Author: Simona Savu

 

 

 

În această lecție vom face ultima parte a meditației.

 

Și așa cum am spus concluzia este că ar trebui să mergem la cea mai înaltă practică pe care o putem face. Cu excepția practicii tantrice, cel mai puternic lucru pe care îl puteți face este să învățați, să meditați asupra vacuității și să dezvoltați compasiunea.

 

În meditația pe care am făcut-o anterior, am ajuns în seră și am trecut prin pasajul de sticlă. Am văzut că nu putem lua nimic cu noi și am ajuns la ușa albastră. Ușa albastră este ușa practicii – decidem să practicăm, să începem imediat, și vrem să mergem la cea mai înaltă practică de care suntem capabili. Și fiecare dintre noi poate practica compasiunea indiferent de unde vine și câtă meditație a făcut. Deci despre asta o să vorbim.

 

Karma pe care o vom acumula va fi foarte puternică, minunată! Și dacă vom muri mâine, atunci vrem să o acumulăm rapid. Și are rezultate aproape imediate. Pentru a avea succes în această practică trebuie să fiți printre oameni, trebuie să fiți înconjurați de oameni și să o practicați cu altcineva.

 

Acum am să vă spun câteva cuvinte despre practica compasiunii după metoda Maestrului Shantideva. La începutul capitolului despre meditație, maestrul Shantideva descrie bucuria vieții în pădure, în singurătate, și ne îndeamnă să ne petrecem și noi timpul în pădure, singuri, făcând meditație, plimbări, să ne gândim la ceilalți și să ne cultivăm dorința de a ajunge la iluminare.

 

 

 

Prima meditație pe care ne-o recomandă să o practicăm este:

 

 

Dak înseamnă eu.

Shen = ceilalți,

Nyampa = egal, deopotrivă, la fel, la fel ca, egal cu.

 

Meditația cu privire la compararea de sine cu ceilalți sau a-i trata pe ceilalți ca și pe mine însumi.

 

 

 

Iată un exemplu. Versetul 91, capitolul 8:

 

 

Ce ne spune maestrul Shantideva? Tu îmi spui că toate părțile ești tu, și tu ești toate acestea, despre ce vorbești? Uite, ai brațe, picioare și tot felul de părți, nu este așa ?! Și le tratezi pe toate ca pe un singur corp, așa-i ?! Te îngrijești de întregul corp! Nu este suficient doar ca mâinii tale să-i fie bine, trebuie să-i fie bine și piciorului tău, nu este așa?! Este același lucru.

 

 

 

Fericirea și suferința tuturor ființelor sunt exact ca ale mele.

 

 

Ele doresc fericirea la fel cum îmi doresc și eu fericirea. Mâna mea vrea să se simtă bine la fel ca și piciorul meu. Nu este nicio diferență.

 

Maestrul Shantideva ne arată împotrivirile noastre. Dacă vine cineva și se opune: „Stai puțin, tu îmi spui că ei sunt eu și eu sunt ei?” Iar maestrul Shantideva dă un exemplu: „Stai puțin, dar tu ai grijă atât de mână cât și de picior, nu este așa?! De ce? De ce nu ai grijă doar de mâna ta?” Acesta este doar un exemplu.

 

Cineva întreabă: „ De ce dacă îmi place fereastra deschisă și celuilalt îi place fereastra închisă, de ce ar trebui să închid? De ce este mai importantă voința lui decât a mea?”

 

Răspunsul este, datorită Lordului Morții. Pentru că dacă cineva va merge numai după voința lui, Lordul Morții îl va prinde.

 

 

 

 

 

 

Împotrivirea obișnuită pe care o avem este să spunem: „Bine, bine, dar îl doare pe el, nu mă doare pe mine. De ce să mă preocup de durerea lui?” Versetul 92 spune:

 

 

Ceea ce pe mine mă doare, pe ei nu-i dor.  Maestrul Shantideva răspunde: Știi de ce te doare?

 

 

Știi de ce te doare? Pentru că ești atașat de „eu”. Din capul locului, nu ai mai fi avut dureri dacă nu te-ai fi atașat de acest „eu”.

 

Versetul 93:

 

 

Pe tine te doare că ești atașat de sine, pe ei îi dor pentru că și ei sunt atașați de sine. Oricum durerea este durere, și orice durere este greu de suportat.

 

 

 

Apoi, el spune, singura concluzie logică este:

 

Versetul 94

 

De ce ar trebui să oprim durerea altuia? Pentru că este durere. Și pe ei îi dor, la fel cum mă doare și pe mine.

 

Pe oricine îl doare, trebuie să-i oprim durerea. Punct. Deoarece această împărțire între al meu și al celorlalți este artificială. Ea se bazează pe concepția de ego, care nu a existat și nu va exista vreodată, ceea ce ne provoacă toată suferința.

 

Versetul 95, spune contrariul:

 

De ce să am grijă doar de fericirea mea? Nu există nicio logică în asta. Și eu vreau fericirea, și ei vor fericirea. Iar ei sunt mulți, nu este așa ?!

 

Dalai Lama spunea: “Eu sunt unul și ei sunt mulți. Deci, pentru fericirea cui mă voi osteni? Pentru fericirea lor.”

 

Maestrul Shantideva ne doboară împotrivirile noastre una după alta.

 

Versetul 96:

 

 

 

 

A doua parte a meditației predate de maestrul Shantideva se numește:

 

 

Dak înseamnă eu.

Shen = ceilalți,

Jewa înseamnă a înlocui, a schimba.

Adică, schimbarea de sine cu ceilalți.

 

Cele două părți, împreună se numesc:

 

 

Ceea ce înseamnă, compararea și schimbarea de sine cu ceilalți.

 

 

 

Practica înlocuirii de sine cu ceilalți are trei niveluri.

 

 

Este cel mai scăzut nivel al acestei practici. El nu este scăzut, este doar scăzut în cadrul practicii, dar este un nivel foarte ridicat. Mergem și ne punem în locul altora.

 

Un mod minunat de a face asta este cu ajutorul ochilor. Ne uităm spre ce se uită ochii celorlalți. Ochii noștri se îndreaptă spre ceea ce ne dorim. De obicei, majoritatea oamenilor lucrează cu ochii. Optzeci la sută din input-ul simțurilor este de fapt prin ochi. Iar oamenii ne conduc cu privirile lor.

 

Dacă vrem să ne înlocuim cu altul sau a ne pune în locul celuilalt, asta înseamnă că vrem să-i oferim ceea ce vrea mai mult, decât să ne oferim nouă ceea ce vrem.

 

Aceasta este practica. A da prioritate preferințelor celorlalți.

 

Deci, dacă sunt împreună cu cineva și mie îmi place fereastra deschisă, iar lui îi place fereastra închisă, atunci ce fac? Închid fereastra. De ce? Pentru că el vrea fereastra închisă, așa că am să vreau și eu fereastra închisă. Asta ne creează un pic de confuzie și un pic de schizofrenie și asta este toată frumusețea.

 

Cum vom ști? Uneori ei nu o să ne spună ce vor, mai ales dacă nu sunt apropiați de noi. Dacă sunt apropiați de noi, ne vor spune. Dacă locuiesc cu noi ne vor spune, iar atunci vom face ce spun ei. Ei ne spun să ne facem patul, vom face patul, chiar dacă nu dorim să-l facem. Dacă ei vor asta, vom face asta.

