Lectia 2a – Aci 11

A ucide supărarea

Conform capitolului „Răbdarea” al cărții
„Ghidul de viață a războinicului spiritual” scrisă de către maestrul Shantideva

Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 2-a

 

Comentariile pe care le vom folosi în studiul nostru

În lecția anterioară am menționat textul acestui studiu, Ghidul de viață a unui războinic spiritual, scris de către maestrul Shantideva. Pe lângă acest text ne vom folosi și de două comentarii, unul antic indian și celălalt din Tibet.

a. Primul comentariu numit „Comentariul asupra punctelor dificile din Ghidul de viață a unui războinic spiritual”, a fost scris de un mare înțelept pe nume

 Bodhisattvacharyavatara panjika

Prajnakara mati

Prajnakaramati a trăit aproximativ două sute de ani după maestrul Shantideva, în jurul anului 1000 e.n. și a fost unul dintre înțelepții seniori ai mănăstirii în care trăia. El era portarul mânăstirii.

În acele vremuri, mulți călugări, yoghini și călători se perindau în căutarea spirituală. Se spune că cine dorea să intre în mănăstire, trebuia să dezbată cu cel care păzea poarta concepția lor asupra lumii. Obiceiul pe atunci era ca [atunci când unul] câștiga dezbaterea sau polemica, celălalt [cel care pierdea] trebuia să accepte concepția asupra lumii a câștigătorului. De aceea, erau puși la poartă cei mai străluciți în arta dezbaterii.

Acest comentariu este mai puțin cunoscut în literatura tibetană și este scris în sanscrită. Dar dacă vom cerceta mai îndeaproape scrierile tibetane, vom vedea că multe pasaje din acest comentariu apar în ele.

b. Al doilea comentariu este tibetan și se numește „Poarta de intrare a copiilor celor victorioși”. El a fost scris de Gyaltsan je dharma rinchen.

Gyelse juk-nguk

Gyaltsab je darma rinchen

El a trăit în anii 1364 – 1432 e.n. și a fost elevul senior al marelui Je Tsongkapa. Dacă ne uităm la comentariul lui, se pare că Gyaltsab Je cunoștea textul lui Prajnakaramati.

 

Gama de emoții care se trezesc

În versetul 7, Maestrul Shantideva începe să ne vorbească despre ce anume ne stârnește furia:

Orice lucru ce nu-l doresc,
Sau ceva care mă împiedică dorința să mi-o împlinesc,
Focul furiei din mine îl hrănesc,
Și apoi mă nimicesc.

Dacă ne dezvoltăm meditația și conștientizarea, vom putea prinde supărarea înainte de a răbufni. Dacă cineva izbucnește de supărare, acest lucru se întâmplă după ce a trecut printr-o serie de emoții care s-au ridicat la suprafață cu mult înainte ca el să izbucnească de furie. Nu știe ce i se întâmplă, supărarea pune stăpânire pe el și atunci începe tragedia.

• • • Vine cineva și ne spune ceva neplăcut sau deschide fereastra când [eu] vreau să închid fereastra.
    • Începem să ne pierdem un pic echilibrul sufletesc. Dacă înainte eram fericiți și veseli [acum] începem să ne dezechilibrăm. Și așa începe. Dacă în aceste momente am putea să ne surprindem supărarea, atunci am distruge-o pe loc, fără să-i mai dăm posibilitatea să se desfășoare.
    • Dacă nu facem asta, în pasul următor ne enervăm puțin. Ne spunem: „Nu-mi place asta”.
    • După care ne enervăm și mai mult. Asta înseamnă că există diverse grade de intensitate a supărării. Începe să ne deranjeze.
    • Iar atunci începem să spunem lucruri neplăcute.

De mult am și uitat de bucurie. Nu mai suntem mulțumiți. Deja suntem într-o dispoziție proastă. Toate acestea duc la manifestarea completă a supărării și, în cele din urmă, la cazuri grave de violență și agresiune.

 

Practica conștientizării

Versetul 7 începe să ne atragă atenția acestui fapt pentru a ne dezvolta conștientizarea. La urma urmei, nimeni dintre noi nu vrea să sufere consecințele teribile ale furiei sau să ucidem pe cineva și apoi să fim închiși pentru tot restul vieții noastre. Nimeni nu vrea asta. De aceea avem nevoie de conștientizare.

