Lecția 2 – ACI 8

Cursul 8
Moartea și tărâmurile de existență
                Nivelul 2 de cunoștințe superioare (Abhidharma)

Conform învățăturilor lui Geshe Michael,
traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
   

Lecția 2

   

În cursul nr. 6 am învățat despre Sutra tăietorul de diamant. Citind această Sutra am văzut că există foarte multe repetări și totuși spunem că Buddha nu a irosit niciodată vreun cuvânt.

Se spune despre Buddha că după ce a ieșit din meditația iluminării, timp de șase-șapte săptămâni el nu a predat nimic. Oamenii l-au văzut strălucind și cu o aură în jurul lui. Ei s-au îndreptat către Buddha și l-au rugat să-i învețe. Buddha și-a spus atunci: „Acest adevăr al suferinței este atât de profund și de radical, încât ei nu vor înțelege”.

Apoi i-a întâlnit pe cei cinci discipoli ai săi, care fuseseră într-o viață trecută tigroaica cu patru pui. În acea viață, tigroaica și puii erau foarte flămânzi, și cum Buddha pe atunci era un mare Bodhisattva, i-a hrănit cu propria lui carne. Se povestește că femela era atât de flămândă încât nu mai avea puterea să-și hrănească puii, așa că, Buddha din marea lui compasiune pentru ea, și-a întins brațul pentru ca ea să-l mănânce. Dar tigroaica era prea slăbită pentru a face asta, așa că Buddha a luat un băț și și-a rănit brațul pentru a curge sânge, iar mirosul să stârnească instinctele animalului. Se spune că în acest fel s-a creat legătura karmică între Buddha și ea.

(Și asta fac toți Bodhisattva, își creează permanent legături karmice cu făpturile. Atunci când dăruiește o monedă unui cerșetor, Bodhisattva își zice: „Tu vei fi discipolul meu și te voi aduce la iluminare.” Sau când aruncă boabe de orez la păsărele, el spune: “În viitor vă voi aduce la iluminare. Acum că v-am dat de mâncare, dați-mi voie să vă duc spre iluminare.”  Așa face un Bodhisattva: vânează făpturi și le scoate din Samsara.)

Deci povestea spune că Buddha s-a întâlnit cu cei care au fost cândva tigroaica și puii ei, care au devenit apoi discipolii lui. Buddha își spuse: „Oh, pe ei îi voi învăța, pentru că am legături karmice cu ei și vor pricepe ceea ce le voi spune”. Și așa se spune că Buddha le-a transmis cele patru adevăruri nobile. El doar le-a spus:

    1. Adevărul suferinței.

    2. Adevărul originii suferinței.

    3. Adevărul încetării suferinței.

    4. Și adevărul despre calea de încetare a suferinței.

Buddha le-a repetat de patru ori. Deci Buddha se repetă? Buddha irosește cuvinte? Nu! Povestea spune că:

    • Atunci când a rostit prima oară, discipolul care fusese odată tigroaica a perceput vacuitatea, iar ceilalți (care fuseseră puii ei) au ajuns pe calea acumulării1.

    Atunci când a rostit a doua oară, primul discipol a ajuns pe calea practicii, iar ceilalți patru au continuat pe calea pregătirii.

    • Și tot așa, până când a terminat de lucrat cu ei.

De aceea Buddha a trebuit să repete de mai multe ori.

Nici un cuvânt nu este spus aiurea de către învățători. Este nevoie de ceva timp pentru a realiza că unicul lor scop este să ne aducă la iluminare. Ei nu fac altceva în viața lor decât să ne aducă la iluminare. Fiecare respirație a lor este să ne aducă la iluminare.

Desigur, elevul trebuie să fie deschis spre aceste lucruri, altfel este ca și cum ar sta în umbra muntelui și nu vede soarele. Elevul trebuie să meargă în partea luminată de soare. Soarele strălucește tot timpul. De aceea fiecare părticică a acestor învățături, inclusiv acest curs, nimic nu este de prisos.


    Lumea este goală de orice natură

Este important să nu uităm că lumea este goală de orice natură.

______________________________________________________
1 Calea acumulării este prima dintre cele cinci căii spre iluminare: acumularea, pregătirea, perceperea, practica, iluminarea (sau nu mai este nimic de învățat). Un studiu detaliat al acestora poate fi găsit în seminarul Sutra Inimii.

