Lectia 1a- Aci 6

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 1 – prima parte

 

În acest curs vom învăța Sutra „Tăietorul de diamant (Diamond Cutter)”. Această sutră este învățătura dată de către Buddha.

 

Kadampa în România

Budismul a venit din India în Tibet. În acea perioadă în Tibet nu a existat budism, nici Dharma și nici vreo tradiție de practică. Primii care au învățat budism s-au numit Kadampa – oamenii cuvântului sfânt.

kadampa

Ka         – în tibetană înseamnă cuvânt.
Dampa  – sfânt.

O mare parte a curentului Kadampa a fost păstrată, în tradiția tibetană.

 

Marea greșeală

Noi ca ființe umane, facem o mare greșeală în modul de percepție a lumii ce ne înconjoară. Suntem complet orbi față de ea. Nu suntem conștienți de ea, nu știm nimic despre ea. Dar este cauza tuturor suferințelor pe care le avem.

Toată suferința pe care o avem în această viață, orice formă de suferință, fie că este vorba de război, fie că este o boală, fie că sunt lipsuri, fie singurătate, fie că dulăul vecinului care latră noaptea, indiferent ce provoacă necazuri – este rezultatul gândurilor greșite pe care le avem, această eroare în percepția pe care o avem.

Mintea noastră, conștiința noastră este distorsionată. Percepem lucrurile într-un mod distorsionat. Nu pentru că suntem proști sau avem un I.Q. scăzut. Nu! Însăși existența lumii umane este așa. Orice ființă umană care nu este un Buddha și nu este nici un înger cu un corp de lumină care să poată citi gândurile tuturor oamenilor și să-i ajute, fiecare în funcție de ceea ce are nevoie, are perspective înguste, o percepție limitată și obscură datorită aceleiași erori conceptuale.

Scopul acestui curs, Diamond Cutter Sutra – este să ne ajute să vedem eroarea. Nu este ușor. Pentru că dacă ar fi fost ușor, am fi fost cu toți iluminați. Cine vrea să sufere? Nimeni nu vrea să sufere. Deci nu este ușor.

 

Trezirea din greșeală

Va veni ziua când greșeala ni se va dezvălui. Trezirea din greșeală se întâmplă întotdeauna în meditație foarte profundă. Asta înseamnă că dacă vrem să avem șansa ca acest lucru să se întâmple, va trebui să practicăm meditația. Se spune că această experiență profundă în meditație durează douăzeci de minute, alții spun cinci minute, cincisprezece minute. După cum vedem există opinii diferite, deoarece persoana care se află în această meditație nu are nici o idee despre timp, nu are nicio idee despre ceva lumesc. Deci, se estimează că experiența durează douăzeci de minute, jumătate de oră.

În timpul meditației nu există gânduri în minte. Nu există gânduri în sensul obișnuit. Omul nu-și poate spune  – “Oh, acum sunt într-o meditație extraordinară”. Nu are nici un concept despre “eu”, nu are idee de meditație. Omul este complet detașat de simțuri. Putem prăji ceva lângă el și nu va simți mirosul, putem face zgomot puternic, și nu va auzi. Dacă corpul lui este aici în această lume – mintea lui va fi în altă parte, într-o altă lume. Această experiență directă este ceea ce noi numim perceperea vacuității.

Vacuitatea este realitatea ultimă – modul în care lucrurile există cu adevărat. În meditație se vine în contact direct cu această realitate. Ea nu este filosofie; nu este nici gând. Când vorbim despre această experiență directă este ca și când cineva mușcă dintr-un măr și are în mod direct gustul de măr în gură. Acest lucru nu este o descriere sau vreun gând despre gustul mărului – ci este gustul de măr în gură. În acest sens, experiența este una directă, este experiența directă a vacuității.

După aproximativ douăzeci de minute, apare senzația de cădere din această experiență. Persoana care iese din această meditație și revine la lumea obișnuită, are sentimentul de decădere, pentru că mintea lui fusese într-un loc înalt. Cu toate că lucrurile i se vor părea ca și mai înainte, înțelegerea lui s-a schimbat radical.