Cum ne dezvoltăm conștientizarea? Prin meditație. Meditația este cel mai bun mod. Ne așezăm în meditație și lucrurile vor începe să vină. Aceeași minte pe care o avem zi cu zi, va fi cu noi și când stăm pe perna de meditație.

Diferența este că în meditație, neutralizăm în mod intenționat stimulii externi și în acest fel putem să devenim mai atenți la cea ce mintea ne cântă. Și cu cât ne vom dezvolta mai mult conștientizarea în meditație, cu atât vom fi mai capabili să ne surprindem supărarea de fiecare dată mai repede.

Și, de fapt, spunem că dacă nu v-ați așezat dimineața să faceți meditație sau yoga sau vreun studiu – este ca și cum „v-ați vârât capul în gura leului”.  Cine este gura leului?  Acele emoții negative care sunt în noi tot timpul. Ele se datorează energiilor noastre care curg prin canalele laterale. Oamenii ne enervează. Ei vin din afara noastră. Așa trăim cu toții.

Și dacă nu ne-am dezvoltat conștientizarea în meditație, atunci vom izbucni. Într-un fel sau altul ne vom face singuri rău atât în ​​exterior, cât și în interior. De aceea este foarte important să începem să practicăm conștientizarea.

Persoana care începe să înțeleagă cauzele și să le aplice − treptat el aduce o schimbare în realitate. Cu înțelepciune și înțelegere, nu numai că reacțiile sale se vor schimba, dar treptat va începe să înțeleagă cum este creată această realitate de către el însuși. În etape avansate, desigur, el va ajunge la iluminarea deplină. Dar cu mult înainte de asta, calitatea vieții lui, atât la nivel personal, cât și la nivel social se va îmbunătăți enorm. Datorită faptului că această persoană înțelege cum își creează realitatea, mediul său se îmbunătățește automat. Iar îmbunătățirea nu vine din exterior, ci din interior, pentru că lucrează la emoțiile sale negative, asupra supărării și a reacțiilor lui. Și automat, se va regăsi într-o lume mai bună, fără a face conferințe de pace. Datorită muncii din interior.

 

Concepția asupra lumii în care suntem cufundați

Toate aceste concepte Tsur Tong versus Pakpa, sunt legate practic de ideea unei concepții asupra lumii.

Indiferent dacă suntem religioși sau nu, dacă avem un sistem întreg și profund de credințe pe care le-am dobândit − ne-am format un anumit model al acestei lumi și cum funcționează ea. Toate acestea le-am asimilat din fragedă pruncie. De la părinții noștri, din școli, din mediul nostru, din cultura noastră. În mare parte nici măcar nu suntem conștienți de ele, dar ne motivează. Pe baza acestui model ne-am creat un sistem de valori și un sistem de credințe și acționăm în conformitate cu el.

Problema pe care o avem cu această concepție obișnuită asupra lumii, este că nu ne explică de ce ni se întâmplă lucruri rele. Ea ne poate explica cum se întâmplă lucrurile rele, și nu de ce ni se întâmplă ele.

În acest sens, concepția noastră despre lume este disfuncțională, motiv pentru care continuăm să suferim. Odată ce începem să înțelegem această cauzalitate, realitatea va începe să se miște. Lucrurile încep să se miște.

 

Practica răbdării acumulează multe binefaceri

Maestrul Shantideva ne spune în versetul 2:

Nici un rău nu este ca ura,
Nici o practică spirituală ca răbdarea.
Deci, străduiește-te pe orice cale
Asupra răbdării să meditezi.

Practica care dezvoltă răbdarea, anduranța, sau toleranța, acumulează multe binefaceri și multă karma pozitivă.

 

Răbdarea poate fi adusă la perfecțiune prin puterea obișnuinței

Maestrul Shantideva ne va spune mai târziu că nu există ceva care să nu se poată dezvolta la maximum prin practică.

Putem începe să medităm cinci minute pe zi și dacă continuăm perseverent, putem deveni un maestru al meditației. Nu există ceva care să nu putem să-l dezvoltăm prin puterea obișnuinței. El spune mai mult decât atât, chiar și furia este o obișnuință. Iar ceea ce o va distruge este practica.

