A ucide supărarea
Conform capitolului „Răbdarea” al cărții
„Ghidul de viață a războinicului spiritual” scrisă de către maestrul Shantideva
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 6
Inutilitatea lucrurilor după care fugim
În lecția anterioară Maestrul Shantideva ne-a vorbit despre gelozie, bucuria de răul altuia, de invidie.
Acum vrea să ne taie pofta de lucrurile pe care le dorim de obicei, și care ne provoacă toate necazurile. În versetele următoare, maestrul ne arată doar inutilitatea lucrurilor după care fugim mereu.
Ce urmărim de obicei? În general, putem spune că urmărim patru lucruri:
-
- Căutăm bani și bunuri.
- Căutăm reputație și faimă.
- Căutăm laude.
- Și vrem să ne simțim bine.
În general, acestea sunt cele patru lucruri lumești pe care le căutăm și vrem să fugim de opusul lor. Vrem să fugim: de calomnie, de a ne simți rău, de sărăcie, de a nu fi lăudați.
Dacă ne uităm la activitățile noastre zilnice lumești, asta facem noi. Vrem să ne simțim bine, vrem securitate financiară, vrem ca ceilalți să gândească și să spună numai lucruri bune despre noi.
Căutarea publicității, a laudelor și a gloriei
Versetul 90:
Numele bun, lauda, chiar și gloria
Meritul meu nu mi-l cresc,
Nu-mi aduc nici un câștig, nu previn boala,
Nu-mi vor mări puterea și nici viața nu mi-o prelungesc.
Să spunem că primesc un nume bun, laude și glorie. Îmi va crește meritul, binefacerea? Îmi îmbunătățește cumva karma? Să ne gândim puțin. Ce înseamnă că vine cineva și mă laudă? Asta înseamnă că o karma bună mi-a rodit, și a dispărut. Prin faptul că am fost lăudat, karma a dispărut. Am plantat karma, a rodit sub forma unui lucru lumesc, după care s-a dezintegrat.
− Nu vor putea crește meritul meu, publicitatea în sine nu este o faptă bună,
− Nu vor putea preveni bolile,
− Nu-mi vor aduce bunăstarea fizică,
− Nu-mi vor prelungi viața,
− și nu îmi vor crește puterea.
Prajna Karamati explică faptul că fiecare persoană înțeleaptă se străduiește să le atingă pe cele cinci, deoarece îi permit să-i servească mai bine pe alții. Dar nu publicitatea și faima le produc, așa că pentru ce am nevoie de ele?
El spune. Dimpotrivă. Versetul 91:
Cu cât îmi va crește înțelepciunea –
Utilitatea lor se va diminua în ochii mei.
Și dacă toate lucrurile mele sunt doar plăceri –
De ce să nu recurg la bijuterii și vinuri?
Dacă plăcerea ar fi singurul scop în viață, atunci am putea pur și simplu să investim în lucruri precum bijuterii scumpe sau băuturi alcoolice.
Trebuie să ne amintim din nou faptul că maestrul Shantideva ne vorbește despre călugări. Călugărilor le sunt interzise bijuteriile si vinurile. Așa că el spune: „Dacă tot ce căutați sunt doar plăcerile lumești, atunci mergeți după vin, după bijuterii!”. Adică, dorința de reputație devine un alt mod de a fugi după plăceri și conduce inevitabil la un fel de dependență și apoi la dorința de a răni pe alții și chiar de a încălca jurămintele pentru a obține ceea ce ne dorim.
Prajna Karamati ne explică în acest moment că această logică nu se aplică oricărui sentiment plăcut. Este foarte posibil să devenim dependenți de plăcerea mentală care vine, de exemplu, din studiu sau dintr-o practică spirituală semnificativă.
Pentru a obține ceea ce vrem,
suntem dispuși chiar să încălcăm jurămintele
În continuare maestrul Shantideva ne vorbește despre forme diferite și ciudate de încălcare a jurămintelor pentru a obține un nume bun, laude și glorie.
De exemplu, în versetul 92 spune:
92.
Sunt unii care pentru reputație
Își sacrifică averea și chiar se sinucid!
Ce mai pot face atunci cuvintele de laudă?
Cui le mai fac plăcere, odată ce-au murit?
Și aici există două semnificații:
a. Plăcerea pe care o avem din cuvintele de laudă este intangibilă și este trecătoare. În majoritatea cazurilor reputația se pierde rapid. În versetul 93 Maestrul Shantideva spune:
93.
Când castelul de nisip se prăbușește
Copiii plâng și țipă în disperare.
Așa și inima mea plânge și o doare,
Când alții au încetat să mă mai laude și reputația mea este în declin.
Reacția noastră obișnuită la pierderea reputației, a faimei, este un sentiment puternic și irațional de frustrare și furie, ca a unui copil al cărui castel de nisip s-a prăbușit. Acest verset se referă atât la efemeritatea gloriei – precum castelul de nisip, cât și la nivelul nostru normal de maturizare spirituală – ca a acelui copil mic.
b. Cauza karmică a laudei este grija noastră pentru ceilalți.
Cuvintele de laudă, în sine sunt goale de orice semnificație, și orice sens pe care le dăm vine de la noi. Măsura în care suntem lăudați, slăviți, etc. – depinde în totalitate de proiecțiile noastre, iar acestea ne sunt impuse de modul în care i-am tratat pe ceilalți în trecut.
Dacă ne dedicăm energia obținerii gloriei, atunci aceasta va înghiți resurse prețioase și cu siguranță ne va distrage de la practica spirituală și de la preocuparea pentru ceilalți.
