Cursul 1: Cele trei căi principale
Primul nivel al studiului Lam Rim – calea treptată spre iluminare
Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 9 – a doua parte
Vom discuta despre două nivele ale realității:
Denpa Nyi
Denpa – adevăr
Nyi – două
Ceea ce înseamnă două adevăruri sau două realități.
Când ne referim la cuvântul adevăr, nu ne referim la sensul de adevăr față de minciună. Nu acesta este sensul cuvântului Denpa; cuvântul se referă la „realitate” sau „obiect”.
Vom diferenția realitatea în funcție de:
– obiecte stabile și obiecte variabile
– obiecte pure și obiecte impure.
Există deci două niveluri de realități:
1. Primul adevăr: adevărul fals sau înșelător
kuntzob denpa
Kundzob – fals, înșelător
Denpa – adevăr
Termenul se mai folosește și ca „adevăr convențional” sau „adevăr relativ”.
Sună puțin ciudat adevăr fals sau înșelător. Adevărul fals este un nivel al realității care este fals, înșelător. De ce este înșelător? Pentru că forma în care apare realitatea nu este compatibilă cu cea adevărată.
În prima parte ne-am referit la pix. Pixul ne apare ca și când ar avea o existență proprie de sine. Am văzut că nu putem să spunem despre el în sine, ce este. Nu știm ce este el în sine.
El nu are nici o natură proprie de sine. Ca el să devină pix , este necesară prezenţa mea. Și pentru a face asta, va trebui să am noțiunea de scris în minte, altfel el este doar o bucată de plastic. Un câine vede în el un os de ros.
Deci nu știu ce este pixul în sine. Dar el apare în realitatea mea ca fiind pix, așa cum în realitatea mea apare tavanul, podeaua, oamenii.
Aproape orice lucru din realitatea noastră, în felul în care el apare, este un adevăr înșelător.
De ce este adevăr (realitate) înșelător? Deoarece felul în care apar lucrurile nu este compatibil cu modul în care ele sunt cu adevărat.
2. Al doilea adevăr: adevărul ultim, suprem, absolut
dundam denpa
Dundam – ultim, suprem, absolut
Denpa – adevăr
Acesta este un nivel cu mult mai ridicat decât primul. Fiecare lucru în parte posedă ambele realități: o realitate pe care o vedem și a doua pe care nu o vedem. Toată învățătura nu face altceva decât să ne stimuleze să percepem cea de-a doua realitate.
Adevărul ultim, absolut al pixului, este faptul că el este gol de orice proprietate de sine.
Adevărul absolut este vacuitatea tuturor lucrurilor, este faptul că ele nu sunt nimic altceva decât o proiecție impusă de karma trecută.
Pixul este în permanentă schimbare. Este greu să vedem acest lucru cu ochiul liber. Cum putem ști asta? Se degradează și într-o bună zi nu va mai fi aici.
Sunt procese pe care nu le vedem cu ochiul liber, cum ar fi petele mele de pe faţă. Nu pot să le văd cum se formează, dar ele continuă să apară. Noi înșine suntem într-o continuă schimbare.
Toate obiectele din realitatea convențională, relativă, înșelătoare, sunt supuse proceselor karmice. Toate sunt în permanentă schimbare, ele sunt fluctuații de energie.
Ele sunt: sămânța → germinează → devine pom → care dă rod → care dă sămânța
Toate lucrurile sunt energie în mișcare.
Adevărul suprem, absolut al pixului este faptul că el este gol de a fi un pix în sine (el însuși un pix). Acest fapt este imuabil, nu se schimbă atât timp cât pixul există. Vacuitatea pixului este lipită de el. Vacuitatea pixului nu este și vacuitatea gumei de șters. Care este vacuitatea gumei? Guma este goală de a fi ea însăși o gumă.
Vacuitatea este o lipsă. Ceva negativ.
