Cum și de ce să fim fericiți?
Traducere a prelegerii susținute de Lama Dvora Hla,
în urma studiului lui Lama Marut
Lecția 2
Am vorbit până acum despre ce anume ne împiedică să ajungem la Sukha. Ce ne oprește să atingem această stare de a fi în viața noastră? În această prelegere ne vom concentra pe axa timpului.
Suntem preocupați de trecut, de lucrurile pe care le cărăm după noi și care ne fură bucuria vieții, și ne îngrijorăm de viitor, care, de asemenea, ne fură bucuria vieții noastre chiar acum.
Vom vorbi acum despre cum trăim în trecut. Există oameni care își petrec timpul gândindu-se cu nostalgie la trecut. Le este dor de un trecut, care desigur nu poate fi readus înapoi. Ei spun: „Pe vremuri mâncarea era bună, filmele erau bune, muzica era bună. Astăzi oamenii nu mai știu să scrie muzică bună”, etc. Ca și când pe vremuri era bine, iar astăzi nu mai este bine. Acest mod de a privi lucrurile nu este corect. Nu este adevărat că pe vremuri a fost mai bine decât azi.
Chiar dacă am avut într-adevăr ceva bun în trecut, el a dispărut, nu este așa? Dorul pentru ceva ce nu mai există, nu ajută pe nimeni. Și există modalități mult mai bune de a crea Sukha decât de a duce dorul după trecut.
Dar, ceea ce este și mai grav, este atunci când păstrăm în noi resentimentele, ranchiuna, față de cei care ne-au rănit sau cu care nu ne-am închis conturile, fapt care ne tulbură liniștea sufletească și Sukha clipă de clipă, oră de oră, zi de zi. Nu putem fi mulțumiți cu adevărat, deoarece ne amintim de aceste lucruri. De aceea este important să învățăm cum să lucrăm cu trecutul și cum să-l schimbăm.
Să ne întoarcem la maestrul Shantideva. Versetul următor este al doilea din capitolul despre răbdare:
Nici un rău nu este ca ura,
Nici curajul ca răbdarea.
Deci, străduiește-te pe orice cale
Asupra răbdării să meditezi.
Maestrul Shantideva ne vorbește de răul pe care-l face ura. El schimbă des între cuvintele de ură și mânie, dușmănie și ostilitate, pentru că, deși ele au nuanțe diferite, le pune pe toate în același pachet. Maestrul Shantideva spune că nu există un rău mai mare decât ura, mânia sau resentimentul și așa mai departe. Ura este distrugătorul numărul unu a liniștii noastre sufletești. Ea este obstacolul numărul unu pentru Sukha.
Răbdarea este antidotul urii, a resentimentului. El ne spune să investim pe orice cale mult efort pentru asta. Și este foarte important să facem asta. În versetul următor ne spune de ce este important acest lucru.
1. El spune:
În mintea mea pacea nu va domni
Dacă gândurile dureroase de ură le voi slobozi.
Cei mai mulți dintre noi vor reduce ura la nivel de resentiment, dar cel care își menține resentimentele, cu siguranță pacea în inima lui nu va domni.
2. Mai mult de atât, somnul lui nu va fi bun și nu va avea parte de odihnă. Nu se va putea bucura cu adevărat de viața lui.
Nici bucuria, nici fericirea, nu le voi găsi
Nu voi putea dormi, și neliniștit voi fi.
Deci, ce vom face? Ce vom face cu cei care ne-au rănit? Cu cei care ne-au trădat, ne-au furat, ne-au înșelat? Ce vom face cu ei și cu acest resentiment? Va trebui să depășim toate acestea, altfel nu vom putea fi fericiți.
Pe cine lovește în primul rând, acest resentiment? În primul rând ne rănește pe noi înșine, lovește în fericirea noastră. Este posibil ca nici celor care ne-au rănit, să nu le fi fost plăcut, dar mai ales ne împiedică bucuria.
Și dacă ne întoarcem la supărare, în psihologie se spune că nu este bine să ne închidem în noi supărarea, că trebuie să o eliberăm. Trebuie să ne exprimăm furia și asta ne va ajuta să nu o mai purtăm cu noi tot timpul.
