înalt nivel de iluminare completă și absolută, nu vom putea vedea cele două realități simultan. Când suntem în meditația asupra vacuității, percepem realitatea supremă, iar când ieșim din ea, percepem realitatea convențională. Buddha meditează constant asupra vacuității și simultan percepe, de asemenea, realitatea convențională și falsă. Asta nu înseamnă că realitatea convențională nu există, ea este reală și funcționează. Existența lucrurilor este o existență dependentă.
Amintiți-vă, că vacuitatea este un concept negativ. Vacuitatea este o noțiune care exprimă lipsa sau absența.
Când spunem: „De unde vine paharul acesta?” Din faptul că am dat de băut altora când au avut nevoie. Aceasta este cauza pentru care eu am apă în acest pahar. Nu există altă cauză care să mă facă să proiectez acest plastic și acest lichid care îmi potolește setea. Deci, această băutură provine numai din faptul că am dat altora de băut în trecut. Aceasta este existența dependentă1, dar nu și vacuitatea lui. Acum vă voi întreba „Arătați-mi paharul care nu a venit din faptul că am dat altora de băut?”
Un astfel de pahar nu există. Aceasta este vacuitatea lui. Vacuitatea este întotdeauna absența, este ceva negativ, ceva care nu este. Când spunem: „De unde vine paharul?” Este ceva ce există.
În Sutra inimii se spune: „Forma este goală, vacuitatea este formă. Vacuitatea nu este separată de formă, și forma nu este separată de vacuitate”.
Acestea sunt cele patru afirmații profunde:
-
- Prima afirmație este că: „Lucrurile sunt goale”.
- A doua: „Lucrurile au o existență dependentă”.
- A treia spune: „Vacuitatea și existența dependentă sunt două fețe ale aceleiași monede.”
- A patra: „Ele sunt complet diferite”.
A vedea de unde vine paharul nu este ca și cum am percepe direct vacuitatea. Este o etapă anterioară perceperii vacuității, ne apropie de ea. Există, de asemenea, o etapă care percepe acest lucru direct, contrar înțelegerii intelectuale, aceasta este ceea ce numim: „Chu Chok”.
Chu chok
Chu Chok – înseamnă „cea mai înaltă Dharma”, este experiența dinaintea perceperii vacuității, în care se percepe direct existența dependentă.
Înțelesul ultim/suprem al originii dependente este faptul că ochii noștri văd forme și culori, iar mintea noastră le transformă într-o imagine în minte și confundăm imaginea din minte cu cea care este în afară. Privim imaginile din mintea noastră, gândindu-ne că aceste lucruri cu adevărat există în sine, independente de mintea noastră care le concepe.
Modul în care apar lucrurile, este cu existență proprie de sine. Modul în care ele există cu adevărat, este că mintea noastră preia datele senzoriale (culori, forme etc.) și le organizează într-un obiect sau concept în minte.
Atunci când privim la pix, ni se pare că el stă acolo în fața noastră, dar de fapt mintea noastră ia culorile și forma și le organizează în conceptul de „pix”.
O definiție mai profundă a iluziei se referă la percepția directă a vacuității. După ce am perceput direct vacuitatea și ieșim din ea, realitatea înșelătoare/falsă reapare în mintea noastră. Cu toate că deja știm că percepția de a vedea lucrurile cu o existență proprie de sine este greșită și inexactă, vom continua să le percepem astfel. Realizăm că tot ceea ce vedem este o iluzie și că toate percepțiile noastre sunt greșite.
Madhyamika Prasangika spune că lucrurile sunt o iluzie pentru că nu au nicio natură proprie de sine. Un pix nu este un pix în sine; nu are natura de pix în sine. Deci este ireal, ca o iluzie. Școlile funcționaliste spun că, dacă ceva funcționează, este real, există; datorită faptului că pixul scrie, el este real. Madhyamika Prasangika spune că, datorită faptului că pixul scrie, este ireal. Ireal înseamnă că provine din karma noastră; nu există concret în sine.
Școala Mind Only – Numai Minte (care este o școală funcționalistă) crede că o sămânță karmică produce atât organul (organele) de simț care percepe un obiect, cât și obiectul care este perceput. De exemplu, aceeași sămânță karmică care produce ochii care văd pixul, produce și pixul în sine.
Vacuitatea jurămintelor
Întrebarea care se ridică este următoarea: Ceea ce se spune, este că binele și răul sunt de fapt în experiența noastră falsă, ce face aceste lucruri să fie bune sau nu?
Fals – nu înseamnă că lucrurile nu sunt reale și nu există, că sunt incorecte și invalide.
