A ucide supărarea
Conform capitolului „Răbdarea” al cărții
„Ghidul de viață a războinicului spiritual” scrisă de către maestrul Shantideva
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 7
O prezentare generală a lecțiilor anterioare
În lecțiile trecute am vorbit despre:
– subiectul supărării și al urii,
– sursele supărării,
– ce alimentează supărarea,
– cum să o prevenim,
– despre metodele temporare și metodele ultime.
Aș dori să facem un scurt rezumat a ceea ce a fost prezentat în aceste lecții, în contextul războiului și păcii. Adică să trecem de la contextul personal, despre care ne-a învățat maestrul Shantideva în capitolul său, la cel legat de pace.
Energia din care provine supărarea
este cea care produce violența în viața noastră
Aceeași energie din care provine supărarea este cea care produce violența care apare în viața noastră, atât la nivel personal, cât și la nivel de stat. Violența poate apărea sub diverse forme: ca acte de terorism internațional, război, luptă, atacuri. Și violența, așa cum am văzut, este prezentă toată ziua. Ea apare pe tot parcursul zilei, ori de câte ori ne supărăm sau ori de câte ori nu suntem drăguți cu cineva.
De fapt, în mod constant ne îndreptăm agresivitatea împotriva celorlalți în doze mici, adică gânduri de critică sau de judecată față de cineva, sau de enervare. Este aceeași energie, care curge prin canalul energetic drept. Și asta facem toată ziua. Putem compara acest lucru cu radiațiile radioactive. Putem fi loviți de o cantitate enormă de radiații radioactive atunci când reactorul explodează și ucide pe toți cei din jur. Și, poate fi o cantitate mică, dar cumulativă, care pe termen lung ne omoară.
Exact la fel sunt și micile noastre acte de agresivitate, pe parcursul întregii zile. Dacă avem obiceiul de a critica, de a judeca, de a ne supăra, de a nu ierta ̶ ele se acumulează în fiecare zi, ne sufocă canalele noastre energetice și ne omoară. Și acest lucru este mai serios decât faptele grave făcute o singură dată care ucid un număr de oameni; Pe când radiațiile scăzute care se acumulează, ne ucid pe toți încet. Ne îmbătrânesc, ne îmbolnăvesc și ne ucid.
Și devenim agresivi în tot felul de situații, pe care în mod normal nu le putem numi violente, cum ar fi: când ne certăm cu cineva pentru că s-a băgat în fața noastră la coadă, sau când facem cuiva o observație răutăcioasă, și în felul acesta îl rănim pe celălalt.
Toate lumile provin din karma
Chiar și cu gândul îi putem răni pe ceilalți. În Abhidharma Kosha, cel mai vechi text cunoscut în literatura budistă și acceptat de toate curentele budiste, scrie:
Le le jikten natsok kye
Le − karma, cu sensul de fapte/acțiuni,
Le − din,
Jik − a distruge,
Ten − bază,
Jikten − lume,
Deci, cuvântul pentru lume în tibetană este o bază perisabilă. Provine din karma și trebuie să fie perisabilă, deoarece aceasta este natura karmei.
Natsok − varietate, diversitate
Kye − creat/născut
Sensul frazei este „Diversitatea lumilor se naște din karma”
Următorul rând spune:
De nyi sempa dang de je
Sempa înseamnă gând.
Dang de je − și tot ce vine de pe urma lui.
Pentru că gândul ne motivează să vorbim și să acționăm.
Deci, diversitatea lumilor provine din karma, iar karma este fiecare gând și tot ceea ce aduce cu el. Așa ne creăm lumea. Semințele karmice se acumulează permanent, într-un ritm de șaizeci și cinci dintr-o singură pocnitură de degete.
Oare un Bodhisattva nu mai are gânduri de agresivitate? Răspunsul este că el este deja foarte avansat pentru că se antrenează permanent în a nu mai face rău sau să mai gândească rău despre alții, și caută să facă bine altora.
