Lecția 1a – ACI 1

Seria de cursuri ACI (Asian Classics Institute), în număr de 18, au fost redactate prima oară în limba engleză de către Geshe Michael Roach. El a fost elevul lui Khen Rinpoche.

Datorita faptului ca am ajuns să învăț filozofia budistă în Israel, am parcurs toate cursurile în limba ebraica, cursuri ce au fost susținute de către Lama Dvora Tzivieli. Aceste cursuri parcurg toate programele de studii ce se predau în cadrul mânăstirilor tibetane. Ele sunt autentice și s-au dovedit a fi corecte de către generații de practicanți. Cu toții au făcut acest lucru într-un mod care este relevant și aplicabil în fiecare aspect al vieții: acasă, la muncă, în relațiile cu ceilalți și cel mai important aspect: în profunzimea inimii. Geshe Michael, a reușit să răspândească în toată lumea aceste învățături, într-o formă simplă, accesibilă dar exactă, cu rolul de a le  aduce oamenilor fericirea în viață.

Acest material foarte rar și practica lui va lărgi înțelegerea voastră, și mai mult, vă va transforma viața. Veți fi fericiți, iar inimile voastre se vor deschide.

Sunt plin de recunoștință pentru privilegiul de a primi aceste studii de la mari maeștri, studii care mi-au schimbat întreaga viață. Am marea onoare de a vi le transmite în limba română.

Fie ca toate aceste învățături să vă transforme viața și să elimine orice  suferință din inima voastră și să ajungeți la fericirea veșnică.

Acest curs se bazează pe scrierile marelui înțelept Je Tsongkapa.

Je tsongkapa

Numele lui de călugăr este Lobsang Drakpa.

Lobsang Drakpa

Lo       — înseamnă minte, conștiință
Sang  — puritate, bun. O conștiință bună.

Împreună numele Lobsang  înseamnă conștiință nobilă.

Drakpa  — înseamnă renumit, faimos , adică o conștiință nobilă renumită

El a fost fondatorul liniei Gelukpa în budismul Tibetan.

Gelugpa

Je Tsongkapa a fost un mare om spiritual. Datorită izolării Tibetului, puțini au auzit de numele lui, dar în ultimii ani numărul de oameni care s-au familiarizat cu învățăturile acestui geniu spiritual a crescut tot mai mult. Învățăturile lui erau explicite, aducând la unificarea și clarificarea diverselor părți ale învățăturii lui Buddha, care păreau să se contrazică între ele. El a înlăturat denaturările ce s-au strecurat în învățăturile lui Buddha, timp de sute de ani și a înființat o generație minunată de continuatori ai drumului lui. El nu a venit pentru a înființa linia Gelukpa, dar pentru că a fost un învățător atât de mare, elevii lui au continuat să meargă pe urmele lui. 

Ge         — înseamnă binefacere.
Geluk  — drumul binefacerii

Descendenții lui Dalai Lama, de ex., merg pe linia Gelukpa  și cuprinde  cele mai mari și mai cunoscute universități monastice. Multe personalități ale curentului Gelukpa au primit numele lui, Lobsang, ce cuprinde și pe lama, Lamei Dvora și anume Khen Rinpoche – numele lui fiind Geshe Lobsang Tharchin si de asemenea pe Gheshe Michael. Numele lui de  călugăr este Lobsang Chunzin.

Je Tsongkapa a trăit intre anii 1357-1419  în Tibet. Datele trebuie ținute minte.

 

Sursa textului pe care îl vom învăța: Cele trei căi principale

Vom învăța un text specific al lui Je Tsongkapa pe nume

Lam Tso Nam Sum

Este un text renumit în tradiția budistă.

Lam      — înseamnă cale. Calea are cel puțin două sensuri:
— Calea de a ajunge dintr-un punct în altul , adică dezvoltare spirituală.
— Piatră de drum – sau un anumit stadiu la care se ajunge în procesul  
Tso            — principal
Lam Tso  — căi principale
Nam         — este sufix la plural (căi )
Sum          — înseamnă trei

 Deci, Cele trei căi principale.