Maestrul Shantideva spune: „Nu există un rău mai mare decât supărarea”.
Dar asta nu înseamnă că supărarea trebuie să fie închisă înăuntru, maestrul Shantideva nu recomandă acest lucru. El spune: supărarea trebuie eliminată. Nu trebuie să nu ne-o exprimăm din nou și nici să o închidem în noi.
De ce să nu o exprimăm? Pentru că fiecare moment de supărare, va crește tendința și va crea cauze karmice pentru un alt moment de supărare. La nivel energetic, ne sufocă canalele, și nu vom putea ajunge niciodată la Ananda, la plăcerea divină, să nu mai spunem de Santosha. Nici la ea nu vom putea ajunge dacă umblăm tot timpul cu supărarea în noi.
Așadar, teza spune: „Bine, trebuie să exprimi supărarea; nu-ți bate soția, ci bate-ți câinele”. Unii spun că este bine de a merge singur în pădure și de a lovi copacii, pentru a elimina supărarea. Nu! Nu aceasta este calea. Nu loviți nici câinele, și nici copacul. Pentru că orice exprimare a supărării nu face altceva decât să vă crească obiceiul de a vă supăra. Trebuie învățat de a renunța la supărare. Munca este mult mai grea, dar este esențială. Nu există fericire fără ea.
Vă încurajez să stați o clipă acasă și să meditați puțin pentru a încerca să vă imaginați cum ar fi viața voastră, dacă nu ați mai avea resentimente față de nicio ființă umană din lume. Cum ar fi? Cu toate că ne va fi greu să ne imaginăm, este bine de făcut acest exercițiu. Va începe să întoarcă roata.
Nu este ușor să depășim furia. Nu este ușor, este o muncă foarte grea.
În versetul 6, el spune: „Orice astfel de necaz”, adică necazul despre care am vorbit în versetul anterior, lipsa somnului, neliniștea, etc.
Orice astfel de necaz – din furie vine,
Acest dușman ce împrăștie durere.
Personalizează furia și o numește „dușman”, care „împrăștie durere” El spune apoi:
Dar cel ce-l învinge cu asiduitate
Își va găsi fericirea în viața prezentă și viitoare.
În aceste rânduri maestrul Shantideva ne oferă un motiv de ce este importantă această muncă dificilă. În limba sanscrită cuvântul dificil, greu se spune Tapas, iar în tibetană:
Katup
În limba română înseamnă dificultate/greutate. Dificultate în sensul dificultăților pe calea spirituală sau provocări spirituale.
Învingerea furiei este dificilă. Ea este o muncă dificilă din punct de vedere spiritual. Unii spun că aceasta este cea mai grea practică.
Dacă ne uităm la practica dificilă a fakirului care doarme pe cuie sau stă într-o peșteră întunecată mult timp, ea nu suferă comparație cu eliminarea mâniei din noi.
Există o poveste despre un yoghin care stă în meditație în peșteră. El stă acolo în Samadhi pentru mult timp. Părul îi crescuse foarte lung și era foarte mulțumit de asta. Când ieși din meditație, văzu că părul lui fusese ros de șoarece și se înfurie pe șoarece.
Pentru că nu este ușor. Este mult mai mult decât să stai în Samadhi. A renunța la resentimente, este să iertăm. Să-i iertăm pe cei care ne-au rănit.
Pe unii ne este ușor să-i iertăm și pe alții ne este greu să-i iertăm. Munca grea este tocmai de a-i ierta pe cei care ne-au făcut rău cu adevărat. Maestrul Shantideva, într-un alt verset, compară supărarea pe care o avem față de cineva, cu cărbunele încins pe care îl ținem în mâini și ne arde și spunem „doare, doare, doare!”. Maestrul Shantideva ne spune: Aruncă-l odată, nu-l mai ține atâta!
Atâta timp cât vom ține supărarea în noi, va continua să ne doară. Atunci de ce continuăm să ținem supărarea și nu-i dăm drumul din mâini? De ce? Pentru că este greu. Nu este ușor.