Și nu există un antrenament mai bun decât acesta. După cum am spus, acest obicei de a nu izbucni, de a nu reacționa, nu este soluția supremă. A nu reacționa este cum să facem față supărări care vine. Din păcate, este imposibil să realizăm soluția supremă, fără soluția temporară. Această răbdare trebuie dezvoltată, adică să învățăm să fim pregătiți în a înfrunta dificultatea – fără să izbucnim în supărare.

 

Trei tipuri de răbdare

Răbdarea este o abilitate care trebuie dezvoltată înainte ca cineva să ajungă la înțelepciune, deoarece pe calea atingerii înțelepciunii vor apărea multe dificultăți.

Există de fapt trei tipuri de răbdare pe care ne străduim să le dezvoltăm.

1. Primul tip este atunci când vine cineva și ne atacă.

nupa jepa la ji mi-nyampay supa

Nupa                    − a răni,
Nupa jepa          − fapte dureroase,
Ji mi nyam pa  − a fi netulburat,
Supa                     − răbdare.

Adică: răbdarea care nu este tulburată de nici un fel de faptă dureroasă, indiferent dacă este la nivel personal, sau la un alt nivel. A face față unei situații dureroase cu răbdare. Spunem din nou că această soluție nu este cea supremă pe care vrem să o învățăm. Ea trebuie să evolueze pe cale. În acest tip de răbdare învățăm să includem tot ceea ce apare în viață, inclusiv diversele lovituri pe care le luăm, ca parte a căii noastre, ca lecție pe care trebuie să o învățăm.

2. Un al doilea tip de răbdare este atunci când ni se întâmplă lucruri care nu provin de la oameni. În limba tibetană se numește:

duk-ngel dangdu lenpay supa

Duk-ngel         − suferință,
Duk-ngel dang du len pa − capacitatea de a suporta suferința,
Supa                  − răbdare.

Adică:  răbdarea de a suporta suferința, care nu este provocată neapărat de oameni.

Suntem loviți de o boală, de un dezastru natural sau un decret nou legat de impozite − ceva legat de legi, dezastre naturale sau boli. Chiar și în aceste situații, va trebui să învățăm să reacționăm cu răbdare. De asemenea, trebuie să ne comportăm cu răbdare și în blocajele de circulație sau când suntem claxonați de alți șoferi. De ce?

a. Dacă sunt claxonat, cu ce mă ajută dacă mă enervez? Nu va opri claxonatul.

b. Între timp îmi sufoc canalul principal și îmi scurtez viața.

Deci nu numai că nu ajută la nimic, dar ne și dăunează.

3. Al treilea tip de răbdare, este de a fi pregătiți pentru dificultățile care vor veni și sacrificiile pe calea spirituală. Să le facem față de bunăvoie și bucurie.

chula ngepar sempay supa

Chu                  − Dharma,
Ngepar           − certitudine, stabilitate,
Sempa            − conștiință,
Chu la ngepar sempa − a persevera în învățarea Dharmei,
Supa               − răbdare.

Adică, răbdarea în care perseverăm în învățarea Dharmei, chiar și în fața dificultăților care apar pe cale.

Pe măsură ce progresăm pe cale, dificultățile care apar, piedicile care apar, sunt mai anevoioase. Este ca și cum prințul se apropie de castel pentru a salva prințesa; cu cât este mai aproape de castel, cu atât monștri sunt mai mari.

Avem nevoie de voință, de curaj și de răbdare, pentru a rezista și de a nu intra în panică în fața dificultăților. În literatura yoga acest lucru se numește Tapas.  Tapas sunt dificultățile care apar în calea unui practicant spiritual. Oricine face yoga știe că la început este dificil. Și poate mai mult decât la început. Nu există progrese dacă nu suntem dispuși să facem față dificultăților. Dacă vom dori mereu să ne fie plăcut, vom bate pasul pe loc.

Un profesor bun de yoga cunoaște capacitatea elevului și îl va împinge puțin mai mult de ceea ce este obișnuit să facă.

