Lecția 6 – Meditatia Moartea și sfârșitul morții

 

 

 

În această lecție vom face ultima parte a meditației.

 

Și așa cum am spus concluzia este că ar trebui să mergem la cea mai înaltă practică pe care o putem face. Cu excepția practicii tantrice, cel mai puternic lucru pe care îl puteți face este să învățați, să meditați asupra vacuității și să dezvoltați compasiunea.

 

În meditația pe care am făcut-o anterior, am ajuns în seră și am trecut prin pasajul de sticlă. Am văzut că nu putem lua nimic cu noi și am ajuns la ușa albastră. Ușa albastră este ușa practicii – decidem să practicăm, să începem imediat, și vrem să mergem la cea mai înaltă practică de care suntem capabili. Și fiecare dintre noi poate practica compasiunea indiferent de unde vine și câtă meditație a făcut. Deci despre asta o să vorbim.

 

Karma pe care o vom acumula va fi foarte puternică, minunată! Și dacă vom muri mâine, atunci vrem să o acumulăm rapid. Și are rezultate aproape imediate. Pentru a avea succes în această practică trebuie să fiți printre oameni, trebuie să fiți înconjurați de oameni și să o practicați cu altcineva.

 

Acum am să vă spun câteva cuvinte despre practica compasiunii după metoda Maestrului Shantideva. La începutul capitolului despre meditație, maestrul Shantideva descrie bucuria vieții în pădure, în singurătate, și ne îndeamnă să ne petrecem și noi timpul în pădure, singuri, făcând meditație, plimbări, să ne gândim la ceilalți și să ne cultivăm dorința de a ajunge la iluminare.

 

 

 

Prima meditație pe care ne-o recomandă să o practicăm este:

 

 

Dak înseamnă eu.

Shen = ceilalți,

Nyampa = egal, deopotrivă, la fel, la fel ca, egal cu.

 

Meditația cu privire la compararea de sine cu ceilalți sau a-i trata pe ceilalți ca și pe mine însumi.

 

 

 

Iată un exemplu. Versetul 91, capitolul 8:

 

 

Ce ne spune maestrul Shantideva? Tu îmi spui că toate părțile ești tu, și tu ești toate acestea, despre ce vorbești? Uite, ai brațe, picioare și tot felul de părți, nu este așa ?! Și le tratezi pe toate ca pe un singur corp, așa-i ?! Te îngrijești de întregul corp! Nu este suficient doar ca mâinii tale să-i fie bine, trebuie să-i fie bine și piciorului tău, nu este așa?! Este același lucru.

 

 

 

Fericirea și suferința tuturor ființelor sunt exact ca ale mele.

 

 

Ele doresc fericirea la fel cum îmi doresc și eu fericirea. Mâna mea vrea să se simtă bine la fel ca și piciorul meu. Nu este nicio diferență.

 

Maestrul Shantideva ne arată împotrivirile noastre. Dacă vine cineva și se opune: „Stai puțin, tu îmi spui că ei sunt eu și eu sunt ei?” Iar maestrul Shantideva dă un exemplu: „Stai puțin, dar tu ai grijă atât de mână cât și de picior, nu este așa?! De ce? De ce nu ai grijă doar de mâna ta?” Acesta este doar un exemplu.

 

Cineva întreabă: „ De ce dacă îmi place fereastra deschisă și celuilalt îi place fereastra închisă, de ce ar trebui să închid? De ce este mai importantă voința lui decât a mea?”

 

Răspunsul este, datorită Lordului Morții. Pentru că dacă cineva va merge numai după voința lui, Lordul Morții îl va prinde.

 

 

 

 

 

 

Împotrivirea obișnuită pe care o avem este să spunem: „Bine, bine, dar îl doare pe el, nu mă doare pe mine. De ce să mă preocup de durerea lui?” Versetul 92 spune:

 

 

Ceea ce pe mine mă doare, pe ei nu-i dor.  Maestrul Shantideva răspunde: Știi de ce te doare?

