Lectia 1b- Aci 6

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 1 – a doua parte

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

 

Comentariile asupra Sutrei „Tăietorul de Diamant”

Această sutră face parte din Prajna Paramita, și există o întreagă colecție de astfel de scrieri, printre ele „ Sutra inimii” de exemplu. Este foarte, foarte concisă și foarte greu de înțeles. De aceea avem nevoie de explicații. Sutra „Tăietorul de diamant” are 300 de versete, și de asemenea este nevoie de comentarii pentru a o înțelege.

Pe parcursul vremii, au apărut multe generații de comentatori:

• • Există comentatori timpurii care au trăit în India în perioada înfloririi budismului în India,
  • Apoi, există perioada târzie în care budismul a ajuns în Tibet, dezvoltându-se o vastă literatură de comentarii.

Printre comentatorii indieni au fost doar doi care au scris o interpretare a acestei sutre, cu toate că ea este atât de faimoasă și de sfântă. Unul dintre ei este Maestrul Vasubandhu.

 

Respectul pentru profesori și învățătură este foarte important

Întotdeauna lângă numele comentatorului este adăugat un cuvânt de respect. În limba tibetană cuvântul pentru maestru, învățător, îndrumător este:

  loppon

Se mai spune Lama, sau Geshe-Hla.

Prima silabă La înseamnă înalt, iar Ma este cuvânt de negație. Deci, Lama înseamnă „nimeni nu este mai înalt ca el”. Cuvântul Hla este tot un cuvânt de respect, care înseamnă înger sau cel nobil.

Se obișnuiește ca atunci când ne adresăm marilor înțelepți să se folosească aceste cuvinte care exprimă respectul profund. Respectul joacă un rol foarte, foarte important când este vorba de învățător, de Dharma, de studii și de centrele de Dharma. Fără respectul față de aceste lucruri, cum vom putea să le asimilăm și să le folosim pentru a progresa? Dacă nu respectăm ceva, atunci nu va avea nici o șansă ca să funcționeze pentru noi. De exemplu, cerem oamenilor să nu pună lucrurile legate de Dharma pe podea, din respect față de Dharma sau să se ridice în picioare când intră învățătorul, sau orice mijloc care să-l ajute pe elev să-și dezvolte o atitudine adecvată, astfel încât lucrurile să funcționeze pentru el.

Maestrul Vasubandhu, în limba tibetană se numește:

Loppun yik nyen

 Este cel care a redactat Abhidharma Kosha. Se estimează că ar fi trăit în jurul anilor 350 e.n., ceea ce înseamnă cam 800-900 de ani după Buddha.

Buddha nu a scris nimic, doar a vorbit. În acele vremuri, elevii săi erau cu mult mai avansați din punct de vedere spiritual decât suntem noi. IQ-ul lor spiritual era foarte ridicat, pentru că erau în stare să memoreze învățătura doar auzind-o o singură dată. Au fost elevi care doar au auzit despre vacuitate și au și perceput-o, sau alții care au auzit despre iluminare și au atins iluminarea. Vom vorbi despre asta într-una din lecțiile următoare.

Dacă învățătura a fost transmisă o perioadă de timp pe cale orală, la un moment dat, a început să fie scrisă, apărând în acest fel nenumărate scrieri.  Maestrul Vasubhandu le-a adunat și a redactat Abhidharma Kosha. „Abhidharma Kosha” este numele în limba sanscrită. În tibetană se numește – „Dzo tik”, în română – „Tezaurul înaltei înțelepciuni” sau „Tezaurul lucrurilor ce conduc până la dharma”. A strâns și a redactat șapte scrieri celebre, printre care comentariul asupra sutrei ”Tăietorul de diamant”.

Cel de-al doilea maestru indian care a scris de asemenea un comentariu asupra aceleiași sutre este:

Master Kamalashila

Celebrul maestru Kamalashila se estimează că ar fi trăit în secolul al optulea, 750 e.n. Pe lângă alte lucrări, el a scris mult despre meditație, fiind considerat o autoritate în ceea ce privește meditația corectă pentru a obține iluminarea. El este cel care a participat la faimoasa dezbatere ținută în Samye, în jurul anului 792 e.n. contra maestrului chinez Hashang, sau Hva-shang Mahayana . Se spune că Maestrul Kamalashila a câștigat dezbaterea, și de atunci oamenii meditează conform învățăturilor sale, ajungând la iluminare. Deci, el este cel de-al doilea maestru indian care a scris un comentariu asupra sutrei „Tăietorul de diamant”.