Fără îndoială, practica spirituală pretinde un mod de viață diferit de cel din jurul nostru – vor exista cazuri în care, de exemplu, ne vom abține de la consumul de alcool în societate sau ne vom lua concedii mai lungi de la locul de muncă pentru a intra într-un retreat mai profund. Acesta este un comportament care nu ne va aduce neapărat reputație sau laude, și putem fi chiar și criticați pentru asta pentru că este diferit sau „ciudat”. Dar, pe termen lung, este cel care va aduce binecuvântare atât nouă, cât și celorlalți.
În același timp, este important să nu creăm antagonism prin comportamentul nostru, ci trebuie să servim drept model pentru ceilalți și să inspirăm respect în inimile lor atât pentru noi, cât și pentru valorile spirituale pe care le reprezentăm.
Ipocrizia revine
În versetele următoare Maestrul Shantideva dezvăluie din nou ipocrizia noastră cu privire la căutarea onoarei și gloriei.
În versetul 94 adversarul nostru, care este conștiința noastră, spune:
Cuvintele, la rândul lor, nu sunt conștiente,
Nu vor putea niciodată să laude, în sine.
Cunoașterea că celălalt mă laudă
Este ceea ce plăcerea toată mi-o provoacă!
Adversarul vine să spună că nevoia de glorie este de fapt de dragul altora, pentru că atunci când cineva ne laudă, înseamnă că ei sunt bucuroși de noi, iar noi ne bucurăm de bucuria lor.
În versetul 95 Maestrul Shantideva spune:
95.
Dacă lauda, spre mine sau altcineva este îndreptată
Cum pot beneficia de bucuria celui ce laudă?
La ce îmi servește când altcineva respectă pe altul sau chiar pe mine? Nu beneficiez cu adevărat de fericirea altuia.
El spune: Pentru cine este util? Celui care respectă.
Din moment ce bucuria este numai a lui
Nicio fărâmă din ea nu va fi a mea!
Cel care îmi dă respect, sau îi dă celuilalt respect, acumulează karma bună, și nu cel care primește. Deci, cel care primește, dacă are înțelepciune, va fugi de onoare. În iudaism se spune: „Cel care fuge de onoare, onoarea îl urmărește”.
În versetul 96, din nou maestrul Shantideva râde de ipocrizia noastră.
Cineva vine și mă laudă și sunt mulțumit. El spune: “Ah, așa?” Atunci:
Dacă spui „bucuria lui mă face fericit” –
Atunci ar trebui să fii mereu fericit.
Deci, de ce nu împărtășești aceeași bucurie
Când acțiunile altuia apreciază?
Iată deci scena:
-
- Cineva mă laudă, și sunt mulțumit.
- Mi se spune: Ce, ești bucuros?
- „Mă bucur că el mă laudă”.
- Dar, atunci de ce nu ești bucuros când el laudă pe altcineva?
Ipocrizia.
Iraționalitatea atașamentului de glorie
În versetul 97 spune:
Satisfacția și bucuria în inima ta apar
Când de alții ești lăudat.
O astfel de plăcere nu are nici un sens
Ci este doar un copilăresc comportament.
Cine sunt copii? Cei care nu au dobândit înțelepciune. Așa că spune: „O astfel de plăcere, când cineva mă laudă, este un obicei copilăresc”. De ce? Pentru că indică faptul că nu înțelegem de unde vin aceste lucruri. Aceste lucruri vin pentru că am făcut altora lucruri similare. Iar acum mă gândesc: „Oh, sunt atât de bună, mă laudă!”. Maestrul spune: “Asta indică prostia ta. Indică faptul că acum vei pierde aceste lucruri.”
Adevărul trist este că de fiecare dată când începem să fim mândri de ceva ce avem, plantăm semințele pierderii acelui lucru.
Lama Dvora Hla povestește:
„Când am lucrat, printre matematicieni, am văzut cât de multă concurență este între ei, cât de multă aroganță. Și dacă te uiți la cei care sunt cei mai aroganți – ei cad cel mai repede și cel mai tare. Și oricât de talentați ar fi și cât de mult au contribuit, aroganța îi doboară. Ei sunt cei care suferă de Alzheimer, ei sunt cei care devin senili. Odată ce avem o calitate bună, o virtute și începem să fim mândri de ea, o vom pierde.
Atunci ce să facem cu calitățile bune? Le vom folosi pentru a-i servi pe ceilalți. Și asta e minunat. Este rău să ne bucurăm de ele? Nu. Nu este rău să ne bucurăm de ele. Dar trebuie înțeles de unde au venit.
Dacă există ceva bun în viața mea, acesta provine din lucruri bune pe care le-am făcut în trecut. Dacă vreau să continui să am și mai mult bine, va trebui să fac în continuare numai bine. Nu există altă modalitate de a păstra binele. Altfel, este perisabil.”
Oare va trebui să-l resping pe cel care îmi face un compliment? Nu. Bucură-te că el face ceva bun și atunci este minunat.
Ken Rinpoche, la sfârșitul vieții sale avea diabet și era alergic la mirosurile de flori. Și ce îi aduceau oamenii în dar? Flori și bomboane de ciocolată. El nu avea nevoie de flori și nici de bomboane de ciocolată. Imediat după ce le primea, un călugăr venea și le scotea din cameră. Dar Ken Rinpoche le accepta fericit. El le primea pentru ca să dea satisfacție celui care i le oferea.
Daunele faimei
Acum ne explică de ce este un obicei copilăresc. El spune: nu numai că ei nu înțeleg, dar le provoacă și mari daune. Versetul 98:
98.
Laudele și altele la fel, atenția mi-o distrag,
La deziluzia celor lumești, mă înfrânează să ajung;
Gelozia mi-o stârnește pe cei cu nobile virtuți
Și tot ceea ce-i mai bun în viață, îmi distrug.
Toate aceste lucruri pământești, spune el,
– Ne distrag atenția de la principalul lucru, de la practica care ne scoate din suferință.