Mintea pură caută să facă numai bine. Mai mult decât atât, Bodhisattva înțelege procesul și în mod intenționat își aduce gândurile care vor crea o lume mai bună pentru el și pentru ceilalți. Acesta este calea războinicului spiritual. Este ceea ce ne învață Maestrul Shantideva în cartea sa. Desigur că implementarea acestor învățături nu este o treabă ușoară.
Maestrul Shantideva ne oferă metode diverse pentru a face față violenței și furiei. Și după cum am spus, unele metode se referă la cum să depășim furia sau violența după ce s-au întâmplat deja, iar cele mai interesante metode sunt cele care vorbesc despre capacitatea ultimă de a le face față. Vă sfătuiesc ca atunci când vă veți face temele să priviți la versete și să identificați metodele.
Cum să oprim războaiele?
Atunci când actul de violență ia amploare și sunt aruncate bombe, vor fi oameni care vor fi uciși pe loc și mulți alții vor fi răniți.
Care este diferența dintre ei și noi? Diferența este că noi vom muri mai încet. Dar cu toții murim. Unii mor brusc, când bomba cade pe ei, iar noi ne omorâm cu încetul. Și ei, și noi suntem în brațele Lordului Morții. Nu e nicio diferență. Cu toții suferim.
Nu știm cum să oprim moartea. Nu știm cum să oprim aceste forțe karmice care ne omoară în mod constant. Și nimeni nu vrea boală, moarte și suferință și totuși ele vin și ni se întâmplă. Pentru că nu am descifrat încă adevăratele cauze și nu am învățat să le oprim.
Nimeni dintre noi nu dorește război, și totuși el vine. Semn că virusul violenței este încă activ în noi, nu l-am eliminat încă. Și nu trebuie să vă conving de asta. Dacă sunteți aici, probabil că sunteți de acord cu mine că a merge la război este o prostie; Este o risipă uriașă de resurse, de viață umană, de bani care ar fi putut fi folosiți în alte scopuri. Și motivul pentru care se întâmplă este pentru că nu am înțeles cauzele și căutăm cum să rezolvăm problemele.
Căutăm să găsim metode legale, sau exercităm presiuni economice, sau organizăm operațiuni militare sau vom organiza diverse conferințe − niciunul dintre aceste lucruri, în sine, nu poate funcționa. Și statul Israel este dovada. Pentru că le face de mult timp și încă nu este pace.
Un om de știință a făcut odată cercetări cu privire la toată istoria scrisă cunoscută de 5000 de ani. El a descoperit că în toată lumea au existat doar 42 de zile în care nu a existat război nicăieri în lume. Pe parcursul a cinci mii de ani din istoria scrisă, au fost doar 42 de zile în care nu a existat război nicăieri în lume. Și asta pentru a arăta starea minții noastre. Ea este starea minții noastre.
Oamenii nu-și amintesc. Dar cei care au fost în război și au trecut prin ororile războiului au ieșit scârbiți din el. Dar apoi vine o nouă generație, plină de energie și entuziasm și spune: „Noi suntem eroii, salvatorii”. Apoi văd arsurile, rănile groaznice, suferința și doliul; Și dezvoltă dezgust. Și din nou vine o nouă generație. Și în acest fel ignoranța continuă. Politicienii presează și oamenii îi urmează.
Dar este exact același lucru, aceeași energie ca atunci când țipăm tare la cineva, sau când spunem ceva neplăcut cuiva pentru că ne-a împiedicat să obținem ce am vrut sau ne-a făcut ceva ce nu ne-am dorit.
Deci, această atitudine de conciliere sau de atac nu funcționează de la sine.
Maestrul Patanjali a trăit în urmă cu aproximativ 2.000 de ani și a scris așa-numita „Yoga Sutra”, care are 196 de versete. Doar trei versete se ocupă de asane, de practica corpului, iar restul tratează înțelepciunea.
Al doilea verset din Yoga Sutra spune că toate necazurile noastre vin din cauza distorsiunilor minții. Toată suferința noastră vine din cauza denaturării, atunci când nu ne înțelegem realitatea. Patanjali nici măcar nu a fost budist. A trăit acum 2000 de ani. El a fost yoghin și o ființă iluminată.
