Lectia 5, partea A – Tong Len

Tong Len: a da şi a lua

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

 Lecţia 5, partea A

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

 

O scurtă recapitulare

Până acum am practicat câteva versiuni ale meditației Tong Len și anume:

– prima meditație am făcut-o asupra unei persoane pe care o iubim și care are o anume problemă pe care dorim să i-o preluăm și să o anihilăm în noi.

– a doua versiune a fost meditația asupra sinelui nostru viitor atunci când ne confruntăm cu vreo problemă. Să zicem că mâine am o întâlnire cu cineva cu care am frecușuri și știu că mă voi enerva. În meditație voi prelua și o voi anihila această situație din viitor, în care știu că voi reacționa într-un mod neplăcut.

Această versiune o putem folosi asupra sinelui meu de peste o oră sau de peste o săptămână sau lună.

 

Cum funcționează Tong Len?

Întrebarea este cum funcționează Tong Len? Pot eu oare să iau suferința cuiva doar stând pe perna de meditație și imaginându-mi că fac asta?

Vă voi citi acum un fragment din cartea Grădina scrisă de Geshe Michael Roach.

Protagonistul este un tânăr care a întâlnit o fată și de care s-a îndrăgostit. La un moment dat, drumurile lor se despart, el mergând să studieze la Academie.

Acțiunea se petrece într-un loc și timp nedefinit. Din când în când, tânărul se întoarce în vacanțe acasă și își caută prietena. Deoarece cei doi aveau obiceiul să se întâlnească într-o grădină, de fiecare dată când se întorcea acasă mergea în grădină sperând să o găsească pe tânăra fată. În scurtă perioada în care fuseseră împreună, tânărul învață multe de la ea și îi era tare dor să mai învețe, dar fata dispăruse cu totul.

Eroul nostru stătea și își aștepta prietena în grădină, întotdeauna în orele târzii ale nopți și în diverse perioade ale anotimpurilor. De fiecare dată când se afla singur în grădină, apare cineva. Fiecare dintre personajele care-l vizitează în parc este un mare înțelept budist care îi transmite învățături. În acest fragment, oaspetele este marele maestru Asanga. El a trăit în jurul secolului al 4-lea, fiind fratele maestrului Vasubhandu care a scris Abhidharma Kosha – Tezaur al înțelepciunii perfecte. Se spune despre maestrul Asanga că ar fi primit învățături în mod direct de la Maitreya, viitorul Buddha. Maestrul Asanga și maestrul Vasubhandu au fost jumătate frați, adică au avut aceeași mama, dar tați diferiți. Mama lor fusese călugăriță. Într-o zi ea a avut o viziune și anume că dacă ea își vă da jos roba va avea doi copii care vor fi mari învățători spirituali. Asta și făcu, ea a avut un fiu cu un rege și celălalt fiu cu un brahman. Cu adevărat cei doi fii au ajuns mari maeștrii.

În acest fragment maestrul Asanga îl învață pe eroul nostru meditația Tong Len. Mama lui murise de cancer la sân și cum tânărul fusese foarte legat de mama sa, era chinuit mereu de gândul de ce a trebuit să i se întâmple ei acest lucru? Fusese atât de bună toată viața și niciodată nu rănise pe cineva. Unde este ea acum?

Cum ar putea să o ajute? Băiatul își iubise enorm mama și îi era tare dor de ea. Pe acest fond, vine maestrul Asanga și îl învață meditația Tong Len.

Fragmentul pe care vi-l voi citi este după meditație, când cei doi încep să discute.

…Se uită la mine cu o privire plină de compasiune, cu ochii scânteind şi spuse uşor : „Ascultă cu atenție, pentru că îți aduc vești îmbucurătoare, dar nu de genul cărora te-ai putea aștepta. Lasă-mă să îţi pun mai întâi câteva întrebări simple. Crezi în existența Celor Iluminați ?”

„Da.”, am spus. „Poate nu pot să-i văd acum, dar mai important este că înţeleg cum aceştia pot exista şi chiar înţeleg cum aş putea şi eu să devin unul. În afară de toate acestea, am un instinct – deşi trebuie să admit că instinctele trebuie privite, în general, cu băgare de seamă, pe când pe cunoaștere te poți întotdeauna baza – pe care l-am avut pe parcursul întregii mele vieți; acest instinct mă informează de existența Celor Iluminaţi.”

„Îţi poţi imagina”, spuse, „că Un Iluminat este conştient de suferinţele fiinţelor care nu sunt încă iluminate ?”.

