A ucide supărarea
Conform capitolului „Răbdarea” al cărții
„Ghidul de viață a războinicului spiritual” scrisă de către maestrul Shantideva
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli
Lecția 1-a
Motivația învățării
În viața noastră atât la nivel personal, cât și la nivel social, politic, național sau internațional, întâlnim suferință care provine din agresiune, violență, mânie, sentimente grele, ură, iritabilitate, pierderea răbdării.
Avem o întreagă gamă de astfel de sentimente, începând cu a ne enerva și sfârșind cu dușmanii care vin și ne atacă. Și toată această gamă este relevantă pentru fiecare dintre noi.
Aceasta este forța motrice din spatele acestui studiu. Înțelepții antici despre care vom vorbi în scurt timp, datorită compasiunii și înțelepciunii lor, au încercat să ne ofere cunoștințele și instrumentele necesare pentru a ne scoate din acest labirint.
Există acte de ostilitate între popoare și sunt victime într-o parte și sunt victime în cealaltă parte, sunt cei care jelesc și într-o parte și în alta. Se fac înmormântări și pomeniri. Liderii vin, țin discursuri frumoase și toți strâng mâinile familiilor care suferă. Dar asta nu îi readuce pe cei dragi. Problema nu s-a rezolvat cu adevărat. După un timp, un alt act de ostilitate are loc, și mai multe familii se alătură cercului durerii.
Ceremoniile de readucere aminte sunt frumoase, dar nu ne scot din ciclul ostilității. Ele nu rezolvă problema, și nici discursurile frumoase ale politicienilor nu ajută.
Abordarea înțelepciunii asiatice antice
Abordarea înțelepciunii asiatice antice este cu totul diferită. Ea privește sursele acestei suferințe care provin din ostilitate, agresiune, violență, furie etc. și le caută în interior, în inimile noastre.
Dacă ne uităm la agresiuni sau la acte de violență, fie la nivel de popor, fie la nivel personal – cineva m-a atacat, cineva m-a lovit, cineva m-a insultat, cineva a țipat la mine – putem împărți reacțiile noastre în două tipuri. Desigur, că în general există mai multe variații.
Două tipuri de reacții:
1. Metode de prim ajutor – tratarea daunelor cauzate.
S-au produs daune, vătămări, pierderi sau insulte, și ca rezultat cineva a fost rănit. Poate eu sunt cea rănită, sau poate țara mea a fost rănită. Deci avem o gamă întreagă pe tărâm emoțional. Acum ce facem cu sentimentele grele care apar, cu resentimentul, furia, insulta, cu toată această scară a emoțiilor? În budism există o serie de învățături, despre care vom vorbi mai târziu în acest seminar.
S-a întâmplat ceva neplăcut. În loc să privim acest lucru ca pe o pedeapsă căzută din cer, va trebui să vedem dacă există ceva de învățat din ea. Poate că am acționat greșit, poate am reacționat greșit. Încercați să vedeți inamicul vostru ca pe un profesor. Încercați să-l vedeți ca pe cineva care vă ajută. Dacă sunteți un practicant spiritual, poate că vă ajută în practica voastră, poate vă împinge înainte într-un mod mascat pe care nu îl înțelegeți în prezent, iar în viitor vă va deveni clar.
Deci, există multe astfel de practici, inclusiv în budism, inclusiv în diferitele învățături de yoga, care ne ajută să progresăm, ne ajută să dobândim înțelepciunea. Ele ne ajută să reacționăm într-un mod mai inteligent, cu mai puțină isterie, cu mai puțină panică, într-un mod care să nu agraveze daunele, astfel încât să ne calmăm puțin spiritele și să ne promoveze. Și poate, că vom vedea cu adevărat ce anume a încercat celălalt să ne învețe. Deci, în această categorie intră aceste atitudini de reconciliere, de a putea vorbi despre asta, de a încerca să ne simțim cumva mai bine față de ceea ce s-a întâmplat deja.
Aceste metode le numim metode de prim ajutor, dar ele nu sunt metode supreme. Daunele se întâmplă. Ele vin de undeva. Nu știm exact de unde vin. Ne gândim că nu merităm ca cineva să țipe la noi. Și acum ce vom face? Cum vom reacționa cu înțelepciune? Cum vom reacționa cu compasiune? Cum vom reacționa cu dragoste? Etc.