Supărarea, mânia, sau resentimentul adânc au în ele un aspect al obsesiei. Este ca o otravă ce ne otrăvește mintea. Gândul care revine iar și iar asupra aceluiași lucru: la ce mi-a spus și la ce mi-a făcut, este ca și otrava care pătrunde în noi. Și cu toate că nu ne place, nu putem trece peste asta. Și continuăm să revenim în același loc, fapt care nu ne ajută să progresăm.
Lama Dvora Hla povestește despre o prietenă bună a ei, o practicantă budistă foarte serioasă, care i-a dezvăluit într-un moment de franchețe, ce purta în suflet: ”Opt ani! nu am încetat să mă gândesc la ce mi-a făcut persoana aceea!”. Acesta este un exemplu pentru a arăta cât de dificilă este practica.
Tot ce spunem are rezultate karmice. Dacă acum, am un moment de supărare sau resentiment – va produce un rezultat, pentru că totul produce rezultate. Orice lucru este rezultatul cauzelor pe care le-am plantat în trecut, și el va produce rezultate în viitor.
Care vor fi rezultatele supărării în viața noastră?
– Nu vom putea dormi bine,
– Nu ne vom bucura.
Mai există și alte rezultate care nu sunt atât de evidente, cum ar fi de exemplu, frumusețe exterioară.
Frumusețea exterioară este legată de gradul de supărare și de resentimente pe care le purtăm. Sună puțin surprinzător, dar dacă vă gândiți pentru o clipă la o persoană supărată, ea nu arată de loc bine. Fața ei se urâțește, se schimonosește, nu arată bine în fața celorlalți. Și asta nu are nicio legătură cu forma ochilor și cu lungimea nasului. Oamenii pot fi reticenți față de o astfel de persoană, care poartă mânia în ea.
Și invers. Poate fi cineva care să nu aibă un aspect plăcut fizic, și cu toată astea oamenii să fie atrași de el. El poate fi atractiv prin expresia feței lui plăcute.
Deci, există rezultate pe termen scurt și există rezultate pe termen lung. Pe termen scurt, ne va distruge somnul și bucuria vieții noastre. Pe termen lung, este felul în care arătăm.
Este foarte instructiv să privim la oamenii în vârstă din căminele de bătrâni. Persoanele în vârstă care au trăit mulți ani cu anumite obiceiuri, aceste obiceiuri le modelează aspectul lor exterior. Dacă cineva a fost foarte egoist de exemplu, și preocupat tot timpul numai de propria lui persoană, cu timpul capacitatea lui mentală va scade. Putem vedea bătrâni, care sunt interesați numai de mâncarea lor. Lumea lor se restrânge din ce în ce în jurul lor, doar la eu, eu, eu.
Există și alții care au avut obiceiul să aibă grijă de alții mulți ani, iar aceștia îmbătrânesc altfel, sunt complet diferiți.
Dacă vă veți uita bine la cei care trăiesc în căminele de îngrijire medicală, veți putea ghici cum și-au trăit viața, pentru că ei vă vor arăta asta.
Următorul verset ne ajută să începem să iertăm, să ne eliberam de cărbunii aprinși din mâinile noastre.
El spune: „Bine, deja ni s-au întâmplat lucruri dureroase, ne-au trădat, ne-au înșelat, ne-au rănit, ne-au luat ce ne-a fost drag. Ni s-au întâmplat lucruri groaznice. Este foarte dureros, ne doare foarte mult. Suferim pentru asta ”. El spune: „Uită-te la ce s-a întâmplat cu tine în urma acestei dureri”. El spune: „Durerea în sine nu este numai negativă”, și ne prezintă o listă cu beneficiile ei.
Durerea, în sine, are calități bune,
Ea ne ajută în inima noastră:
Compasiunea să ne-o dezvoltăm,
Mândria să ne-o eliminăm,
Să ne bucurăm de a face bine,
Și de a ne abține din a face rău.
Haideți să vorbim puțin despre asta, deoarece este foarte important modul în care creăm această iertare în inimile noastre, pentru a ne elibera de resentimente, de a renunța la supărare. Nu a o exprima, ci a abandona-o definitiv.