– Ne înfrânează deziluzia de lucrurile lumești,
Când trăim în acest loc în care căutăm să obținem lucruri lumești pe care le dorim, acest lucru ne împiedică calea spirituală, deoarece credem că totul este în regulă. Asta ne îmbată atât de tare, încât credem că totul este bine în Samsara, dar totul este greșit în Samsara, totul este greșit. Este o iluzie care se va spulbera și este mai bine să se spulbere cât mai devreme, când suntem suficient de puternici, sănătoși și clari la minte pentru a practica.
– Ne stârnesc gelozia pe cei cu nobile virtuți.
În lumea în care ne aflăm este foarte vizibil. Cineva astăzi este lăudat pentru o anume realizare, a doua zi va fi lăudat altcineva care a venit cu o invenție și mai bună sau cu o demonstrație și mai bună sau cu un brevet și mai bun, iar lumina reflectoarelor se îndreaptă spre acesta. Primul fusese în centrul atenției, iar acum este altcineva. Acest lucru stârnește invidie și, de asemenea, resentimente față de cei care i-au luat primului gloria. Maestrul Shantideva spune: Cui îi trebuie gelozia, și resentimentul? Cine are nevoie de ele?
– Ele distrug tot ceea ce este mai bun în viață. Gyaltsab Je spune că se referă la următorul merit din viața unui om ca urmare a faptelor sale bune și, de asemenea, la cea mai sublimă rodire a acestora: iluminarea lui Buddha.
Cine mă împiedică de a fi lăudat, de fapt mă ajută…
Maestrul Shantideva merge cu argumentul până la absurd.
99.
Și dacă da, oare cel care pune la cale
Să nu fiu lăudat,
Nu este, de fapt, cel ce mă protejează să nu cad
În suferința tărâmurilor inferioare?
Persoana care de fapt nu vrea să mă laude și nu mă complimentează și nu-mi face această plăcere – de fapt, mă împiedică [să am parte] de toate necazurile pe care le-a menționat în versetul 98.
Și nu este vorba despre o apreciere superficială și intelectuală a celuilalt. Trebuie să învățăm sincer să vedem pe cei care ne fac rău sau [care] împiedică publicitatea și faima noastră, ca pe niște protectori. Ei ne protejează de angajarea în gânduri lumești, ajutându-ne astfel să ne ridicăm la un nivel superior.
În cele din urmă, desigur, dacă nu-i vom mai judeca și critica pe alții, va veni ziua în care ne vom bucura de aprecierea și lauda locuitorilor din întreaga lume, ca entitate iluminată care poate ajuta toate ființele.
… spre împlinirea aspirației mele spre libertate
Deci, el spune: „Dacă sunt serios pe calea mea spre libertate…”. Libertatea din ce? Din controlul forțelor karmice care îmi provoacă mereu suferință. Cu toții suntem sub controlul lor. De aceea ni se întâmplă lucruri bune sau rele, fără să avem niciun control asupra lor.
Versetul 100:
Ca cineva care aspiră spre libertate –
De lațurile câștigului și laudei nu doresc să fiu legată.
Atunci de ce se trezește supărarea în mine
Pe cei care din lanțuri mă dezleagă?
Aceea persoană care refuză să mă laude, chiar dacă o merit, mă eliberează de lanțurile care mă leagă de această lume samsarică, mă motivează, mă ajută să mă eliberez de atașamentul puternic de a obține lucruri materiale și laude. Apoi mă împinge pe calea spirituală.
Ca să putem reuși pe această cale de libertate, trebuie să ne eliberăm de toate aceste atașamente lumești.
Nu există nicio modalitate de a ajunge la libertate, la înțelepciune, atâta timp cât avem chiar și cel mai mic atașament lumesc. Toate identitățile pe care le avem: sunt așa, mă cheamă așa, sunt femeie, sunt mamă, sunt bunică – toate aceste identități ne fixează de această lume.
Dacă vrem să vedem înțelepciunea cu ochii înțelepciunii, să percepem vacuitatea – atunci va trebui să ne eliberăm de toate aceste atașamente.
Asta nu înseamnă că voi înceta să mai fiu bunică. Ideea este de a continua să funcționăm, dar fără să mai fim atașați de funcțiile pe care le avem, fără să mai fim atașați de toate aceste identități:
− „acesta sunt eu”, și dacă mă va jigni cineva, mă voi enerva,
− dacă țara mea este insultată, mă voi supăra, pentru că aceasta este țara mea,
− sau dacă religia mea este insultată, mă voi supăra pentru că este religia mea,
− sau dacă cineva va spune ceva urât despre munca pe care am făcut-o, mă voi supăra, pentru că mă identific cu munca mea.
Maestrul Shantideva ne spune: Cei care nu ne laudă sunt exact cei care ne împing spre iluminare.
Este exact invers de cum gândim. La fel ca și cei care ne rănesc: ei de fapt ne fac un serviciu, ne arată lipsa de sens a acestor lucruri, dacă avem înțelepciunea de a vedea asta, desigur.
Faima și onoarea, și bunurile materiale care vin odată cu ele, sunt pur și simplu lucruri care ne fură resursele noastre mentale limitate și prețioase. De asemenea, ele necesită să fie întreținute, și astfel ne încetinesc în cursa împotriva morții, de a obține eliberarea din roata suferinței.
Paranoia inversă
În versetul 101 ne spune mai mult decât atât:
101.
Cei ce calea îmi blochează,
Ca spre tărâmul suferinței, să nu mă îndrept
Sunt ca și Buddha ce binecuvântează.
Atunci, de ce pe ei mânia mi-o revărs?