Orice lucru, fără excepție, la care ne putem gândi, nu are nici natură proprie de sine, și nici vreo existență proprie de sine. 

Asta înseamnă că nu putem spune despre cineva care țipă la noi că este un idiot, pentru că el nu poate fi un idiot în sine. Dacă țipă cineva la noi, este doar karma care se întoarce asupra noastră, prin faptul că noi este am țipat la alții în trecut. Nu putem culege decât ceea ce am semănat.

De aceea, orice experimentăm în lumea noastră, este rezultatul modului în care ne-am purtat față de alții. Și întotdeauna va fi față de alții. Tot ceea ce se întoarce asupra noastră, este cât de buni sau răi am fost față de ceilalți. În cazul în care se abate asupra noastră o neplăcere, se datorează faptului că în trecut am creat altora neplăceri. Și se poate să nu fi fost față de aceeași persoană. Iar dacă o boală gravă vine peste noi astăzi, asta nu înseamnă că le-am periclitat sănătatea altora în această viață, dar cu siguranță am făcut asta în trecut. De aceea avem nevoie de timp pentru a învăța aceste lucruri, de a le înțelege, de a le integra, de a le experimenta și de a ne convinge de ele. 

Așa cum am spus, nu există nimic care să aibă o natură proprie de sine, inclusiv lumea în care trăim. Datorită karmei pe care o avem, experimentăm acum o lume cu o anumită geografie. Pentru alții, lumea lor poate fi diferită de cea a noastră. Și tocmai datorită faptului că lumea este diferită pentru alții, asta înseamnă că în circumstanțe diferite, având o minte diferită, avem șansa să ajungem la iluminare.  

Dacă nu ar fi fost așa, totul ar fi fost deja hotărât și nu am mai putea schimba nimic. 

Deci, faptul că ceea ce apare în viața noastră este în funcție de karma pe care o avem, asta înseamnă că putem învăța să lucrăm cu ea, iar lucrurile vor trebui să se schimbe. Și pentru că nu avem nicio natură proprie de sine, putem ajunge la iluminare.

Vacuitatea pe care o avem se numește natura lui Buddha. Iar acest lucru ne asigură că putem ajunge la iluminare. Acest lucru ne asigură că ne putem schimba total mintea de cum este ea astăzi. Iar după câțiva ani, când vom privi înapoi, ne vom da seama că mintea noastră nu mai este la fel cu ceea ce a fost. Și în același timp și lumea din jurul nostru se va schimba, pentru că ele merg împreună.

Și aceasta este o muncă serioasă. Sunt multe de făcut. Mulți au făcut aceste lucruri și au reușit, așa că nu există niciun motiv pentru care nu vom reuși. Și mai mult de atât, avem și marea oportunitate să întâlnim profesorii pe care îi avem în prezent în Occident. 

Ce ne face să ne implicăm într-o asemenea muncă? Ce ne va face să preferăm meditația în locul vizionării de filme? Compasiunea. Este realizarea faptului că nu-i putem ajuta pe toți ceilalți, dacă nu lucrăm pe noi înșine. Iar munca asupra noastră include și ajutorul pe care îl dăm în lumea exterioară. Această combinație dintre munca interioară și exterioară este extrem de importantă. Ele nu funcționează una fără alta. Putem medita mult și bine, dar dacă nu avem karma bună, meditația nu va funcționa pentru noi.

    – Ca meditația să reușească, va trebui să facem multe lucruri bune în lume.

    – Iar pentru a face bine în lume, trebuie să medităm.

De ce spunem toate acestea?

a. Pentru că vom vorbi despre o reprezentare mitologică a lumii. Vom vorbi despre munți, continente și alte ființe, care nu se potrivesc cu geografia globului nostru pământesc pe care o cunoaștem astăzi. Asta înseamnă că nu este adevărat? Nu, nu înseamnă că nu este adevărat. Tocmai datorită faptului că lumea este goală, entități care au karme diferite văd lumea în moduri diferite, și cu siguranță o ființă iluminată vede o lume în alte dimensiuni. 

b. Este foarte important să înțelegem ce fel de lumi există. Sunt mulți care le-au văzut, le-au experimentat. Şi noi le-am văzut și le-am experimentat dar le-am uitat. Nu vrem să mai coborâm în ele. 

    Cum se trece dintr-o lume în alta?