Je Tsongkapa a scris foarte mult, pentru toate nivelele elevilor, scrieri foarte lungi sau scurte. Scrierea de aici este una dintre scrierile scurte pe cale le-a scris.

 

Profesor și elev

Ngawang Drakpa Tsako Wangpo

Ngawang Drakpa Tsako Wangpo este numele de călugăr a unui discipol foarte devotat lui Je Tsongkapa. Je Tsongkapa i-a spus “mergi să construiești 108 mânăstiri în tot Tibetul”, iar el asta a făcut. Lama i-a cerut, iar el a făcut ceea ce i s-a spus.

Elevului îi era tare dor de lama. Sunt multe povești despre cum elevul vine să locuiască împreună cu lama, pentru că a trai în apropierea Lamei este cea mai bună modalitate de a învăța și de a fi instruit pe drumul spiritual. Dacă lama iți va spune “acum pleci”, atunci va trebui să pleci. Pentru că elevului lui Je Tsongkapa îi era tare dor de lama, îi scria mereu scrisori în care îl întreba „Cum voi putea practica? Acum sunt departe de tine, nu sunt în contact cu tine, cum să practic ?”

Textul este răspunsul lamei la scrisorile discipolului sau. Atunci când oamenii s-au uitat pe text, au spus „Ia uite: aici se află întreaga cale pe o singură pagină.” Acesta este Lam Tso Nam Sum.

 

Cele trei căi principale

În loc de căi se mai poate spune cele trei cunoașteri principale la care omul trebuie să ajungă în conștiința sa și mai important este ca ele să pătrundă în inima lui.

Conștiința, după tibetani s-ar afla în inimă și nu în cap. Atunci când vorbim de cale, nu vorbim de o cale fizică ci de una mentală, de o înțelegere mentală, o realizare sau o piatră de hotar mentală în dezvoltarea noastră, o stare de spirit.

Fiecare dintre aceste căi este o stare de spirit pe care va trebui să o dezvoltăm pe calea spre iluminare.

1. Prima cale: renunțarea

ngenjung

Nge   — a asigura , cu certitudine
Jung  — a ieși, a apărea

Se poate spune a ieși cu certitudine, cu siguranță.

Ne referim aici la procesul spiritual pe care-l parcurge practicantul pe drumul lui spre iluminare, iar când acest proces ajunge la punctul culminant, practicantul va renunța la această lume, va renunța la viața lui, nu în sensul că se va sinucide, ci va renunța la bunurile lumești, în modul cel mai profund care vine din inimă.

Practicantul va ajunge la acea înțelegere profundă a faptului ca nu există nimic în lumea materială care să-l facă veșnic fericit.

 

Lumea materială

Lumea materială cuprinde: bani, obiecte dar și laude, reputație, a te simți bine sau nu, sau lipsa reputației – adică lucruri care nu sunt spirituale. Toate acestea, le căutam pentru a ne simți bine, iar când nu reușim să le obținem, ne întristăm sau ne suparăm.

Nu este nimic rău în ele, nu spunem că ele sunt rele, dar în loc să ne canalizăm energiile în dezvoltarea noastră spirituală, le canalizăm în a căuta să le obținem. Ne pierdem timpul atunci când tânjim după ele și căutăm modalități să ajungem la ele. Cel care a ajuns la renunțare în inima lui nu-l mai interesează să își schimbe mașina la fiecare doi ani. Sau poate este suficient să meargă o dată pe săptămână la film și nu de cinci ori.

Treptat lucrurile care ne fac plăcere în această lume vor deveni mai puțin interesante si nu pentru că ar fi ceva rău în ele ci pentru că ele, o dată că nu ne ajută cu nimic și a doua oară pentru că ne opresc să ajungem la acele lucruri cu adevărat esențiale. Întotdeauna vrem mai mult.