Să spunem că întâlnim pe cineva care i s-a întâmplat ceva rău, și începem să-i spunem: „Săracul de tine”, și mergem mai departe. Simțim ceva milă pentru el, ne pare rău, și ne vedem în continuare de drumul nostru. Este ceva foarte superficial.
Ceea ce spunem este că nu putem ajunge la niciuna din aceste situații fără a ne deschide inima. Iar ceea ce ne deschide inimile este compasiunea. Compasiunea nu este milă. Mila pe care v-am descris-o mai înainte este foarte superficială. „Oh, săracii de ei” – și continuăm cu ale noastre.
Compasiunea este atunci când ne deschidem inimile spre durerea lor, ca în Tong Len. Este atunci când luăm durerea în noi, și dărâmăm acele ziduri care ne închid inimile și ne feresc de empatia pentru durerea lor și, în același timp, ne fură și fericirea.
Aceiași pereți care ne protejează de durerea lor, sunt exact cei care ne feresc de fericirea noastră.
Atunci când trecem printr-un eveniment dificil în viața noastră, pe care nimeni nu-l invită, sau îl dorește, experimentăm personal o durere pe care nu am mai avut-o până acum. Cunoaștem durerea acum nu din povești sau din filme, ci pe propria noastră piele.
Știm acum cum se simte. Nu este ca și cum am citi despre înghețată – ci gustăm înghețata. Dar din punct de vedere negativ. Știm bine ce înseamnă să pierdem pe cineva drag, știm ce înseamnă să fim în suferință, știm ce înseamnă să fim trădați, pentru că am fost trădați. Acum știm cum se simt și toți ceilalți când trec prin necazuri și suferință.
Toate aceste lucruri îngrozitoare se întâmplă multora, dar nu știam cum se simte. Acum știm, și putem să ne deschidem inima în fața suferinței lor. Ni s-a dat șansa de a ne crea fericirea. Și fără o experiență dificilă, oportunitatea nu se deschide.
Lama Dvora Hla povestește: ”De mulți ani predau dharma în Statele Unite și în Israel, și mă uit la publicul care vine. Cei cărora le merge bine nu au nici un motiv de a participa la aceste învățături. Merg de la o petrecere la alta, își consumă energiile, se îmbolnăvesc și mor. Este foarte trist. În viața mondenă din Manhattan au loc multe petreceri de gală la care participă celebrități, viață socială este trepidantă. După câțiva ani, încep să-și piardă averea, își pierd frumusețea, îmbătrânesc, devin senili. Acești oameni aveau totul, o viață bună. Mergeau de la o petrecere la alta, de la eveniment la eveniment, de la iaht la iaht. Și vine momentul când nimeni nu se mai interesează de ei, pentru că nu mai au nimic de contribuit. Nu cu bani, nu cu frumusețea, nu cu glume, nu cu inteligența, devin senili. Suferința lor este îngrozitoare. Iar atunci este prea târziu. În mod paradoxal, celor care le-a mers bine tot timpul a fost exact ceea ce i-au blocat să ajungă la adevăratele niveluri de fericire”.
Paradoxal, exact acel lucru care ne-a lovit este cel care ne permite să ne urcăm mai sus. Și dacă ne uităm în acest fel, ei sunt de fapt profesorii noștri. Sunt profesori severi, și lecția este grea. Dar aceasta este lecția de care avem nevoie. Și când începem să o privim în acest fel, perspectiva noastră asupra trecutului se va schimba. Acel eveniment dureros prin care am trecut, a avut rolul lui în viața noastră. Trebuia să primim această lecție, trebuia să fim plesniți pentru a ne putea trezi.
Dacă ne gândim la profesorii noștri care ne-au învățat în școală, pe cine am apreciat mai mult, de la cine am învățat mai mult? De la cei care au fost drăguți și ne-au dat sarcini ușoare sau de la cei severi care ne-au împins mai tare de la spate?
Așadar, chiar și la nivelul convențional al profesorilor de școală, ne amintim și apreciem mai mult pe cei care ne-au provocat și au cerut să depunem mai mult efort. Fiecare învățător spiritual va cere de la elevii săi să depună efort în munca lor spirituală, pentru că altfel ei nu-și vor putea face munca sa.
