Cursul 6
Sutra „Tăietorul de diamant”
Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 6 – prima parte
Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.
În această lecție nu ne vom folosi de lectura acestui curs, pentru că vom vorbi despre percepția directă a vacuității care este dincolo de reflecție și cuvânt.
Conștiința nu are nici început și nici sfârșit
Potrivit lui Buddha, mintea noastră nu a început niciodată.
Ce este mintea?
În Abhidharma Kosha se vorbește despre „Cele cinci agregate”. Ele sunt corpul fizic și mintea. Un agregat este fizic și patru sunt mentale. Mintea este descrisă ca având „patru agregate”:
1. Sentimentele/senzațiile,
2. Discernământul – care este practic același lucru cu conceptualizarea.
3. Și restul.
Ce înseamnă și restul? Restul sunt diferiți factori mentali. Există liste cu patruzeci și șase sau cincizeci și unu de astfel de factori, cum ar fi iubirea, mânia și tot felul de funcții ale minții.
4. Apoi, există conștiința, conștientizarea, adică suntem conștienți atunci când percepem lucrurile.
În mintea noastră există conștientizări în funcție de simțurile noastre. Dacă avem simțul vederii, atunci avem și o conștientizare a vederii. Adică:
– Există obiectul pe care îl vedem.
– Există organul care vede.
– Și există conștientizarea a ceea ce vede.
Conștientizarea este mentală, nu este fizică, deoarece pot fi cazuri în care în urma unei lovituri la cap, mintea cuiva să nu poată conștientiza ceea ce vede, cu toate că funcțiile ochilor lui sunt bune. Poate că ochiul funcționează, dar creierul nu percepe. Deci conștientizarea este separată de organul vederii și este separată de obiect.
Același lucru se petrece cu toate simțurile.
În budism, gândul este considerat ca fiind al șaselea simț.
– Obiectul – este gândul care ne trece prin minte.
– Organul – este însăși mintea care gândește.
– Conștientizarea noastră la ceea ce se întâmplă.
Este bine de a medita asupra vacuității acestora. În „Sutra inimii” scrie:
„Și astfel, Shari Putra, putem spune că în vacuitate nu există formă, nu există sentimente, nu există abilitatea de a discerne, nu există factori mentali, nu există conștiință.
Acolo nu sunt nici ochi; nici urechi; nici nas; nici limbă; nici corp; nici minte;
nici formă; nici sunet; nici miros; nici gust; nimic ce poate fi atins și nici un fenomen”.
Deci mintea noastră nu a început niciodată. De ce? În cursul patru se spune:
Cauza minții mele în acest moment este mintea din momentul precedent.
Ansamblul tuturor lucrurilor care se află în mintea mea chiar acum, provine din ansamblul tuturor lucrurilor care s-au aflat cu un moment înainte. Iar acest fapt este cauza momentului prezent al conștiinței mele. Și, dacă acest lucru este adevărat, atunci momentul anterior a avut și el alt moment anterior și dacă mergem tot așa înapoi, înseamnă că niciodată nu a existat vreun început.
Nu a existat niciodată acea clipă de început a minții noastre. Întotdeauna am avut un curent de conștiință și ne-am reîncarnat de milioane de ori, iar mintea va continua să existe pentru totdeauna. Corpul fizic se va termina, dar conștiința nu.
Cei care au perceput vacuitatea și cei care nu
Și pe tot acest fir infinit, care a început de la minus infinit și continuă la plus infinit, există un punct crucial. Un punct care separă stânga de dreapta, ceea ce a fost înainte și ce este după. El se numește:
Tong lam
Tong lam – percepția directă a vacuității.
Punctul care face toată diferența este Tong Lam, adică percepția directă a vacuității. Tot ce a fost înainte de el, va fi cu totul diferit de ce va fi după. Din acest moment, suntem deja pe cale de ieșire, suntem pe cale de a deveni un Buddha. Până vom ajunge la Tong lam, vom continua să ne învârtim prin Samsara.
În funcție de acest moment, toate creaturile pot fi împărțite în două categorii primare:
-
- Cele care au perceput vacuitatea,
- Și cei care nu au perceput-o.
Cei care nu au perceput vacuitatea, sunt numiți ființe obișnuite:
So so kye wo
Ei sunt considerați ca și copii mici în ceea ce privește înțelepciunea. Iar celelalte sunt numite ființe înalte, Arya – în limba sanscrită și Pak Pa în limba tibetană.