 

Toată această practică extinde linia de delimitare ego-ului și include și pe altcineva în interiorul acestei linii. Așadar, primul nivel este să vă lăsați conduși de ochii lor. Dacă vor ceva, de obicei vor privi mai întâi acolo. Așa că urmărim să vedem ce anume caută și mergem repede să le dăm.

 

Aceasta este practica, practica unui Bodhisattva, îi lăsăm să ne îndrume cu ochii lor, pentru că Bodhisattva vrea să ofere altora ceea ce vor.

 

 

Dacă celălalt vrea să mănânce ciocolată toată ziua și dacă este copilul meu, atunci îi voi da să mănânce ciocolată toată ziua?

 

Ca părinte, va trebui să fac ceea ce este bine, nu doar ceea își dorește copilul. Este de datoria mea ca părinte, să stabilesc anumite limite pentru el. Dar dacă nu mă aflu în acel rol, atunci este mai bine să nu mă pun în rolul de patron.

 

De multe ori nu le oferim oamenilor ceea ce își doresc, deoarece credem că nu este bine pentru ei. Așa că acordăm o oarecare importanță opiniilor noastre – şi asta este o linie fină. Este o limită unde ego-ul meu se joacă, dând importanță părerilor mele față de ceea ce este cu adevărat bine. Așadar, va trebui să fim conștienți de această linie și să lucrăm cu ea. Asta este tot.

 

 

Nu informează pe toată lumea: „Acum îți dau ciocolată, pentru că te-am văzut că îți place ciocolata”. O face în liniște la toate nivelurile: fizic, mental, emoțional. Ne lăsăm conduși și le dăm ceea ce vor.

 

 

Nu așteptăm ca ei să facă la fel. Aceasta este toată ideea. Facem și gata.

 

Jimpa, călugărul care servea în templul din New Jersey era expert în acest sens. Venea-i o dată, el privea cum îți place ceaiul și când îți place să-l bei, și data următoare te servea deja exact când și cum îl voiai. El știa pe fiecare cum îi place să-și bea ceaiul. Pe aceasta se focaliza. Și totul era liniștit. Jimpa era deosebit de smerit. Un Bodhisattva uimitor.

 

Deci, acesta este primul nivel. De ce se numește scăzut? El nu este deloc scăzut, câți dintre noi facem asta? De ce se numește scăzut? Pentru că în această practică încă mai există „eu și ei”.

 

 

Acest nivel este unul mai profund, acela că ne înlocuim ochii noștri cu ochii lor, încercăm să intrăm în ochii lor. Vom privi lumea prin ochii lor. Nu mai așteptăm ca celălalt să ne arate ce-și dorește. Îl cunoaștem atât de bine, încât știm ceea ce-și dorește, și îi dăm lucrul dorit în prealabil.

 

 

Al treilea nivel, este cel suprem, în care încercăm să ștergem linia dintre noi și ceilalți, pentru că această linie este cea care ne omoară. Această linie despărțitoare este cea care ne ține în Samsara. Și aceasta nu este o chestiune mică! Suntem condiționați să facem acest lucru de foarte multă vreme, în toate viețile anterioare. Întotdeauna am fost eu și ceilalți, iar eu am fost mai important. Confortul meu este mai important, nevoile mele sunt mai importante – acesta este modul nostru de a ne comporta, așa suntem obișnuiți. Din clipa în care am venit pe această lume suntem obișnuiți în acest fel. Deci, pentru a schimba acest obicei, nu este un lucru ușor. Dar exact această schimbare este necesară pe calea iluminării. Și nu este ușor, trebuie să fim direcționați spre ea, altfel obiceiurile vor prelua controlul.

 

În momentul în care le dăm mâncarea pe care și-o doresc, simultan și noi vom crede că este ceea ce ne dorim, chiar dacă nu este ceea ce noi ne dorim. Deoarece linia a fost ștearsă. Și mergem mai profund. Deja, nu ne mai sacrificăm pentru ei, pentru că ne-am pus în locul lor. Nu mai există linia care delimitează.

 

Mamele fac asta deja. Ele fac ce este mai bine pentru copil, chiar dacă nu este atât de bine pentru ele. Chiar dacă ar vrea să meargă la dans, pentru că nu poate lăsa singur copilul acasă, va rămâne acasă, și nu va regreta asta. Cu toții am făcut asta. Dar nu suntem obișnuiți să facem acest lucru cu cineva care nu este copilul nostru.

 

Cu toții avem instincte, dar și animalele au instincte. Vrem să mergem mai departe.

 

 

 

 

Această linie despărțitoare ne omoară.

 

Această linie despărțitoare pe care o punem între noi și ceilalți, este ca și când ne-am proteja pe noi și nevoile noastre; Practic este închisoarea noastră. În interiorul acestei linii suntem morți.

 

Când nu va mai exista nici o linie, nu vom mai muri, pentru că cine va muri? Acest „eu” cu care ne identificăm, care nu a existat și nu va exista vreodată, ca „elefănțelul roz cu două capete care zburdă prin cameră” și credem că există, și suntem gata să ne războim pentru a-l apăra, și suntem gata să încălcăm jurămintele pentru el – el este exact închisoarea care ne omoară. Sunt fălcile Lordului morții.

 

 

 

În două dintre cele mai cunoscute versete din cartea sa, maestrul Shantideva descrie sursa oricărei fericiri și suferințe care există în lume.

 

 

 

 

 

„Copiii” sunt oamenii obișnuiți, care nu au perceput vacuitatea.

 

De ce trebuie să ne îngrijim și de celălalt? Decideți, vreți să-l prindeți voi pe Yama, sau nu? Atâta timp cât sunteți atașați de ego, trebuie să muriți și să îndurați toate suferințele pe care le-am descris.

 

 

 

Ce se poate face în cazul femeilor maltratate?

 

În primul rând trebuie să avem grijă de bunăstarea ei. Ea are nevoie să se relaxeze și să-i se găsească un loc liniștit și așa mai departe. Trebuie protejată.

 

Cei care se ocupă de asemenea cazuri știu asta. Femeia după despărțire își va găsi un alt bărbat care și el o va bate, pentru că aceasta este karma ei. Semințele sunt încă acolo. Legile karmice funcționează întotdeauna. O persoană nu poate suferi dacă nu a cauzat suferință mai întâi altora.

 

Înțelegerea noastră despre cauză și efect se bazează pe o concepție greșită și tocmai de aceea ne aflăm aici. Fără a înțelege cauza și efectul în conformitate cu concepția asupra lumii despre karmă și vacuitate, nu vom putea ieși din acest cerc vicios. Deci, până când femeia maltratată nu va înțelege cauzalitatea va continua să sufere, la fel ca oricare dintre noi care suferim.

 

Aceeași sămânță de agresiune pe care a semănat-o, poate într-o viață anterioară, este încă acolo, și va continua să se întoarcă la ea până nu încetează să mai producă agresiune. Și chiar dacă agresivitatea se face în gând, este suficient, pentru că karma se intensifică.

 

Iar acel bărbat care a bătut-o, va fi el bătut data viitoare, dacă nu se va opri din a face rău.

 

Bineînțeles că în această situație, nu este momentul să i se dea femeii o lecție de Dharma.