Realitatea convențională este reală și funcționează. Aspectul ei fals constă în faptul că lucrurile nu sunt așa cum ni se par. Ce înseamnă că nu sunt așa cum ni se par? Asta înseamnă că dacă începem să le analizăm – atunci nu le putem găsi.
Să analizăm ce este bine sau ce este rău în a nu ucide. Luăm de exemplu, o unealtă ascuțită și îl înfigem într-un corp moale. Ce e în neregulă cu asta? Chiar și când tai pâinea, fac la fel, nu? În sine, acțiunea nu este bună și nici rea. Dar, dacă acest corp moale aparține unei ființe vii, ce face această acțiune să fie rea?
Ceea ce face ca acțiunea să fie bună sau rea, sunt rezultatele ei karmice. Rezultatul karmic de a înfige un lucru ascuțit într-un corp moale, care este o ființă vie…
Ce face ca această ființă să fie vie? Ea este o ființă vie, în sine? Nu! Noi o proiectăm din karma noastră. Din karma noastră vine și această ființă vie, și acest instrument care poate ucide – totul este în mintea noastră. Și dacă acum, din cauza condițiilor care ni s-au creat în minte, facem această acțiune și îi luăm viața, acumulăm karma de a omorî. Dacă acest instrument este un bisturiu, și salvăm viața ființei, vom acumula karma bună. Deci, acțiunea în sine nu este nici bună și nici rea. Ceea ce o face bună sau rea este rezultatul ei karmic.
Gak ja
Gak ja
Ce este Gak ja? Gak ja este lucrul care este cu adevărat fals. Este obiectul care există în sine. Este paharul care există în sine.
Realitatea falsă este reală și funcționează. În schimb, Gak ja este acel lucru care nu a existat vreodată, nu există și nici nu va exista vreodată. Dar, trăim și credem ca și cum el ar exista cu adevărat – și aceasta este greșeală pe care o face tot timpul mintea noastră.
Mintea în mod constant, se raportează la lucruri ca și cum ele ar veni de la sine. Mintea se referă la pahar sau la pix, ca având o existență proprie de sine. Și aceasta este sursa suferinței. De acest fapt vrem să scăpăm.
De ce este aceasta sursa suferinței? Pentru că dacă acum îmi este sete și cineva îmi ia paharul, atunci voi începe să devin obraznică sau să mă plâng. Și dacă încep să mă plâng, acumulez karma de a mă plânge, pentru că, eu cred că apa vine de la sine – nu înțeleg că, dacă nu pot bea acum, se datorează faptului că nu am dat de băut altora. Deci, nu am de ce să mă plâng, decât să regret că am fost o proastă în trecut. Asta este tot. Dacă acum nu pot să beau, iar altcineva ține un pahar cu apă și refuză să-mi dea apă, atunci ar trebui să regret că nu am dat apă altora în trecut.
Gak ja, este paharul care există în sine, este corpul meu cu existență proprie de sine, pe care îl protejez și pentru care sunt gata să merg la război.
De unde vine amenințarea fizică? Ea vine din faptul că am ucis în trecut.
Școala Madhyamika Prasangika spune că lucrurile există, dar numai și numai ca proiecții. Numai ca noțiuni și etichete, pe care le lipim pe o colecție de date brute.
Există o bază: datele brute sau un ansamblu de elemente, iar pe ele punem eticheta.
Ce se întâmplă dacă căutăm ceea ce am etichetat, baza care a primit eticheta?
În mod logic, există doar trei opțiuni pentru a o găsi:
-
- Ori este o singură parte sau mai multe părți ale obiectului etichetat.
- Ori este suma tuturor acestor părți, întregul.
- Ori este ceva în afara celor două opțiuni.
De exemplu, dacă un eschimos ar vedea un elefant, dar nu a auzit niciodată de elefant, nu va ști ce este. Pentru el nu există ca „elefant”, deși vede unele dintre părțile sale sau toate părțile sale. Pentru el, animalul ar exista ca elefant doar dacă poate proiecta eticheta de „elefant” asupra lui.
Dacă ar exista ceva inerent în legătură cu un elefant, eschimosul ar putea să-l vadă și să spună „este un elefant” fără să fi auzit vreodată de el sau să-l fi văzut anterior. Fără ca eschimosul să proiecteze eticheta de „elefant” pe acele părți, pentru el nu va fi un elefant.
1) Elefantul nu este niciuna din părțile sale, individual.
2) Elefantul nu este ceva, în afară părților lui (de exemplu, altceva complet, ca un câine).
3) Elefantul nu este suma părților sale puse laolaltă, independent de proiecția etichetei de „elefant” pe suma părților respective.