Pak Pa
Mintea celor care au perceput vacuitatea este complet diferită de mintea oamenilor obișnuiți.
Ce se întâmplă înainte de perceperea vacuității? Primul lucru care trebuie să se întâmple este renunțarea. În limba tibetană se spune:
Ngen jung
care este prescurtarea cuvântului:
ngepar jungwa
Ngepar – cu siguranță, în mod sigur.
Jungwa – a ieși.
ngepar jungwa – cel ieșit cu siguranță. În limba română vom spune „renunțare”.
Noțiunea renunțare are două semnificații:
1. Prima semnificație este de renunțare ultimă/supremă, este renunțarea la care aspirăm, și în care lăsăm în urmă viața suferindă și mergem spre Nirvana și spre iluminare.
Acesta este obiectivul la care aspirăm, adică renunțarea la viața suferindă pentru iluminare, Nirvana.
2. A doua semnificație este:
Rab jung
Ea este prescurtarea expresiei:
Rab tu jung wa
Ceea ce înseamnă: a ieși cu siguranță, adică a părăsi viața de acasă și viața lumească.
Cel ce părăsește viața de acasă poate fi un călugăr sau o călugăriță care decide să se retragă din viața lumească și să-și dedice viața pentru a studia și a practica pentru a ajunge la iluminare. Aceasta este una dintre modalități, pe care budismul pune accent, dar nu înseamnă că ea este o modalitate exclusivă.
Calea monastică aduce multă puritate. O astfel de persoană care a ales această cale, nu mai fuge după bunuri materiale și nu mai este preocupat de viață lumească. Cu siguranță grăbește calea, dar nu este singura cale.
Rolul renunțării pe calea perceperii vacuității
Care este rolul renunțării pe calea perceperii vacuității? Rolul ei este foarte important:
Fără renunțare, vacuitatea nu poate fi percepută. De ce?
– În primul rând, renunțarea este cea care ne face să urcăm pe prima cale din cele cinci, calea acumulării:
Tsok lam
– În al doilea rând, pentru a percepe vacuitatea, trebuie depus mult efort.
De ce? Pentru că va trebui să depășim nenumăratele obiceiuri mentale, fizice și lumești și să dobândim numeroase conștientizări și abilități. Chiar și dacă vrem să ne dezvoltăm meditația și să ajungem la Shine, vom avea nevoie într-o oarecare măsură de renunțare.
Nu avem nicio șansă de a reuși pe calea spirituală fără a renunța la plăcerile acestei lumi. Dacă mergem la toate filmele și în toate călătoriile în străinătate, când vom mai avea timp să practicăm pentru a percepe vacuitatea? Este mult de muncă.
Renunțarea este posibilă și în viața de zi cu zi
Oare cei care nu sunt călugări și călugărițe, nu pot ajunge la renunțare? Sigur că pot ajunge! O persoană poate ajunge la renunțare și dacă duce o viață normală, are familie și muncește. Renunțarea este, în mare parte, ceva mental. Ea se poate exprima și fizic, dar cel puțin nu în etapele inițiale.
Așadar, renunțarea este un mod de raportare pe care îl creăm în conștiința noastră: adică, cu toate că am o casă, o familie și am un loc de muncă, aceste lucruri vin să mă servească pe calea mea spirituală. Și nu pentru ele, eu exist. Eu nu exist pentru a depozita lucrurile. Dacă am un pat, un scaun și un frigider, ele îmi permit să trăiesc pentru a putea practica și să ajung la iluminare.
Cu toate că mă aflu în această lume fizică, modul meu de raportare față de lucrurile din această lume este complet diferit. Raportarea mea față de bani este cu totul alta. Încă mai sunt nevoită să muncesc pentru a câștiga bani, dar folosesc banii pentru a mă susține și pe mine și pe ceilalți de a ajunge la iluminare.
Exemple de renunțare și de renunțare aparentă
Există, de exemplu călugări, care respectă toate regulile monastice, dar care nu au ajuns la renunțare în conștiința lor.