Printre comentatorii tibetani, există doar unul singur care a scris un comentariu asupra acestei sutre, și anume:

Chone Drakpa Shedrup

 El a trăit între 1675 și 1748, și a fost un mare înțelept și bine-cunoscut în literatura budistă tibetană, un comentator foarte cunoscut. Extrasele pe care le citiți în acest curs sunt conform interpretării sale

Numele comentariului este:

Tar Lam Nyima

 

Tar  – libertate.
Lam – cale
Nyima – soare.

Tar Lam Nyima înseamnă ”Lumina soarelui pe Calea spre Libertate”.

Numele complet este:

Tar Lam Sel Wey Nyima

 

Acumularea binefacerilor

Atunci când stăm să medităm, ne confruntăm cu diverse probleme – atenția este distrasă, avem senzația de somnolență, gândurile aleargă de colo până acolo, și ne perturbă meditația. Nu avem răbdare – cu alte cuvinte este dificil să medităm. De ce este dificil? Datorită faptului că mintea noastră este impură, pentru că trăim o viață samsarică, și nu am acumulat suficiente merite/binefaceri. Întâmpinăm obstacole în meditație. Am să merg invers:

⇓   Pentru a ajunge la iluminare, trebuie să percepem direct vacuitatea.

⇓   Pentru a percepe direct vacuitatea, trebuie să ne dezvoltăm abilitatea extraordinară de a medita.

⇓   Pentru a ne dezvoltăm abilitatea extraordinară de a medita, trebuie să practicăm meditația pentru o lungă perioadă de timp.

⇓   Pentru ca meditația să aibă succes, pentru majoritatea dintre noi, pentru ca noi să ne așezăm să medităm și să depășim această lene, această lipsă de dorință, trebuie să avem o minte care a acumulat multe binefaceri.

⇓   Ce face rugăciunea? Ne ajută să acumulăm binefaceri.

Fără să acumulăm binefaceri, nu vom putea percepe vacuitatea. Ea nu se întâmplă de la sine. Trebuie să plantăm semințele pentru asta, iar când rodesc, vom avea această experiență. A spune rugăciunea Sursa binefacerilor mele, a reflecta asupra semnificației versetelor ei, a medita asupra lor, acumulează foarte multe binefaceri.

Dacă sunteți serioși pe cale, citiți această rugăciune tot timpul. Citiți-o în fiecare zi o dată, rămâneți pe un verset puțin mai mult și gândiți-vă la semnificația lui. Cu timpul o veți ști pe de rost, iar apoi când stați la coadă să cumpărați ceva, sau așteptați un mijloc de transport, veți putea cugeta asupra lor. Și de fiecare dată când veți face asta, veți acumula binefaceri și vă va schimba concepția voastră despre lume care vă face să suferiți într-o concepție iluminată asupra lumii. Asta face ea treptat și sigur. De aceea această rugăciune este foarte importantă.

Subiectul acestui curs este vacuitatea. Deci, nu o vom putea percepe:

• • Fără să avem grijă de oameni,
  • Fără a servi Dharma,
  • Fără a servi învățătorii Dharma,
  • Fără centrele Dharma,
  • Fără lecțiile Dharma,
  • Fără elevi Dharma,
  • Fără să ne îngrijim de cei bolnavi, de cei nevoiași, de cei suferinzi,
  • Și fără să ne îngrijim de cel care apare în calea noastră și are nevoie de ceva. Dacă el apare în calea noastră, acesta ne oferă o oportunitate de a fi generos, de a acumula prin el binefaceri.

Mai înainte am discutat despre perfecțiunea înțelepciunii, spre deosebire de înțelepciunea obișnuită. Perfecțiunea înțelepciunii trebuie să fie impregnată de Bodhichita. Mintea trebuie să fie impregnată de Bodhichita. Mintea este atât de determinată, încât omul nu mai poate sta deoparte și să nu meargă să-i ajute pe cei în nevoi. El își dedică viața altora.

 

Meditație

Așezați-vă cât mai comod. Încercați să vă țineți spatele drept, mâinile în poală, fața relaxată, corpul relaxat, ochii închiși.

Fiți atenți la respirație, la trecerea aerului prin nări. Încercați să fiți atenți la senzația pe care o aveți când aerul intră și iese prin nări, cum este temperatura curentului de aer. Este cald sau rece, umed sau uscat? Este plăcut sau neplăcut?

Dacă gândul a rătăcit, reveniți din nou la respirație. Încercați să vă simțiți confortabil în interiorul corpului, cu respirația.