Este ca și cum aș conduce mașina pe șosea, ascult muzică la radio, mă simt bine și boom, dintr-o dată un camion intră în mine și sunt cuprinsă de flăcări! De unde a venit lovitura? De unde au venit flăcările? Din karma.

    Ceea ce ne face să trecem într-o clipă de la o formă de existență la alta, este doar o mișcare mentală.

Dacă înainte conduceam mașina liniștită, bucurându-mă de drum, acum îmi rodește o altă karmă și sunt cuprinsă de flăcări. Ceea ce se întâmplă este doar o maturare karmică mentală.

Cu toții am provocat altora suferință în trecut, altfel nu ne-am fi aflat într-o lumea care suferă. Modul în care ne relaționăm cu ceea ce ne apare, felul în care reacționăm, plantează semințele pentru următoarea lume. Cu toții suntem aici pentru că am păcătuit în trecut. Și Buddha, care a ajuns deja la iluminare, a început exact din același loc în care și noi am început. Și el a păcătuit în trecut, dar s-a purificat și a făcut calea până la capăt.

Și numai așa se poate ajunge la iluminare.

Paradisul nu este un loc în care se ajunge cu racheta, și nici nu există vreun tren care să ne coboare în infern.

Unde este acest paradis? Unde este infernul? Nu există astfel de locuri. Totul este mental.

Și nu vreau să uitați că vom vorbi despre cosmologie, mitologie. Iar acest lucru este important. De ce este important? Deoarece având această reprezentare a oamenilor iluminați, putem ajunge la iluminare, așa cum și ei au ajuns.

    Care sunt formele de existență în Samsara?

    1. Infernul. Există opt tipuri de infern.

 Nyel wa înseamnă infern.

    2. Spiritele flămânde – preta.

  Yi dak înseamnă spirite flămânde. În limba sanscrită se spune preta.

    3. Animalele/viețuitoarele.

    Dro – înseamnă a merge.
    Du – înseamnă aplecat. Așadar, cuvântul pentru animale, în tibetană, este cel care merge aplecat.

Lumea animalelor este foarte suferindă. Ele se tem permanent că vor fi devorate. De aceea, se sperie foarte repede și fug. Mintea este plină de frică.

4. Oamenii. 

5. Zeii.

 În limba sanscrită – Deva.

Cuvântul Hla sau Deva este folosit pentru ambele tipuri de zei, adică zeii și semizeii. Pe de altă parte, același cuvânt Hla este folosit și pentru cei iluminați și pentru cei care se află încă în Samsara, în lumea cu formă sau fără formă.

  1. Cei care sunt complet iluminați, se numesc tot Hla. Toți Buddha sunt și Hla. Ei sunt deja în afara Samsarei, nu mai au nevoie de ajutor, vin să dea ajutor.
  2. Cei care nu sunt încă iluminați, care își petrec timpul în plăceri, dar moartea lor este îngrozitoare. Gândiți-vă că cel care și-a petrecut tot timpul în modul cel mai plăcut, pe măsură ce moartea se apropie [el] începe să decadă, iar suferința lui este îngrozitoare.
  3. Semizeii.

Hla sau Deva – zeu.

Hla Ma Yin – înseamnă în limba tibetană „ nu este Deva”. Cuvântul nu înseamnă cine nu este un Deva, ci că este pe jumătate Deva. Deci semizeii, sunt un fel de zei inferiori.

Când vorbim despre lumea cu formă și fără formă, ceea ce le diferențiază este rafinarea minții. Pe măsură ce mintea devine mai rafinată, atașamentul față de Samsara scade din ce în ce. 

Și toți cei care sunteți la curs, înseamnă că sunteți într-o oarecare măsură interesați de calea spirituală. Asta înseamnă că ați renunțat puțin la lumea materială. Poate un pic, deoarece ați preferat să veniți la curs în loc să luați cina în altă parte. Pe măsură ce atașamentul față de lucrurile materiale scade, mintea voastră va deveni mai rafinată, mai subtilă. 

    Cele patru nivele din lumea formei

În continuare, vom trece la lumea formei. În această lume există patru Samten:

    1. Primul nivel se numește:

  Samten dangpo înseamnă primul Samten.

Primul Samten are trei niveluri. După cum am menționat, pentru a percepe vacuitatea va trebui să ajungem la acest prim nivel. El are și un alt sub-nivel, dar nu vom intra în detalii. Dacă am ajuns la acest nivel, nu vom merge la următorul până nu vom percepe vacuitatea. 

