A ucide supărarea
Conform capitolului „Răbdarea” al cărții
„Ghidul de viață a războinicului spiritual” scrisă de către maestrul Shantideva
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 4
Dharma este medicamentul suprem
Se spune despre Dharma că ea este medicamentul suprem pentru orice formă de suferință, pentru orice formă de disconfort, pentru orice lucru care ne supără. Este un medicament care nu dezamăgește niciodată.
Dar ea are nevoie de timp. Este un proces care necesită timp. Deoarece este nevoie de mult studiu, de multă practică și de multă atenție. Dacă se vine la curs o zi și la alt curs o zi, nu se va întâmpla nimic. Este nevoie de perseverență, dăruire și compasiune. Și compasiunea este cea care ne îndeamnă să practicăm.
Cu cât ne conectăm mai mult la suferința noastră, cu atât mai mult ne vom conecta datorită ei la suferința altora. Această conexiune ne trezește compasiunea și ne va împinge să căutăm eliberarea. De ce apare această persoană în viața mea? Oare există vreo modalitate de a-l ajuta? Spunem că există.
În dicționarul Buddha, cuvântul suferință nu apare, cuvântul moarte nu apare. Cu toții putem ajunge în acest loc. De aceea Buddha ne-a dat Dharma ca o modalitate de a ne aduce pe fiecare dintre noi în locul în care nu mai există suferință și moarte.
Dar, desigur, va trebui făcută calea. Și ce ne motivează să facem calea este compasiunea. Și cu cât va fi ea mai mare, o luăm mai în serios și rezultatele vor veni mai repede, iar schimbările din viața noastră vor veni mai repede. De aceea suntem aici și acesta este efortul pe care îl facem. Faptul că ați decis să vă dedicați ziua acestor studii este minunat.
Orice lucru care apare în viața noastră are o cauză
Să mergem mai departe acum. În versetul 31 se spune:
Prin urmare, orice există depinde de alți factori,
Și ei, la rândul lor depind la fel; −
Adică, există o cauză pentru fiecare rezultat. Lucrurile nu există fără o cauză. Nu este logic ca un lucru să vină fără o cauză. Asta nu s-a întâmplat niciodată și nici nu se va întâmpla vreodată. Lucrurile vin din cauze.
– Ele nu se întâmplă de la sine, ca în teoria “Big Bang”,
– Și nu se petrec întâmplător.
Lucrurile ne pot părea că apar întâmplător, deoarece nu le înțelegem cauza, dar ceea ce spunem este că nu există coincidențe. De aceea este nevoie de multă înțelepciune pentru a observa cauzalitatea.
Putem avea abilitatea să o descoperim
Cauzalitatea este o realitate ascunsă. Nu doar ascunsă, ci foarte ascunsă. Dacă nu ar fi fost așa, am fi văzut-o deja. Nu vedem cauzalitatea. Există un decalaj de timp. Uneori ea [cauza] poate fi într-o viață anterioară, iar noi nici măcar nu știm că există o viață anterioară. De aceea avem nevoie de o entitate iluminată care să ne deschidă ochii, încetul cu încetul.
Este ca și cum am da la o parte vălurile ignoranței care ne învăluie mintea. Este nevoie de timp pentru a le îndepărta. Este nevoie de multă muncă pentru a le elimina. Pentru asta va trebui să fim răbdători cu noi înșine. Procesul necesită timp. Dacă urmăm îndrumările adecvate ale profesorilor rezultatele vor veni.
Și asta se poate face, de exemplu, prin păstrarea carnețelului
Ceea ce trebuie făcut este de a cunoaște jurămintele și de a ne ține carnețelul de șase ori pe zi.
Lama Dvora Hla povestește că odată când se afla la studii la Diamond Mountain, în Arizona, unde a întâlnit două tinere invitate din Taiwan. Citez:
„Una dintre ele era foarte serioasă, nu vorbea prea mult. Ulterior am aflat că este o flautistă de renume mondial. Ea era foarte liniștită și serioasă, așa că nu am apucat să vorbesc cu ea. Cealaltă era toată un zâmbet, sociabilă și prietenoasă cu toată lumea, așa că am putut vorbi mai mult cu ea. Tânăra fată se numea Kosha. Același cuvânt ca din Abhidharma Kosha. „Kosha” înseamnă „tezaur”. Un tezaur de înțelepciune. „Kosha” nu este deloc un cuvânt chinezesc. Am întrebat-o de unde vine acest nume? Atunci ea mi-a spus că nu este numele pe care i l-a dat mama ei, nu este numele ei original. Fata era un tezaur de bucurie. Și într-o zi scoate din buzunar un mic caiet. Evident, că era ceva pentru copii, scris în chineză. Pe el erau desenate tot felul de personaje din desene animate care păreau că vorbesc între ele. Atunci o întreb ce este acest caiet? Ea îmi povestește că lucrează într-un birou finanțat de un om de afaceri taiwanez împreună cu câțiva angajați. Patronul după ce l-a auzit pe Geshe Michael vorbind despre carnețel, se entuziasmă atâta de idee, încât a înființat un birou pe banii lui, a angajat câțiva oameni, și le-a spus: „Veți face carnețele pentru diferite sectoare ale societății.” Astăzi, un milion de chinezi din Taiwan se folosesc de carnețel. Un milion de chinezi în Taiwan, inclusiv armata taiwaneză!
Carnețelul a început să fie introdus și în grădinițe și în școli. Versiunea pe care o avea tânăra era a copiilor din școlile elementare. Copii nu țin carnețelul de șase ori pe zi, ci de patru ori pe zi. De patru ori pe zi deschid carnețelul.