Stau și îmi doresc atât de mult să fiu lăudată. Ce îmi aduce ea? Doar suferință. Pentru că într-o bună zi vor înceta să mă mai laude și vor lăuda adversarul meu și, între timp, sunt atașată și nu mă pot elibera. Așa că el spune: „Te încăpățânezi să cazi în suferință. Ei nu-ți dau ce vrei tu, ei sunt ca Buddha care stau la porțile infernului și nu te lasă să cazi înăuntru.”
Marii Lama ne spun: „Poate că nu sunt ca Buddha, poate că ei sunt chiar Buddha însuși care vine în acest fel și mă împiedică să-mi pun singur capul în ștreang.”
Asta este ceea ce numim paranoia inversă: Poate că toți sunt iluminați, cu excepția mea, și tot ce fac ei, este să mă împingă spre iluminare. Poate. Mai ales cei care mă enervează. Mai ales cei care nu-mi dau ceea ce vreau.
Această atitudine este minunată. Este greu să adoptăm o astfel atitudine, pentru că ea este opusă gândirii noastre obișnuite. Dar dacă vom începe să ne relaționăm față de lume așa, ea se va schimba foarte repede. Acesta este cel mai rapid mod de-a o schimba. Versetul 102:
Este greșit să mă supăr și să cred
Că ei mă împiedică ca meritul meu să-l dobândesc.
Pentru că nu există forță similară cu răbdarea.
Negreșit, pe ea îmi voi concentra practica mea.
Mă enervez pe ei, pentru că mă calcă pe nervi, sau pentru că nu mi-au dat ce am vrut, sau că mi-au luat ceva. Maestrul Shantideva spune: „Este o greșeală gravă să fi supărat pe ei sau să crezi că ei te împiedică să-ți dobândești meritul”, pentru că este exact invers: ei te determină să-ți dezvolți răbdarea, fără răbdare nu poți ajunge la iluminare. Deci sunt ca niște îngeri care vin și te antrenează.
Cum ne putem dezvolta răbdarea? Cine ne dă tot ce vrem? Nu asta este înțelepciunea.
Răbdarea este exact față de cei care fac ceea ce nu vreau. Îmi dau ce nu vreau sau nu-mi dau ce vreau.
Ceilalți se sacrifică de fapt pentru mine
Versetul 103:
Și dacă eșuez din slăbiciunea mea
Față de același om să practic răbdarea ̶
Eu însumi devin obstacol pe calea
De a câștiga merit când există oportunitatea.
Ne oferă, spune el, o oportunitate. Fac ceva ce nu mi-am dorit sau îmi iau ceva ce mi-am dorit. Ei îmi dau șansa să-mi dezvolt răbdarea, iar în loc de asta încep să mă enervez pe ei. Deci cine este obstacolul în calea iluminării tale? Tu sau ei? Tu însuți ești obstacolul!
Oare ce putem face pentru acei oameni care și-au acumulat karma negativă pentru noi prin faptul că nu ne-au dat ce am vrut?
În versetele 47 și 48 se spune:
47.
Aceiași oameni care mă rănesc,
Spre mine sunt atrași datorită faptelor mele.
Și dacă, din cauza răului lor, în infern vor trebui să cadă,
Nu sunt eu oare sursa ruinei lor?
48.
Datorită lor îmi voi crește răbdarea,
Dar din cauza mea, vremuri îndelungate
Vor trebui să sufere în infern
Dureri neînchipuite!
Acum, dacă au acumulat karma proastă pentru mine, ei sunt cei care s-au sacrificat pentru mine. Mi-au permis să-mi dezvolt răbdarea și să urc și, pentru ca acest lucru să se întâmple, au acumulat karma negativă. Acum eu le datorez lor. Pentru ei voi practica – să le fiu recunoscătoare, să le ofer ofrande și să am grijă de ei.
Și cine sunt cei din în infern? Cei răi, nu-i așa? Cum au devenit ei răi? Au făcut ceva groaznic. Făcându-mi ceva îngrozitor, acum ei au căzut sau vor cădea în infern pentru asta, iar eu, pe de altă parte, dacă învăț să reacționez cu înțelepciune, atunci mă voi putea înălța. Îmi voi dezvolta diversele perfecțiuni, răbdarea și așa mai departe. Iar acum trebuie să fac asta pentru ei.
De fapt, a mai existat un argument: De ce m-au rănit? Pentru că eu am rănit pe altcineva în trecut. Nu pot fi rănit, dacă eu nu aș fi rănit pe altcineva.
Așa că lanțul începe cu faptul că am rănit pe cineva. Am acumulat karma grea. Karma rodește prin faptul că cineva vine acum și mă lovește, iar el va cădea în infern pentru asta.
Și acesta este considerentul din spatele adevărului: că toți acești oameni răi – eu i-am creat. Dacă apare ceva negativ în lumea mea, este karma mea, pentru că lucrurile negative pe care le-am făcut în trecut, ele rodesc acum. Deci, eu am creat toată suferința din lume. Nu o pot întâlni dacă nu aș fi creat-o.
Corectarea sufletului și corectarea lumii
Dacă am creat-o, acum trebuie să creez altceva. Același mecanism funcționează în direcția opusă. Aceasta este legea karmei și a vacuității. Lucrurile sunt goale de orice natură proprie, și acest mecanism îl voi direcționa acum spre o spirală ascendentă în loc de una descendentă.
Acum voi începe să-mi purific lumea: voi începe să fac bine, să-mi țin jurămintele, să mă abțin de a face rău. Treptat, aceste karme se vor purifica și voi începe să acumulez alte karme și astfel ele mă vor forța să văd o lume care se îmbunătățește, o lume mai bună. Chiar și omul cel mai bun din lume vine tot de la mine. Atât răul, cât și binele din lume, [ambele] vin din mine. Eu sunt răspunzător de întregul univers.
