Cursul 6
Sutra „Tăietorul de diamant”
Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 7
Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.
Distrugătorul de vrășmaș
„Și Învingătorul spuse din nou:
Subhuti, ce părere ai? Se gândesc cei care au distrus vrăjmașul: „Acum am ajuns la starea de a fi distrugător de vrăjmaș”?
La aceasta, Subhuti răspunse respectuos:
O Învingătorule, ei nu fac asta. Și de ce așa? Pentru că este imposibil să existe o astfel de stare de a fi distrugător de vrăjmaș. Pentru că, să presupunem o Învingătorule, că un astfel de distrugător al vrăjmașului s-ar gândi în sinea sa „Acum am ajuns în starea de distrugător al vrăjmașului.” Atunci ei ar începe din nou să se atașeze de propriul sine. Ar începe să se atașeze de o ființă vie, s-ar atașa de viață și de o persoană.
O Învingătorule, declar că Cei Astfel Plecați – acei Distrugători de Vrăjmaș care sunt Buddha Complet Iluminați – se află în cele mai înalte stări care sunt libere de orice afecțiune mentală. O Învingătorule, eu însămi sunt liber de orice dorință; Eu sunt Distrugătorul de Vrăjmaș.
Dar, o Învingătorule, eu nu mă gândesc la mine însumi, „Sunt un Distrugător de Vrăjmaș”. Să presupunem, o Învingătorule, că m-am gândit la mine însumi că „Am atins starea de a fi Distrugător de Vrăjmaș”. Dacă aș gândi așa, atunci Cel Astfel Plecat nu ar fi putut să-mi dea vreodată prezicerea finală; nu ar fi putut să spună niciodată:
O fiu al nobilei familii, o Subhuti, vei atinge cele mai înalte stări care sunt libere de orice afecțiune mentală. Întrucât nu te afli în niciun fel de stare, ajungi la starea liberă de afecțiuni mentale; atingi ceea ce numim „starea lipsită de afecțiuni mentale.”
Vom vorbi despre „distrugătorul de vrăjmaș”. El se numește:
Dra Chompa
Dra – vrăjmaș, inamic, dușman
Chompa – a distruge
Adică: distrugător de vrăjmaș.
Cine este acesta? El este Arhat.
În limba sanscrită Arhat înseamnă „persoană demnă”.
De ce au tradus în limba tibetană distrugător? Ce îl face pe om să fie atât de demn? Faptul că și-a distrus toate afecțiunile mentale.
Distrugătorul de vrăjmaș este cel ajuns la Nirvana. El este cel ce și-a distrus toate afecțiunile mentale, toate tendințele și toate semințele afecțiunilor mentale.
Aceasta înseamnă că Arhat nu numai că nu se mai poate supăra, dar nici semințele supărării nu le mai are. El nu se va mai supăra niciodată, pentru că și-a distrus semințele pentru totdeauna. Acest lucru se numește „încetare”. Afecțiunea mentală a încetat complet. Am putea spune, de exemplu că Arhat și-a pierdut gena supărării.
Ce este o afecțiune mentală? Este un factor care ne tulbură liniștea sufletească. La un Arhat nu mai există nimic care să-i tulbure liniștea sufletească.
Ne este greu să ne imaginăm o astfel de stare în care există numai plăcere.
Cu toate că și noi putem să reducem intensitatea supărării, a geloziei, și așa mai departe, ne este greu să le menținem la acest nivel. Arhat ajunge la încetarea ireversibilă – pentru totdeauna.
Calea practicii în Hinayana și Mahayana
Practicantul căii Hinayana, dorește să iasă din suferință. Cu toate că percepe vacuitatea, experiența lui este puțin altfel. Școlile budiste descriu această experiență în moduri diferite. Maestrul Haribhadra, faimos pentru comentariul său asupra textului „Ornamentul conștientizărilor” scris de către maestrul Asanga, susține că experiența vacuității este diferită. Pe când maestrul Chandarkirti, cunoscut drept tatăl „Căii de mijloc”, susține că experiența vacuității este în cele din urmă aceeași experiență.
În Hinayana, a treia cale – Tong lam, și cea de-a patra sunt diferite față de Mahayana. Cel care practică calea Hinayana care a ajuns pe Calea practicii, va merge spre Nirvana.