 

 

 

 

Atât victima, cât și agresorul merită la fel de mult compasiunea noastră. Deoarece diferența dintre el și ea, este că ea suferă acum, iar el va suferi în viitor. Amândoi suferă. Diferența este doar de timp.

 

Oare este posibil ca după o astfel de situație, ambele părți să-și exprime regretul și să se ierte, karma lor se va termina?

 

Toată karma poate fi purificată, cu excepția celor făcute împotriva profesorului. Iar pe de altă parte trebuie să-i ajutăm.

 

 

 

 

 

În ochii unui om care a perceput vacuitatea arătăm ca niște nebuni. Cine a ieșit din acest cerc al erorii și vede pe cel care bate, pe cel care l-a lovit, i se pare o nebunie. Cine lovește plantează încă o dată semințele agresiunii. Datorită loviturilor pe care le-am dat altora în trecut, karma rodește și acum primesc o palmă. Dacă acum îl lovesc încă o dată, am plantat iar semințele agresiunii.

 

Unele dintre jurămintele pe care le au călugării și, de asemenea, sunt incluse și în jurămintele Bodhisattva, este a nu răspunde violenței prin violență, a nu răspunde cu aceeași monedă când cineva țipă la noi; a nu răspunde cu aceeași monedă când cineva este furios pe noi; a nu răspunde cu aceeași monedă când cineva este violent față de noi; a nu răspunde cu aceeași monedă când cineva ne critică. Nu răspundem. Și aici se termină. Am fost lovit, karma mea a rodit și cu asta s-a terminat, cercul se închide, nu mai reînnoiesc. Și așa începem să ieșim din Samsara.

 

 

 

Așadar, acesta este un proces treptat, pentru că va exista o perioadă de tranziție în care nu mai semănăm semințele răului, dar răul pe care l-am făcut în trecut se întoarce la noi. Și încet ne curățăm.

 

Maestrul Shantideva spunea: „Adună-i pe toți cei care te atacă într-un fel sau altul , îmbrățișează-i, sărută-i pentru că ei vor pleca din viața ta”. Dacă înțelegeți de unde provin ei și dacă încetați de a mai planta sămânța, aceștia vor dispărea treptat din viața voastră. Și atâta timp cât ei sunt aici, au un rol de jucat, vă învață ceea ce nu ați învățat încă. Dacă nu ați învățat încă, ei vor continua să apară.

 

 

 

 

Cu totul invers, de cum suntem obișnuiți.

 

 

Ei nu pot înceta să ne atace, să ne critice, să ne bată, să ne bârfească, să ne insulte, să ne înjunghie pe la spate – atât timp cât acest „virus” este activ în noi. Ei ne reflectă pe noi. Așadar, dacă înțelegem asta, atunci când unul dintre aceștia vine, îi vom spune: „Mulțumesc foarte mult, tu ești profesorul meu”. Și acestora vom trebui să le dăruim ofrande. Îi servim mai ales pe ei şi este cu totul invers decât suntem noi obişnuiţi.

 

Pe ici și pe colo cineva iese din acest cerc vicios și începe să învârtă spirala în direcția opusă. Tocmai prin acest act de eroism îl ia pe acest dușman, ca să zicem așa, și începe să-l slujească. În acest fel dușmanul devine prieten.

 

 

 

Pentru cel care a ieșit din cerc, noi arătăm ca niște nebuni. Răspundem cu foc la împușcături?! De unde au venit împușcăturile? Nu înțelegeți că ele au venit pentru că ați împușcat pe alții? Nu mai trageți!

 

Și în egală măsură și noi îl vom privi pe acesta ca fiind un ciudat.

 

Deci nu este ușor. Nu este ușor să fii profet. De ce? Deoarece până va veni dovada, va trece timp. Cei care trag în alții și alții trag înapoi – nu vor învăța niciodată. Pentru că este nevoie de timp. Maturizarea karmică necesită timp.

 

În filmul „Gandhi”, Gandhi aruncă actul de identitate în foc. Acțiunea se petrece în Africa de Sud. El știa că dacă face asta polițistul îi va rupe oasele. Iar polițistul i-a rupt oasele. Gandhi înțelegea consecințele de anvergură ale actului. Loviturile primite erau o rodire karmică, pe când ceea ce făcea el acum, rodeau altă dată, iar India va fi eliberată. El a văzut că prin micul act de ardere a unei buletin de identitate, gest care nu era moral, India va fi eliberată. Pentru că așa merge karma!

 

Este imposibil să ajungem la iluminare fără să învățăm. Multă vreme am făcut lucrurile așa cum am fost obișnuiți să le facem, și iată-ne din nou aici.

 

Dacă era corect să reacționăm loviturii cu lovitură, atunci de mult nu am fi suferit.

 

Cineva care s-a ocupat cu istoria lumii scrise de acum de cinci mii de ani, a descoperit că în istoria lumii au fost doar patruzeci și două de zile fără război.

 

 

 

 

Modul în care vedem o lume lipsită de sărăcie, este dacă ne străduim să aspirăm prin gând, vorbă și faptă spre o lume în care să nu fie sărăcie.

 

Atunci de ce ar trebui să fim generoși?

 

Cei care sunt generoși știu că merită, pentru că abundența li se întoarce înapoi. Chiar dacă nu înțelege nimic din karma – belșugul se întoarce la el. Și acesta este motivul pentru care nu-i va lipsi nimic.

 

Dar există un motiv mult mai bun. Generozitatea mea este exact ceea ce va aduce abundența în lume. Pentru că această lume a fost creată din mine.

 

Am creat totul, inclusiv sărăcia. În măsura în care există sărăcie, înseamnă că nu mi-am perfecționat încă generozitatea.

 

 

 

Ce-i lipsește generozității pentru a fi perfectă? Înțelepciunea. Trebuie să înțelegem vacuitatea pentru ca generozitatea să fie perfectă. În măsura în care există încă sărăcie în lumea mea, chiar dacă sunt super generoasă, se datorează faptului că încă nu am adus generozitatea la perfecțiune. Asta se întâmplă cu orice lucru.

 

 

 

Karma de a dori să fie pace în lume, va aduce pace în lume. De ce este bine să organizăm un seminar de pace? Ca să-i învățăm pe oamenii să-și calmeze agresivitatea din inima lor? De ce vom face asta?

 

Pentru că:

a. Vor suferi mai puțin.

b. Peste tot în lume vor exista mai puține agresiuni.

 

Pentru că așa funcționează lucrurile.

 

Budiștii care au această perspectivă globală, care și-au eliminat linia despărțitoare dintre ei și ceilalți, sau au șters o parte din ea – lucrează la acest nivel global. Ei vin și îi învață pe oameni cum să fie generoși nu numai pentru că va fi bine pentru toți ceilalți, ci pentru că va fi bine pentru toate ființele.

 

De aceea este util să se țină cursuri despre spiritualitate în afaceri. Și oamenilor de afaceri le va fi bine, dar și întregii lumi. Iar un Bodhisattva are această perspectivă.

 

 

 

Și dacă ne întoarcem o clipă la maestrul Shantideva, el ne spune că până la urmă nu vom crede că a lucra pentru alții este un lucru ieșit din comun, și nici nu ne vom simți aroganți atunci când lucrăm pentru celălalt.