După cum am menționat, aceste metode au rolul lor. Sunt de ajutor. Ele ne ajută, dar nu sunt supreme.
Aceste metode ne învață cum să facem față situațiilor dificile – dar nu ne învață cum să le eliminăm, cum să le împiedicăm din capul locului să mai vină.
2. Metoda supremă
Există o a doua grupă de metode pe care le vom numi metodele supreme. Ele sunt supreme prin faptul că vin să ne învețe cum să prevenim situațiile dificile și nu cum să le facem față mai bine, astfel încât ele să nu mai apară deloc în viața noastră. Dar pentru asta va trebui să înțelegem de unde apar.
Ceea ce susținem este faptul că nu înțelegem bine cauzele acestor situații de conflict. De ce spunem asta? Pentru că în viața noastră continuă să apară acte de violență și agresiune. Faptul că supărarea/mânia continuă să urce în noi, sau că ne simțim în continuare ofensați, nemulțumiți, jigniți, răniți sau nedreptățiți – toată această gamă de sentimente, emoții și gânduri care continuă să ni se întâmple, chiar dacă nu le dorim, indică faptul că nu am înțeles de unde provin. Pentru că dacă am fi înțeles cu adevărat de unde provin, atunci am fi știut deja cum să le evităm. Nimeni nu vrea necazuri în viața lui. Nimeni nu le caută în viața lui.
Abordarea celei de-a doua grupe de metode este complet diferită de prima. Cea de a doua grupă nu se preocupă de cum să facem față situației când s-a întâmplat deja, ci ea caută cauzele ei. Dacă doriți, putem spune că aceasta este o abordare științifică. Este o abordare care caută cauzele acestor necazuri care se întâmplă în viața noastră, la nivel personal sau la nivel social, național și așa mai departe.
Deci, dacă prima grupă de metode ne poate oferi în cazul cel mai bun o soluție temporară, o soluție care ușurează situația, o soluție care vine din iubire și compasiune, cea de a doua grupă ne oferă soluția supremă. Nu va mai fi nevoie de a mai reacționa la ceea ce se întâmplă, pentru că nu se va mai întâmpla.
Textele pe care se bazează acest studiu
Acest studiu se bazează în principal pe faimoasa carte a maestrului Shantideva. Maestrul Shantideva a fost un mare înțelept indian care trăit în secolul al VIII-lea, în India. Semnificația numelui său este foarte interesantă.
Shanti înseamnă pace sau liniște.
Deva înseamnă înger.
Adică, îngerul păcii. Acesta este semnificația numelui Shantideva.
În limba tibetană i se spune:
Shiwa Hla
Shiwa ― pace,
Hla ― înger.
După cum vedeți, în toate aceste cursuri apar cuvinte în limba tibetană, pentru a vă da un indiciu că aceste învățături vin pe o linie autentică. Ele nu au venit de la cineva din curentul new age care a inventat o metodă nouă de cum să ieșim din suferință. Aceste învățături au fost testate de multe generații. Oamenii le-au practicat sute de ani, și au ajuns la rezultate, reușind să elimine suferința din viața lor. Așa că merită să învățăm de la ei.
Cartea a fost scrisă inițial în sanscrită și apoi a fost tradusă în tibetană acum mai bine de o mie de ani și ea este bine cunoscută în cultura budistă.
În limba sanscrită se numește Bodhisattvacharyavatara.
Bodhisattva
Bodhisattva este un om sfânt. În limba română îi vom spune războinicul spiritual. Bodhisattva este o persoană plină de iubire și compasiune față de toate ființele ce există, care se antrenează permanent pentru a-și desăvârși virtuțile, din dorința profundă de a le ajuta să iasă din suferință.
Și haide, să vedem ce facem noi pentru alții! Să spunem că întâlnim pe cineva flămând. Ce facem? Îi dăm de mâncare. Sau întâlnim pe cineva care are nevoie de un adăpost. În acest caz, ori îl adăpostim, ori îl ajutăm să-și găsească un adăpost. Iar unii dintre noi fac asta la nivel mare. Poate că adăpostesc grupuri de oameni, sau hrănesc mulți oameni, sau îngrijesc bolnavi, și așa mai departe.
Să luăm de exemplu, doctorul. Oamenii merg la el cu diverse boli, doctorul îi tratează, se fac bine, iar după un timp se întorc din nou la doctor pentru că alte boli au dat peste ei.