În lecția anterioară am vorbit de „corectarea sufletului și corectarea lumii”. Acesta este modul în care ne corectăm lumea, de a corecta în interior. Așa lucrează cei drepți. Este prea târziu de a lucra cu arborele care a încolțit deja. Nu mai am ce face cu el. Este ca și betonul întărit.
Trebuie să lucrez la nivelul betonului moale. Sau la nivelul semințelor. De a planta acum semințele pentru o lume mai bună.
Deci, cum îi ajutăm să nu cadă în infern pe cei care ne-au făcut rău? Răspunsul este: să le oferim iubirea, respectul nostru și așa mai departe. De a ne vedea plantând semințele care atunci când vor rodi lumea mea să devină diferită. Așa funcționează fiecare practică. Așa funcționează rugăciunea. Când mă rog să se întâmple ceva, îmi creez un gând că vreau să se întâmple ceva bun. Când acest gând va da rod, va fi bine. Dar nu pentru că în prezent am spus: „Aș vrea să fie bine” și atunci va fi bine, nu merge așa. Sămânța trebuie să treacă prin procesul de germinare.
O sămânță trebuie să fie plantată și apoi trebuie așteptat ca ea să încolțească. Desigur că dorim să accelerăm germinarea. Vrem ca mântuirea să vină repede. Cum putem face asta ? Cu cât înțelegerea karmei și a vacuității este mai profundă, cu atât mai multă putere am. Iar procesul poate fi scurtat la zile, ore, și chiar minute. La Buddha este spontan, este imediat.
Cauze și obstacole
Acum Maestrul Shantideva intră într-o altă discuție logică, de a respinge sentimentul atât de răspândit, atunci când întâlnim o persoană sau un eveniment nedorit, că el ar fi un obstacol în calea noastră. El mobilizează în acest scop definiția logică a cauzei. În versetul 104 spune:
Dacă absența sa împiedică apariția,
În timp ce existența sa o va aduce,
Un astfel de lucru este o cauză ̶
Cum se poate numi asta obstacol?
Cauza unui lucru oarecare este definită, ca fiind acel lucru care dacă există, va apărea și celălalt; În timp ce, dacă nu există, celălalt nu va apărea.
Cea mai înaltă formă de înaltă practică spirituală este să nu reacționăm furios atunci când cineva ne stârnește. Acest act de înfrânare nu se poate întâmpla fără existența unei persoane care să ne provoace, și poate apărea numai atunci când cineva ne provoacă. Prin urmare, această persoană este cauza prin care acumulăm imensa binefacere a practicării răbdării.
Și aici merită adăugate două observații importante.
− Primul comentariu este legat de ceea ce am numit în lecțiile noastre anterioare „stil”. A face un act de binefacere în mod adecvat, adică fără lucruri negative, cum ar fi supărarea, care însoțește fapta în timp ce o facem, este uneori mai important decât scopul așteptat al actului de binefacere în sine.
− Împreună cu asta, nu este nepotrivit să facem tot posibilul pentru a-l reține pe celălalt din a ne împiedica actele noastre de binefacere; Dar nu ar trebui niciodată să facem asta cu supărare sau cu orice altă emoție negativă.
Maestrul Shantideva își însoțește observațiile cu exemple pentru a ne ilustra ideea. În versetul 105 spune:
Cerșetorul ce apare la momentul potrivit ̶
Nu este obstacol pe calea generozității!
Și cel care vine să dea jurăminte ̶
Nu este obstacol pe calea hirotonirii!
La urma urmei, este ca și cum ai afirma că oamenii săraci sunt un factor care împiedică un act de generozitate și că Kenpo (maestrul care conferă jurămintele), este un factor care împiedică primirea jurămintelor de călugăr.
Comori ascunse și rare
În versetul 106 face încă un pas în argumentele pe care le aduce, spunând că acești oameni, care ne provoacă sau ne fac rău, sau nu ne susțin și așa mai departe, nu numai că nu constituie un obstacol în calea noastră – ci de fapt ei sunt extrem de rari.
ditar parnu majena
gayang nupa mije do
Cu adevărat, există mulți cerșetori în această lume,
Dar puțini sunt cei care îmi fac rău.
Cum este posibil ca de ei să fiu rănit
Dacă, nu eu mai întâi i-aș fi lovit?
În versetul 107, maestrul Shantideva îi compară cu o comoară ascunsă:
Ce mare ar fi bucuria dacă fără efort
O comoară ascunsă în casa ta ai găsi!
Cu aceeași bucurie, acceptă orice dușman,
Ce te ajută pe calea războinicului să te antrenezi.
El spune: „Sari pe ei ca și pe o afacere bună”. Toți cei care nu te susțin, te provoacă, te hărțuiesc, nu te lasă în pace, sau îți sunt dușmani: [ei] sunt ca o comoară pe care ai găsit-o ascunsă în casa ta. Pentru că, ei sunt cei care te antrenează pe cale. Ei te țin departe de ceea ce nu te servește și te împing pe această cale întortocheată spre ceea ce cu adevărat te servește.
Parteneriatul strategic
În versetul 108, maestrul spune:
Amândoi ne creăm împreună condiții
Ca răbdarea să mi-o dezvolt.
Eu și dușmanul meu suntem parteneri în dezvoltarea răbdării mele. El îmi oferă circumstanțele dificile care îmi permit să-mi dezvolt răbdarea. Cum voi putea să-mi dezvolt răbdarea fără circumstanțe dificile? Dacă totul ar merge ușor și fără nici problemă, nu aș avea nicio șansă să fac asta. Deci,
− El îmi furnizează condițiile
− Și eu furnizez antrenamentul.
Acum suntem aliați.
Și prin urmare, ar trebui mai întâi lui să-i ofer,
Orice fruct al răbdării prilejuit de el.