„Cu siguranță că da, pentru că aceștia cunosc toate lucrurile, iar suferinţa noastră reprezin-tă doar unul dintre acestea.”

„Crezi că Cei Iluminaţi sunt plini de compasiune? Când văd pe cineva suferind, crezi că le pasă?”

„Sigur că le pasă, le pasă de suferința noastră chiar mai mult decât ne pasă nouă înşine.”

„Dacă ar exista vreun mod prin care aceștia ar fi putut înlătura o singură fărâmă din suferința noastră, să spunem făcând această meditație, nu crezi că ar fi făcut deja acest lucru, cu mult timp înainte?”

Am rămas tăcut, paralizat de acel gând.

„Nu putem spune că suferința noastră reprezintă o dovadă că durerea nu poate fi înlăturată prin simpla dorință a unei persoane de înlăturare a acesteia, fie că acea persoană suntem noi înşine, fie că este oricare altă fiinţă din univers ?”

Liniştea mea absolută a confirmat adevărul cuvintelor maestrului Asanga.

„Şi atunci, la ce folos ?” am strigat răspicat. „La ce este de folos practicarea acestei meditaţii sau a oricărui alt lucru dacă nu poate înlătura durerea cuiva sau oferi fericire cuiva ? De ce să mai încercăm măcar ?”

Îmi aruncă o privire severă. „Te întreb pe tine”, spuse pe un ton liniştit, „din ce cauză am început noi această meditație, mai devreme, astăzi după-amiază ?”.

„Te-am întrebat dacă există un mod prin care se poate învăța compasiunea; dacă există o metodă prin care să pot învăţa să ţin la alţii cu aceeaşi intensitate cu care ţin la mine însumi.”

„Înţelegi de ce inima ta, inima fiecărei fiinţe vii, nutreşte după această apă sfântă ? Înţelegi de ce eşti însetat atât de tare după această abilitate, abilitatea de a putea avea dragoste egală ?”

„Nu pot să spun asta în niciun fel de cuvinte, simt doar că este real, cred că noi toţi simţim că este adevărat.”

„Adevăratul motiv”, răspunse în mod sincer, „este că având acest fel de dragoste, putem să facem şi să fim toate lucrurile. Există o parte a minţii noastre care realizează acest fapt, deşi suntem prea slabi ca să acţionăm în mod potrivit în această direcție. Pe scurt, această compasiune reprezintă calitatea unică ce te poate transforma într-un Luptător spiritual. Este singura emoţie care te poate împinge către cea mai înaltă culme a activităţii umane, care constă în serviciul absolut şi fără prejudiciu faţă de toţi cei din jurul nostru, care se află în orice fel de nevoie.”

„Astfel, această meditaţie nu poate, de fapt, să o ajute pe mama sau pe altcineva în niciun fel”, am deliberat, aproape fără să-i aud cuvintele.

Maestrul Asanga îmi cuprinse umerii în mod complet şi, pentru prima dată, îşi arătă tăria, puterea copleşitoare atât a corpului cât şi a intelectului său. Mă zdruncină o dată cu putere şi spuse: „Priveşte în ochii mei! Acum!”

Am privit.

„Gândeşte!”

Am încercat, eram obosit, începusem să-mi pierd ideile.

„Care ar fi rezultatul logic al unei meditaţii în care încerci, chiar dacă numai mental, să îndepărtezi suferinţele tuturor vietăţilor din univers şi să le împlineşti fiecare dorinţă a inimii lor, de la fericirea măruntă a existenţei noastre nenorocite pe care o trăim acum, până la cel mai înalt extaz al iluminării totale ?”

Am gândit mai clar pentru un moment, sub presiunea intensă ce izvora din braţele şi mâinile sale de fier. „Ca toate gândurile”, am început şovăind, „va planta o sămânţă sau o amprentă mentală în mintea mea. Nu îmi pot imagina nicio intenţie mai pură şi nici vreun gând care ar putea concepe un obiect mai semnificativ, dat fiind faptul că am dori fericirea supremă nu doar pentru noi înşine sau celor câţiva care ne sunt dragi, ci pentru toate formele de viaţă din întregul univers.”

Atunci îmi pică fisa. „Dacă ar fi să aleg acea acţiune care ar crea în viitor o lume perfectă, dacă ar trebui să aleg un lucru care ar putea lăsa o amprentă care m-ar face să văd fiecare detaliu şi persoană din lume ca fiind de o perfecţiune totală, de o puritate ca a luminii, atunci ar fi exact această meditaţie pe care o facem în noaptea aceasta.”