Aceiași oameni care v-au făcut rău, sunt profesori cei mai prețuiți, pentru că vă împing spre locuri la care nu ați fi putut ajunge. Aveți nevoie de experiența voastră personală pentru a vă deschide.
Deci, acesta a fost subiectul de dezvoltare a compasiunii.
Acum să vorbim despre eliminarea mândriei. Vom intra într-un subiect foarte important, și anume concepția asupra lumii. De unde au apărut lucrurile în viața noastră? Și pentru a simplifica discuția, ne vom axa pe trei concepții asupra lumii și apoi pe derivatele lor.
1. Prima concepție despre lume spune: lucrurile sunt întâmplătoare. Accidentele sunt întâmplătoare. Ne este bine sau ne este rău, este o chestiune de noroc. Ne exprimăm des: ”Am avut ghinionul să fiu lovit, sau ce noroc am avut că…” Lucrurile sunt întâmplătoare, nu există cauze. Ele se întâmplă așa cum se întâmplă.
Dacă ar fi fost așa, nu i-am fi trimis pe copii la școală, nu-i așa? Și cu toate acestea totuși credem că lucrurile au consecințe. Credem că există un rezultat al educației. Copilul trebuie să înceapă în primul rând clasa întâi înainte de clasa a cincea. Există un proces de dezvoltare, de progres, lucrurile aduc alte lucruri. Credem că există cauzalitate.
2. A doua concepție asupra lumii spune: o forță exterioară aduce toate lucrurile. Această forță stă undeva, fără să știm unde și decide în mod arbitrar cum vor fi lucrurile, iar noi nu avem niciun control asupra lui; vine din cer.
Această concepție nu explică de ce ne trimitem copii la școală. Dacă totul vine de undeva de sus, atunci de ce ne mai deranjăm? De ce să cotizăm la pensie? Nici asta nu explică.
3. A treia concepție asupra lumii spune: fiecare lucru își are cauza lui. Dacă vrem să fim fericiți, va trebui să înțelegem cauzele fericirii și să începem să le producem. Iar atunci va fi fericire, nu va mai fi o surpriză. Dacă înțelegem cauzele suferinței și încetăm să le mai producem, nu va mai fi suferință.
Care este problema noastră? Problema este că amestecăm lucrurile între ele, după care le potrivim după plac. Alegem concepția despre lume care ne convine cel mai mult. De exemplu, atunci când ni se întâmplă ceva bun, spunem „L-am câștigat cinstit, este meritul meu”. Când i se întâmplă ceva rău adversarului nostru, spunem: „Așa îi trebuie”. Când ni se întâmplă nouă ceva rău spunem: „Mi s-a întâmplat, este din cer, așa a vrut Dumnezeu!”.
Nu merge așa. Este cauzalitate sau nu este cauzalitate.
Ceea ce noi spunem, este că singura modalitate de a urca la diferitele niveluri de fericire este de a lucra cu a treia concepție asupra lumii. Ea este singura care funcționează. Ea este cea care ne readuce puterea. Ne recăpătăm treptat controlul. Nu mai există coincidențe. Dacă piața economică urcă sau coboară, nu se datorează coincidenței. Deținem controlul, pentru că știm cum să producem cauzele și nu sunt ceea ce par. Cauzele nu sunt în câte cărți de economie am citit, de exemplu. Bineînțeles că nu spunem: „Nu citiți cărți de economie”. Dar motivele nu sunt cu adevărat acolo, ele sunt la nivel mai profund.
Avem, de asemenea opinii ciudate despre dreptate. Când se întâmplă ceva rău adversarului nostru, spunem că este drept. Când ni se întâmplă nouă rău, nu mai drept. Să intrăm puțin în acest subiect.
Iar această chestiune a dreptății este o otravă. Nu în sensul de a nu căuta dreptatea, ci faptul de a ne considera îndreptățiți în ranchiuna pe care o purtăm, este otravă. “M-au înșelat. Așa că acum am dreptul de a mă supăra pe ei.” “Nu merită să-i iert, au fost niște nemernici.” Toate acestea sunt otravă curată și ne fură viața.
