Category: ACI 6

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 2 – partea a doua

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

 

Nirvana

Să vorbim despre Nirvana. Ce înseamnă că Buddha aduce ființele la Nirvana?

Nya ngen le depa

Acest cuvânt înseamnă Nirvana. Nirvana este cuvântul în sanscrită.

Vana – vânt,

Nir este ceva de genul a stinge focul.

Deci Nirvana are sensul de a stinge focul suferinței, a Samsarei.

Interesant este faptul că, cu toate că tibetanii traduc foarte fidel din limba sanscrită, au ales în acest caz să traducă altfel.

Nya ngen  – durere, durere profundă,
Le  – din. (Le înseamnă și karma sau fapte/acțiuni)
Nya ngen le – din durere.
Depa  – a trece.
Nya ngen le depa ar însemna a trece dincolo de durere.

Deci termenul tibetan pentru Nirvana înseamnă literalmente a trece dincolo de durere.

 

Tristețea Samsarei

Despre ce durere vorbim aici? Din ce dureri ne scoate Nirvana ? Ce dureri avem în viața aceasta?

Vom detalia care sunt elementele de bază ale tristeții noastre în Samsara:

Există trei elemente de bază care ne produc suferința în această viață.

1. Primul element care ne provoacă suferința este afecțiunile mentale.Care sunt ele? Furia, ura, atașamentul, pofta, ignoranța, gelozia, mândria, tot ceea ce ne perturbă liniștea sufletească.

Definiția afecțiunii mentale este factorul care ne perturbă liniștea sufletească. Deci primul element este legat de toate aceste sentimentele negative și ignorante.

În budism se separă dorințele bazate pe înțelepciune (dorința de iluminare), de dorințele care se bazează pe ignoranță. Până când nu vom avea înțelepciune, toate dorințele pe care le avem sunt bazate pe ignoranță. De ce suferim? Pentru că ne dorim lucruri, a căror esență nu o înțelegem. Spunem: „Oh, ce obiect frumos! Am nevoie de el ”și pentru asta suntem uneori gata să încălcăm legile morale pentru a-l obține.

Nu înțelegem de unde provine obiectul frumos în viața noastră. De unde provin lucrurile bune în viața noastră? Până când nu înțelegem de unde provin lucrurile bune în viața noastră, va trebui să ne despărțim de ele și să suferim. Această dorință este negativă, deoarece se bazează pe ignoranță.

2. Cel de-al doilea lucru care ne provoacă suferința este Karma înseamnă faptele pe care le-am făcut în trecut din cauza ignoranței noastre și care ne face să suferim acum. Ceea ce culegem acum sunt fructele amare ale nedreptăților pe care le-am făcut în trecut, pe care le-am făcut din cauza ignoranței noastre.

Datorită karmei, ne naștem într-un corp fizic. Acesta trebuie să fie hrănit, îi este rece, sau îi este cald, se îmbolnăvește. Trebuie să-l ducem la doctor, trebuie să-l spălăm, și trebuie să-l îngrijim tot timpul. Oricine care are un corp, suferă. Ce a făcut un nou născut în această viață ca el să sufere? Corpul pe care îl are este datorită karmei pe care a acumulat-o în viața anterioară. Nu ne putem naște aici fără karma care să-l aducă.

 

Lucrurile care ni se par că nu suferă, ele suferă

Chiar și un simplu obiect, cum ar fi paharul, este o suferință. De ce?

În primul rând, când spun “acest pahar”, am făcut deja destul.

a. Neînțelegerea vacuității paharului.

Ceea ce vedem atunci când ne uităm la pahar, este doar o colecție de forme și culori, care are o anumită duritate, transparență, formă, temperatură, deci o colecție de date brute, chimice și fizice.

Atunci când spunem „pahar”, acesta este un concept care vine de la noi. Corect? Numim acest obiect – „pahar”. Dar, obiectul în sine nu este un pahar. De unde știm asta? Pentru că dacă ar veni un câine, nu va încerca neapărat să bea din el. Sau o furnică sau altceva. Am proiectat o noțiune din mulțimea de concepte pe care le avem pe acest obiect.

Deci, deja avem un anumit grad de ignoranță, atunci când spunem „este un pahar”, în timp ce el nu este un pahar. Este o sticlă transparentă. Deja devenim confuzi de ceea ce ținem. Pe de o parte, tratăm obiectul drept pahar și funcționează pentru noi ca un pahar și, pe de altă parte, el nu este un pahar în sine.

b. Neînțelegerea funcției paharului.

Dacă vorbim despre funcția lui, el ne potolește setea, dar într-o zi tot ceea ce este în el se va termina, și vom fi din nou însetați.

c. Neînțelegerea impermanenței paharului.

Să spunem că ne place acest obiect, dar într-o zi va trebui să ne despărțim de el. Ori se va sparge, ori va dispărea.

 

Mierea de pe lama cuțitului

Ce este în neregulă cu un copil mic și dulce? De ce suferă?

Deoarece, odată ce s-a născut, Lordul morții este deja în el. El va trebui să îmbătrânească, să se îmbolnăvească și să moară.

Marele Je Tsongkapa se folosea de metafora mierii de pe lama cuțitului. El compara realitatea, plăcerile acestei vieți pământești, cu mierea de pe tăișul unui cuțit. Pe lama de cuțit este un strat gros de miere, lama nu se vede de dedesubt, iar noi lingem mierea și ne tăiem limba.

Sfârșitul oricărui lucru samsaric este tragic.

Dacă ni s-ar spune: Haide, să zburăm în toată lumea, dar sfârșitul va fi tragic, ne-am mai urca în avion?

  

Înțelegerea este cheia

Cu cât ne agățăm mai mult de această viață, ne întărim suferința și mai mult.

Nu avem scăpare. Orice lucru are un sfârșit tragic. Dar dacă începem să-i înțelegem sensul existenței sale, de ce avem un astfel de obiect și de ce avem o astfel de experiență, atunci va fi altceva.

De ce avem acum apă când ne este sete? De ce funcționează paharul ca un pahar? El nu este nimic altceva decât gol de a fi un pahar în sine, dar funcționează ca un pahar de apă. Până când nu înțelegem, cum de funcționează pentru noi obiectul ca un pahar de apă, vom fi supuși forțelor karmice în funcție de ce am plantat în trecut, dacă am dat altora de băut sau nu.

Aceasta este singura modalitate prin care putem avea un concept/o idee: “Acum îmi potolesc setea”. Nu putem avea un astfel de concept dacă nu am fi ajutat în trecut oamenii din jurul nostru care erau însetați. În cazul în care nu i-am ajutat, va veni momentul în care noi vom fi însetați și nimeni nu ne va da un pahar de apă. Paharul nu poate veni din altă parte.

Paharul în sine este doar o bucată de sticlă. Dacă ar veni un spirit flămând și s-ar uita la pahar, poate că va vedea un lichid care să-i potolească setea, dar de îndată ce îi va intra în gură, lichidul va deveni ceva dezgustător, care îl va arde. Karma groaznică pe care o au, provine din dorințele lor de a păstra lucrurile numai pentru ei înșiși, de a nu da altora. Această karmă se exprimă prin faptul că ei nu pot fi satisfăcuți și lucrurile care par să-i satisfacă le provoacă durere.

Și nu trebuie să ajungem atât de departe, în lumea spiritelor înfometate pentru a experimenta aceste lucruri. Lama Dvora Hla povestește despre niște prieteni ai săi, care și-au cumpărat o casă minunată, într-un oraș frumos, și după un timp li s-a spus că trebuie să plătească impozit pe proprietate de 20.000 de dolari pe an, iar ei nu aveau un astfel de venit.

 

Binefacerea, devotamentul și plăcerea supremă

Dacă nu înțelegem de unde provin lucrurile – ele sunt suferință. Înțelegerea schimbă totul; Pentru că odată ce am înțeles că apa vine din a da apă altora, avem cheia. Pentru că acum știm cum să facem să avem cât de multă apă vrem, nu numai pentru noi, ci pentru alții. Și de asta suntem aici.

Oamenii l-au întrebat pe Buddha: De ce îi privezi pe călugării de tot felul de lucruri bune și frumoase, de ce îi privezi de plăcere?

Buddha le-a răspuns: „Eu îi privez de plăcere, unde ați văzut voi că sunt împotriva plăcerii? Eu sunt pentru plăcerea supremă. Eu îi învăț cum să-și creeze plăcerea durabilă, indestructibilă”.

Pentru a ajunge la această înțelepciune, trebuie să renunțăm un pic la plăcerile samsarice. Ken Rinpoche spunea: „Un elev serios poate atinge plăcerea supremă, dar înainte de asta trebuie să renunțe la micile plăceri”.

Va fi o perioadă în care practicantul cu toate că va renunța la micile plăceri, încă nu va ajunge la plăcerea supremă. De ce? Pentru că există o perioadă de tranziție. Ce-l va ajuta să treacă dificultățile căii? Credința, dar nu credința oarbă. Dacă este credința oarbă, ea nu va dura. Pentru a rămâne pe poziție, avem nevoie de un nivel mare de convingere și credință.

Iar ca acest lucru să se întâmple, am nevoie de o cantitate enormă de binefaceri, altfel nu ne vom putea dezvolta acea credință care să ne permită să ne perindăm patruzeci de ani prin deșert înainte de a ajunge în Țara Promisă. Mai avem nevoie și de karma de a servi Dharma și profesori de Dharma, pentru a putea întâlni pe acel învățător care  să ne ajute cu adevărat să facem calea, să ne ia de mână și să ne conducă prin pustiul Samsarei. De aceea trebuie să-i respectați și să-i serviți pe ceilalți tot timpul. Aceasta este ceea ce creează semințele pentru ca acest lucru să se întâmple.

3. Al treilea lucru care extinde suferința noastră sunt rezultatele numărului unu și doi.

Unul  >>  avem sentimente negative, dorințe și aversiuni.

Doi     >>  acționăm pe baza emoțiilor – de exemplu, urâm pe cineva și vom face tot posibilul ca el să nu fie lângă noi.

Aici comentatorul extinde cuvântul suferință. Când spunem suferință ne gândim la rezultatul lucrurilor, la aceleași lucruri care ne dor. De asemenea, el include și afecțiunile mentale, printre ele fiind ignoranța. Neînțelegerea supărării, este de asemenea suferință. El include în elementele de bază care provoacă suferința, atât rezultatele cât și cauzele.

 

Eliminarea afecțiunilor mentale

Cel care ajunge la Nirvana trece dincolo de aceste trei elemente care duc la suferință.

–   Nu mai suferă,

–   Nu mai acumulează karma,

–   Și nu mai are nici o afecțiune mentală. Înțelege lucrurile. Nicio emoție negativă nu-l va mai putea copleși.

Să spunem că suntem furioși pe cineva. Dacă ne dezvoltăm înțelepciunea care înțelege vacuitatea, atunci pe cine mai suntem furioși? Cine este acela pe care ne-am înfuriat? Prin prisma înțelegerii vacuității, supărarea se va dizolva cu încetul.

În una din sutrele lui Buddha, este prezentată o scenă frumoasă în care mergem cu barca pe lac, și deodată vedem că spre noi se apropie în mare viteză o navă, și stă să ne ciocnească. Ne uităm furioși spre cel care navighează, întrebându-ne cum de nu ne observă. Nava se apropie suficient de mult – și vedem că nu este nimeni în ea. În tot acest timp am continuat să fim furioși. Pe cine am fost furioși? Pe nimeni.

Persoana care experimentează vacuitatea și înțelege vacuitatea, își dă seama că nu există nimeni acolo. Când vă veți da seama în profunzime că nu este nimeni acolo, pe cine se va mai stârni furia? Pe cine veți mai fi furioși? De aceea, perceperea directă a vacuității are puterea de a elimina afecțiunile mentale. Prin urmare,

⇓   Dacă nu apar afecțiuni mentale,
⇓   Nu reacționăm la ele.
⇓   Deci nu acumulăm karma negativă.
⇓   Atunci nu va mai trebui să suferim, deoarece nu mai purtăm cu noi rezultatele karmice.

Acesta este motivul pentru care perceperea directă a vacuității eradică Samsara.

 

Meditație

Așezați-vă confortabil.

Relaxați-vă corpul, spatele să fie drept. Mâinile stau în poală, mâna dreaptă peste cea stângă, degetele mari atingându-se ușor. Fața relaxată, gura să fie ușor închisă. Ochii închiși sau pe jumătate închiși și nefocalizați. Umerii echilibrați. Bărbia să nu fie nici prea ridicată, și nici prea coborâtă.

Începeți să vă observați respirația. Fiți atenți la trecerea aerului prin nări, acolo unde aerul atinge nara.

Încercați să numărați zece respirații. Numărătoarea începe pe expir. Dacă v-ați încurcat, începeți să numărați de la capăt.

Invitați-vă Lama să vină la voi. Vizualizați-l ca pe o figură sfântă ce stă în spațiul de dinaintea voastră. O entitate cu calități înalte spirituale pe care le admirați; frumusețe divină, înțelepciune, iubire, compasiune. Cineva de la care aveți ce învăța. Priviți cum Lama radiază lumina. El este frumos și în interior și în exterior și vă iubește enorm.

Admirați-i una din minunatele calități pe care le are.

Dăruiți-i ofrande. Dăruiți-i ceva minunat din viața voastră. Poate fi o faptă frumoasă pe care ați făcut-o; Poate ați ajutat pe cineva, poate că v-ați gândit cum să ajutați pe cineva.

Dacă în inima voastră există chiar acum ceva gânduri negative sau anumite regrete cu privire la ceva ce ați făcut, mărturisiți-i Lamei din fața voastră și eliminațile din inimă.

Rugați-l să vă învețe, să vă ghideze pe calea voastră, și să rămână cu voi atâta timp cât aveți nevoie.

Cereți-i să vă ajute să înțelegeți vacuitatea.