Deci guma are vacuitatea ei, lipsa existenței proprii de sine, ca fiind lipsa ei de sine. Deși fiecare are lipsa ei de sine (guma), pe când pixul are vacuitatea lui, esența lor este aceeași, adică: nici unul nu există/nu apare de la sine.
La nivel convențional ele sunt două lucruri diferite, au funcții diferite, fiecare are realitatea lui absolută și în același timp au aceeași aromă, gust. În limba sanscrită se spune Ekarasa – aceeași aromă. Au același gust din punct de vedere a lipsei lor de sine, a unei existențe proprii de sine.
Ca această cană să fie o cană cu apă, este necesară o conștiință care să atașeze formei și culorilor, eticheta de cană cu apă. Toate acestea vin din mine. Ce este cana în sine? Depinde de cel care o privește, o furnică o privește într-un fel, câinele în alt fel.
Orice obiect din lumea noastră are două adevăruri, două realități, dar obiectul nu este nici una dintre cele două realități. Pentru că nu putem spune că pixul este vacuitatea lui (golul lui)
Vacuitate – realitatea absolută.
Vacuitatea pixului – lipsa oricărei calități (proprietate), lipsa existenței de sine.
Nu putem spune că pixul este vacuitate, pentru că pixul este ceva și vacuitatea este o lipsă a ceva; „nu este”. Dar nici nu pot spune că acest lucru este pix în modul în care mă gândesc la el ca pix. Deci fiecare lucru are vacuitatea lui. Vacuitatea este lipsa existenţei de sine. Este lipsa oricărei calități (naturi) proprii. Pixul este gol de proprietatea de a fi pix.
Acest obiect pe care îl denumesc pix nu este altceva decât un ansamblu de elemente brute, forme și culori: am un cilindru, în capăt am capacul… Pe acest ansamblu proiectez ceea ce îmi dictează karma să proiectez.
Oricine este prezent la această lecție, mă privește din diverse unghiuri, unul mă vede ca fiind plăcută, altul mă vede ca neplăcută.
Fiecare dintre voi are un sistem de valori, noțiuni, idei, pe care îl proiectați asupra mea. Cu toții mă vedeți ca fiind exterioară vouă.
Ce înțelege Arya?
El înțelege că dacă voi ascultați pe cineva care vă vorbește despre Dharma — Dharma vine din voi, pentru că profesorul nu are calitatea de a fi el în sine profesor de Dharma, pentru că el este gol de orice calitate.
Voi l-ați creat pe acel profesor așa cum ați creat și pixul.
Profesorul este doar un ansamblu de forme, culori și sunete, date brute. Care este vacuitatea lui? Realitatea lui supremă? Că el nu este ceea ce vă apare în față. Asta nu înseamnă că el nu există. Cu toții îl percepeți cu ajutorul simțurilor, cu ajutorul vederii, auzului și înțelegeți ceea ce el spune.
Când spunem că pixul este gol, nu înseamnă că nu există aici pix.
Noi nu spunem că nu există pixul. Sunt persoane care pot să înțeleagă după o lecție despre vacuitate, că totul este o iluzie. Adevărat este că totul este o iluzie, dar asta nu înseamnă că lucrurile nu există.
Este o iluzie în sensul, că lucrurile există, dar nu în modul în care credem noi că există.
Chiar și după ce vom înțelege realitatea lor absolută, obiectele vor continua să funcționeze așa cum au funcționat și înainte. Adică voi continua să scriu cu pixul, dar deja înțelegerea mea este alta.
Existența dependentă (interdependența): felul în care există cu adevărat lucrurile.
Întrebare: Eu, Gabriela, sunt o realitate absolută sau înșelătoare?
Răspuns: Eu sunt o realitate înșelătoare. Gabriela este o noțiune, este ceva pozitiv, ceva care există.
Realitatea este înșelătoare pentru că vedem lucrurile ca existând în exteriorul nostru, apărând sub diverse forme, stabile, cu o existență proprie de sine, pe când ele nu au nici o natură proprie de sine.