Ceea ce dorim să spunem este, că acest doctor care are abilitatea, profesionismul și dorința de a ajuta – este limitat în cât de mult poate ajuta. De câte persoane poate avea grijă? Să spunem că medicul are multă compasiune față oameni și organizează diferite secții de tratamente pentru ei. La câte grupuri de oameni poate face față?
Capacitatea noastră este limitată. Putem să hrănim, să dăm adăpost, sau să vindecăm oameni, dar suferința vieții revine din nou. Vin războaie, foamete și boli. Suntem limitați în capacitatea noastră de a ajuta oamenii.
Un Bodhisattva, care are multă compasiune și înțelege acest lucru, nu se mulțumește cu atât. El spune: „Trebuie să învăț cum să scot oamenii din suferință la un nivel din ce în ce mai înalt”. Apoi continuă să se antreneze în practici specifice pentru a-i putea ajuta în modul suprem. Și nu pentru a le rezolva lipsurile lor, ci pentru a le eradica. Nu pentru a le trata bolile, ci pentru a le eradica. Și așa mai departe. Acesta este Bodhisattva.
În limba tibetană, unui Bodhisattva i se spune:
JangChub Sempa
Jangchub = iluminare,
Sem = minte.
Cuvântul Bodhi în sanscrită înseamnă minte iluminată. Iar cuvântul Sattva înseamnă entitate.
Așadar, s-ar putea crede că este vorba de o „ființă iluminată”, dar nu acesta este adevăratul sens. Bodhisattva nu este încă o entitate iluminată, dar este pe calea spre iluminare.
Cuvântul Pa aici înseamnă războinic. Iar Sem după cum am spus înseamnă minte, conștiință. Tibetanii au tradus cuvântul Bodhisattva ca fiind Războinicul Spiritual.
Charya înseamnă acțiuni,
Avatara ― intrare.
Deci, putem traduce Bodhisattvacharyavatara – Ghidul de viață al războinicului spiritual.
În limba tibetană:
Jangchub Sempa Chupa La Jukpa
Ceea ce înseamnă Ghidul de viață a războinicului spiritual.
Puțin despre viața maestrului Shantideva
Această carte a fost scrisă în secolul al optulea de către maestrul Shantideva. Se povestește că a fost fiul unui rege în India antică. Regele și-a dorit ca fiul său să-l urmeze pe tron, dar tânărul prinț Shantideva, nu a fost atras de regat și nici de a fi prinț. Când a murit tatăl maestrului Shantideva, toți oamenii regatului l-au implorat pe prinț să devină rege. Datorită faptului că maestrul Shantideva a practicat calea unui Bodhisattva în multe dintre viețile sale anterioare, el nu avea nicio dorință de a trăi o viață regală, dar, cu toate acestea, a fost de acord cu solicitarea oamenilor regatului, deoarece nu voia să-i întristeze. Cu o noapte înainte de încoronarea sa, el a avut un vis. În visul său, l-a văzut pe Manjushri stând pe tron și spunând: „Fiu-le, acesta este tronul meu și eu sunt învățătorul tău. Ar fi nevrednic să ne așezăm pe același tron”. Când s-a trezit din somn, și-a dat seama că este nepotrivit să conducă regatul, și fugi de la palat.
Manjushri este întruchiparea înțelepciunii în budism. Povestea spune că Shantideva a avut multe viziuni ale lui Manjushri. Și cu adevărat Manjushri a fost învățătorul său, care i-a transmis multe învățături. Manjushri în reprezentările budiste apare portocaliu, ținând o floare de lotus într-o mână pe care este așezată o carte. Cartea simbolizează înțelepciunea. În cealaltă mână, el ține o sabie în flăcări, cu care taie ignoranța noastră, aducându-ne înțelepciune.
Așa că vede în visul său pe Manjushri așezat pe acest tron. În tradiția budistă, un discipol serios nu se așază niciodată pe scaunul profesorului său, datorită respectului profund pe care îl are față de acesta. Maestrul Shantideva își dă seama că nu trebuie să se așeze pe tronul regal. Așa că dimineața când se trezi, fugi de la palat, lăsând totul în urma lui și devine călugăr.