Deci, ce ni se spune? Bine, ei au creat condiții dificile, negative, în care eu acum acționez așa cum trebuie și îmi dezvolt răbdarea, care în cele din urmă mă va scoate din suferință. Acum, va trebui să-i ofer lui mai întâi fructul răbdării, să mă îngrijesc de el și să-l scot din suferință. El este cel care mă ajută pe cale, pe care nu aș putea-o face fără el.
Oare să nu mă mai bucur când îmi este bine, și să mă bucur când îmi este rău? Răspunsul este că nu trebuie să devenim triști. Maestrul Shantideva ne spune: Să nu cazi în bucuria întovărășită de neînțelegere, de ignoranță; bucuria care nu înțelege de unde vine binele.
→ Bucuria asociată cu neînțelegerea este de a spune: „Oh, asta este pentru că sunt atât bună!” sau „Mi se acordă atenție pentru că sunt atât de frumoasă!”. Această bucurie ne sapă groapa.
→ Bucuria care vine din conștientizarea că dacă mi se întâmplă ceva bun, este pentru că am făcut bine altuia în trecut, întărește binele. Această bucurie spune: „Oh, este semn că această cale este corectă. Trebuie să fac asta în continuare!”.
Dușmanul care ne face bine
În continuare maestrul Shantideva începe să ne prezinte o dezbatere, într-un mod complet ingenios. În versetul 109 vine o anumită persoană și spune: „Stai așa! El nu a intenționat să mă ajute! De ce merită el ca eu să-i mulțumesc? A venit să mă enerveze, este dușmanul meu. Cu adevărat a venit cu intenții rele.”
Dacă afirmi: „Dușmanul nu a intenționat ca eu să practic răbdarea
Și, prin urmare, el nu merită nicio onoare!”
Maestrul Shantideva spune: Ah, asta spui?
Atunci de ce Dharma o onorezi?
Nici ea nu are interes să aducă vreo realizare.
Deci, de ce onorezi Dharma, de ce dai donații? El spune; Și Dharma, care este învățătura lui Buddha, stă, de asemenea, acolo, fără nicio intenție. El spune: Dharma te ajută să progresezi pe cale, îi dai ofrande, faci Dharma posibilă și altora, contribui și așa mai departe. Și dușmanul la fel te ajută să progresezi, de unde vine această logică?
Dar cel care contrazice nu renunță. El vine în versetul 110 și adaugă:
Și adaugi: „El nu este demn să primească onoare,
Căci a intenționat să-mi facă rău!”
Maestrul Shantideva răspunde:
Dar, dacă ar fi venit ca medic, ca să-ți facă bine,
Cum ai fi învățat să practici răbdarea?
Dacă el ar fi venit drăguț și plăcut, doar ca să te calmeze și să-ți facă bine, cum ai fi învățat să practici răbdarea? El trebuie să-ți apară ca cineva care are intenții rele. Ceea ce nu înseamnă că are intenție rea, dar el trebuie să apară în fața ta așa.
Versetul 111:
Numai față de cel cu intenție rea
Putem practica răbdarea.
Ca și sfânta Dharma, și el este demn de onoare,
Ca factor în dezvoltarea abilității.
Câmpul învingătorilor și câmpul ființelor
Maestrul Shantideva duce ideea mai departe și spune în versetul 112:
De aceea, Cel Măreț a descris
Câmpul învingătorilor ca fiind la fel cu cel al ființelor simțitoare,
Prin urmare, toți cei care le-au făcut acestora plăcere
La perfecțiunea sublimă, astfel au ajuns.
Ce este „câmpul învingătorilor”? Învingătorii sunt toți Buddha. Pe cine au învins? Afecțiunile lor mentale și obstacolele în calea iluminării.
Această imagine se numește câmpul de binefaceri. În ea sunt reprezentați mulți Buddha. În mijloc stă al meu Lama, pentru că pentru mine el este cel mai important dintre toți Buddha, deoarece prin el primesc învățătura și prin el/ea pot ajunge la iluminare. Deasupra lui stă întreaga linie de maeștri care l-au învățat și învățătorii acestora. În părți sunt alte linii de Buddha și Bodhisattva. Toate ființele iluminate.
Acest câmp de binefaceri reprezintă toate forțele cerești, a armatei divine, și în care ne refugiem. Prin faptul că slăvim aceste ființe iluminate, și le admirăm în calitățile lor sublime, plantăm semințele pentru realizarea acestor abilități în inimile noastre. Acesta este sensul slavei și a admirației. Este cea care ne aduce aceste abilități sublime.
Maestrul Shantideva spune: de fapt ființele simțitoare nu sunt diferite de toți Buddha. Toate aceste ființe sunt oamenii din jurul nostru, care poate nu ni se par atât de iluminați. Dar nu există nicio diferență între ei și Buddha.
Cum au ajuns acești Buddha să fie Buddha? El spune: Au început la fel ca și noi. Și ei au început cu o minte plină de impurități mentale și au făcut calea treptat. Treptat s-au purificat.
Oamenii vin și se închină lui Buddha sau se închină lui Dumnezeu sau se închină ființelor iluminate.
Așa că el spune în versetul 113:
113.
Toate conștientizările și calitățile sublime sunt câștigate
Datorită tuturor Buddha și ființelor simțitoare
Atunci, de ce, să nu respecți întreaga omenire
În același mod ca și pe ființele iluminate?
Avem nevoie de ambele câmpuri. De ce ?
− Ce fac toți Buddha? Ei ne învață, ne trasează calea. Ei ne spun: „Practică asta și abandonează asta!”. Ei ne ilustrează minunatele realizări ale lui Buddha.