Suntem încurcați de faptul că le vedem existând în afara noastră și reacționăm față de ele după cum le vedem, iar acest lucru este temelia neplăcerilor. Deoarece reacționăm la realitatea care ne apare fără să o înțelegem.
Vreau să înțeleg de ce îmi apare aici pixul și aici paharul și nu invers? De ce nu pot scrie cu paharul? De ce câinele vede pixul ca ceva de ros? Ce ne determină? Cu alte cuvinte: De unde apare această realitate înșelătoare?
Ten drel
Înseamnă existența dependentă sau condiționată.
Este deosebit de important să înțelegem existența noastră convențională deoarece ne va permite să ne creăm o realitate mai bună decât cea care o avem. Ne permite să ne transformăm realitatea.
Dacă este adevărat că pixul este gol în sine de orice proprietate, și pentru ca el să fie pix, este necesară prezența mea, în aceeași măsură pot spune că dacă va veni cineva să mă insulte, este necesară prezența mea pentru ca eu să fiu cea ofensată. Numai eu voi putea da cuvintelor sensul de ofensă pentru ca ele să mă jignească. Fără prezența mea, ele sunt simple cuvinte, sunete sau litere. Dacă eu nu le voi da sensul de insultă, atunci va fi imposibil ca eu să fiu ofensată.
Dacă lucrurile stau așa, atunci aș vrea să înțeleg de unde vine ofensa? Dacă cuvintele în sine sunt goale de a fi o jignire, și cu toate astea mă simt jignită, de unde vine jignirea?
Deoarece lucrurile sunt goale, ele apar ca fiind dependente de mine.
Atunci aș dori să înțeleg, ce este în mine, ce mă determină să dau un sens sau altul lucrurilor. Mai mult, aș dori să înțeleg de ce îmi apar lucruri negative în viața mea.
Ten Drel reprezintă cauzalitatea. Este știința cauzei și a efectului. De aceea o vom denumi existența dependentă, condiționată. Cum apar lucrurile așa cum apar.
Următorul subiect este legat de școlile budiste, şcoli care s-au dezvoltat în funcție de interpretarea pe care fiecare dintre ele a dat-o vacuității și existenței condiționate. Este foarte important să înțelegem diversele explicații asupra vacuității. Ceea ce este interesant este faptul că toate aceste școli reflectă mintea oamenilor. Buddha a predat toate aceste scoli, pentru că au existat oameni diferiți cu modalități diferite de gândire.
Școala Vaibashika – Ea vine din lumea AbhiDharma, este școala cea mai de jos. Când se vorbește despre faptul că lucrurile nu se întâmplă fără o cauză, este vorba de această școală. Această şcoală spune că lucrurile depind de cauzele lor. Nu există pom fără sămânță. Dacă nu este o cauză, nu există nici rezultat.
Școala Sautrantika – este „școala logicii”, „școala sutriștilor”, sau cei care urmează sutrele.
Şcoala Citta Matra. Are și numele de Yoga Chara sau în engleză Mind Only School.
Școala Madhyamika sau Școala „Calea de mijloc”. Această școală are două subșcoli:
– Svatantrika sau școala Independenților.
– Prasangika sau școala Consecințelor.
Școlile 1, 2 și 3 împreună se numesc „funcționaliștii”.
De ce sunt numite așa? Pentru că ele spun că orice lucru care funcționează, există cu adevărat.
Am discutat până acum despre existența condiționată și despre faptul că orice lucru este lipsit de o existență proprie și, cu toate acestea, el apare în lumea mea. Trăim într-o realitate convențională, relativă. Întrebarea este de unde vine această realitate, cum se formează?
Toate aceste scoli dau interpretări diferite acestui subiect, adică de unde vine această realitate. Se spune că numai a patra scoală este cea corectă, iar toate celelalte trei sunt parțial corecte. Este foarte important să înțelegem toate cele patru școli deoarece ideile acestora se regăsesc în mintea noastră.