    2. Al doilea nivel se numește:

    Nyipa înseamnă al doilea. Și al doilea Samten are trei niveluri.

    3. Al treilea nivel:

 Sum – trei.
 Sumpa – al treilea.

    Și acest Samten are trei niveluri.

    4. Al patrulea se numește:

Are 8 niveluri. Deci cele 4 Samten au în total 3×3 +8=17 niveluri.

După cum am spus anterior, acesta este rezultatul unei meditații greșite.  Oamenii pot ajunge la aceste niveluri? Da. Nu este ușor, dar este mult mai ușor decât să percepem vacuitatea. Oamenii pot ajunge la aceste niveluri și fără să fie budiști. Mulți practicanți hinduși ajung la aceste niveluri, și cred că sunt deja în Nirvana, datorită plăcerii intense pe care o simt, dar ei nu sunt [în Nirvana]. Iar într-un târziu, ei vor cădea din aceste stadii. Este imposibil să ne eliberăm din Samsara până nu percepem vacuitatea. Și nu putem să ne eliberăm dacă nu înțelegem karma, iar fără înțelegerea karmei nu putem înțelege vacuitatea, pentru că ele merg împreună.

Aceste Samten, sunt primele patru niveluri Dhyana în sanscrită sau Jhana în pali. Jhana este o meditație foarte rafinată, în care concentrarea este foarte intensă, iar cel care meditează este cufundat complet în meditație. Există opt niveluri de Jhana. Lama Dvora Hla spune că a întâlnit câteva persoane, practicanți vipassana, care știau să treacă prin toate etapele Dhyana. Lama Dvora Hla povestește: „Unul dintre ei era un mare maestru al meditației și unul dintre profesorii mei în Arizona. Când am plecat în India la un studiu ținut de Dalai Lama, a călătorit cu noi și am petrecut mult timp în compania sa. Era minunat să fii lângă el. El mi-a spus: „Este ca și cum ai lua heroină”. “Dacă nu ai perceput vacuitatea – meditațiile Dhyana este ca și cum ai lua heroină. Este foarte plăcut, dar nu te lasă să pleci.” Apoi el continuă: „Când ajungi la primul Samten, mergi să percepi vacuitatea, dacă nu ai perceput-o încă”. Nu este ușor, să întâlnești un astfel de maestru, este ceva rar. Și totuși asemenea maeștri există. O asemenea persoană nu mai are afecțiuni mentale, motiv pentru care este atât de minunat să fii alături de el. Mintea lui era foarte clară, limpede și plin de bunătate.

De unde vine plăcerea în meditație? Pe măsură ce afecțiunile mentale dispar, plăcerea apare automat. Este ca și cum norii de pe cer au fost îndepărtați. Nu mai trebuie făcut nimic, plăcerea există deja. Motivul pentru care nu simțim această plăcere incredibilă în prezent, este [pentru] că suntem plini de afecțiuni mentale. 

Afecțiunile mentale nu pot fi eliminate complet fără perceperea vacuității, dar prin meditație le putem reprima, astfel încât să nu se mai manifeste. Cu toate că semințele lor sunt încă în curentul de conștiință, mintea este atât de puternică, încât le prinde din fașă. Cu alte cuvine, de îndată ce afecțiunea mentală doar a mijit, am și eliminat-o. Cel ajuns în asemenea stadii este complet în pace.  

Cei care ajung la aceste Jhana, cred că sunt în Nirvana. Dar ei nu sunt. Trupul lor se degradează și sunt blocați în continuare în suferință. Ei nu și-au eliminat încă semințele suferinței. De aceea este atât de important să depunem tot efortul să percepem vacuitatea.

Dacă nu ajungem la perceperea vacuității sau aproape de ea, am putea pierde tot ceea ce am realizat. În viața următoare nu ne vom mai aminti de nimic. Nu ne vom mai aminti de matematica pe care o știm acum, sau de limbile străine pe care le vorbim. Mintea noastră nu este suficient de puternică, este mult prea superficială, iar odată cu moartea o vom pierde.

Pentru a scăpa din ghearele morții și a ne duce spre iluminare, va trebui să dobândim o înțelegere foarte profundă a vacuității. De aceea această etapă este atât de critică și toate studiile ne direcționează spre acest lucru.