 

 

Rang = eu însumi,

Zas zos = a mânca

Lan la rewa = așteptare,

Mi kyab = nu este cazul.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vreau să vă citesc câteva versete ale maestrului Shantideva despre aspirația spre iluminare.

 

Iată ce spune:

 

Capitolul 1, versetul 10:

 

Capitolul 3, versetul 28:

 

Versetul 29:

 

Versetul 30:

 

Versetul 31:

 

 

 

 

.Acea curte interioară este scopul Tantrei.

 

 

Faceți această meditație. Puteți lua părți din ea sau puteți să faceți toată meditația. Ea este destul de lungă, și are multe etape. Este bine s-o faceți în fiecare zi, poate o lună. Mai târziu puteți trece și la alte meditații, și apoi să reveniți din nou la ea. Dacă veți practica bine toți pașii, veți putea să o faceți rapid în gând și fără să stați pe perna de meditație.

 

Această conștientizare a morții va trebui să evolueze, astfel încât în fiecare moment să faceți exact ceea ce trebuie. Veți ajunge în locul în care veți înțelege pe deplin sensul vieții. Iar atunci nu veți mai avea regrete. Și dacă faceți toate lucrurile de aici – vă va pune automat pe calea care vă va duce spre Tantra și vă va scoate din moarte.

 

 

 

 

 

Vom enumera cele trei principii ale meditației asupra morții, dar nu ne interesează doar enumerarea lor, ci dorim să le aplicăm în practică. Dacă ați observat, studiul nostru nu este academic. El este complet orientat către practica noastră pentru a ne scoate din suferință.

 

Întreaga orientare a acestor studii este non-academică; Nu ne interesează un discurs filosofic interesant. Interesul nostru este ca fiecare persoană care își dedică timpul lui prețios și rar, și stă și ascultă aceste lucruri, este pentru ca aceste studii să-l servească pe calea spirituală, astfel încât să le poată aplica și să iasă din suferință.

 

Prin urmare, urmând cele trei principii, vrem să le transpunem pe fiecare într-o decizie practică pe care trebuie să o aplicăm în viața noastră.

 

Je Tsongkapa, spune pe scurt: „Urmând cele trei principii ar trebui să vină trei decizii. Fiecare principiu duce la o decizie”. De fapt, Je Tsongkapa a direcționat meditația în funcție de aceste decizii.

 

 

Primul principiu spune că moartea este certă. Dar, pentru a practica conștientizarea acestui lucru, este nevoie de timp. Odată ce începem să interiorizăm principiul că moartea este sigură, acest lucru conduce la concluzia – că dacă trebuie să murim și după moarte va trebui să ne reîncarnăm într-o formă de existență suferindă, moartea în sine fiind o mare suferință – atunci concluzia este că trebuie să practicăm. Al treilea principiu spune că acesta este singurul lucru care ne va ajuta. Așadar, dacă acesta este singurul lucru care ne va ajuta și dacă moartea trebuie să vină, atunci cu siguranță trebuie să ne angajăm în practica spirituală. Deci, primul principiu duce la concluzia că trebuie să începem practica spirituală.

 

Dar ce înseamnă să urci pe calea practicii spirituale? Spunem că există trei tipuri de înțelepciune:

 

 

Sum înseamnă trei. Pentru că în scrierile tibetane apar multe liste, ei pun la sfârșitul propoziției numărul de elemente enumerate pe listă. Primul nivel de practică – învățarea

To este înțelepciunea învățării. Sensul cuvântului To este de a asculta.

Topa înseamnă a asculta.

 

Deci, în primul rând, trebuie să ascultăm învățătura. Cum ar fi să ascultăm învățătura:

           – pe care o facem la cursuri,

           – cea care este înregistrată,

           – și cea pe care o citiți din cărți.

 

În primul rând trebuie să învățăm. Din aceste învățături dobândim înțelepciune, dobândim cunoștințe, începem să înțelegem calea, primim îndrumări pentru această cale, începem să căpătăm perspective – acesta este primul nivel de înțelepciune.

 

Acesta este un nivel intelectual de cunoștințe. Este un nivel pe care îl înțelegem în profunzime, și dobândim cunoștințe.

 

Spunem că acest nivel este necesar, pentru că altfel nu am ști ce să facem. Există școli care spun doar să stăm și să medităm, și nu trebuie făcut nimic altceva. Khen Rinpoche reacționa la aceste idei foarte frumos. El stătea pe scaunul lui, și lângă el era o fereastră care dădea în grădină. În grădină erau mulți copaci, iepuri și multe veverițe. Cu toții erau prietenii lui. Khen Rinpoche privea pe geam și spunea: „Am prieteni foarte buni aici, stau foarte frumos în meditație, pot sta în meditație și o mie de ani și nu se va întâmpla nimic”. De ce? Pentru că trebuie să știm ce să facem în meditație. Ca să stăm în meditație și să visăm, nu ne scoate din suferință, ci doar ucide timpul. Deci, ceea ce se spune este că avem nevoie de o bază de învățătură. Spunem că trebuie să avem fundamentul învățării.

 

 

Sam = reflecție, a contempla, a gândi.

 

Deci, după ce am învățat, începem să ne gândim, să reflectăm asupra celor învățate. În meditațiile analitice asta facem, ne gândim la aceste lucruri. Putem face asta cu ochii închiși stând pe perna de meditație, sau când mergeți pe jos. Concentraţi-vă mintea doar pe un singur gând şi asta îi conferă mai multă energie.

 

Acest nivel de Sam, de meditație analitică: De unde știm că este suficient? Meditația ar trebui să conducă la o experiență. Ar trebui să-l coboare de la nivelul intelectului la experiență. La nivelul în care simțim că lucrurile au fost integrate, interiorizate. De aceea este nevoie de multă muncă, de o muncă repetitivă. Și ce ne-a spus Je Tsongkapa despre meditația asupra morții? Că ea trebuie făcută iar și iar.

 

 

Gom = meditație. Este nivelul la care se ajunge după ce am atins acest nivel de experiență.

 

Deci putem spune că cele trei nivele sunt a asculta, a contempla și a medita.

 

Am vorbit despre certitudinea morții. Știm că este sigură, dar nu am interiorizat-o, pentru că nu trăim așa. Deci meditațiile pe care le facem aici au menirea de a aduce la integrarea acestor lucruri, de a le apropia de experiența noastră, ca să fie modul în care ne vom trăi viața.

 

Sunt subiecte pe care dorim să le imprimăm în conștiință. Acum că am înțeles deja, că am interiorizat deja, ne-am eliminat deja complet îndoielile, acum vrem să ne obișnuim cu ea, și acesta este Gom, de a ne obișnui cu acest principiu într-atât încât să devină instinctiv, iar când va veni momentul , să nu fim ispitiți de lucrurile deșarte. Pentru că ispitele vor veni și vechile obiceiuri proaste pe care le avem ne vor stăpâni, așa că vrem să o imprimăm bine în conștiință. Aceasta este etapa meditației.

 

Și bineînțeles când vine vorba de înțelepciunea vacuității, după ce am învățat mult și am fâlfâit pixul de nenumărate ori, ne-am gândit, l-am verificat, va trebui să ajungem să-l experimentăm.