Dimineața se gândesc: „Cui vreau să-i mulțumesc astăzi?”.
La prânz se gândesc „Despre ce vreau să-i mulțumesc?”.
După-amiaza: „Cum mă simt față de această persoană și față de ce mi-a făcut?”
Și seara, „Ce vreau să-i dăruiesc?”.
Poate cei dintre voi care sunt implicați în educație ați putea prelua această idee, să le dați copiilor să țină carnețelul.
Copii își țin carnețelul în legătură cu lucrurile pentru care sunt recunoscători și pentru care ar trebui să mulțumească, dar poate fi în orice domeniu al jurămintelor. Am spus adevărul astăzi? I-am încurajat pe alții? Am dăruit?
Ceea ce noi spunem este că dacă veți face asta de șase ori pe zi, − pentru a atinge acel nivel de conștientizare și disciplină, de a vă urmări mintea de șase ori pe zi − viața se va schimba. După cum știm mintea înregistrează permanent toate gândurile. Deci, de șase ori pe zi, este mai nimic. Dar este mult mai mult decât dacă nu ați face deloc. Veți începe să știți ce vă trece prin minte. Și asta vă creează realitatea.”
Diversitatea lumilor se naște din karma, iar karma începe cu mișcarea minții − ceea ce înseamnă gând − și ce determină acest gând.
Fiecare acțiune a noastră a început cu un gând. Fiecare discuție a noastră a început cu un gând. Deci, cel mai important lucru este să învățăm să ne citim mintea, să ne auzim gândurile. Pentru aceasta va trebui să medităm și să ne dezvoltăm conștiința, astfel încât să putem auzi această minte. Deci, vă invităm să verificați voi înșivă toate acestea.
Lucrurile sunt o iluzie, și cu toate acestea funcționează perfect
31.
Prin urmare, orice există depinde de alți factori,
Și ei, la rândul lor depind la fel; −
Dacă înțelegi toate acestea, de ce te mai superi
Pe ceva ce există doar ca iluzie?
Maestrul Shantideva ne spune: „Dacă înțelegi că lucrurile nu vin întâmplător și nici nu vin de la o putere supremă, ci provin din modul în care te-ai comportat cu alții în trecut, atunci de ce te superi pe ceva ce există doar ca iluzie? ”
Ce vrea să spună prin „doar ca iluzie”? Vine cineva și țipă la noi. Vine mașina peste noi și ne rănește. Maestrul Shantideva ne spune că este o iluzie. Oare este o iluzie când mașina mă lovește? Dar doare.
A fi o iluzie, este în sensul că mi se pare că mașina nu vine de la mine. Ce legătură am eu cu această mașină? Și cu toate că nu l-am întâlnit niciodată pe șofer și nici această mașină, ea mă lovește și mă doare. Cu alte cuvinte, mi se pare că ea a venit din afara mea, fără să am vreo legătură cu ea.
Dar dacă mă simt rănită, se datorește rodirii seminței pe care am plantat-o atunci când i-am rănit pe alții în trecut. Și se prea poate ca în trecut să-i fi lovit ușor, dar karma întotdeauna se intensifică.
Spunem că o persoană care nu a rănit pe altcineva nu poate fi rănită. Acest lucru nu se poate întâmpla. Prin urmare, este o iluzie. Nu în sensul că nu este real, că nu este dureros sau nu funcționează. Iluziile funcționează. Vor funcționa și după ce plecăm de aici, așa cum au funcționat înainte de a veni aici.
Este o iluzie în sensul că nu este ceea ce mi se pare mie. Pentru că ni se pare că lucrurile vin din afara noastră; și atunci nu mai avem ce face. Dar dacă începem să înțelegem cauzalitatea, al doilea adevăr al lui Buddha, și anume că există o cauză pentru suferință și ea este legată de modul în care ne-am purtat cu ceilalți, atunci ceva va începe să se întâmple. Așa că începem să ne uităm.
Există și karme comune
Este posibil ca un număr de oameni să poată proiecta aceeași persoană în același mod. Cu toții avem karme comune.
Sunt situații când un grup de persoane sunt implicate într-un accident. Dacă acestor oameni împreună, li se întâmplă același lucru, înseamnă că au provocat suferință altora ca grup, în trecut. Se prea poate să fi fost într-o viață anterioară. Faptul că suntem cu toți în această cameră, auzind lucruri similare, înseamnă că avem proiecții comune.
În plus de asta, karma este individuală. Motivul pentru care avem acum o experiență comună este că în trecut, ca grup, am făcut ceva bun. Și asta poate că s-a întâmplat înainte cu multe vieți anterioare. Ca grup, am făcut ceva bun pentru altcuiva, pentru că a auzi aceste lucruri este o mare binecuvântare, deoarece ele ne pot scoate din suferință.
Fiecare poartă semințe în curentul său de conștiință individual și, în același timp, este posibil ca unii oameni să poată proiecta lucruri similare. Există multe lucruri în comun între karmele noastre ca ființe umane. Și cu toate că avem lucruri în comun, asta nu înseamnă că nu sunt individuale.
Deoarece sunt o iluzie, pot fi corectate
Versetul 32 este un verset foarte interesant.
„Atunci”, vei întreba, „cum poate fi eliminată?
Și ce o elimină, dacă este o iluzie? “
Dacă acest lucru este o iluzie, dacă șeful care țipă este o iluzie, atunci factorul corectiv, ceea ce va corecta, este, de asemenea, o iluzie. Cum poate o iluzie să repare ceva? – În această dezbatere adversarul, vine și întreabă: Dacă este o iluzie și factorul corectiv este, de asemenea, o iluzie, atunci cum se poate corecta vreodată ceva?