De unde vin lucrurile
De unde vine pixul? Răspunsul pe care îl dăm este că a venit de la magazin. El a fost produs într-o fabrică, după care camionul l-a transportat la magazin iar apoi l-am cumpărat din magazin și așa a ajuns la noi. Exact așa credem că vine pixul.
Acest lucru nu explică de ce nu găsesc un pix când am nevoie de el.
Dar acum să ne imaginăm că intră în camera noastră un câine și fluturăm pixul în fața lui. Ce va crede el că avem în mână? El va crede că avem un băț, os, jucărie ori mâncare. Dacă este tânăr, va încerca probabil să-l mestece.
Deci, ce este obiectul? Este un pix sau o jucărie pentru un câine? Puteți spune că depinde de cel care-l privește. Dar ce este el cu adevărat?
Nu putem spune ce este el cu adevărat. Pentru că nu are o existență proprie de sine. El nu este un pix, în sine. Pentru a fi un pix este nevoie de cineva care să înțeleagă ce este scrisul și să înțeleagă că acest instrument îl va ajuta să scrie. Fără asta, nu există nici un pix. Putem spune că este o bucată de plastic. Poate că o parte a lui este albă și cealaltă albastră și în interior un tub cu o pastă umedă. Și asta dacă cel care se uită la pix vede culori.
Dacă pixul este o bucată de plastic, atunci ce-l face să fie pix? A cui este mintea care percepe un pix? Nu a câinelui, bineînțeles! Deoarece câinele nu înțelege ce înseamnă a scrie.
Întrebarea este cum știm că acest obiect îndeplinește funcția de a scrie? Asta înseamnă că ar trebui să avem în minte ideea despre scris. Asta înseamnă că avem în capul nostru concepția de a scrie, o experiență, și concepția că există un instrument care ne ajută să scriem și că el este acest instrument. De unde provin toate? Acest obiect ne spune: „Sunt un pix, sunt un pix, scrie cu mine” ?
Ideea că „pixul scrie” nu vine din acest lucru, ci vine de la noi. Avem ideea de scris, o etichetă pe care o proiectăm pe o colecție de date brute.
Deci, ce este el în sine? Este complet gol. El este neutru. Când spunem că el este gol, asta nu înseamnă că nu există. El există și funcționează. Dar, el în sine, este gol de a fi un pix sau o jucărie sau orice altceva.
El nu are:
– Nicio calitate proprie de sine.
– Nicio existență proprie de sine.
– Nicio natură proprie de sine.
– Nicio identitate proprie de sine.
Acest lucru nu are identitate și nici calități care vin de la sine, în afară de cele pe care le proiectăm asupra lui. Ele vin din mintea noastră.
Deci, ce mă face să văd acest lucru ca pe un instrument de scris? Am spus că am conceptul de a scrie și, mai ales, vreau să și funcționeze când doresc să scriu.
Ce înseamnă că am ceva care funcționează pentru mine? Înseamnă că trebuie să am proiecția ca pixul să funcționeze pentru mine.
De unde va veni această proiecție? Așa cum am spus, ea este o imagine mentală pe care o proiectăm. De unde vine imaginea mentală? Din trecutul meu. Dintr-o experiență pe care am avut-o în trecut. Din ceea ce am făcut în trecut. Aceasta este ceea ce numim karma. Le le jikten natsok kye. Acest pix provine din karma mea, și nu din magazin.
Pentru că dacă nu aș fi avut nevoie de karma mea, atunci de fiecare dată când aș fi vrut să scriu, atunci aș fi avut un pix, dar astăzi de exemplu, nu l-am avut. Deci am nevoie de karma mea. Fără ea nu pot scrie.
Și asta se întâmplă cu orice lucru din realitatea noastră. Cauzele pe care le atribuim existenței lucrurilor sunt pur și simplu greșite. Este acel vritti despre care vorbește maestrul Patanjali: este greșeala minții, distorsiunea minții.