− Dar pentru ca eu să pot practica, am nevoie de toate ființele: am nevoie să vină și să mă enerveze. Am nevoie să-mi dezvolt răbdarea. Am nevoie ca ele să vină și mi se arate ca fiind nevoiașe, astfel încât să-mi pot dezvolta generozitatea.
Am nevoie de ele așa cum sunt, pentru că numai prin ele pot ajunge la iluminare. Așadar, am nevoie atât de Buddha, cât și de toate ființele în mod egal, ne spune maestrul Shantideva.
Atunci, de ce, să nu respecți întreaga omenire
În același mod ca și pe ființele iluminate?
În fața ființelor iluminate ne prosternăm, le slăvim, dar avem nevoie în aceeași măsură și de toate celelalte făpturi pentru a ne dezvolta calitățile sublime ale lui Buddha. Așa că toți sunt egali.
În versetul 114 spune că sunt egali. Avem nevoie de cei care să ne învețe și să ne ofere un model și în aceeași măsură avem nevoie de cei cu care să practicăm.
114.
În forma gândirii lor, ei nu sunt similari,
Dar sunt egali în roadele pe care ni le dau;
Prin urmare, această virtute pe care o au
Îi fac pe amândoi să fie egali.
… dar nu complet egali
În versetul 114, el spune: „În forma gândirii lor, ei nu sunt similari”.
Ei nu gândesc la fel. Nu există nicio asemănare între gândul lui Buddha și gândul celui care nu este Buddha. Dar ei sunt egali în roadele pe care ni le dau, pentru că ambii ne conduc spre iluminare.
Prin urmare, această virtute pe care o au
Îi fac pe amândoi să fie egali.
Versetele 115, 116, 117:
115.
Ofranda dăruită celor cu inima iubitoare
Se datorează măreției ființelor simțitoare,
Meritul credinței în ființele iluminate
Își are originea în măreția celor luminați.
116.
Prin urmare, ei sunt considerați egali
În stabilirea calităților lui Buddha.
Dar nici unul dintre ei nu este egal
Cu nici un Buddha, ce sunt oceane nesfârșite de virtuți.
117.
Și dacă s-ar afla cineva ca având
Chiar și o infimă parte din oceanul de virtuții,
Atunci, chiar și cele trei lumi ca ofrandă, dăruind
Ar fi insuficient, ar fi un lucru foarte mic.
Versetul 118:
Cu adevărat ființele simțitoare posedă
Factori care le vor aduce calități înalte.
Și pentru că înzestrate cu această proprietate
Merită să le acordăm respect și ofrande.
În textul budist numit „Colecția excelentă de învățături Dharma” (Dharmasamgiti Sutra) scrie: „Câmpul făpturilor este câmpul tuturor Buddha și din acest câmp al tuturor Buddha obținem calitățile sublime ale lui Buddha. A face contrariul este complet greșit.”
yangdakpar dupay do le, semchen gyi shing ni sanggye kyi shing te,
sanggye kyi shing de le sanggye kyi chu nam toppar gyur gyi der ni lokpar
druppar mi rik so
Deci, acum toată lumea din jurul meu este așa. Fiecare persoană pe care o întâlnesc este egală cu Buddha. Este egală cu Lama. Și dacă credeți că Lama ar trebui respectat și ceilalți nu ar trebui respectați – este o greșeală gravă.
Trebuie să le facem plăcere făpturilor…
Ne apropiem de sfârșitul capitolului. În versetul 119 ni se vorbește despre prietenii cei buni.
Prietenii buni sunt profesorii noștri spirituali. Aceasta este porecla lor. În sanscrită se spune Kalyana Mitra. În tibetană se spune că Gewe shenyen, adică prietenul cel bun, prietenul binefăcător.
119.
Unde găsești o metodă atât de bună
De a răsplăti bunătatea prietenilor buni,
Ce acționează nelimitat în a ajuta pe ceilalți,
Ca cea de a le face plăcere oricărei făpturi?
Care este cel mai bun mod de a recompensa profesorii spirituali sau pe Buddha sau pe Bodhisattva ? Care este cel mai bun mod de a-i răsplăti? Este de a le face plăcere ființelor. De a fi buni cu ele. „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți!”.
De ce? El ne face un raționament logic: Ce face Buddha? Pentru a sluji ființele, Buddha a fost dispus să sufere greu și să ia asupra lui orice suferință care există. Numai că el nu mai poate suferi. Dar dacă ar fi putut suferi, orice suferință ar fi luat-o asupra lui. Și este gata să coboare chiar și în infern, doar pentru a ajuta făpturile de acolo.
120.
Pentru a le sluji, toți Buddha au suferit,
Și de dragul lor, au coborât până și în infernul cel mai adânc.
Prin urmare, dacă ele îți fac un mare rău
Este de datoria ta cu fapte bune să le răsplătești.
…și astfel îi vom face și pe Buddha fericiți
Așadar, dacă Buddha, de dragul celor răi din infern, sunt dispuși să sufere atât de tare, cu siguranță este de datoria ta să le faci plăcere. Pentru că asta îi va face pe Buddha fericiți. Când Buddha ne vede făcând bine altora, asta îl face fericit. Asta ne spune maestrul Shantideva. Acesta este cel mai bun mod de a-i face fericiți pe Buddha.
În versetul 121, el repetă:
Toți Buddha și învățătorii mei și-au sacrificat
De dragul celor suferinzi, trupurile neîncetat.
De ce eu, un prost, mă port
Cu atâta îngâmfare și refuz să-i servesc?
122.
De fericirea ființelor, toți Buddha se bucură
Iar suferința lor, îi întristează.
A-i servi pe alții, pe învățătorii mei îi bucură,
Și rănirea altora, pe Buddha îi întristează.