 

 

Știi de ce te doare? Pentru că ești atașat de „eu”. Din capul locului, nu ai mai fi avut dureri dacă nu te-ai fi atașat de acest „eu”.

 

Versetul 93:

 

 

Pe tine te doare că ești atașat de sine, pe ei îi dor pentru că și ei sunt atașați de sine. Oricum durerea este durere, și orice durere este greu de suportat.

 

 

 

Apoi, el spune, singura concluzie logică este:

 

Versetul 94

 

De ce ar trebui să oprim durerea altuia? Pentru că este durere. Și pe ei îi dor, la fel cum mă doare și pe mine.

 

Pe oricine îl doare, trebuie să-i oprim durerea. Punct. Deoarece această împărțire între al meu și al celorlalți este artificială. Ea se bazează pe concepția de ego, care nu a existat și nu va exista vreodată, ceea ce ne provoacă toată suferința.

 

Versetul 95, spune contrariul:

 

De ce să am grijă doar de fericirea mea? Nu există nicio logică în asta. Și eu vreau fericirea, și ei vor fericirea. Iar ei sunt mulți, nu este așa ?!

 

Dalai Lama spunea: “Eu sunt unul și ei sunt mulți. Deci, pentru fericirea cui mă voi osteni? Pentru fericirea lor.”

 

Maestrul Shantideva ne doboară împotrivirile noastre una după alta.

 

Versetul 96:

 

 

 

 

A doua parte a meditației predate de maestrul Shantideva se numește:

 

 

Dak înseamnă eu.

Shen = ceilalți,

Jewa înseamnă a înlocui, a schimba.

Adică, schimbarea de sine cu ceilalți.

 

Cele două părți, împreună se numesc:

 

 

Ceea ce înseamnă, compararea și schimbarea de sine cu ceilalți.

 

 

 

Practica înlocuirii de sine cu ceilalți are trei niveluri.

 

 

Este cel mai scăzut nivel al acestei practici. El nu este scăzut, este doar scăzut în cadrul practicii, dar este un nivel foarte ridicat. Mergem și ne punem în locul altora.

 

Un mod minunat de a face asta este cu ajutorul ochilor. Ne uităm spre ce se uită ochii celorlalți. Ochii noștri se îndreaptă spre ceea ce ne dorim. De obicei, majoritatea oamenilor lucrează cu ochii. Optzeci la sută din input-ul simțurilor este de fapt prin ochi. Iar oamenii ne conduc cu privirile lor.

 

Dacă vrem să ne înlocuim cu altul sau a ne pune în locul celuilalt, asta înseamnă că vrem să-i oferim ceea ce vrea mai mult, decât să ne oferim nouă ceea ce vrem.

 

Aceasta este practica. A da prioritate preferințelor celorlalți.

 

Deci, dacă sunt împreună cu cineva și mie îmi place fereastra deschisă, iar lui îi place fereastra închisă, atunci ce fac? Închid fereastra. De ce? Pentru că el vrea fereastra închisă, așa că am să vreau și eu fereastra închisă. Asta ne creează un pic de confuzie și un pic de schizofrenie și asta este toată frumusețea.

 

Cum vom ști? Uneori ei nu o să ne spună ce vor, mai ales dacă nu sunt apropiați de noi. Dacă sunt apropiați de noi, ne vor spune. Dacă locuiesc cu noi ne vor spune, iar atunci vom face ce spun ei. Ei ne spun să ne facem patul, vom face patul, chiar dacă nu dorim să-l facem. Dacă ei vor asta, vom face asta.

 

Toată această practică extinde linia de delimitare ego-ului și include și pe altcineva în interiorul acestei linii. Așadar, primul nivel este să vă lăsați conduși de ochii lor. Dacă vor ceva, de obicei vor privi mai întâi acolo. Așa că urmărim să vedem ce anume caută și mergem repede să le dăm.