Ființele din Samten au atins culmea perfecțiunii formei. Au un corp extraordinar de frumos, mediul în care trăiesc este încântător. Dacă ele se gândesc la ceva care să le facă plăcere, însuși gândul la ceva încântător le aduce imediat ce își doresc. Cei care meditează le pot vedea în meditațiile lor.

    Lumea celor fără forme

În budism, cei din lumea fără formă sunt de asemenea considerați ca persoane. 

                                                               Kang Sak

     Kang sak înseamnă persoană.

Același cuvânt este folosit și pentru „om”. Deci toate aceste creaturi sunt ființe umane. Aceste ființe, nu au corp, ci au o minte. Și sunt atașate de mintea lor. Și acest lucru este o formă foarte subtilă de afecțiune mentală. Noi avem acest atașament cu mult mai grosier.

Și aici există patru niveluri. Deci, sunt 8 Jhana. Patru în lumea cu formă și încă patru în lumea fără formă. Ceea ce le diferențiază este gradul din ce în ce mai rafinat al minții. Nivelurile lumii fără formă sunt:  

1. Primul nivel se numește:

  Namka – cer sau spațiu deschis, spațiu gol.
  Taye – nelimitat, infinit, nesfârșit, sau spațiu nelimitat.

Este numele acestui nivel al minții, care reflectă probabil senzația de spațiu nelimitat a celui care meditează.

    2. Al doilea nivel se numește:

    Namsheconștiință sau conștientizare.
    Namshe Taye ar însemna conștientizare / conștiință nelimitată.

    3. Al treilea nivel:

    Chiyang menimic sau absolut nimic.

După cum am spus, vorbim despre faptul că mintea devine din ce în ce mai rafinată. În acest stadiu, senzația spațiului pentru cel care meditează este grosieră. 

    4. Al patrulea nivel se numește:

Si este o prescurtare a cuvântului Sipa, care înseamnă viață.
    Tsevârf, punct sau apogeu.

Deci, Si Tse este vârful/apogeul/culmea existenței (suferinței).

De ce se numește vârful/apogeul existenței? Pentru că acesta este cel mai înalt nivel care se află încă în Samsara. 

   • În lumea dorinței, am numit cinci forme de existență: ființele infernului, spiritele flămânde, animalele, oamenii și ființele plăcerii din lumea dorinței.

    • Apoi am vorbit despre patru Samten din lumea cu formă,

    • Și încă patru Samten din lumea fără formă.

    Dincolo de ele este iluminarea.

În acestă etapă, nu mai există simțuri. Nu mai există „nici o formă”. Mintea este foarte, foarte rafinată/subtilă. Dacă o persoană face astfel de meditații și ajunge  în acest stadiu va muri, și va trece întru-unul din aceste Samten. 

Ideea importantă în tot ceea ce am prezentat este că orice existență începând de la infernul cel mai de jos până la vârful existenței, Si Tse – este suferință. Dacă vom percepe vacuitatea, vom fi în siguranță și ne vom folosi de ea pentru a ieși din suferință. Dacă nu o vom percepe, vom pierde totul. Din vârf cădem direct în jos. Pentru că pe măsură ce urcam mai sus fără înțelepciune, vom cădea mai adânc. Aceasta este partea cea mai importantă a tuturor acestor nume.

    Puritate și impuritate

Din totdeauna ne-am perindat prin Samsara, acumulând karma permanent, într-un ritm de 65 dintr-o singură pocnitură de degete. Într-un singur minut am acumulat multe semințe. Avem miliarde de semințe. Câte semințe din această enormă cantitate sunt bune? Foarte puține. Cea mai mare parte a existenței noastre samsarice am trăit-o în ignoranță, am încălcat jurăminte și i-am rănit pe alții. Iar aceste semințe le purtăm cu noi.

Faptul că în ​​prezent nu suferim de dureri și suntem capabili să auzim Dharma, se datorează faptului că ardem micul procent de karma bună pe care îl avem. La fel și cei din lumea plăcerilor se folosesc de karma lor cea mai bună.

Pentru a produce karma care să ne scoată din acest loc, avem nevoie de înțelepciune. Orice karma care nu este însoțită de înțelepciune, atunci când mintea este plină de ignoranță, are foarte puțină putere. În cursul 5 am vorbit despre:

  ceea ce înseamnă pur și impur.