 

Greșeala înnăscută și cea învățată

Unul dintre primele lucruri pe care îl percepe o astfel de persoană, este că până în acel moment nu a avut în viața lui nici măcar un singur gând corect, că nu a avut niciodată o percepție corectă a realității, și că reacționăm la ceea ce înțelegem, dar nu înțelegem corect. Reacția noastră începe să învârtă roata suferinței, roata durerii. Și toată suferința noastră vine din această profundă neînțelegere; Ea este ca și o boală mortală ce ne afectează încă de la nașterea noastră și chiar înainte de ea.

Budismul ne învață că mintea nu începe când corpul începe. Mintea a început cu mult înainte ca acest corp să înceapă. De fapt, spunem că mintea nu are început. Nu a existat niciodată vreun moment de început, pentru că întotdeauna a existat un moment înaintea fiecărui moment.

Și această tendință de a distorsiona lucrurile și de a nu le percepe corect, este înnăscută. Venim cu ea din viețile trecute, din milioanele și milioanele de vieți pe care le-am avut. De aceea, această tendință de a nu percepe lucrurile așa cum sunt, este adânc înrădăcinată în noi. Deci, nu este de mirare că nu percepem corect realitatea.

Toate acestea le-a spus Buddha. Cum putem să știm că ceea ce spune Buddha este adevărat? Fiindcă Buddha a venit și ne-a învățat. Au existat și alții care au ajuns ca el și ne-au învățat. Cu toții ne-au dat indicații care să ne permită să vedem toate acestea, pentru că nu este ușor. Pentru că mintea noastră greșește tot timpul.

Există o întrebare foarte importantă – dacă mintea mea continuă să facă greșeli, cum poate o minte greșită să descopere adevărul? Această polemică este foarte bine cunoscută în literatura budistă, iar în cursul nr. 12 este dezvoltată mai larg. Răspunsul este că mintea greșită poate percepe greșeala și poate să iasă din ea.

 

Conștientizările celui care a perceput direct vacuitatea

Cel care a perceput vacuitatea în mod direct, după ce a ieșit din ea, va avea o serie de experiențe incredibile, revelații, ca un profet. Revelațiile îi vor veni una după alta, timp de 24 de ore, fiecare în sine fiind o experiență spirituală uluitoare.

• • Acesta va avea abilitatea de a citi mintea altora. În aceeași zi, imediat după meditație, mintea este trează, deschisă, nelimitată, și poate citi mintea altor persoane, și poate vedea exact ce gânduri trec prin capul fiecăruia.
  • Are abilitatea de a vedea viitorul atât al lui, cât și a celorlalți, precum și viețile viitoare.
  • Persoana care trece prin această experiență, își poate vedea propria iluminare, modul în care va ajunge la iluminare, unde se va întâmpla și când se va întâmpla, în ce împrejurări se va întâmpla, și cum se va numi atunci.
  • În această experiență a vacuității, se va întâlni cu ființe divine; Știe în mod cert și foarte clar, că în timpul meditației a avut loc o întâlnire cu o ființă divină. Nu cu corpul acesteia, ci cu conștiința ei divină, cu conștiința lui Buddha. O întâlnire directă cu mintea lui Buddha.
  • Ca urmare a percepției vacuității, Arya este cert în privința căii. Nu mai are nicio urmă de îndoială în ceea ce privește corectitudinea căii. Cel care a întâlnit mintea lui Buddha, în această experiență, are certitudinea completă a corectitudinii lucrurilor. El s-a întâlnit cu Buddha însuși.
  • De asemenea, imediat după ce a avut experiența vacuității, Arya are o înțelegere profundă a tuturor scripturilor budiste. Tot ceea ce se spune în ele, pentru el este foarte clar. Sunt sute de mii de volume de cărți budiste și tot conținutul lor este prezentat înaintea lui foarte clar.