Am mers la film, m-am distrat, acum mă plictisesc și mai vreau încă  o dată să merg la film. Există acest aspect, că fiecare lucru după care tânjim și ne străduim să-l obținem, în momentul în care l-am obținut, suntem bucuroși pentru cinci minute, după care vom dori altceva.

 

Lucrurile își schimbă natura

Și mai rău este când m-am săturat de ceva. De exemplu, mi-am căutat un partener de viață, l-am găsit și după un timp văd că nu mi se mai potrivește sau m-am săturat de el, iar acum mă străduiesc să mă debarasez de el. Și când m-am eliberat de el, voi fi bucuroasă. Pot spune aceeași poveste și pentru jobul pe care îl am. M-am străduit atât de tare să-l obțin iar acum nu-l pot suferi pe șeful meu. Și așa este despre orice lucru.

Omul care și-a dezvoltat o dorință profundă de a merge în direcția spirituală, în direcția de a căuta semnificație dincolo de lumea materială, acesta este cel care a atins (a ajuns la) renunțare. Cuvântul renunțare nu se referă la a renunța la viață, ci a ne referi la ea  altfel. Deci nu o renunțare la viață.

Omul va trebui să se hrănească, îi va trebui un serviciu, are o  familie. El nu trebuie să renunțe la ele, ci să renunțe de a se mai refugia în ele.

Iar când va face asta, altfel le va înțelege și le va trata.

 

Renunțarea fizică în comparație cu renunțarea mentală

Este important de știut că renunțarea nu este numai o stare mentală ci se poate manifesta și în mod fizic. Adică cineva decide să renunțe de a-și mai întemeia propria familie și să se călugărească sau să meargă la retreat, el nu va trebui să aștepte până atunci pentru a renunța.

Omul poate să aibă de toate și în același timp să fie într-o stare de renunțare completă – adică a ieșit cu certitudine.

Un astfel de exemplu este Dalai Lama. În perioada când încă trăia în Tibet, în palatul din Potala, palat cu 400 de camere, el a spus: „tot ceea ce am este pelerina de călugăr, bolul de mâncare și instrumentele sfinte (cu care practica tantra ), aceasta este tot, restul nu este al meu.” Această abordare este minunată. Chiar și cei care sunt printre noi și au de toate, și se bucură de ele acum, mai devreme sau mai târziu va trebui să se despartă de ele.

Aceasta este o abordare a vieții complet diferită, pentru că există mai puțin atașament, ne agățăm mai puțin de lucruri. Și când ceva nu va mai merge, puțin probabil va fi că ne vom enerva. Acest mod de a privi lucrurile ne eliberează mintea ca să putem merge și să căutăm dezvoltarea spirituală.

Si invers! Poate fi o persoană săracă care încă are atașamente. Poate avea o singură pelerină și ea trebuie să fie așa și nu altfel. Renunțarea este o stare mentală și nu reflectă neapărat o situație externă. O persoană care își dezvoltă renunțarea își va simplifica cu timpul viața și va fi mai puțin interesată de a achiziționa lucruri pentru că înțelege că ele îi răpesc viața.

Dacă te întreb unde ți-ai pus a doua pereche de pantofi,  va trebui să te  gândești „o clipă, la care pereche de pantofi s-a referit ?”

Tot timpul suntem ocupați să le catalogăm, să le păstrăm și să le găsim. Multă energie sufletească se cheltuiește în acest proces. Acesta este un proces gradat.

Toate acestea sună logic dacă ne gândim. Avem legături sufletești profunde, ne identificăm cu lucrurile materiale din viață noastră, ne identificăm cu rolul de familie, cu funcția de la serviciu, cu a fi proprietar și dintr-o dată trebuie să renunți. Acest lucru poate fi foarte șocant, poate fi foarte greu.

Acest proces de renunțare este gradat, ia timp de a se dezvolta și trebuie făcut cu inteligență. De fapt, cine și-a dezvoltat complet renunțarea, a ajuns la una dintre pietrele de hotar principale despre care vorbește Je Tsongkapa.