Dacă calea este făcută în mod corespunzător, vom întâmpina dificultăți, altfel nu vor exista progrese. Și pentru asta avem nevoie de răbdare pentru a le face față atunci când ele apar.

 

A păstra bucuria

Versetele 9 și 10 sunt printre cele mai faimoase versete din acest capitol, iar Dalai Lama le citează aproape în toate învățăturile sale.

9.
Orice s-ar întâmpla
Bucuria nu-mi voi tulbura;
Niciodată nemulțumirea nu va împlini ceea ce-mi doresc,
Și mai mult de atât, chiar și virtuțile mele vor dispărea.

Dacă nu vom permite niciodată să ni se tulbure bucuria, atunci nici emoțiile care duc la crizele de supărare sau furie nu se vor mai putea dezvolta.

10.
Dacă o situație se poate rezolva
De ce te mai superi pe ea?
Și dacă o situație nu se poate rezolva,
Atunci ce folos să te mai superi pe ea?

Pentru că versetul 10 este foarte faimos, îl vom cita și în limba tibetană:

gelte chusu yu na ni
de la migar chisik yu
gelte chusu me na ni
de la miga je chi pen

Gelte chusu yu na ni    − dacă o situație se poate rezolva,
De la migar                      − a pierde bucuria pentru asta,
Chi shik yu                       − ce rost ar avea,
Gelte chusu me na ni  − dacă o situație nu se poate rezolva,
De la miga je chi pen  − la ce folosește să-mi pierd bucuria pentru asta.
ga                                        − bucurie.

Aceasta este înțelepciunea maestrului Shantideva.

→   Dacă se întâmplă ceva neplăcut și dacă este ceva de făcut în această privință, atunci du-te și fă ce trebuie să faci. De ce trebuie să te superi pentru asta? Păcat să-ți irosești energia pe supărare. Fă ce trebuie făcut.

→   Dacă nu mai este nimic de făcut, nu este în controlul tău, cu ce te va ajuta să te enervezi?

Maestrul Shantideva, a fost un mare logician. El ne ilustrează cât de prostesc este să ne supărăm. Nu există niciodată vreo justificare pentru supărare. Este complet ilogic și irațional să fim supărați. Dacă sunteți serioși pe cale, aceasta este ultima reacție pe care am vrea să o avem.

Și în versetul 9, el spune: „Dacă nu permit ca bucuria să-mi fie tulburată – acesta fiind primul moment în care îmi pierd echilibrul sufletesc −, voi continua să fiu mulțumit”. Se deschide fereastra. Mi-e frig. Nu voi reacționa spunând: „Oh, închide fereastra repede pentru că mi-e frig”. Dacă nu voi permite să-mi stric bucuria, atunci nici nu mă voi enerva. Deschis, închis, nu contează – pentru că nu mă mai enervez.

Cine este responsabil de bucuria mea? Cel ce deschide fereastra este responsabil de bucuria mea?  Nu. Numai eu sunt responsabil de bucuria mea. Controlul este al meu. Dacă eu nu permit atunci nici bucuria mea nu va putea fi tulburată. Este imposibil ca mintea mea să fie controlată vreodată de vreun mijloc fizic extern, dacă eu nu permit asta.

 

Anatomia supărării

Versetul 11 începe să intre în anatomia supărări. El spune:

„Nu doresc durerea, nici să fiu criticat,
Cuvinte dure sau defăimat”

Nimeni nu dorește să fie rănit, și nimănui nu-i place să fie criticat.

Nici pentru mine și nici prietenilor mei,

Nimeni nu vrea să fie criticat sau defăimat, și, de asemenea, nimeni nu vrea să-i fie criticați prietenii.

„Ci dimpotrivă – doresc asta dușmanilor mei”.

Sunt mulțumit când aud că dușmanii mei sunt criticați. Ei asta merită. Așa funcționează mintea mea. Nu-mi place să fiu criticat, dar sunt bucuros când sunt criticați cei care nu-mi plac. Așa încep să acumulez invidie, și supărare. Mai târziu, tot în acest capitol, maestrul Shantideva ne spune că invidia este, de fapt o formă a supărării.