Și acum, cu ochii minții voastre, priviți la corpul vostru. Încercați să vă găsiți corpul, să răspundeți la întrebarea: Unde e corpul meu?

Oare corpul este în mâna mea? Mâna mea este corpul meu?

Piciorul este corpul meu?

Există vreun alt organ despre care puteți spune că el este corpul vostru?

Și deși întrebarea poate părea simplă sau poate chiar prostească, luați-o în serios. Încercați să vedeți că este complet ilogic ca un organ al vostru să fie corpul vostru. Încercați să vedeți acest lucru, pentru a fi convinși că nu există niciun organ al vostru pe care să-l identificați drept corpul vostru.

Este foarte important să ajungeți la o convingere clară, experimentală, nu numai intelectuală, că niciun organ al vostru nu poate fi corpul vostru.

Și dacă cu adevărat, nu există nici un organ în corpul vostru pe care să-l identificați a fi corpul vostru, atunci unde este corpul vostru? Deci, dacă nu puteți spune despre vreun organ interior că el este corpul vostru, atunci poate există ceva în afara organelor voastre la care vă puteți referi ca fiind: „Corpul meu”?

Încercați să experimentați că acest lucru nu este posibil.

Deci, dacă nu există niciun organ particular care să fie corpul vostru și dacă nu există niciun alt corp în afara colecției voastre de organe și membre, atunci rămâne de examinat dacă corpul vostru este ansamblul tuturor organelor voastre.

Haideți să ne concentrăm pe această întrebare: corpul vostru într-adevăr este un ansamblu a organele voastre? Dacă răspundeți „da”, atunci încercați să verificați: exact ce include corpul vostru. Dacă nu, de ce nu?

Și dacă credeți că corpul este un ansamblu al tuturor organelor, ce se întâmplă dacă într-o zi veți pierde un organ? Atunci nu veți mai avea corp? Dacă corpul este definit ca o colecție de organe, atunci odată ce un membru este pierdut, cineva pierde o mână, atunci nu are corp, deoarece corpul este egal cu ansamblul tuturor acestor organe!

Dacă pierdeți un membru al corpului vostru, este încă corpul vostru? Ce se întâmplă dacă pierdeți un alt membru, încă mai aveți un corp? Dacă mai aveți un corp, atunci care este acest corp, și cum se raportează el la definiția pe care ați dat-o corpului vostru mai întâi?

Luați câteva minute pentru a face această analiză. Este foarte important. Este foarte important ca fiecare să analizeze aceste fapte, să le experimenteze.

Câte organe pot fi eliminate din corp înainte să spunem că nu mai avem corp?

Ce se întâmplă cu această definiție: Corpul este egal cu ansamblu de organe? Ce se întâmplă cu el când organele încep să se piardă? Definiția rămâne în continuare valabilă și atât de solidă? Poate puteți adăuga organe și încă îl puteți numi corp? Putem oare adăuga și alte organe? Poate le împrumutăm de la vecini?

Încercați în acest test de eliminare sau de adăugare a organelor, să verificați această presupunere cum, corpul este egal cu ansamblul de organe. Scopul este să subminăm puțin această fermitate și constanță când spunem: corpul meu, ca și cum am ști ce vrem să spunem.

La ce ne referim exact când spunem: „corpul meu”? Aceasta include ceea ce este în sistemul meu digestiv acum? Și ce se întâmplă când îmi părăsește sistemul digestiv? Mai face parte din corpul meu sau nu este corpul meu?

Include aerul pe care îl respir chiar acum sau nu îl include? Include celulele pe care le aveți în acest moment, care se vor distruge în câteva minute? Ce include exact corpul vostru? Ce este acest corp?

Unde este?

Și dacă nu sunt atât de sigur despre ce este acest corp, atunci despre ce vorbesc?

Există oare vreun corp despre care să vorbim, fără ca noi să scoatem conceptul de „corp” din conștiința noastră?

Există un corp care este el însuși un corp, care nu are legătură cu acest concept de corp pe care îl avem în conștiința noastră?

Rugați-l pe Lama dinaintea voastră să vă ajute să înțelegeți profund ce este corpul vostru și ce nu este corpul vostru. Cereți-i să vă ajute să ajungeți la înțelegerea profundă a adevăratei naturi a realității voastre.

Cereți-i să vă ajute să înțelegeți pe deplin cauzele suferinței voastre, și să cunoașteți cauzele care vă vor aduce fericirea.

Rugați-l să rămână cu voi. Vedeți cum el răspunde cu bucurie la cererea voastră, se ridică în aer, se micșorează și aterizează ușor pe capul vostru. El este făcut complet din lumină, frumos, strălucește, plin de iubire și ușor ca fulgul.

Pregătiți-i în inima voastră un tron regesc din raze de lumină și petale de flori. Imaginați-vă cum Lama alunecă ușor în jos și se așază pe tronul din ​​inima voastră, radiind lumină și plin de iubire.

Mulțumiți-i pentru ajutorul dat.

Și dedicați energia meditației să vă aducă binecuvântare, și vouă și tuturor ființelor.

Puteți deschide încet ochii.

—————————————————-

Acesta a fost un exemplu de meditație asupra vacuității. În timpul meditației,
v-am lăsat să reflectați asupra unei întrebări foarte importante. Deoarece ne tratăm realitatea ca și cum ea ar fi foarte solidă, ca și cum ea ar fi fixă, ca și cum lucrurile ar veni de la sine, ca și cum corpul ar fi un corp în sine și, în timp ce încercăm să analizăm și să găsim unde este acest corp, avem dificultăți.

În Sutra inimii Chenrezik îi spune lui Shari Putra: omul trebuie „să vadă că cele cinci agregate umane sunt goale de orice existență proprie de sine”.

Printre „Cele cinci acumulări”, se află corpul fizic. Meditația a fost un exemplu de o astfel de analiză care încearcă să vadă vacuitatea corpului. De ce anume corpul este gol? El este gol de a fi un corp în sine. Nu spunem că el nu există. Nu spunem că nu avem corp. Avem un corp. Dovada este că avem dureri. Avem un corp, dar nu avem un corp cu existență proprie de sine.

Vacuitatea corpului spune că nu există un corp care să existe în sine, independent de ideea pe care o proiectez pe ansamblul de organe. Fără să proiectez noțiunea de corp pe colecția de organe, fără ca aceasta să vină de la mine, din conștiința mea – despre ce anume vorbesc?

Ele există, dar nu există în mod suprem. Iar sutra repetă acest fapt din nou și din nou.

În textul nostru, Buddha spune:

„Și chiar dacă, totuși, aș reuși să aduc tot acest număr nelimitat de ființe vii la nirvana totală, nu va exista nicio ființă vie care a ajuns la nirvana totală”.

Despre ce vorbește? El vorbește despre faptul că nu va exista nici o ființă vie care există în sine, care să ajungă la Nirvana deplină. Pe cine voi aduce al Nirvana totală? Numai pe acele ființe pe care le proiectez. De ce? Pentru că nu există altele. Nu mai este nimeni acolo. Nu există un corp cu existență proprie de sine, fără ca eu să numesc ansamblul de date brute „corp”. Fără asta, ce este el ? Este corpul?

În toată Sutra, Buddha examinează iar și iar vacuitatea unui lucru anume la nivele din ce în ce mai rafinate. El începe cu ființele vii: oamenii, animalele, mergând apoi la nivele din ce în ce mai subtile ale lucrurilor.

Bodhisattva va aduce toate ființele la iluminare și nimeni nu ajunge la iluminare.

Este adevărat că nu există un pahar cu apă aici? Sigur că există un pahar cu apă. Dovada că beau. Există paharul cu apă, și el funcționează. Lucrurile goale funcționează. Ele există. Este incorect să spunem că nu există.

Dar, ele nu există în sine într-un mod suprem. De unde știm? Pentru că atunci când începem să analizăm paharul, nu-l vom găsi. Dacă ne uităm cu lupa și căutăm unde este paharul, așa cum am căutat corpul, nu-l vom găsi. Pentru că dacă ne uităm bine, avem de fapt o formă circulară și transparentă, iar în interior este ceva verzui. Deci avem un ansamblu de forme și culori.

Când căutăm paharul, el nu există.

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 2 – prima parte

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

 

Întrebarea lui Subhuti

Prima lecție s-a încheiat, cu întrebarea lui Subhuti.        

Apoi, Subhuti puse următoarea întrebare :
O, Învingătorule, ce va fi cu cei care au urcat cu certitudine pe calea compasiunii?

Și trebuie să explicăm puțin ce înseamnă: „cu certitudine”.

Calea compasiunii după cum am spus, înseamnă Calea Mahayana. Ea este practica budistă pe care o face cineva în scopul de a ajunge la iluminare de dragul tuturor ființelor. Scopul acestui practicant este foarte înalt. El înțelege că, așa cum el suferă și toți ceilalți suferă, și dorește să învețe cum să iasă din suferință și cum să-i învețe și pe ceilalți să iasă din suferință. Aceasta este compasiune.

De ce scrie „cu certitudine”? Cel care urcă pe Calea Compasiunii, este în general acela care a perceput vacuitatea, dacă a practicat mai întâi Mahayana. Acestea sunt motivele care îl fac să urce cu certitudine, și de pe ea nu mai coboară.

Este posibil să se urce cu certitudine pe calea Mahayana și înainte de a percepe direct vacuitatea. Este foarte rar dar se întâmplă. Acest lucru se întâmplă atunci când cineva ajunge la ceea ce se numește Bodhichita „adevărată” sau „supremă”, spre deosebire de așa numita Bodhicitta „trestie de zahăr” sau „aparentă”.

Așa că practicăm compasiunea, iubirea și dorința de a-i ajuta pe alții, dar avem obiceiuri înnăscute foarte puternice, și anume de a ne îngriji mai întâi pe noi. Din când în când, auzim o prelegere sau auzim un învățător care ne impresionează, și dorim să fim și noi buni, dar apoi plecăm acasă iar tendințele și obiceiurile pun din nou stăpânire pe noi, preiau controlul și uităm și din nou ne îngrijorăm: De ce nu am primit ce-am vrut? De ce este zgomot când vreau liniște, de ce este liniște când vreau zgomot? Din nou ne amintim și facem ceva bun. Facem bine și iar uităm.  Așa că practicăm să ne obișnuim să fim buni. Ea este o practică artificială, și o numim Bodhicitta „trestie de zahăr“, deoarece tulpina este dulce ca Bodhicitta, dar este goală pe dinăuntru.

În viața unui practicant spiritual serios va veni etapa în care ajunge la Bodhicitta  adevărata. La adevărata Bodhichita se ajunge de obicei în meditație profundă și, este similar cu perceperea directă a vacuității. Acest lucru nu este același lucru cu percepția directă a vacuității și poate să se întâmple înaintea perceperii vacuității. Ea este o experiență extraordinară.

Sperăm să o experimentăm cu toții, pentru că de aceea suntem aici. Avem toate condițiile ca să ni se întâmple. Cel care a dobândit Bodhicitta adevărată, este determinat profund pentru a acționa pentru alții. Și acesta va fi scopul vieții lui, este tot ceea ce îl interesează, iar plăcerea lui este mare.

Căutăm permanent fericirea și nu o găsim. De ce? Pentru că suntem preocupați de noi înșine și o căutăm în locul greșit.

Bodhisattva, care a ajuns la adevărata Bodhichita, este total motivat să-i servească pe ceilalți. Aceasta înseamnă „a urcat cu certitudine”.

Subhuti întreabă:

„Cum ar trebui ei să-și trăiască viața?”

Sensul acestei întrebări este, cum ar trebui cei urcați pe Calea compasiunii să-și organizeze viața pentru a le susține practica?

În textul Sursa binefacerilor mele scrie foarte succint, cum ar trebui practicat, cum ar trebui acționat – la ce să medităm, cum să medităm și alte practici. Și cum să ne păstrăm gândurile, cum să privim realitatea, astfel încât încet să ne dezvoltăm înțelepciunea.

 

Răspunsul lui Buddha

Buddha îi răspunde lui Subhuti. Iar răspunsul, desigur, este întreaga sutră. Mai întâi de toate Buddha îl laudă:

„Oh, Subhuti, este bine, este bine. Așa este, și așa este”.

Buddha îl laudă pe Subhuti pentru întrebare. De ce? Pentru că exact asta Buddha dorea să predea acum. Subhuti, călugărul junior, a pus întrebarea “naivă”, dar acesta este exact ceea ce Buddha era pe punctul de a preda. Buddha îi răspunde așa:

„Subhuti, așa ar trebui să gândească acei Bodhisattva care au urcat cu certitudine pe Calea compasiunii, în timp ce simt dorința de a obține iluminarea”.

La ce trebuie ei să se gândească? Buddha spune:

„Eu voi fi acela care va aduce la Nirvana toate ființele vii, pe fiecare dintre cele care s-au strâns în diversele forme de existență: pe cele născute din uter , pe cele născute din ou, pe cele născute din căldură și umiditate, pe cele născute în mod miraculos, pe cele cu formă fizică, pe cele fără formă fizică, pe cele cu concepții, pe cele fără concepții, și pe cele care nici nu au concepții, dar care nici nu concep.

Oricât de multe ființe vii ar exista , și pe orice tărâm ar trăi – oricine dintre cei etichetați cu numele de „ființă vie”- pe toți aceștia îi voi aduce  la Nirvana completă, dincolo de orice sferă a durerii, în locul în care nu rămâne nici unul dintre agregatele omului suferind.

Și chiar dacă, totuși, aș reuși să aduc tot acest număr nelimitat de ființe vii la Nirvana totală, nu va exista nicio ființă vie care a ajuns la Nirvana totală.”

„Nu va exista nicio ființă vie care a ajuns la Nirvana totală”. Acest joc de cuvinte îl vom vedea în multe locuri în această sutra.