El a spus că dacă vrem să ajungem departe, să ajungem la iluminare, trebuie să ne dezvoltăm renunțarea, de aceea a stabilit-o ca piatră de hotar pe calea spre iluminare.

2. A doua cale: Bodhichitta (în sanscrită)

semkye

Sem  — înseamnă minte, conștiință
Kye   — cuvânt care are mai multe înțelesuri: a se trezi, a se naște, a rezulta sau a se crea

Mintea care se trezește – Semkye.

Este important de știut că acest cuvânt este prescurtarea lui Jangchub sem kye – mintea/conștiința care se trezește. Conștiința aici are sensul de conștiință care se trezește.

Bodhi  — luminat sau iluminare
Chitta  — înseamnă conștiință sau minte

Conștiința nu are sensul de conștiință a unei ființe iluminate sau a conștiinței  lui Buddha, ci este vorba de o conștiință care aspiră spre iluminare.

Ca și Ngen Jung, adică renunțarea, când aspirația este pe deplin realizată ea va deveni calea, în sensul celor trei căi principale. Bodhichitta este o realizare spirituală extraordinară.

Ce fel de realizare este aceasta? După ce omul a meditat mult, a reflectat și după ce și-a dezvoltat renunțarea, înțelege că singurul drum de a ieși din suferință și de a-l scoate și pe celălalt din suferință, de a-l ajuta să nu mai sufere este acela de a  ajunge la iluminare. Numai după o practică intensă și îndelungată, omul va ajunge să înțeleagă că singurul drum de a-l ajuta pe cel de alături în modul cel mai profund, nu este de a-l hrăni sau de a trai lângă el mulți ani, ci de a ajunge la iluminare.

 

Egoismul iluminat

Dacă merg să-i hrănesc pe oameni, pe cei flămânzi, pe câți pot să-i hrănesc? Dacă sunt Maica Thereza, poate mulți, și încă numărul este limitat. Când le-am dat o masă, va trebui să le mai dau încă una, nu este așa? După care iarăși vor fi flămânzi. Adică, dacă îi hrănesc pe alții, nu neapărat îi voi și scoate din sărăcie sau din suferință.

Pot doar să le ușurez suferința pentru un timp și trebuie să fac asta, rolul meu pe drumul iluminării este să fac asta, să ușurez suferința cât pot. Dacă aveți în familie pe cineva care suferă de o boală grea și trebuie să-l îngrijiți, chiar dacă veți face tot ceea ce vă stă în putere ca să-i alinați durerea, nu veți reuși să-i eliminați suferința. Chiar dacă vă îngrijiți de tratamentul lui medical, puteți să stați lângă el, să-l țineți de mână și să-l mângâiați – nu veți putea să-i opriți suferința. Ceea ce puteți este doar să-i alinați suferința. Iar cel ce privește suferința în acest fel și și-a  dezvoltat Renunțarea, are deja aversiune față de suferința din această lume.

Maestrul Shantideva ne-a spus „sunt dator să opresc toată suferința care există! De ce? Pentru că semenul meu suferă, exact cum sufăr și eu.”

Cum ne petrecem viața? Fugim de suferință și căutăm plăceri. Cel care înțelege că ceea ce face el însuși și ceilalți fac la fel, va căuta să lichideze toată suferința care există. Același membru de familie, bolnav, care suferă lângă mine, înțeleg că nu-l pot ajuta cu adevărat pe drumurile convenționale și nici nu-i pot lua suferința.

Dacă nu voi înțelege care este sursa suferinței, de unde vine ea, nu voi  avea nicio șansă de a o lichida, nici pe a mea și nici a celorlalți.

Înțelegând acest lucru voi începe să caut sursa suferinței și modul în care o voi putea lichida.

În aceeași măsură voi căuta să înțeleg și care este sursa fericirii. De unde vine fericirea?  Cum voi putea crea situații în care eu voi fericit (ă) și alții vor fi fericiți, tot timpul, si nu orice fericire ci fericirea supremă. În acest fel, omul știe că nu există nimic în lumea materială care să-l ajute să lichideze suferința. El poate alina suferința si va trebui să o aline pe drumul spre iluminare, dar până nu va ajunge la iluminarea lui Buddha, nu va putea să-l ajute. Va veni timpul când vom înțelege aceste lucruri mai profund. Este nevoie de multă practică meditativă pentru a ne dezvolta această înțelegere. Și pentru acest lucru este nevoie de multă învățătură.