Pentru că maestrul Shantideva este un logician strălucit, răspunde: Tocmai pentru că este o iluzie, pentru că depinde de circumstanțe,
Contraargumentul este faptul că ea este dependentă,
Și de aceea, suferința poate fi oprită!
El ne spune: Suferința este o iluzie. Dar ea încă funcționează și noi suferim. Dacă nu ar fi existat nicio iluzie, dacă șeful care țipă ar fi fost un om rău în sine, atunci veșnic am suferi cu acest șef și oricine îl va întâlni va suferi la fel.
Dar asta nu este adevărat. Nu toată lumea suferă de pe urma lui și lucrurile se pot schimba, tocmai pentru faptul că este o iluzie. Iluzia în sensul că vine din cauze. Există cauze care m-au adus în contact cu cineva care țipă la mine. Există cauze care mă fac să proiectez ceva neplăcut pe o colecție de decibeli. Și tocmai datorită faptului că există cauze pentru aceasta, atunci va exista și o cale de a o opri, de a o schimba. Dar nu înainte de a înțelege aceste cauze.
Se prea poate că am țipat la cineva în urmă cu zece ani și habar n-am ce era și cine era. Dar nu este nevoie să-mi amintesc de toți anii care au trecut și de toate viețile mele anterioare. Majoritatea dintre noi nu ne amintim de toate aceste lucruri. Și nici nu este nevoie. Realitatea îmi arată ce trebuie să știu.
Dacă întâlnesc pe cineva care țipă la mine, atunci realitatea îmi spune: „Trebuie să înveți din asta”. Este un semn că am acest tipar în mine.
Acum, dacă acest lucru apare în viața mea, ce ar trebui să fac? Cum voi răspunde acum șefului care țipă?
A opri roata
Dacă înțeleg că nu este posibil ca cineva să vină să țipe la mine dacă nu am țipat la alții în trecut, în primul rând, nu voi țipa îndărăt la el. Pentru că de îndată ce voi face asta, chiar dacă am sută la sută dreptate, iar el nu înțelege deloc ce am făcut și mă învinuiește pe nedrept, nu contează, voi planta sămânța care îmi va crea din nou aceeași situație. Va dura ceva timp și el va țipa din nou la mine.
Poate că mă vor cuprinde din nou nervii și mi-e greu să-l iubesc acum, dar cel puțin voi tăcea. Voi încremeni pe loc, voi fi ca un buștean. Voi încerca să nu înrăutățesc situația, pentru a nu învârti din nou roata Samsarei. M-am oprit. Și nu contează cine are dreptate. De îndată ce țip, îmi scurtez viața, așa cum am vorbit în primul verset. Nu contează cine are dreptate.
Nu-mi permit să mai reacționez agresiv, pentru că, de îndată ce fac asta, m-am asigurat ca agresiunea să revină la mine. Și ea va reveni cu și mai multă forță.
Deci primul lucru este:
– de a nu reacționa agresiv la o agresiune.
– de a nu răspunde criticilor cu critici.
– de a nu răspunde supărării cu supărare.
Acesta este calea Bodhisattva.
Practicantul care începe să învețe Dharma înțelege sursa suferinței. Sursa suferinței vine din mine. Am făcut toate lucrurile pe care le întâlnesc acum. Reflecția este sută la sută exactă. Tot ceea ce există sunt sută la sută proiecțiile mele.
Elefantul roz cu două capete
Singura lume care există este cea pe care o proiectăm. Nu există o altă lume, independentă de proiecțiile noastre. Ea nu poate exista vreodată. Este ca și elefantul roz cu două capete care aleargă chiar acum prin cameră. Oare există un elefant roz cu două capete care aleargă prin cameră?
În spatele acestei întrebării se ascund multe. Pentru că atunci când vă întreb: “Oare există un elefant roz cu două capete care aleargă prin cameră, chiar acum?” Atunci voi veți începe să vă gândiți: „Elefant roz. Două capete”. Privim în jur și vedem că nu este. Pentru ca noi să recunoaștem că nu există așa ceva, mai întâi trebuie să vedem în ce credem. Când spun elefant roz, deja aveți o imagine în minte, după care verificați și vedeți că nu există așa ceva.
Deci, atunci când spun că poate exista o persoană care să țipe la mine, care vine independent de mine, și care nu reflectă sută la sută ceea ce am făcut – este un elefant roz. O astfel de persoană care vine de la sine și țipă la mine independent de karma mea, independent de modul în care m-am comportat cu ceilalți – este elefantul roz.
Dar, noi credem că există o astfel de persoană care vine din afara noastră, complet independentă de noi, și reacționăm țipând la el, și în acest mod ne-am asigurat ca el să țipe din nou la noi.
Așa cum această cameră este goală de un elefant roz cu două capete care aleargă aici chiar acum, așa și lumea noastră este goală de oameni care vin independent de noi, să țipe la noi, pentru că sunt răi, sau nedrepți sau nu înțeleg.
Cu toate că acest lucru nu există și nu va exista vreodată, noi credem că este așa. Credem că lumea este așa, și ne comportăm așa.
Și atâta timp cât nu vom avea curajul să privim aceste lucruri, nu vom scăpa de ele. Și dacă încă nu vedem toate acestea, cel puțin să nu mai reacționăm prin a țipa la alții. Și va veni timpul să învățăm să-i iubim, să transformăm ura în iubire. Iar atunci lumea va începe să se transforme.
Eu am creat întreaga lume
Deci acesta este răspunsul maestrului Shantideva: tocmai pentru că este o iluzie, ea poate fi schimbată. Dacă nu ar fi fost goală de existența proprie de sine, de a fi într-un fel sau altul, nu s-ar fi putut schimba. Ar fi rămas permanent fixă. Dar tocmai pentru că lumea nu este fixă, și vine din noi, o putem schimba.