Pentru ca să i se întâmple cuiva această experiență, el va trebui să treacă prin diverse etape:

– Prima etapă, desigur, este să primim învățătură despre aceste lucruri. Și nu orice învățătură, ci cea corectă, învățătura autentică așa cum a transmis-o Buddha.

Vă puteți imagina că lucrurile se pot denatura foarte ușor. Este foarte ușor pentru o persoană care a avut o experiență spirituală înaltă, dar pe lângă cea adevărată, și să predea ceva inexact. Elevul său și el va preda ceva inexact, și astfel cu timpul învățătura se va distorsiona.

De fapt, aceste denaturări se pot petrece, probabil și în alte religii, dar cu siguranță și în budism. Pe parcursul a 2.500 de ani de la Buddha, la fiecare câteva sute de ani, lucrurile se dovedesc a fi denaturate și atunci va trebui să vină un geniu, un mare înțelept care să înlăture distorsiunile. Din fericire, până acum, la fiecare câteva sute de ani, a existat un astfel de geniu care a înlăturat denaturările care s-au infiltrat în învățături. Vom vorbi mai târziu în ce denaturări putem cădea.

Scopul nostru este să ajungem la percepția directă a vacuității.

 

Etapa preliminară și decisivă înainte de iluminare

Percepția directă a vacuității nu este iluminare, ci o etapă anterioară iluminării. Ea se poate petrece cu mult mai înainte de iluminare. Depinde pe ce cale mergem, dar în toată cariera noastră spirituală, budistă sau non-budistă, în această experiență a vacuității este prima oară când apare certitudinea că vom ajunge la iluminare într-un timp definit.

În mod sigur, cu toții vom ajunge la iluminare, dar cât timp va dura nu putem ști. Atunci când o persoană percepe direct vacuitatea, știe că va ieși din suferință și când va ieși din suferință. Se spune că îi va lua cel mult șapte vieți, ceea ce este foarte puțin în comparație cu miliardele de vieți prin care am trecut. Dacă se merge pe calea tantrică, cu îndrumarea adecvată, se poate ajunge pe parcursul a unei singure vieți, ceea ce este uimitor.

Pe de altă parte, dacă o persoană nu ajunge la această experiență, nu va ști cât timp va mai continua să sufere. Știm că suferința va înceta într-o bună zi, dar este imposibil să știm câte vieți ne va mai lua până atunci. Deci, experiența directă a vacuității este o condiție necesară și suficientă pentru a ajunge la iluminare într-un timp relativ scurt, iar fără această experiență – iluminarea nu poate fi atinsă.

 

Conștientizările de după

Când omul iese din experiență vacuității, cu toate că se întoarce la viața anterioară, perspectiva lui s-a schimbat complet. Este uluit să vadă că face aceeași greșeală pe care o făcuse mai înainte și continuă să perceapă lucrurile în mod fals. El nu este suficient de antrenat pentru a face altceva, dar diferența este că el știe acum că ceea ce percepe este greșit. Dar încă nu știe cum să depășească această situație. El va începe o cale lungă în care treptat, treptat, va scăpa de distorsiune.

1. 1. După cum am menționat mai sus, toate îndoielile față de calea budistă dispar.
   2. Neînțelegerea existenței, a realității dispareși ea. Percepția sa continuă să fie distorsionată, dar înțelege că este deformată. Din punct de vedere intelectual el înțelege greșeala.
   3. Dispare, de asemenea, convingerea că diferitele căi spirituale care nu sunt autenticepot conduce cu adevărat la iluminare.

În zilele noastre există mulți profesori spirituali care oferă o gamă întreagă de procedee. Noi nu știm întotdeauna dacă este bine să mergem pe urmele unui astfel de profesor sau nu, dacă știe despre ce vorbește sau nu. Și cum putem ști? O persoană care a trecut printr-o experiență, are certitudinea absolută: el înțelege care este o cale autentică și care nu.

Cu toate că percepția lui rămâne în continuare distorsionată, el se va folosi de experiența lui ca pe un instrument de a-și elimina treptat neînțelegerile.