Când această înțelegere este complet dezvoltată – tot ceea ce va dori omul este să ajungă la iluminare. El este plin de aversiune față de suferința – lui și a celorlalți – și înțelege bine că are oportunitatea de a ajunge la fericirea supremă a lui Buddha și va spune „a ajunge la fericirea veșnică este cel mai important lucru pentru că este unicul mod ce poate aduce binecuvântarea întregului univers.

Această gândire este mai mult decât o gândire rațională, este un  sentiment puternic.

Înțelegând suferința, nu vom mai putea să continuăm să ne preocupăm de cele ale noastre. Vom fi forțați să facem ceva pentru cel care suferă. Și când vom simți compasiunea profundă, vom ști care este lucrul cel mai înalt pe care îl putem face pentru el. Aceasta este Bodhichitta.

Bodhichitta este dorința nestăvilită, o tendință nestăvilită de a face tot ceea ce îmi stă în putință pentru a ajunge la iluminare, pentru a-i putea ajuta pe toți ceilalți.

Nu vom putea să devenim Buddha fără Bodhichitta, fără acest sentiment ieșit din comun. Bodhicitta este o realizare spirituală extraordinară. Omul ajuns în acest loc, va acționa numai ca să ajungă la iluminare și numai atunci va putea să-i ajute pe toți.

Pentru a ști de ce suferă omul, va trebui să știm să le citim gândurile. Buddha are posibilitatea de a citi gândurile tuturor simultan, un nivel greu de imaginat. Dar înainte de a ajunge la acest nivel, trebuie bineînțeles să ne dezvoltăm empatia. Trebuie să ne dezvoltăm dorința de a ști ce simt ei, ce gândesc, ce le este necesar, să ne identificăm cu ceea ce li se întâmplă.

Buna înțelegere a suferinței noastre este condiția esențială de a crea empatie și de a înțelege suferința celuilalt și de a dezvolta Bodhichitta – adică aspirația de a ajunge la iluminare pentru a putea ajuta cu  adevărat.

Bodhisattva  — războinicul spiritual
Bodhi               — înseamnă iluminare
Sattva              — entitate

Bodhisattva nu este o entitate iluminată, nu încă

Bodhisattva este un om care are bodhichitta – aspirația de a ajunge la  iluminare pentru toată creația și parcurge calea.

În tibetană Jang Chub Sempa.

Jang Chub Sempa

Jang chub   — este un alt cuvânt pentru iluminare
Sem               — minte
Pa                  — războinic , luptător

Războinicul spiritual este acela care se luptă cu spiritul său pentru a  ajunge la iluminare.

Ce înseamnă că se luptă cu spiritul său? El se luptă cu obstacolele lui pe calea iluminării. Ce stă între el și iluminare? Ego-ul, supărarea, ignoranța, invidia sau orice alt sentiment care ne tulbură, negativ, orice gând ce nu înțelege lumea. Jang chub înseamnă că se războiește cu spiritul lui pentru a ajunge la puritate.

Noțiunea de “luptă” vine de la Buddha, pentru că trebuie să cheltuim multă energie în spatele acestor lucruri, ca să aducem schimbare.

Bodhisattva este o persoană care are bodhichitta în conștiință și are o mare dorință de a deveni Buddha pentru toți ceilalți iar determinarea lui vine din iubirea lui pentru ceilalți.

3. A treia cale: Concepția corectă

Yang dakpey tawa

Yang dakpey tawa  — vedere corectă,  concepție, perspectivă,  percepție.

Ce înseamnă concepție corectă ? Aceasta este antidotul ignoranței.

(Concepție = o viziune corectă a existenței)

 

Ignoranța

Se spune că una din cauzele principale pentru care suferim este ignoranța din mintea noastră.