Încuviinţă şi continuă să-mi fixeze faţa cu privirea, aşteptând mai mult.

„Dar la ce este bună o lume perfectă pe care am creat-o doar pentru mine dacă mama mea nu o poate vedea? La ce bun este o grădină perfectă dacă este suficient de mare doar pentru o singură persoană egoistă?”

„Ascultă acum”, îmi comandă din nou. „Ce-ţi spune logica? Ce poate găsi mintea ta ca să-ţi răspundă la întrebare? Gândeşte-te! De asta ai venit aici, din cauza asta însăşi Grădina există, din cauza asta ai vorbit cu noi, cu mine.”

„Când mama ta era bolnavă, când cancerul a început să-i consume pieptul, apoi a migrat către mâinile şi burta ei şi în final şi-a croit drum către inima sa, pe care i-a sfâşiat-o, lăsând-o într-o baltă roşie de sânge, acolo pe duşumeaua casei, a fost oare cineva care ar fi putut veni şi înlătura boala ei doar fluturându-şi mâna.”

„Nu, nimeni, nici pentru ea, nici pentru oricine altcineva, de când există umanitatea.”

„Şi ce anume i-a cauzat boala?”

„Prin prisma tuturor celor discutate de noi, a fost datorită faptului că ea însăşi a neglijat la un moment dat, în trecut, să respecte viaţa.”

„De ce a neglijat să respecte viaţa?”

„Ei bine, pentru că şi ea a fost la fel ca noi, şi ea a fost ca întreaga masă a umanităţii, care îşi trăieşte existenţa  şi suferă oribil în această existenţă, care nu cunoaşte un sfârşit al acestei suferinţe, care nici măcar nu înţelege că suferinţa va continua şi după moarte, care adesea nici măcar nu este conştientă că suferă, ci continuă să meargă înainte precum oile către abator, de fapt precum nişte oi care ar putea lua singure un cuţit cu care să îşi taie gâtul – căci suferim pentru că am cauzat suferinţă altora şi avem o ignoranţă completă a faptului că acest lucru ne creează propria suferinţă, iar în final pentru că în căutarea noastră de a ne proteja propriile interese răspundem la rău cu un nou rău, asigurând astfel asupra noastră răul de mai târziu.”

„Cum se face de ai ajuns la acest adevăr?” spuse simplu.

„Este bunătatea”, am spus izbucnind în lacrimi, „bunătatea ta şi bunătatea tuturor maeștrilor care au venit în această Grădină pentru a-mi arăta că sursa reală a tuturor durerilor este durerea pe care noi o cauzăm altora.”

„De ce a trebuit să-ţi arătăm asta ? De ce a trebuit să vorbim, să descriem, să raţionăm cu tine, să te facem să te gândeşti şi să te aducem la o adevărată înţelegere ? Nu ar fi fost mai simplu dacă am fi putut să luăm tot ceea ce ştim şi să punem în mintea ta în mod miraculos, fără aceste ore de discuţii sincere şi reflecţii ?”

„Nu, nu cred că este posibil.”

„De ce nu ?”

„Dacă ţineţi minte, aţi fi făcut acest lucru cu mult înainte; nu aş fi avut vreun motiv să vin în Grădină, aş fi ştiut deja totul, pus şi simplu pentru că vroiaţi ca eu să ştiu.”

„Crezi că noi cunoaştem doar datorită faptului că înţelegem sau crezi, mai degrabă, că la un moment dat, în trecut, şi noi am fost exact ca tine, nu am ştiut nimic despre Cale şi apoi am avut marea binecuvântare de a întâlni ghizi spirituali ?”

„Mă gândesc că trebuie să fi fost la un moment dat, în trecut, exact ca şi mine. Apoi aţi întâlnit ghizi spirituali, ați ajuns să înţelegeţi ceea ce v-au învăţat şi astfel aţi atins obiectivele supreme ale acelei învățături.”

„Şi aşa ajungi la punctul esențial. Te rog să-ți imaginezi o lume fără niciun ghid spiritual. Gândește-te la această Grădină ca la un loc gol şi rece, fără niciun fel de lumină de genul căreia ai văzut aici, când Ea a avut bunătatea să-ţi ofere posibilitatea de a intra în acest loc sacru.”

Nu am putut suporta gândul. Am dezaprobat din cap cu vehemență şi am început să mă retrag din apăsarea mâinilor sale de pe umerii mei.