În comentariul său, Gyaltsab Je explică faptul că afirmația adversarului din versetul 32 reflectă concepția greșită a lumii care crede că cele două niveluri ale realității (realitatea falsă și realitatea ultimă) nu pot exista simultan.
Argumentul său sugerează că adversarul nu înțelege legătura dintre faptul că lucrurile funcționează în general și faptul că, în același timp, ele sunt și goale de orice natură proprie de sine.
De fapt, singurul lucru care ne poate permite să eliminăm toate afecțiunile noastre spirituale − inclusiv furia − și astfel să punem capăt tuturor suferințelor din lume, este înțelegerea faptului că atât antidoturile la probleme cât și problemele pe care acestea le elimină − toate acestea sunt goale de orice existență proprie de sine.
Versetul 33:
Astfel, când vezi pe acel prieten sau dușman
Săvârșind un act nedorit,
Amintește-ți că tot ceea ce se întâmplă este condiționat .
Păstrează-ți în inimă bucuria în mod potrivit!
Nu ai de ce să te plângi. Ai plantat. Ce este bucuria? Ah! Începi să înțelegi procesul. Și asta este bucuria, pentru că recâștigi încet controlul asupra realității.
Datorită afecțiunilor lor mentale,
oamenii își fac singuri rău
Comentariul sare la versetele 35, 36, 37, 38 – întregul set de versete se referă la oamenii din jurul nostru.
35.
În timp ce-și pierd cumpătul și rațiunea
Există cei care se rănesc cu spini,
Pentru a obține femei și bunuri
Devin obsedați și se lasă înfometați.
36.
Unii merg și singuri se spânzură,
Ori sar de pe stâncă, ori înghit otravă,
Contrar obiceiului bun ei trăiesc,
Și într-o varietate de moduri ei înșiși se rănesc.
37.
Și dacă de afecțiunile mentale oamenii sunt conduși
Ca singuri să-și rănească, a lor sine atât de prețuit,
Mai este de mirare, că nu pot înceta
De a face rău și altor făpturi?
38.
Când afecțiunile mentale s-au trezit,
Oamenii își provoacă chiar și propriul suicid
Dacă în inima ta nu ai milă pentru ei –
Cel puțin, încearcă supărarea să ți-o abții!
Vedem oameni în jurul nostru făcându-și singuri rău. Unii oameni se sinucid. Unii oameni se chinuiesc. Unii oameni înghit otravă. Sau vedem oameni fumând sau mâncând mâncare proastă știind că își fac rău singuri. Într-o varietate de moduri, oamenii își fac singuri rău.
Fiecare se prețuiește pe sine, fiecare se iubește pe sine, și nimeni nu vrea să sufere. Totuși oamenii își fac singuri rău. De ce fac asta? Pentru că sunt conduși de afecțiunile lor mentale.
În versetul 37 el spune: Oamenii se rănesc ei singuri datorită afecțiunilor lor mentale
Mai este de mirare, că nu pot înceta
De a face rău și altor făpturi?
“De ce te mai miri?”, spune el, “că rănesc alte făpturi?” „Ei singuri se rănesc, deoarece sunt conduși de afecțiunile lor mentale.” Ei sunt ca marionetele, trase de sforile afecțiunilor lor mentale. Ei nu vor să sufere și totuși suferă. Deci este doar un joc atât de logic.
Aceasta este metoda supremă? Nu. Ea este metoda care spune: „Bine, ți s-a întâmplat ceva rău? Fii logic. Nu-ți ieși din fire. Chiar și ei se rănesc singuri, atunci de ce te mai miri că te rănesc pe tine?” Acest lucru ne ajută să facem față situației când ni se întâmplă ceva rău, dar nu ne ajută să eliminăm rănirea.
Din punct de vedere spiritual ei sunt „copii”
Versetele 39 și 40 sunt, de asemenea, la fel. În ele maestrul ne spune: „Decide. Natura oamenilor este fundamental bună sau rea?”. El fiind logician, trece prin toate posibilitățile.
Dacă natura oamenilor este fundamental rea, versetul 39,
Dacă a face rău altora este însăși natura
Acelora care sunt copii −
Atunci, ar fi o prostie să fi supărat pe ei,
Ca și cum ai urî focul pentru faptul că el arde!
„Acelora care sunt copii” înseamnă copii în sens spiritual, deoarece nu au perceput încă vacuitatea, nu înțeleg încă realitatea.
Dacă însăși natura lor ar fi rea, atunci ei ar provoca necazuri și durere tuturor celorlalți, atunci despre ce trebuie să fim supărați? Este ca și când ne-am mânia pe foc pentru faptul că el arde. Aceasta este natura focului.
Dacă nu este așa, atunci să luăm a doua opțiune.
Dacă natura lor este fundamental bună…
40.
Și dacă binele este în esență natura ființelor umane,
Și fiecare infracțiune este întâmplătoare, tranzitorie –
La urma urmei, să fii supărat pe ei este o prostie,
Ca și cum te-ai supăra pe fumul care urcă spre cer.
S-a întâmplat ceva, dar ei sunt oameni buni.
Maestrul Shantideva ne spune că în ambele cazuri nu are sens să fim supărați.
Trebuie să ajutăm fără să judecăm și să rămânem iubitori
Acum vine întrebarea, dacă totul vine din noi, infractorii nu ar trebui pedepsiți?