Principala cauză a suferinței noastre, a faptului că ne aflăm în samsara, este ignoranța pe care o avem în conștiință noastră. Ignoranța – în sensul că nu înțelegem lumea în care trăim, nu înțelegem realitatea ce ne înconjoară, greșim permanent. Oamenii sunt obișnuiți tot timpul să fie cufundați în eroarea profundă și tragică a realității.

Nu înțelegem de unde vin lucrurile, de ce suferim, pentru că dacă am fi înțeles, de mult nu am mai fi suferit, nu este așa ? Dacă aș fi înțeles ce provoacă suferința, demult aș fi acționat să o lichidez și invers, dacă aș fi știut ce-mi aduce fericirea, aș fi fost de mult fericit(ă). Chiar dacă stați aici și nu sunteți flămânzi, nu vă doare nimic, veți continua să îmbătrâniți, stați la curs două ore și cu două ore vă apropiați mai mult de moarte, două ore care nu pot fi aduse înapoi.

Buddha ne spune că un om obișnuit, chiar și cel care a murit în somn – în faza în care este considerat clinic mort, continuă să treacă prin dureri de nesuportat. Și cu toții am trecut prin acest proces de nenumărate ori după spusele budismului. Aceste amintiri există în subconștientul nostru, de aceea dacă va veni cineva să vă rănească, vă veți împotrivi ? Veți face orice ca să-l opriți. Maestrul Shantideva ne dă exemplul hoțului care a fost prins și pedepsit să i se taie mâna. El ne descrie emoțiile hoțului care știe ce i se va întâmpla: ochii măriți, holbați, fața lividă și cuprins de groază. Și nu uitați că este vorba de a pierde doar o mână.

În clipa morții, dintr-o dată veți fi dezrădăcinați, tot ceea ce dețineți  vi se va lua cu forța de către domnul morții. Nu veți mai avea nici un control asupra procesului, iar această clipă va fi foarte dureroasă. Este o durere specifică morții.

Cu toți suntem pe drumul spre moarte și chiar dacă nu ne doare nimic acum, ne va durea mai târziu. Și dacă vom avea o viață lungă, vom avea parte de bolile îmbătrânirii și de greutățile îmbătrânirii. Iar dacă nu vom avea o viață lungă, vom avea parte de boli sau accidente ce aduc multă suferință. În orice caz, ne aflăm într-o realitate cu multă suferință. Acum avem un pic de răgaz, ceea ce este minunat, și datorită acestuia ne aflăm aici. Aceasta este ceea ce caracterizează viața umană, aceste clipe de răgaz și de aceea avem și oportunități.                

 

Antidotul ignoranței                 

Concepția corectă este antidotul la eroarea pe care o facem când nu înțelegem realitatea noastră și care ne face să suferim. Nu înțelegem de unde vin lucrurile în viața noastră și nu știm cu adevărat de ce avem un corp care îmbătrânește. Buddha ne spune că aceasta este o greșeală.

Faptul că ne aflăm într-un corp care se degradează, se uzează,  îmbătrânește și moare se datorează greșelii din conștiința noastră.

Pentru că am ratat  viața anterioară în care nu am reușit să ajungem la o înțelegere suficient de profundă, am căzut încă o dată în aceeași capcană. În mod repetat ajungem în același loc. Ne naștem și murim mereu și asta doar pentru că nu am reușit să ajungem la concepția corectă  a existenței.

Concepția corectă este exact antidotul care are rolul de a ne scoate din acest loc al ignoranței.

Cu cât voi aprofunda mai mult înțelegerea realității – cu alte cuvinte înțelegerea cauzei și a efectului, cum sunt determinate lucrurile în viața mea – când voi înțelege acest proces, proces care este o întreagă știință, voi începe să preiau controlul treptat asupra realității mele. Altfel, lucrurile mi se întâmplă, realitatea se desfășoară fără control.

În momentul în care voi începe să înțeleg procesul voi începe să-l direcționez.