 

A aduce la Nirvana toate ființele

În primul rând, avem ideea că un Bodhisattva încearcă să aducă la Nirvana toate ființele fără a lăsa niciuna în urmă. Cu alte cuvinte, nu numai că eu voi ajunge la Nirvana și voi ieși din suferință. Dar voi scoate din suferință nu numai pe cei pe care îi iubesc, nu numai pe vecinii mei, nu numai pe cei de care nu-mi pasă deloc, dar nici nu-i urăsc, ci și pe cei pe care nici măcar nu-i știu, și pe cei care nu sunt ființe umane; poate că sunt animale, poate alte forme de existență pe care nu le pot vedea acum, și poate că ele nu se află chiar pe planeta mea.

Pentru un Bodhisattva care aspiră la iluminare, nu există excepții. Iluminarea completă nu poate exista fără dorința de a aduce toate ființele, fără excepție la iluminare.

În măsura în care lipsește cineva, poate vecinul de jos, iluminarea nu este completă. Nu se poate ajunge la iluminarea completă dacă lipsește vreo ființă. Dacă lipsește chiar și o furnică, iluminarea mea nu este completă.

 

Clasificarea ființelor simțitoare

1. Clasificarea după modul de naștere:

a. Cei născuți din uter.
b. Cei care au ieșit din ou.
c. Cei născuți din căldură și umiditate.
d. Și cei născuți în mod miraculos.

Aceasta este clasificarea dată în cartea Abhidharma Kosha – „Tezaurul înaltei înțelepciuni”, scrisă de către Maestrul Vasubandhu. Cursul 5 se bazează pe capitolul 4 al acestei cărți, și de asemenea cursul 8 se bazează pe un alt capitol din ea. Această carte dă o mulțime de informații despre lume. Ea este împărțită în două părți principale:

• • Primele capitole vorbesc despre „lumea impură”– aceasta fiind lumea în care trăim.
  • Ultimele capitole vorbesc despre „lumea pură”.

Ce este „lumea pură”? Ea este cea în care se află ființele cu mințile pure; toți Buddha, Bodhisattva, care și-au redus otrăvurile din conștiința lor. În prima lecție am citat din cartea lui Dalai Lama, pasaje în care el ne vorbește despre aceste otrăvuri care se află clipă de clipă în conștiința noastră: dorința, ura sau aversiunea și ignoranța.

Dacă nu există dorința sau aversiunea, va exista întotdeauna ignoranța, sau  neînțelegerea realității. Putem spune că acestea sunt ca niște toxine care circulă în mod constant în sângele nostru. Cei care și-au redus deja toxinele, se transformă într-o formă pură de existență și despre ea se vorbește în ultimele capitole ale cărții „Abhidharma kosha”. Singurul care nu mai are nicio urmă de otravă este Buddha.

În primele capitole este descrisă lumea „impură”.

–   toate galaxiile, toate stelele, planeta noastră.
–  Există o descriere a continentelor și a Muntelui Meru – mărețul munte și cele patru continente din ofranda Mandalei.

Descrierile date în această carte sunt atât la scară cosmică, cât și la scară subatomică. Ele nu coincid neapărat cu concepția noastră științifică actuală despre modul în care este formată lumea – că pământul este rotund, și se rotește în jurul Soarelui împreună cu alte planete. La aceste descrieri oamenii pot spune: „În mod sigur s-au înșelat!”

Trebuie să fim atenți când considerăm că aceste descrieri sunt eronate. Pentru că dacă ne uităm la istoria științei, până acum 300 de ani, s-a crezut că pământul este plat. Astăzi credem că este rotund. Avem dovezi concrete: fotografii și măsurători, iar fizicienii pot dovedi că este rotund. Dar acum 200 de ani a fost diferit.

De asemenea, avem, de exemplu, o viziune a corpului nostru. Știm că celulele și țesuturile alcătuiesc organe și sisteme. Organele sunt formate din grupări de celule și țesuturi care s-au diferențiat în vederea îndeplinirii anumitor funcții în organism. Avem o înțelegere moleculară a corpului și o înțelegere a elementelor chimice care alcătuiesc moleculele și așa mai departe.

Toate acestea nu apar în Abhidharma Kosha, și nici tabelul periodic al elementelor chimice. Dar, ei au o înțelegere foarte profundă a ceea ce suntem, a ceea ce este trupul nostru, cine este omul, care nu vine pe calea științifică, ci vine mai degrabă din experiența unuia care meditează.

O persoană care meditează serios, ajunge să vadă foarte clar care sunt agregatele lui, cum se vede pe el însuși. Și aceasta este vederea care ne folosește atunci când vrem să ne eliberăm de suferință. Nu ne ajută să știm ce fel de atomi sau molecule avem. Ceea ce ne ajută să ne eliberăm este înțelegerea elementelor: pământ, apă, și așa mai departe.

Deci, nu subestimați această descriere  pentru că ea nu se potrivește cu cărțile de chimie sau fizică, deoarece este foarte relevantă pe măsură ce continuați să practicați.

1. 1. Cei „născuți din uter”sunt oamenii și animale născute din uter. În Abhidharma Kosha – este descris un caz în care o femeie care și-a dat ovulele și din ele au ieșit băieții. Aceștia sunt considerați ca au apărut din ouă și nu din uter. Mai mult de atât s-a pus întrebarea, cine este mama lor? Cea care și-a dat ovulele sau cea care i-a purtat în pântecele ei?
      Nu există nimic care să nu se bazeze pe spusele lui Buddha, de acum 2.500 de ani.
   2. Cei ieșiți din ou– sunt păsările sau reptilele.
   3. Cei născuți din căldură și umiditate– în această categorie intră insectele, care apar vara brusc când este foarte cald, de aceea sunt definite ca venind din “căldură și umiditate”.
   4. Cei născuți în mod miraculos– născut în mod miraculos. Cine s-a născut în mod miraculos? Iisus s-a născut în mod miraculos. Este uimitor faptul că fiecare religie are astfel de povești. Chiar și în budism. Se spune că Buddha a ieșit dintr-o parte a mamei sale și nu a rănit-o, pentru că Buddha nu putea să-i facă rău mamei care l-a născut.

Se spune despre Maestrul Patanjali, care a trăit în secolul al doilea, că a venit din apă. Mama lui și-a înmuiat mâinile în apă și a văzut cu uimire că un șarpe mic se mișca în mâinile ei. Deveni chiar și mai uimită când, în câteva momente, acel șarpe prinsese formă umană, și așa a apărut din el Maestrul Patanjali. După cum se știe este autorul textului Yoga Sutra, care conține tot drumul spre iluminare concis.

Dar să lăsăm aceste lucruri ciudate și neobișnuite de o parte. În budism se vorbește despre făpturile infernului. Oamenii care și-au ucis părinții, de exemplu, imediat după terminarea acestei vieți, merg în infern. Cum apar în infern? Nu există părinți în infern, nici mamă, nici tată, nici școală și nici haine. Ele apar așa cum sunt. Aceasta se numește “naștere miraculoasă”. Doar apar. Mintea părăsește corpul, karma se mișcă și, în loc să ne percepem ca om, deodată ne vedem că suntem arși în infern.

Același lucru se întâmplă și în lumea spiritului. Cei care sunt foarte zgârcit, sau foarte lacomi sau atașați de averile lor, se nasc în lumea spiritelor, o lume plină de suferință groaznică. Foamea și setea nu pot fi potolite. Și în această lume nașterea se numește „naștere miraculoasă” pentru că nu există părinți. Făpturile apar pur și simplu în această lume, în funcție de karma care le-a proiectat.

Același lucru se întâmplă și cu noi între această viață și cea următoare. Odată ce mintea părăsește corpul fizic, există o tranziție, așa-numita Bardo, o perioadă intermediară, care este un fel de mini-naștere. Ne naștem într-o lume intermediară și unicul rol pe care îl avem este de a ne găsi noii părinții care să ne dea nașterea următoare. Și în Bardo, nașterea se numește miraculoasă, pentru că ne naștem fără părinți.

Cuvântul miracol în limba tibetană este:

Dzu kye

2. Cei care au corp și cei care nu au corp:

1. 1. Cei care au un corp.
   2. Cei care nu au corp.

Cei care au un corp nu se referă la noi, ci la Tărâmul formei și Tărâmul fără formă.

Noi ne aflăm în lumea dorințelor. Oamenii, animalele, făpturile infernului și spiritele flămânde – se află în ceea ce se numește lumea dorințelor. De ce suntem în lumea dorințelor? Pentru că suntem dominați de dorința de a mânca și de a face sex. Aceasta este ceea ce caracterizează, de exemplu, existența umană. Celelalte ființe nu au neapărat dorința pentru sex. Ele doresc mai mult mâncare și poate satisfacerea altor nevoi.

Există ființe care încă suferă, care sunt încă în Samsara, dar sunt în afara lumii dorințelor; Nu au nevoie de hrană și nu sunt interesați de sex. Se poate ajunge în această lume și este considerată o naștere înaltă, deoarece există foarte puțină suferință. Cea mai mare parte a vieții este extrem de plăcută. Aceste ființe nu sunt ca și zeii, pentru că zeii au trup. Și ei trăiesc o viață foarte plăcută, dar când le vine clipa să moară, suferința lor este îngrozitoare.

De asemenea există făpturi care trăiesc fără trup – au doar o conștiință foarte, foarte rafinată. Ele nu au niciun interes pentru lucrurile materiale. Viața lor este plină de plăcere, dar și ea are sfârșit.

 

Există un pericol în practica greșită a meditației.

O persoană care practică meditația, petrecându-și aproape tot timpul meditând, fără să înțeleagă vacuitatea, fără a învăța despre vacuitate, fără să-și îndrepte mintea în meditație spre vacuitate, în tot acest timp, ea nu-și acumulează karma negativă. Deoarece atâta timp cât meditează, ea nu vorbește cu nimeni, nu minte pe nimeni, nu vorbește grosolan, nu bârfește pe nimeni, deci nici nu-și acumulează afecțiuni mentale. Mintea ei se purifică și nici nu mai acumulează karma negativă.

Dacă o astfel de persoană meditează zile întregi, fiind și la o vârstă relativ tânără, se poate ca a doua parte a vieții sale să fie extrem de plăcută. Datorită plăcerii intense pe care o simte, ar putea să creadă că se află în Nirvana, dar nu este, deoarece nu și-a eliminat cauzele pentru Samsara. Iar în final, ea va cădea din aceste stări.

Energiile acumulate sunt cele care ne împing să trăim așa cum trăim, și bine și rău.

Când cineva își trăiește viața într-un mod plăcut, el se folosește de multă energie pozitivă pe care a acumulat-o într-o viață anterioară și apoi o consumă. Iar atunci când ea s-a consumat, persoana în cele din urmă trebuie să cadă, pentru că ceea ce rămâne este doar karma negativă.

Dacă o astfel de persoană stă într-o astfel de meditație, zile și nopți, de exemplu, sau nu se gândește la nimic, sau se concentrează doar pe respirație, mintea devine din ce în ce mai rafinată și dacă ea părăsește corpul, poate ajunge în lumea fără formă, fără corp. Doar că nu a părăsit Samsara. Ea poate să rămână acolo mult timp, iar când se termină această karma, ea cade. Budismul ne învață că acesta este o cale greșită, deoarece cu toate că în acest stadiu mintea se află într-o mare plăcere, ea poate fi confuză și să creadă că se află în Nirvana, și nu este. Atunci când karma pozitivă se va consuma, mintea va cădea, iar dacă mai are și semințe care să-l aducă în infern, va cădea în infern.

Asta nu înseamnă că meditația nu trebuie încurajată. Din contră, meditația trebuie făcută pentru a ajunge la stadiul de Shine – când concentrarea este extraordinară. La acest nivel, mintea poate fi direcționată spre vacuitate și astfel se va percepe vacuitatea.

Atunci când cineva percepe vacuitatea, corpul lui se află în această lume, dar mintea se află în altă parte. Ceea ce vrem să spunem este, că trupul fizic este încă în lumea dorințelor, deoarece prin definiție corpul face parte din lumea dorințelor, datorită nevoilor lui fizice. În schimb mintea lui în timpul experienței vacuității, se află la primul nivel al lumii cu forme.

Există patru nivele de existență cu forme și patru nivele de existență fără forme, Samten. Acestea sunt nivele în care mintea în meditație se rafinează din ce în ce mai mult, în timp ce plăcerea se intensifică. Îndrumarea este ca atunci când se ajunge la primul nivel Samten, mintea să fie direcționată spre vacuitate, și apoi să se încerce să fie percepută.

După perceperea vacuității, se continuă calea practicii, a meditațiilor. De ce? De ce ar trebui să fie practicate oricum? Pentru că un Bodhisattva vrea să iasă din Samsara și să scoată toate ființele din suferință, inclusiv pe cele cu corp și pe cele fără corp.

3. Clasificarea după conceptualizare/discernământ

1. 1. Cei cu concepții. Toate ființele care au capacitatea de a distinge între lucruri, este roșu, nu este roșu; este mare și mic, este bine – rău, este plăcut, este neplăcut. Ființele care atribuie calități, etichetează lucrurile, de a numi lucrurile, de a gândi în noțiuni.  Animalele nu au asemenea capacități.
   2. Cei care nu concep. Acest lucru se referă la cineva în meditație foarte profundă, a cărei minte este aproape închisă. Aceasta înseamnă o conceptualizare foarte subtilă; aproape fără nicio activitate mentală.
   3. Cei care se află între cele două categorii de mai sus– cei care nu au o conceptualizare grosieră sau foarte subtilă. În lectura cursului scrie „Există cei cu concepții“, adică ființele care trăiesc la toate nivele, cu excepția celor cunoscute sub numele de „marele rezultat” și „vârful existenței”. Există „cei fără concepții”, care se referă la o parte din ființele care locuiesc la nivelul marelui rezultat. În plus, sunt ființele care s-au născut la nivelul vârfului de existență: acelea care nu au niciun fel de concepții grosiere, dar care, pe de altă parte, nu sunt de așa natură încât nu au concepții subtile.