Cu toții visăm să fim la fel ca și maica Teresa în lume – dar dacă faptele noastre nu sunt însoțite de înțelepciune – ele au prea puțină putere. Este foarte trist să auzim despre acest fapt. Până nu vom înțelege vacuitatea

    – celui care face bine,

    – cui îi face bine,

    – și ce înseamnă să facă bine,

chiar dacă facem ceea ce a făcut maica Tereza, în raport cu ceea ce este nevoie de a ajunge la iluminare, nu are forță. Asta nu înseamnă să nu facem binefaceri la fel ca și maica Tereza, pentru că, tocmai aceste fapte bune ne fac să întâlnim Dharma. 

Faptul că suntem aici și auzim aceste lucruri înseamnă că am fost ca maica Tereza. Nu puteam auzi despre calea de ieșire din suferință, fără toate binefacerile pe care le-am făcut. În schimb, vestea proastă este că stând acum aici, auzind Dharma, ne ardem această karma bună.

Acum că auzim aceste lucruri, începem să le aplicăm și le trimitem altora, începem să construim ceva nou. Și cu cât înțelegem mai mult vacuitatea lucrurilor, cu atât mai rapid și mai puternic va fi construcția.

Ce se întâmplă la început? La început suntem lipsiți de puteri. Și chiar dacă ne dorim cu adevărat să facem bine, „mușchii binefacerilor” sunt foarte slabi, pentru că suntem atașați de noi înșine. Dacă ne uităm la majoritatea gândurilor noastre, cu ce se ocupă ele toată ziua? De noi înșine. Cele mai multe gânduri sunt de genul: acum trebuie să mă ridic, acum trebuie să fac baie, acum să mănânc, acum trebuie să mă tund, acum trebuie să cumpăr . Eu, eu, eu.” Și dacă nu este „eu”, atunci este „al meu”. Câte dintre gândurile noastre sunt îndreptate spre a face bine cuiva? Puține, foarte puține. Chiar și cele bune pe care ni le amintim, sunt puține și împrăștiate și până nu înțelegem vacuitatea, ele nu au forță suficientă.

    Avem nevoie de ajutor

Deci ce vom face? Cum ieșim din această mlaștină? Trebuie să acumulăm o mulțime de binefaceri. Suntem slabi în acest moment. Nu o putem face singuri. Trebuie să ne agățăm de un copac înalt. Cine este copacul înalt? Profesorul nostru.

Cel care vine la noi și ne învață această cale, este un obiect foarte puternic pentru noi. Este ca și mama noastră care ne-a dăruit acest corp. Datorită ei putem face această cale. Și mama, și tatăl nostru sunt obiecte foarte importante pentru noi, deoarece fără ei nu am fi avut acest corp uman cu care să ajungem la iluminare. 

Profesorul care vine și ne explică calea, ne face o mare favoare. Un astfel de profesor plantează sămânța care ne transformă întreaga noastră „carieră”. Iar când această sămânță se va maturiza într-o zi, vom ieși din suferință. Un astfel de profesor, care ne poate transmite aceste cunoștințe, devine un obiect foarte puternic pentru noi. Datoria karmică pe care o avem față de el este foarte mare și, cel mai bun lucru pe care îl putem face, dacă vrem să fim Supermanul care îi ajută pe toți cei suferinzi, este să-l respectăm profund pe cel care ne arată calea. Și nu contează dacă el greșește.

Dacă îl vedem greșind, [acest lucru] se datorează minții noastre impure. Încă nu putem să-l vedem pe Buddha în toată gloria sa, ci doar sub forma unei ființe umane care greșește.

Dacă înțelegem toate acestea, suntem serioși, avem compasiune pentru ființele care suferă și pe care numai noi le putem scoate de aici, atunci care este cea mai mare binefacere pe care o putem face acum? Este cea față de învățătorii noștri. Prin ei ne vor întări mușchii binefacerilor. După ei, urmează părinții, cei suferinzi și deprimați, și abia după aceea vin cei care nu suferă acum.

    Lumea de tranziție

Am vorbit mai înainte de formele de existență din roata vieții: făpturile infernului, spiritele, animalele, oamenii, semizeii și zeii.

    7. Mai există și un alt tip de făpturi numite:

Acestea sunt ființele din Bardo, ființe intermediare. Bardo este o stare de existență intermediară, tranzitorie între moarte și renaștere. 

