Lectia 2a – Aci 6

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 2 – prima parte

 

Întrebarea lui Subhuti

Prima lecție s-a încheiat, cu întrebarea lui Subhuti.        

Apoi, Subhuti puse următoarea întrebare :
O, Învingătorule, ce va fi cu cei care au urcat cu certitudine pe calea compasiunii?

Și trebuie să explicăm puțin ce înseamnă: „cu certitudine”.

Calea compasiunii după cum am spus, înseamnă Calea Mahayana. Ea este practica budistă pe care o face cineva în scopul de a ajunge la iluminare de dragul tuturor ființelor. Scopul acestui practicant este foarte înalt. El înțelege că, așa cum el suferă și toți ceilalți suferă, și dorește să învețe cum să iasă din suferință și cum să-i învețe și pe ceilalți să iasă din suferință. Aceasta este compasiune.

De ce scrie „cu certitudine”? Cel care urcă pe Calea Compasiunii, este în general acela care a perceput vacuitatea, dacă a practicat mai întâi Mahayana. Acestea sunt motivele care îl fac să urce cu certitudine, și de pe ea nu mai coboară.

Este posibil să se urce cu certitudine pe calea Mahayana și înainte de a percepe direct vacuitatea. Este foarte rar dar se întâmplă. Acest lucru se întâmplă atunci când cineva ajunge la ceea ce se numește Bodhichita „adevărată” sau „supremă”, spre deosebire de așa numita Bodhicitta „trestie de zahăr” sau „aparentă”.

Așa că practicăm compasiunea, iubirea și dorința de a-i ajuta pe alții, dar avem obiceiuri înnăscute foarte puternice, și anume de a ne îngriji mai întâi pe noi. Din când în când, auzim o prelegere sau auzim un învățător care ne impresionează, și dorim să fim și noi buni, dar apoi plecăm acasă iar tendințele și obiceiurile pun din nou stăpânire pe noi, preiau controlul și uităm și din nou ne îngrijorăm: De ce nu am primit ce-am vrut? De ce este zgomot când vreau liniște, de ce este liniște când vreau zgomot? Din nou ne amintim și facem ceva bun. Facem bine și iar uităm.  Așa că practicăm să ne obișnuim să fim buni. Ea este o practică artificială, și o numim Bodhicitta „trestie de zahăr“, deoarece tulpina este dulce ca Bodhicitta, dar este goală pe dinăuntru.

În viața unui practicant spiritual serios va veni etapa în care ajunge la Bodhicitta  adevărata. La adevărata Bodhichita se ajunge de obicei în meditație profundă și, este similar cu perceperea directă a vacuității. Acest lucru nu este același lucru cu percepția directă a vacuității și poate să se întâmple înaintea perceperii vacuității. Ea este o experiență extraordinară.

Sperăm să o experimentăm cu toții, pentru că de aceea suntem aici. Avem toate condițiile ca să ni se întâmple. Cel care a dobândit Bodhicitta adevărată, este determinat profund pentru a acționa pentru alții. Și acesta va fi scopul vieții lui, este tot ceea ce îl interesează, iar plăcerea lui este mare.

Căutăm permanent fericirea și nu o găsim. De ce? Pentru că suntem preocupați de noi înșine și o căutăm în locul greșit.

Bodhisattva, care a ajuns la adevărata Bodhichita, este total motivat să-i servească pe ceilalți. Aceasta înseamnă „a urcat cu certitudine”.

Subhuti întreabă:

„Cum ar trebui ei să-și trăiască viața?”

Sensul acestei întrebări este, cum ar trebui cei urcați pe Calea compasiunii să-și organizeze viața pentru a le susține practica?

În textul Sursa binefacerilor mele scrie foarte succint, cum ar trebui practicat, cum ar trebui acționat – la ce să medităm, cum să medităm și alte practici. Și cum să ne păstrăm gândurile, cum să privim realitatea, astfel încât încet să ne dezvoltăm înțelepciunea.

 

Răspunsul lui Buddha

Buddha îi răspunde lui Subhuti. Iar răspunsul, desigur, este întreaga sutră. Mai întâi de toate Buddha îl laudă:

„Oh, Subhuti, este bine, este bine. Așa este, și așa este”.

Buddha îl laudă pe Subhuti pentru întrebare. De ce? Pentru că exact asta Buddha dorea să predea acum. Subhuti, călugărul junior, a pus întrebarea “naivă”, dar acesta este exact ceea ce Buddha era pe punctul de a preda. Buddha îi răspunde așa:

„Subhuti, așa ar trebui să gândească acei Bodhisattva care au urcat cu certitudine pe Calea compasiunii, în timp ce simt dorința de a obține iluminarea”.