În limba tibetană cuvântul conceptualizare/discernământ este:

Du she

Discernământul sau conceptualizarea este unul dintre cele cinci agregate pe care le avem.

Când ne întrebăm: „Cine sunt eu?” Spunem: „Trup și suflet sau corp și minte”. Avem partea fizică și avem mintea/sufletul. Este din nou în conformitate cu „Abhidharma Kosha”. Ce avem în minte sau în conștiință? Cele cinci agregate (în limba tibetană Pung po nga) sunt:

1. 1. Corpul.
   2. Senzațiile și emoțiile.
   3. Abilitatea de a conceptualiza sau de a discerne.
   4. Factori mentali.
   5. Conștiința. Suntem conștienți, conștientizarea.

Deci, când spunem „oameni cu abilități conceptuale”, vorbim despre cei care au cel de-al treilea agregat.

Du she mepa

Du she mepa înseamnă cei care nu au capacitatea de a conceptualiza/de a discerne.

Cine sunt aceștia? Cei care se află în stadii foarte, foarte subtile de meditație. Există etape foarte subtile ale meditației, în care nu mai gândim deloc. Aceștia sunt cei din Tărâmul formei și Tărâmul fără formă.

În meditație, se poate ajunge la un asemenea stadiu în care nu mai există conceptualizarea. Și cu siguranță o persoană care percepe direct vacuitatea, nu mai concepe nimic.

Cei care se află între aceste categorii, cei care nu conceptualizează dar nici nu sunt incapabili de a conceptualiza, se află în stadii de meditație mai rafinate.

Cel care percepe direct vacuitatea, în acele momente nu conceptualizează, dar are abilitatea de a concepe.

Orice ființă umană, are această capacitate. Dacă cineva iese din meditație și conștiința lui părăsește corpul, atunci el va trăi într-o lume în care nu va mai avea capacitatea de a conceptualiza.

 

Cine este o „ființă vie”?

Întrebarea este dacă o piatră sau o plantă este ceva viu.

Răspunsul este că o „ființă vie” este cea care posedă conștiință. Este conștientă. Animalele sunt conștiente. Spiritele sunt conștiente. Orice făptură care este conștientă, suferindă este considerată vie. Deci piatra nu poate fi considerată vie. Chiar dacă o plantă suferă – nu este considerată în această categorie. Viața din ea nu este în categoria unui curent de conștiință care poate ajunge la iluminare.

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 1 – a doua parte

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

 

Comentariile asupra Sutrei „Tăietorul de Diamant”

Această sutră face parte din Prajna Paramita, și există o întreagă colecție de astfel de scrieri, printre ele „ Sutra inimii” de exemplu. Este foarte, foarte concisă și foarte greu de înțeles. De aceea avem nevoie de explicații. Sutra „Tăietorul de diamant” are 300 de versete, și de asemenea este nevoie de comentarii pentru a o înțelege.

Pe parcursul vremii, au apărut multe generații de comentatori:

• • Există comentatori timpurii care au trăit în India în perioada înfloririi budismului în India,
  • Apoi, există perioada târzie în care budismul a ajuns în Tibet, dezvoltându-se o vastă literatură de comentarii.

Printre comentatorii indieni au fost doar doi care au scris o interpretare a acestei sutre, cu toate că ea este atât de faimoasă și de sfântă. Unul dintre ei este Maestrul Vasubandhu.

 

Respectul pentru profesori și învățătură este foarte important

Întotdeauna lângă numele comentatorului este adăugat un cuvânt de respect. În limba tibetană cuvântul pentru maestru, învățător, îndrumător este:

  loppon

Se mai spune Lama, sau Geshe-Hla.

Prima silabă La înseamnă înalt, iar Ma este cuvânt de negație. Deci, Lama înseamnă „nimeni nu este mai înalt ca el”. Cuvântul Hla este tot un cuvânt de respect, care înseamnă înger sau cel nobil.

Se obișnuiește ca atunci când ne adresăm marilor înțelepți să se folosească aceste cuvinte care exprimă respectul profund. Respectul joacă un rol foarte, foarte important când este vorba de învățător, de Dharma, de studii și de centrele de Dharma. Fără respectul față de aceste lucruri, cum vom putea să le asimilăm și să le folosim pentru a progresa? Dacă nu respectăm ceva, atunci nu va avea nici o șansă ca să funcționeze pentru noi. De exemplu, cerem oamenilor să nu pună lucrurile legate de Dharma pe podea, din respect față de Dharma sau să se ridice în picioare când intră învățătorul, sau orice mijloc care să-l ajute pe elev să-și dezvolte o atitudine adecvată, astfel încât lucrurile să funcționeze pentru el.

Maestrul Vasubandhu, în limba tibetană se numește:

Loppun yik nyen

 Este cel care a redactat Abhidharma Kosha. Se estimează că ar fi trăit în jurul anilor 350 e.n., ceea ce înseamnă cam 800-900 de ani după Buddha.

Buddha nu a scris nimic, doar a vorbit. În acele vremuri, elevii săi erau cu mult mai avansați din punct de vedere spiritual decât suntem noi. IQ-ul lor spiritual era foarte ridicat, pentru că erau în stare să memoreze învățătura doar auzind-o o singură dată. Au fost elevi care doar au auzit despre vacuitate și au și perceput-o, sau alții care au auzit despre iluminare și au atins iluminarea. Vom vorbi despre asta într-una din lecțiile următoare.

Dacă învățătura a fost transmisă o perioadă de timp pe cale orală, la un moment dat, a început să fie scrisă, apărând în acest fel nenumărate scrieri.  Maestrul Vasubhandu le-a adunat și a redactat Abhidharma Kosha. „Abhidharma Kosha” este numele în limba sanscrită. În tibetană se numește – „Dzo tik”, în română – „Tezaurul înaltei înțelepciuni” sau „Tezaurul lucrurilor ce conduc până la dharma”. A strâns și a redactat șapte scrieri celebre, printre care comentariul asupra sutrei ”Tăietorul de diamant”.

Cel de-al doilea maestru indian care a scris de asemenea un comentariu asupra aceleiași sutre este:

Master Kamalashila

Celebrul maestru Kamalashila se estimează că ar fi trăit în secolul al optulea, 750 e.n. Pe lângă alte lucrări, el a scris mult despre meditație, fiind considerat o autoritate în ceea ce privește meditația corectă pentru a obține iluminarea. El este cel care a participat la faimoasa dezbatere ținută în Samye, în jurul anului 792 e.n. contra maestrului chinez Hashang, sau Hva-shang Mahayana . Se spune că Maestrul Kamalashila a câștigat dezbaterea, și de atunci oamenii meditează conform învățăturilor sale, ajungând la iluminare. Deci, el este cel de-al doilea maestru indian care a scris un comentariu asupra sutrei „Tăietorul de diamant”.

Printre comentatorii tibetani, există doar unul singur care a scris un comentariu asupra acestei sutre, și anume:

Chone Drakpa Shedrup

 El a trăit între 1675 și 1748, și a fost un mare înțelept și bine-cunoscut în literatura budistă tibetană, un comentator foarte cunoscut. Extrasele pe care le citiți în acest curs sunt conform interpretării sale

Numele comentariului este:

Tar Lam Nyima

 

Tar  – libertate.
Lam – cale
Nyima – soare.

Tar Lam Nyima înseamnă ”Lumina soarelui pe Calea spre Libertate”.

Numele complet este:

Tar Lam Sel Wey Nyima

 

Acumularea binefacerilor

Atunci când stăm să medităm, ne confruntăm cu diverse probleme – atenția este distrasă, avem senzația de somnolență, gândurile aleargă de colo până acolo, și ne perturbă meditația. Nu avem răbdare – cu alte cuvinte este dificil să medităm. De ce este dificil? Datorită faptului că mintea noastră este impură, pentru că trăim o viață samsarică, și nu am acumulat suficiente merite/binefaceri. Întâmpinăm obstacole în meditație. Am să merg invers:

⇓   Pentru a ajunge la iluminare, trebuie să percepem direct vacuitatea.

⇓   Pentru a percepe direct vacuitatea, trebuie să ne dezvoltăm abilitatea extraordinară de a medita.

⇓   Pentru a ne dezvoltăm abilitatea extraordinară de a medita, trebuie să practicăm meditația pentru o lungă perioadă de timp.

⇓   Pentru ca meditația să aibă succes, pentru majoritatea dintre noi, pentru ca noi să ne așezăm să medităm și să depășim această lene, această lipsă de dorință, trebuie să avem o minte care a acumulat multe binefaceri.

⇓   Ce face rugăciunea? Ne ajută să acumulăm binefaceri.

Fără să acumulăm binefaceri, nu vom putea percepe vacuitatea. Ea nu se întâmplă de la sine. Trebuie să plantăm semințele pentru asta, iar când rodesc, vom avea această experiență. A spune rugăciunea Sursa binefacerilor mele, a reflecta asupra semnificației versetelor ei, a medita asupra lor, acumulează foarte multe binefaceri.

Dacă sunteți serioși pe cale, citiți această rugăciune tot timpul. Citiți-o în fiecare zi o dată, rămâneți pe un verset puțin mai mult și gândiți-vă la semnificația lui. Cu timpul o veți ști pe de rost, iar apoi când stați la coadă să cumpărați ceva, sau așteptați un mijloc de transport, veți putea cugeta asupra lor. Și de fiecare dată când veți face asta, veți acumula binefaceri și vă va schimba concepția voastră despre lume care vă face să suferiți într-o concepție iluminată asupra lumii. Asta face ea treptat și sigur. De aceea această rugăciune este foarte importantă.

Subiectul acestui curs este vacuitatea. Deci, nu o vom putea percepe:

• • Fără să avem grijă de oameni,
  • Fără a servi Dharma,
  • Fără a servi învățătorii Dharma,
  • Fără centrele Dharma,
  • Fără lecțiile Dharma,
  • Fără elevi Dharma,
  • Fără să ne îngrijim de cei bolnavi, de cei nevoiași, de cei suferinzi,
  • Și fără să ne îngrijim de cel care apare în calea noastră și are nevoie de ceva. Dacă el apare în calea noastră, acesta ne oferă o oportunitate de a fi generos, de a acumula prin el binefaceri.

Mai înainte am discutat despre perfecțiunea înțelepciunii, spre deosebire de înțelepciunea obișnuită. Perfecțiunea înțelepciunii trebuie să fie impregnată de Bodhichita. Mintea trebuie să fie impregnată de Bodhichita. Mintea este atât de determinată, încât omul nu mai poate sta deoparte și să nu meargă să-i ajute pe cei în nevoi. El își dedică viața altora.

 

Meditație

Așezați-vă cât mai comod. Încercați să vă țineți spatele drept, mâinile în poală, fața relaxată, corpul relaxat, ochii închiși.

Fiți atenți la respirație, la trecerea aerului prin nări. Încercați să fiți atenți la senzația pe care o aveți când aerul intră și iese prin nări, cum este temperatura curentului de aer. Este cald sau rece, umed sau uscat? Este plăcut sau neplăcut?

Dacă gândul a rătăcit, reveniți din nou la respirație. Încercați să vă simțiți confortabil în interiorul corpului, cu respirația.

Aduceți-vă acum aminte de mama voastră, când erați la o vârstă fragedă, poate bebeluși sau când erați foarte mici. Și încercați să veniți în contact cu dragostea mamei voastre pentru voi, cu grija pe care a avut-o pentru voi. Și chiar dacă nu vă mai amintiți de aceste lucruri, sau pentru că poate v-ați despărțit de mamă de la o vârstă fragedă, gândiți-vă totuși la faptul că v-a purtat în burtă timp de nouă luni, gândiți-vă la sarcina ei care poate i-a produs disconfort, la durerile nașterii, la anii ei de viață în care s-a sacrificat pentru voi și a renunțat la multe alte lucruri.

Gândiți-vă că nu ați fi putut să vorbiți azi dacă nu ați fi avut o mamă care să vă învețe să vorbiți. Gândiți-vă la orice altă deprindere pe care ați dobândit-o prin mama voastră sau orice altceva care vă amintește de iubirea ei pentru voi.

Încercați pentru câteva minute să vă aduceți aminte de toate acestea, și dacă vă apare vreo amintire, încercați să rămâneți cu ea și să vă conectați cu ea în inima voastră cât mai mult posibil.

Aduceți-vă aminte cât de mult v-a plăcut să fiți îngrijiți de mama voastră. Cum vă simțiți când cineva are grijă pe deplin de voi, așa cum o mamă are grijă, care vă cunoaște toate nevoile voastre și sunteți preocuparea ei principală? Cineva care vă răsfață și vă îngrijește, vă învață și vă dorește întotdeauna binele. Încercați să vă conectați la sentimentele voastre care apar în urma acestor îngrijiri.

Și acum, gândiți-vă la o persoană din viața voastră de care aveți grijă și pe care îl/o iubiți. Și încercați să vă imaginați cum se simte el în timp ce îl îngrijiți. Puteți să vă folosiți de sentimentele voastre pe care le-ați avut atunci când mama voastră v-a purtat de grijă, atunci când vă gândiți la cum ar putea să se simtă acea persoană în timp ce îl îngrijiți.

Încercați pentru un moment, să vă gândiți la cum v-ați simți dacă fiecărei persoane pe care ați întâlni-o i-ar păsa de voi, așa cum îi pasă mamei. Cum ar fi dacă fiecare persoană pe care ați cunoaște-o v-ar oferi aceeași grijă, dragoste, compasiune, importanță și respect, așa cum va dat-o mama. Imaginați-vă o lume în care toți oamenii vă tratează așa; o lume în care binele vostru este în atenția tuturora, o lume în care toți se străduiesc să aibă grijă de voi și să vă iubească.