Așadar, întâlnim pe cineva care face rău sau o nedreptate altuia. Potrivit Dharmei, el vine sută la sută din noi. Dacă acum îl vedem că rănește pe cineva și noi nu facem nimic – și acest lucru îl înregistrăm. Mintea noastră înregistrează și asta! Cineva rănește pe altcineva și noi nu facem nimic. Rezultatul va fi că noi vom fi cei răniți și nimeni nu va veni să ne ajute. Va trebui să-l ajutăm pe acela care a fost rănit. Trebuie să prevenim nedreptatea. Trebuie să facem tot posibilul.
Dar pe de altă parte nu avem nicio idee despre adevărata intenție a răufăcătorului. Nu știm cine este și ce i-a trecut prin minte. Ceea ce vedem este doar ceea ce înțelegem. Înțelegem că el lovește pe cineva acum și facem tot posibilul ca să-l oprim. Fără a-l judeca. Nu știm cine este. Nu știm de ce face asta. Și cel mai important lucru este să nu ne închidem inima față de el. Să avem iubire deplină.
Lama Dvora Hla spune:
« Oamenii vin și mă întreabă: „Dacă cineva vine și îți amenință copiii? Ce vei face?” Și repet întotdeauna întrebarea (care nu este invenția mea, este în Dharma): „Dacă mama și-ar pierde sănătatea și ar începe să-mi atace copiii, ce aș face? Vine cu cuțitul să-mi omoare copiii… Ce aș face dacă ar fi mama mea? Aș lovi-o? Nu, aș împiedica-o în măsura posibilităților mele. Aș face tot ce pot pentru a preveni nedreptatea, dar inima mea va rămâne deschisă. Nu o judec, nu o urăsc, continui să o iubesc și fac tot ce pot în această situație. »
Trebuie să prevenim nedreptatea. Dacă evităm să prevenim nedreptatea, dacă vedem oameni în jurul nostru abuzați și suferind și nu facem nimic, karma se va întoarce asupra noastră. Mintea noastră înregistrează totul cu exactitate. Nu putem ascunde nimic de ea.
Dacă ne supărăm, atunci să ne supărăm pe adevărata cauză
În versetul 41 – el merge cu logica mai profund:
Bățul sau altceva, direct mă lovește,
Spre cel ce dă în mine, furia mi-o îndrept.
Dacă vrei să-ți îndrepți mânia spre cel ce-o pricinuiește,
Spre mânia ta îndreapt-o, ea este vinovatul!
Maestrul Shantideva ne descrie scena următoarea. Cineva vine cu un băț și începe să mă lovească. Așa că el spune: Cine te lovește peste piele? Cine îți provoacă în mod direct durerea? Bățul, nu? Dar nu ești supărat pe băț care ți-a cauzat durerea! Pentru că vezi pe cineva care îl mișcă. Așa că spui: Sunt furios pe cel care mânuiește bățul! Dar de ce a ridicat bățul să te lovească? Ce l-a motivat să te lovească? Răspunsul este: furia, ura. Atunci de ce te superi pe el?
Cu alte cuvinte,
– Ce a determinat bățul ca să mă lovească? Persoana care îl mânuiește.
– Ce l-a determinat pe acesta să ridice bățul asuprea mea și să dea în mine? Mânia lui.
Dacă nu mă supăr pe băț, nu are rost să mă supăr nici pe cel care mă lovește. Atunci, mă voi supăra pe mânia lui. Furia lui este cea care mă lovește. Și dacă tot mă supăr pe mânie, de ce să nu mă supăr pe mânia mea?
Dacă vrei să-ți îndrepți mânia spre cel ce-o pricinuiește,
Spre mânia ta îndreapt-o, ea este vinovatul!
Maestrul Shantideva continuă, și spune: „Cum de vine cineva să mă lovească? Cum se poate întâmpla asta?”. El spune:
42.
Eu însumi am făcut
Mult rău altora, în trecut,
De aceea este drept, ca fiind cel care a rănit,
Să fiu eu, acum cel lovit.
Culeg, doar ceea ce am semănat. („Semeni vânt, culegi furtună.”)
De ce este atât de ușor să fim loviți?
Maestrul face încă un pas mai departe. El spune:
43.
Două lucruri sunt necesare pentru a-mi provoca durerea:
Armele lor și corpul meu pe care îl lovesc.
Ei au furnizat armele, și eu corpul, –
Pe cine dintre ei să fiu supărat?
Două lucruri sunt necesare:
– Armele celor care mă rănesc,
– și corpul meu în care lovesc.
Este nevoie de băț și de corpul meu. El spune:
Ei au furnizat armele, și eu corpul, −
Pe cine dintre ei să fiu supărat?
Sună cam absurd, dar încercați să găsiți ce lipsește aici.
De ce avem un corp vulnerabil și atât de ușor poate fi lovit? Pe cât de ușor putem răni corpul, tot atât de ușor este de ucis. Este suficient să ne astupăm nările timp de două minute pentru a ne ucide.
De ce avem un corp vulnerabil? Pentru că am acumulat karma vătămării altora. În multe vieți anterioare am rănit pe alții, și în acest fel ne-am acumulat multă karmă grea. Această karmă este cea care produce un corp vulnerabil, care se uzează, se îmbolnăvește ușor, îmbătrânește și moare. Provine dintr-o gândire greșită. Provine dintr-o concepție asupra lumii greșită care nu înțelege cauzele suferinței.
Dacă vom începe să avem o concepție corectă asupra lumii, începem să ne păzim jurămintele, să ne păstrăm carnețelul, [atunci] lumea va începe să se schimbe. Și aceasta este calea de ieșire din existența suferindă, din roata suferinței. Aceasta este calea. Acesta este al patrulea adevăr spus de Buddha. El a spus:
-
- Există suferință,
- Există o cauză pentru suferință,
- Există un sfârșit al suferinței,
- Și al patrulea: există o cale de a opri suferința. De a inversa mișcarea roții. De a nu mai face exact aceleași lucruri care au creat acest corp atât de ușor de rănit.