Vă mai amintiți de Tsur Tong? Tsur tong este cel care vede lucrurile care vin afara lui. Pentru Tsur Tong, pixul vine de la papetărie, fără să aibă vreo legătură cu el. A spune că pixul vine de la magazin este cum a ajuns acesta la noi, dar nu explică de ce putem scrie cu el. Este nevoie de mult mai mult decât o papetărie pentru a scrie cu acest lucru. Pentru că el poate fi adus de la magazin câinelui și tot nu va scrie cu el.
Dar practic, ceea ce vrem să subliniem este că:
a. Acest lucru este gol de a fi un pix în sine. Este vacuitatea lui. Este gol de a fi într-un fel sau altul, în mod independent.
Ce este el cu adevărat? Nu putem răspunde. Pentru că nu are nicio natură proprie de sine. Esența vacuității este această experiență a lipsei. Vacuitatea este ceva negativ, ceva care nu există. Dacă noi căutăm în pix o identitate de sine, sau o caracteristică a lui, el nu o are. Nu are nici o caracteristică de a fi un pix bun sau rău, în sine.
Șeful care țipă la mine, nu are nicio calitate de a fi bun sau rău, în sine. El este la urma urmei o formă compusă din ceva rotund (capul) pus pe un cilindru (corpul), iar în mijloc o deschidere (gura) din care ies decibeli. Și poate fața îi este puțin roșie.
b. Dar ce-l face pe șef să fie nedrept sau jignitor sau să rănească? Ce face ca această colecție de forme, culori și sunete să mă rănească?
Este nevoie de mine, pentru a numi tot acest lucru ca „cineva care mă rănește”. Fără mine, este doar o colecție de forme, culori și sunete. Atât.
c. Atunci de ce îl fac să țipe la mine? De ce nu-l fac să fie plăcut? Cui îi place să se țipe la el? Dacă nu-mi place asta și mi se întâmplă oricum, asta înseamnă că sunt forțată să experimentez acest lucru. În acest caz nu am să spun: „Oh, acum aud cântece divine!”. Pentru că nu funcționează așa. Sunt forțată.
d. Cum de sunt forțată? Îmi rodește karma. Am țipat la alții în trecut. La sfârșitul acestui act, în mintea mea a rămas o amprentă/sămânță. Ea stă la incubat până când sunt create condițiile pentru germinarea sa și încolțește.
e. Cum încolțește? Șeful vine și țipă la mine pe nedrept. Nu am făcut nimic pentru a-l supăra. M-am trezit dimineața bucuroasă și am fost drăguță cu toată lumea.
Ceea ce spunem, este că șeful a venit din mine. Aceeași sămânță care mi l-a adus, a creat două lucruri: l-a creat pe el să vină la mine, și pe mine experimentându-l ca fiind neplăcut. Chiar și ochiul meu care îl vede și urechea care îl aude.
Dar cum a ajuns la asta?
După cum știm există trei tipuri de realități: evidentă, ascunsă și complet ascunsă. Ce anume l-a determinat să se înfurie pe mine tocmai în acel moment când eu am fost drăguță cu toată lumea − aceasta este o realitate foarte ascunsă. Nu există coincidențe. Există o cauză exactă pentru care s-a întâmplat așa. Aceasta este realitatea complet ascunsă pe care nu o putem accesa nici măcar prin logică. Pentru asta trebuie să fim Buddha.
Dar încet, prin meditație, putem începe să observăm aceste lucruri. Pe măsură ce ne adâncim în această înțelepciune, în aceste studii și stăm în retreat-uri, încetul cu încetul această realitate ni se va dezvălui în fața ochilor. Nu în ochii fizici, ci în cel al înțelepciunii.
Bodhisattva poate vedea următorul pas. El poate vedea, de exemplu, că, dacă stăm aici mulțumiți într-un loc în care totul este bine și suntem înconjurați de oameni care suferă sau oameni sărmani − nu poate funcționa. Tensiunea trebuie să apară. Asta în cazul în care nu învățăm să prevenim karma.