Acum încercați să inversați imaginea. Imaginați-vă o lume în care vouă vă pasă de toate ființele, ca și cum voi ați fi mama tuturor ființelor din lume și fiecare este ca și unicul vostru copil sau singurul vostru copil. Când merg la școală trebuie să le pregătiți sandwich-ul și să primească atenție la temele de casă. Fiecare va primi atenția voastră ca și atenția mamei voastre. Ce fel de sentiment aveți? Ce înseamnă asta pentru voi? Ce fel de lume ați putea crea pentru voi, dacă i-ați trata pe toți în acest fel?

Trimiteți iubirea voastră de mamă, tuturor ființelor din jurul vostru. Vedeți-o ca o lumină care se răspândește din voi și ajunge la toate ființele, ca o energie care iese din voi și atinge toate ființele. Energia iubirii, a îngrijirii, a considerației, a respectului și a responsabilității personale.

Și încercați să vedeți toate ființele cum sunt pline de iubirea voastră, cum se deschid și înfloresc datorită iubirii și a generozității voastre minunate.

Puteți deschide încet ochii.

—————————————

Această meditație este minunată pentru a acumula binefaceri. Sfatul este de a medita mult timp asupra primei părți, de a veni în contact cu iubirea mamei voastre și cu grija pe care a avut-o pentru voi. Dacă veți face zilnic această meditație, veți descoperi de fiecare dată noi straturi pe care le-ați uitat sau care nu v-au fost tangibile. Ea vă ajută să vă deschideți inima și să deveniți oameni mai buni.

 

Care este legătura dintre binefacere și vacuitate?

Perfecțiunea înțelepciunii este aceeași înțelepciune, dar mintea care o percepe, o experimentează, este o minte impregnată cu iubire. De fapt, mai mult decât atât este adevărat. Oamenii care nu sunt plini de o astfel de iubire, ceea ce vor experimenta va fi altceva, ce nu duce la iluminarea completă. Sunt două legături:

a. Această iluminare completă este legată de binefaceri.

b. Fără multe binefaceri, nu avem nicio șansă să percepem vacuitatea.

Bodhisattva, practicantul spiritual care alege să meargă pe calea spre iluminare pentru alții, este ca o pasăre care are nevoie de două aripi pentru a obține iluminarea: o aripă este înțelepciunea, iar cealaltă este compasiunea și iubirea.

Aceste lucruri devin și mai profunde atunci când se intră în Tantra. Și Tantra a fost transmisă tot de Buddha. Tantra este o învățătură secretă, spre deosebire de sutra, care poate fi predată deschis. Deci, Tantra este o cale de a obține iluminarea completă într-o singură viață. Pe când Sutra, cu toate că este perfectă ea funcționează mult mai lent. Cursurile noastre, printre altele, au scopul de a pregăti oamenii să intre în Tantra. Nu se poate intra direct în Tantra, fără o pregătire serioasă, pentru că ea nu va funcționa.

Când se intră în Tantra, legătura dintre binefacere și vacuitate este esențială, îmbrăcând o altă formă, mai profundă care se conectează la energiile subtile din noi. Pentru un practicant serios, va veni etapa în care nu va mai exista nicio diferență, primul este al doilea, iar al doilea este primul. Vom vorbi despre toate acestea mai târziu, iar pe măsură ce vom practica lucrurile vor deveni mai clare.

 

Cum începe sutra

Sutra începe cu scena în care Buddha merge în oraș pentru a primi de mâncare. Călugării au un bol în care primesc mâncarea pentru masa lor zilnică. De asemenea scrie că obiceiul călugărilor este de a mânca până la prânz. De ce nu mănâncă după-amiaza? Când stomacul este plin, nu se poate medita. Cei care se află în retreat, și intră mai profund în meditație, digestia este foarte lentă și dacă stomacul este foarte plin, pur și simplu interferează cu meditația. În retreat, în mod natural, va scade foarte mult dorința de mâncare. Meditația în sine este hrănitoare. Vorbim despre diferite moduri de hrănire – una dintre ele este meditația.

Buddha stă în grădina frumoasă, a prințului Jetavan și mănâncă prânzul. După care pune bolul deoparte, așezat cu picioarele încrucișate, este pregătit să-și țină prelegerea. Cu el se află o mare comunitate de călugări și o mare comunitate de Bodhisattva.

”Apoi, tânărul Subhuti se ridică de la locul lui, își coborî colţul robei de pe un umăr, în gest de respect, și puse genunchiul drept pe pământ. Își îndreptă fața spre Învingător, îşi împreună palmele deasupra  inimii şi se înclină. Apoi se adresă Învingătorului cu următoarele cuvinte …”

 

Învingătorul

Învingătorul este Buddha

Chom Den De

Chom den de înseamnă învingător, cel victorios, cel binecuvântat, cuceritor. În limba sanscrită se spune Bhagavan.

Bhagavan sau Cel Binecuvântat, Învingătorul, Cuceritorul sunt traduceri la fel de corecte. Lui Buddha i se spune Învingătorul. Ce a învins?

Buddha și-a învins afecțiunile mentale, ignoranța, gelozia, ura, mânia: toate emoțiile negative. Le-a învins complet.

 

Subhuti

Să spunem câteva cuvinte despre tânărul călugăr Subhuti.

 

 Tse Dang Denpa           

Tse – viață

Tse Dang Denpa înseamnă ”cel ce are viață”. Este un adjectiv.

Rab Jor

Rab Jor este numele în tibetană a lui Subhuti.

Numele lui complet este Tse Dang Denpa Rab Jor.

„Cel ce are viață” înseamnă că viața este înaintea lui. Unii traduc acest lucru „plin de vitalitate”. Art Engel, care este autoritatea în limba tibetană, spune: „Cel care are viața înaintea lui”, ceea ce înseamnă ca este un călugăr junior.

Buddha stă, înconjurat de călugări și de Bodhisattva. Toți Bodhisattva sunt descriși ca „ființe mari”, adică sunt foarte avansați și foarte sfinți, și tocmai un călugăr junior se ridică și pune o întrebare.

În multe sutre se începe cu o scenă asemănătoare. În Sutra inimii, de exemplu îl avem pe Shariputra.

Așa cum Shariputra nu era călugăr junior, nici Subhuti nu este junior. Este ca și când ar fi junior. În cea mai mare parte a sutrei el apare „călugărul junior”, dar pe la mijlocul sutrei, Subhuti spune despre el însuși că este Arhat.

Un Arhat nu este un junior. Arhat este cel care a ajuns la Nirvana. De fapt, unii comentatorii spun că este chiar un înger tantric care vine, așa cum Buddha vine la noi pentru a ne da învățăturile după cum ni se potrivesc, așa și Subhuti se deghizează în călugăr junior și întreabă pentru noi toți.

În Sutra Inimii, de exemplu, Buddha nu vorbește deloc, ci stă doar în meditație. Apoi scrie – prin puterea lui Buddha, călugărul Shariputra se ridică și întreabă. Cel ce răspunde la întrebare este Bodhisattva Chenresik. Doar la sfârșitul sutrei, Buddha se trezește din meditație … Ca și când se trezește din meditație. De ce, ca și când?  Pentru că Buddha se află mereu în meditație. El doar „se face” că iese din meditație, în funcție de ceea ce se potrivește discipolilor. Întreaga sa carieră – este de a aduce binecuvântare altora.

« Apoi se trezi Buddha din starea lui profundă de meditație și se îndreptă spre marele Bodhisattva, mărețul Avalokiteshvara, stăpânul puterii și îi binecuvântă spusele: „Adevărat este”. „Adevărat este.”, spuse el. „Adevărat este” spuse din nou. »

Deci, Subhuti ca și Shariputra sunt îngerii care vin și joacă aceste roluri pentru ca să pună pentru noi întrebările. 

 

Cine este cel care povestește sutra?

Sutra Inimii începe cu cuvintele:

Dike daki tupey du chik na

”Așa am auzit odată această învățătură”.

Cine spune asta? Bineînțeles că nu Buddha, spune asta. Deci cine? Cineva care a auzit-o, iar cuvintele lui confirmă autenticitatea sutrei. Deci, cineva care a avut abilități spirituale, a spus aceste cuvinte, care mai târziu au fost confirmate și de alții, și mult mai târziu au fost scrise. Această primă frază este exterioară Sutrei, si este ștampila de garanție/autenticitate a Sutrei, și anume că ea este spusă de Buddha.

A doua întrebare care se pune este: Cine este cel care povestește? Este similară întrebării: Cine a scris Cartea Genezei?

 

Cine mai era acolo?

La începutul sutrei, este descrisă scena în care Buddha este înconjurat de un grup mare de călugări care stau de o parte a lui Buddha, și un grup mare de Bodhisattva care stau de cealaltă parte a lui.

La sfârșitul sutrei, după ce Buddha termină de vorbit, se spune:

”Atunci vârstnicul călugăr Subhuti s-a bucurat în inima sa”,

A devenit brusc un călugăr în vârstă,

„Și astfel se bucurară toți Bodhisattva, și cele patru grupe de discipoli – călugării și călugăritele, bărbații care și-au luat jurămintele pe viață și femeile care și-au luat jurămintele pe viață.”

Dacă la începutul sutrei au fost menționați toți Bodhisattva, cele patru grupuri de călugări și călugărițe, bărbații care și-au luat jurămintele pe viață și femeile care și-au luat jurămintele pe viață nu au fost menționați de la început, ci doar la sfârșitul sutrei.

Apoi scrie:

„Întreaga lume s-a bucurat: zeii, oamenii, semizei, și chiar și spiritele. Cu toții
 s-au bucurat și au slăvit ceea ce Buddha a vorbit”.

Adică, cu toții erau acolo!

Marii Lama spun că de fiecare dată când se strâng oameni să asculte Dharma, și învățătorul transmite sensurile scrise în această Sutra, în toată Prajna Paramita și în Dharma, toate aceste entități sunt prezente: zeii, semi-zeii, toți Buddha și Bodhisattva.

 

Există ființe iluminate?

Ne este greu să credem că există asemenea ființe, pentru că nu le vedem. Și acest lucru este și cam greu de dovedit, dar vă voi da o direcție de gândire.

–   Dacă există o astfel de cale spre iluminare pe care ne-a transmis-o Buddha,

–   Dacă este adevărat că sunt oameni careau practicat puțin calea, și

–   Dacă există o cale de urmat, nu avem niciun motiv să credem că nu se pot face pe ea multe progrese, nu este așa? Putem întâlni practicanți mai avansați, în care putem să distingem anumite calități spirituale pe care le-au dobândit. Poate că sunt puțin mai puri, mai liniștiți, sau puțin mai nervoși decât noi.

–   Și dacă este posibil de a progresa, nu avem niciun motiv să credem că nu se poate progresa și mai mult.

–   Dacă se poate progresa foarte mult, nu există niciun motiv să credem că nu se poate ajunge la starea lui Buddha.

–   De aceea a presupune că nimeni nu a ajuns la starea lui Buddha este puțin cam exagerat.

Dacă progresul este posibil pe cale, atunci există probabilitatea ca cineva să o și finalizeze, cel puțin unul. Și dacă cel puțin unul a terminat calea, atunci el are abilitățile lui Buddha: știe simultan tot ceea ce este în mintea fiecăruia dintre noi, are compasiune și iubire infinită, ce depășește cu mult pe cea care o avem pentru noi înșine, și dacă i-am cere să vină la noi, nu ar veni? El are capacitatea de a veni imediat la noi toți. De ce nu? Deci, cu toate că nu-i putem vedea și este greu de dovedit, această logică spune să nu excludem această posibilitate așa de repede. Lăsați-o deoparte pentru moment.

Marii Lama, Ken Rinpoche, și în multe scrieri tantrice și sutrice, spun că atunci când este predată Dharma, ființele iluminate sunt prezente.

Aceste ființe vin ca să ajute elevii să primească o lecție reușită deoarece învățătura este foarte sfântă și poate să-i scoată din suferință.

Cum îi ajută pe elevi să primească o lecție bună? În mai multe moduri:

a. Ele pot să-i ajute în a-și depăși lipsa de atențieși tot felul de afecțiuni mentale care pot interveni.

b. Ele influențează opinia învățătoruluiși îl obligă să predea bine. Ele vorbesc elevilor prin învățător. Cu cât elevul este mai serios și mai sincer pe cale, cu atât lecția este mai reușită. Lecția este pentru elev și nu pentru învățător. Învățătorul este gol de orice natură. Elevul aude înțelepciunea venind din gura învățătorului, iar aceste entități de lumină îl ajută.

De aceea, o lecție de Dharma între profesor și elev față în față, nu este la fel cu a sta  singur cu o carte de Dharma sau chiar ascultând înregistrări Dharma. Este bine să ascultați o înregistrare dacă nu aveți altă cale de a veni la o lecție față în față, dar o lecție față în față este cu totul altceva. În cadrul unei lecții, există o transmisie directă a Dharmei care nu vine din citirea unei cărți. Și nimeni în întreaga istorie, nu a ajuns vreodată la iluminare prin citirea de cărți sau prin a asculta înregistrări. Pe de altă parte, oamenii au ajuns la iluminare aflându-se într-o lecție față în față și acest lucru este sugerat în această scenă.

 

Prosternarea lui Subhuti

Subhuti întreabă:

„O, Buddha, Învingătorule – tu, Cel Astfel Plecat….

„Tu cel astfel plecat” sau “cel astfel ajuns” este numele lui Buddha, iar acest „astfel” înseamnă adevărul suprem. În limba tibetană se spune „de”, adică „asta” sau „care a ajuns la asta” sau „așa“. În limba engleză se folosește cuvântul suchness, cel care a ajuns la cunoaștere, a ajuns să înțeleagă cum sunt lucrurile.