Dacă adoptăm a treia concepție, și anume că în viața noastră nu se întâmplă nimic fără o cauză și că noi înșine am semănat cauza, atunci nu va mai exista nimeni care să ne poată răni.
Dacă îmbrățișăm idea că tot ce se întâmplă în viața noastră, fără excepții, bune și rele, ușoare și grele, totul, vine ca rezultat al semințelor, din cauzele pe care le-am plantat prin comportamentul nostru în trecut, atunci nimeni nu ne mai poate răni, pentru că atunci când vine cineva și ne rănește, el este doar un instrument prin care karma se întoarce la noi. Karma noastră rodește prin el. Nu are nimic de-a face cu el. Dacă nu ar fi fost această persoană, ar fi fost o alta.
Dacă am semănat karma, dacă am trădat oamenii în trecut, atunci persoana cu care avem relații strânse și iubitoare, ne va trăda, și nu contează cum se numește. Dacă nu ne va trăda el, ne va trăda următorul soț. Dacă avem această karmă și nu am purificat-o, ea se va întoarce asupra noastră mai devreme sau mai târziu.
Cum de ne-a trădat? Am semănat. Acum ne doare. Așa că trebuie să lăsăm omul în pace. Nu ne ajută cu nimic să ne răfuim cu el acum, pentru că, oricum, s-a întâmplat deja în trecut, și nu mai putem face nimic în privința asta.
Matthieu Ricard spunea: ”Lasă la o parte obiectul urii sau a durerii tale, și uite-te la supărarea în sine și lucrează cu ea”.
Este ca și când am avea două capete de interval: într-un capăt stau furia, ura, resentimentele, iar în cealaltă iertarea completă, încheierea tuturor conflictelor. Cu cât vom lucra mai mult cu a treia concepție asupra lumii, cu atât ne vom îndepărta de resentimente și ne vom apropia de această stare Sukha, a iertării complete.
Maestrul Shantideva ne spune în versetul 107:
Ce mare ar fi bucuria dacă fără efort
O comoară ascunsă în casa ta ai găsi!
Cu aceeași bucurie, acceptă orice dușman,
Ce te ajută pe calea războinicului să te antrenezi.
El spune: Acest dușman care te-a rănit, te antrenează cum să ajungi la Ananda. Trebuie să-și dezvolți răbdarea. Și cum vei putea să o dezvolți? Ai nevoie de antrenament. Pentru a-ți dezvolta mușchii, ai nevoie de greutăți. Dacă vrei să-ți dezvolți răbdarea, ai nevoie de oameni care să te rănească. Ai nevoie de ei pe cale. Iată ce ne spune aici: „Cu aceeași bucurie, acceptă orice dușman, ce te ajută pe calea războinicului să te antrenezi”. Războinicul – este războinicul spiritual care se luptă împotriva afecțiunilor sale mentale. Acest fapt este contrar gândirii noastre obișnuite, instinctelor noastre. Și este singurul lucru care funcționează, cu toate că nu este ușor.
De unde vin oamenii enervanți în viața noastră? Cine este cel enervant? Este cel pe care ne enervăm. De unde știm că este enervant? Pentru că ne-am enervat.
Dacă nu ne mai enervăm, ce se întâmplă cu persoana enervantă? Nu mai este. Nu-l mai putem numi enervant. În acest fel l-am eliminat. Nu l-am eliminat trăgând un glonț în el. Nu așa îl eliminăm din viața noastră. Dacă vom învăța să renunțăm la supărare, oamenii enervanți nu vor mai putea veni. „Enervant” este cel care ne enervează, iar dacă nu ne vom mai enerva, atunci nici oameni enervanți nu vor mai exista în lumea noastră.
În Yoga sutra, scrie:
Și dacă există vreo cale
De a nu mai răni pe nimeni niciodată,
Atunci oriunde te vei găsi
Va înceta orice conflict și dispută.
Fraza „Și dacă există vreo cale de a nu mai răni pe nimeni niciodată” se numește Ahimsa în sanscrită. Ea are sensul de a nu răni. „Atunci oriunde te vei găsi”, oriunde te vei afla, nu vor mai exista conflicte și dispute. Cum putem defini ceva ca un conflict sau ca o dispută? Este după modul în care percepem acest lucru. Dacă pentru noi aceste lucruri s-au terminat, atunci ele nu mai pot apărea.