 

Sutra „Tăietorul de diamant”

În limba tibetană se numește:

Dorje chupa

În limba sanscrită se spune:   

 

 Vajra Chedika

Dorje      – diamant.
Chedika – taie, ceva care taie.

Această sutra a fost dată de Buddha care a trăit în jurul anului 500 î.Hr. Nimeni nu știe exact când a trăit, dar aceasta este data acceptată.

Această carte este prima carte tipărită din lume. Traducerea sa în limba chineză a fost tipărită în anul 800, cu mult înainte de a fi tipărită Biblia. Se spune că Biblia a fost prima carte tipărită din Europa, în jurul anului 1400. Cartea a fost tradusă în chineză, în secolul al patrulea (e.n.) și tipărită în secolul al optulea-nouălea (e.n.) Ea este considerată o carte sfântă în casele budiste. În fiecare casă în Mongolia, de exemplu, există o copie a acestei cărți; desigur înainte de ocupația comunistă.

Este foarte interesant să vedem ce se întâmplă în Mongolia. Comunismul a interzis religia și a ucis toți învățătorii și călugării budiști. După ce a fost înlăturat totalitarismul comunist, mongolii au devenit însetați după Dharma, dar nu au profesori pentru că ei au fost uciși împreună cu mii și mii de călugări. Ei cer oamenilor din Occident să vină și să-i învețe. Geshe Michael a fost invitat de mongoli. El a apărut la televiziunea națională în timpul de vârf al vizionărilor, și milioane de spectatori l-au auzit vorbind despre „Diamond Cutter Sutra”. Deși el le-a vorbit în limba engleză, cu un traducător, oamenilor le-au plăcut mult să asculte limba engleză.

Sutra „Tăietorul de diamant ” este considerată una dintre cele mai importante sutre, și face parte din Prajna Paramita:

Prajna Paramita
Perfecțiunea înțelepciunii

 

Sherab kyi Parol tu Chinpa

    Sherab    – Prajna înseamnă înțelepciune.
    Kyi            – al
    Parol tu  – dincolo.
    Chinpa    – plecat sau a pleca. În limba sanscrită se spune Para.
    Mita         – a merge.

Deci, Prajna Paramita sau Sherab kyi Parol tu Chinpa înseamnă înțelepciunea care merge dincolo sau se mai poate spune înțelepciunea transcendentală.

Înțelepciunea care merge dincolo de ce? Din lumea suferinței în lumea pură.

Există unele antonime:

• • Samsara comparativ cu Nirvana,
  • O lume impură, comparativ cu o lume pură,
  • De la o percepție distorsionată a realității la o percepție corectă a realității.

Prajna Paramita înseamnă perfecțiunea înțelepciunii. Aceasta este traducerea populară în Vest.

 

Perfecțiunea înțelepciunii nominale

Ce este perfecțiunea înțelepciunii?

Nominal, este numele general al colecției de scrieri despre perfecțiunea înțelepciunii, în variații diferite și toate transmise de Buddha.

Numele „Sutrei Inimii” este – Sherab kyi parol tu chinpa sau Prajna Paramita; ea fiind, de asemenea, o sutră a perfecțiunii înțelepciunii. „Sutra inimii” este cea mai scurtă și cea mai concisă dintre ele și, prin urmare, este numită și „inima” – pentru că ea este inima învățăturii. Sutra „Tăietorul de diamant” are 300 de versete lungi. Există versiuni de 8.000 de versete, există o versiune de 25.000 de versete și există o versiune de 100.000 de versete. Cea mai lungă sutră de 100.000 de versete este numită „Sutra lungă a perfecțiunii înțelepciunii”.

Scopul lor este de a aprofunda înțelegerea vacuității. De a o aprofunda cât mai mult, astfel încât să ajungem în cele din urmă la percepția directă a vacuității.

 

Explicațiile asupra vacuității trebuie auzite cât mai mult

Profesorii noștri spun că trebuie să auzim explicațiile despre vacuitate de 7.000 de ori. Deci dacă auziți lucruri pe care le-ați auzit înainte, să nu credeți că este inutil, pentru că nu este niciodată inutil.