Aceasta este legea karmică. Dacă există suferință în jurul nostru și nu ne îngrijim de ea, lăsăm amprente în mintea noastră și atunci când vor da rezultate, vom suferi. Așa funcționează karma.
Dacă vecinul meu suferă și dacă nu fac nimic, mai devreme sau mai târziu va trebui să sufăr. Pentru că tot timpul mintea înregistrează: „Ce-mi pasă de vecin că suferă?”. Suferința trebuie să se întâmple.
Deci, cum a apărut brusc șeful? Există o cauză pentru care a apărut brusc, cauză care îmi este ascunsă pentru că nu înțeleg pe deplin legea cauzei și a efectului. Cu cât încep să descifrez mai mult procesul, cu atât îl înțeleg mai mult.
De unde vine violența în viața noastră? De unde vine agresorul în viața noastră? El provine doar dintr-o imagine mentală care apare în mintea noastră în acest moment și pe care o proiectăm pe o colecție de date brute. Această imagine ne este impusă de ceea ce am făcut altora în trecut. Și aceasta este toată rațiunea din spatele ei: faceți lucruri bune și încetați de a mai face lucruri negative.
Ce este un lucru negativ? Este fapta care mă va determina să sufăr. Ce este un lucru pozitiv? Este fapta care mă va determina să-mi fie plăcut. Și acesta este criteriul pentru bine sau rău. Nu există alt criteriu. Nu există nimeni care să ne țină socoteala și apoi să ne recompenseze sau să ne pedepsească pentru ce am făcut. Eu însumi îl produc.
Bătrânii au o vorbă: “Ceea ce ție nu-ți place, altuia nu face”. Ei au descoperit înaintea noastră că pe lumea asta nimic nu este întâmplător, ci tot ceea ce ne este dat, ni s-a dat pentru ca noi am gândit, am acționat, am proiectat, am…implementat. Răul sau binele făcut altuia prin orice mijloace, gând, vorbă sau faptă, ni se întoarce înzecit.
Dacă știu că ceva nu-mi place și totuși o fac altora, de ce mă asigur? Că va reveni asupra mea. Pentru că las în mintea mea amprenta „fac ceva ce nu aș vrea ca altul să-mi facă mie” și în mod sigur în viitor voi suferi.
Maestrul Patanjali ne spune: „Suferim, nu suntem încă iluminați, deoarece mintea noastră permanent distorsionează”. În capitolul 2, versetul 33, spune:
vitarka-bādhane pratipakșa-bhāvanam
Când vin imaginile (imaginile mele mentale) și îți fac rău (șeful),
stai în meditație și descifrează cum să le corectezi.
Stai jos, meditează și descifrează de unde au venit.
Ce ne spune Patanjali? El ne spune că ceea ce ne rănește este imaginea noastră mentală. Nu există alt șef. Nu există un alt pix decât acela pe care îl proiectăm. Șeful care țipă este numai cel pe care noi îl proiectăm. Îl proiectăm în trei dimensiuni cu mirosuri, culori, sunete, atingere și este întru totul o proiecție mentală.
Proiecțiile mentale sunt o iluzie și funcționează perfect. Iar suferința cauzată de ele este complet adevărată și reală.
Înțelepciune și compasiune
Primul rând al mantrei care îl glorifică pe Je Tsongkapa, spune:
Mikme tseway terchen chenre sik
Chenresik este numele în tibetană a lui Avalokiteshvara. El este întruchiparea compasiunii, este Buddha Compasiunii. Deci calitățile lui Chenresik sunt atribuite marelui înțelept Je Tsongkapa.
Terchen înseamnă tezaur. Un tezaur al compasiunii.
Avalokiteshvara este un tezaur de iubire. Fraza începe cu Mikme.
Mik înseamnă obiect. Mikme – fără obiect, fără subiect.
Tsewa – iubire. Mikme tseway înseamnă iubire fără obiect.
Iubirea fără obiect înseamnă iubirea care înțelege vacuitatea obiectului, a faptului că obiectul vine din mine. Acesta este cel mai înalt nivel al iubirii.
