Lecția 10 – ACI 1

Cursul 1 – Cele 3 Căi Principale

înapoi la curs, ACI 1

Conform învățăturilor lui Geshe Michael,  traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 10

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții. 

Existența condiționată și vacuitatea
 
          Dacă încă nu ai realizat gândul celui iluminat
          Atâta vreme când cele două îți par a fi separate:
          Ivirea lucrurilor, existența lor condiționată, fără greș
          Și a lor vacuitate, lipsite sunt ele de orice identitate.
 
Je Tsongkapa spune că dacă mă gândesc la vacuitatea pixului, adică la faptul că el nu este un pix în sine, că nu este nici rău nici bun în sine, și la existența lui condiționată, adică de modul în care a ajuns el în mâinile mele, în viața mea, ca fiind două lucruri separate, înseamnă că nu am înțeles vacuitatea, nu am înțeles înțelepciunea.
 
Karma și vacuitatea merg mână-n mână.
 
Haideți să legăm cei doi factori: Pixul este gol de a fi un pix în sine, dar el există, existența lui depinde de factori. Ce fel de factori? Factorii depind de școala în care suntem.
 
Dacă este gol, atunci cum de a apărut în fața mea? Vom spune: tocmai datorită faptului că este gol, el a apărut la mine. Tocmai datorită faptului că lucrurile sunt goale, eu le voi experimenta într-un fel sau altul, în funcție de karma mea.
 
Karma mea mă constrânge să-mi trăiesc realitatea într-un fel sau altul, datorită faptului că nimic, nu are vreo existență proprie de sine. Nu există nimic bun sau rău, deștept sau prost, lucruri care sunt dureroase sau nu sunt dureroase, în sine.
 
Oare sunt lucruri care dor? Desigur.
 
Oare există oameni deștepți sau proști? Desigur că există. Oare îmi este plăcut să fiu jignit? Nu. De unde vin deci, toate acestea? Din karma mea.
 
De ce sunt forțat(ă) să interpretez șirul vorbelor ca jignire?
 
Deoarece dețin o amprentă karmică lăsată atunci când eu am jignit în trecut pe alții, amprenta care mă constrânge să fiu la rândul meu, acum jignit(ă).
 
Exact în modul în care sunt forțat(ă) să văd pixul, sunt forțat(ă) să fiu jignită. Deoarece în mintea mea există ofensă, o voi proiecta acum pe șirul de vorbe pe care le aud. Acesta este singurul mod în care pot fi insultat(ă).
 
Și la bine și la rău. Și binele vine exact la fel.
 
De ce pot scrie atunci când doresc să scriu? De ce dacă doresc să execut ceva și reușesc? Răspunsul este: în trecut am ajutat pe alții în activitatea lor.
 
Chiar și în cazul în care văd o crimă, ea este doar o proiecție ce vine din conștiința mea. De ce? Pentru că într-un trecut, poate într-o viață anterioară am omorât. Să presupunem că cineva ia un cuțit și înjunghie pe altcineva în fața ochilor mei,
 
Doamne ferește, ce observ eu? Văd un ansamblu (formație) de forme ce se mișcă, care ia o altă formă și o înfige într-o altă formație de forme. Eu voi atribui acestui fapt sensul de crimă.
 
Numai datorită faptului că am omorât în trecut, voi interpreta acum masa de forme care se mișcă ca omor. Nu există nici un alt loc din care să vină spre mine omorul, deoarece nu există nici un lucru în lumea mea care să aibă o existență proprie de sine. Ele sunt complet goale.
 
Moartea în sine este goală. De ce trebuie să mor? Pentru că am lovit în viață. Fiecare care moare, cu excepția celor ce au ajuns la iluminare, au lezat viața.
 
Problema noastră este că suntem atât de siguri că lumea vine din afara noastră. Aceasta este perspectiva lui Tsur Tong, adică a noastră, care credem că lumea este așa cum este fără ca noi să fi contribuit cu ceva la ea.
 
Dar încet-încet vom prelua controlul, când înțelegem:
          –  că e rezultatul a ceea ce am făcut
          –  că am lăsat amprente
          –  că aceste amprente dau acum roade
          –  că ele mă forțează să apreciez într-un fel sau altul lucrurile (să le etichetez, să le denumesc)
 
Dacă deja de mult timp nu am mai jignit pe nimeni, încet-încet în viața mea nu voi mai avea parte de jigniri, nu vor mai reveni ofensele. De ce?
 