”O, Buddha, Învingătorule – tu, Cel Astfel Plecat , Distrugător al Gândurilor Dăunătoare, Cel Ajuns la Iluminarea Completă …”

Mai mult de atât, Buddha nu numai că a ajuns acolo, adică a perceput vacuitatea, dar și-a distrus toate afecțiunile mentale la un nivel superior – o persoană care a perceput vacuitatea se va folosi de conștientizările lui pentru a-și elimina toate afecțiunile mentale, după care va deveni Arhat. El nu este încă un Buddha în acest stadiu.

Apoi Subhuti spune: tu ești „Cel Ajuns la Iluminarea Completă “, tu ești un „Buddha perfect“.

O, Buddha, Învingătorule – tu, Cel Astfel Plecat , Distrugător al Gândurilor Dăunătoare , Cel Ajuns la Iluminare Completă – Cel care ai dat atât de multe învățături binefăcătoare discipolilor cu privire la calea de urmat către  compasiune, acelor mărețe și sfinte ființe. Toate îndrumările pe care tu, Buddha, ni le-ai dat vreodată nouă, elevilor tăi, ne-au fost de mare ajutor .

Și tu, Cel Astfel Plecat , Distrugătorul Gândurilor Dăunătoare, Cel Ajuns la Iluminare Completă – Cel care ai instruit la fel de bine discipolii oferindu-le direcția clară. Indiferent de direcția clară pe care ne-ai oferit-o, O, Învingătorule, a fost un lucru minunat . Aceasta, O, tu cel aflat în plăcere, este cu adevărat, un lucru minunat.

Ce înseamnă „aflat în plăcere“? Despre ce plăcere este vorba? Ea este plăcerea iluminării complete, care nu are egal în întreaga lume și în afara ei.

–   Există plăcerea concentrării meditative, este plăcerea simțită atunci când corpul vă ascultă complet. Dacă îi spunem minții să stea nemișcată timp de patru ore, ea nu se va mișca patru ore. Mintea ne ascultă complet. Dacă îi vom spune minții: „acum te concentrezi pe cana asta patru ore”, ea va face ce i-am spus. Concentrarea este însoțită de o plăcere fizică și psihică extraordinară.

–   Plăcerea concentrării meditative este nimic față de plăcerea Nirvanei. Plăcerea Nirvanei este atât de mare, este atât de tentantă, încât cei care intră în meditația care poate să-i ducă la Nirvana nu vor să mai iasă din ea. Înalții Bodhisattva au astfel de meditații. Dacă ei se află pe Calea cea Mare, nu vor să rămână în Nirvana, vor să ajungă la iluminare, de aceea pun pe cineva de pază care să nu-i lase să mediteze prea mult, pentru că plăcerea este atât de mare.

–   În sutra se vorbește despre plăcerea iluminării totale, care este la un alt nivel. Despre asta vorbim și acolo aspirăm.

Apoi, Subhuti puse următoarea întrebare: „O, Învingătorule , ce va fi cu cei care au reușit să urce cu succes pe calea compasiunii ?”

Calea compasiunii este numele dat scopului înalt, în care ne dezvoltăm compasiunea în inimile noastre, pentru a ajunge la iluminare în beneficiul tuturor ființelor.

Subhuti pune trei întrebări:

1. 1. Cum ar trebui ei să-și trăiască viața?
   2. Cum ar trebui să practice?
   3. Cum ar trebui să-și păzească gândurile?

Cum ar trebui să-și direcționeze gândurile.

Vom spune doar câteva cuvinte despre asta.

“A-și păzi gândurile” este o etapă în care persoana deține deja controlul asupra gândurilor sale. Deci, este un practicant foarte avansat, care își poate direcționa gândurile. Spre ce? Spre perfecțiunea înțelepciunii.

Întrebarea următoare este: Cum ar trebui să se practice pentru a atinge acest nivel ridicat de meditație? Cum se face meditația? Și apoi el întreabă cum ar trebui să-și trăiască viața?

 

Cum ar trebui să ne trăim viețile?

De ce pune această întrebare?

Pentru că fără a ne organiza corect viața, nu ne putem dezvolta practica meditației. Dacă fugim în permanență după plăcerile lumești, și vrem să vedem fiecare film și spectacol și să mergem în fiecare călătorie și să fim la toate nunțile, când vom face meditație?

a. Este nevoie de mult efort și timp.

b. Și este nevoie de o minte liniștită.

Dacă citim permanent toate ziarele și mergem la toate spectacolele, ne întâlnim cu toți prietenii, vorbim la telefon cu toată lumea întreagă – când vom avea liniștea necesară pentru a dezvolta meditația? Deci, dacă vrem să ajungem la iluminare, să vedem mai întâi cum ne trăim viața acum?

Mintea care este cu noi în meditație este aceeași minte cu care trăim. Este același corp și aceeași minte care vine cu noi în meditație.

Dacă nu ne liniștim viața, nu vom avea nicio șansă să reușim în meditație. Dacă nu ne schimbăm prioritățile din viața noastră și nu o facem să devină importantă pentru a ajunge la iluminare pentru toată creația, pentru că ființele suferă acum și nu știm cum să le ajutăm, atunci vom continua să fugim după toate inutilitățile și voi ajunge ca toți ceilalți.

Viața este defectuoasă și apoi murim. Acesta este viitorul nostru. Acesta este sfârșitul poveștii noastre. Pot exista urcușuri și coborâșuri, dar este tragică la sfârșit, asta în cazul în care nu vom face ceva în această privință.

Iar Buddha vine și ne spune că putem face ceva. De asta suntem aici. Este ceva de făcut. Lucrurile nu trebuie să fie așa. Este o greșeală că sunt așa. Cine a făcut greșeala? Noi. Suntem învăluiți de ignoranță, nu înțelegem realitatea noastră, și după ce că nu o înțelegem, reacționăm așa cum reacționăm și continuăm să învârtim roata suferinței.

Deci, este cale de ieșire. Dar, înainte de asta, trebuie să ne direcționam viața, să ne schimbăm prioritățile pentru a putea urca pe cale.

În textul „Sursa binefacerilor mele” este un verset care spune:

Binecuvântează-mă să percep că este o curată nebunie
Să fug după bunuri materiale care niciodată nu mă satisfac.
Precum trestia fragilă mă susțin,
Iar natura lor e înșelătoare, sursa tuturor suferințelor ele sunt.
Te rog, ajută-mă să pot simți pe deplin
Acel dor intens pentru fericirea de libertate.

Prima etapă a practicii noastre în acest moment este ceea ce este scris în această rugăciune.

–   Ce fel de viață trăim? Care sunt prioritățile noastre? Cât risipim din timpul nostru?

–   Cât de conștienți suntem că această viață se scurge de la o clipă la alta, și nu mai putem da timpul înapoi? Nu putem adăuga nici măcar o clipă în plus vieții noastre, iar într-o zi ea se va termina. Și ce am făcut între timp?

Majoritatea oamenilor mor cu sentimentul că și-au ratat viața. Asta se spune la începutul rugăciunii: ”Hei, trezește-te! Viața este scurtă și rară. Folosiți-vă de ea”.

Lama Dvora Hla citează în continuare un pasaj din cartea lui Dalai Lama despre tantra, în care este descris modul în care suferim.

Trăim într-un ocean al existenței ciclice, a nașterii și a morții. Un ocean adânc și vast, în care pribegim miliarde și miliarde de eoni. Iar și iar suntem tulburați de afecțiunile mentale: ale dorinței, poftei și urii și care ne atacă ca rechinii.

Părțile noastre fizice și mentale sunt determinate de consecințele acțiunilor trecute și de afecțiunile mentale care se află în curentul nostru de conștiință. Acestea, servesc drept bază pentru suferința noastră prezentă și la rândul lor ele sunt cauza următoarelor noastre suferințe. Și atâta timp cât această existență ciclică, această existență în roata suferinței, va continua, vom avea multe gânduri de suferință în sensul de nemulțumire permanentă: „Dacă fac asta, ce vor spune alții despre mine? Când văd ceva plăcut, îmi spun: „Oh, dacă aș putea să-l obțin.” Când văd că cineva reușește, atunci sunt plin de invidie și gelozie, nu pot suporta faptul că îi merge bine, și îmi spun: „De ce nu eu?” În loc să mă bucur de bucuria lor. Dacă văd pe cineva atractiv, bărbat sau femeie, vreau imediat să am o relație cu el/sau cu ea, și nu mă mulțumesc cu o relație temporară, îl vreau pentru totdeauna. Și atunci, când suntem deja cu aceeași persoană, începem să dorim pe altcineva. Și când întâlnesc pe cineva de care nu-mi place, mă enervez, și încep să mă cert cu el, pentru lucruri mărunte și prostești. Sau întâlnesc pe cineva care mă urăște și imediat simt nevoia să plec de lângă el.

Zi și noapte, noapte și zi, ne petrecem viața în compania afecțiunilor noastre mentale și ne creăm în mod constant dorința pentru ce ne place, și aversiunea și supărarea pentru ce nu ne place și continuăm în acest fel chiar și în visele noastre. Nu ne putem calma niciodată suficient, iar mintea noastră este plină permanent de otrăvurile dorinței, poftei, repulsiei și urii.

Aceasta este descrierea minții în Samsara, o minte prizonieră în închisoarea afecțiunilor mentale. Nu deținem niciun control. Afecțiunile mentale ne controlează. Mintea noastră nu este liberă și, desigur, nu are nici iluminare.

Toată această descriere ne-a dat-o o persoană iluminată care s-a eliberat din închisoare, este pe deplin liber. El ne privește și spune: „Oh! Nu au nicio clipă de liniște”.

De ce? Pentru că nu înțeleg ce se întâmplă cu ei, își creează permanent cauzele viitoarei suferințe, și asta pentru că nu știu să reacționeze corect la ceea ce li se întâmplă. Ei nu înțeleg deloc de unde vin lucrurile care li se întâmplă. De ce nu pot tolera această persoană? De ce mă enervează? De ce nu încetează să vorbească când vreau și eu puțină liniște? Cum se întâmplă de primesc ceea ce nu vreau și nu primesc ceea ce vreau?

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

 

 

 

Cursul 6

Sutra „Tăietorul de diamant”

Inspirate după învățăturile lui Geshe Michael
Traducere a conferințelor Lamei Dvora Tzvieli

Lecția 1 – prima parte

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.

 

În acest curs vom învăța Sutra „Tăietorul de diamant (Diamond Cutter)”. Această sutră este învățătura dată de către Buddha.

 

Kadampa în România

Budismul a venit din India în Tibet. În acea perioadă în Tibet nu a existat budism, nici Dharma și nici vreo tradiție de practică. Primii care au învățat budism s-au numit Kadampa – oamenii cuvântului sfânt.

kadampa

Ka         – în tibetană înseamnă cuvânt.
Dampa  – sfânt.

O mare parte a curentului Kadampa a fost păstrată, în tradiția tibetană.

 

Marea greșeală

Noi ca ființe umane, facem o mare greșeală în modul de percepție a lumii ce ne înconjoară. Suntem complet orbi față de ea. Nu suntem conștienți de ea, nu știm nimic despre ea. Dar este cauza tuturor suferințelor pe care le avem.

Toată suferința pe care o avem în această viață, orice formă de suferință, fie că este vorba de război, fie că este o boală, fie că sunt lipsuri, fie singurătate, fie că dulăul vecinului care latră noaptea, indiferent ce provoacă necazuri – este rezultatul gândurilor greșite pe care le avem, această eroare în percepția pe care o avem.

Mintea noastră, conștiința noastră este distorsionată. Percepem lucrurile într-un mod distorsionat. Nu pentru că suntem proști sau avem un I.Q. scăzut. Nu! Însăși existența lumii umane este așa. Orice ființă umană care nu este un Buddha și nu este nici un înger cu un corp de lumină care să poată citi gândurile tuturor oamenilor și să-i ajute, fiecare în funcție de ceea ce are nevoie, are perspective înguste, o percepție limitată și obscură datorită aceleiași erori conceptuale.

Scopul acestui curs, Diamond Cutter Sutra – este să ne ajute să vedem eroarea. Nu este ușor. Pentru că dacă ar fi fost ușor, am fi fost cu toți iluminați. Cine vrea să sufere? Nimeni nu vrea să sufere. Deci nu este ușor.

 

Trezirea din greșeală

Va veni ziua când greșeala ni se va dezvălui. Trezirea din greșeală se întâmplă întotdeauna în meditație foarte profundă. Asta înseamnă că dacă vrem să avem șansa ca acest lucru să se întâmple, va trebui să practicăm meditația. Se spune că această experiență profundă în meditație durează douăzeci de minute, alții spun cinci minute, cincisprezece minute. După cum vedem există opinii diferite, deoarece persoana care se află în această meditație nu are nici o idee despre timp, nu are nicio idee despre ceva lumesc. Deci, se estimează că experiența durează douăzeci de minute, jumătate de oră.

În timpul meditației nu există gânduri în minte. Nu există gânduri în sensul obișnuit. Omul nu-și poate spune  – “Oh, acum sunt într-o meditație extraordinară”. Nu are nici un concept despre “eu”, nu are idee de meditație. Omul este complet detașat de simțuri. Putem prăji ceva lângă el și nu va simți mirosul, putem face zgomot puternic, și nu va auzi. Dacă corpul lui este aici în această lume – mintea lui va fi în altă parte, într-o altă lume. Această experiență directă este ceea ce noi numim perceperea vacuității.

Vacuitatea este realitatea ultimă – modul în care lucrurile există cu adevărat. În meditație se vine în contact direct cu această realitate. Ea nu este filosofie; nu este nici gând. Când vorbim despre această experiență directă este ca și când cineva mușcă dintr-un măr și are în mod direct gustul de măr în gură. Acest lucru nu este o descriere sau vreun gând despre gustul mărului – ci este gustul de măr în gură. În acest sens, experiența este una directă, este experiența directă a vacuității.