 

Aceasta este practica, practica unui Bodhisattva, îi lăsăm să ne îndrume cu ochii lor, pentru că Bodhisattva vrea să ofere altora ceea ce vor.

 

 

Dacă celălalt vrea să mănânce ciocolată toată ziua și dacă este copilul meu, atunci îi voi da să mănânce ciocolată toată ziua?

 

Ca părinte, va trebui să fac ceea ce este bine, nu doar ceea își dorește copilul. Este de datoria mea ca părinte, să stabilesc anumite limite pentru el. Dar dacă nu mă aflu în acel rol, atunci este mai bine să nu mă pun în rolul de patron.

 

De multe ori nu le oferim oamenilor ceea ce își doresc, deoarece credem că nu este bine pentru ei. Așa că acordăm o oarecare importanță opiniilor noastre – şi asta este o linie fină. Este o limită unde ego-ul meu se joacă, dând importanță părerilor mele față de ceea ce este cu adevărat bine. Așadar, va trebui să fim conștienți de această linie și să lucrăm cu ea. Asta este tot.

 

 

Nu informează pe toată lumea: „Acum îți dau ciocolată, pentru că te-am văzut că îți place ciocolata”. O face în liniște la toate nivelurile: fizic, mental, emoțional. Ne lăsăm conduși și le dăm ceea ce vor.

 

 

Nu așteptăm ca ei să facă la fel. Aceasta este toată ideea. Facem și gata.

 

Jimpa, călugărul care servea în templul din New Jersey era expert în acest sens. Venea-i o dată, el privea cum îți place ceaiul și când îți place să-l bei, și data următoare te servea deja exact când și cum îl voiai. El știa pe fiecare cum îi place să-și bea ceaiul. Pe aceasta se focaliza. Și totul era liniștit. Jimpa era deosebit de smerit. Un Bodhisattva uimitor.

 

Deci, acesta este primul nivel. De ce se numește scăzut? El nu este deloc scăzut, câți dintre noi facem asta? De ce se numește scăzut? Pentru că în această practică încă mai există „eu și ei”.

 

 

Acest nivel este unul mai profund, acela că ne înlocuim ochii noștri cu ochii lor, încercăm să intrăm în ochii lor. Vom privi lumea prin ochii lor. Nu mai așteptăm ca celălalt să ne arate ce-și dorește. Îl cunoaștem atât de bine, încât știm ceea ce-și dorește, și îi dăm lucrul dorit în prealabil.

 

 

Al treilea nivel, este cel suprem, în care încercăm să ștergem linia dintre noi și ceilalți, pentru că această linie este cea care ne omoară. Această linie despărțitoare este cea care ne ține în Samsara. Și aceasta nu este o chestiune mică! Suntem condiționați să facem acest lucru de foarte multă vreme, în toate viețile anterioare. Întotdeauna am fost eu și ceilalți, iar eu am fost mai important. Confortul meu este mai important, nevoile mele sunt mai importante – acesta este modul nostru de a ne comporta, așa suntem obișnuiți. Din clipa în care am venit pe această lume suntem obișnuiți în acest fel. Deci, pentru a schimba acest obicei, nu este un lucru ușor. Dar exact această schimbare este necesară pe calea iluminării. Și nu este ușor, trebuie să fim direcționați spre ea, altfel obiceiurile vor prelua controlul.

 

În momentul în care le dăm mâncarea pe care și-o doresc, simultan și noi vom crede că este ceea ce ne dorim, chiar dacă nu este ceea ce noi ne dorim. Deoarece linia a fost ștearsă. Și mergem mai profund. Deja, nu ne mai sacrificăm pentru ei, pentru că ne-am pus în locul lor. Nu mai există linia care delimitează.