11.
Nici pentru mine și nici prietenilor mei,
Nu doresc durerea, nici să fiu criticat,
Cuvinte dure sau defăimat,
Ci dimpotrivă – doresc asta dușmanilor mei.

 

Renunțarea

Versetul 12:

Puține sunt cauzele fericirii,
Și multiple cauze ale durerii.
Dar fără durere, cum renunțarea va veni? −
Prin urmare, te rog, hotărât să rămâi!

În literatura tibetană, renunțării i se spune:

Ngen Jung

Ngen Jung înseamnă „ieșire sigură” sau „ieșirea definitivă din existența ciclică”.

Sensul renunțării este atunci când cineva își privește viața și începe să înțeleagă că poate nu suferă în acest moment, dar va suferi în viitor.

Orice lucru bun pe care îl avem în această viață, în mod normal nu-l numim „suferință”. Nu vom numi o prăjitură delicioasă „suferință”. Dar mai devreme sau mai târziu, această prăjitură îmi va provoca suferință. Fie că mă îngraș, fie mă va face diabetică. Sau, ea se va termina și voi rămâne fără prăjitură, și apoi voi suferi că nu o mai am. Ceea ce am spus despre această prăjitură este valabil și despre casa mea, despre familia mea, despre cariera mea, despre meseria mea.

Datorită faptului că tot ceea ce este lumesc, material: reputația mea, numele meu, frumusețea, sănătatea mea, fără excepție, [ele] provin din karma, ele se epuizează. Pentru că energiile care le-au adus se epuizează. De ce se epuizează? Pentru că nu înțeleg ce anume mi-a adus lucrurile bune în viața mea. Nu înțeleg de unde a venit prăjitura în viața mea.

Puteți spune: „Ai fost servită cu o prăjitură, de aceea ai prăjitura”. Dar de ce am fost eu servită cu o prăjitură și nu i-a fost servită celui sărman de pe stradă care nu are prăjitură? Ce mă diferențiază de el? Și lui îi plac prăjiturile. De ce se întâmplă asta? Până nu voi înțelege de unde vine acest lucru, nu am nicio garanție că el va continua să vină. Uneori va veni, alteori nu va mai veni. Până când voi învăța să le reînnoiesc, [pentru] ca ele să vină într-un flux constant – mai devreme sau mai târziu toate aceste lucruri, fără excepție, îmi vor fi luate.

Buddha știe asta. Buddha știe să reînnoiască binele tot timpul, astfel încât fluxul să fie continuu. El se află în plăcere sublimă perpetuă.

Cel care meditează, studiază și reflectă asupra acestor lucruri, înțelege că esența fiecărui obiect din această lume este suferință. Inclusiv lucrurile frumoase din această viață, inclusiv chipul dulce al nepoatei mele.

Și dacă va trăi mulți ani, ea va îmbătrâni și va muri. Și nici măcar nu trebuie să facă ceva rău – doar prin faptul că s-a născut, sămânța morții este în ea: ea s-a născut cu condiția de a muri. Iar o dată cu timpul va trebui să treacă prin aceeași suferință prin care trebuie să treacă oamenii care mor astăzi. Deci, nu există nimic în lumea noastră care să nu fie așa.

Ceea ce spunem este că acest lucru este o greșeală, că lucrurile nu ar trebui să fie așa. Dar ele sunt așa pentru că nu am înțeles încă înțelepciunea lui Pakpa. Pentru că suntem încă Tsur Tong, nu ne înțelegem lumea și de aceea suntem nevoiți să suferim.

Dorința noastră nu este să ne adâncim în suferință, ci dimpotrivă, să căutăm calea spre fericirea sublimă. Cu toții vrem să fim fericiți. Numai că nu știm cum să o producem.

De aceea, cel care înțelege acest lucru, va ajunge la renunțare. El nu va mai căuta să-și cumpere o altă îmbrăcăminte sau o altă bijuterie sau o altă călătorie. Toate aceste lucruri pe care mi le doresc, se epuizează în mod constant. Nu știu cum să le mențin și nici nu știu de unde provin. Pe lângă asta, chiar dacă vor veni, voi sfârși [prin a ajunge] să mă îmbolnăvesc și să mor. În cele din urmă, voi pierde capacitatea de a mă bucura de aceste lucruri. După cum știm, sunt mulți oameni de afaceri care muncesc din greu, ajung în sfârșit la succes și banii curg, dar când ajung bătrâni și bolnavi nu se mai pot bucura de tot ceea ce au.