După aproximativ douăzeci de minute, apare senzația de cădere din această experiență. Persoana care iese din această meditație și revine la lumea obișnuită, are sentimentul de decădere, pentru că mintea lui fusese într-un loc înalt. Cu toate că lucrurile i se vor părea ca și mai înainte, înțelegerea lui s-a schimbat radical.

 

Greșeala înnăscută și cea învățată

Unul dintre primele lucruri pe care îl percepe o astfel de persoană, este că până în acel moment nu a avut în viața lui nici măcar un singur gând corect, că nu a avut niciodată o percepție corectă a realității, și că reacționăm la ceea ce înțelegem, dar nu înțelegem corect. Reacția noastră începe să învârtă roata suferinței, roata durerii. Și toată suferința noastră vine din această profundă neînțelegere; Ea este ca și o boală mortală ce ne afectează încă de la nașterea noastră și chiar înainte de ea.

Budismul ne învață că mintea nu începe când corpul începe. Mintea a început cu mult înainte ca acest corp să înceapă. De fapt, spunem că mintea nu are început. Nu a existat niciodată vreun moment de început, pentru că întotdeauna a existat un moment înaintea fiecărui moment.

Și această tendință de a distorsiona lucrurile și de a nu le percepe corect, este înnăscută. Venim cu ea din viețile trecute, din milioanele și milioanele de vieți pe care le-am avut. De aceea, această tendință de a nu percepe lucrurile așa cum sunt, este adânc înrădăcinată în noi. Deci, nu este de mirare că nu percepem corect realitatea.

Toate acestea le-a spus Buddha. Cum putem să știm că ceea ce spune Buddha este adevărat? Fiindcă Buddha a venit și ne-a învățat. Au existat și alții care au ajuns ca el și ne-au învățat. Cu toții ne-au dat indicații care să ne permită să vedem toate acestea, pentru că nu este ușor. Pentru că mintea noastră greșește tot timpul.

Există o întrebare foarte importantă – dacă mintea mea continuă să facă greșeli, cum poate o minte greșită să descopere adevărul? Această polemică este foarte bine cunoscută în literatura budistă, iar în cursul nr. 12 este dezvoltată mai larg. Răspunsul este că mintea greșită poate percepe greșeala și poate să iasă din ea.

 

Conștientizările celui care a perceput direct vacuitatea

Cel care a perceput vacuitatea în mod direct, după ce a ieșit din ea, va avea o serie de experiențe incredibile, revelații, ca un profet. Revelațiile îi vor veni una după alta, timp de 24 de ore, fiecare în sine fiind o experiență spirituală uluitoare.

• • Acesta va avea abilitatea de a citi mintea altora. În aceeași zi, imediat după meditație, mintea este trează, deschisă, nelimitată, și poate citi mintea altor persoane, și poate vedea exact ce gânduri trec prin capul fiecăruia.
  • Are abilitatea de a vedea viitorul atât al lui, cât și a celorlalți, precum și viețile viitoare.
  • Persoana care trece prin această experiență, își poate vedea propria iluminare, modul în care va ajunge la iluminare, unde se va întâmpla și când se va întâmpla, în ce împrejurări se va întâmpla, și cum se va numi atunci.
  • În această experiență a vacuității, se va întâlni cu ființe divine; Știe în mod cert și foarte clar, că în timpul meditației a avut loc o întâlnire cu o ființă divină. Nu cu corpul acesteia, ci cu conștiința ei divină, cu conștiința lui Buddha. O întâlnire directă cu mintea lui Buddha.
  • Ca urmare a percepției vacuității, Arya este cert în privința căii. Nu mai are nicio urmă de îndoială în ceea ce privește corectitudinea căii. Cel care a întâlnit mintea lui Buddha, în această experiență, are certitudinea completă a corectitudinii lucrurilor. El s-a întâlnit cu Buddha însuși.
  • De asemenea, imediat după ce a avut experiența vacuității, Arya are o înțelegere profundă a tuturor scripturilor budiste. Tot ceea ce se spune în ele, pentru el este foarte clar. Sunt sute de mii de volume de cărți budiste și tot conținutul lor este prezentat înaintea lui foarte clar.

Pentru ca să i se întâmple cuiva această experiență, el va trebui să treacă prin diverse etape:

– Prima etapă, desigur, este să primim învățătură despre aceste lucruri. Și nu orice învățătură, ci cea corectă, învățătura autentică așa cum a transmis-o Buddha.

Vă puteți imagina că lucrurile se pot denatura foarte ușor. Este foarte ușor pentru o persoană care a avut o experiență spirituală înaltă, dar pe lângă cea adevărată, și să predea ceva inexact. Elevul său și el va preda ceva inexact, și astfel cu timpul învățătura se va distorsiona.

De fapt, aceste denaturări se pot petrece, probabil și în alte religii, dar cu siguranță și în budism. Pe parcursul a 2.500 de ani de la Buddha, la fiecare câteva sute de ani, lucrurile se dovedesc a fi denaturate și atunci va trebui să vină un geniu, un mare înțelept care să înlăture distorsiunile. Din fericire, până acum, la fiecare câteva sute de ani, a existat un astfel de geniu care a înlăturat denaturările care s-au infiltrat în învățături. Vom vorbi mai târziu în ce denaturări putem cădea.

Scopul nostru este să ajungem la percepția directă a vacuității.

 

Etapa preliminară și decisivă înainte de iluminare

Percepția directă a vacuității nu este iluminare, ci o etapă anterioară iluminării. Ea se poate petrece cu mult mai înainte de iluminare. Depinde pe ce cale mergem, dar în toată cariera noastră spirituală, budistă sau non-budistă, în această experiență a vacuității este prima oară când apare certitudinea că vom ajunge la iluminare într-un timp definit.

În mod sigur, cu toții vom ajunge la iluminare, dar cât timp va dura nu putem ști. Atunci când o persoană percepe direct vacuitatea, știe că va ieși din suferință și când va ieși din suferință. Se spune că îi va lua cel mult șapte vieți, ceea ce este foarte puțin în comparație cu miliardele de vieți prin care am trecut. Dacă se merge pe calea tantrică, cu îndrumarea adecvată, se poate ajunge pe parcursul a unei singure vieți, ceea ce este uimitor.

Pe de altă parte, dacă o persoană nu ajunge la această experiență, nu va ști cât timp va mai continua să sufere. Știm că suferința va înceta într-o bună zi, dar este imposibil să știm câte vieți ne va mai lua până atunci. Deci, experiența directă a vacuității este o condiție necesară și suficientă pentru a ajunge la iluminare într-un timp relativ scurt, iar fără această experiență – iluminarea nu poate fi atinsă.

 

Conștientizările de după

Când omul iese din experiență vacuității, cu toate că se întoarce la viața anterioară, perspectiva lui s-a schimbat complet. Este uluit să vadă că face aceeași greșeală pe care o făcuse mai înainte și continuă să perceapă lucrurile în mod fals. El nu este suficient de antrenat pentru a face altceva, dar diferența este că el știe acum că ceea ce percepe este greșit. Dar încă nu știe cum să depășească această situație. El va începe o cale lungă în care treptat, treptat, va scăpa de distorsiune.

1. 1. După cum am menționat mai sus, toate îndoielile față de calea budistă dispar.
   2. Neînțelegerea existenței, a realității dispareși ea. Percepția sa continuă să fie distorsionată, dar înțelege că este deformată. Din punct de vedere intelectual el înțelege greșeala.
   3. Dispare, de asemenea, convingerea că diferitele căi spirituale care nu sunt autenticepot conduce cu adevărat la iluminare.

În zilele noastre există mulți profesori spirituali care oferă o gamă întreagă de procedee. Noi nu știm întotdeauna dacă este bine să mergem pe urmele unui astfel de profesor sau nu, dacă știe despre ce vorbește sau nu. Și cum putem ști? O persoană care a trecut printr-o experiență, are certitudinea absolută: el înțelege care este o cale autentică și care nu.

Cu toate că percepția lui rămâne în continuare distorsionată, el se va folosi de experiența lui ca pe un instrument de a-și elimina treptat neînțelegerile.

 

Sutra „Tăietorul de diamant”

În limba tibetană se numește:

Dorje chupa

În limba sanscrită se spune:   

 

 Vajra Chedika

Dorje      – diamant.
Chedika – taie, ceva care taie.

Această sutra a fost dată de Buddha care a trăit în jurul anului 500 î.Hr. Nimeni nu știe exact când a trăit, dar aceasta este data acceptată.

Această carte este prima carte tipărită din lume. Traducerea sa în limba chineză a fost tipărită în anul 800, cu mult înainte de a fi tipărită Biblia. Se spune că Biblia a fost prima carte tipărită din Europa, în jurul anului 1400. Cartea a fost tradusă în chineză, în secolul al patrulea (e.n.) și tipărită în secolul al optulea-nouălea (e.n.) Ea este considerată o carte sfântă în casele budiste. În fiecare casă în Mongolia, de exemplu, există o copie a acestei cărți; desigur înainte de ocupația comunistă.

Este foarte interesant să vedem ce se întâmplă în Mongolia. Comunismul a interzis religia și a ucis toți învățătorii și călugării budiști. După ce a fost înlăturat totalitarismul comunist, mongolii au devenit însetați după Dharma, dar nu au profesori pentru că ei au fost uciși împreună cu mii și mii de călugări. Ei cer oamenilor din Occident să vină și să-i învețe. Geshe Michael a fost invitat de mongoli. El a apărut la televiziunea națională în timpul de vârf al vizionărilor, și milioane de spectatori l-au auzit vorbind despre „Diamond Cutter Sutra”. Deși el le-a vorbit în limba engleză, cu un traducător, oamenilor le-au plăcut mult să asculte limba engleză.

Sutra „Tăietorul de diamant ” este considerată una dintre cele mai importante sutre, și face parte din Prajna Paramita:

Prajna Paramita
Perfecțiunea înțelepciunii

 

Sherab kyi Parol tu Chinpa

    Sherab    – Prajna înseamnă înțelepciune.
    Kyi            – al
    Parol tu  – dincolo.
    Chinpa    – plecat sau a pleca. În limba sanscrită se spune Para.
    Mita         – a merge.

Deci, Prajna Paramita sau Sherab kyi Parol tu Chinpa înseamnă înțelepciunea care merge dincolo sau se mai poate spune înțelepciunea transcendentală.

Înțelepciunea care merge dincolo de ce? Din lumea suferinței în lumea pură.

Există unele antonime:

• • Samsara comparativ cu Nirvana,
  • O lume impură, comparativ cu o lume pură,
  • De la o percepție distorsionată a realității la o percepție corectă a realității.

Prajna Paramita înseamnă perfecțiunea înțelepciunii. Aceasta este traducerea populară în Vest.

 

Perfecțiunea înțelepciunii nominale

Ce este perfecțiunea înțelepciunii?

Nominal, este numele general al colecției de scrieri despre perfecțiunea înțelepciunii, în variații diferite și toate transmise de Buddha.

Numele „Sutrei Inimii” este – Sherab kyi parol tu chinpa sau Prajna Paramita; ea fiind, de asemenea, o sutră a perfecțiunii înțelepciunii. „Sutra inimii” este cea mai scurtă și cea mai concisă dintre ele și, prin urmare, este numită și „inima” – pentru că ea este inima învățăturii. Sutra „Tăietorul de diamant” are 300 de versete lungi. Există versiuni de 8.000 de versete, există o versiune de 25.000 de versete și există o versiune de 100.000 de versete. Cea mai lungă sutră de 100.000 de versete este numită „Sutra lungă a perfecțiunii înțelepciunii”.

Scopul lor este de a aprofunda înțelegerea vacuității. De a o aprofunda cât mai mult, astfel încât să ajungem în cele din urmă la percepția directă a vacuității.

 

Explicațiile asupra vacuității trebuie auzite cât mai mult

Profesorii noștri spun că trebuie să auzim explicațiile despre vacuitate de 7.000 de ori. Deci dacă auziți lucruri pe care le-ați auzit înainte, să nu credeți că este inutil, pentru că nu este niciodată inutil.

Și de ce așa? Datorită faptului că percepția greșită, percepția distorsionată a realității este atât de adânc înrădăcinată în noi, va trebui să facem eforturi pentru a străpunge straturile de ignoranță, pentru a putea înțelege cu adevărat. Va veni un moment când vom spune „aha”!!!

Deci, nu spuneți: „Oh, am auzit asta înainte, iar va vorbi despre pix.”  Veniți la aceste studii cu mintea deschisă, ca și când nu le-ați mai fi auzit.

Ceea ce este important să înțelegem este că Buddha nu a venit să predea nici filozofie și nici religie.

Când veniți să audiați aceste lucruri, încercați să vă întrebați: „Ce înseamnă asta pentru mine? Unde sunt eu în toate astea? Care este înțelegerea mea despre cine sunt eu? Ce este această viață? Care este realitatea?” Încercați cât de mult puteți să ascultați și să nu comparați – „Oh, ei spun așa, alții spun așa”. Nu acesta este scopul nostru, nu suntem la Academie.

Scopul nostru este să ne eliberăm de suferință, iar pentru acest lucru avem nevoie de o abordare personală și proaspătă, de o minte deschisă, proaspătă și foarte atentă.

 

Care este diferența dintre înțelepciune și perfecțiunea înțelepciunii?

Care este diferența dintre perfecțiunea înțelepciunii și înțelepciune? Ce face ca înțelepciunea să devină perfecțiunea înțelepciunii?

Definiția în budism este foarte specifică:

Ceea ce face ca înțelepciunea să devină perfecțiunea înțelepciunii este mintea care percepe înțelepciunea.

Atunci când vorbim despre înțelepciune, vorbim despre percepția vacuității, despre înțelegerea corectă a realității. Deci ce anume o face să fie perfectă? Este mintea care percepe această înțelepciune. Și aici este tocmai diferența.