Avalokiteshvara este plin de iubire, el este întruchiparea compasiunii și a iubirii. Pe cine iubește atât de mult? El iubește toate ființele. Dar când le iubește, el înțelege că sunt o iluzie și că suferința lor este proiecția lor, dar doare.
El nu mai proiectează durerea, dar înțelege că noi ne proiectăm suferință. El înțelege că suferim și înțelege că este în zadar. Datorită marii lui compasiuni, el vine să ne învețe aceste lucruri, astfel încât să nu mai trebuiască să suferim, pentru că noi înșine producem această suferință.
Acest pix este gol de a fi un pix în sine. Eu sunt gol de a fi „eu”, în sine. Nu am nicio natură de a fi într-un fel sau altul, deștept sau prost, femeie sau bărbat, înalt sau scund. Nu am nici o natură independentă de sine, în afară de ceea ce proiectez.
Pot decide acum să am înălțimea de doi metrii? Chiar dacă pot să mă gândesc la asta, nu se va întâmpla chiar acum. De ce? Pentru că înălțimea este determinată de karma mea. Fiecare corpuscul din mine este determinat de karma mea. Fiecare geană este determinată de karma mea. De unde vine această karma? Ea vine fără greș, numai din ceea ce am făcut altora în trecut. De cât de bun sau de rău am fost față de ceilalți.
În măsura în care mă aflu într-un corp pe care maestrul Shantideva l-a numit „abces suferind”, un corp atât de ușor de rănit, de vulnerabil, [acest aspect] se datorează faptului că am greșit. Pentru că nu am înțeles ce produce fericirea și ce produce suferința. De aceea sufăr acum. Acesta este rezultatul. Am un corp ușor de rănit. El îmbătrânește. Este ușor de contagiat, etc. Acesta este rezultatul. O eroare, o distorsionare a conștiinței.
Cum eradicăm violența?
În versetul anterior, Maestrul Patanjali a spus:
Când vin imaginile (imaginile tale mentale) și îți fac rău (șeful),
stai în meditație și descifrează cum să le corectezi.
În versetul următor spune:
Imaginile – oameni care m-au rănit și altele similare – provin din ceea ce am făcut, sau din ceea ce i-am provocat pe alții să facă pentru mine sau din bucuria pentru răul altuia, și ceea ce a precedat toate acestea − a fost lăcomia sau ura.
(Karma începe cu gândul)
Lăcomia sau ura sau chiar ignoranța.
Și dacă este așa, spune-ți:
„Cine știe ce durere am plantat pentru mine?”
(Cine știe ce port eu în buzunarele karmice?)
stai în meditație și descifrează cum să le corectezi.
În versetul 35, capitolul 2, spune:
Și dacă există vreo cale
De a nu mai răni pe nimeni niciodată,
Atunci oriunde te vei găsi
Va înceta orice conflict și dispută.
Ce ne spune? Persoana care și-a învins semințele violenței din inima sa, nu mai are gânduri de critică, judecată, iritabilitate, agresivitate – nu va mai exista niciun conflict în preajma lui. Este de ajuns ca o astfel de persoană să stea aici, ca războiul să dispară și orice conflict să fie uitat. De ce? Pentru că acesta nu le mai proiectează. Oriunde se va afla, asemenea lucruri nu vor mai exista.
Datorită muncii sale interioare, agresivitatea nu mai poate exista în mediul lui. Ceea ce ne spune Patanjali este perfect compatibil cu învățătura lui Buddha și [el, Patanjali] nici măcar nu era budist.
Deci, dacă este atât de simplu, poate nu ar trebui să-l aducem aici? Îi cumpărăm un bilet de transport și îl cazăm într-un hotel minunat.
Ce-l va aduce la noi? Numai karma noastră îl poate aduce. El este gol de orice natură proprie de sine. El nu are sfințenie de sine.
S-ar putea să fie chiar aici lângă noi și să-l nu-l putem observa. El nu poate funcționa pentru noi, pentru că încă nu ne-am creat această karma. Cel care este deja destul de aproape de această stare începe să-l vadă. Singura cale este să ne distrugem complet toate afecțiunile mentale. Dacă Buddha ar fi putut, de mult ne-ar fi ajutat să facem asta. Dar nu poate, dovadă că încă mai există suferință.