Așa că Shantideva spune: „Adevărat că ei au adus bățul, dar tu le-ai dat corpul!”. Este imposibil să îl rănești pe Buddha. El are un corp de lumină neperisabil, care nu se deteriorează și nu poate fi lovit. Energia care îl susține pe Buddha tot timpul, se intensifică.
Deci, de ce continuăm să ne agățăm de un astfel de corp?
Maestrul Shantideva râde de noi, și spune: „Acest abces suferind sub formă umană”, adică eu sunt un abces suferind, care atât de ușor mă face să sufăr.
44.
Dacă din atașamentul meu orb, mă agăț
De acest abces suferind sub formă umană,
Care nu suportă să fie atins,
Pe cine să mă supăr, când este rănit?
Maestrul Shantideva merge mai departe, mai profund și începe să se uite la cauză: De ce sunt încă într-un astfel de corp? Pentru că tânjim să trăim în roata suferinței. Credem că ea este tot ce există, și este un pic ca broasca care trăiește într-o baltă.
Există o poveste care apare în literatura budistă, despre broasca rege care trăiește într-o baltă. Toate broaștele i se supun. Într-o zi vine cineva și îi spune că există un loc mai mare și mai spațios decât balta. Broasca rege nu-l crede. Nu poate fi așa ceva, balta este tot ceea ce există. El este atașat de această baltă. Într-o zi, cineva îl scoate și îl aduce în ocean – iar mintea lui îi explodează.
Credem că ceea ce există este tot ceea ce este, și ne atașăm de el. Dar, există ceva și mai bun. Există o formă de a fi, fără a trăi în roata vieții și a morții. A fi într-o plăcere perpetuă, extraordinară; Cuvântul suferință nu apare aici, corpul este din lumină, uimitor. Este corpul unui înger, cu o minte atotștiutoare, plin de compasiune și iubire infinită. Această formă de existență există.
Este ceea ce Buddha a venit să ne învețe. Există o cale de ieșire din suferință. În Sutra inimii a spus:
Marikpa me, ma rikpa sepa mepa ne, gashi me, gashi sepay bardu yang me do.
„Nu există ignoranță, nu există eliminarea ignoranței; și tot așa până la absența bătrâneții și a morții, și absența eliminării bătrâneții și a morții.”
Toate aceste lucruri sunt proiecțiile noastre. Toate aceste lucruri sunt o iluzie. Dar este o iluzie funcțională.
De ce? Pentru că mintea noastră nu este pură. Pentru că nu am respectat jurămintele într-un mod pur. Asta ne spune el.
Maestrul Shantideva continuă:
Copiii, cu toate că nu vor durerea,
În același timp, după sursa suferinței lor sunt însetați.
Copiii permanent fac lucruri care le provoacă suferință.
45.
Copiii, cu toate că nu vor durerea,
În același timp, după sursa suferinței lor sunt însetați.
Dacă suferința vine la tine datorită propriului tău păcat
Ce rost are să simți ura pentru celălalt?
Ce rost are să căutăm să dăm vina pe altcineva? Odată ce înțelegem această concepție asupra lumii, nu mai avem pe cine să ne mai plângem, pe cine să judecăm, pe cine să învinovățim. Numai pe noi înșine. Este dificil. Asumarea responsabilității este dificilă.
46.
Ia, de exemplu, pe cei ce păzesc infernul
Și pădurile pline de copaci
Cu frunzele ascuțite ca lamele de săbii.
Fiecare dintre ei de faptele tale a fost creat,
Și dacă este așa, atunci pe cine ar trebui să fi supărat?
În Abhidharma Kosha sunt descrise toate tipurile de infern. În unul dintre ele, numit Pădurea de săbii, există copaci ale căror frunze sunt ca lamele de săbii și foarte dese. Paznicii infernului împing bietele făpturi prin aceste frunze, care îi taie tot timpul. Unii încearcă să scape și se urcă în copaci, dar corbii le devorează ochii.
Vinovăția față de regretul însoțit de înțelepciune
Maestrul Shantideva vorbește mereu despre faptul că nu trebuie să ne supărăm pe celălalt. Întrebarea este: Oare, acest fapt nu ne determină să ne învinuim pe noi înșine?
În tibetană nu există nici un cuvânt pentru vinovăție. Tibetanii nu cunosc acest cuvânt. Când au venit în Occident, nu înțelegeau despre ce se vorbea. Acest cuvânt este invenția noastră.
Atunci când spunem „eu sunt vinovat”, propoziția începe cu “Eu sunt”. Când spunem că „eu sunt vinovat”, ce facem? Ne întărim concepția greșită care este atașată de eu, de ego. Ne întărim ego-ul. Orice sentiment de vinovăție provine din ego și îl întărește. Nu ne ajută. Ne întărește concepția greșită care ne va continua suferința. Vinovăția ne determină să ne simțim prost, nefericiți și, de asemenea, neajutorați. Ea este o emoție amară, care arde și care nu ajută la nimic.
Atunci ce ajută?
Dacă în viața noastră se întâmplă ceva negativ și începem să înțelegem că noi l-am creat – atunci nu mai avem cui să-i reproșăm, inclusiv nouă înșine. Așa cum celălalt nu are o existență proprie de sine, nici noi nu avem o existență proprie de sine. Nu avem pe cine da vina. Există un proces karmic care rodește permanent.