„Astfel te întreb: care este cel mai bun şi, în fapt, unicul mod de a o ajuta pe mama ta ? Crezi că îi vei trimite o casă în care să locuiască, un pat în care să doarmă, o bucată de pâine sau un fruct ? Crezi că asta o va ajuta, acolo unde este ea acum ? Crezi că asta este ceea ce are nevoie ? Nu ştii că, în scurtul timp cât a fost în această lume, a avut o casă, a dormit într-un pat, a consumat un munte de mâncare pe parcursul întregii vieţi ? Lucrurile acestea au oprit, oare, cancerul ?”

„Nu, nu!” am suspinat.

„Deci, ce vei trimite către ea ? Lumina albă din inima ta ?”

„Lumina, o lampă, o lampă aparte care să o ghideze către un loc fără suferinţă, o lampă a înţelegerii lucrurilor pe care mi le-ai explicat mie.”

„Şi cine poate fi lampa ei ? Cine o poate învăţa întreaga Cale, de la început până la sfârşit ? Cine îi vede întregul ei trecut, întregul ei viitor şi întreaga ei minte: cine ştie exact de ce cunoaştere are nevoie şi care sunt paşii pe care trebuie să îi urmeze ?”

„Doar un Iluminat”, am replicat cu tărie.

„Ce anume creează un Iluminat ?” întreabă.

„Același proces care creează toate lucrurile: acțiunile minții, acțiunile vorbirii, acțiunile corpului –  dar pentru a crea un Iluminat, acțiunile respective trebuie să fie total pure, trebuie să plantăm în conștiință acele amprente mentale care ne vor face să ne vedem pe noi înșine devenind Iluminați”, am spus de urgență.

„Și care meditație este cea care plantează acele amprente mentale în modul cel mai adecvat, perfect ?”

„Nu mă pot gândi la nimic altceva mai potrivit, perfect şi complet decât cea pe care tocmai mi-ai explicat-o”, am replicat calmându-mă în interior, „deoarece aceasta reprezintă însăși Calea compasiunii, compasiune care este dragostea pentru toți ceilalți ca pentru noi înșine, mai mult decât pentru noi înșine.”

„Explică-mi tu acum”, spuse dându-mi drumul la umeri şi privind în jos liniștit, „poți tu, oare, pur şi simplu prin puterea meditației să înlături suferinţele mamei mele şi să-i împlineşti orice dorinţă, dorințele ei fundamentale, de perfectă fericire şi de existenţă angelică ?”

„Dacă această meditaţie mă face Iluminat, îmi dă abilitatea de a mă putea duce la ea şi de a o putea învăţa această Cale în mod perfect, atunci”, am spus cu un sentiment brusc de bucurie deplină, „Da.”

„Atunci trimite-i lumina albă”, spuse maestrul Asanga în timp ce se ridica de pe bancă, „trimite-i lampa, fii tu lampa. Trimite apă celor însetați, transformă-te în paharul cu apă. Trimite-le un prieten celor care sunt singuri, transformă-te în acel prieten. Fii un iubit pentru cine are nevoie de un iubit, fii un copil pentru cei care îşi doresc un copil, fii un arbore pentru cei ce doresc să se așeze şi să se odihnească, fii un trandafir pentru cei care caută frumuseţea, fii toate lucrurile pentru toată lumea, dacă le poţi aduce fericire într-un fel. Trimite totul pe lumina albă, în exterior, odată cu respirația ta.”

 

În acest fragment ni se explică modul în care funcționează Tong Len.

Maestrul Asanga ne dă câteva sfaturi:

– fii un iubit pentru cine are nevoie de un iubit;

– fii un copil pentru cei care își doresc un copil.

Fii tu acela. Folosește-te de corpul tău, de mintea ta, de tot ceea ce este mai bun în viața ta, de binefacerile acumulate și dăruiește-le lor. Motivul pentru care ceilalți există este ca să le dăruim.

Această poveste încearcă să ne ajute să ne extindem compasiunea noastră, nu numai pentru noi înșine sau pentru cei pe care îi iubim, ci și pentru cei care ne sunt indiferenți sau pentru dușmanii noștri. O modalitate de a medita este de a extinde cercurile din jurul nostru.

 – În centru sunt eu, pot face meditație asupra mea. Și este bine când se începe această practică să pornim de la noi înșine, pentru că este important să ne conectăm la emoțiile corecte. De asemenea este foarte important să ne dezvoltăm un sentiment puternic de compasiune, dorința de a lua durerea.

Uneori este dificil să facem acest lucru cu alții și este mai ușor cu noi înșine pentru că ne prețuim și iubim. Deci este bine să începem cu noi înșine și să ne dezvoltăm la maximum dorința de a ne prelua suferința sinelui nostru viitor de peste o săptămână când ne vom întâlni cu șeful care ne va critica sau va țipa la noi.