Numai așa instaurăm pacea. Nu prin represalii și nu prin tratate de pace, ci prin a ne calma violența din inimile noastre, de a ne calma supărarea și dușmănia din suflet. Nu va mai fi nevoie de conferințe de pace pentru că nu va fi nimic de negociat, pentru că totul e în percepția noastră, iar percepția noastră este determinată de acțiunile pe care le-am făcut în trecut, cât de mult conflicte am provocat.
În toată această discuție, ceea ce este important de luat, este că cea mai profundă învățătură care va duce la o transformare adâncă în mintea noastră, este adesea lecția cea mai grea pe care am primit-o. Și ea vine de cele mai multe ori, exact de la acele persoane față de care ne menținem ranchiuna.
Repet: cea mai profundă învățătură care aduce cea mai importantă schimbare în mintea noastră, pe calea de a dobândi Ananda, vine adesea prin experiențele grele prin care trecem și tocmai prin acei oameni pe care îi urâm.
Deci cum ne putem transforma trecutul? Ce vom face? Vorbim despre cum privim la trecut, acest trecut care ne acaparează mintea și ne împiedică să ne bucurăm de prezent. Ceea ce trebuie să facem, este să privim la toți cei care ne-au rănit și să-i considerăm ca agenții numărul unu, pe care ni i-a trimis Buddha pentru a putea progresa pe cale. Poate că sunt chiar Buddha însuși. Poate că ei sunt Buddha care au toate cunoașterea și care știu exact cum să înainteze fiecare persoană pe calea sa.
Vom face încă un pas înainte.
Fiecare persoană și fiecare lucru care au venit în viața mea, m-au ajutat să mă transform în ceea ce sunt astăzi.
Dacă vom lucra puțin cu toate acestea, ne vom dezvolta adânca recunoștință, exact față de cei care ne-au învățat acele lecții profunde. Și ei sunt cei care merită mulțumirile și ofrandele noastre. Este paradoxal, dar așa este. Nu este masochism. Noi nu-i căutăm, nu ne creăm în mod deliberat cauze pentru a suferi, ei vin singuri. Am făcut asta deja înainte. Dar atunci când au apărut deja în viața noastră, trebuie să ne uităm spre ce ne îndreaptă, și ce posibilități ne oferă ca urmare a evenimentului.
Roata vieții reprezintă toate formele de existență, ceea ce se numește Samsara.
Toate ființele vii de pe planeta noastră și de pe toate planetele locuite, sunt reprezentate aici prin diferite forme de existență și toate sunt ținute în fălcile Lordului morții. Oricine se naște, trebuie să și moară. Chiar și dacă nu face nimic rău.
Așa funcționează karma. Aceeași karma care mi-a adus acest corp, este exact karma care se va dezintegra și atunci voi muri. Când un copil se naște, toată lumea este fericită, și cu toate acestea va veni vremea când va muri. Este garantat, este doar o chestiune de timp. Fiecăruia dintre noi îi va veni vremea să moară.
Dar budismul spune: ”Puteți ieși din această roată, există o cale de ieșire și budismul vă învață această cale”. Cei care au parcurs deja această cale sau au parcurs o mare parte din ea, se uită spre noi cu mare compasiune și spun: „Sunteți blocați aici datorită greșelii de gândire, datorită concepțiilor greșite”.
Această Samsara nu este un loc geografic. A ieși din Samsara este o stare mentală. Samsara este o stare mentală.
Dacă nu știm ce produce fericirea și nu înțelegem ce produce suferința, în mod constant vom crea ceea ce numim „micile samsare”.
Cuvântul Samsara înseamnă roată. În limba tibetană:
– 
Korwa – roată.
Roata vieții, care se învârte din nou și din nou și din nou. Când corpul acesta se va termina, ne vom reîncarna iar într-o altă formă de existență suferindă, pentru că nu ne-am dat seama încă cum să ieșim din această roată. Această Korwa este formată din multe korwa mici, din multe mici samsare care se petrec clipă de clipă.