Lama Dvora Hla ne dă, de exemplu, un caz pe care l-a auzit de la o călugăriță din tradiția Theravada, care locuia în Anglia. Călugărițele acestui curent trăiesc în Anglia și poartă robe de culoare maro-muștar, care le sunt livrate din Thailanda. Când transportul ajunge, ele încep să desfacă sulurile de pânză alegând exact culoarea care să li se potrivească cel mai bine – mai deschisă sau mai puțin deschisă. Toate acestea sunt descrise de acea călugăriță. Fapt care dovedește că nu există încă renunțare. În continuare aceste lucruri lumești au rămas pentru ele foarte importante.
Și invers.
Un exemplu de renunțare este Geshe Michael, care la îndrumările lui Ken Rinpoche s-a dus să lucreze în haine obișnuite, având o tunsoare normală. Lama i-a spus: „Să nu spui nimănui că ești călugăr.”
El a lucrat timp de cincisprezece ani în diamante, în timp ce aplica jurămintele Bodhisattva pe care le studiase. Cu toate că nu avea niciun interes pentru diamante, nu avea niciun interes pentru bijuterii, nu avea niciun interes pentru bani, nu avea deloc interes în afaceri, el a făcut ce i-a spus Lama lui.
Și asta din două motive: primul motiv, este de a aplica calea unui Bodhisattva în viața de afaceri. Geshe Hla percepuse deja vacuitatea și înțelese ce produce suferința și ce produce fericirea.
Cine a perceput direct vacuitatea se află în Gom Lam – Calea practicii. Dacă este un Bodhisattva, va trebui să practice.
Unde să practice? Care este cea mai bună muncă? Afaceri în New York, Manhattan. Mai ales o afacere financiară din New York. Acesta este cel mai bun loc de a practica. Lama Dvora Hla confirmă din experiența ei personală, că acest sector este cel mai greu loc de muncă în care pot fi implementate aceste lucruri. Este o concurență permanentă. Și cu toate acestea Geshe Hla a pus pe picioare afacerea fără să spună că era călugăr.
Al doilea motiv este că Lama Ken Rinpoche, în înțelepciunea sa, știa perfect încotro se vor dezvolta lucrurile. Toți banii câștigați de Geshe Michael au fost folosiți în reconstruirea mănăstirii Serra Mey. Se spune că atunci când au sosit în India, călugării aveau probleme grave de sănătate și nu aveau ce mânca. De aceea toți acești bani au mers pentru a reconstrui această mănăstire.
Diferitele nivele ale renunțării
Chiar și în rândul celor care nu sunt călugări, există diferite nivele ale renunțării. Geshe Michael ne ilustrează acest lucru prin faptul că practică cu un partener și este și călugăr. El practică un nivel și mai ridicat al renunțării, în cadrul cuplului. Cu alte cuvinte, renunțarea poate lua diferite forme în funcție de nivelul practicantului, în funcție de nivelul său de practică.
Ce înseamnă renunțarea în cadrul cuplului? Există multe lucruri banale pe care relațiile de cuplu nu le includ, care sunt de sine stătătoare. Relația lor este dedicată în întregime practicii spirituale. Scopul în relațiile de cuplu nu este căutarea plăcerii lumești, nu de a face copii, de întemeia o familie sau de a ajunge la satisfacții sexuale. Relația dintre cei doi parteneri, este ca unul să-l ilumineze pe celălalt în mod rapid, tantric. Și acesta este tot scopul lor. Scopul cuplului, pentru practicanții tantrici, este de a urca pe calea rapidă spre iluminare.
Calea pregătirii
Renunțarea și finalizarea Căii acumulării duc spre Calea pregătirii care se numește:
Jor Lam
Pe Calea pregătirii, se dobândește înțelegerea intelectuală a vacuității. Cu toate că dobândim această înțelegere intelectuală, nu suntem încă pe calea Jor Lam. Ceea ce îl face pe om să finalizeze această cale este Shine.
Shine
Este capacitatea de a sta patru ore în meditație, fără a ne mișca și de a rămâne fixați pe obiect.
Shin jang
În Shin jang, corpul este plin de plăcere. Mintea este plină de plăcere și complet concentrată. Această extraordinară abilitate meditativă este cea care ne duce spre Calea pregătirii. Cel ajuns la acest nivel, va medita din nou și din nou asupra vacuității. El nu percepe încă direct vacuitatea, dar își dezvoltă din ce în ce mai mult înțelegerea intelectuală a vacuității în timp ce meditează.