 

Și nu este deloc ușor să experimentăm vacuitatea. Și dacă am ajuns la ea, care este poate unul dintre cele mai grele lucruri de făcut, atunci vrem să rămânem fixați pe ea, și asta înseamnă Gom. Este o meditație în care ne fixăm mintea.

 

După cum știm, a sta fixat pe obiect nu este ușor, pentru că atunci când stăm în meditație, primul lucru este că mintea fuge, mintea este distrasă. Așadar, trebuie să dezvoltăm o tehnică de meditație, mai ales atunci când ajungem la problema vacuității, vrem să fim capabili să ne fixăm mintea pe ea. Acesta este motivul pentru care trebuie să ne dezvoltăm fixarea meditativă, concentrarea pe un singur obiect, pentru a putea folosi această abilitate la perceperea vacuității. Nu este ușor, deoarece trebuie să înțelegem bine ce este vacuitatea. În primul rând trebuie să învățăm despre vacuitate și să ne dezvoltăm meditația. Două lucruri care nu sunt ușoare, și care necesită mult studiu, reflecție și meditație.

 

Așadar, atunci când spunem că primul principiu duce la decizia de a începe practica spirituală, asta înseamnă To Sam Gom Sum. Adică ce înseamnă să începi o practică spirituală?

 

 

 

Care sunt subiectele în practica spirituală? Pe ce să ne concentrăm?

 

Pe cele trei căi principale, cursul numărul 1, în variații diferite, cu accente diferite, în detalii diferite.

 

1. Să înțelegem suferința, să înțelegem că suferim. În mod direct, și nu pentru că ne-a spus cineva. Să înțelegem că toată această lume suferă. Inclusiv lucrurile minunate din interior. Să înțelegem cu adevărat acest lucru.

 

2. A învăța să ne dezvoltăm compasiunea. Și noi suferim, dar și toți oamenii din jurul nostru suferă. Cu toții ne aflăm în aceeași barcă, în același calvar. Să ne ajutăm și pe noi înșine, dar pe ceilalți și mai mult. De ce? Pentru că ei sunt mulți și eu sunt doar unul. Deci, principiul democratic, spune Dalai Lama, câștigă: trebuie să îi ajut.

 

3. Concepția corectă, adică a înțelege vacuitatea.

 

Așadar, acestea sunt cele trei mari probleme pe care trebuie să ne concentrăm în studiul nostru. Pe asta ne concentrăm în studiile noastre. În cursul 1 am intrat mai în amănunt.

 

 

Dacă moartea este certă, prima decizie a fost că trebuie să începem practica spirituală, pentru că tocmai asta ne va ajuta. A doua decizie spune: Dar nu știm când vom muri. Atunci când vom începe practica spirituală? Imediat. Deci, a doua concluzie o ridică pe prima la nivelul următor: începem imediat.

 

Dacă nu am început încă, și încă ne mai codim, ce înseamnă asta? Că încă nu am înțeles principiul doi. Încă nu l-am interiorizat suficient. Deci ce vom face acum? Vom intra în camera verde, vom vedea coșul de gunoi, mobilierul capcană și ghimpele de la capătul camerei și vom medita asupra acestor lucruri până când le vom integra. Până când ne va fi foarte clar că putem muri în orice moment și că orice ne poate ucide. Și chiar și lucrurile pe care ne bazăm pentru trai ne pot ucide. Moartea poate veni în orice moment. Dacă încă mai șovăim, înseamnă că nu am terminat încă această meditație, și va trebui să medităm iar și iar.

 

 

 

Acesta este întotdeauna factorul motivant. Teama sănătoasă pe care vrem să o dezvoltăm față de moarte, este că moartea ne va apuca înainte de a ajunge la realizările spirituale. De aceea nu avem timp de așteptat.

 

Avem nevoie de o perspectivă corectă. Să înțelegem efemeritatea acestei vieți. Viața asta este un strop dintr-o infinitate. Bine, bine ne-am întreținut corpul – ce fac cu restul vieții? Am mâncat mâncare sănătoasă, vegană și toate combinațiile potrivite timp de nouăzeci de ani, și ce-a ieșit din asta? Ce am făcut cu acești nouăzeci de ani?

 

Orice lucru care este făcut pentru această viață nu are nici o valoare în comparație cu cel pentru continuitatea conștiinței noastre. Practicantul spiritual pe asta pune accentul.

 

De unde știm câtă perspectivă avem? Priviți ce alegeți să faceți în viața de zi cu zi.

 

Dacă ne uită la Lama Zopa, el trăiește în acest fel. Dacă se întâlnește cu noi la prânz, înainte de a mânca, binecuvântăm mâncarea. El se așază și mai întâi trimite binecuvântări. El trece prin fiecare univers, încet, le vizitează pe toate. Patruzeci și cinci de minute, stă în fața mâncării și binecuvântează, iar apoi mâncă cinci minute. Mâncarea este doar combustibil pentru corp și a terminat. Și dacă nu am ajuns încă aici, atunci ar trebui să facem multă meditație asupra morții.

 

 

 

Deci, dacă trebuie să începem practica imediat, ce înseamnă asta? Trebuie să ne facem timp pentru asta, trebuie să ne creăm condiții pentru asta, trebuie să ne creăm un loc, timp și liniște.

 

Și aici este vorba de a face lucrurile cu înțelepciune. Asta înseamnă să nu facem lucrurile la repezeală, pentru că vor duce la o reacție opusă, ceea ce nu este bine. Din locul în care ne găsim, trebuie să facem trecerea treptat și cu înțelepciune, după cum ni se potrivește, astfel încât să nu avem un șoc. Această trecere trebuie să ne promoveze, și nu să ne determine de a rămâne în același loc.

 

Să părăsim locul de muncă, să nu-l părăsim? – această dilemă este o problemă de echilibru, un echilibru care este foarte delicat și este complet personal. Fiecare va decide diferit față de această problemă, în funcție de situația sa și de disponibilitatea sa de a practica, și de câtă abilitate are de a practica.

 

Pot decide: „Bine, de azi încep să practic! Mă așez în meditație și după un minut, mintea îmi rătăcește. Nici măcar un minut de meditație nu pot face, atunci ce voi face dacă am douăzeci și patru de ore așa? Deci, poate nu sunt încă pregătită. Poate că ar trebui să mai acumulez binefaceri în afară, înainte să pot acumula binefaceri pe perna de meditație”. Deci fiecare trebuie să-și găsească singur echilibrul.

 

Și am mai menționat, că este bine să nu stăm pe spatele cuiva.

 

 

 

 

Dacă suntem într-o etapă în care mai trebuie să muncim, munca poate deveni o practică. Munca este inseparabilă de practică. Oriunde muncim, munca pe care o facem, oamenii cu care venim în contact, locul în care venim să lucrăm, ceea ce este important este de cum venim să muncim. Nu este atât de important ceea ce facem, ci cum o facem.

 

După cum știm, sunt medici care vin la muncă, își fac slujba și pleacă acasă, iar alții vin cu multă compasiune. Și asta face toată diferența. În ceea ce privește karma acumulată din munca făcută cu compasiune nu se compară cu cea care este făcută fără ea. Dacă venim și munca ne deschide inima și continuă să ne deschidă inima din ce în ce mai mult – este nemaipomenit. Și acest lucru este posibil în orice loc de muncă, nu neapărat în munca de medic. Oriunde lucrăm cu oamenii – fie că e vorba de șefii noștri, fie că este vorba de colegii de muncă, de clienți, orice persoană cu care intrăm în contact, poate deveni un mijloc de a ne deschide inima și înțelepciunea noastră, indiferent de munca pe care o facem.