– Următorul cerc este al celor apropiați de noi și pe care îi iubim.

– Următorul este cercul celor pe care nu prea îi iubim sau ne sunt neutri.

– Ajungem la cercul celor pe care nu-i iubim.

– Iar în final vom ajunge la cercul celor pe care îi urâm sau care poate sunt dușmanii noștri.

Pentru a ne dezvolta compasiunea, va trebui să ajungem la cercurile îndepărtate, la acele persoane pe care le detestăm. Bineînțeles că nu vă fi deloc ușor la început să facem meditație asupra lor, pentru că nu ne place să le dorim binele. Dar puterea meditației vine din aceste cazuri, vine tocmai din voința noastră de a le lua suferința și de a anihila-o în noi.

Cu cât vom practica mai mult:

a. ei se vor schimba sau vor dispărea din viața noastră

b. capacitatea noastră de a iubi va crește, plăcerea în viața ne va creste incomensurabil. Întreaga lume se va schimba.

Treptat în viața noastră vor înceta să mai apară oameni pe care nu-i putem suferi. Ori se vor muta într-un alt loc ori se vor schimba. Ce li s-a întâmplat? Nimic. Schimbarea   s-a petrecut în inimile noastre, pentru că ei vin din inimile noastre.

Exact ca și pixul.

 

Noi ne creăm lumea prin propriile noastre fapte

Întrebarea este dacă cineva suferă, suferința lui este și a mea?

Dacă am rănit pe cineva, făcând această faptă din ură față de el, karma în acest caz este foarte intensă. Efectul ei va fi ori că eu voi suferi, ori voi avea o sănătate șubredă ori voi locui într-o zonă în care viața este în pericol permanent. Dacă karma nu are o intensitate mare, atunci oamenii din jurul meu vor fi bolnavi sau dacă este război voi fi în afara zonelor de luptă.

Toate aceste lucruri vin, fără nici cea mai mică îndoială, numai și numai din noi.

Și cu toate că noi le proiectăm, nu avem nici cel mai mic control asupra lor. Cu toții trăim cu impresia că ele exista în afara noastră. Această practică ne da posibilitatea să le readucem la noi și să dobândim controlul asupra karmei.

Această întrebare este mereu pusă.

Da, este adevărat că noi proiectam lucrurile, este adevărat că ele apar datorită a ceea ce am făcut în trecut. Asta nu înseamna că ele nu există. Asta nu înseamnă că nu există niciun pix. Este foarte adevărat că eu văd acest obiect că e pix, iar câinele îl vede ca pe un os de ros. El nu este un pix în sine, și ca să devină pix este necesara prezența mea. Eu sunt cel care proiectez pixul și fără mine el nu exista. Și totuși el are rolul de pix, exact la fel ca și înainte de această analiză. Lucrurile există și funcționează așa cum au existat și funcționat și anterior. Numai că acum îmi dau seama că lucrurile nu există în sine. Cu toate că le proiectez în afara mea, că proiectez suferința pe semenii mei, asta nu înseamna că ei nu suferă. În lumea mea ei într-adevăr suferă, iar eu sunt obligat să-i ajut și acesta este unicul mod de a eradica suferința.

Oare pot eu să-i ajut în momentul prezent? Nu, nu-i pot ajuta, dar pot încerca să-i ajut. Tot ceea ce pot, este să plantez semințe în mintea mea, prin modul în care acționez, vorbesc și gândesc. Atunci când am ajutat pe cineva, nu fac altceva decât să sădesc în inima mea semințe karmice adică intenția mea de a ajuta. Iar atunci când vor da roade în lumea mea va fi mai puțină suferință și eu însămi nu voi mai suferi atât de mult.

Dacă încerc să ajut pe cineva, voi și reuși? Reușita este cu totul dependentă de karma lui. Atunci când încerc să ajut, uneori voi reuși și alte ori nu. Reușita nu are nici o legătură cu prezentul și nici cu mine. Totul depinde numai de karma lui.

Medicii vă pot spune același lucru. Sunt pacienți care vin cu aceleași simptome și primesc tratamente similare. Pe unii îi ajuta și pe alții nu. Totul depinde de karma lor.

 

Marea greșeală

Datorită acestei mari greșeli, nu înțelegem realitatea. Niciodată nu funcționează în prezent. Karma are nevoie de timp ca să se coacă, iar marea noastră greșeală sunt legăturile pe care le facem între cauză și efect în lumea noastră convențională.