Toată calea Tong Lam, despre care am vorbit până acum, face parte din Mahayana. Această sutra este sutra Mahayana – Calea Mare. Iar ea descrie calea unui practicant pe Calea cea Mare. Un Bodhisattva care se află pe Calea cea Mare practică pentru a ajunge la iluminare pentru toate ființele. După ce a perceput vacuitatea, el va practica cele șase perfecțiuni. El va ajunge la iluminare pe calea perfecțiunilor.
Cel care percepe pentru prima oară vacuitatea, va deveni imediat un Bodhisattva la nivelul unu. El va trebui să parcurgă zece nivele până va deveni Buddha.
În Hinayana, cel mai înalt nivel la care se poate ajunge este de Arhat, adică Nirvana. Cel ajuns în Nirvana nu mai are nici o afecțiune mentală sau vreo emoție negativă. Arhat se află într-o plăcere supremă. El a ieșit complet din suferință, dar nu are atotcunoașterea.
Pe calea Mahayana, se ajunge la iluminare. Practicantul acestei căii ajunge și el în punctul în care și-a eliminat toate afecțiunile mentale, adică la nivelul opt, dar el nu se oprește aici, deoarece nu dorește să ajungă la Nirvana. El vrea să continue calea, să dobândească atotcunoașterea ca să poată ajunge la nivelul lui Buddha.
Acesta nu se va îndrepta spre Nirvana, spre starea de plăcere sublimă, unde poate rămâne milioane de ani. Cel care atinge nivelul opt, nu va intra în meditație fără să stabilească cât timp va sta în meditație și fără să nu-și pună un paznic pentru să-l scoată din ea după ce a trecut timpul stabilit, pentru că nu vrea să rămână acolo. În mod intenționat, evită să ajungă la plăcerea tentantă a Nirvanei, pentru a putea ajunge la o plăcere și mai mare.
Trebuie înțeles că practicanții Hinayana sunt și ei plini de iubire pentru oameni. Cu siguranță că vor să ajute oamenii ca să nu mai sufere. Practica lor include multe meditații frumoase asupra iubirii și a celor patru dorințe infinite. Care sunt cele patru dorințe infinite? Ele sunt iubirea (Maitri), compasiunea (Karuna), bucuria (Mudita) și comportamentul egal (Upeksha).
Diferența dintre practicanții celor două căi, este că un Bodhisattva pe calea Mahayana, își asumă responsabilitatea personală . El își spune: „Nu numai că vreau ca nimeni să nu mai sufere, ci eu însămi voi descoperi modul în care să-i pot scoate pe fiecare din suferință”.
Deci, cel care a perceput vacuitatea și se află pe calea Mahayana, devine un Bodhisattva bumi unu. Parcurgerea celor zece nivele Bodhisattva poate dura foarte mult timp. Asta în cazul în care nu suntem pe calea tantrică.
Nirvana și iluminarea completă
În sutra scrie:
„O Învingătorule, declar că Cei Astfel Plecați – acei Distrugători de Vrăjmaș care sunt Buddha Complet Iluminați…”
Aici Buddha se referă la două lucruri puțin diferite. El vorbește despre Cei Astfel Plecați – adică ajunși la Nirvana, dar care se află pe calea Mahayana, deci automat au ajuns și la nivelul lui Buddha.
Cu alte cuvinte, atunci când practicantul căii Mahayana ajunge la iluminarea completă, în același timp atinge și Nirvana. El și-a eliminat nu numai afecțiunile mentale și semințele lor, ci și orice obstacol dinaintea omniscienței, nivel care este cu mult mai înalt.
Vacuitatea distrugătorului de vrășmaș
Buddha îl întreabă pe Subhuti: „Oare un Arhat este cu adevărat Arhat? ”
Subhuti îi răspunde: „Dacă, un Arhat s-ar fi gândit la el însuși, doar și pentru o clipă: „Eu sunt Arhat”, atunci el nu mai este Arhat”.
De ce? Pentru că el își declară propria existență de sine.
Întrebarea lui Buddha este de fapt: „Oare Arhat este un Arhat în sine?” Subhuti îi spune: „Nu și nu. Dacă Arhat ar crede și pentru o clipă: „Acum sunt un Arhat în sine”, această afirmație anulează faptul de a mai fi un Arhat”.