Maestrul Shantideva ne spune: sunt puține lucruri care ne fac fericiți și sunt multe lucruri care ne provoacă durere în această viață. Așa este viața umană și a oricărui animal și ființă care trăiește în Samsara, în această lume care este supusă legilor karmice, a energiilor care când urcă, când coboară.

Cu toții trăim într-o lume în care ni se ia totul. Aceeași energie care ne aduce toate aceste lucruri, ni le va lua înapoi. Aceeași energie care ne-a adus în această viață, este cea care ne va aduce moartea. Și asta se va întâmpla până când vom înțelege cauzalitatea. Odată ce cineva înțelege cauzalitatea, acest lucru este inversat. Și este posibil să ajungem în acest loc al plăcerii perpetue.

 

Buddha ne învață că toată suferința,
inclusiv bătrânețea și moartea, pot fi depășite

Există mulți oameni care cred că Buddha a venit să ne învețe meditația, pentru a nu mai fi în stres. Dar, Buddha nu pentru asta a venit. El nu a predat cincizeci de ani după ce a ajuns la iluminare, pentru ca noi să învățăm să ne relaxăm, să învățăm să acceptăm suferința, dar cu răbdare.

Roata vieții, pe care Buddha a desenat-o, apare la intrarea fiecărei mănăstiri. Buddha a spus să fie atârnată în fiecare mănăstire. În acest tablou este reprezentat Lordul Morții sub forma unui monstru, cu colții scoși și ținând în fălci și labe o roată. Iar această roată reprezintă lumea în care trăim. În ea apar oamenii, animalele, făpturile infernului, spiritele flămânde. Majoritatea dintre noi nu pot vedea aceste spirite, dar cei care meditează profund le pot vedea. Ele permanent suferă de foame și nu pot găsi mâncare, sau sunt însetate cumplit și nu pot găsi apă. Iar dacă găsesc deja apă, apa îi arde pe dinăuntru. Mâncare nu este niciodată suficientă pentru ele. Au o burtă imensă și o gură mică.

Se spune că cel zgârcit în această viață, sau risipitor, sau lacom, poate ajunge în viața următoare în lumea spiritelor flămânde.

De asemenea, în roata vieții apar zeii și semizeii. Aceștia trăiesc în plăceri, dar nu sunt nemuritori. Și ei sunt forțați să moară și să-și piardă toată viața bună pe care o au.

Toate aceste lumi sunt ținute în labele Lordului morții. Numele lui este Yama. Prin faptul că am ajuns în această viață, va trebui să murim și să ne întoarcem din nou și din nou în această roată.

De ce am menționat roata vieții acum? Pentru că în acest tablou, Buddha stă în partea stângă de sus, arătând cu degetul spre lună. Iar acolo scrie:

„Dacă vei merge pe calea mea, nu va trebui să mai mori vreodată.
Dacă îți păstrezi jurămintele, îl vei învinge pe Lordul morții.”

În Sutra inimii, una dintre cele mai cunoscute sutre din tradiția budistă Mahayana, spune:             „Nu există bătrânețe, nu există moarte!”. Asta ne-a învățat Buddha. El nu a venit să ne învețe să ne relaxăm. Buddha a venit să ne învețe cum să ieșim din orice formă de suferință.

Ce înseamnă să nu mai murim?  Înseamnă să trăim mereu în plăcerea sublimă și să-i aducem și pe toți ceilalți aici.  Acestea sunt metodele supreme.

Iar metoda supremă de a ne elimina furia, este exact metoda care va duce la aceste rezultate. Oamenii nu acceptă înțelepciunea și nu cred că există așa ceva, dar există.

Și pe măsură ce veți progresa pe cale și veți face multe binefaceri, veți întâlni oameni care deja au făcut o parte din cale, înaintea voastră, și veți începe să o vedeți în ei. Veți vedea oameni care nu numai că nu îmbătrânesc, ci devin mai tineri. Asta ne-a învățat Buddha.