Aduceți-vă acum aminte de mama voastră, când erați la o vârstă fragedă, poate bebeluși sau când erați foarte mici. Și încercați să veniți în contact cu dragostea mamei voastre pentru voi, cu grija pe care a avut-o pentru voi. Și chiar dacă nu vă mai amintiți de aceste lucruri, sau pentru că poate v-ați despărțit de mamă de la o vârstă fragedă, gândiți-vă totuși la faptul că v-a purtat în burtă timp de nouă luni, gândiți-vă la sarcina ei care poate i-a produs disconfort, la durerile nașterii, la anii ei de viață în care s-a sacrificat pentru voi și a renunțat la multe alte lucruri.

Gândiți-vă că nu ați fi putut să vorbiți azi dacă nu ați fi avut o mamă care să vă învețe să vorbiți. Gândiți-vă la orice altă deprindere pe care ați dobândit-o prin mama voastră sau orice altceva care vă amintește de iubirea ei pentru voi.

Încercați pentru câteva minute să vă aduceți aminte de toate acestea, și dacă vă apare vreo amintire, încercați să rămâneți cu ea și să vă conectați cu ea în inima voastră cât mai mult posibil.

Aduceți-vă aminte cât de mult v-a plăcut să fiți îngrijiți de mama voastră. Cum vă simțiți când cineva are grijă pe deplin de voi, așa cum o mamă are grijă, care vă cunoaște toate nevoile voastre și sunteți preocuparea ei principală? Cineva care vă răsfață și vă îngrijește, vă învață și vă dorește întotdeauna binele. Încercați să vă conectați la sentimentele voastre care apar în urma acestor îngrijiri.

Și acum, gândiți-vă la o persoană din viața voastră de care aveți grijă și pe care îl/o iubiți. Și încercați să vă imaginați cum se simte el în timp ce îl îngrijiți. Puteți să vă folosiți de sentimentele voastre pe care le-ați avut atunci când mama voastră v-a purtat de grijă, atunci când vă gândiți la cum ar putea să se simtă acea persoană în timp ce îl îngrijiți.

Încercați pentru un moment, să vă gândiți la cum v-ați simți dacă fiecărei persoane pe care ați întâlni-o i-ar păsa de voi, așa cum îi pasă mamei. Cum ar fi dacă fiecare persoană pe care ați cunoaște-o v-ar oferi aceeași grijă, dragoste, compasiune, importanță și respect, așa cum va dat-o mama. Imaginați-vă o lume în care toți oamenii vă tratează așa; o lume în care binele vostru este în atenția tuturora, o lume în care toți se străduiesc să aibă grijă de voi și să vă iubească.

Acum încercați să inversați imaginea. Imaginați-vă o lume în care vouă vă pasă de toate ființele, ca și cum voi ați fi mama tuturor ființelor din lume și fiecare este ca și unicul vostru copil sau singurul vostru copil. Când merg la școală trebuie să le pregătiți sandwich-ul și să primească atenție la temele de casă. Fiecare va primi atenția voastră ca și atenția mamei voastre. Ce fel de sentiment aveți? Ce înseamnă asta pentru voi? Ce fel de lume ați putea crea pentru voi, dacă i-ați trata pe toți în acest fel?

Trimiteți iubirea voastră de mamă, tuturor ființelor din jurul vostru. Vedeți-o ca o lumină care se răspândește din voi și ajunge la toate ființele, ca o energie care iese din voi și atinge toate ființele. Energia iubirii, a îngrijirii, a considerației, a respectului și a responsabilității personale.

Și încercați să vedeți toate ființele cum sunt pline de iubirea voastră, cum se deschid și înfloresc datorită iubirii și a generozității voastre minunate.

Puteți deschide încet ochii.

—————————————

Această meditație este minunată pentru a acumula binefaceri. Sfatul este de a medita mult timp asupra primei părți, de a veni în contact cu iubirea mamei voastre și cu grija pe care a avut-o pentru voi. Dacă veți face zilnic această meditație, veți descoperi de fiecare dată noi straturi pe care le-ați uitat sau care nu v-au fost tangibile. Ea vă ajută să vă deschideți inima și să deveniți oameni mai buni.

 

Care este legătura dintre binefacere și vacuitate?

Perfecțiunea înțelepciunii este aceeași înțelepciune, dar mintea care o percepe, o experimentează, este o minte impregnată cu iubire. De fapt, mai mult decât atât este adevărat. Oamenii care nu sunt plini de o astfel de iubire, ceea ce vor experimenta va fi altceva, ce nu duce la iluminarea completă. Sunt două legături:

a. Această iluminare completă este legată de binefaceri.

b. Fără multe binefaceri, nu avem nicio șansă să percepem vacuitatea.