 

Mamele fac asta deja. Ele fac ce este mai bine pentru copil, chiar dacă nu este atât de bine pentru ele. Chiar dacă ar vrea să meargă la dans, pentru că nu poate lăsa singur copilul acasă, va rămâne acasă, și nu va regreta asta. Cu toții am făcut asta. Dar nu suntem obișnuiți să facem acest lucru cu cineva care nu este copilul nostru.

 

Cu toții avem instincte, dar și animalele au instincte. Vrem să mergem mai departe.

 

 

 

 

Această linie despărțitoare ne omoară.

 

Această linie despărțitoare pe care o punem între noi și ceilalți, este ca și când ne-am proteja pe noi și nevoile noastre; Practic este închisoarea noastră. În interiorul acestei linii suntem morți.

 

Când nu va mai exista nici o linie, nu vom mai muri, pentru că cine va muri? Acest „eu” cu care ne identificăm, care nu a existat și nu va exista vreodată, ca „elefănțelul roz cu două capete care zburdă prin cameră” și credem că există, și suntem gata să ne războim pentru a-l apăra, și suntem gata să încălcăm jurămintele pentru el – el este exact închisoarea care ne omoară. Sunt fălcile Lordului morții.

 

 

 

În două dintre cele mai cunoscute versete din cartea sa, maestrul Shantideva descrie sursa oricărei fericiri și suferințe care există în lume.

 

 

 

 

 

„Copiii” sunt oamenii obișnuiți, care nu au perceput vacuitatea.

 

De ce trebuie să ne îngrijim și de celălalt? Decideți, vreți să-l prindeți voi pe Yama, sau nu? Atâta timp cât sunteți atașați de ego, trebuie să muriți și să îndurați toate suferințele pe care le-am descris.

 

 

 

Ce se poate face în cazul femeilor maltratate?

 

În primul rând trebuie să avem grijă de bunăstarea ei. Ea are nevoie să se relaxeze și să-i se găsească un loc liniștit și așa mai departe. Trebuie protejată.

 

Cei care se ocupă de asemenea cazuri știu asta. Femeia după despărțire își va găsi un alt bărbat care și el o va bate, pentru că aceasta este karma ei. Semințele sunt încă acolo. Legile karmice funcționează întotdeauna. O persoană nu poate suferi dacă nu a cauzat suferință mai întâi altora.

 

Înțelegerea noastră despre cauză și efect se bazează pe o concepție greșită și tocmai de aceea ne aflăm aici. Fără a înțelege cauza și efectul în conformitate cu concepția asupra lumii despre karmă și vacuitate, nu vom putea ieși din acest cerc vicios. Deci, până când femeia maltratată nu va înțelege cauzalitatea va continua să sufere, la fel ca oricare dintre noi care suferim.

 

Aceeași sămânță de agresiune pe care a semănat-o, poate într-o viață anterioară, este încă acolo, și va continua să se întoarcă la ea până nu încetează să mai producă agresiune. Și chiar dacă agresivitatea se face în gând, este suficient, pentru că karma se intensifică.

 

Iar acel bărbat care a bătut-o, va fi el bătut data viitoare, dacă nu se va opri din a face rău.

 

Bineînțeles că în această situație, nu este momentul să i se dea femeii o lecție de Dharma.

 

 

 

 

Atât victima, cât și agresorul merită la fel de mult compasiunea noastră. Deoarece diferența dintre el și ea, este că ea suferă acum, iar el va suferi în viitor. Amândoi suferă. Diferența este doar de timp.

 

Oare este posibil ca după o astfel de situație, ambele părți să-și exprime regretul și să se ierte, karma lor se va termina?

 

Toată karma poate fi purificată, cu excepția celor făcute împotriva profesorului. Iar pe de altă parte trebuie să-i ajutăm.

 

 

 

 

 

În ochii unui om care a perceput vacuitatea arătăm ca niște nebuni. Cine a ieșit din acest cerc al erorii și vede pe cel care bate, pe cel care l-a lovit, i se pare o nebunie. Cine lovește plantează încă o dată semințele agresiunii. Datorită loviturilor pe care le-am dat altora în trecut, karma rodește și acum primesc o palmă. Dacă acum îl lovesc încă o dată, am plantat iar semințele agresiunii.