Și de ce așa? Datorită faptului că percepția greșită, percepția distorsionată a realității este atât de adânc înrădăcinată în noi, va trebui să facem eforturi pentru a străpunge straturile de ignoranță, pentru a putea înțelege cu adevărat. Va veni un moment când vom spune „aha”!!!

Deci, nu spuneți: „Oh, am auzit asta înainte, iar va vorbi despre pix.”  Veniți la aceste studii cu mintea deschisă, ca și când nu le-ați mai fi auzit.

Ceea ce este important să înțelegem este că Buddha nu a venit să predea nici filozofie și nici religie.

Când veniți să audiați aceste lucruri, încercați să vă întrebați: „Ce înseamnă asta pentru mine? Unde sunt eu în toate astea? Care este înțelegerea mea despre cine sunt eu? Ce este această viață? Care este realitatea?” Încercați cât de mult puteți să ascultați și să nu comparați – „Oh, ei spun așa, alții spun așa”. Nu acesta este scopul nostru, nu suntem la Academie.

Scopul nostru este să ne eliberăm de suferință, iar pentru acest lucru avem nevoie de o abordare personală și proaspătă, de o minte deschisă, proaspătă și foarte atentă.

 

Care este diferența dintre înțelepciune și perfecțiunea înțelepciunii?

Care este diferența dintre perfecțiunea înțelepciunii și înțelepciune? Ce face ca înțelepciunea să devină perfecțiunea înțelepciunii?

Definiția în budism este foarte specifică:

Ceea ce face ca înțelepciunea să devină perfecțiunea înțelepciunii este mintea care percepe înțelepciunea.

Atunci când vorbim despre înțelepciune, vorbim despre percepția vacuității, despre înțelegerea corectă a realității. Deci ce anume o face să fie perfectă? Este mintea care percepe această înțelepciune. Și aici este tocmai diferența.

Putem ajunge la această înțelepciune având aspectul îngust  „Vreau să înțeleg de ce sufăr, și vreau să scap de suferință”. Cu toții trebuie să înțelegem mai întâi de ce suferim, și cum să ieșim din suferință, altfel ce șansă mai avem de a-i ajuta pe ceilalți? Cu toții trebuie să trecem prin această etapă.

Dar, nu vrem să rămânem în acest loc, ci vrem să știm cum putem ieși din suferință. Ceea ce dorim este să ne folosim de înțelegerea de unde provine suferința noastră, pentru a-i putea ajuta și pe alții de a ieși din suferința lor. Este mintea care vrea să înțeleagă lucrurile nu numai din iubirea și compasiunea imensă față de toți ceilalți, ci și din asumarea responsabilității.

Nu avem nevoie numai de o minte care doar dorește să fie bine pentru toată lumea, ci ce ar trebui să facem personal pentru ca ceilalți să nu mai sufere de lipsuri, să nu mai trăiască într-un loc în care viața lor este pusă în pericol.

 

Cum putem facem în mod personal astfel de lucruri?

Dacă mă uit la cine sunt astăzi, cum pot eu garanta că oamenii nu vor suferi de foame, așa că voi spune: „Sunt mult prea mică. Acestea sunt lucruri care mă depășesc. Cum pot să fac eu așa ceva?

Ele mă depășesc acum, pentru că mintea mea încă se află în ignoranță. Buddha a afirmat că avem cu toții potențialul de a ne ridica la acest nivel de perfecțiune și că putem să ajutăm personal pe fiecare dintre noi. Este posibil. Idealul poate părea foarte înalt, dar ce altă opțiune avem? Să rămânem pe loc și să suferim în continuare? Mulți au făcut calea. Buddha ne-a arătat în detaliu cum să facem calea. Toți Buddha fac asta, este cariera lor. Ei vin la noi în moduri diferite, ca să putem face calea și să ieșim din suferință.