Atunci când este finalizată calea Jor Lam, se ajunge la Tong lam.
De ce anume este nevoie ca Tong lam să ni se întâmple?
1. Este nevoie de a găsi un învățător și de a-l servi cu devotament.
Nu este suficient numai de a îl servi, ci de a îl servi cu mult devotament. Nu există o karma mai puternică decât karma devoțiunii față de un profesor.
Dacă Lama are nevoie de ceva în miez de noapte, atunci asta facem.
Bineînțeles că nu alegem un profesor orbește. Dar după ce am decis că el este demn de alegerea noastră, va trebui să ne devotăm lui și să-l servim.
Acest devotament față de învățător ne deschide inimile. Învățătorul nu are nevoie de devotamentul nostru, ci noi avem nevoie.
Scopul elevului, în timp ce își servește învățătorul, este să-și deschidă treptat inima, întrucât înțelepciunea transcendentală, înțelepciunea vacuității, nu poate fi descrisă. Ea este dincolo de cuvinte. În introducerea Sutrei inimii scrie:
În fața tuturor Buddha și Bodhisattva mă prosternez.
Mă aplec în fața perfecțiunii înțelepciunii,
Mama tuturor celor victorioși din triada timpului,
Ce nu se poate exprima în gândire și cuvânt,
Fără început și fără de sfârșit, însăși esența spațiului,
Obiect activ al înțelepciunii care examinează natura sa.
Înțelepciunea este dincolo de cuvinte, este dincolo de gândire. Învățătorul nu ne poate explica ce este aceasta, cu excepția explicațiilor intelectuale pe care le primim asupra vacuității. Ea nu este deloc literală, nu este conceptuală.
De aceea, pentru a ajunge la această înțelepciune prin intermediul profesorului, va trebui să existe o deschidere a inimii, deoarece perceperea vacuității presupune deschiderea chakrei inimii. Înainte ca chakra inimii să fie deschisă complet, ea trebuie să se deschidă în sensul normal, adică prin devotament.
Acest act de devotament, serviciul adus învățătorului cu o mare iubire și fără nicio ezitare trebuie făcut de-a lungul timpului, și nu doar o singură dată.
Întrebarea care se ridică este: Dacă discipolul este complet devotat învățătorului, iar acesta îi cere elevului său ceva ce nu poate să execute, ce va face învățătorul în acest caz?
Răspunsul este că un învățător știe ce să ceară de la discipol său, deoarece el cunoaște capacitățile discipolului.
Lama Dvora Hla ne dă exemplul unei eleve a lui Ken Rinpoche. Aceasta locuise mulți ani în preajma templului în care Ken Rinpoche preda, fiind foarte devotată maestrului său. Soțul ei murise când fetița lor avea trei ani și de atunci, voia doar să-și servească învățătorul și să fie călugăriță. Ken Rinpoche știa că există multe cerințe care însoțesc jurămintele de călugăr și că acestea nu corespund întocmai cu îngrijirea unui copil. De aceea el a refuzat să-i acorde jurămintele de călugăriță până când fetița ei va împlini vârsta de 18 ani. Lama Dvora Hla povestește că într-adevăr Ken Rinpoche îi dădu jurămintele de călugăriță, când copilul depăși această vârstă. Faptul că Lama Ken Rinpoche nu i-a acordat femeii jurămintele de călugăriță, nu se datora faptului că „nu le merita”, ci pentru că știa foarte bine că ea nu va face față tuturor cerințelor.
Deoarece Ken Rinpoche a fost un mare Lama, mulți au devenit studenții lui, dar puțini au rămas să practice. Majoritatea dintre ei nu au putut face față antrenamentului dificil. Să spunem că cineva îl servește cu devotament pe Lama, iar acesta îi lovește în ego. Un Lama știe cum să coboare egoul, și să apese acolo unde doare. Oamenii nu sunt obișnuiți cu aceste lucruri, pentru că nu sunt încă maturi. Încă nu au suficientă karma și nu au acumulat suficiente binefaceri. De aceea, trebuie să fim pregătiți pentru a face față provocărilor, și să acumulăm multă karma și binefaceri, deoarece antrenamentul este foarte intens. Practica arde rapid ego-ul și nu putem ajunge la iluminare cu ego.