Bodhisattva, practicantul spiritual care alege să meargă pe calea spre iluminare pentru alții, este ca o pasăre care are nevoie de două aripi pentru a obține iluminarea: o aripă este înțelepciunea, iar cealaltă este compasiunea și iubirea.

Aceste lucruri devin și mai profunde atunci când se intră în Tantra. Și Tantra a fost transmisă tot de Buddha. Tantra este o învățătură secretă, spre deosebire de sutra, care poate fi predată deschis. Deci, Tantra este o cale de a obține iluminarea completă într-o singură viață. Pe când Sutra, cu toate că este perfectă ea funcționează mult mai lent. Cursurile noastre, printre altele, au scopul de a pregăti oamenii să intre în Tantra. Nu se poate intra direct în Tantra, fără o pregătire serioasă, pentru că ea nu va funcționa.

Când se intră în Tantra, legătura dintre binefacere și vacuitate este esențială, îmbrăcând o altă formă, mai profundă care se conectează la energiile subtile din noi. Pentru un practicant serios, va veni etapa în care nu va mai exista nicio diferență, primul este al doilea, iar al doilea este primul. Vom vorbi despre toate acestea mai târziu, iar pe măsură ce vom practica lucrurile vor deveni mai clare.

 

Cum începe sutra

Sutra începe cu scena în care Buddha merge în oraș pentru a primi de mâncare. Călugării au un bol în care primesc mâncarea pentru masa lor zilnică. De asemenea scrie că obiceiul călugărilor este de a mânca până la prânz. De ce nu mănâncă după-amiaza? Când stomacul este plin, nu se poate medita. Cei care se află în retreat, și intră mai profund în meditație, digestia este foarte lentă și dacă stomacul este foarte plin, pur și simplu interferează cu meditația. În retreat, în mod natural, va scade foarte mult dorința de mâncare. Meditația în sine este hrănitoare. Vorbim despre diferite moduri de hrănire – una dintre ele este meditația.

Buddha stă în grădina frumoasă, a prințului Jetavan și mănâncă prânzul. După care pune bolul deoparte, așezat cu picioarele încrucișate, este pregătit să-și țină prelegerea. Cu el se află o mare comunitate de călugări și o mare comunitate de Bodhisattva.

”Apoi, tânărul Subhuti se ridică de la locul lui, își coborî colţul robei de pe un umăr, în gest de respect, și puse genunchiul drept pe pământ. Își îndreptă fața spre Învingător, îşi împreună palmele deasupra  inimii şi se înclină. Apoi se adresă Învingătorului cu următoarele cuvinte …”

 

Învingătorul

Învingătorul este Buddha

Chom Den De

Chom den de înseamnă învingător, cel victorios, cel binecuvântat, cuceritor. În limba sanscrită se spune Bhagavan.

Bhagavan sau Cel Binecuvântat, Învingătorul, Cuceritorul sunt traduceri la fel de corecte. Lui Buddha i se spune Învingătorul. Ce a învins?

Buddha și-a învins afecțiunile mentale, ignoranța, gelozia, ura, mânia: toate emoțiile negative. Le-a învins complet.

 

Subhuti

Să spunem câteva cuvinte despre tânărul călugăr Subhuti.

 

 Tse Dang Denpa           

Tse – viață

Tse Dang Denpa înseamnă ”cel ce are viață”. Este un adjectiv.

Rab Jor

Rab Jor este numele în tibetană a lui Subhuti.

Numele lui complet este Tse Dang Denpa Rab Jor.

„Cel ce are viață” înseamnă că viața este înaintea lui. Unii traduc acest lucru „plin de vitalitate”. Art Engel, care este autoritatea în limba tibetană, spune: „Cel care are viața înaintea lui”, ceea ce înseamnă ca este un călugăr junior.

Buddha stă, înconjurat de călugări și de Bodhisattva. Toți Bodhisattva sunt descriși ca „ființe mari”, adică sunt foarte avansați și foarte sfinți, și tocmai un călugăr junior se ridică și pune o întrebare.

În multe sutre se începe cu o scenă asemănătoare. În Sutra inimii, de exemplu îl avem pe Shariputra.