 

 

Munca poate fi o modalitate de a practica jurămintele cu oricine suntem. Mai ales în locurile de muncă grele, unde șefii țipă și ne este greu să ne stăpânim răbdarea, ne enervăm repede, există nedreptate și de ce nu , acesta este un loc minunat pentru a practica Dharma. Dacă v-ați luat jurămintele, le păstrați și le urmăriți în carnețel, veți practica bine.

 

Geshe Michael este un exemplu fantastic în acest sens, pentru că este un om care a perceput vacuitatea. El știe deja că este pe calea spre iluminare, în maximum șapte vieți, iar Lama lui îl trimite să lucreze în Manhattan. Khen Rinpoche i-a spus: „Dă-ți jos roba de călugăr, îmbracă-te în costum și cravată, fă-ți o tunsoare obișnuită și du-te să muncești în Manhattan, unde nervii se dezlănțuie. Și dintre toți la care a fost să caute de muncă, a găsit o pereche de israelieni tocmai pentru a-l antrena bine și într-adevăr l-au antrenat bine. Geshe Michael și-a ținut toate jurămintele bodhisattva la locul de muncă și le-a adus la un nivel uimitor. Deci orice loc de muncă, în care este o nebunie curată, poate fi un loc de muncă bun de practică.

 

 

Ultimul motiv pentru a munci este de a economisi mulți bani. Însă, dacă aveți capacitatea și talentul și așa mai departe – strângeți banii și folosiți-i în scopuri bune. Este minunat. Și asta va fi și o practică; Așa că nu strângem banii pentru noi, pentru că oricum va trebui să-i pierdem, nu este așa?! Toți marii bogătași, inclusiv cei non-budiști, inclusiv cei care nu sunt practicanți spirituali, ajung într-un punct în care înțeleg deja că nu vor duce cu ei banii în mormânt și încep să înființeze fonduri de caritate. Puteți strânge banii din capul locului pentru scopuri caritabile și atunci este minunat. Deci, nu separăm munca de practică.

 

 

În același timp, nu permiteți ca munca să devină o capcană. O mulțime de oameni se lasă prinși în capcana carierei, a promovării, a respectului și a reputației. Toate aceste avantaje pe care meseria ni le oferă, ele sunt obiective lumești. Toate acestea sunt lucruri pe care nu le vom putea lua cu noi. Deci nu pentru asta muncim. Dar, dacă tot trebuie să muncim, vom munci pentru a ne dezvolta înțelepciunea și compasiunea și de a acumula binefaceri. Și dacă trebuie să munciți, faceți din ea o practică, și nu cădeți în capcană.

 

 

În orice job pe care îl aveți, creați-vă condiții pentru a putea merge în retreat-uri. Dacă continuați să studiați cu mine, mai devreme sau mai târziu vă voi spune: ar trebui să mergi la un retreat. Trebuie să aveți un loc de muncă care vă permite să vă retrageți pentru o perioadă de câteva săptămâni. Când va fi asta? Asta depinde de voi.

 

 

Auzim multe despre criza vârstei mijlocii. Știți de unde apare această criză în mijlocul vieții? Când un bărbat ajunge în mijlocul vieții, el nu mai este tânăr, dar încă nu este bătrân și începe brusc să vadă că nu a profitat de viața lui. Aceasta este criza. El începe să înțeleagă că viața trece și atunci? Deodată vin întrebările. Bine, mi-am făcut o profesie, mi-am făcut doctoratul, am cumpărat mașină, am cumpărat casă, am plătit ipoteca și acum ce?

 

Această criză va fi complet evitată dacă faceți practica. Și dacă ea a sosit, începeți să practicați – și ea va trece imediat.

 

Dacă înțelegem sensul acestei vieți prin practica spirituală, ea previne toate crizele și le rezolvă pe cele care există. Și dacă nu o facem acum, vom ajunge la momentul în care vom regreta ceea ce nu am făcut.

 

 

Avem nevoie de oameni în jurul nostru care să ne ajute în practică. Pe parcursul întregii căi, avem nevoie de ei, la niveluri diferite. Și cu siguranță, la început de cale, avem nevoie de oameni care să ne sprijine în practică. Trebuie să fim într-un grup de sprijin.

 

Pe de o parte, vom începe să fim din ce în ce mai diferiți de cei din jurul nostru, și pe de alta, obiceiurile noastre vechi le mai avem încă în mintea noastră și sunt foarte puternice. Când vom ieși de la lecție, lucrurile obișnuite ne vor atrage. Așa este calea lumii. Așa că, în mod conștient ne vom înconjura de oameni care să ne sprijine. Sangha este un factor foarte important pe cale. Avem nevoie de un grup de asistență, altfel lucrurile învățate vor fugi de la noi.

 

 

Am spus că în momentul morții, nu există nimic altceva decât Dharma care ne poate ajuta. Suntem deja în Dharma. Și când am vorbit despre asta, am spus în mod special, că trebuie să ajungem la un nivel de conștientizare destul de profund înainte de a o putea lua cu noi în viața următoare.

 

Nimic nu se pierde. Întrebarea este dacă nivelul de conștientizare este suficient de puternic pentru a se materializa și a preveni existența nefericită. Așadar, a treia concluzie ar fi, dacă Dharma este singurul lucru care ne poate ajuta și aceasta este un nivel profund de conștientizare, atunci ar trebui să începem să practicăm cea mai înaltă Dharma de care suntem capabili în prezent.

 

Nu trebuie să ne forțăm pe noi înșine să facem ceva de care nu suntem capabili în acest moment, pentru că nu va aduce binecuvântare nimănui. Dar din locul unde ne aflăm astăzi, trebuie să ne asigurăm că nu ne pierdem timpul în zadar.

 

– Deci, dacă cineva obișnuiește să facă o jumătate de oră de meditație în fiecare zi și îi merge bine, este minunat, și poate că este timpul să facă trei sferturi de oră de meditație și dacă îi este bine trei sferturi de oră, poate să facă o oră de meditație.

 

– Și dacă este bine, ar trebui să ne uităm la ce medităm. Poate ar trebui să progresăm în conținutul meditației, în calitatea meditației. Deci, de unde ne aflăm vom urca la nivelul următor.

 

– Și dacă a venit timpul nostru pentru practica tantrică? Lama Khen Rinpoche spunea: „Dacă sunteți gata, trebuie să vă ofer practica, nu vă pot amâna. Dar nu v-o dau înainte de a fi pregătiți, pentru că nu va funcționa. Nu rămâneți impasibili în locul în care sunteți, cu siguranță nu acolo unde nu există practică, ci chiar și atunci când practicați deja”.

 

Vă amintiți cine a alergat mai repede, Lordul morții sau bogătașul din Basra? Yama aleargă mai repede, iar noi suntem în cursă cu el. Va trebui să alergăm repede, repede pentru că altfel el ne va prinde din urmă.