Atunci când ne referim la aceste lucruri, ne referim la cazurile în care relațiile discipolului cu Lama sunt foarte strânse. Ne referim la cineva a cărui cale spirituală este atât de importantă pentru el, încât alege să fie alături de Lama și să-l servească. Asta nu înseamnă că toată lumea trebuie să trăiască cu un Lama. Fiecare va găsi modalitățile lui de a servi.
Deci, primul lucru a fost de a găsi un învățător și de a-l servi cu devotament.
2. A-i servi pe ceilalți.
3. Multe ore de studiu.
4. Multă practică în meditație.
Aceasta este calea Jor lam, ceea ce înseamnă mult studiu și multă meditație.
Calități și caracteristici
Chi je drag
Chi je drag înseamnă categorii și caracteristici sau calități și caracteristici. Este cel mai important principiu pentru a ajunge la o înțelegere intelectuală a vacuității pe Calea pregătirii.
Acesta este un subiect de logică budistă și este tratat pe larg în cursul 13 (lecția 3a). Cu toate că este foarte tehnic, el este foarte important, deoarece este exact ceea ce ne va duce la percepția directă a vacuității.
Acest studiu analizează modul în care percepem o figură și o identificăm ca fiind o ființă umană. Cum înțelege mintea noastră că este vorba despre o ființă umană și o separă de fundal? De unde știm că ceea ce vedem nu se contopește cu copacul din spatele său?
Este o înțelegere profundă a modului în care lucrează mintea noastră, cum funcționează conștiința noastră; Cum știm ce știm? De unde știm că lucrul pe care îl vedem este o mașină? Această parte filozofică se numește epistemologie – teoria conștiinței, studiul cunoașterii. Ea este o ramură a filozofiei care se ocupă de cunoașterea umană, de sursele și limitele cunoașterii.
Tot timpul gândim atunci când ne referim la realitatea înconjurătoare, dar de fapt vorbim în permanență cu mintea noastră, cu imaginile mentale pe care le avem în minte.
Aceasta este o eroare pe care o facem cu toții tot timpul, și pe care nu o observăm. Credem că suntem în relație cu realitatea atunci când nu avem nicio idee despre ce este ea de fapt.
Pentru a înțelege modul în care proiectăm în mod constant imagini mentale, trebuie să aprofundăm acest subiect despre calități și caracteristici – Chi je drag.
Cel mai înalt nivel, înainte de perceperea directă a vacuității, se numește Chu Chok.
Chu Chok
Chu Chok înseamnă „Dharma cea mai înaltă”. De fapt, ea nu este cea mai înaltă pentru că nu este adevărul suprem. Dar, este considerată ca fiind cea mai înaltă dintre toate conștientizările care preced Căii percepției.
Ce se întâmplă cu cel care se află în Chu Chok?
El se percepe cum proiectează lucrurile.
Iar pentru a ajunge la acest nivel, în care omul se percepe cum face proiecțiile, este nevoie de mult studiu, este nevoie de studii teoretice logice. Trebuie înțeles „cum funcționează toate aceste proiecții”. Întrebarea care se pune atunci când vedem o persoană care merge în fața noastră, de unde știm că ea este o persoană. Ce ne face să spunem: „Iată un om”. De unde ne vine această imagine în minte și cum de recunoaștem atât de repede că este o ființă umană?
În continuare vom menționa doar câteva calități.
1. Prima calitate se numește Tsok Chi.
Tsok chi
Tsok – colecție, adunare.
Chi – calitate.
Tsok Chi este imaginea mentală pe care o avem atunci când luăm o colecție de lucruri și îl identificăm ca fiind ceva întreg. De exemplu, colecția de organe, tors, brațe, picioare etc. este numită „corp uman”. Vedem componente pe care le asamblăm, și dăm un nume întregului.
Tsok chi este calitatea definită de părți.
2. A doua calitate se numește Rikchi.
Rikchi
Rik – cunoaștere sau înțelegere. Acest cuvânt mai înseamnă și categorie generală, sau generalizare, cum ar fi: „mașină”, „om” sau ideea de mașină, ideea de ființă umană.