La ce trebuie ei să se gândească? Buddha spune:

„Eu voi fi acela care va aduce la Nirvana toate ființele vii, pe fiecare dintre cele care s-au strâns în diversele forme de existență: pe cele născute din uter , pe cele născute din ou, pe cele născute din căldură și umiditate, pe cele născute în mod miraculos, pe cele cu formă fizică, pe cele fără formă fizică, pe cele cu concepții, pe cele fără concepții, și pe cele care nici nu au concepții, dar care nici nu concep.

Oricât de multe ființe vii ar exista , și pe orice tărâm ar trăi – oricine dintre cei etichetați cu numele de „ființă vie”- pe toți aceștia îi voi aduce  la Nirvana completă, dincolo de orice sferă a durerii, în locul în care nu rămâne nici unul dintre agregatele omului suferind.

Și chiar dacă, totuși, aș reuși să aduc tot acest număr nelimitat de ființe vii la Nirvana totală, nu va exista nicio ființă vie care a ajuns la Nirvana totală.”

„Nu va exista nicio ființă vie care a ajuns la Nirvana totală”. Acest joc de cuvinte îl vom vedea în multe locuri în această sutra.

 

A aduce la Nirvana toate ființele

În primul rând, avem ideea că un Bodhisattva încearcă să aducă la Nirvana toate ființele fără a lăsa niciuna în urmă. Cu alte cuvinte, nu numai că eu voi ajunge la Nirvana și voi ieși din suferință. Dar voi scoate din suferință nu numai pe cei pe care îi iubesc, nu numai pe vecinii mei, nu numai pe cei de care nu-mi pasă deloc, dar nici nu-i urăsc, ci și pe cei pe care nici măcar nu-i știu, și pe cei care nu sunt ființe umane; poate că sunt animale, poate alte forme de existență pe care nu le pot vedea acum, și poate că ele nu se află chiar pe planeta mea.

Pentru un Bodhisattva care aspiră la iluminare, nu există excepții. Iluminarea completă nu poate exista fără dorința de a aduce toate ființele, fără excepție la iluminare.

În măsura în care lipsește cineva, poate vecinul de jos, iluminarea nu este completă. Nu se poate ajunge la iluminarea completă dacă lipsește vreo ființă. Dacă lipsește chiar și o furnică, iluminarea mea nu este completă.

 

Clasificarea ființelor simțitoare

1. Clasificarea după modul de naștere:

a. Cei născuți din uter.
b. Cei care au ieșit din ou.
c. Cei născuți din căldură și umiditate.
d. Și cei născuți în mod miraculos.

Aceasta este clasificarea dată în cartea Abhidharma Kosha – „Tezaurul înaltei înțelepciuni”, scrisă de către Maestrul Vasubandhu. Cursul 5 se bazează pe capitolul 4 al acestei cărți, și de asemenea cursul 8 se bazează pe un alt capitol din ea. Această carte dă o mulțime de informații despre lume. Ea este împărțită în două părți principale:

• • Primele capitole vorbesc despre „lumea impură”– aceasta fiind lumea în care trăim.
  • Ultimele capitole vorbesc despre „lumea pură”.

Ce este „lumea pură”? Ea este cea în care se află ființele cu mințile pure; toți Buddha, Bodhisattva, care și-au redus otrăvurile din conștiința lor. În prima lecție am citat din cartea lui Dalai Lama, pasaje în care el ne vorbește despre aceste otrăvuri care se află clipă de clipă în conștiința noastră: dorința, ura sau aversiunea și ignoranța.

Dacă nu există dorința sau aversiunea, va exista întotdeauna ignoranța, sau  neînțelegerea realității. Putem spune că acestea sunt ca niște toxine care circulă în mod constant în sângele nostru. Cei care și-au redus deja toxinele, se transformă într-o formă pură de existență și despre ea se vorbește în ultimele capitole ale cărții „Abhidharma kosha”. Singurul care nu mai are nicio urmă de otravă este Buddha.

În primele capitole este descrisă lumea „impură”.

–   toate galaxiile, toate stelele, planeta noastră.
–  Există o descriere a continentelor și a Muntelui Meru – mărețul munte și cele patru continente din ofranda Mandalei.

Descrierile date în această carte sunt atât la scară cosmică, cât și la scară subatomică. Ele nu coincid neapărat cu concepția noastră științifică actuală despre modul în care este formată lumea – că pământul este rotund, și se rotește în jurul Soarelui împreună cu alte planete. La aceste descrieri oamenii pot spune: „În mod sigur s-au înșelat!”