Maestrul Patanjali denumește acest lucru “denaturarea minții”. În Yoga Sutra  el spune:

“ Vom ajunge la desăvârșire atunci când mintea vă înceta să denatureze.”

El ne vorbește de distorsiunea pe care o facem în minte atunci când nu înțelegem de unde vin lucrurile.

 

Exemplu: reușita la examen

Exemplul este următorul: Eu cred că dacă voi copia la examen voi obține o notă bună.

Să spunem că am copiat, nu m-a prins nimeni și am luat nota 10. Întrebarea este oare am luat nota 10 pentru că am copiat? Noi spunem că nu există așa ceva.

De ce? Deoarece fiecare faptă, gând sau vorbă lasă amprente în conștiința noastră. Împreună cu fapta este înregistrată și intenția cu care a fost făcută, intensitatea și multe altele. Vom vorbi despre asta în lecția 5.

Atunci când copiez fac un act de fraudă. Ceea ce se va înregistra în curentul meu de conștiința este “fraudă”. Când sămânța plantată va da roade și întotdeauna va fi nevoie de timp până să se coacă, ceea ce mi se vă întâmpla va fi că voi fi înșelat în mod direct, într-o formă cu mult mai mare decât copiatul la examen, deoarece karma se intensifică și mai depinde și de forța intenției cu care a fost făcută fapta. În concluzie efectul poate fi ori să mă găsesc într-un loc de muncă unde oamenii sunt necinstiți sau se înșală unul pe altul, ori să trăiesc într-un mediu în care nu există sinceritate.

 

Dacă am obținut nota 10, acest lucru fiind ceva plăcut pentru mine, se datorează faptului că în trecut am ajutat pe alții în studiile lor. Numai în acest fel voi obține rezultatul dorit. Numai dacă îi voi ajuta pe alții să obțină tot ceea ce ei își doresc voi putea obține ceea ce eu îmi doresc.

Pretinsa legătură de cauzalitate între fapta de a copia și nota bună este imposibilă.

Această legătură nu poate exista, pentru că niciodată dintr-un act de fraudă nu va ieși un rezultat bun. Este imposibil ca dintr-o sămânță de lămâie să crească un palmier.

Și dacă va creste un palmier înseamnă că am plantat un palmier, iar dacă acum am plantat o sămânță de lămâie, în viitor voi avea un lămâi. Această pretinsă legătură dintre fraudă și un rezultat bun este denaturarea pe care o creează mintea noastră. Marii înțelepți și maeștri, cu toții vorbesc de această greșeală fatală pe care o facem. În această concepție greșită asupra lumii, ne trăim cu toții viața.

În această greșeală suntem afundați tot timpul și datorită ei suferim.

Neînțelegând de unde vin lucrurile, reacționăm greșit față de lume și în acest fel continuăm să învârtim roata samsarei.

În această roată se învârt cei ce nu înțeleg, pentru că ei continuă să planteze semințe karmice care-i determină să se nască din nou și din nou într-una din cele șase forme de existență din samsara. Dar cei care încep să realizeze aceste lucruri sunt pe drumul de ieșire.

 

Întrebarea “cum” față de „de ce”

Se pune întrebarea, ce rost mai are să învăț la un examen? După cum știm sunt destule cazuri în care am învățat și nu am luat 10 sau în care nu am învățat și am luat 10.

Vom vorbi despre diferența dintre cum și de ce.

Să luăm mitul care spune “dacă vreau să mă aranjez în viața va trebui să muncesc din greu”. În societatea noastră se perindă această idee cum că munca grea duce la siguranță financiară. Este așa sau nu?

Dacă ne gândim la muncitorii care pavează drumurile, ei muncesc foarte greu și cu toate acestea nu câștigă îndeajuns pentru a-și cumpăra cele necesare.

Dacă munca grea ne-ar da siguranță financiară, atunci toți cei care ar lucra din greu ar fi asigurați financiar. Dar acest lucru nu este adevărat pentru că există persoane care nu muncesc deloc și au securitate economică. Dacă lucrurile stau așa, atunci motivul pentru securitate economică nu stă în munca grea.

Asta înseamnă că nu trebuie să ne străduim? Nu, nu spunem asta. Spunem că lucrurile vin uneori prin mare efort și alteori nu.

Dacă nu avem karma de a reuși la un examen, nu contează cât efort depunem pentru a învăța, nu vom reuși. Ceea ce va stabili reușita este modul de comportament față de ceilalți, de cât de buni am fost cu ceilalți.