În India antică, regele era un rege absolut. Totul îi aparținea. Toate comorile statului erau ale lui. Toți oamenii erau sclavii lui. Toate femeile erau la dispoziția sa. Absolut totul aparținea regelui. Iar maestrul Shantideva a ales să renunțe la toate acestea și să devină călugăr. În cele din urrmă ajunge la mănăstirea Nalanda, care pe vremea aceea era ca și Harvard-ul de astăzi, una dintre cele mai mari universități monastice, iar acolo devine călugăr.
Bu su ku
În acele vremuri, mănăstirile erau susținute de regii locali și de oameni. Oamenii donau și regii le sprijineau, așa că era obligatoriu ca cei din mănăstiri să fie călugări buni. Călugării trebuiau să studieze bine, să mediteze bine, să-și păstreze moralitatea cât mai pur și așa mai departe. Cei care conduceau mănăstirea erau foarte atenți față de călugări, iar dacă vreunul nu se comporta cum trebuie atunci, încercau să scape de el cât mai repede de teamă că vor pierde sprijinul dat mănăstirii.
Maestrul Shantideva, care nu se numea atunci așa, nu i-a impresionat prin comportamentul său și a primit porecla Bu Su Ku.
De ce l-au numit așa? Bu Su Ku înseamnă trei acțiuni: a dormi, a mânca și a merge la toaletă. Și așa și-a petrecut viața în mănăstire. Cei de la conducerea mănăstirii au decis că maestrul Shantideva nu este vrednic de a mai rămâne în mănăstire și că este timpul să scape de el. Dar pentru că ei sunt călugări, și nu vor să acționeze agresiv față de nimeni, au decis să-l pună într-o situație jenantă pentru a-l face să plece singur.
Obiceiul era ca o dată pe săptămână, fiecare dintre călugări trebuia să predice în fața publicului. Călugărul trebuia să stea pe un scaun pe podium și să predice. Conducerea a decis să-l lase pe maestrul Shantideva să predice, crezând că fiind atât de leneș, probabil că nu are nimic important de spus, și în acest fel se va face de rușine, iar atunci vor avea justificarea de a scăpa de el. Și pentru a-l stânjeni și mai mult, i-au pus un scaun foarte înalt, fără să pună alături de el câteva trepte pe care să se suie.
Povestea spune că maestrul Shantideva a pus mâna pe scaun și dintr-o săritură s-a așezat pe el cu multă ușurință. Desigur, că publicul a simțit că ceva era diferit.
Maestrul Shantidwa îi întreabă: Ce vreți să vă învăț? Ceva ce Buddha a predat deja sau ceva de-al meu? Bineînțeles, că din moment ce nu aveau nici o părere despre el, au spus „ceva de-al tău”.
Maestrul Shantideva le-a dat învățătura acestei cărți, Bodhisattvacharyavatara, în sanscrită.
Oamenii ascultând învățătura, au rămas uimiți de frumusețea ei. Desigur, că cei care puseseră la cale planul să-l dea afară, și-au dat seama că au făcut deja o mare greșeală în atitudinea lor disprețuitoare. Maestrul Shantideva era un practicant secret. Deși în timpul zilei dădea impresia că era leneș, el practica noaptea. Era un tantric care practica noaptea în secret. Încă din tinerețe, maestrul Shantideva s-a dovedit a fi un mare maestru.
Cartea are zece capitole. Primele opt capitole ale cărții descriu modul în care trebuie să practice un Bodhisattva pentru a atinge nivelurile înalte de realizare a înțelepciunii și compasiunii, astfel încât să-i poată ajuta pe ceilalți. Al optulea capitol este despre meditație și cel de-al nouălea capitol este despre înțelepciune.
Înțelepciunea divină
Și înțelepciunea vorbelor sale era atât de sublimă, încât se spune că în timp ce preda începe să se ridice ușor în aer, înălțându-se tot mai sus deasupra scaunului. Unii dintre călugării seniori, care aveau abilități supranaturale datorită practicii lor meditative serioase, reușesc să-l audă de departe. Între timp, maestrul Shantideva dispare, iar între călugării încep discuții aprinse despre numărul de capitole, nouă sau zece. Călugării care reușiră să audă de departe învățătura maestrului Shantideva susțineau că există și un al zecelea capitol.