Trebuie să fim atenți când considerăm că aceste descrieri sunt eronate. Pentru că dacă ne uităm la istoria științei, până acum 300 de ani, s-a crezut că pământul este plat. Astăzi credem că este rotund. Avem dovezi concrete: fotografii și măsurători, iar fizicienii pot dovedi că este rotund. Dar acum 200 de ani a fost diferit.

De asemenea, avem, de exemplu, o viziune a corpului nostru. Știm că celulele și țesuturile alcătuiesc organe și sisteme. Organele sunt formate din grupări de celule și țesuturi care s-au diferențiat în vederea îndeplinirii anumitor funcții în organism. Avem o înțelegere moleculară a corpului și o înțelegere a elementelor chimice care alcătuiesc moleculele și așa mai departe.

Toate acestea nu apar în Abhidharma Kosha, și nici tabelul periodic al elementelor chimice. Dar, ei au o înțelegere foarte profundă a ceea ce suntem, a ceea ce este trupul nostru, cine este omul, care nu vine pe calea științifică, ci vine mai degrabă din experiența unuia care meditează.

O persoană care meditează serios, ajunge să vadă foarte clar care sunt agregatele lui, cum se vede pe el însuși. Și aceasta este vederea care ne folosește atunci când vrem să ne eliberăm de suferință. Nu ne ajută să știm ce fel de atomi sau molecule avem. Ceea ce ne ajută să ne eliberăm este înțelegerea elementelor: pământ, apă, și așa mai departe.

Deci, nu subestimați această descriere  pentru că ea nu se potrivește cu cărțile de chimie sau fizică, deoarece este foarte relevantă pe măsură ce continuați să practicați.

1. 1. Cei „născuți din uter”sunt oamenii și animale născute din uter. În Abhidharma Kosha – este descris un caz în care o femeie care și-a dat ovulele și din ele au ieșit băieții. Aceștia sunt considerați ca au apărut din ouă și nu din uter. Mai mult de atât s-a pus întrebarea, cine este mama lor? Cea care și-a dat ovulele sau cea care i-a purtat în pântecele ei?
      Nu există nimic care să nu se bazeze pe spusele lui Buddha, de acum 2.500 de ani.
   2. Cei ieșiți din ou– sunt păsările sau reptilele.
   3. Cei născuți din căldură și umiditate– în această categorie intră insectele, care apar vara brusc când este foarte cald, de aceea sunt definite ca venind din “căldură și umiditate”.
   4. Cei născuți în mod miraculos– născut în mod miraculos. Cine s-a născut în mod miraculos? Iisus s-a născut în mod miraculos. Este uimitor faptul că fiecare religie are astfel de povești. Chiar și în budism. Se spune că Buddha a ieșit dintr-o parte a mamei sale și nu a rănit-o, pentru că Buddha nu putea să-i facă rău mamei care l-a născut.

Se spune despre Maestrul Patanjali, care a trăit în secolul al doilea, că a venit din apă. Mama lui și-a înmuiat mâinile în apă și a văzut cu uimire că un șarpe mic se mișca în mâinile ei. Deveni chiar și mai uimită când, în câteva momente, acel șarpe prinsese formă umană, și așa a apărut din el Maestrul Patanjali. După cum se știe este autorul textului Yoga Sutra, care conține tot drumul spre iluminare concis.

Dar să lăsăm aceste lucruri ciudate și neobișnuite de o parte. În budism se vorbește despre făpturile infernului. Oamenii care și-au ucis părinții, de exemplu, imediat după terminarea acestei vieți, merg în infern. Cum apar în infern? Nu există părinți în infern, nici mamă, nici tată, nici școală și nici haine. Ele apar așa cum sunt. Aceasta se numește “naștere miraculoasă”. Doar apar. Mintea părăsește corpul, karma se mișcă și, în loc să ne percepem ca om, deodată ne vedem că suntem arși în infern.

Același lucru se întâmplă și în lumea spiritului. Cei care sunt foarte zgârcit, sau foarte lacomi sau atașați de averile lor, se nasc în lumea spiritelor, o lume plină de suferință groaznică. Foamea și setea nu pot fi potolite. Și în această lume nașterea se numește „naștere miraculoasă” pentru că nu există părinți. Făpturile apar pur și simplu în această lume, în funcție de karma care le-a proiectat.