În text scrie: „nu te afli în niciun fel de stare”. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că el are o înțelegere foarte clară de unde provine realitatea sa.
Oare el crede că nu este un Arhat? Nu, el știe exact unde se află. Știe exact care este nivelul realizărilor sale, dar își dă seama că ele nu vin de la sine. El își dă seama că acum proiectează această stare, deoarece și-a creat condițiile pentru ea.
Buddha întreabă:
Subhuti, ce părere ai? Se gândesc cei care au distrus vrăjmașul „Acum am ajuns la starea de a fi distrugător de vrăjmaș”?
Oare știe el că a ajuns la această la realizare? Desigur că știe. Atunci ce anume nu-și spune? Că acest lucru nu s-a întâmplat de la sine fără să-și fi creat cauzele pentru asta.
La aceasta, Subhuti răspunse respectuos:
O Învingătorule, ei nu fac asta. Și de ce așa? Pentru că este imposibil să existe o astfel de stare de a fi distrugător de vrăjmaș.
Ce înseamnă „o astfel de stare”? Adică, starea în sine.
Dacă distrugătorul de vrășmaș s-ar fi gândit la el însuși „Acum am ajuns la starea de a fi distrugător de vrăjmaș”, asta ar însemna că este atașat de existența de sine.
În continuare, ni se spune ce înseamnă atașamentul de existența proprie de sine.
„Atunci ei ar începe din nou să se atașeze de propriul sine. Ar începe să se atașeze de o ființă vie, s-ar atașa de viață și de o persoană”.
În lecția 4 am vorbit de semnificația acestor lucruri.
– Atașamentul de propriul sine, înseamnă ”eu care exist în sine” independent de proiecțiile mele.
– Atașamentul de o ființă vie, înseamnă ”mintea mea care există în sine”, sau lucrurile mele care există în sine.
– Atașamentul de viață, înseamnă „eu-l” care a trăit de la începutul acestei vieți și până la sfârșitul ei.
– Atașamentul de o persoană: „Eu exist de la o încarnare la alta”.
Deci, ce ni se spune? Că dacă Arhat ar crede că el este un Arhat în sine, atunci el ar fi atașat de toate aceste lucruri.
Asta înseamnă că el nu poate fi un Arhat deoarece nu înțelege vacuitatea.
Profeția finală
„Dar, o Învingătorule, eu nu mă gândesc la mine însumi „Sunt un Distrugător de Vrăjmaș”. Să presupunem, o Învingătorule, că m-am gândit la mine însumi că „Am atins starea de a fi Distrugător de Vrăjmaș”. Dacă aș gândi așa, atunci Cel Astfel Plecat nu ar fi putut să-mi dea vreodată prezicerea finală; nu ar fi putut spune asta niciodată:
O fiu al nobilei familii, o Subhuti, vei atinge cele mai înalte stări care sunt libere de orice afecțiune mentală. Întrucât nu te afli în niciun fel de stare, ajungi la starea liberă de afecțiuni mentale; atingi ceea ce numim „starea lipsită de afecțiuni mentale.”
Lung tenpa
Lung – cuvânt lui Budhha sau cuvânt.
Tenpa – a da.
De ce învățătorul trebuie să vină să ne predea față în față în clasă și nu este suficient să învățăm doar din cărți? Pentru a auzi învățătura pe Lung, deoarece cuvântul aduce binecuvântarea întregii linii de maeștri.
1. Prima semnificație a lui Lung tenpaeste „cuvântul dat”.
2. A doua semnificație a lui al Lung tenpaeste profeția finală. Ea este profeția lui Buddha pe care o dă unui Bodhisattva ce se află la nivel opt. Buddha îi spune când va ajunge la iluminare și cum se va întâmpla.
Deci, despre ce profeție este vorba aici?
Atunci când am vorbit despre perceperea directă a vacuității, am spus că după ce Arya a perceput vacuitatea, în Jetop yeshe – înțelepciunea de după, vede cele patru adevăruri și are experiențe specifice care aparțin celor patru adevăruri. O astfel de experiență este percepția propriei iluminări, conștientizare care ține de al treilea adevăr – adevărul încetării suferinței. În viziunea sa, el se vede cum ajunge la iluminare.
Proaspătul Arya știe că mai are încă mult de lucru. Știe că poartă cu el 84.000 de afecțiuni mentale, mai puțin trei.