Pentru că această energie se diminuează, se slăbește. Sămânța ei din conștiința mea, își va pierde puterea și va veni ziua când nimeni nu mă va mai jigni și nu pentru ca am decis eu să nu mai jignesc, ci nu voi mai auzi jigniri.
 
Va veni acea zi când voi citi ziarul și nu vor mai fi știri despre război.
 
Lama Dvora povestește despre cum orașul New York era plin de crime și delicte. Nu se putea merge pe stradă. Astăzi , toată lumea ar dori să trăiască în New York, rata bunurilor imobiliare a crescut. Traiul este bun.
 
De unde provin toate acestea? Din modul în care cetățenii își păstrează comportamentul moral. Geshe Michael, mulți ani a predat în New York, acestui fapt se datorează schimbarea orașului.
 
          – O schimbare politică nu se datorează guvernului, este doar cum se întâmplă. De ce întâmplă schimbarea? Ea se întâmplă datorită faptului că am lucrat asupra agresivității mele, și numai în acest fel voi proiecta o altă lume
          – numai în acest fel vom fi sănătoși; sănătatea nu vine de la sine
          – contul umflat din bancă nu există în sine. Dacă am fost generos permanent, continuu, față de factorii corecți, va veni ziua când voi fi nevoit(ă) să trăiesc în abundență.
          – și numai așa vom putea ajunge la iluminare.
 
Potențialul Infinit
 
Lucrurile sunt goale – asta înseamnă că ele au potențialul de a fi tot ceea ce noi decidem ca ele să fie.
 
Dacă ați înțeles cum stau lucrurile și cum funcționează ele, veți începe să fiți grădinari și să sădiți semințele care, când vor germina, vor determina lumea voastră.
 
Veți putea să schimbați complet orice lucru, cât de mic ar fi din viața voastră. Și asta numai și numai dacă veți înțelege procesul karmic, cum funcționează procesul de etichetare și cum vă formați lumea în care trăiți datorită acestui proces de etichetare prin care treceți.
 
În AbhiDharma kosha scrie:
 
Le le jikten natsok kye, adică varietatea lumilor provine din karma. Deși este școala inferioară dintre cele 4 școli din punct de vedere al înțelegerii vacuității, ea ne schimbă deja viața.
 
Toată descrierea pixului, a orașului New York, a jignirii, a războiului – provine de la școala Prasangika Madhiamika – cea mai înaltă scoală din punct de vedere a înțelegerii vacuității și a concepției asupra lumii.
 
Orice îndoială va fi eliminată.
 
Acela care a ieșit (a coborât) din meditația asupra vacuității, nu va mai avea în inima lui nici o îndoială asupra corectitudinii lucrurilor despre care am vorbit.
Până atunci vă veți îndoi de valabilitatea lor pentru că nu ați experimentat în mod direct natura lor goală sau vacuitatea. Dacă veți începe să țineți carnețelul, îndoielile vor începe să se mai atenueze.
 
După ce omul a coborât din meditația asupra vacuității, va continua din nou să perceapă lucrurile ca având o existență proprie de sine, dar deja el nu mai crede în ele, nu mai are nici o îndoială asupra corectitudinii Dharmei, iar ca rezultat teama din inima lui este eliminată complet.
 
Aceasta [inima] este lipsită complet de frică, deoarece a înțeles cum își creează realitatea și că există o cale de ieșire din samsara. El știe cum va ieși din ea și că totul va fi bine.
 
Nu înseamnă că el speră că va fi bine, știe că va fi bine.
 
A percepe în mod direct vacuitatea este o experiență extraordinară, experiență care va schimba omul complet.
 
În continuare voi citi două fraze care vor clarifica legătura dintre vacuitate și existența dependentă (condiționată):
 
1. Nimic nu există în mod natural, dar asta nu înseamnă că nimic nu există.
2. Orice lucru există în mod convențional, dar nici unul nu există într-un mod natural. Dar fiecare lucru există fără să existe în mod natural.
 
Acestea sunt două afirmații foarte importante în Prasanghika Madhyamika, deoarece ele vin ca să ne împiedice în a cădea în “cele două extreme”.
 
Ce înseamnă „cele două extreme” ?
 
1. Extrema Existenței.
 
Una dintre extremele gândirii este de a acorda lucrurilor o existență proprie de sine, credința că ele apar de la sine.
 
Cine gândește în acest mod extremist? Aproape fiecare dintre noi. Toți cei care nu au auzit niciodată de vacuitate, gândesc că lumea există în sine. Așa este lumea. Noi denumim acest mod de a gândi “extrema existenței”, adică lucrurile există așa cum apar, așa cum le vedem.
 