Același lucru se întâmplă și cu noi între această viață și cea următoare. Odată ce mintea părăsește corpul fizic, există o tranziție, așa-numita Bardo, o perioadă intermediară, care este un fel de mini-naștere. Ne naștem într-o lume intermediară și unicul rol pe care îl avem este de a ne găsi noii părinții care să ne dea nașterea următoare. Și în Bardo, nașterea se numește miraculoasă, pentru că ne naștem fără părinți.

Cuvântul miracol în limba tibetană este:

Dzu kye

2. Cei care au corp și cei care nu au corp:

1. 1. Cei care au un corp.
   2. Cei care nu au corp.

Cei care au un corp nu se referă la noi, ci la Tărâmul formei și Tărâmul fără formă.

Noi ne aflăm în lumea dorințelor. Oamenii, animalele, făpturile infernului și spiritele flămânde – se află în ceea ce se numește lumea dorințelor. De ce suntem în lumea dorințelor? Pentru că suntem dominați de dorința de a mânca și de a face sex. Aceasta este ceea ce caracterizează, de exemplu, existența umană. Celelalte ființe nu au neapărat dorința pentru sex. Ele doresc mai mult mâncare și poate satisfacerea altor nevoi.

Există ființe care încă suferă, care sunt încă în Samsara, dar sunt în afara lumii dorințelor; Nu au nevoie de hrană și nu sunt interesați de sex. Se poate ajunge în această lume și este considerată o naștere înaltă, deoarece există foarte puțină suferință. Cea mai mare parte a vieții este extrem de plăcută. Aceste ființe nu sunt ca și zeii, pentru că zeii au trup. Și ei trăiesc o viață foarte plăcută, dar când le vine clipa să moară, suferința lor este îngrozitoare.

De asemenea există făpturi care trăiesc fără trup – au doar o conștiință foarte, foarte rafinată. Ele nu au niciun interes pentru lucrurile materiale. Viața lor este plină de plăcere, dar și ea are sfârșit.

 

Există un pericol în practica greșită a meditației.

O persoană care practică meditația, petrecându-și aproape tot timpul meditând, fără să înțeleagă vacuitatea, fără a învăța despre vacuitate, fără să-și îndrepte mintea în meditație spre vacuitate, în tot acest timp, ea nu-și acumulează karma negativă. Deoarece atâta timp cât meditează, ea nu vorbește cu nimeni, nu minte pe nimeni, nu vorbește grosolan, nu bârfește pe nimeni, deci nici nu-și acumulează afecțiuni mentale. Mintea ei se purifică și nici nu mai acumulează karma negativă.

Dacă o astfel de persoană meditează zile întregi, fiind și la o vârstă relativ tânără, se poate ca a doua parte a vieții sale să fie extrem de plăcută. Datorită plăcerii intense pe care o simte, ar putea să creadă că se află în Nirvana, dar nu este, deoarece nu și-a eliminat cauzele pentru Samsara. Iar în final, ea va cădea din aceste stări.

Energiile acumulate sunt cele care ne împing să trăim așa cum trăim, și bine și rău.

Când cineva își trăiește viața într-un mod plăcut, el se folosește de multă energie pozitivă pe care a acumulat-o într-o viață anterioară și apoi o consumă. Iar atunci când ea s-a consumat, persoana în cele din urmă trebuie să cadă, pentru că ceea ce rămâne este doar karma negativă.

Dacă o astfel de persoană stă într-o astfel de meditație, zile și nopți, de exemplu, sau nu se gândește la nimic, sau se concentrează doar pe respirație, mintea devine din ce în ce mai rafinată și dacă ea părăsește corpul, poate ajunge în lumea fără formă, fără corp. Doar că nu a părăsit Samsara. Ea poate să rămână acolo mult timp, iar când se termină această karma, ea cade. Budismul ne învață că acesta este o cale greșită, deoarece cu toate că în acest stadiu mintea se află într-o mare plăcere, ea poate fi confuză și să creadă că se află în Nirvana, și nu este. Atunci când karma pozitivă se va consuma, mintea va cădea, iar dacă mai are și semințe care să-l aducă în infern, va cădea în infern.

Asta nu înseamnă că meditația nu trebuie încurajată. Din contră, meditația trebuie făcută pentru a ajunge la stadiul de Shine – când concentrarea este extraordinară. La acest nivel, mintea poate fi direcționată spre vacuitate și astfel se va percepe vacuitatea.