Până când va ajunge la nivelul opt, el își va elimina deja multe afecțiuni dintre cele 84.000. Ajuns la nivelul opt, îi va rămâne foarte puțin de curățat. Dacă un astfel de Bodhisattva va apărea în fața noastră, ne va fi greu să-l distingem de un Buddha. El este deja o ființă foarte, foarte sfântă. Dacă proaspătul Arya de la primul nivel își pierde credința intelectuală în existența de sine, dar percepe în continuare lucrurile ca având o existență proprie de sine, pentru un Bodhisattva de nivel opt, aceste lucruri nu mai există. Nu numai că el nu mai crede în existența proprie de sine a lucrurilor, dar nici nu le mai vede cu existență proprie de sine. El poate vedea cum își creează podeaua sub picioare cu fiecare pas pe care îl face. Podeaua nu există în sine, ci el o creează de fiecare dată când face un pas.
De ce nu este încă Buddha? Pentru că are obstacole în calea atotcunoașterii.
Când un Bodhisattva ajunge la acest nivel, Buddha vine și îi dă o profeție despre când va deveni iluminat. Dacă la primul nivel, Bodhisattva a avut o viziune a iluminării sale, acum acest lucru i se întâmplă cu adevărat. Buddha vine și îi prezice că va ajunge la iluminare, și îi spune când și cum i se va întâmpla. Deci, despre această profeție este vorba aici.
Cele trei sfere ale acțiunii de a face o profeție
Profeția lui Buddha, la fel ca orice act, cuprinde și ea cele trei sfere ale vacuității. În acest caz, ele sunt următoarele:
a. Cel care face profeția, însuși Buddha.
lung tenpapo
b. Cel care primește profeția, adică Bodhisattva la nivelul opt.
lung tenpa
c. Și cea de a treia sferă este profeția în sine.
lung tenpar jawa
Vacuitatea lui Buddha
Oare Buddha are o existență proprie de sine? Bineînțeles că nu.
Așa cum Buddha s-a referit la existența lui Arhat, așa va spune și despre el însuși în sutra: „Nici eu nu exist în sine”. Ceea ce îl face pe Buddha să fie un Buddha este doar proiecția lui.
Oare ceea ce vede Dalai Lama văd și eu? Nu. Deoarece datorită compasiunii lui infinite și a cunoașterii lui profunde, atunci când se va uita la mine, va vedea în ce stadiu mă aflu și îmi va da răspunsul care mă va avansa cel mai mult pe calea mea spirituală.
Trebuie să înțelegem că noi toți suntem în același timp atât oameni obișnuiți cât și viitorii Buddha, iar noi suntem deja aici.
Întrebări care nu au primit răspuns
3. A treia semnificație a Lung tenpa.
În literatura budistă există 14 întrebări la care Buddha a refuzat să răspundă. De ce a refuzat răspundă la ele? Nu ne iubește destul?
Printre jurămintele Bodhisattva există unul care spune că dacă cineva întreabă ceva cu toată sinceritatea, va trebui să i se răspundă. Atunci Buddha nu va răspunde la întrebările sincere? Sigur că a răspuns, dar dacă Buddha a refuzat să răspundă la aceste întrebări este pentru faptul că a considerat că răspunsul lui nu va fi de niciun folos celui ce a întrebat sau îl va devia de la principal.
Un alt jurământ Bodhisattva este de a nu vorbi despre realizările spirituale. În tradiția budistă nu se pun întrebări de genul: „Ai perceput vacuitatea?”. Sau „La ce nivel ești?”. Sau „Ești Bodhisattva?”. Motivul pentru care nu se pun astfel de întrebări este că nu neapărat este și util celorlalți.
Pe de altă parte, cei care ajung la nivele înalte, au adesea puterea de a face minuni și sunt sub jurământul de a evita să facă miracole. De ce există un astfel de jurământ, de a evita a face minuni chiar și atunci când le putem face?
Singura utilizare a acestei abilități, pentru cel care și-a dezvoltat-o, este dacă poate să înainteze pe cineva pe calea iluminării. Pentru majoritatea oamenilor acest lucru nu este de folos. Pot fi cazuri când cineva este doar la un pas de o realizare și atunci ajutorul poate fi benefic. Acestea sunt singurele oportunități în care abilitățile pot fi utilizate pentru a face minuni. De obicei, oamenii care au astfel de capacități se abțin să le folosească sau se abțin să vorbească despre realizările lor spirituale.