Cuvântul în tibetană Le – karma, are sensul și de fapte. Am comis fapta având mintea învăluită în ignoranță, iar acum ne provoacă suferință.
Dacă acum înțelegem și spunem „Ah !! Am greșit!”, ceea ce există nu este vinovăția, ci sentimentul de regret, care spune „Îmi pare rău că m-am purtat așa, și ca urmare trebuie acum să sufăr”. Regretul este singura emoție negativă care este considerată ca pozitivă, deoarece aduce purificare. De fapt, regretul nu spune „am greșit”, ci spune „acțiunea mea a fost greșită”.
Datorită ignoranței am acționat greșit și o parte din regret este înțelepciunea care începe să înțeleagă cauzalitatea.
Înțelepciunea, împreună cu înțelegerea greșelii, este regretul, și asta începe să purifice karma negativă. În măsura în care înțelegem cauzalitatea − începem să inversăm procesul.
Deci, problema regretului este importantă și funcționează. Atunci când învățăm cum să ne purificăm, este important să intrăm mai adânc în sentimentul de regret, dar în niciun caz în vinovăție. Pentru că ea nu ajută pe nimeni.
În altă parte, maestrul Shantideva compară atașamentul de sine, de ego, cu cărbunele încins pe care îl ținem strâns în mână și țipăm „Doare! Doare! Doare!”. El spune: „Aruncă-l! Aruncă-l deja! Eliberează-te!”. Asta facem tot timpul. Ne spunem mereu: sunt vinovat, sunt bun, sunt rău. Eu, eu, eu, sunt centrul lumii. Este elefantul roz. Acest eu nu a existat niciodată și nu va exista vreodată. Dar ne agățăm puternic de el și [asta] ne aduce suferință.
Evoluția suferinței
În continuare vom vorbi despre următoarele versete: de la 47 până la 51.
În versetele anterioare am făcut o „coluziune” o înțelegere secretă între mine și cel care m-a lovit: eu mi-am oferit corpul, el armele. Acum există suferință. Maestrul Shantideva ne spune: „Nu ai pe cine să dai vina. Ai plantat semințele. Pe cine te vei supăra?”
În versetele 47 – 51 el ia toate ideile despre care am vorbit și le duce la nivelul următor.
La început, când le citim, par absurde, dar dacă stăm să ne gândim mai mult, ele sunt sută la sută perfecte.
El spune:
47.
Aceiași oameni care mă rănesc,
Spre mine sunt atrași datorită faptelor mele.
Și dacă, din cauza răului lor, în infern vor trebui să cadă −
Nu sunt eu oare sursa ruinei lor?
Am făcut rău în trecut, iar acum am atras spre mine energia, așa cum am trimis-o. Am trimis agresiune, agresiunea mi-a revenit. Am făcut lucruri rele în trecut, iar acum alții îmi fac mie rău. Dacă vin și mă rănesc, ce se întâmplă cu ei acum? Își acumulează cauze care îi vor determina să sufere în viitor, și pot ajunge chiar și în infern. De ce ajung în infern? Din cauza mea.
De ce vin și mă rănesc? Pentru că am eu am fost cel care i-am rănit pe alții în trecut. Dacă nu aș fi rănit niciodată pe nimeni, nu ar fi venit alții să mă rănească și atunci nici nu ar fi trebuit să meargă în infern. Deci, din cauza mea, acum merg în iad!
48.
Datorită lor îmi voi crește răbdarea.
Dar din cauza mea, vremuri îndelungate
Vor trebui să sufere în infern
Dureri cumplite!
Dacă nu vreau ca alții să sufere în infern sau orice altă formă de suferință, ce ar trebui să fac? Să nu mai fac rău nimănui. În acest fel, nu numai că voi opri suferința mea − voi opri și suferința altora.
În meditația pe care am făcut-o, v-am pus întrebarea cum puteți ajuta cu adevărat o persoană furioasă, ce puteți face ca în viața voastră să nu mai existe nimeni furios? Încetați de a vă mai enerva și atunci nici ei nu se vor mai enerva. Voi sunteți cei pe care îi proiectați în acest fel și nu există altă lume.
Încercați să schimbați ceva în comportamentul vostru, păstrați-vă schimbarea pe o perioadă de timp și vedeți ce se întâmplă în lumea voastră. Voi vă creați sută la sută nu numai suferința voastră, ci și suferința lor.
Ei sunt cei care se sacrifică pentru noi
Să presupunem că acesta este scenariul:
Am rănit,
↓ Acum vine cineva și mă rănește,
↓ Acum el își acumulează cauze,
↓ Și va merge în infern.
Ce voi face acum? Dacă reacționez cu înțelepciune, din înțelegere, mă voi înfrâna și îmi voi dezvolta răbdarea. Deci, prin faptul că vine să mă rănească, îmi face o favoare, pentru că îmi permite să-mi dezvolt răbdarea.
Fără răbdare nu voi putea atinge iluminarea sublimă și fericirea lui Buddha. Ei vin și mă antrenează pe calea spre paradis. Sunt îngeri deghizați care vin și mă rănesc pentru a-mi oferi șansa să-mi dezvolt răbdarea și de a mă înfrâna de a mai reacționa agresiv. Așa că vin și îmi fac un serviciu, prin faptul că îmi dezvolt răbdarea și „numeroasele mele păcate le voi purifica”. Nu va mai trebui să sufăr. Dar pentru că m-au rănit, acum ei vor trebui să sufere, așa că se sacrifică pentru mine.