 

 

 

Și asta este o mare întrebare. Deoarece există atât de multe căi spirituale și atât de mulți profesori spirituali și atâtea concepții asupra lumii și atâtea religii, pe care cale vom merge? Asta ne poate zăpăci cu totul. Și mai ales în Israel – care este o răscruce de căi. Toți profesorii de toate religiile și de toate tipurile vin aici, ceea ce este minunat, deoarece le permite oamenilor să aleagă. Dar pe de altă parte, este teribil de încurcat.

 

Cum se explică asta? Nu există încă o maturitate. Există o trezire, dar încă nu există maturitate. Există o sete spirituală mare. Condițiile de securitate din Israel trezește cu siguranță această sete, oamenii caută răspunsuri la întrebări și la situațiile dificile – ceea ce este minunat. Dar acum fiecare care vine are o pălărie și o robă și spune: „Eu sunt învățător” și atunci toată lumea vine după el. Și este periculos pentru că între timp Yama fuge după noi, timpul se termină și este imposibil să-l întoarcem înapoi.

 

 

Dacă sunteți în căutarea unei căi, atunci ea ar trebui să aibă câteva criterii:

 

• Criteriul numărul unu. Care este aria ei? Dacă ne aduce la liniște și pace în această viață, dacă acesta este unicul ei scop – nu este o cale adecvată. Dacă aria ei este doar pentru această viață, ne pierdem timpul. Viața asta va trece oricum și nu o putem lua cu noi. Timpul în care avem un corp sănătos și conștiința clară este pentru o clipă în comparație cu cantitatea de muncă spirituală care trebuie făcută. De aceea va trebui să facem la maximum munca în timpul scurt care ne-a mai rămas. Trebuie să fim eficace la maximum, pentru că altfel corpul sănătos și mintea clară vor dispărea înainte de a o face. De aceea vrem să ne expunem conștiința la această învățătură care are o anumită viziune ce funcționează. Dacă oamenii se declară „eu sunt profesor”, nu este suficient. Vrem să știm că ceea ce ne învață este ceva care funcționează.

• Calea ar trebui să provină dintr-o sursă autentică,

• ea ar trebui să fie practicată de către mai multe generații, și să nu fie distorsionată,

• și că ea dă rezultate. Nu dorim să fii primul cobai al unei noi învățături, nu ne putem permite asta, viața se va termina.

• Chiar și Lama Khen Rinpoche spunea: „Orice veți face, mergeți să predați în lume, dar vă rog să nu-l îmbunătățiți pe Buddha. El este perfect. Învățăturile lui Buddha sunt perfecte. Nu există un singur cuvânt a lui Buddha care să nu ne aducă la iluminare. Nu-l îmbunătățiți, nu este nevoie de îmbunătățiri. “

 

Oamenii combină dansul, combină terapia, combină una și combină alta – nu este nevoie să-l îmbunătățim pe Buddha.

 

Deci,

a. Calea trebuie să provină dintr-o sursă autentică,

b. Ea trebuie să fie testată de generații și să fie curățată de distorsiuni, pentru că fiecare învățătură pură de-a lungul generațiilor se denaturează, iar atunci vin generații de mari maeștri, care o curăță de denaturări. Noi vrem ca ea să fie cât mai curată și pură.

c. Trebuie să vedem că sunt oameni care au parcurs această cale și au ajuns la rezultate și au atins iluminarea. Pentru că altfel, ne pierdem timpul cu ceva care nu este dovedit. Poate este o mașină fără roți. Ca mașina să funcționeze ea are nevoie de motor, de roți, carburator, volan, frâne, toate trebuie să fie acolo în locul potrivit și în ordinea corectă.

 

Și nici măcar nu știm totul. Deci trebuie să ne bazăm pe cineva, trebuie să ne bazăm pe o autoritate, până când vom atinge iluminarea. Fără îndoială, că este nevoie să ne verificăm profesorii. Să verificăm învățăturile pe care le predă și cum le aplică. Este important. Nu ne putem permite să ne irosim această viață, pentru că ea este rară și prețioasă și trece într-o clipă.

 

Buddha este un îndrumător minunat, Nagarjuna este un îndrumător minunat, Je Tsongkapa este un îndrumător minunat, Pabongka Rinpoche este un îndrumător minunat, Khen Rinpoche este pentru noi un cadou de neprețuit. Trebuie să vedem cum rezonează învățăturile în inima noastră. Mergeți la cursul Pregătire pentru Tantra, care prezintă calea până la iluminare, așa cum a descris-o Je Tsongkapa, și vedeți dacă rezonează cu voi.

 

– Mai trebuie să fim atenți și la ceea ce suntem expuși, pentru că tot ceea ce citim lasă o amprentă în minte. Deci în timpul nostru de lectură, la ce să ne expunem mintea?

 

Nu avem timp să citim prostii. Revistele ar trebui citite decât în baie. Nu avem timpul necesar pentru toate prostiile, pentru că timpul se termină. Și nu numai că timpul se termină, dar și tot ceea ce citim lasă amprente în minte. Iar apoi vom sta într-un retreat mai lung și fiecare film pe care l-am văzut și fiecare melodie pe care am auzit-o ne va fredona în minte și ne va distrage atenția.

 

Uneori avem nevoie de o pauză. Muncim din greu, facem meditație, uneori avem nevoie de puțin divertisment. Aceste pauze sunt necesare, permiteți-vă, să faceți o pauză, să faceți o călătorie, să mergeți la un film, la un spectacol – este frumos.

 

Dar imediat ce am terminat să ne odihnim, va trebui să revenim. Acesta este și sfatul maestrului Shantideva. El spune: „Când mergi pe o cale, nu vrei să-ți expui simțurile la toți stimulii, pentru că atunci mintea va fi plină de toți acești factori stimulanți și nu se va putea dedica meditației. Așa că mergi cu privirea în jos, dar uneori ai nevoie și de odihnă, iar atunci ridică-ți puțin ochii, salută-i pe cei pe care îi întâlnești, binecuvântează-i frumos, și când ai terminat să te odihnești, coboară-ți privirea din nou în jos”.

 

 

Deci, se practică tot timpul, și dacă este nevoie de o pauză, se va lua o pauză. Și de câtă pauză avem nevoie să luăm, asta depinde de cât de puternici sunt mușchii noștri de practică. Unii oameni spun „mă duc un an în retreat”. Ei bine, nu toată lumea este capabilă să stea retras un an. Va trebui mai întâi să acumulăm multe binefaceri în lume, pentru că după o lună, nu vom mai dori să rămânem în retreat. Lama Christie-Hla a stat în retreat timp de trei ani, trei luni și trei zile. Ea spunea că cei trei ani s-au terminat – și nu mai putea medita. Dar mai avea trei luni de stat. Lama Christie spunea că a stat acolo trei luni și a fost o pierdere pentru ea, pentru că nu mai putea face nimic. De ce? I s-au terminat binefacerile. Îi venise timpul să iasă în lume, să-i învețe pe oameni, să fie în legătură cu ceilalți și să-și aducă contribuția în exterior.

 

Pentru a avea succes în interior, va trebui să contribuim în exterior. Și pentru a contribui în exterior, va trebui să facem o muncă interioară. Și aceasta este o spirală care urcă.

 

 

 

Și așa mai departe până când se va ajunge la iluminarea completă a lui Buddha.