Maestrul Asanga, fratele său Vasubhandu, spun că ele fac parte din lumea zeilor, ființe ale plăceri. De fapt, ele nu sunt toate ființe ale plăcerii, și au o existență destul de stresantă. Ființa Bardowa își face griji pentru următoarea naștere, este stresată de faptul că trebuie să-și găsească o naștere bună. Fiecare dintre noi trece după moarte prin bardo. Dar sunt și excepții. Vom vorbi despre ele mai târziu.

    Cum se nasc ființele: patru moduri de naștere

Vom vorbi acum despre formele de naștere, ce fel de ființe putem fi. Putem fi ceea ce am numit mai înainte: ființă a infernului, preta, animal, om, deva sau semi-deva sau Bardowa. Deci, în ce lume ne putem naște.

Acum vom vorbi despre modul de naștere dintr-un unghi diferit: cum ajungem în aceste lumi, cum ne naștem. Există patru tipuri de naștere. Deci, să nu ne încurcăm, mai întâi am vorbit despre locul în care ne putem naște, iar acum vorbim despre cum ne naștem? Și acesta este un subiect tot din Abhidharma Kosha. 

    1. Nașterea miraculoasă.

 Nașterea miraculoasă înseamnă a ne naște complet, cu un corp matur. Nu ne naștem din părinți, apărem pur și simplu. 

Ca Isus, ca Padmasambhava. Se spune despre Padmasambhava că ar fi a apărut dintr-un lotus și că ar fi avut deja opt ani când s-a născut.

O naștere miraculoasă nu este neapărat o naștere bună. Toate făpturile infernului au o astfel de naștere. Nu au părinți, copilărie și școală. Ele apar în infern și suferă.

Lama Zopa vorbește cu astfel de ființe. El spune că: „în lumea noastră ne este frică de cancer, de SIDA, de incendii, ne este frică de lucruri oribile, dar dacă am lua cel mai mare dezastru, cea mai mare durere sau cea mai grea suferință din lumea noastră aici, și am lua suferința de la cel mai ușor nivel al infernului – toată suferința noastră aici este ca o alinare în comparație cu suferința din infern. Comparativ cu infernul, [aici] este un paradis.”

Deci acesta este Dzu Kye. Cine se mai naște Dzu Kye? Și zeii se nasc miraculos. În Dzu Kye nu există suferință pentru mama, care trece prin naștere.

Se spune despre Buddha că atunci când a decis să vină pe lume, ar fi ieșit dintr-o coastă a mamei ca să nu o rănească. 

    2. Nașterea din căldură și umiditate.

Ca insectele care apar când plouă vara. Ele apar ca și când s-ar naște din căldură și umiditate. 

    3. Nașterea din pântec.

   4. Nașterea din ou.

 Care naștere este mai bună?

Ordinea de mai sus a fost stabilită în funcție de cât de bună este forma nașterii, și nu după rezultat. Cu alte cuvinte nașterea miraculoasă este mai bună decât doi, care este mai bună decât trei și care este mai bună decât patru. De ce?

    • La nașterea din pântece, atât mama suferă, cât și copilul suferă.

    • La naștere din ou, mama suferă de două ori, când depune oul și îl clocește. Și este considerată cea mai grea formă de naștere.

    • Nașterea miraculoasă nu face pe nimeni să sufere. 

    • Nașterea din căldură și umiditate, mama nu suferă, dar suferă cel care se naște.

    Toate acestea se spun în Abhidharma Kosha.

    De ce este important să învățăm aceste lucruri?

Lama Dvora Hla povestește: „Am fost odată la o prelegere a lui Dalai Lama. De mic copil ia plăcut știința, și când a avut 14 ani a primit în dar un telescop.

Așa cum stătea el în palatul din Lhasa, începu să se uite prin telescop la lună și văzu umbre pe ea, datorită munților de acolo. El își spuse: “Ah! Dacă există umbre asta înseamnă că lumina nu vine de la lună, ci luna reflectă lumina de la soare.” Și a ajuns singur la aceste concluzii, fără să citească. Dalai Lama a spus „Deci nu este adevărat ce scrie în Abhidharma Kosha, pentru că în Abhidharma Kosha scrie că luna se luminează pe ea însăși.” Și asta a spus-o în fața a 10.000 de oameni.”