Care este modul în care ne ajută Buddha? Nu prin a face minuni, ci prin vorbă. El ne învață și ne explică din nou și din nou. Ne învață și ne explică mereu același lucru. Încă o dată despre pix, iar și iar. Pentru că numai așa omul poate ajunge la conștientizări și își poate consolida credința în inima sa.
Există și excepții
Întrebarea este: De ce Geshe Michael a decis să încalce tradiția și să afirme că a perceput vacuitatea?
Pentru că în viziunea sa, a văzut că acest lucru va aduce mai multă binecuvântare celorlalți, decât să nu spună. Mai mult de atât, nu avem astfel de exemple în Occident. Credem că cei ce au perceput vacuitatea sunt doar marii Lama tibetani, care vin dintr-o țară îndepărtată, și iată că acest american a ajuns la această realizare. Deci este posibil pentru fiecare dintre noi, iar acesta a fost motivul pentru care a spus.
A învârti roata Dharmei
Ce înseamnă a învârti roata Dharmei?
Buddha când vorbește, scoate Lung din gură, care intră în urechi și ajunge în inima celui ce ascultă. După ce a ascultat, omul începe să se gândească, să reflecte asupra lucrurilor și să le asimileze, după care începe să le aplice, iar acest fapt va deveni pentru el o realizare dharmică.
Există trei nivele de înțelepciune: înțelepciunea ascultării, a reflecției și a meditației.
-
- Prima dată auzim. Auzim Lung.
- Apoi reflectăm asupra lucrurilor auzite – adică medităm analitic asupra lor. Le testăm, le analizăm, le comparăm cu experiența noastră, cu ce am învățat, cu ce am înțeles.
- Mai târziu, atunci când înțelegerea ni se adâncește, facem meditația Jok gom, meditație în care ne fixăm pe obiect și îl interiorizăm profund. Iar atunci vom ajunge la ”realizare”. Adică ajungem la realizarea renunțării, sau a Bodhicittei sau a percepției corecte.
Întrebarea este: De ce Buddha nu face un miracol care să aducă oamenii în situația în care pot învăța, pentru că nu mulți învață Dharma?
Răspunsul este că Buddha face asta tot timpul. Buddha este comparat cu soarele. Cei care stau în zone expuse soarelui, primesc razele de lumină, iar cei care stau în umbra muntelui nu primesc lumină. Este vina soarelui?
Povestea regelui Kalingkay Gyalpo
„De ce este așa? Pentru că, o Subhuti, a fost o vreme când Regele Kalingka îmi tăia membrele mai mari și prelungirile mai mici ale corpului meu (adică degetele mâinilor și picioarelor). În acel moment nu mi-a venit în minte nicio concepție a unui sine, nici a unei ființe simțitoare, nici a unei ființe vii, nici a unei persoane – n-am avut deloc concepții. Dar nici nu eram într-o stare a lipsei oricărei concepții.
De ce este așa? Să presupunem, o Subhuti, că în acel moment orice concepție a unui sine mi-ar fi venit în minte. Atunci, gândul să rănesc pe cineva mi-ar fi venit și el în minte.
Concepția unei ființe simțitoare și concepția unei ființe vii și concepția unei persoane mi-ar fi venit în minte. Și din această cauză, gândul de a răni pe cineva mi-ar fi venit de asemenea în minte.”
În această parte a sutrei ne este dată descrierea unei scene cu regele Kalingka. Ea apare într-una din poveștile despre viețile anterioare ale lui Buddha, așa-numitele povești Jataka.
Acestea sunt povești pe care Buddha ni le-a spus despre nenumăratele lui vieți anterioare, după ce devenise deja un Bodhisattva, acționând pentru a ajunge la iluminare pentru binele întregii creații. Toate acestea ne indică faptul că Buddha fusese un Bodhisattva pe calea Sutrei, și nu pe calea Tantrei.
Se spune că Buddha într-o viață anterioară fusese un călugăr pe nume „fiul răbdător”. El stătea și medita în pădure. Într-o bună zi regina ieși la plimbare în pădure fiind însoțită de tinere fete. Regina, care era foarte interesată de spiritualitate, îl văzu pe călugăr meditând singur. Ea se îndreptă spre el și îi ceru să o învețe Dharma. Călugărul căzu de acord, iar ea îngenunche în fața lui.