Așa cum Shariputra nu era călugăr junior, nici Subhuti nu este junior. Este ca și când ar fi junior. În cea mai mare parte a sutrei el apare „călugărul junior”, dar pe la mijlocul sutrei, Subhuti spune despre el însuși că este Arhat.

Un Arhat nu este un junior. Arhat este cel care a ajuns la Nirvana. De fapt, unii comentatorii spun că este chiar un înger tantric care vine, așa cum Buddha vine la noi pentru a ne da învățăturile după cum ni se potrivesc, așa și Subhuti se deghizează în călugăr junior și întreabă pentru noi toți.

În Sutra Inimii, de exemplu, Buddha nu vorbește deloc, ci stă doar în meditație. Apoi scrie – prin puterea lui Buddha, călugărul Shariputra se ridică și întreabă. Cel ce răspunde la întrebare este Bodhisattva Chenresik. Doar la sfârșitul sutrei, Buddha se trezește din meditație … Ca și când se trezește din meditație. De ce, ca și când?  Pentru că Buddha se află mereu în meditație. El doar „se face” că iese din meditație, în funcție de ceea ce se potrivește discipolilor. Întreaga sa carieră – este de a aduce binecuvântare altora.

« Apoi se trezi Buddha din starea lui profundă de meditație și se îndreptă spre marele Bodhisattva, mărețul Avalokiteshvara, stăpânul puterii și îi binecuvântă spusele: „Adevărat este”. „Adevărat este.”, spuse el. „Adevărat este” spuse din nou. »

Deci, Subhuti ca și Shariputra sunt îngerii care vin și joacă aceste roluri pentru ca să pună pentru noi întrebările. 

 

Cine este cel care povestește sutra?

Sutra Inimii începe cu cuvintele:

Dike daki tupey du chik na

”Așa am auzit odată această învățătură”.

Cine spune asta? Bineînțeles că nu Buddha, spune asta. Deci cine? Cineva care a auzit-o, iar cuvintele lui confirmă autenticitatea sutrei. Deci, cineva care a avut abilități spirituale, a spus aceste cuvinte, care mai târziu au fost confirmate și de alții, și mult mai târziu au fost scrise. Această primă frază este exterioară Sutrei, si este ștampila de garanție/autenticitate a Sutrei, și anume că ea este spusă de Buddha.

A doua întrebare care se pune este: Cine este cel care povestește? Este similară întrebării: Cine a scris Cartea Genezei?

 

Cine mai era acolo?

La începutul sutrei, este descrisă scena în care Buddha este înconjurat de un grup mare de călugări care stau de o parte a lui Buddha, și un grup mare de Bodhisattva care stau de cealaltă parte a lui.

La sfârșitul sutrei, după ce Buddha termină de vorbit, se spune:

”Atunci vârstnicul călugăr Subhuti s-a bucurat în inima sa”,

A devenit brusc un călugăr în vârstă,

„Și astfel se bucurară toți Bodhisattva, și cele patru grupe de discipoli – călugării și călugăritele, bărbații care și-au luat jurămintele pe viață și femeile care și-au luat jurămintele pe viață.”

Dacă la începutul sutrei au fost menționați toți Bodhisattva, cele patru grupuri de călugări și călugărițe, bărbații care și-au luat jurămintele pe viață și femeile care și-au luat jurămintele pe viață nu au fost menționați de la început, ci doar la sfârșitul sutrei.

Apoi scrie:

„Întreaga lume s-a bucurat: zeii, oamenii, semizei, și chiar și spiritele. Cu toții
 s-au bucurat și au slăvit ceea ce Buddha a vorbit”.

Adică, cu toții erau acolo!

Marii Lama spun că de fiecare dată când se strâng oameni să asculte Dharma, și învățătorul transmite sensurile scrise în această Sutra, în toată Prajna Paramita și în Dharma, toate aceste entități sunt prezente: zeii, semi-zeii, toți Buddha și Bodhisattva.

 

Există ființe iluminate?

Ne este greu să credem că există asemenea ființe, pentru că nu le vedem. Și acest lucru este și cam greu de dovedit, dar vă voi da o direcție de gândire.

–   Dacă există o astfel de cale spre iluminare pe care ne-a transmis-o Buddha,

–   Dacă este adevărat că sunt oameni careau practicat puțin calea, și

–   Dacă există o cale de urmat, nu avem niciun motiv să credem că nu se pot face pe ea multe progrese, nu este așa? Putem întâlni practicanți mai avansați, în care putem să distingem anumite calități spirituale pe care le-au dobândit. Poate că sunt puțin mai puri, mai liniștiți, sau puțin mai nervoși decât noi.