Meditația: Sursa emoțiilor dureroase
Așezați-vă confortabil.
Încercați să stați într-o poziție în care să nu vă mișcați.
Concentrați-vă asupra respirației voastre. Imaginați-vă că la intrarea în nări stă de pază o santinelă și urmărește senzațiile pe care le aveți pe măsură ce aerul se mișcă înăuntru și în afară.
Și încercați să vă concentrați exclusiv asupra acestui punct. Dacă mintea a fost distrasă, reveniți la punctul de la intrarea în nări.
Invitați-l pe cel cu care ați lucrat în meditația anterioară, pe acea persoană din viața voastră pe care o cunoașteți, care vă este dragă și știți că suferă; Inima lui este chinuită de sentimente negative, poate furie, poate ură, gelozie sau invidie.
Stați în fața lui. Și sunteți invizibili.
Încercați să-l vedeți cu cât mai multe detalii posibil.
Conectați-vă la durerea lui, la suferința lu, la cum îi afectează aceste sentimente lumea, corpul, starea sufletească, limbajul corpului, calitatea vieții lui, dispoziția. Cum toate aceste sentimente îi jefuiesc bucuria.
Generați-vă în inimă compasiunea pentru cel din fața voastră și dorința adevărată și profundă de a-l ajuta să nu mai sufere. Să nu mai fie stăpânit de afecțiunile mentale.
Și acum, cu inima deschisă spre el cu compasiune, încercați să urmați sfatul maestrului Patanjali și să găsiți cauzele pentru care suferă. De unde au venit acele sentimente care pun stăpânire pe el? De unde vin ele?
Și mai important este cum de a apărut această persoană cu atâta suferință, cu sentimente atât de tulburi în viața voastră?
De unde ar putea să vină? Ce l-a produs?
Și dacă este adevărat că totul este proiecția voastră mentală, că totul provine din imagini și concepte din mintea voastră, de unde ar putea veni astfel de imagini în mintea voastră? Care ar putea fi karma care v-a adus așa ceva în minte, care vă determină să proiectați o astfel de persoană suferindă în viața voastră?
Maestrul Patanjali ne spune mai mult decât atât. El spune: „Stai în meditație și descifrează cum să le corectezi!”. Ce trebuie să faceți pentru a remedia această imagine? Dacă vine de la voi, atunci numai voi o puteți schimba.
Ceea ce vă va ajuta să găsiți răspunsuri la aceste întrebări este compasiunea. Cu cât compasiunea voastră mai mare pentru persoana respectivă, cu atât veți fi mai determinați de a afla răspunsurile, iar în cele din urmă le veți găsi. Pentru că numai voi sunteți cei care l-au creat așa cum este, suferind. Ce trebuie să se schimbe în inima voastră, astfel încât să nu mai fie suferință în mediul ce vă înconjoară? Acesta este calea supremă în care îi puteți ajuta.
Deschideți încet ochii.
Ne comportăm ca niște copii
În ochii maestrului Patanjali sau a unui Arya sau a unei persoane iluminate, le părem nechibzuiți în felul în care încercăm să ne rezolvăm problemele. Nu înțelegem cauzele și încercăm să rezolvăm problema. Nu înțelegem deloc de unde au venit și încercăm să scăpăm de ele. Deci, ei ne numesc „copii” sau „imaturi”. În ochii lor, le părem imaturi datorită ignoranței noastre.
Reacția noastră firească este cea mai rea
Tragedia noastră este că reacția noastră firească de a scăpa de cineva care ne enervează sau ne smulge ceea ce ne place – este cea mai rea. Ea este cea care ne provoacă toată suferința. Deci, suntem cu toții o lume nebună, un întreg univers de nebuni. Nu ne place să ne deranjeze cineva. Și când vine cineva să ne deranjeze, ce facem? Îl rănim. Făcând exact ceea ce îl va aduce iar la noi.