 

Unele dintre jurămintele pe care le au călugării și, de asemenea, sunt incluse și în jurămintele Bodhisattva, este a nu răspunde violenței prin violență, a nu răspunde cu aceeași monedă când cineva țipă la noi; a nu răspunde cu aceeași monedă când cineva este furios pe noi; a nu răspunde cu aceeași monedă când cineva este violent față de noi; a nu răspunde cu aceeași monedă când cineva ne critică. Nu răspundem. Și aici se termină. Am fost lovit, karma mea a rodit și cu asta s-a terminat, cercul se închide, nu mai reînnoiesc. Și așa începem să ieșim din Samsara.

 

 

 

Așadar, acesta este un proces treptat, pentru că va exista o perioadă de tranziție în care nu mai semănăm semințele răului, dar răul pe care l-am făcut în trecut se întoarce la noi. Și încet ne curățăm.

 

Maestrul Shantideva spunea: „Adună-i pe toți cei care te atacă într-un fel sau altul , îmbrățișează-i, sărută-i pentru că ei vor pleca din viața ta”. Dacă înțelegeți de unde provin ei și dacă încetați de a mai planta sămânța, aceștia vor dispărea treptat din viața voastră. Și atâta timp cât ei sunt aici, au un rol de jucat, vă învață ceea ce nu ați învățat încă. Dacă nu ați învățat încă, ei vor continua să apară.

 

 

 

 

Cu totul invers, de cum suntem obișnuiți.

 

 

Ei nu pot înceta să ne atace, să ne critice, să ne bată, să ne bârfească, să ne insulte, să ne înjunghie pe la spate – atât timp cât acest „virus” este activ în noi. Ei ne reflectă pe noi. Așadar, dacă înțelegem asta, atunci când unul dintre aceștia vine, îi vom spune: „Mulțumesc foarte mult, tu ești profesorul meu”. Și acestora vom trebui să le dăruim ofrande. Îi servim mai ales pe ei şi este cu totul invers decât suntem noi obişnuiţi.

 

Pe ici și pe colo cineva iese din acest cerc vicios și începe să învârtă spirala în direcția opusă. Tocmai prin acest act de eroism îl ia pe acest dușman, ca să zicem așa, și începe să-l slujească. În acest fel dușmanul devine prieten.

 

 

 

Pentru cel care a ieșit din cerc, noi arătăm ca niște nebuni. Răspundem cu foc la împușcături?! De unde au venit împușcăturile? Nu înțelegeți că ele au venit pentru că ați împușcat pe alții? Nu mai trageți!

 

Și în egală măsură și noi îl vom privi pe acesta ca fiind un ciudat.

 

Deci nu este ușor. Nu este ușor să fii profet. De ce? Deoarece până va veni dovada, va trece timp. Cei care trag în alții și alții trag înapoi – nu vor învăța niciodată. Pentru că este nevoie de timp. Maturizarea karmică necesită timp.

 

În filmul „Gandhi”, Gandhi aruncă actul de identitate în foc. Acțiunea se petrece în Africa de Sud. El știa că dacă face asta polițistul îi va rupe oasele. Iar polițistul i-a rupt oasele. Gandhi înțelegea consecințele de anvergură ale actului. Loviturile primite erau o rodire karmică, pe când ceea ce făcea el acum, rodeau altă dată, iar India va fi eliberată. El a văzut că prin micul act de ardere a unei buletin de identitate, gest care nu era moral, India va fi eliberată. Pentru că așa merge karma!

 

Este imposibil să ajungem la iluminare fără să învățăm. Multă vreme am făcut lucrurile așa cum am fost obișnuiți să le facem, și iată-ne din nou aici.

 

Dacă era corect să reacționăm loviturii cu lovitură, atunci de mult nu am fi suferit.