–   Și dacă este posibil de a progresa, nu avem niciun motiv să credem că nu se poate progresa și mai mult.

–   Dacă se poate progresa foarte mult, nu există niciun motiv să credem că nu se poate ajunge la starea lui Buddha.

–   De aceea a presupune că nimeni nu a ajuns la starea lui Buddha este puțin cam exagerat.

Dacă progresul este posibil pe cale, atunci există probabilitatea ca cineva să o și finalizeze, cel puțin unul. Și dacă cel puțin unul a terminat calea, atunci el are abilitățile lui Buddha: știe simultan tot ceea ce este în mintea fiecăruia dintre noi, are compasiune și iubire infinită, ce depășește cu mult pe cea care o avem pentru noi înșine, și dacă i-am cere să vină la noi, nu ar veni? El are capacitatea de a veni imediat la noi toți. De ce nu? Deci, cu toate că nu-i putem vedea și este greu de dovedit, această logică spune să nu excludem această posibilitate așa de repede. Lăsați-o deoparte pentru moment.

Marii Lama, Ken Rinpoche, și în multe scrieri tantrice și sutrice, spun că atunci când este predată Dharma, ființele iluminate sunt prezente.

Aceste ființe vin ca să ajute elevii să primească o lecție reușită deoarece învățătura este foarte sfântă și poate să-i scoată din suferință.

Cum îi ajută pe elevi să primească o lecție bună? În mai multe moduri:

a. Ele pot să-i ajute în a-și depăși lipsa de atențieși tot felul de afecțiuni mentale care pot interveni.

b. Ele influențează opinia învățătoruluiși îl obligă să predea bine. Ele vorbesc elevilor prin învățător. Cu cât elevul este mai serios și mai sincer pe cale, cu atât lecția este mai reușită. Lecția este pentru elev și nu pentru învățător. Învățătorul este gol de orice natură. Elevul aude înțelepciunea venind din gura învățătorului, iar aceste entități de lumină îl ajută.

De aceea, o lecție de Dharma între profesor și elev față în față, nu este la fel cu a sta  singur cu o carte de Dharma sau chiar ascultând înregistrări Dharma. Este bine să ascultați o înregistrare dacă nu aveți altă cale de a veni la o lecție față în față, dar o lecție față în față este cu totul altceva. În cadrul unei lecții, există o transmisie directă a Dharmei care nu vine din citirea unei cărți. Și nimeni în întreaga istorie, nu a ajuns vreodată la iluminare prin citirea de cărți sau prin a asculta înregistrări. Pe de altă parte, oamenii au ajuns la iluminare aflându-se într-o lecție față în față și acest lucru este sugerat în această scenă.

 

Prosternarea lui Subhuti

Subhuti întreabă:

„O, Buddha, Învingătorule – tu, Cel Astfel Plecat….

„Tu cel astfel plecat” sau “cel astfel ajuns” este numele lui Buddha, iar acest „astfel” înseamnă adevărul suprem. În limba tibetană se spune „de”, adică „asta” sau „care a ajuns la asta” sau „așa“. În limba engleză se folosește cuvântul suchness, cel care a ajuns la cunoaștere, a ajuns să înțeleagă cum sunt lucrurile.

”O, Buddha, Învingătorule – tu, Cel Astfel Plecat , Distrugător al Gândurilor Dăunătoare, Cel Ajuns la Iluminarea Completă …”

Mai mult de atât, Buddha nu numai că a ajuns acolo, adică a perceput vacuitatea, dar și-a distrus toate afecțiunile mentale la un nivel superior – o persoană care a perceput vacuitatea se va folosi de conștientizările lui pentru a-și elimina toate afecțiunile mentale, după care va deveni Arhat. El nu este încă un Buddha în acest stadiu.

Apoi Subhuti spune: tu ești „Cel Ajuns la Iluminarea Completă “, tu ești un „Buddha perfect“.

O, Buddha, Învingătorule – tu, Cel Astfel Plecat , Distrugător al Gândurilor Dăunătoare , Cel Ajuns la Iluminare Completă – Cel care ai dat atât de multe învățături binefăcătoare discipolilor cu privire la calea de urmat către  compasiune, acelor mărețe și sfinte ființe. Toate îndrumările pe care tu, Buddha, ni le-ai dat vreodată nouă, elevilor tăi, ne-au fost de mare ajutor .