Această minte spune: „Astăzi nu știu cum să fac, dar nu mai pot suporta să văd că oamenii suferă. Sunt dezgustat de suferința mea și nu mai pot să văd că și ceilalți sunt în aceeași mocirlă. Voi merge să verific și să fac tot ceea ce îmi stă în putere și îmi voi dedica viața pentru ca nimeni să nu mai sufere de lipsuri. Nimeni.”

 

Bodhicitta

Aceasta este abordarea pe care o numim Bodhichita. Aceasta este atitudinea compasiunii care implică responsabilitatea personală. Nu este numai: „Da, va fi bine”. Întrebarea este: „Ce voi face ca să fie bine?” „Cum pot face asta singur”?.

Când mintea este impregnată cu Bodhichitta, dorința uriașă de a scoate toate ființele din suferință, atunci când ea va percepe înțelepciunea, o va transforma în perfecțiunea înțelepciunii.

Este un nivel complet diferit, chiar dacă este aceeași înțelepciune, pentru că ea devine o armă puternică pentru a lupta împotriva suferinței. Se prea poate să putem ieși din suferință, și fără angajament personal, bodhichita, iubire și compasiune. Dar putem noi oare să ajungem la fericirea sublimă, când oamenii suferă în jurul nostru? Dacă cineva lângă noi este în dureri, putem fi cu adevărat fericiți? Deci nu avem altă posibilitate.

 

Dacă există atâția Buddha, de ce suferința încă mai există?

În sutra „Ornamentul de flori” este descris momentul în care Buddha ajunge la iluminare. În momentul iluminării, Buddha oferă iluminarea întregii creații. El o dă cadou. Și cum a dat-o în dar? Din fiecare por al lui Buddha au izbucnit 600 de mii de raze, iar fiecare rază are 5 miliarde de fotoni. Nu cunosc cifrele exact, dar o mare cantitate de lumină, a fost trimisă spre toate ființele vii din univers, și fiecare ființă atinsă de lumină a ajuns la iluminare.

Dacă suntem aici, înseamnă că lumina ne-a atins. Atunci, de ce ființele încă mai suferă? Buddha a dăruit deja iluminarea lui tuturora, de ce ele încă mai suferă?

Depinde de mintea acelei făpturi. Dacă ea ar fi un Bodhisattva avansat, care a acumulat deja nenumărate binefaceri, atunci Buddha poate veni ca învățător, și cu un singur cuvânt poate să-l facă pe Bodhisattva să perceapă pe loc vacuitatea. În literatura budistă, sunt documentate asemenea situații, dar ele sunt rare.

Dacă avem mai puține binefaceri, putem auzi lucruri ca cele din această sutră și să simțim cum ne trec fiori pe spate și părul ni se ridică, pentru că suntem atât de aproape de înțelepciune. Poate fi cineva care să aibă și mai puține binefaceri, dar suficiente pentru a avea urechi de auzit și va spune: „Da, este interesant ce se spune” și nimic nu se va întâmpla.

Deci, de ce depinde? Nu de Buddha. El ne-a dat totul în mod egal. Depinde de noi. Deci Buddha nu este omnipotent în acest sens. El sau ea, au atotcunoașterea. Ei știu exact ceea ce are nevoie fiecare dintre noi pentru a ne îndruma către nivelul următor și ei fac asta tot timpul.

Ei vin tot timpul la noi, cum știm asta? Toți Buddha bat tot timpul la poarta inimii noastre, pentru că au o compasiune imensă. Ei nu pot suporta nici măcar pentru o clipă suferința noastră. Noi suntem cei închiși, inimile noastre sunt ferecate. Ei nu pot să le deblocheze.

Ceea ce pot face, este să vină ca învățători și să ne învețe. Numai cel care percepe vacuitatea, poate întâlni în mod direct mintea lui Buddha. Mintea noastră este mult prea grosieră pentru asta. Frecvențele noastre sunt mult prea joase în comparație cu frecvențele lui Buddha.