-
- Dacă vom căuta un elefant în piciorul său, nu vom găsi niciunul.
- Dacă vom căuta un elefant la un câine, nu-l vom găsi unul.
- Dacă vom căuta un elefant în toate părțile sale puse împreună, independent de eticheta de elefant proiectată pe acele părți, nu-l vom găsi.
Acesta este modul în care putem stabili sau găsi vacuitatea lucrurilor. Cu alte cuvinte, privim la lucruri: la o singură parte, ca fiind alte obiecte sau ca fiind un cumul de părți fără etichetă. Iar apoi găsim vacuitatea elefantului – lucrul pe care aplicăm eticheta.
Eticheta provine din karma trecută și din semințele mentale. Dacă nu am fi avut karma trecută pentru anumite tipuri de obiecte rele, ele nu ar fi existat pentru noi.
Indiferent dacă putem sau nu să luăm toate ființele simțitoare la iluminarea totală, acest lucru depinde de eticheta noastră. Dacă ființele simțitoare nu există prin etichetele noastre, atunci nu le putem duce la iluminare. Dacă ele ar exista independent de etichetele noastre, niciuna nu va putea ajunge la Nirvana. Buddha ne spune că trebuie să salvăm pe oricine care a fost numit vreodată ca ființă simțitoare. Aceasta este cheia întregii Sutra Diamond-Cutter. Deoarece le etichetăm ca ființe simțitoare suferinde, ele trebuie ajutate. Dacă nu le-am fi etichetat ca atare, nu am fi avut niciun motiv să le ajutăm. Dacă le-am fi etichetat ca ființe iluminate în paradis, nu ar mai fi fost nevoie să le salvăm. Faptele noastre trecute și karma ne obligă să vedem datele goale ca ființe simțitoare care suferă și nu ca fiind în paradis.
Această idee este formulată de școala Madhyamika Prasangika în propoziția următoare:
Ta-nye takpay takdun tselway tse na mi nye
Ta-nye – concept, noțiune sau eticheta.
Takpa – a eticheta.
Takdun – datele brute care primesc eticheta.
Tselwa – a căuta.
Tse – timp, în timp ce.
Mi – nu.
Mi-nye – nu se găsește.
Adică, când căutăm lucrul pe care l-am etichetat, nu-l vom putea găsi.
Atunci când nu analizăm obiectul, de exemplu pixul – îl etichetăm ca fiind un pix. În mintea noastră există noțiunea de pix pe care o proiectăm pe o colecție de date brute.
Am făcut un proces de etichetare. Dacă acum vom căuta lucrul pe care l-am etichetat – nu-l putem găsi. Există doar date brute – diferite părți care au primit eticheta.
De fiecare dată când mergem în căutarea a ceea ce am etichetat – nu-l vom putea găsi.
Poezia despre vacuitate și efemeritate
Poezia încheie Sutra Diamond Cutter. Sutra a fost spusă inițial în sanscrită, după care a fost tradusă în limba tibetană. După ce Buddha a vorbit despre vacuitate, la sfârșit, el ne spune cum ar trebui să vedem lucrurile.
Versurile ne spun că lucrurile sunt goale și trecătoare.
Tarka timiram dipo,
Maya vashyaya bududam,
Supinam vidyud abram cha,
Evam drashtavyam sanskirtam.
Învață să vezi că orice,
De cauze este adus
Precum o stea,
O problemă a vederii,
O lampă, o iluzie,
Roua, bulele,
Un vis, un fulger
Chiar și un nor.
Deci, imaginile pe care le avem aici sunt imagini ale lucrurilor trecătoare:
Tarka – înseamnă stea. Steaua care cade sau care luminează noaptea, iar dimineața dispare datorită răsăritului de soare. Fulgerul care luminează cerul și se oprește. Sau bula din spuma valului care se sparge. În rugăciunea Sursa binefacerilor mele, viața este comparată cu „bula din spuma unui val”:
Corpul și viața mea sunt trecătoare
Precum bulele din spuma unui val.
Roua care se evaporă când vine soarele. Flacăra lumânării care se stinge. Un vis care este trecător.
Realitatea falsă este o iluzie, este fabricată de conștiința noastră. Ne fabricăm complet realitatea. Ea există și funcționează. De asemenea, ea se numește și realitate iluzorie, deoarece noi suntem cei care o producem prin proiecțiile noastre, prin conceptele noastre care depind de acțiunile noastre trecute.
În Abhidharma Kosha scrie: „Le le jikten natsok kye”. Ne fabricăm lumea, creăm o lume, în funcție de karma pe care am acumulat-o.