Iar calea de a ieși din marea Samsara este să începem să ne ocupăm de micile samsare.
Ce înseamnă mica samsara? Să spunem că cineva vine și țipă la noi sau ne insultă. Folosindu-ne de a treia concepție asupra lumii, atunci vom spune că acest lucru se petrece datorită faptului că i-am rănit sau am jignit pe alții în trecut. Culegem ceea ce am semănat. Cercul s-a închis.
Acum ce facem? Dacă țipăm sau îl lovim din nou pe celălalt, începem o nouă samsara. Dacă am privi de sus, pare un cerc, dar din lateral este o spirală care coboară în jos.
Am țipat, vor țipa la mine, am țipat din nou vor țipa iar la mine, și în acest fel vom porni o roată nouă. Și asta este spirala descendentă. Și acestea sunt atrase în această secțiune neagră, în care coborâm din nou în suferință. Noi nu vrem să mai ajungem aici.
Acestea sunt cărămizile cu care construim Samsara. Acestea depind de ce facem și când apare cineva rău. Asta nu înseamnă că trebuie să privim pasivi și să strângem din dinți. Nu este așa.
În viața noastră se întâmplă și lucrurile rele și lucrurile bune. Dacă ni se întâmplă ceva bun, de unde vine? Din faptul că am semănat binele făcut altora în trecut. Nu neapărat față de persoana care îmi face acum un bine. Am semănat bunătate, se va întoarce bunătate. Acum putem să ne apucăm de treabă și să ne creăm o spirală ascendentă. Continuăm să facem bine într-una. ‘Oh, uite că mi s-a întors ceva bun, ce minunat! Acum să văd cum pot să fac în continuare bine și să încep să mă ridic”.
Trebuie să aprofundăm aceste lucruri, trebuie să înțelegem vacuitatea. Să înțelegem mecanismul care se află sub această karma. Și este important să o înțelegem, pentru că ne va fi greu să facem această muncă. Avem nevoie de multă înțelegere.
Și atunci, dacă vom înțelege cu adevărat principiile, lucrurile vor începe să se schimbe. Cum știm că munca noastră progresează? Dacă în prezent în viața noastră, în cel mai bun caz, să spunem că este 50% rău și 50% este bine, asta înseamnă un progres, pentru că, pentru majoritatea dintre noi le este mai mult rău decât bine. Pe măsură ce vom transforma aceste mici samsare, viața se va schimba. Vom avea parte de mult mai multe momente plăcute. Începe să ni se întoarcă ceea ce am plantat. Și atunci vom ști că suntem pe calea de ieșire.
Așadar, karma negativă, lucrurile grele care ni se întâmplă în viață, sunt un factor care ne motivează să căutăm de a înțelege acest mecanism karmic pentru a modifica samsarele grele. De a le opri pe cele grele și de a le crește pe cele bune.
Când veți merge acasă, luați-vă ca temă de lucru o persoană față de care aveți resentimente. Dacă sunteți curajoși, luați-le pe cele care v-au rănit cel mai mult, și dacă nu, pe cineva care v-a rănit mai puțin și începeți să lucrați cu iertarea și cu încheierea conflictelor.
Ce este iertarea? Este unilaterală. Iertarea este unilaterală, și nu depinde de ceea ce fac ei și de ceea ce cred ei, și dacă au venit sau nu să-și ceară scuze. Ei nu trebuie să facă nimic pentru asta.
Facem asta datorită faptului că, atât timp cât ținem în noi resentimentele, vom suferi, ne va durea. Ei nu trebuie să ne ceară iertare. O facem unilateral.
Este bine să mergem la ei personal și să le cerem iertare? Posibil. Nu este necesar. Este adevărat că este bine să mergem la ei și să le vorbim personal, dar uneori este prea greu de făcut asta, și chiar pot fi situații în care acest lucru îi pot enerva și mai tare. Deci, nu este cazul să facem asta. Alteori, persoanele nu mai sunt în viață. Deci, faceți asta între voi și voi. Cu cât vom practica mai mult, cu atât vom căpăta mai multă experiență, ne va fi mult mai ușor, iar viața noastră se va îndrepta tot mai mult spre Sukha.
Grup Facebook