De unde ne vin ideile? Există două tipuri pentru Rikchi:
a. Dunchi
Dunchi
Este o imagine mentală pe care o avem în minte ca urmare a experienței directe pe care am trăit-o. De exemplu: am gustat un morcov. Acum, datorită gustului morcovului, am o impresie mentală a ceea ce este gustul morcovului care s-a format pe baza experienței pe care am avut-o. Acesta este Dunchi.
b. Drachi
Drachi
Drachi este imaginea mentală pe care o avem în minte, dar care se bazează pe experiența indirectă.
De exemplu:
Să spunem că nu am fost niciodată la Paris și cineva ne arată poze cu Turnul Eiffel. Deci știm că există un Turn Eiffel, dar pe care nu l-am văzut în mod personal. După un an, vedem din nou fotografia cu Turnul Eiffel și atunci vom spune: „Ah, uite Turnul Eiffel”. Recunoaștem obiectul din fotografie, adică proiectăm pe acea formă din fotografie Turnul Eiffel, una dintre imaginile mentale pe care le avem în minte, care nu se bazează pe experiența personală, ci pe o experiență indirectă, când cineva ne-a arătat poze, sau ne-a vorbit despre asta. În acest caz, este mai greu, de exemplu, să cunoaștem care este gustul morcovului, doar prin descrierea lui.
Când spunem aici „impresii” sau „imagini mentale”, ne referim la fiecare dintre simțuri. „Fotografia” poate fi schimbată cu „parfumul” pe care proiectăm un miros bun sau rău, sau „melodia” pe care o auzim.
Toate conceptele/noțiunile, toate etichetele pe care le avem în minte, toate sunt Chi. Purtăm constant în mintea noastră un dialog cu acești Chi, și nu cu realitatea.
Percepția directă a procesului de proiecție
Ceea ce este foarte important, este să ne surprindem pe noi înșine, în experiență directă, cum proiectăm. Dar, ca acest lucru să se întâmple, va trebui să:
a. Să înțelegem teoretic ce se întâmplă.
b. Și să ne dezvoltăm abilitatea meditativă.
Va trebui să ne încetinim mintea. Deoarece imaginile trec într-un ritm de 65 dintr-o singură pocnitură de deget, trebuie să ajungem la nivelul în care să le putem prinde una câte una. Pentru asta, avem nevoie de o concentrare meditativă extraordinară și de control al minții, cu alte cuvinte de a ajunge la stadiul de Shine. Iar atunci va veni momentul în care ne vom surprinde cum proiectăm. Asta înseamnă că percepem vacuitatea? Încă nu.
Ceea ce vom percepe în mod direct va fi existența dependentă.
Școala Madhyamika Prasangika spune că lucrurile depind de proiecțiile care provin din imaginile noastre mentale, de proiecțiile noastre pe care le aruncăm pe date brute.
Deci, potrivit acestei școli, a percepe existența dependentă înseamnă de a ne surprinde pe noi înșine făcând proiecția. Cu alte cuvinte înseamnă să înțelegem cum ne creăm realitatea. Ce anume proiectăm pe ecranul gol? Încă nu vedem care este ecranul gol, dar putem vedea cum proiectăm. Vedem cum lumea noastră este creată prin faptul că luăm imaginile pe care le avem în minte, care provin din amprentele mentale pe care le-am creat în cap și le proiectăm pe ecranul gol.
Deci, înaintea perceperii directe a vacuității, există perceperea directă a proiecției. Lucru care se întâmplă puțin înainte de Tong Lam.
Cu toate că aceste proiecții provin din karma, în aceste momente nu avem o înțelegere completă a modului în care funcționează karma, ci doar ne percepem cum proiectăm. Înțelegerea directă a karmei și a modului ei de funcționare, vine mai târziu, după Tong Lam.
Așadar, aceasta este etapa în care omul înțelege pentru prima oară, perfect și direct, că nu există niciun obiect în afară, și că de fapt el se uită la o imagine mentală a acestuia, pusă laolaltă din anumite indicii, după care o leagă de o idee „generală” din conștiința sa, confundând și înlocuind această idee a obiectului cu obiectul propriu-zis.
Acest proces este exact modul în care funcționează realitatea falsă/iluzorie/înșelătoare.
kundzob denpa
Cu toate că omul a trăit întotdeauna în realitatea falsă, nu a observat niciodată ce făcea cu adevărat.
În acest moment în care omul se percepe pe sine proiectând, înțelege greșeala pe care o face. El se percepe pe sine cum schimbă imaginea mentală cu lucrul însuși.
Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.
Grup Facebook