Și tu, Cel Astfel Plecat , Distrugătorul Gândurilor Dăunătoare, Cel Ajuns la Iluminare Completă – Cel care ai instruit la fel de bine discipolii oferindu-le direcția clară. Indiferent de direcția clară pe care ne-ai oferit-o, O, Învingătorule, a fost un lucru minunat . Aceasta, O, tu cel aflat în plăcere, este cu adevărat, un lucru minunat.

Ce înseamnă „aflat în plăcere“? Despre ce plăcere este vorba? Ea este plăcerea iluminării complete, care nu are egal în întreaga lume și în afara ei.

–   Există plăcerea concentrării meditative, este plăcerea simțită atunci când corpul vă ascultă complet. Dacă îi spunem minții să stea nemișcată timp de patru ore, ea nu se va mișca patru ore. Mintea ne ascultă complet. Dacă îi vom spune minții: „acum te concentrezi pe cana asta patru ore”, ea va face ce i-am spus. Concentrarea este însoțită de o plăcere fizică și psihică extraordinară.

–   Plăcerea concentrării meditative este nimic față de plăcerea Nirvanei. Plăcerea Nirvanei este atât de mare, este atât de tentantă, încât cei care intră în meditația care poate să-i ducă la Nirvana nu vor să mai iasă din ea. Înalții Bodhisattva au astfel de meditații. Dacă ei se află pe Calea cea Mare, nu vor să rămână în Nirvana, vor să ajungă la iluminare, de aceea pun pe cineva de pază care să nu-i lase să mediteze prea mult, pentru că plăcerea este atât de mare.

–   În sutra se vorbește despre plăcerea iluminării totale, care este la un alt nivel. Despre asta vorbim și acolo aspirăm.

Apoi, Subhuti puse următoarea întrebare: „O, Învingătorule , ce va fi cu cei care au reușit să urce cu succes pe calea compasiunii ?”

Calea compasiunii este numele dat scopului înalt, în care ne dezvoltăm compasiunea în inimile noastre, pentru a ajunge la iluminare în beneficiul tuturor ființelor.

Subhuti pune trei întrebări:

1. 1. Cum ar trebui ei să-și trăiască viața?
   2. Cum ar trebui să practice?
   3. Cum ar trebui să-și păzească gândurile?

Cum ar trebui să-și direcționeze gândurile.

Vom spune doar câteva cuvinte despre asta.

“A-și păzi gândurile” este o etapă în care persoana deține deja controlul asupra gândurilor sale. Deci, este un practicant foarte avansat, care își poate direcționa gândurile. Spre ce? Spre perfecțiunea înțelepciunii.

Întrebarea următoare este: Cum ar trebui să se practice pentru a atinge acest nivel ridicat de meditație? Cum se face meditația? Și apoi el întreabă cum ar trebui să-și trăiască viața?

 

Cum ar trebui să ne trăim viețile?

De ce pune această întrebare?

Pentru că fără a ne organiza corect viața, nu ne putem dezvolta practica meditației. Dacă fugim în permanență după plăcerile lumești, și vrem să vedem fiecare film și spectacol și să mergem în fiecare călătorie și să fim la toate nunțile, când vom face meditație?

a. Este nevoie de mult efort și timp.

b. Și este nevoie de o minte liniștită.

Dacă citim permanent toate ziarele și mergem la toate spectacolele, ne întâlnim cu toți prietenii, vorbim la telefon cu toată lumea întreagă – când vom avea liniștea necesară pentru a dezvolta meditația? Deci, dacă vrem să ajungem la iluminare, să vedem mai întâi cum ne trăim viața acum?

Mintea care este cu noi în meditație este aceeași minte cu care trăim. Este același corp și aceeași minte care vine cu noi în meditație.

Dacă nu ne liniștim viața, nu vom avea nicio șansă să reușim în meditație. Dacă nu ne schimbăm prioritățile din viața noastră și nu o facem să devină importantă pentru a ajunge la iluminare pentru toată creația, pentru că ființele suferă acum și nu știm cum să le ajutăm, atunci vom continua să fugim după toate inutilitățile și voi ajunge ca toți ceilalți.

Viața este defectuoasă și apoi murim. Acesta este viitorul nostru. Acesta este sfârșitul poveștii noastre. Pot exista urcușuri și coborâșuri, dar este tragică la sfârșit, asta în cazul în care nu vom face ceva în această privință.

Iar Buddha vine și ne spune că putem face ceva. De asta suntem aici. Este ceva de făcut. Lucrurile nu trebuie să fie așa. Este o greșeală că sunt așa. Cine a făcut greșeala? Noi. Suntem învăluiți de ignoranță, nu înțelegem realitatea noastră, și după ce că nu o înțelegem, reacționăm așa cum reacționăm și continuăm să învârtim roata suferinței.