Exact în acel moment, apare regele călare care ieșise la vânătoare cu tovarășii săi, și o vede pe regină îngenunchiată la picioarele călugărului și interpretează scena incorect. Le poruncește slujitorilor săi să-l prindă pe călugăr și să-i reteze membrele unul câte unul. Aceasta este povestea.
Ce scrie mai departe în sutra:
„În acel moment nu mi-a venit în minte nicio concepție a unui sine, nici a unei ființe simțitoare, nici a unei ființe vii, nici a unei persoane – n-am avut deloc concepții. Dar nici nu eram într-o stare a lipsei oricărei concepții.”
Ce înseamnă asta? Călugărul a înțeles ce i se întâmplă. Și-a dat seama că nu există un rege care să fie crud în sine și care să nu vină din karma lui, atunci când el s-a purtat cu cruzime față de alții. Datorită acestei înțelegeri, călugărul nu a mai avut resentimente față de rege. Nu a avut ură față de rege. Nu l-a judecat pe rege și nu a încetat nicio clipă să-l iubească pe rege.
Cum este posibil ca cineva căruia i se retează membrele să nu simtă ură sau mânie? Cum este posibil? Așa ceva nu se poate întâmpla decât atunci când există o înțelegere foarte, foarte profundă a vacuității și, probabil, în această etapă, călugărul percepuse deja vacuitatea în mod direct. Ne este greu să ne imaginăm o astfel de situație.
Deci, ce înțelege călugărul în acel moment? El ne spune: „În acel moment nu mi-a venit în minte nicio concepție a unui sine, și nicio concepție a lucrurilor că ar fi ale mele. Adică faptul că eu nu exist în sine. Ele nu sunt degetele mele, și nici corpul meu, în sine. ”
Asta înseamnă că nu-l doare? Sigur că îl doare, și încă cum.
Până la nivelul opt, doare. Pentru un Bodhisattva ajuns la acest nivel, nu mai există nici măcar o urmă de karma care să-i mai provoace dureri.
Călugărul și-a dat seama că dacă ar percepe lucrurile ca având o existență de sine, s-ar reîntoarce în Samsara. A înțeles că dacă ar crede că lucrurile vin de la sine și că regele era crud în sine și-ar crea imediat cauzele pentru a-l vedea din nou.
De ce este atât de puternică percepția directă a vacuității? Deoarece Arya înțelege atât de profund modul în care își creează realitatea, încât, atunci când i se întâmplă ceva de felul acesta, știe cum karma revine la el. Iar pentru acest fapt, ultimul lucru pe care îl va face în acel moment este să-l trateze pe rege ca existând în sine și să înceapă să-l urască, pentru că tocmai acest lucru îl va readuce pe regele crud în viața lui.
Așa că el spune: „Dacă în acel moment orice concepție a unui sine mi-ar fi venit în minte atunci gândul să rănesc pe cineva mi-ar fi venit și el în minte”. Chiar și gândul de a răni pe cineva ne va aduce o persoană care să ne facă rău, deoarece karma se intensifică, iar gândul este karma cea mai puternică.
Călugărul a înțeles vacuitatea celor trei sfere:
-
- Vacuitatea lui,
- Vacuitatea regelui crud,
- Vacuitatea actului și a durerii.
Acum, el mai spune: „În acel moment nu mi-a venit în minte nicio concepție a unui sine”, și de asemenea spune: „dar nici nu eram într-o stare a lipsei oricărei concepții”.
Ce înseamnă acest lucru?
Asta înseamnă că, deși a înțeles de unde a venit acest rege, a înțeles cum l-a creat, și că era hotărât să nu mai continue astfel de lucruri, în mod clar îi treceau gânduri prin minte, dar gânduri care duceau spre iluminare. Gândurile lui erau de a se stăpâni, de a nu izbucni și de a nu își închide inima față de rege. Era hotărât de a-și lua suferința asupra lui de bună voie.
Povestea se termină cu moartea călugărului care își acceptase sentința.