2. Extrema Inexistenței (non-existenței).
 
Cineva poate să vină și să spună: Bine, am înțeles problema pixului: el apare, dar de fapt nu există. Totul este doar o iluzie. Acesta deja a alunecat în cea de a doua extremă. Cine aude această explicație, va înțelege că de fapt nu există nimic. Nu există peretele, podeaua, sunt doar imaginare.
 
Dar nu este adevărat că acolo nu este un perete, pentru că dacă vreau să trec prin el, nu pot să trec, mă lovesc de el.
 
Este adevărat că lucrurile nu sunt așa cum cred eu că sunt, pentru că dacă voi încerca să ignor minusul din bancă, spunând că nu există, banca îmi va închide contul sau poate voi merge la închisoare care nu există și în care voi sta anii care nici ei nu există.
 
Aceasta este a doua extremă a inexistenței sau nihilism. Această gândire nihilistă este foarte periculoasă, pentru că dacă oamenii vor spune că ”lucrurile nu există” vor spune că pot face ce vor, legile nu contează și, mai rău, vor încălca moralitatea.
 
Acest mod de gândire este o mare problemă, datorită faptului că [cei ce gândesc aşa] vor trece peste legile morale, vor face infracțiuni, vor acumula karme negative și vor suferi.
 
Este foarte important să învățați aceste lucruri. Răspunderea este numai a voastră, răspunderea de a nu rămâne cu jumătate de explicații.
 
În prima frază a fost “nimic nu există în mod natural”. Ce înseamnă? Înseamnă “în sine”. Nimic nu există în sine, dar asta nu înseamnă că nu există nimic. Lucrurile au o existență convențională, înșelătoare.
 
Realitatea este înșelătoare în sensul că ea nu există așa cum cred eu că există – dar ea există. Ea există pentru că eu o proiectez. Ea există și funcționează. Lucrurile există, doar nu așa cum cred eu că există, ele nu au o existență proprie de sine. Ele nu vin de la fabrică, ci ele vin datorită faptului că am ajutat pe alții.
 
Deci prima extremă afirmă: lucrurile există așa cum am crezut întotdeauna că ele există, ele vin de la sine (independente de mine).
 
Cea de a doua extremă spune; aha, am înțeles, lucrurile nu există în sine, deci nimic nu există.
 
Karma și vacuitatea – două fețe ale aceleiași monezi
 
Je Tsongkapa spune:
 
          Dacă încă nu ai realizat gândul celui iluminat
          Atâta vreme când cele două îți par a fi separate:
          ivirea lucrurilor, existența lor condiționată, fără greș
          Și a lor vacuitate, lipsite sunt ele de orice identitate.
 
Este rar să auzim explicațiile atât de clare ale lui Je Tsonkapa, explicații pe care Geshe Michael le-a predat într-un mod atât de strălucit.
 
Je Tsongkapa a spus: datorită faptului că lucrurile sunt goale, orice lucru care apare este complet condiționat de proiecțiile mele, iar ele sunt complet condiționate de karma mea, iar karma este condiționată de ceea ce am făcut în trecut altora.
 
Tocmai datorită faptului că lucrurile sunt goale, comportamentul moral va ocupa un loc fundamental pe drumul iluminării. Și tocmai datorită faptului că lucrurile sunt goale, eu voi prelua controlul asupra vieții mele și astfel voi putea ajunge la iluminare.
 
Vacuitatea în limba tibetană, Tongpa- nyi
tongpa nyi
 
Iar moralitatea este, Tsultrim
tsultrim
 
Această interdependență inseparabilă, dintre vacuitate și moralitate, ne va ajuta să purificăm lumea în care trăim. Înțelegerea profundă a vacuității va determina păstrarea impecabilă a moralității.
 
          Va veni ziua, în care cele două nu vor mai fi separate,
          Ziua în care unul singur vor deveni.
          Înțelegerea desăvârșită a existenței condiționate,
          Ea însăși va distruge conceptul atașării tale de obiecte.
          Și atunci analiza percepției corecte va fi completă.
 
Calea de mijloc
 
El continuă să spună:
 
          În plus, înțelegerea aparenței
          Va împiedica extrema existență,
          Iar înțelegerea vacuității – pe cea a nonexistenței.
          Și dacă vei vedea cum vacuitatea și dependența de lume
          Mână în mână merg, nu vei mai aluneca niciodată
          În punctele de vedere extreme.
 