Este ca și când ne vârâm degetul în foc și ne ardem, și apoi facem asta iar și iar. Acest lucru se întâmplă pentru că nu înțelegem adevăratele cauze.
Cu toții spunem: „Toată lumea funcționează așa. Așa este firesc. Aceasta este natura umană”.
Budismul spune că așa ceva nu există, adică [faptul] că lucrurile au o natură proprie de sine. Da, este adevărat că sunt lucruri cu care ne-am obișnuit. Avem obiceiuri adânc înrădăcinate până la nivel de instincte. Dar nu sunt altceva decât obiceiuri. Lucrurile nu au niciun fel de natură de sine.
Nu este adevărat că toată lumea este ca noi, pentru că există și alte lumi. Pur și simplu, ne aflăm printre cei de specia noastră, pentru că aceasta este karma noastră. Dar nu vom fi așa la nesfârșit. Dacă învățăm, putem ieși din lumea suferindă. Există și alte lumi, există paradisuri. În acele locuri sunt entități care au fost odată ca noi și au învățat. Și-au purificat karma negativă și au început să facă ceea ce le scoate din suferință, până când au ieșit din ea.
Suferim deoarece conștiința noastră distorsionează lucrurile
Potrivit budismului și conform lui Patanjali, trăim într-un univers care este stricat, care nu funcționează bine. Și asta datorită faptului că nu înțelegem legea cauzei și a efectului. Nu ne înțelegem realitatea. Iar pentru asta trebuie să învățăm cum să ne înfrânăm mintea. Trebuie să ieșim din eroare. Maestrul Patanjali ne spune:
Distorsiunea minții trebuie oprită.
Pentru că totul sunt doar semințe care rodesc în mintea noastră și ne creează realitatea, și asta este tot.
Natura realității este trecătoare și înșelătoare
La sfârșitul sutrei „Tăietorul de diamant”, Buddha încheie cu o poezie care exprimă natura trecătoare și goală a realității noastre.
Învață să vezi că orice,
De cauze este adus
Precum o stea,
O problemă a vederii,
O lampă, o iluzie,
Roua, bulele,
Un vis, un fulger
Chiar și un nor.
Ce ne spune Buddha? Toate lucrurile sunt cauzate, întreaga noastră lume vine din cauze. Și totul este un proces karmic. Cauza devine rezultat – el devine o cauză – devine rezultat – și tot așa mereu, fără oprire. Ca flacăra unei lumânări, ca un nor care trece pe cer. Ca roua. Ca o iluzie. Ca un vis trecător. Aceasta este natura realității noastre.
Ce facem noi? Ne atașăm de realitate și o solidificăm. Îi dăm o oarecare existență proprie de sine. Credem că are o natură proprie de sine, bună sau rea ea în sine; Reacționăm față de ea și în acest fel învârtim din nou samsara, acumulându-ne karma care ne va face să suferim.
Karma proiectează în continuu lumea noastră pe un ecran complet gol, complet neutru. Și asta este tot ceea ce există.
Iar ceea ce se proiectează este în funcție de cât de buni am fost în trecut față de ceilalți. Și ce vom proiecta în viitor? Vom proiecta sută la sută cât de buni sau răi suntem astăzi față de ceilalți.
Nu există nimic altceva. Absolut totul este proiecția noastră, de cum am fost în trecut. Fără excepție. Inclusiv eu însumi. Inclusiv mintea mea.
Așadar, vreau să vă mulțumesc pentru oportunitatea de a vă împărtăși acest material și sper că veți urma sfaturile lui Patanjali: „Stai în meditație și descifrează cum să le corectezi!” . Continuați să învățați pentru că asimilarea lor durează mult. De aceea vi se flutură de atâtea ori pixul, și după cum ne spun marii maeștri: ar trebui să auziți de șapte mii de ori!! Și nu pentru că nu înțelegem ceea ce ni se spune, dar între a vedea și a reacționa atunci când vine cineva și vă rănește – este mult de muncit.
Grup Facebook