Mai târziu, călugării s-au dus să-l caute, și l-au găsit la două sute de mile distanță, în sudul Indiei. Ei și-au cerut scuze în fața maestrului, rugându-l să se întoarcă, dar el le-a răspuns „nu, mulțumesc”. Atunci călugării l-au rugat: „Măcar dă-ne această carte minunată. Unde o putem găsi?” Așa că spune: „Am pus-o printre țiglele de pe acoperiș, în camera în care mă aflam. O puteți găsi acolo”.
Deci aceasta este povestea cărții.
Cele șase perfecțiuni
În capitolele cărții sunt descrise virtuțile înalte pe care un Bodhisattva le dezvoltă pentru a ajunge la perfecțiunea sublimă a unei ființe iluminate. Aceste virtuți sunt numite „perfecțiuni”. Există o anumită ordine în această dezvoltare.
a. Se începe prin dezvoltarea generozității. Aceasta este prima practică a unui Bodhisattva.
Interesant este faptul că, atunci când citim cartea, nu există un capitol anume dedicat generozității. Există cinci capitole care sunt destul de generale și includ tot felul de lucruri, dar nu neapărat generozitatea. Pe de altă parte, în ultimul capitolul, zece, este descrisă generozitatea la un nivel uimitor.
b. Cea de-a doua practică a unui Bodhisattva este comportamentul moral sau etic. Și aici există diferite grade de etică și diferite niveluri de jurăminte, legate de comportamentul propriu, sau de comportamentul față de celălalt, cum să învățăm să nu facem rău altora, cum să fim buni cu alții și cum să ajungem la iluminare rapid.
Este adevărat că există o ordine între aceste perfecțiuni, dar asta nu înseamnă că dacă începem să ne dezvoltăm generozitatea nu mai ținem seama de comportamentul moral. Practica se face în același timp, dar accentul se pune la început pe generozitate, apoi pe moralitate și așa mai departe.
c. Cea de a treia practică este răbdarea.
d. A patra este bucuria efortului. În această carte există un capitol întreg dedicat acestei perfecțiuni. Maestrul Shantideva ne învață cum să facem asta, cum să nu fim doborâți atunci când ne confruntăm cu dificultăți și cu siguranță pe calea spirituală ne vom confrunta cu dificultăți.
e. A cincea perfecțiune este perfecțiunea concentrării sau a meditației. De a aduce meditația la stadii foarte, foarte înalte.
f. Și cea de-a șasea perfecțiune este perfecțiunea înțelepciunii – capitolul nouă al cărții, care, așa cum s-a spus, este atât de sublimă, încât maestrul a început să zboare.
În acest seminar ne vom concentra asupra capitolului șase, despre răbdare, cea de a treia perfecțiune.
Ce este răbdarea?
Răbdarea este arta de cum ar trebui să reacționăm în fața situațiilor dificile și cum să le eliminăm, astfel încât ele să nu se mai întâmple deloc. Răbdarea este la nivelul de prim ajutor.
Cine este adevăratul adversar?
Maestrul Shantideva, după cum vom vedea, este un logician strălucit. Multe versete în capitolul său apar sub forma unor dezbateri cu un adversar imaginar. Și dacă ne uităm atent, acest adversar cu care se ceartă este de fapt mintea noastră. Mintea noastră este cea care combate această înțelepciune, pentru că este cufundată în egoism și nu vrea să vadă adevărul. Dacă l-am fi văzut, nu ar mai fi fost nevoie să suferim. Maestrul Shantideva ne ajută să combatem toate argumentele și justificările pe care le inventăm pentru noi înșine care ne îndreptățesc să fim supărați sau ranchiunoși pe cineva.
Există cineva aici care nu s-a supărat niciodată pe nimeni? Se poate întâmpla așa ceva?
Dacă ne-am supărat cândva pe cineva și am mers la a terța persoană, și am încercat să-i explicăm de ce ne-am supărat, de multe ori ea nu înțelege asta. De ce? Deoarece ea nu înțelege? Nu! Pentru că nu are sens. Supărarea nu este niciodată logică. Nu există niciodată vreo justificare logică pentru a fi supărat. De aceea ne este atât de greu să-i explicăm cuiva supărarea noastră.