1. Școala Vaibashika spune: „Lucrurile depind de cauzele lor”. Adică pentru ca găina să existe, trebuie să existe mai întâi oul.
Acest fapt nu este incorect, dar nu și în totalitate corect. De ce nu este în totalitate corect? Deoarece această înțelegere nu ne poate elibera din suferință. Această școală ne descrie parțial realitatea dependentă. Și cu toate acestea este foarte utilă. În ceea ce privește legea karmică, dacă vrem să ne eliberăm va trebui să semănăm semințele necesare.
Înțelegerea că orice lucru care apare în fața noastră este determinat de o cauză, este foarte importantă. Nimic nu se petrece întâmplător.
Aceasta este prima școală care spune că lucrurile nu se petrec întâmplător, ci sunt determinate de cauze.
Când ne referim aici la cauze ne referim de fapt la cauzele karmice, ceea ce am semănat se va întoarce înapoi sau cu alte cuvinte culeg ceea ce am semănat.
Una dintre problemele care se ivește în această prezentare, este noțiunea spațiului. Care este cauza existenței spațiului gol ?
Spațiul nu provine dintr-o cauză și totuși el există. Trăim în acest spațiu. Cineva care este minuțios va spune „prima descriere a realității dependente, condiționate nu explică existența spațiului.”
2. Școala Sautrantika spune că „lucrurile depind de părțile lor”
Ce va spune prima școală despre pix? De unde vine pixul? Ea va spune că pixul vine de la fabrică. Mai întâi este nevoie de plastic, de culori, de mină și apoi asamblate. Sau ea spune că găina vine din ou.
A doua școală spune: „Pentru a avea un pix, am nevoie de partea lui dreaptă și de partea lui stângă, iar acestea împreună îmi vor da pixul.”
Și spațiul gol are părți. Partea nordică, sudică, partea de vest, de est, sau înainte, înapoi, în sus, în jos. Pentru ca eu, Gabriela, să exist, îmi trebuie mâini, picioare, cap și așa mai departe. “Gabriela” depinde de părțile ei. Pixul depinde de părțile lui. Școala spune că fiecare lucru depinde de părțile lui.
3. Școala Mind Only sau Numai Conștiință spune că: „Lucrurile vin din karmă”.
Numele școlii ne derutează puțin pentru că spune că totul este doar mental. Lucru care nu este corect din moment ce în realitatea noastră există și lucruri fizice, nu numai mentale. Bineînțeles că ea nu se referă la faptul că, corpul fizic și mintea sunt același lucru. Ea se referă la faptul că sămânța karmică care a creat pixul pentru mine, m-a creat și pe mine experimentând pixul. Karma care mi-a adus pixul este aceeași karmă care mă face să-l privesc. Cu alte cuvinte din aceeași sămânță provine și pixul și eu care privesc pixul.
Ce determină apariția pixului? Cauza este „ajutorul pe care l-am dat altora să scrie“.
Această școală spune că: și pixul și eu am venit din același loc. Aceeași sămânță karmică a creat și obiectul pe care-l privesc și pe mine experimentându-l.
Aceeași sămânță karmică te creează pe tine, pe mine care te privesc și experiența în sine.
4. Şcoala Madyamika.
Această școală are două școli:
a. Svatantrika – școala „Jumătate-jumătate”. Ea spune: pentru ca eu să am un pix, sunt necesare două lucruri:
1) sunt necesare elementele brute ce îmi sugerează pixul,
2) este necesară conștiința care să proiecteze noțiunea de pix.
Acest subiect este dezbătut în cursul 2 (cursul ACI 2). Cu alte cuvinte este necesară materia brută, forme, culori, ceva care să sugereze pixul și după acea este necesară prezența mea care să înțeleagă că obiectul este un pix, să-l perceapă ca pix. Această școală spune “jumi – juma”, adică 50% vine spre mine și 50% proiectez.
Oare ceea ce spun ei este corect?
Da, parțial, pentru că jumătatea care vine spre mine de fapt și ea vine din mine.