Este foarte important să deosebim între cum și de ce, pentru că este complet invers de modul în care suntem obișnuiți să gândim, iar mintea noastră va încerca să se împotrivească acestor lucruri.

 

Karma are nevoie de timp ca să dea roade

Cu ceea ce îmi apare în prezent ca rezultat karmic nu mai am ce face. Singurul lucru pe care pot să-l fac, în cazul când rezultatul este unul neplăcut, este să regret modul în care am acționat în trecut, iar în cazul în care el este plăcut să mă bucur și să continui tot așa. Atunci când îmi apare un lămâi și eu mi-am dorit un palmier, înțeleg că nu mai am ce face și în acest caz voi regreta că am sădit ceea ce nu trebuia. Înțeleg că am acționat din ignoranță, iar acum voi face contrariul, voi înceta să mai plantez astfel de semințe și voi sădi altele. Există moduri de a purifica semințele deja plantate, dar nu vom intra în acest subiect acum.

De fiecare dată când vom lua o decizie în viață, decizie luată din neînțelegerea cauzei și a efectului, vom semăna în permanență semințele samsarei.

 

Ca să ne dezvoltăm compasiunea este nevoie de înțelegere

Subiectul meditației Tong Len este compasiunea. Compasiunea noastră nu va putea trece dincolo de un anumit nivel dacă nu vom înțelege vacuitatea noastră și a tuturor ființelor. Cu alte cuvinte până nu vom înțelege că ele nu au nicio natură de a suferi în sine, așa cum și noi nu avem natura de a fi suferinzi în sine. Suferința se datorează numai și numai semințelor pe care le-am semănat în această viață și în nenumăratele vieți anterioare. În momentul când vom putea opri distorsiunile minții, numai atunci vom putea să ne salvăm din samsara.

Cel care este plin de compasiune nu mai poate suporta suferința ființelor, pentru că ele sunt mai prețioase decât el însuși. Acesta a șters linia despărțitoare dintre el și ceilalți.

Maestrul Asanga spunea: dacă cei iluminați ar fi putut să ne ia suferința, nu ar fi făcut-o deja? Cu siguranta ar fi făcut-o, deoarece compasiunea lor pentru noi toți este fără margini. Dar ei nu pot face asta. Singurul lucru pe care-l pot face este să vină să ne învețe să punem X pe legătura pe care suntem obișnuiți să o facem între a copia și a lua o nota bună. Ei încearcă foarte mult să ne ajute și câteodată vă trebui să ne lovim cu capul de pragul de sus sau să trecem prin încercări grele că să ne deschidem și să ajungem la toate aceste învățături. Și cei mai mulți dintre noi nu sunt aici. În București locuiesc aproape un milion 800 de mii de oameni, câți dintre ei sunt prezenți la acest curs?

 

Cum urcăm pe un drum spiritual?

Drumul spiritual este următorul:

Datorita multelor binefaceri pe care le-am făcut în nenumăratele vieți anterioare, karma dă roade și datorită ei ne aflăm aici, ascultând aceste învățături care ne coboară din ego, din aroganță, din ideea preconcepută că ținem lucrurile sub control.

De multe ori, în urma unui dezastru sau a pierderii celui drag, omul începe să se întrebe de ce se întâmplă aceste lucruri? El începe să caute răspunsuri. Și în acest fel el începe să urce pe un drum spiritual.

Cât timp îi ia omului să facă asta? Nenumărate vieți anterioare. Această etapă în care omul începe să se ridice spiritual se numește “calea acumulării”. Iar când acest lucru se va întâmpla, va începe să facă bine altora și să caute diverse modalități pentru a ajuta. În acest fel el va acumula multe binefaceri, pe care karma le va înregistra fără să piardă nimic. Când cumulul de binefaceri va fi suficient de mare, va veni timpul când ochiul înțelepciunii se va deschide puțin, puterea de concentrare și cunoașterea lui se va dezvolta, iar condițiile exterioare îi vor permite să înceapă explorarea naturii realității – de unde vine suferința. Nu numai că el nu va mai fi o victimă a suferinței, dar va avea suficientă karmă, capacitate de înțelegere și înțelepciune ca să descifreze enigma. Până va ajunge la iluminarea completa a lui Buddha, va mai trebui să treacă peste câteva pietre de drum. Pe calea iluminării există cinci pietre de drum principale și multe, multe alte diviziuni secundare.

 

Calea percepției

Calea percepției se află la mijloc de drum și ea împarte oamenii în două categorii, între așa numiții Tsur Tong și Pakpa.