Toate războaiele din lumea noastră vin de la noi
Dacă mergem pe ideea de la început, energia sentimentului care apare în noi atunci când suntem atacați personal, sau răniți, sau insultați de cineva, când nu suntem lăudați sau când suntem bârfiți sau orice altceva, este aceeași energie de a lovi înapoi, de a plăti cu aceeași monedă. Această energie este cea care vine să atace popoarele. Exact aceeași energie, doar la o scară diferită. Este făcută din aceeași materie. Și alți înțelepți din tradiția yoga spun, de asemenea: „Vrei să elimini toate acestea din mediul tău, din societatea ta, din țara ta, din lumea ta? Atunci va trebui să le elimini din tine însuți. Pentru că sunt făcute din aceeași materie”.
Dacă stau la coadă să urc în autobuz și cineva se bagă în fața mea, iar eu încep să mă enervez și să reacționez furios, nu va exista nicio șansă să existe pace în societatea mea, deoarece creez constant cauzele agresivității prin propriile mele reacții. Și vom vorbi mai târziu despre modul în care unul este legat de celălalt. Dar până când nu voi înțelege cum toate acestea vin din mine, nu am nicio speranță.
Până nu voi înțelege cum creez agresivitatea, nicio conferință de pace nu mă va ajuta, nicio contra-acțiune nu mă va ajuta, nicio ideologie nu mă va ajuta, nicio ceremonie de pomenire nu mă va ajuta, deoarece continui să produc cauzele ei.
Oameni obișnuiți și oameni superiori
În continuare vom vorbi despre două tipuri de oameni. Primul tip se numește:
Tsur Tong
Tong înseamnă a vedea.
Tsur ― ceva care vine spre mine.
Deci, Tsur Tong înseamnă o persoană care percepe lucrurile ca și cum ar veni spre ea. Sau cu alte cuvinte, vin din afara ei.
De unde ați venit voi? Ați venit de la casele voastre, fără să aveți vreo legătură cu mine. Ați apărut în fața mea și v-ați așezat aici. Eu nu vă cunosc numele și nici nu am întâlnit vreodată pe unii dintre voi. Ați venit din afara mea. Aceasta înseamnă Tsur Tong.
Deci, cine sunt acești Tsur Tong? Noi toți. Aproape cu toții vedem lucrurile în acest fel.
La cursurile de fizică, se învață cum se percepe obiectul. Concret, pentru a vedea un obiect, pe acesta trebuie să cadă lumină. Această lumină se reflectă de pe obiect și este percepută de aparatul vizual. Uitându-ne la un copac, ochii noștri absorb lumina reflectată de pe acesta: razele de lumină pătrund prin conjunctivă și cornee. Apoi, ele trec prin camera anterioară și pupilă. După care, lumina ajunge la cristalin, unde se strânge și se transferă către retina fotosensibilă (= sensibilă la lumină). Acolo se adună și se sortează informațiile vizuale: bastonașele sunt responsabile de perceperea luminii și a întunericului, iar conurile sunt responsabile de claritate și perceperea culorilor. Aceste informații se transferă la nervul optic, care le duce direct la creier, unde sunt evaluate încă o dată, interpretate și consolidate pentru a forma imaginea pe care o vedem în cele din urmă. Înțelegem că vedem un pahar, de exemplu.
Dar el nu a venit de la mine. Paharul este aici și, datorită razelor de lumină și a întregi povești, acum îl văd.
Deci aceasta este percepția noastră obișnuită. Este Tsur Tong.
Un Tsur Tong stă la biroul de lucru și își face treaba frumos și în mod responsabil. Și chiar ieri a făcut ore suplimentare pentru a-și termina lucrarea la timp. Vine șeful și îi spune: „Cum de nu termini proiectul niciodată la timp?” Atunci, la ce se va gândi el? „Ce s-a întâmplat? Nu este în regulă că-mi spune asta. Am făcut totul bine. El a venit la mine. El nu este corect.”
Pakpa
Al doilea tip, care este mai greu de găsit, se numește:
Pakpa
Pak Pa în limba tibetană este traducerea cuvântului sanscrit – Arya.
Cu toții am auzit de acest nume, care a ajuns la noi din păcate prin naziști. Naziștii au luat acest cuvânt și i-au denaturat sensul, folosindu-l în sensul superiorității rasiale.
Cuvântul Arya înseamnă o persoană superioară spiritual, dar nu are nicio legătură cu rasa. Arya este o persoană care a dobândit înțelepciune. Datorită experienței personale, înțelege de unde provin lucrurile.