Practica unui Bodhisattva
Ceea ce ne arată călugărul este Calea practicii pe care o face un Bodhisattva după ce a perceput direct vacuitatea.
a. El înțelege adevărul suferinței și adevărul originii suferinței.Înțelege primele două adevăruri, adică:
1. Suferința există, pentru că el deja o experimentează.
2. Înțelege sursa suferinței care se află în ceea ce a făcut în trecut.
b. Înțelege că nu are niciun control asupra situației.Este copacul ieșit din sămânță, pe care nu-l mai poți împinge înapoi în pământ. Și asta datorită faptului că nu a purificat când a trebuit. Deci, ce i-a rămas de făcut? Să-și accepte sentința.
Ken Rinpoche spunea: „Lasă-ți karma să rodească. Ți se întâmplă ceva neplăcut, acceptă. Acceptă de bunăvoie și cu bucurie, altfel vei produce în continuare cauzele pentru altă suferință”.
Una este să nu ne supărăm și să acceptăm rodul karmic, dar alta este să începem să ne plângem, să ne înfuriem și să avem sentimentul nedreptății, fapt ce nu-i permite karmei să se maturizeze.
c. Nu-l urâți niciodată pe cel care vă face rău, pentru că el este o victimă a ceea ce face acum.
Singurul sentiment „negativ” acceptat în budism este regretul profund. A regreta fapta urâtă pe care am făcut-o altora în trecut, adâncește înțelepciunea și purifică karma negativă.
Și ceea ce este important să înțelegem, că ura, resentimentul, ostilitatea, a ne plânge sau neînțelegerea, nu pot trăi în același loc în care există înțelepciunea. Înțelepciunea trece prin canalul principal. Înțelepciunea care ne conduce spre iluminare nu poate exista în conștiința noastră în același timp cu o afecțiune mentală. Ele nu pot exista simultan.
Așadar, dacă avem o afecțiune mentală, ură, judecată sau critică, atunci nu avem înțelepciune. Odată ce există înțelepciunea și înțelegem de unde provin lucrurile, automat, nu mai putem avea sentimentele samsarice negative. Acestea nu pot exista simultan în conștiința unei persoane.
d. Care este lucrul pe care-l face un Bodhisattva, care nu este scris aici? Este de a dedica.
Înțelege ce se întâmplă și nu-l urăște pe rege. El continuă să-l iubească pe rege. El este conștient că acum are gânduri iluminate. El poate spune: „Pentru că regele îmi face acum un astfel de serviciu, ne-am creat o legătură karmică puternică, negativă, dar puternică, și într-o zi, datorită acestei legături karmice, acest rege mă va întâlni din nou și eu îl voi aduce la iluminare. Iar acest gând de binefacere pe care îl am acum în mintea mea, îl dedic acestui rege”.
Cel ce se află pe calea Mahayana și pe calea Bodhisattva, atunci când cineva vine și îi face rău, își va spune: „Te-am prins! Acum vei fi elevul meu și te voi aduce la iluminare”.
Bodhisattva nu ratează niciodată ocazia ivită. Uneori, când vede că nu poate ajunge la cineva, că persoana se îndepărtează sau se întâmplă ceva, atunci își va spune: „Vei reveni tu la mine”.
Lama Dvora Hla povestește că a intrat prima dată la o lecție susținută de Ken Rinpoche. Citez din vorbele dânsei: „Pentru că nu am înțeles ce se întâmplă și nu am înțeles cine este acest maestru, m-am ridicat și am plecat în mijlocul lecției. Ken Rinpoche s-a uitat la mine și, la început, am crezut că mă privește pentru că îl insult că eu plec chiar din mijlocul lecției. Astăzi știu puțin mai multe despre Ken Rinpoche. Cu alte cuvinte, privirea lui îmi spunea: „Te vei întoarce tu înapoi”. Și m-am întors”.
Ceea ce vrem să spunem aici este că în aceste situații dificile, cu toate că există tot felul de stratageme pe care le putem folosi și implementa pentru a ne surprinde și de a ne înfrâna din reacțiile noastre negative, acestea au limita lor. Pentru că atunci când durerea este suficient de mare, nu-i putem face față. De aceea va trebui să ajungem să percepem direct vacuitatea. Și numai atunci când înțelegerea noastră va fi suficient de profundă, vom putea rezista în fața momentelor dificile. Mai puțin de atât, nu este suficient pentru a putea elimina Samsara.
Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.