Lama Dvora povestește o istorioară.
„O dată un turist vine în Noua Zeelandă și vede multe oi superbe care pasc. Se apropie de păstor și îl întreabă: spune-mi te rog, câtă iarbă pe zi mănâncă oile?
Păstorul îi spune: care dintre ele, cele negre sau cele albe?
Turistul îi spune: cele albe.
Păstorul îi răspunde: fiecare oaie albă mănâncă 10 kilograme pe zi.
Turistul: și cele negre?
Păstorul : mănâncă la fel.
Turistul îl întreabă câte kilograme de lână produc oile.
Păstorul îi răspunde: Care dintre ele cele albe sau cele negre?
Turistul: cele negre.
Păstorul îi spune că 10 kilograme de lână.
Și tot așa turistul continuă să-l întrebe, iar păstorul îl întreabă la care dintre oi se referă, cele negre sau cele albe. În cele din urmă turistul îl întreabă: de ce de fiecare dată întrebi “cele negre sau cele albe”.
Păstorul îi spune: ah, pentru că cele albe sunt ale mele.
Turistul: și cele negre?
Păstorul: tot ale mele.”
Aceasta este povestea „jumătate – jumătate” .
b. Prasangika – Școala consecințelor
Ming De Tak Tsam
Ming — nume
De — noțiune/idee
Tak — a eticheta
Tsam — numai
Această școală spune “lucrurile există numai după cum eu le denumesc”.
De ce acest obiect este pix? Pentru că eu îl denumesc pix, îl identific ca fiind pix. Ceea ce avem de fapt este o grupare de elemente brute. Ce-l face să fie un pix? Eticheta pe care i-o lipesc, eticheta care vine din mintea mea. Contrar școlii Svatantrika care spune jumi – juma, această școală spune că fiecare lucru există după felul în care îl denumesc, îl etichetez.
De unde vin lucrurile brute pe care le etichetez? Toate vin din mine. Și bucata de plastic de unde vine ea? Dacă spun “bucată de plastic” este o etichetă. Dacă vom descompune bucata de plastic vom ajunge la molecule. De unde vin ele? Tot din mine vin.
Această școală spune că, de oriunde voi tăia, voi găsi un alt substrat, care și el vine din mine. De unde vin atomii? Tot din mine. Și putem continua să descompunem. Totul depinde de limbajul nostru și de noțiuni. Pentru ca ceva să existe, avem nevoie de o imagine sau de o noțiune sau de o poză. Ceva trebuie să vină din conștiința mea, altfel nu am avea despre ce vorbi.
Întrebarea este: De ce vedem cu toții pixul?
Deoarece etichetez obiectul ca pix și nu ca pahar, înseamnă că avem în minte noțiunea de scris și a obiectelor de scris. Deoarece suntem cu toții oameni, avem deja similitudini în karma noastră. Pe de altă parte, avem diferențe individuale.
Avem karme diferite. Unul este sănătos, altul bolnav, altul bogat, altul sărac. Dar ceea ce avem în comun este faptul că suntem ființe umane. Iar fiecare ființă umană are în minte noțiunea de scris, chiar și cel care nu a învățat să scrie, poate fi cu ușurință învățat.
Toate acestea conduc la întrebarea: De ce etichetez acest obiect ca pix?
Deoarece deținem un sistem de noțiuni care mă constrâng să văd obiectul ca fiind pix. Nu pot alege să decid că acest lucru este „pahar” sau că acest lucru este „pix”.
Sunt constrânsă de către sistemul de noțiuni, de condiții, de cumulul de amprente, care stau în depozitul meu karmic, să văd acest obiect ca fiind un pahar și pe celălalt ca fiind un pix.
Acest punct de vedere este cel mai important.
Până acum am mers treptat: un pix (este gol de calitatea de pix)
– obiectul este gol de a fi el în sine
a) pentru ca el să fie un pix, este necesară prezența mea, sistemul meu de noțiuni.
b) iar acest sistem mă constrânge să-l vad ca fiind pix.