Deci, este cale de ieșire. Dar, înainte de asta, trebuie să ne direcționam viața, să ne schimbăm prioritățile pentru a putea urca pe cale.

În textul „Sursa binefacerilor mele” este un verset care spune:

Binecuvântează-mă să percep că este o curată nebunie
Să fug după bunuri materiale care niciodată nu mă satisfac.
Precum trestia fragilă mă susțin,
Iar natura lor e înșelătoare, sursa tuturor suferințelor ele sunt.
Te rog, ajută-mă să pot simți pe deplin
Acel dor intens pentru fericirea de libertate.

Prima etapă a practicii noastre în acest moment este ceea ce este scris în această rugăciune.

–   Ce fel de viață trăim? Care sunt prioritățile noastre? Cât risipim din timpul nostru?

–   Cât de conștienți suntem că această viață se scurge de la o clipă la alta, și nu mai putem da timpul înapoi? Nu putem adăuga nici măcar o clipă în plus vieții noastre, iar într-o zi ea se va termina. Și ce am făcut între timp?

Majoritatea oamenilor mor cu sentimentul că și-au ratat viața. Asta se spune la începutul rugăciunii: ”Hei, trezește-te! Viața este scurtă și rară. Folosiți-vă de ea”.

Lama Dvora Hla citează în continuare un pasaj din cartea lui Dalai Lama despre tantra, în care este descris modul în care suferim.

Trăim într-un ocean al existenței ciclice, a nașterii și a morții. Un ocean adânc și vast, în care pribegim miliarde și miliarde de eoni. Iar și iar suntem tulburați de afecțiunile mentale: ale dorinței, poftei și urii și care ne atacă ca rechinii.

Părțile noastre fizice și mentale sunt determinate de consecințele acțiunilor trecute și de afecțiunile mentale care se află în curentul nostru de conștiință. Acestea, servesc drept bază pentru suferința noastră prezentă și la rândul lor ele sunt cauza următoarelor noastre suferințe. Și atâta timp cât această existență ciclică, această existență în roata suferinței, va continua, vom avea multe gânduri de suferință în sensul de nemulțumire permanentă: „Dacă fac asta, ce vor spune alții despre mine? Când văd ceva plăcut, îmi spun: „Oh, dacă aș putea să-l obțin.” Când văd că cineva reușește, atunci sunt plin de invidie și gelozie, nu pot suporta faptul că îi merge bine, și îmi spun: „De ce nu eu?” În loc să mă bucur de bucuria lor. Dacă văd pe cineva atractiv, bărbat sau femeie, vreau imediat să am o relație cu el/sau cu ea, și nu mă mulțumesc cu o relație temporară, îl vreau pentru totdeauna. Și atunci, când suntem deja cu aceeași persoană, începem să dorim pe altcineva. Și când întâlnesc pe cineva de care nu-mi place, mă enervez, și încep să mă cert cu el, pentru lucruri mărunte și prostești. Sau întâlnesc pe cineva care mă urăște și imediat simt nevoia să plec de lângă el.

Zi și noapte, noapte și zi, ne petrecem viața în compania afecțiunilor noastre mentale și ne creăm în mod constant dorința pentru ce ne place, și aversiunea și supărarea pentru ce nu ne place și continuăm în acest fel chiar și în visele noastre. Nu ne putem calma niciodată suficient, iar mintea noastră este plină permanent de otrăvurile dorinței, poftei, repulsiei și urii.

Aceasta este descrierea minții în Samsara, o minte prizonieră în închisoarea afecțiunilor mentale. Nu deținem niciun control. Afecțiunile mentale ne controlează. Mintea noastră nu este liberă și, desigur, nu are nici iluminare.

Toată această descriere ne-a dat-o o persoană iluminată care s-a eliberat din închisoare, este pe deplin liber. El ne privește și spune: „Oh! Nu au nicio clipă de liniște”.

De ce? Pentru că nu înțeleg ce se întâmplă cu ei, își creează permanent cauzele viitoarei suferințe, și asta pentru că nu știu să reacționeze corect la ceea ce li se întâmplă. Ei nu înțeleg deloc de unde vin lucrurile care li se întâmplă. De ce nu pot tolera această persoană? De ce mă enervează? De ce nu încetează să vorbească când vreau și eu puțină liniște? Cum se întâmplă de primesc ceea ce nu vreau și nu primesc ceea ce vreau?

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.