Dacă desenăm paharul și omul, ce vede Tsur Tong? El vede lumina care cade pe obiect, iar această lumină care se reflectă de pe obiect este percepută de ochi. Informația ajunge la nervul optic, de acolo la creier, unde este interpretată. Lucrurile vin din afara lui spre el.
Pak Pa își dă seama că el proiectează paharul. Înțelege că este responsabil pentru tot ceea ce apare în lumea lui.
Înțelepciunea sublimă a unui Arya
Ceea ce încercăm să facem aici este să vă transmitem pe cât putem mai bine această înaltă înțelepciune a unui Arya. Toate scrierile străvechi sunt pline de această înțelepciune. În canonul tibetan există mii de astfel de texte. De asemenea, există o mulțime de scrieri indiene antice, nu în toate, dar în unele dintre ele este descrisă această înțelepciune.
Iar maestrul Shantideva încearcă să ne-o transmită în acest capitol despre răbdare.
Atunci când am împărțit metodele, în metode de prim ajutor și metode supreme, cele supreme funcționează după ce am înțeles înțelepciunea, după ce am început să trecem de la concepția asupra lumii a lui Tsur Tong la concepția lui Arya.
În concepția lui Tsur Tong, ni se întâmplă lucruri; ele nu au venit de la noi. Șeful începe să urle fără ca noi să fi făcut ceva rău. Nu am făcut nimic rău și ni se întâmplă lucruri neplăcute.
Aceasta este limbajul nostru. Spunem: „Cheile s-au pierdut”. S-au pierdut. Am stat aici, nu am făcut nimic și ele s-au pierdut. S-au pierdut în întuneric și nu în lumină. După cum vorbim, așa și gândim. Și poate fi și invers. Ne gândim așa și de aceea vorbim așa. Aceasta este cultura noastră.
Cuvântul în sanscrită pentru ochi este Aloka. Prefixul a înseamnă este ceva acolo, iar rădăcina Lok înseamnă a crea. Deci, Aloka înseamnă cel care creează exteriorul. Deci, cuvântul în sanscrită pentru ochi se bazează pe această înțelepciune străveche. De parcă ochiul ar crea. Pentru ei, nu este faptul că razele de lumină ajung la ochi, iar lumina este percepută de ochi și așa mai departe, ci că ochiul creează.
„Cum” versus „de ce”
Oare negăm legile fizicii pe care le-am învățat în liceu? Nu. În continuare, razele de lumină cad pe obiect și așa mai departe, se fac măsurători și experimente de laborator și se construiesc dispozitive bazate pe aceste cunoștințe. Nu încercăm să negăm aceste lucruri. Asta ar fi o prostie. Ceea ce vrem să spunem este că aceste legi explică cum se întâmplă lucrurile și nu de ce se întâmplă ele.
Ele explică cum, și nu explică de ce. Nu explică de ce urlă șeful la mine. Puteți spune: „Sigur că nu a dormit bine azi noapte, sau soția l-a enervat, sau nu a citit raportul pe care i l-am dat.” Puteți spune toate aceste lucruri. Dar ele nu explică de ce țipă la mine și nu la colegul meu. De ce a citit raportul lui și nu pe al meu.
Ceea ce noi afirmăm este că totul vine de la noi. Și până nu vom înțelege cum facem asta, nu vom putea elimina fenomenele, pentru că nu înțelegem cum le producem.
Înțelepciunea pe care o aduc toate aceste cărți, vine, încetul cu încetul, să ne mute spre concepția lui Pak Pa. Sunt multe de învățat, și multe de care trebuie să ne convingem. Nu este de ajuns să auzim înțelepciunea, ci să ne convingem de ea cât mai profund pentru a putea începe să acționăm diferit. Numai atunci vom avea șansa de a începe să eradicăm suferința, să eradicăm violența și supărarea din viața noastră. Să le eradicăm complet! Scopul aici, nu este de a învăța cum să facem față situațiilor sau să cum să reacționăm la ele – ci ca ele să nu mai apară niciodată!
Înțelepciunea unui Pak Pa este foarte profundă. El înțelege cum este creată realitatea.
Nu numai că înțelege că realitatea este creată de el însuși, ci înțelege și cum o creează. Iar atunci devine stăpân pe propriul său destin.
Grup Facebook