Dar Buddha este plin de compasiune, așa că el va apărea într-un mod în care să-l putem percepe. El poate fi Ken Rinpoche, care a sosit în Howell, un oraș mic și sărac din New Jersey și să-și petreacă viața acolo, chiar dacă avea multe alte opțiuni. El a locuit acolo și ne-a apărut în așa fel încât să-l putem auzi, să-l vedem și să avem legături cu el. Pentru un Buddha, nu este dificil să se materializeze într-o formă anume și să trăiască optzeci de ani într-o lume suferindă, pentru ca noi să-i putem auzi înțelepciunea lui.

Deci, să nu credem că ei nu au venit, și nu vin în continuare. Ei se pot manifesta sub toate formele. Poate fi o învățătură obișnuită în clasă, poate fi o persoană pe care o întâlniți și, ca urmare a întâlnirii, aveți o nouă perspectivă sau poate vi se deschide inima puțin, sau deveniți mai atenți, sau mai înfrânați. Acesta este modul în care Buddha acționează. El vine ca cineva care trece peste rând când stați la coadă la supermarket sau la autobuz, ca să vă facă să vă dezvoltați răbdarea. Iar data viitoare când cineva se bagă în fața voastră, mai gândiți-vă înainte de a-i spune: „Domnule, stai la rând!”

 

De ce diamant?

Diamantul din titlul sutrei, servește ca simbol al perfecțiunii înțelepciunii.

Trei caracteristici ale diamantului îl fac să fie un simbol al perfecțiunii înțelepciunii.

Care sunt acestea?

1. 1. Din punct de vedere fizic, diamantul este cel mai durmaterial din univers; nimic nu-l poate zgâria. Dacă există ceva lung, putem să-i adăugăm un centimetru și va fi și mai lung. Dacă există ceva scurt, putem să-l împărțim în două și va fi și mai scurt. Diamantul are atributul de cel mai dur material din lume, deci are un atribut ultim. Și când vorbim despre perfecțiunea înțelepciunii, vorbim despre realitatea supremă în contrast cu realitatea pe care o numim „realitate falsă”, cea pe care o percepem.

Când vorbim de „realitatea falsă” – nu susținem că realitatea pe care o percepem nu există sau nu este reală. Ea există și funcționează, dar nu așa cum credem noi că ea există.

Datorită durității diamantului, el este foarte dificil de tăiat. Șlefuitorii de diamante au o roată de metal pe care o folosesc pentru a șlefui diamantele, dar dacă nu țin diamantul corect, diamantul va tăia metalul.

Acest atribut ultim al diamantului este similar realității supreme. Spre deosebire de realitatea relativă sau falsă sau convențională – realitatea supremă este absolută. Oricine percepe vacuitatea, percepe exact aceeași vacuitate. Nu există nicio diferență între vacuitatea percepută de Buddha și cea percepută pentru prima oară de un om obișnuit. Vacuitatea unui obiect și vacuitatea altui obiect sunt exact aceeași vacuitate. Este ceva absolut, deci suprem.

1. 2. A doua caracteristică a diamantului este transparența/claritateasa – spre deosebire de sticlă. Sticla poate fi transparentă, dar dacă facem un geam de sticlă mai gros, el va deveni translucid datorită numeroaselor particule care sunt în el. Un diamant este curat și pur – dacă am putea face un perete gros de un metru din diamant, el ar fi complet transparent și am putea vedea prin el. Nu există nimic în diamant care să nu fie pur. Structura lui chimică îi dă această transparență maximă.

De ce este atât de importantă  această transparență? Deoarece realitatea supremă este așa. Suntem înconjurați de ea tot timpul. Fiecare detaliu din noi, și din viața noastră este pătruns de realitatea absolută. Ochii noștri nu pot să o perceapă. Ea este similară peretelui de diamant. Dacă nu am ști că în fața noastră există un perete cu diamant, nu l-am putea sesiza. Așa se întâmplă și cu realitatea absolută, deși ea este permanent în jurul nostru, nu o putem observa.

1. 3. A treia caracteristică a unui diamant – dacă am putea sfărâma un diamant, fiecare fragment de diamant are exact calitățile pe care le are diamantul întreg, adică:

• • • • Are încă aceeași duritate ultimă,
      • Este încă complet transparent
      • Și de asemenea fiecare fragment din el va avea aceleași calități.