În lumea noastră, toate lucrurile apar ca fiind dependente de cauzele lor, conform legilor de existență dependentă. Ele sunt proiecții ale amprentelor acumulate în conștiința noastră. Și atunci când înțelegem toate acestea, nu vom mai aluneca în extremele de existență, cu alte cuvinte în credința că lucrurile au o existență proprie de sine.
 
Lucrurile sunt goale de orice existență proprie de sine. Eu, de asemenea sunt lipsit(ă) de o existență proprie de sine, și totuși eu sunt aici, acționez. Înțelegerea vacuității eu-lui meu va împiedica „extremele nihilismului”, adică [ideea că] dacă lucrurile nu au nici o existență permanentă, atunci ele nu există deloc. Vacuitatea nu există pe cont propriu, ea întotdeauna va fi legată de un obiect. Atunci când voi spune “eu sunt gol de orice proprietate” , voi atribui vacuitatea la existența mea.
 
Doresc să subliniez că majoritatea școlilor inversează ordinea: adică vor spune că înțelegerea vacuității va împiedica extrema existență, iar înțelegerea existenței dependente a fenomenelor va împiedica nihilismul.
 
Școala Prasanghika este unica care prezintă lucrurile așa cum vi le-am expus.
 
Cheia în înțelegerea acestei abordări este diferența dintre:
          – aspectul subiectului din mintea noastră adică cel care percepe
          – și aspectul obiectului, lucrul care este perceput.
 
Atunci când ne referim la obiectele care apar în fața noastră, înțelegerea existenței lor dependente, va împiedica credința în extrema existență.
 
În schimb, dacă cel care are tendința să cadă în nihilism, adică de a crede că nimic nu există, își va îndrepta atenția asupra propriei lui existențe și dacă va înțelege vacuitatea lui însuși, acest lucru va crea un antidot la nihilism. Pentru că nu va putea să-și nege durerea pe care o simte, asta însemnând că durerea există.
 
Cu toate acestea, înțelepții școlii Prasanghika nu insistă asupra ordinii de mai sus.
Ei spun că fiecare dintre înțelegerile legate de vacuitate și apariție va împiedica credința într-una dintre cele două puncte de vedere extreme.
 
Sunt persoane care spun “acum mă aflu în vacuitate”. Ce înseamnă vacuitate? Vacuitatea nu este ceva fizic. Cu toate că imaginea spațiului gol ne ajută puțin să înțelegem vacuitatea, trebuie înțeles că spațiul gol este ceva geografic, fizic.
 
Vacuitatea nu este ceva fizic, este ceva mental, este o idee filozofică care susține că pixul nu există independent de proiecția mea care vine din karma, iar karma depinde de faptele mele trecute.
 
Provocarea noastră este de a vedea vacuitatea în mod direct, în meditație profundă, pentru că numai acest lucru ne va elibera. Percepția în mod direct a vacuității durează poate cel mult 20 de minute. Dacă ați reușit acest lucru, înseamnă că ați ieșit definitiv din suferință.
 
Trebuie înțeles că noi am creat toată lumea din jurul nostru și suntem complet răspunzători de suferința fiecăruia. Și dacă vom reuși să eradicăm toate semințele ce ne forțează să-i vedem suferind, numai atunci lumea noastră se va schimba și ei vor înceta să mai sufere.
 
Nu-i putem ajuta din exterior, deoarece pomul este deja crescut. Să lucrezi în exterior este ca și când am lucra cu cimentul care deja s-a întărit. Va trebui să lucrăm cu cimentul încă umed, ca să-l putem modela. Acesta este nivelul karmei.
 
A lucra în interiorul nostru este cel mai înalt lucru pe care îl putem face spre binele absolut al tuturor ființelor.
 
Va trebui să mergem în retreat, să ne izolăm de stimulii exteriori, să ne încetinim cât mai mult mintea. Numai atunci vom putea să facem cu adevărat munca interioară.
 
Aceasta este “Calea de mijloc”, pentru că trebuie să înaintăm cu atenție printre cele două extreme. Ele sunt ca două hăuri. Cu ușurință putem cădea în ele. Nu este deloc ușor să rămânem pe linia de mijloc.
 
Rețeta pentru încetarea roții suferinței.
 