Găsiți greșeala. Începeți să vă uitați în viața voastră, în special la cei care v-au rănit. Căutați să mergeți cu mult în urmă, pentru că atunci când situația este proaspătă, sentimentele sunt încă prea puternice. Uitați-vă dacă cel care v-a rănit nu v-a schimbat viața într-o direcție pozitivă. Uitați-vă, dacă nu cumva sunteți într-un loc mai bun astăzi, ca urmare a ceea ce v-a făcut. Începeți să-l priviți într-o altă lumină. Și cui va trebui să mulțumiți? Mai ales celui care v-a rănit. Pentru că s-a sacrificat pentru voi.
Totul este cu susul în jos
Acesta a fost versetul 48. Versetul 49:
49.
Dacă este așa, eu sunt cel care le fac rău,
În timp ce ei sunt cei care mă ajută!
Se pare că am devenit creatorul lor
În timp ce spre ei mânia mi-o îndrept!
50.
Când astfel de gânduri nobile răsar
În infern mă vor împiedica să cad.
În acest fel, mă voi putea apăra,
Dar pe ei ce-i va proteja?
De ce „Când astfel de gânduri nobile răsar, În infern mă vor împiedica să cad”? Pentru că înțeleg din ce în ce mai mult cauzalitatea și tot mai mult încep să realizez al patrulea adevăr al căii de a opri suferința.
„În acest fel, mă voi putea apăra”
Mă ajută acum,
Dar ce se întâmplă cu ei? Ce îi va proteja? Cei care s-au sacrificat pentru mine acum suferă din cauza mea.
– Dacă voi răsplăti răul cu rău, vom suferi amândoi!
Versetul 51:
51.
Dacă le răsplătesc răul cu rău,
Asta nici nu-i va proteja,
Jurămintele mele se vor deteriora, −
Și practica răbdării mele va dispărea.
Maestrul Shantideva ne descrie de fapt, două scenarii. Cineva vine și mă lovește. O modalitate este ceea din versetul 51. M-au rănit, le răsplătesc răul cu rău, îi voi răni eu pe ei.
Cu ce mă va ajuta dacă îi rănesc? Cu nimic. Mai mult de atât, mi-am încălcat și jurămintele. Nu practic răbdarea. Acesta este un scenariu. Dacă îi lovesc, voi cădea.
Dar practicarea răbdării ne va salva pe amândoi
Dacă acum nu le fac rău, practic răbdarea, reacționez cu înțelepciune. Ce se întâmplă acum? Le rămân dator. Au venit și m-au făcut să trec prin tot acest proces care îmi permite să înalț. Acum le sunt dator. Pentru ei voi practica acum.
Îi adoptăm în inima noastră
Pe cine vrea Bodhisattva să scoată din suferință? El vrea să scoată toate ființele. Mai ales pe cei care l-au rănit, pentru că ei acum suferă cel mai mult. Acest Bodhisattva, acest luptător spiritual sfânt, este dispus să îndure orice suferință numai ca să înlăture suferința celorlalți. Este dispus să renunțe la orice plăcere pentru a aduce fericirea altora. Și dacă va trebui să coboare în infern, va merge în infern, dacă poate ajuta.
Și cine se află în infern? Cei mai mari răufăcători stau în infern, nu este așa? Bodhisattva își va spune: „Ei sunt cei cărora le datorez mulțumiri, pe ei trebuie să-i scot de acolo!”. Acesta este câmpul în care Bodhisattva plantează semințele iluminării sale, exact aceiași oameni care suferă. De ce suferă? Pentru că s-au sacrificat pentru el.
Deci, în măsura în care văd suferință în jurul meu, înțeleg că eu am creat-o prin acțiunile mele trecute, iar acum va trebui să-i ajut pe cei suferinzi. Pentru ei, va trebui să-mi purific acum mintea. Numai așa voi eradica suferința.
Corijarea mentală duce la corijarea lumii
Mai târziu Maestrul Shantideva ne spune: „Dacă vine cineva și îți provoacă necazuri sau suferință? Adoptă-l în inima ta! Acceptă-l!”. De ce? Pentru că dacă mergi pe această cale și faci asta, ei vor fi din ce în ce mai puțini, vor înceta să mai apară, pentru că nu mai plantezi aceste semințe.
Deci, atunci când vine cineva și îmi provoacă un mare necaz, el este ca o perlă prețioasă în viața mea. El este o adevărată comoară, pentru că îmi permite să mă ridic la nivelul următor.
Maestrul Shantideva ne spune mai mult de atât: „Adună-i pe toți într-o cameră, îmbrățișează-i, sărută-i și i-ați rămas bun de la ei.” Pentru că acum i-ai făcut să dispară.
Acestea sunt metodele supreme. Așa îi eliminăm. Nu prin a-i împușca! Ei vor înceta să mai apară pentru că nu mai există cauze să apară.
Cum se întâmplă acest lucru în practică? Prin faptul că vă transformați, atunci și lumea se va transforma în același timp. Corijarea sufletului duce la corijarea lumii. Acest lucru se va întâmpla treptat și pe nesimțite.
Dacă vă veți păstra bine jurămintele și carnețelul, viața vi se va transforma treptat. Se vor petrece schimbări mici, frumoase și logice, după care vor fi schimbări mai mari și mai puțin logice și [totul] se termină cu miracole. Nu vor mai exista limite de cât de departe veți ajunge și de cât de buni veți fi. Limita există numai în măsura în care nu ați făcut fapte bune.
Continuați să meditați puțin mai mult asupra persoanei la care v-ați gândit în meditația de generare a compasiunii. Întrebați-vă ce ați putea face pentru a-i opri suferința. Cum îl puteți ajuta cu adevărat. Sugestia este să nu priviți afară, ci să priviți înăuntru − ce ar trebui să faceți în inima voastră, astfel încât acesta să nu mai sufere.
Grup Facebook