În versetul 123, el spune:
Așa cum cel al cărui corp este cuprins de flăcări,
Desfătarea simțurilor nu-i vor produce plăceri,
Maestrul Shantideva ne oferă aici un exemplu a unei persoane cuprinsă de flăcări și tu te duci să-i servești o prăjitură. Ea va spune: „Lasă-mă în pace cu prăjitura ta. Stinge focul.” Aceasta este pilda. Care este morala?
La fel, nici Buddha nu se poate bucura
Atâta timp cât voi continua pe oamenii să-i rănesc.
Dacă continui să rănesc ființele pe care Buddha le iubește atât de mult, [atunci] nu-i pot bucura. Nu pot să-mi fac rugăciunile, meditația mea, iar apoi să încep să fac altora rău. Nu așa funcționează lucrurile.
Dalai Lama pune mereu accent pe acest lucru. Nu merge doar să ne rugăm. Ne putem ruga cât vrem, putem spune câte mantre vrem, putem medita cât vrem, dar trebuie să ne păstrăm jurămintele. Trebuie menținută puritatea eticii morale. Trebuie să practicăm calea Bodhisattva. Jurămintele Bodhisattva sunt reguli de antrenare a minții pe calea Bodhisattva.
124.
Astăzi mărturisesc durerea ce am provocat-o
Celor plini de compasiune, când ființele le-am asuprit.
Pentru fiecare păcat de-al meu, vă cer iertarea
Și vă rog, să fiți răbdători cu mine!
Să fim în serviciul ființelor
Maestrul continuă această idee. Versetul 125:
Și pentru a-i bucura pe cei iluminați,
Începând de astăzi, ființele le voi sluji:
De acum înainte, asta voi face în viața mea. Pentru că vreau să fac plăcere lui Buddha, pentru că vreau să ies din suferință. Cum voi face asta? Prin a-i scoate pe ceilalți din suferință.
Și chiar dacă mulți mă vor răni sau mă omoară
Pe nimeni nu voi mai răni; și astfel voi face plăcere celor iluminați.
Maestrul Shantideva spune: „Chiar dacă toți vor fi dușmanii mei și toată lumea mă va călca în picioare, voi continua să practic răbdarea într-o asemenea măsură încât nu voi face rău nimănui. Pentru că nu mai îmi pot permite să acumulez karma care mă va arunca în suferință. Dacă vin să mă calce în picioare, voi fi răbdător și voi lăsa karma să rodească.
Ar trebui să previn nedreptatea? Ceea ce trebuie [făcut], este să fac tot posibilul de a-l împiedica pe cel care face rău să acumuleze karma grea. Dar nu voi fi crud cu el, nu mă voi supăra, nu-l voi judeca și inima [îmi] va rămâne deschisă spre el.
Versetul 126 începe cu „cei plini de compasiune” adică Buddha:
Cei plini de compasiune, fără îndoială,
Consideră ființele ca pe ei înșiși.
Prajna Karamati ne amintește că toate ființele și Buddha sunt egale în „natura lui Buddha”, adică vacuitatea conștiinței lor; Ea este cea care permite iluminarea însăși.
Buddha consideră toate ființele ca fiind întruchiparea lui. El le iubește mai mult decât pe el însuși. Deci, el spune: Cum pot eu să-i rănesc pe cei pe care Buddha îi iubește atât de mult? Cum pot face acest lucru?
Și dacă natura lor este protecția mea,
Cum să nu le încarc eu de onoruri?
Deja am văzut cum ele ne protejează, ele ne antrenează pe calea spirituală. Atunci cum să nu le tratez cu respect, cum să nu le încarc cu onoruri?
În versetul 127, spune:
De-ar fi aceasta calea mea de a-i încânta pe cei iluminați,
Și orice obiectiv al meu să-l împlinesc.
El spune: Lucrurile merg împreună. A face plăcere iluminaților și a respecta toate ființele, având grijă de a nu le răni, în același timp îmi împlinesc și toate obiectivele. Nu există nici o altă cale. Unul nu merge în detrimentul altuia.
Apoi maestrul se roagă:
De-ar fi aceasta calea mea de a îndepărta orice durere –
De-ar fi aceasta esența jurămintelor mele!
El se roagă: „De-aș putea să-mi respect jurămintele așa.”
Celui care își păstrează jurămintele în acest fel îi este garantată fericirea.
128.
Și dacă ministrul ar decide brusc
Să tiranizeze întreaga populație,
Cei cu înțelepciunea în inima lor
Nu vor răspunde cu violență, chiar dacă pot.
129.
Căci ministrul, la urma urmei, nu are puterea de unul singur –
Regele însuși este sprijinul său.
La fel nu ar trebui să subestimez nici eu
Când cineva inferior îmi provoacă rău.
130.
În spatele celui ce rănește se află puterea
Tuturor iluminaților și paznicilor din infern.
Așa va trebui să slujesc și eu toată creația,
Precum sluga acelui rege iute la mânie, slujește.
131.
Durerea ce în infern ne va tortura
Ca urmare a chinurilor pricinuite altora,
Intensitatea ei nu poate fi comparată
Nici măcar cu cea de un rege nemilos provocată.
132.
La fel, și la marea plăcere a iluminării complete când vom ajunge
Ca urmare a serviciului adus întregii creații,
Intensitatea ei nu poate fi comparată
Nici măcar cu cea a regelui ce primește ofrande.
133.
Cu toate că iluminarea încă nu a venit,
Dar făcând plăcere ființelor vii,
Fericirea, faima, gloria și bunăstarea
Chiar în această viață vor veni.
134.
Acela ce și-a dobândit răbdarea,
Chiar în această existență ciclică, îi va aduce:
Frumusețe, sănătate, viață lungă, renume,
Prosperitate și imensa fericire al regelui universal.
Regele universal este Chakravartin, rege din mitologia budistă care este conducătorul atotputernic al întregii lumi.
Grup Facebook