Vreau să înțeleg acum, de ce sunt constrânsă să văd în acest obiect un pix? Pentru că dacă aș înțelege acest lucru, atunci voi înțelege și de ce sunt forțată să aud insulte, de ce sunt ofensată atunci când aud sunetele scoase din gura cuiva.
De ce sunt constrânsă să trăiesc într-o lume plină de suferință?
Nu eu am ales asta, sunt forțată. Nimeni nu alege suferința, nimeni nu alege războiul. Și cu toate acestea sunt constrânsă să le experimentez.
Aș dori să înțeleg ce este în conștiința mea care mă determină să proiectez adevărul convențional?
Ne întoarcem la Je Tsongkapa.
Dacă ai putea discerne că în interiorul și în afara roții,
Legea cauzei și a efectului niciodată nu a eșuat,
Și supusă ei este orice fenomen și obiect,
Cu timpul, fermitatea apariției o vei contesta și va dispărea.
Atunci vei ști că pe drumul ce-l încântă pe Buddha pășești.
Când se vorbește aici de legea cauzei și a efectului, de fapt se vorbește despre existența condiționată, de faptul că lucrurile sunt dependente. Fiecare școală definește dependența lor.
– prima spune „lucrurile depind de cauze”
– a doua „lucrurile depind de părțile lor”
– a treia „lucrurile depind de sămânța karmică”
– a patra „lucrurile depind de procesul de etichetare”
Putem observa că toate școlile susțin că lucrurile sunt dependente, că realitatea convențională are o existență dependentă.
Eu-l și Gak Ja
Vom vorbi în continuare despre Dak .
Dak
Dak înseamnă eu sau eu însumi(însămi). Nu înseamnă ego. Se aplică și lucrurilor.
Oare eu exist? Da.
Am oare o existență proprie de sine? Nu. Exact ca și pixul. Poate că ați înțeles despre pix că nu are o existență proprie de sine, dar ca să înțelegem că și noi suntem lipsiți de o existență proprie de sine este foarte greu. Și de ce e așa?
Pentru că vom fi ofensați când cineva ne va insulta.
Acest eu, pe care îl protejez atât ca să-i fie bine și îi apăr numele, nu există cum cred eu că există.
Asta înseamnă că Gabriela nu există?
Da, există și funcționează. Eu exist, dar nu cum cred eu că exist.
Vom aborda acum un subiect foarte important, și anume
Gak Ja
Gak Ja — este acel lucru care nu există, dar credem în existența lui și de care ne atașăm, iar de aici provin toate necazurile noastre.
Gak Ja este acel lucru pe care îl negăm, îl respingem.
Lucrul pe care îl neg pentru a mă elibera din samsara este Gak Ja.
Noțiunea Gak Ja se schimbă de la școală la școală, deoarece definiția vacuității este diferită de la o școală la alta.
1. Prima școală Vaibashika
Am spus că prima școală susține că existența lucrurilor depinde de cauzele lor. Cine este atunci eu-l care această școală susține că nu există? Ea spune că nu există „Eu” care să nu vină din părinții lui. Nu există un Gabriela care să vină independent de părinții lui. Pentru că lucrurile au o cauză.
Nu există o Gabriela care să existe independent de părinții ei. Eu nu am o existență proprie de sine. Eu depind de mâncarea pe care o mănânc, de aerul pe care îl respir. Există un motiv la faptul că exist așa cum exist.
Această școală spune: nu este corectă afirmația că eu am o existență proprie de sine, ci că eu am o existență dependentă, eu sunt dependentă de cauze.
2. A doua școală – Sautrantika
A doua școală susține că lucrurile sunt dependente de părțile lor. Conform acestei școli cine este Gabriela care nu există? O Gabriela independentă de părțile ei. Gabriela este dependentă de mâinile ei, de picioare, de cap.