Haideți să facem o scurtă recapitulare. Cineva vine și țipă la mine.
 
a. Trebuie să-mi amintesc că el este gol de orice natură.
b. Că el depinde de proiecția mea,
c. Ea îmi este impusă. Sunt forțat(ă) să-l văd că țipă la mine.
d. De unde vine această proiecție? Ea se datorează faptelor mele trecute, a comporta-mentului meu față de alții.
e. Și dacă este așa, atunci cum voi reacționa? Nu voi țipa înapoi la el. Pentru că, dacă voi țipa înapoi la el, nu fac decât să mă asigur că el va veni din nou la mine și mă va ofensa. Am sădit sămânța din nou. Totul se va întoarce asupra mea și voi continua să învârt roata samsarei.
 
Va veni ziua când cineva va veni și se va comporta în mod neplăcut cu mine și atunci va trebui să-i mulțumesc. De ce? Pentru că el îmi va arăta că încă mai am în curentul de conștiință semințele care îmi provoacă suferința. Până când voi ajunge la acest nivel, va trebui să tac și să observ.
 
Prezentul nu-l pot controla, el este un rezultat ce vine din trecut. El țipă la mine acum pentru că eu am țipat în trecut la el sau la altcineva. Ceea ce pot face acum este să-mi controlez reacția.
 
Singurul lucru pe care îl pot controla este reacția mea.
 
Tot acest proces ia timp, nu este ușor. La început veți țipa înapoi. După câteva zile vă veți aminti de ceea ce ați făcut. Acest lucru este foarte bun pentru că deja începeți să vă schimbați obiceiurile.
 
Cu timpul, va veni ziua când vă veți abține, veți închide gura și nu veți mai reacționa. Iar acest lucru va crea karma ce vă va abate de la obiceiul vostru natural de a acționa într-un mod care vă menține în samsara.
 
Maestrul Shantideva spune: Adunați-i pe toți cei care vă enervează, puneți-i într-o cameră, îmbrățișați-i și sărutați-i, pentru că în mod automat ei vor dispare din viața voastră.
 
Chiar dacă vă veți schimba comportamentul, în sensul că veți fi atenți la reacțiile voastre, veți nota în carnețel de șase ori pe zi, veți continua să treceți printr-o perioadă de tranziție, deoarece vechile karme vor continua să dea rezultate. Perioada va fi scurtă sau lungă până veți vedea schimbări, asta depinzând numai de karma voastră, ori din viața asta ori din viețile trecute.
 
Când vă veți găsi într-o situație neplăcută și veți înțelege că este doar un rezultat a unei fapte trecute și că nu aveți nici un control asupra ei, acest fapt vă va dezvolta înțelepciunea.
 
Acest proces va deveni un proces de purificare, deoarece nu veți mai reacționa așa cum ați reacționat înainte. Ați încetat de a mai sădi semințele care învârt roata samsarei. Karma care ne creează realitatea în momentul de faţă este anihilată, nu mai există, de aceea noul comportament însoțit de înțelegerea procesului karmic vă va purifica de afecțiunile mentale (infestări).
 
Nyunmong – afecțiuni mentale
 
Dacă cineva îmi dă o palmă și eu imediat îmi spun: am primit palma pentru că în trecut eu însămi am făcut asta altcuiva, karma lucrează. Acum această karmă este anihilată, iar eu nu-l voi pălmui îndărăt.
 
Nu-mi închid inima față de el, nu-l judec. Trebuie doar să înțeleg că prin intermediul lui îmi purific karma. Mai mult, îi voi mulțumi în inima mea și îmi voi spune: îmi pare rău că m-am purtat în trecut prostește pentru că nu am înțeles vacuitatea și karma, acest lucru mă va ajuta să-mi dezvolt înțelepciunea.
 
Sentimentul de regret este foarte important pe calea spirituală, pentru că el este însoțit de înțelepciune, el îmi consolidează înțelegerea procesului, a felului în care lucrurile se întâmplă.
 
În tradiția budistă se pune mult accent pe diferența dintre vină și căință (părere de rău). Vina înseamnă: am fost un prost. Acest lucru întărește egoul, duce la ceva fals. Pe când regretul spune: am acționat greșit, am acționat din ignoranță.
 
Regretul fortifică înțelepciunea, pe când vina fortifică ignoranța.
 
Datorită faptului că lucrurile sunt goale și dacă vom merge pe această cale, minunile vor începe să apară. La început nu se vor întâmpla multe, dar viața va începe puțin să se amelioreze. Încet-încet vom ajunge la nivele mai înalte iar minunile vor veni de la sine.
 
Mi-aș dori ca toate ființele
În orice loc se vor găsi,
Libere și fericite să poată fi.
 
Toate gândurile mele,
Toate vorbele
Și toate faptele pe care le fac,
A lor suferință să o înceteze.