Cineva a întrebat-o pe Lama Dvora: Atunci de ce să învățăm asta? Lama Dvora a răspuns: „Pentru că ea a fost scrisă de entități iluminate, și nu știi niciodată când vei avea nevoie de ea și de asemenea nu știi ce ființă va trebui să ajuți. Și uneori trebuie să ajuți cunoscând tu însuți modul în care te naști. Buddha apare în fața noastră așa cum avem noi nevoie, pentru a ne ajuta. Și uneori se naște din coasta mamei, iar alteori ne face să ne doară, în funcție de ceea ce ne ajută. Și trebuie să știm toate lucrurile acestea. Buddha este omniscient.

Cum și când te vei folosi de toate acestea când vei fi Buddha, nu știu. Dar dacă el a ales să scrie versiunea atât de condensată a Abhidharmei, atunci este important. Dalai Lama a ales să spună asta în fața unui public de zece mii de oameni, pe Stadionul California. El nu le-ar spune călugărilor tibetani din mânăstiri. Pentru că ei înțeleg, că o ființă iluminată vede lumea dintr-un loc complet diferit de al nostru, pentru el rodesc alte semințe. Și acolo putem vorbi despre Mandala, paradis și de palatul de cristal, ceea ce este absolut adevărat. Deci, Dalai Lama vorbește într-un fel unui anume public, și altfel unui alt public. Ceea ce se potrivește publicului. La fel și Buddha.”


    Cele patru tipuri de conștientizare în timp ce ne naștem

La sfârșitul celui de-al treilea capitol a cărții Abhidharma Kosha, se vorbește despre patru tipuri de conștientizare pe care le avem în timp ce ne naștem. Ceea ce este foarte interesant. Ne mai aducem noi aminte când am intrat în pântecele mamei? Când eram în pântece? Când am ieșit din pântece? Majoritatea dintre noi nu-și amintesc aceste lucruri. Este posibil să ne amintim aceste situații? Se pare că da, și asta face diferența între ființele de la diferite niveluri de dezvoltare spirituală:

    1. Există cel ce se numește regele roții. Regele roții este o figură din mitologia budistă, care este regele întregii lumi. Întreaga lume vine și îl roagă: „Fii regele nostru”. El nu este un Buddha, dar are o karma foarte bună, aproape ca a lui Buddha.

    – Dacă avem karma, ca acestui rege, toată lumea va veni să ne roage să fim regele lor.

    – Dacă karma este mai puțin bună, atunci vom trebui să fim aleși ca rege, președinte sau conducător.

    – Dacă karma este și mai puțin bună, vom trebui să ne luptăm cu alții pentru monarhie.

Deci, acestea sunt diferite niveluri de karma. Conform legendei, regele este denumit „Regele roții”, deoarece are o farfurie zburătoare uriașă, având diametrul de câțiva kilometri. El are armată și elefanți, și zboară cu această farfurie pentru a da ajutor în diverse locuri din lume. Acești regi, au acest tip de conștientizare în timp ce intră în pântece. 

    2. Al doilea tip de conștientizare, este mai înalt decât primul, este al unui Arhat. Un Arhat nu este încă un Buddha, dar a ajuns la Nirvana. Aceștia își pot direcționa nașterea și sunt conștienți, și când sunt în pântec, și când intră în el.

    3. Buddha – El este conștient, de asemenea, și când părăsește pântecele. O conștiință perfectă.

    4. Oamenii născuți din ou – nu sunt conștienți nici când intră în pântece, nici când stau acolo și nici când ies.

După cum am menționat, sunt lucruri în lumea noastră pe care le privim cu suspiciune, de aceea mulți profesori nici nu predau aceste lucruri. Dar noi, de dragul perfecțiunii, le vom învăța. De ce Buddha se naște în pântece dacă o poate răni pe mamă? Buddha nu va face rău niciodată mamei sale și nici unei alte ființe. El doar joacă acest rol pentru a ne învăța calea. El a fost un Buddha cu mult timp în urmă.

Care este sensul faptului că Buddha sau Arhat își amintesc de intrare, de ședere și de ieșire din pântecele mamei? Acest lucru ne arată nivelurile lor de atotcunoaștere. Cu cât știu mai mult, cu atât sunt mai aproape de iluminare. Cu cât avem mai multă cunoaștere, cu atât putem ajuta mai multe ființe.