De ce este important acest lucru pentru noi? Deoarece vacuitatea, realitatea absolută a fiecărui lucru, este exact aceeași vacuitate. Nu există nici o diferență între vacuitatea mea, a lui Buddha sau a unui pahar de apă.

În tibetană se spune – Ro Chik – aceeași aromă.

 

Ro     – gust/ aromă
Chik – una.

Asta înseamnă că toate lucrurile au aceeași aromă. Cu toții trăim într-o lume cu o gamă largă de fenomene, mirosuri, gusturi și forme – realitatea convențională. În realitatea absolută toate lucrurile au aceași aromă. Cei care au perceput realitatea spun:

Există o singură realitate absolută, de o frumusețe rară, este adevărul sublim care ne poate scoate din orice suferință. Ea este unică și tot timpul este cu noi, numai că noi nu o putem vedea.

 

De ce se spune „Diamond cutter” sau „Tăietorul  de diamant”?

Se spune „tăietor” din motivele următoare:

1. 1. Primul este că cel care percepe realitatea supremă – percepe direct vacuitatea – are acum capacitatea de a “tăia” toate straturile ignoranței care l-au înconjurat de-a lungul timpului. Cu alte cuvinte perfecțiunea înțelepciunii, este ca un tăiș care trece prin toate straturile de ignoranță, și are capacitatea să ne despice suferința și să o eliminăm complet. Ea este tăișul care taie Samsara.
   2. Cel de-al doilea motiv – adevărul supremeste cel mai înalt adevăr, iar toate celelalte sunt mici. Ea le taie pe toate.

Perceperea adevărului nu este aceeași cu adevărul. Adevărul absolut este un lucru, iar perceperea directă a adevărului absolut este ceva ce experimentăm și asta este cu totul altceva. Perceperea directă a adevărului absolut are puterea de a ne elimina suferința.

Ce este diamantul? Este adevărul absolut sau adevărul relativ?

Diamantul este adevărul relativ. Este un concept la care mă pot gândi, ceva ce pot simți, nu? Și, prin urmare, nu este adevăr absolut, deoarece adevărul absolut nu are nimic de-a face cu simțurile mele. Deci, diamantul este adevărul relativ.

Atunci când Arya (cel care a perceput direct vacuitatea) coboară din experiența sa și înțelege că i s-a întâmplat ceva uluitor, va căuta un mod de a-și aminti de această experiență. Toți Arya, fără excepție, se folosesc de imaginea diamantului ca ceva care simbolizează experiența lor. Diamantul este un lucru pământesc – ceva lumesc care simbolizează o experiență în care nu există nimic lumesc.

De aceea, dintre toate lucrurile pământești, datorită naturii supreme a diamantului, el este cel mai apropiat lucru de experiența adevărului suprem.

Și cu toate că diamantul este lucrul cel mai asemănător, nu este deloc același lucru, pentru că nu există nimic lumesc care să semene cu adevărul absolut.

Este ca și cum ar fi o tăietură între diamant și adevărul suprem. Ele sunt două lucruri complet diferite.

După ce Geshe Michael a perceput vacuitatea, timp de cincisprezece ani a muncit într-o firmă care se ocupa de diamante, nu pentru că era interesat de bijuterii, de diamante, de bani sau de această industrie. El a mers acolo doar pentru a fi cu diamantele tot timpul, pentru a-și aminti de experiența prin care a trecut.

De aceea diamantul este folosit ca simbol al adevărului absolut.

 

Deci, am enumerat câteva motive:

1. 1. Această realitate supremă este mult mai mare decât celelalte, pentru că le taie pe toate.
   2. A doua este că percepția directă a realității ultime, acea experiență directă a vacuității, taie lumea Samsariei, suferința noastră, vălul ignoranței.
   3. Și a treia este că diamantul și realitatea supremă sunt două lucruri complet diferite, nu există nicio asemănare. Cu toate că diamantul este cel mai asemănător lucru, totuși nu există nicio asemănare.