Timiram este nisip în ochi, ceva care tulbură temporar vederea – vedem lucrurile greșit, iar când nisipul este îndepărtat, vedem lucrurile corect. „Nisip în ochi” – se referă la vacuitate. Vedem greșit pentru că ceva ne deranjează să vedem așa cum trebuie, iar atunci când problema a fost îndepărtată, vedem că acel lucrul pe care l-am considerat că există în sine, și pentru care am fi fost gata să mergem și la război pentru el, nu a existat vreodată și nici nu va exista vreodată.
„Orice de cauze este adus”. Ce înseamnă orice? Toate fenomenele. Toate fenomenele sunt cauzate.
Oare există vreun fenomen care nu este cauzat? Da, el este vacuitatea și de asemenea spațiul gol.
Vacuitatea lui Buddha
De asemenea și Buddha este cauzat. Fiecare moment al existenței lui Buddha este rezultatul momentului său anterior în care a fost un Buddha. Buddha, este ceva cauzat.
Buddha este gol și are o existență dependentă, iar această existență dependentă depinde de binefacerile pe care le-a acumulat. Și tot ce este cauzat este efemer. Buddha își creează constant cauzele. El nu mai are karma. Dar când spunem că Buddha nu mai are karma, asta nu înseamnă că este scutit de legea cauzei și a efectului.
Când spunem karma, vorbim despre forțele karmice care urcă și coboară, care sunt perisabile; Această energie continuă să vină și se consumă, vine alta și se consumă și așa mai departe. Dar Buddha știe cum să le reînnoiască și să fie inepuizabile. El nu acumulează karma negativă, dar creează în mod constant cauze de bunătate. Pentru Buddha acest lucru nu se mai numește karma, deoarece este ceva care nu se degradează. Karma este deteriorabilă. Pentru Buddha nu mai este ceva deteriorabil – dar este aceeași legalitate. El o înțelege atât de bine, încât poate produce Perpetuum mobile, atât cât vrea, tot timpul. El își reînnoiește constant complexul de binefaceri. Nu mai poate face altfel. Buddha acumulează permanent binefaceri, altfel ar înceta să mai fie un Buddha.
Întrebarea care se ridică este:
Dacă totul este gol, ce rost mai are să mai facem binefaceri?
Răspunsul este:
Tocmai datorită faptului că totul este gol, că totul este iluzie, totul este fabricat, totul funcționează, totul este real, nimic nu are existență proprie de sine, și totul este ca un ecran gol, ceea ce va apare pe acest ecran gol, va fi ceea ce experimentăm, adică viața noastră. Și ceea ce experimentăm este doar ceea ce proiectăm, și ceea ce proiectăm depinde 100% de ceea ce am făcut în trecut. Iar ceea ce facem acum va determina 100% ceea ce vom experimenta în viitor. De aceea este super important ceea ce facem acum. Este absolut critic și important să ne păstrăm jurămintele și preceptele.
Faptul că lucrurile sunt goale – acesta este norocul nostru! Și dacă înțelegem cum funcționează acest mecanism, ne putem crea propriul nostru paradis, iluminarea noastră și plăcerea supremă a lui Buddha.
Dacă de exemplu, evităm violența, putem crea pace în lumea noastră. Deoarece lucrurile nu vin de la sine, atunci nici dușmanul nu va veni de la sine. Singurul dușman care vine este reflectarea actelor mele din trecut în oglinda goală a vacuității. De aceea trebuie să apărăm viața, deoarece dușmanii vor continua să ne atace. Singura modalitate de a ajunge să trăim în pace este numai dacă ne dăm seama că toată violența pe care o trăim este reflectarea violenței din inima noastră. Și datorită faptului că în timp karma se intensifică, este suficient să ne enervăm de cinci ori pe zi pentru lucruri mărunte, pentru ca în viața noastră să apară un conflict internațional. Ea este exact aceeași energie, doar amplificată. Singura noastră șansă de pace este să ne eliminăm semințele violenței din inimile noastre.
Pe de altă parte, însăși înțelegerea faptului de unde provin lucrurile și că ele sunt goale, deja purifică multă karma negativă, pentru că deja tratăm lumea altfel, o înțelegem altfel. Cea mai bună modalitate de a purifica faptele rele pe care le-am făcut în trecut – și pe care le-am făcut cu toții, altfel eram deja îngeri – este tocmai meditația asupra vacuității, este înțelepciunea.
1Alți termeni folosiți pentru existența condiționată sunt „existența condiționată” sau „originea dependentă”. – Ten drel în limba tibetană. Acesta este modul de a explica realitatea falsă, convențională.
Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.
Grup Facebook