Tsur Tong

Pak Pa

Tsur Tong sunt aceia care captează, care cred că lucrurile vin spre ei din exterior. Oamenii vin, mașinile vin, dezastrele vin, fericirea vine. Toate lucrurile se întâmplă, iar ei le captează în mod pasiv.

În schimb toți Pakpa care au trecut de piatra percepției, adică au experimentat în mod direct vacuitatea în meditație profundă, au realizat că tot ceea ce există în viață nu sunt decât proiecții ale minții lor, ce vin din semințele lor karmice. Ei înțeleg pe deplin natura goală a lumii în care trăiesc. Vacuitatea lumii nu înseamnă că lumea nu există și nu funcționează, ea – da, există – și funcționează exact ca și înainte de meditație, dar ei înțeleg de unde vine ea, adică vine din proiecțiile lor.

Ei încă mai trebuie să învețe cum să-și recapete controlul asupra lor înșiși. În continuare lucrurile se vor desfășura ca și mai înainte, dar ei au deja o cunoaștere profundă. Pentru că „programarea” lor s-a schimbat, ei înțeleg și vor reacționa în mod diferit față de lume, creându-și condițiile de a evada din samsara. Acesta este modul din care se iese din samsara.

Programarea în acest context nu înseamnă că cineva de sus ne programează, ci ea este karma care se bazează pe ignoranță și neînțelegere. În reprezentarea Roții vieții, ea se află în cercul din mijloc. În acest cerc sunt desenate trei animale, un porc, un șarpe și un porumbel. Porcul simbolizează ignoranța, șarpele reprezintă aversiunea, iar porumbelul reprezintă patima, pasiunea. Ignoranța este mama tuturor relelor, pentru că totul vine de la ea. Deoarece nu avem înțelegerea necesară, ni se întâmplă toate necazurile.

 

Calea percepției este un proces uimitor ce durează aproximativ jumătate de oră, după care timp de 24 de ore, înțelegerile profunde încep să vină una după alta ca și pop-cornul. Toate aceste înțelegeri împreună sunt denumite cele patru adevăruri nobile.

Pakapa înțelege:

• • suferința. El poate citi gândurile oamenilor și le poate vedea suferința, inclusiv pe a lui.
  • înțelege care este sursa suferinței, de unde vine ea.
  • înțelege că suferința are un sfârșit.
  • de asemenea, poate vedea în mod direct cum va putea pune capăt suferinței.

În experienta lui, Pakpa poate vedea clar cum va ajunge la iluminare, cât timp va dura, cum se va întâmpla și va ști că totul va fi bine. Cel ajuns în acest stadiu, nu va mai avea nici un motiv de îngrijorare. Încă va mai trece prin mici situații neplăcute pentru că încă se mai află în samsara. Se spune că în cel mult șapte reîncarnări va ajunge la iluminare, care este nimic în comparație cu numărul de trai, va duce un trai bun și va avea profesori desăvârșiți.

Cel care a trecut de calea percepției vă continua să meargă pe calea practicii, practică care poate dura de la una până la șapte vieți, timp în care va trebui să ajungă la iluminare. Karma va da roadele necesare pentru el. Dar chiar și atunci când va ajunge la iluminare totul va fi gol de orice natura și nu va exista nimic în sine, dar el a devenit maestru în a-și crea propria lui plăcere și plăcere altora. El va deveni un mare maestru și va veni să-i învețe și pe ceilalți cum să facă.

 

Există de asemenea calea pregătirii, în care trebuie depusă multa muncă. Va trebui practicat mult meditația Tong Len, yoga. Vor trebui făcute și multe alte lucruri pe această cale, pentru că această situație nu se poate întâmpla de la sine. Va trebui acumulată karma ca să se întâmple. Dar totul are sens. Și ceea ce este uimitor este că aceste experiențe mistice la care suntem expuși, sunt rezultatele complet logice ale acestui mecanism.

Cei care au perceput vacuitatea în mod direct povestesc că în această experiență că este ca și când văd fața lui Dumnezeu. Perceperea vacuității este o experiență mistică profundă, iar ea este în întregime rezultatul unui drum clar și logic, drum ce se bazează pe înțelegere și multa meditație.

Pakpa sunt precum magicienii, nu în sensul că fac ca lucrurile să apară dintr-o pocnitură din degete, ci pocnitura lor din degete este înțelepciunea, înțelegerea funcționarii karmei. Ei plantează semințele și așteptă să rodească ca apoi să se bucure de roade.

Asta este tot.

Numai așa se poate ajunge la iluminare.

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.