 

Cineva care s-a ocupat cu istoria lumii scrise de acum de cinci mii de ani, a descoperit că în istoria lumii au fost doar patruzeci și două de zile fără război.

 

 

 

 

Modul în care vedem o lume lipsită de sărăcie, este dacă ne străduim să aspirăm prin gând, vorbă și faptă spre o lume în care să nu fie sărăcie.

 

Atunci de ce ar trebui să fim generoși?

 

Cei care sunt generoși știu că merită, pentru că abundența li se întoarce înapoi. Chiar dacă nu înțelege nimic din karma – belșugul se întoarce la el. Și acesta este motivul pentru care nu-i va lipsi nimic.

 

Dar există un motiv mult mai bun. Generozitatea mea este exact ceea ce va aduce abundența în lume. Pentru că această lume a fost creată din mine.

 

Am creat totul, inclusiv sărăcia. În măsura în care există sărăcie, înseamnă că nu mi-am perfecționat încă generozitatea.

 

 

 

Ce-i lipsește generozității pentru a fi perfectă? Înțelepciunea. Trebuie să înțelegem vacuitatea pentru ca generozitatea să fie perfectă. În măsura în care există încă sărăcie în lumea mea, chiar dacă sunt super generoasă, se datorează faptului că încă nu am adus generozitatea la perfecțiune. Asta se întâmplă cu orice lucru.

 

 

 

Karma de a dori să fie pace în lume, va aduce pace în lume. De ce este bine să organizăm un seminar de pace? Ca să-i învățăm pe oamenii să-și calmeze agresivitatea din inima lor? De ce vom face asta?

 

Pentru că:

a. Vor suferi mai puțin.

b. Peste tot în lume vor exista mai puține agresiuni.

 

Pentru că așa funcționează lucrurile.

 

Budiștii care au această perspectivă globală, care și-au eliminat linia despărțitoare dintre ei și ceilalți, sau au șters o parte din ea – lucrează la acest nivel global. Ei vin și îi învață pe oameni cum să fie generoși nu numai pentru că va fi bine pentru toți ceilalți, ci pentru că va fi bine pentru toate ființele.

 

De aceea este util să se țină cursuri despre spiritualitate în afaceri. Și oamenilor de afaceri le va fi bine, dar și întregii lumi. Iar un Bodhisattva are această perspectivă.

 

 

 

Și dacă ne întoarcem o clipă la maestrul Shantideva, el ne spune că până la urmă nu vom crede că a lucra pentru alții este un lucru ieșit din comun, și nici nu ne vom simți aroganți atunci când lucrăm pentru celălalt.

 

 

Rang = eu însumi,

Zas zos = a mânca

Lan la rewa = așteptare,

Mi kyab = nu este cazul.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vreau să vă citesc câteva versete ale maestrului Shantideva despre aspirația spre iluminare.

 

Iată ce spune:

 

Capitolul 1, versetul 10:

 

Capitolul 3, versetul 28:

 

Versetul 29:

 

Versetul 30:

 

Versetul 31:

 

 

 

 

.Acea curte interioară este scopul Tantrei.

 

 

Faceți această meditație. Puteți lua părți din ea sau puteți să faceți toată meditația. Ea este destul de lungă, și are multe etape. Este bine s-o faceți în fiecare zi, poate o lună. Mai târziu puteți trece și la alte meditații, și apoi să reveniți din nou la ea. Dacă veți practica bine toți pașii, veți putea să o faceți rapid în gând și fără să stați pe perna de meditație.

 

Această conștientizare a morții va trebui să evolueze, astfel încât în fiecare moment să faceți exact ceea ce trebuie. Veți ajunge în locul în care veți înțelege pe deplin sensul vieții. Iar atunci nu veți mai avea regrete. Și dacă faceți toate lucrurile de aici – vă va pune automat pe calea care vă va duce spre Tantra și vă va scoate din moarte.