Atunci când cineva percepe vacuitatea, corpul lui se află în această lume, dar mintea se află în altă parte. Ceea ce vrem să spunem este, că trupul fizic este încă în lumea dorințelor, deoarece prin definiție corpul face parte din lumea dorințelor, datorită nevoilor lui fizice. În schimb mintea lui în timpul experienței vacuității, se află la primul nivel al lumii cu forme.

Există patru nivele de existență cu forme și patru nivele de existență fără forme, Samten. Acestea sunt nivele în care mintea în meditație se rafinează din ce în ce mai mult, în timp ce plăcerea se intensifică. Îndrumarea este ca atunci când se ajunge la primul nivel Samten, mintea să fie direcționată spre vacuitate, și apoi să se încerce să fie percepută.

După perceperea vacuității, se continuă calea practicii, a meditațiilor. De ce? De ce ar trebui să fie practicate oricum? Pentru că un Bodhisattva vrea să iasă din Samsara și să scoată toate ființele din suferință, inclusiv pe cele cu corp și pe cele fără corp.

3. Clasificarea după conceptualizare/discernământ

1. 1. Cei cu concepții. Toate ființele care au capacitatea de a distinge între lucruri, este roșu, nu este roșu; este mare și mic, este bine – rău, este plăcut, este neplăcut. Ființele care atribuie calități, etichetează lucrurile, de a numi lucrurile, de a gândi în noțiuni.  Animalele nu au asemenea capacități.
   2. Cei care nu concep. Acest lucru se referă la cineva în meditație foarte profundă, a cărei minte este aproape închisă. Aceasta înseamnă o conceptualizare foarte subtilă; aproape fără nicio activitate mentală.
   3. Cei care se află între cele două categorii de mai sus– cei care nu au o conceptualizare grosieră sau foarte subtilă. În lectura cursului scrie „Există cei cu concepții“, adică ființele care trăiesc la toate nivele, cu excepția celor cunoscute sub numele de „marele rezultat” și „vârful existenței”. Există „cei fără concepții”, care se referă la o parte din ființele care locuiesc la nivelul marelui rezultat. În plus, sunt ființele care s-au născut la nivelul vârfului de existență: acelea care nu au niciun fel de concepții grosiere, dar care, pe de altă parte, nu sunt de așa natură încât nu au concepții subtile.

În limba tibetană cuvântul conceptualizare/discernământ este:

Du she

Discernământul sau conceptualizarea este unul dintre cele cinci agregate pe care le avem.

Când ne întrebăm: „Cine sunt eu?” Spunem: „Trup și suflet sau corp și minte”. Avem partea fizică și avem mintea/sufletul. Este din nou în conformitate cu „Abhidharma Kosha”. Ce avem în minte sau în conștiință? Cele cinci agregate (în limba tibetană Pung po nga) sunt:

1. 1. Corpul.
   2. Senzațiile și emoțiile.
   3. Abilitatea de a conceptualiza sau de a discerne.
   4. Factori mentali.
   5. Conștiința. Suntem conștienți, conștientizarea.

Deci, când spunem „oameni cu abilități conceptuale”, vorbim despre cei care au cel de-al treilea agregat.

Du she mepa

Du she mepa înseamnă cei care nu au capacitatea de a conceptualiza/de a discerne.

Cine sunt aceștia? Cei care se află în stadii foarte, foarte subtile de meditație. Există etape foarte subtile ale meditației, în care nu mai gândim deloc. Aceștia sunt cei din Tărâmul formei și Tărâmul fără formă.

În meditație, se poate ajunge la un asemenea stadiu în care nu mai există conceptualizarea. Și cu siguranță o persoană care percepe direct vacuitatea, nu mai concepe nimic.

Cei care se află între aceste categorii, cei care nu conceptualizează dar nici nu sunt incapabili de a conceptualiza, se află în stadii de meditație mai rafinate.

Cel care percepe direct vacuitatea, în acele momente nu conceptualizează, dar are abilitatea de a concepe.

Orice ființă umană, are această capacitate. Dacă cineva iese din meditație și conștiința lui părăsește corpul, atunci el va trăi într-o lume în care nu va mai avea capacitatea de a conceptualiza.

 

Cine este o „ființă vie”?

Întrebarea este dacă o piatră sau o plantă este ceva viu.

Răspunsul este că o „ființă vie” este cea care posedă conștiință. Este conștientă. Animalele sunt conștiente. Spiritele sunt conștiente. Orice făptură care este conștientă, suferindă este considerată vie. Deci piatra nu poate fi considerată vie. Chiar dacă o plantă suferă – nu este considerată în această categorie. Viața din ea nu este în categoria unui curent de conștiință care poate ajunge la iluminare.