Putem ajunge la această înțelepciune având aspectul îngust  „Vreau să înțeleg de ce sufăr, și vreau să scap de suferință”. Cu toții trebuie să înțelegem mai întâi de ce suferim, și cum să ieșim din suferință, altfel ce șansă mai avem de a-i ajuta pe ceilalți? Cu toții trebuie să trecem prin această etapă.

Dar, nu vrem să rămânem în acest loc, ci vrem să știm cum putem ieși din suferință. Ceea ce dorim este să ne folosim de înțelegerea de unde provine suferința noastră, pentru a-i putea ajuta și pe alții de a ieși din suferința lor. Este mintea care vrea să înțeleagă lucrurile nu numai din iubirea și compasiunea imensă față de toți ceilalți, ci și din asumarea responsabilității.

Nu avem nevoie numai de o minte care doar dorește să fie bine pentru toată lumea, ci ce ar trebui să facem personal pentru ca ceilalți să nu mai sufere de lipsuri, să nu mai trăiască într-un loc în care viața lor este pusă în pericol.

 

Cum putem facem în mod personal astfel de lucruri?

Dacă mă uit la cine sunt astăzi, cum pot eu garanta că oamenii nu vor suferi de foame, așa că voi spune: „Sunt mult prea mică. Acestea sunt lucruri care mă depășesc. Cum pot să fac eu așa ceva?

Ele mă depășesc acum, pentru că mintea mea încă se află în ignoranță. Buddha a afirmat că avem cu toții potențialul de a ne ridica la acest nivel de perfecțiune și că putem să ajutăm personal pe fiecare dintre noi. Este posibil. Idealul poate părea foarte înalt, dar ce altă opțiune avem? Să rămânem pe loc și să suferim în continuare? Mulți au făcut calea. Buddha ne-a arătat în detaliu cum să facem calea. Toți Buddha fac asta, este cariera lor. Ei vin la noi în moduri diferite, ca să putem face calea și să ieșim din suferință.

Această minte spune: „Astăzi nu știu cum să fac, dar nu mai pot suporta să văd că oamenii suferă. Sunt dezgustat de suferința mea și nu mai pot să văd că și ceilalți sunt în aceeași mocirlă. Voi merge să verific și să fac tot ceea ce îmi stă în putere și îmi voi dedica viața pentru ca nimeni să nu mai sufere de lipsuri. Nimeni.”

 

Bodhicitta

Aceasta este abordarea pe care o numim Bodhichita. Aceasta este atitudinea compasiunii care implică responsabilitatea personală. Nu este numai: „Da, va fi bine”. Întrebarea este: „Ce voi face ca să fie bine?” „Cum pot face asta singur”?.

Când mintea este impregnată cu Bodhichitta, dorința uriașă de a scoate toate ființele din suferință, atunci când ea va percepe înțelepciunea, o va transforma în perfecțiunea înțelepciunii.

Este un nivel complet diferit, chiar dacă este aceeași înțelepciune, pentru că ea devine o armă puternică pentru a lupta împotriva suferinței. Se prea poate să putem ieși din suferință, și fără angajament personal, bodhichita, iubire și compasiune. Dar putem noi oare să ajungem la fericirea sublimă, când oamenii suferă în jurul nostru? Dacă cineva lângă noi este în dureri, putem fi cu adevărat fericiți? Deci nu avem altă posibilitate.

 

Dacă există atâția Buddha, de ce suferința încă mai există?

În sutra „Ornamentul de flori” este descris momentul în care Buddha ajunge la iluminare. În momentul iluminării, Buddha oferă iluminarea întregii creații. El o dă cadou. Și cum a dat-o în dar? Din fiecare por al lui Buddha au izbucnit 600 de mii de raze, iar fiecare rază are 5 miliarde de fotoni. Nu cunosc cifrele exact, dar o mare cantitate de lumină, a fost trimisă spre toate ființele vii din univers, și fiecare ființă atinsă de lumină a ajuns la iluminare.

Dacă suntem aici, înseamnă că lumina ne-a atins. Atunci, de ce ființele încă mai suferă? Buddha a dăruit deja iluminarea lui tuturora, de ce ele încă mai suferă?

Depinde de mintea acelei făpturi. Dacă ea ar fi un Bodhisattva avansat, care a acumulat deja nenumărate binefaceri, atunci Buddha poate veni ca învățător, și cu un singur cuvânt poate să-l facă pe Bodhisattva să perceapă pe loc vacuitatea. În literatura budistă, sunt documentate asemenea situații, dar ele sunt rare.

Dacă avem mai puține binefaceri, putem auzi lucruri ca cele din această sutră și să simțim cum ne trec fiori pe spate și părul ni se ridică, pentru că suntem atât de aproape de înțelepciune. Poate fi cineva care să aibă și mai puține binefaceri, dar suficiente pentru a avea urechi de auzit și va spune: „Da, este interesant ce se spune” și nimic nu se va întâmpla.

Deci, de ce depinde? Nu de Buddha. El ne-a dat totul în mod egal. Depinde de noi. Deci Buddha nu este omnipotent în acest sens. El sau ea, au atotcunoașterea. Ei știu exact ceea ce are nevoie fiecare dintre noi pentru a ne îndruma către nivelul următor și ei fac asta tot timpul.

Ei vin tot timpul la noi, cum știm asta? Toți Buddha bat tot timpul la poarta inimii noastre, pentru că au o compasiune imensă. Ei nu pot suporta nici măcar pentru o clipă suferința noastră. Noi suntem cei închiși, inimile noastre sunt ferecate. Ei nu pot să le deblocheze.

Ceea ce pot face, este să vină ca învățători și să ne învețe. Numai cel care percepe vacuitatea, poate întâlni în mod direct mintea lui Buddha. Mintea noastră este mult prea grosieră pentru asta. Frecvențele noastre sunt mult prea joase în comparație cu frecvențele lui Buddha.

Dar Buddha este plin de compasiune, așa că el va apărea într-un mod în care să-l putem percepe. El poate fi Ken Rinpoche, care a sosit în Howell, un oraș mic și sărac din New Jersey și să-și petreacă viața acolo, chiar dacă avea multe alte opțiuni. El a locuit acolo și ne-a apărut în așa fel încât să-l putem auzi, să-l vedem și să avem legături cu el. Pentru un Buddha, nu este dificil să se materializeze într-o formă anume și să trăiască optzeci de ani într-o lume suferindă, pentru ca noi să-i putem auzi înțelepciunea lui.

Deci, să nu credem că ei nu au venit, și nu vin în continuare. Ei se pot manifesta sub toate formele. Poate fi o învățătură obișnuită în clasă, poate fi o persoană pe care o întâlniți și, ca urmare a întâlnirii, aveți o nouă perspectivă sau poate vi se deschide inima puțin, sau deveniți mai atenți, sau mai înfrânați. Acesta este modul în care Buddha acționează. El vine ca cineva care trece peste rând când stați la coadă la supermarket sau la autobuz, ca să vă facă să vă dezvoltați răbdarea. Iar data viitoare când cineva se bagă în fața voastră, mai gândiți-vă înainte de a-i spune: „Domnule, stai la rând!”

 

De ce diamant?

Diamantul din titlul sutrei, servește ca simbol al perfecțiunii înțelepciunii.

Trei caracteristici ale diamantului îl fac să fie un simbol al perfecțiunii înțelepciunii.

Care sunt acestea?

1. 1. Din punct de vedere fizic, diamantul este cel mai durmaterial din univers; nimic nu-l poate zgâria. Dacă există ceva lung, putem să-i adăugăm un centimetru și va fi și mai lung. Dacă există ceva scurt, putem să-l împărțim în două și va fi și mai scurt. Diamantul are atributul de cel mai dur material din lume, deci are un atribut ultim. Și când vorbim despre perfecțiunea înțelepciunii, vorbim despre realitatea supremă în contrast cu realitatea pe care o numim „realitate falsă”, cea pe care o percepem.

Când vorbim de „realitatea falsă” – nu susținem că realitatea pe care o percepem nu există sau nu este reală. Ea există și funcționează, dar nu așa cum credem noi că ea există.

Datorită durității diamantului, el este foarte dificil de tăiat. Șlefuitorii de diamante au o roată de metal pe care o folosesc pentru a șlefui diamantele, dar dacă nu țin diamantul corect, diamantul va tăia metalul.

Acest atribut ultim al diamantului este similar realității supreme. Spre deosebire de realitatea relativă sau falsă sau convențională – realitatea supremă este absolută. Oricine percepe vacuitatea, percepe exact aceeași vacuitate. Nu există nicio diferență între vacuitatea percepută de Buddha și cea percepută pentru prima oară de un om obișnuit. Vacuitatea unui obiect și vacuitatea altui obiect sunt exact aceeași vacuitate. Este ceva absolut, deci suprem.

1. 2. A doua caracteristică a diamantului este transparența/claritateasa – spre deosebire de sticlă. Sticla poate fi transparentă, dar dacă facem un geam de sticlă mai gros, el va deveni translucid datorită numeroaselor particule care sunt în el. Un diamant este curat și pur – dacă am putea face un perete gros de un metru din diamant, el ar fi complet transparent și am putea vedea prin el. Nu există nimic în diamant care să nu fie pur. Structura lui chimică îi dă această transparență maximă.

De ce este atât de importantă  această transparență? Deoarece realitatea supremă este așa. Suntem înconjurați de ea tot timpul. Fiecare detaliu din noi, și din viața noastră este pătruns de realitatea absolută. Ochii noștri nu pot să o perceapă. Ea este similară peretelui de diamant. Dacă nu am ști că în fața noastră există un perete cu diamant, nu l-am putea sesiza. Așa se întâmplă și cu realitatea absolută, deși ea este permanent în jurul nostru, nu o putem observa.

1. 3. A treia caracteristică a unui diamant – dacă am putea sfărâma un diamant, fiecare fragment de diamant are exact calitățile pe care le are diamantul întreg, adică:

• • • • Are încă aceeași duritate ultimă,
      • Este încă complet transparent
      • Și de asemenea fiecare fragment din el va avea aceleași calități.

De ce este important acest lucru pentru noi? Deoarece vacuitatea, realitatea absolută a fiecărui lucru, este exact aceeași vacuitate. Nu există nici o diferență între vacuitatea mea, a lui Buddha sau a unui pahar de apă.

În tibetană se spune – Ro Chik – aceeași aromă.

 

Ro     – gust/ aromă
Chik – una.

Asta înseamnă că toate lucrurile au aceeași aromă. Cu toții trăim într-o lume cu o gamă largă de fenomene, mirosuri, gusturi și forme – realitatea convențională. În realitatea absolută toate lucrurile au aceași aromă. Cei care au perceput realitatea spun:

Există o singură realitate absolută, de o frumusețe rară, este adevărul sublim care ne poate scoate din orice suferință. Ea este unică și tot timpul este cu noi, numai că noi nu o putem vedea.

 

De ce se spune „Diamond cutter” sau „Tăietorul  de diamant”?

Se spune „tăietor” din motivele următoare:

1. 1. Primul este că cel care percepe realitatea supremă – percepe direct vacuitatea – are acum capacitatea de a “tăia” toate straturile ignoranței care l-au înconjurat de-a lungul timpului. Cu alte cuvinte perfecțiunea înțelepciunii, este ca un tăiș care trece prin toate straturile de ignoranță, și are capacitatea să ne despice suferința și să o eliminăm complet. Ea este tăișul care taie Samsara.
   2. Cel de-al doilea motiv – adevărul supremeste cel mai înalt adevăr, iar toate celelalte sunt mici. Ea le taie pe toate.

Perceperea adevărului nu este aceeași cu adevărul. Adevărul absolut este un lucru, iar perceperea directă a adevărului absolut este ceva ce experimentăm și asta este cu totul altceva. Perceperea directă a adevărului absolut are puterea de a ne elimina suferința.

Ce este diamantul? Este adevărul absolut sau adevărul relativ?

Diamantul este adevărul relativ. Este un concept la care mă pot gândi, ceva ce pot simți, nu? Și, prin urmare, nu este adevăr absolut, deoarece adevărul absolut nu are nimic de-a face cu simțurile mele. Deci, diamantul este adevărul relativ.

Atunci când Arya (cel care a perceput direct vacuitatea) coboară din experiența sa și înțelege că i s-a întâmplat ceva uluitor, va căuta un mod de a-și aminti de această experiență. Toți Arya, fără excepție, se folosesc de imaginea diamantului ca ceva care simbolizează experiența lor. Diamantul este un lucru pământesc – ceva lumesc care simbolizează o experiență în care nu există nimic lumesc.

De aceea, dintre toate lucrurile pământești, datorită naturii supreme a diamantului, el este cel mai apropiat lucru de experiența adevărului suprem.

Și cu toate că diamantul este lucrul cel mai asemănător, nu este deloc același lucru, pentru că nu există nimic lumesc care să semene cu adevărul absolut.

Este ca și cum ar fi o tăietură între diamant și adevărul suprem. Ele sunt două lucruri complet diferite.

După ce Geshe Michael a perceput vacuitatea, timp de cincisprezece ani a muncit într-o firmă care se ocupa de diamante, nu pentru că era interesat de bijuterii, de diamante, de bani sau de această industrie. El a mers acolo doar pentru a fi cu diamantele tot timpul, pentru a-și aminti de experiența prin care a trecut.

De aceea diamantul este folosit ca simbol al adevărului absolut.

 

Deci, am enumerat câteva motive:

1. 1. Această realitate supremă este mult mai mare decât celelalte, pentru că le taie pe toate.
   2. A doua este că percepția directă a realității ultime, acea experiență directă a vacuității, taie lumea Samsariei, suferința noastră, vălul ignoranței.
   3. Și a treia este că diamantul și realitatea supremă sunt două lucruri complet diferite, nu există nicio asemănare. Cu toate că diamantul este cel mai asemănător lucru, totuși nu există nicio asemănare.

 

Aici poți descărca versiunea PDF a acestei lecții.