4. Şcoala Prasangika Madhyamika sau calea de mijloc de elită
Sărim la școala a patra. Aceasta susține că nu există un Liviu independent de proiecția trimisă pe un grup de elemente brute. De unde provine această proiecție? Din amprentele mentale, amprente care s-au acumulat în karmă.
De unde vine această proiecție? Din conștiința mea. Cum a ajuns ea în conștiința mea? Datorită amprentelor karmice lăsate în urma a ceea ce am făcut în trecut. Ce înseamnă asta, dacă îmi doresc o realitate mai bună? Să sădesc semințe, să fac binefaceri.
Aceasta este esența învățăturilor budiste. Ceea ce fac celuilalt lasă amprente karmice în curentul meu de conștiință – acestea mă constrâng să proiectez lumea pe care o trăiesc – o lume care prin natura ei nu are nici o existență proprie de sine. Totul este stabilit de karma mea, de karma constituită din faptele mele trecute față de celălalt.
Când voi spune că pixul este gol, asta înseamnă că este gol de o existență proprie de sine, de o existență independentă de proiecția mea, proiecție impusă de karma mea acumulată în urma gândurilor, vorbelor și a faptelor mele față de celălalt.
Aceasta este școala Prasangika Madhyamika pe scurt.
Dacă vom merge de la sfârșit la început, putem spune:
Modul în care acționez față de ceilalți, prin gând, vorbă și faptă, va stabili amprentele karmice. Amprentele karmice vor stabili proiecțiile mele viitoare, iar aceste proiecții mă vor constrânge să-mi trăiesc realitatea. Voi da sens lucrurilor, care ele în sine nu au nici un sens. Ele sunt neutre, ele sunt un ecran gol. Datorită karmei îmi proiectez realitatea pe un ecran gol, ecran care și el în sine este complet gol.
Datorită acestui proces, putem să ajungem la iluminare. Lucrurile nu sunt în sine bune sau rele. Nu trebuie să trăim într-un corp care se degradează, se îmbolnăvește și moare. Dacă am un astfel de trup, se datorează greșelii, datorită faptului că nu am fost destul de bună cu ceilalți. Nu am înțeles aceste lucruri, nu am respectat regulile morale, am rănit pe alții. Toate aceste fapte mă fac să trăiesc într-un corp care se distruge.
Și pentru asta avem nevoie de un ansamblu de jurăminte. Buddha a învățat oamenii ce să facă și ce să nu facă. Pentru că dacă vom înțelege greșeala pe care am făcut-o și, din acest moment, vom face tot ceea ce Buddha a spus, în mod permanent, vom ajunge la practica tantrică, practică care are cele mai puternice jurăminte.
Prin practica tantrică voi ajunge să mă vad pe mine însămi într-un un corp strălucitor de lumină, de o frumusețe fără seamăn, care nu se degradează, cu o minte atotștiutoare (omniscientă), un corp de înger – exact așa cum mă văd în acest corp, în această cameră. Iar când voi ajunge să fiu un înger, camera va fi mandala, va fi paradisul. Numai așa voi ajunge la iluminare.
Buddha este constrâns în permanență să fie un înger luminos, pentru că el știe cum să producă karma necesară.
Toată lumea noastră, de la A la Z, provine din amprentele noastre karmice, care dau roade în fiecare clipă, 64 pe secundă.
Noi înșine am lăsat toate amprentele. Nu există nici un amănunt în realitatea noastră care să aibă o altă sursă în afara amprentelor noastre karmice. Nu există un alt loc din care lumea mea să provină, pentru că lumea este goală în sine.
În acest curs primiți cheia de intrare în paradis. Când vom înțelege că lumea este goală și că putem să o creăm așa cum ne-o dorim, vom începe să ținem carnețelul, vom începe să păzim cu strășnicie jurămintele. Numai atunci lucrurile se vor schimba.
Legile karmice și existența dependentă sau condiționată, despre care am vorbit, niciodată nu ne vor dezamăgi. De aceea carnețelul ne va ajuta enorm în a ne schimba lumea în care trăim.
Grup Facebook