 

Este un astfel de dans din exterior și din interior, un dans între metodă și înțelepciune, cum numim noi.

 

 

Este bine să ne consultăm cu profesorii, sau cu cei care au parcurs deja un drum lung, care sunt poate cu câțiva pași înaintea noastră, mai experimentați și care ne pot sfătui. Dacă decideți să faceți meditație timp de o oră în fiecare zi și după cinci minute de stat ați început să visați în tot restul de 55 de minute, atunci poate o oră nu este încă pentru voi. Așadar, poate ar trebui început cu cinci minute, după care să mărim la zece minute, un sfert de oră și așa mai departe. Zece minute de meditație bună este o realizare minunată. Dacă ați fost concentrați timp de zece minute, este foarte bine, atunci după câteva săptămâni veți merge până la 11 minute. Așa se face, este imposibil să sărim peste etape. „Mușchii” binefacerilor trebuie dezvoltați treptat.

 

 

Ce este paranoia? În paranoia, o persoană se teme mereu să nu fie urmărită, să nu fie hărțuită și așa mai departe. (în dicționarul explicativ dex – paranoia este o boală mintală cronică care se manifestă prin idei fixe, prin susceptibilitate și orgoliu exagerat, prin mania persecuției, uneori și prin halucinații.)

 

Paranoia inversă este: „Toți cei din jurul meu au venit să mă ilumineze, și eu sunt singurul idiot. Cu toții sunt Buddha. Tot ceea ce ei îmi spun, tot ceea ce îmi fac, sau mă enervează, fac asta numai pentru mine ca în sfârșit să pot progresa”.

 

Paranoia inversă este o practică minunată. Ea ne spune să-i tratăm pe toți cei pe care îi întâlnim și tot ceea ce auzim, ca fiind Buddha.

 

Noi o numim:

 

 

Nam Dak înseamnă a vedea lumea ca fiind pură.

 

Lumea este deja curată, și toți care se află în ea au venit să ne învețe. Dar, noi nu putem s-o vedem așa. Dacă putem vedea că fiecare eveniment care se petrece este ca și cum Buddha l-a planificat și l-a orchestrat, este un mod minunat de a ajunge la o lume curată.

 

Buddha a compus această capodoperă pentru noi, astfel încât să putem ajunge la iluminare.

 

Dacă trăim așa, mintea noastră va fi teribil de dulce. Nu va mai există nici un rău în lumea noastră, nimeni nu va mai fi un nesuferit. Toți ceilalți sunt profesorii noștri, cu toți sunt Buddha. La început, ne vom preface că este așa, până când va veni ziua în care va fi așa. Dacă doriți o concluzie practică pentru aceasta: „Nu există nimeni în viața noastră care să fie accidental, nu există coincidențe. Totul este orchestrat”.

 

Tot ceea ce este nevoie, este doar o mică schimbare în mintea noastră și vom trece într-un alt univers. Întreaga tranziție între universuri este o schimbare karmică. Asta e tot. Totul se schimbă în funcție de karma noastră, și alte proiecții ne vor fi impuse.

 

 

 

Un seminar de genul acesta seamănă în noi semințe. Iar acum vine rândul nostru de a le uda, de a le lăsa să germineze, să se coacă și să dea roade. Fără asta nu va veni niciun rezultat. Fără a le uda, semințele singure nu sunt suficiente.

 

Este imposibil fără semințe – de aceea avem nevoie de înțelepciunea acestei învățături. Dar semințele singure nu sunt suficiente, trebuie să le udăm, să le oferim condiții, și asta este practica noastră.

 

Fără toate aceseta, marii Lama ne asigură că nu se va întâmpla nimic. Karmele acumulate, la sfârșitul vieții ne vor duce acolo unde vor duce. Chiar și în această viață lucrurile se vor întâmpla așa cum s-au întâmplat și până acum, și nu va exista nicio schimbare.

 

Cum știm că practicăm corect? Cum știm că am urcat pe calea cea bună? Vor începe schimbări în viața noastră de acum. Lucrurile care erau blocate și care erau la fel tot timpul, încep să se miște. Acesta este un semn că facem ceva bine.

 

Noi nu ne referim la o schimbare care se întâmplă oricum, vorbim despre o schimbare neobișnuită, acea persoană cu care nu ne-am înțeles timp de zece ani, se schimbă și asta dintr-odată. Lui nu i s-a întâmplat nimic, ci doar karma noastră s-a schimbat. Iar acesta este un indiciu că facem ceva corect.

 

 

 

 

 

 

 

Acesta este un alt subiect pe care vreau să-l abordez, și este un pic separat de ceea ce am vorbit până acum. Subiectul se referă la cum ar trebui să se comporte un budist în prezența unui muribund sau a unei persoane apropiate de noi care este pe cale să moară sau moare.

 

V-am povestit într-o lecție anterioară despre comunitatea budistă de mongoli Kalmyk care s-au stabilit în New Jersey și l-au adus pe Khen Rinpoche la ei. Atunci când oamenii din acea comunitate se îmbolnăveau și trăgeau să moară, erau transportați la spital. Directorul spitalului s-a adresat lui Khen Rinpoche pentru a-l sfătui cum să se comporte cu această comunitate atunci când sunt pe cale să moară. Cu acea ocazie, Geshe Michael s-a așezat și l-a chestionat pe Khen Rinpoche, după care a așternut pe hârtie ceea ce el ia spus.

 

Iată înțelepciunea lui Khen Rinpoche în legătură cu acest subiect.

 

 

 

Deci, primul lucru este cum să tratăm o persoană muribundă, cum să ne comportăm cu persoana care moare.

 

 

Dacă este clar că persoana este predispusă să moară, și ea poate încă vorbi, este bine să-l încurajăm să ajungă la iertare. Dacă are vreun cont deschis cu cineva, să-l ierte. Dacă are ceva pe conștiință, să mărturisească. Practica confesiunii este minunată. Este bine de a invita un preot pentru spovedanie. Nu întotdeauna este nevoie de un preot pentru asta. Un prieten apropiat poate fi la fel de bun ca și preotul. Ceea ce trebuie să facem este să-l ascultăm pe cel care trage să moară, și să-i spunem: „gata, acum că ai scăpat de povară, nu mai trebuie să porți asta după tine”. Faptul că îi spunem așa, asta îl calmează și îl va duce la următorul subiect.

 

Acest lucru pe care îl facem cu o persoană care moare este un mare bine pentru el. Faptul că îl ajutăm să-și mărturisească păcatele, să se elibereze de sentimentele de vinovăție, și îi dăm puterea să le depășească, este un mare bine pe care i-l facem.

 

 

 

Este bine să-i întărim starea lui sufletească, spunându-i cât de mult îl iubim și cât de bun a fost cu noi. Pe de altă parte, și noi înșine trebuie să renunțăm la toate nemulțumirile și socotelile pe care le-am avut față de el până în acel moment. În aceste momente nu trebuie să-l răscolim. Deoarece karma proiectoare, ca și ruleta rusească, îl va proiecta în existența următoare. Așa că, dacă putem să-i direcționăm gândul într-o direcție bună, va exista șansa să-i activăm acea karmă care să-l proiecteze într-o existență mai bună și atunci i-am făcut o mare favoare. Vom face atât cât putem, îl vom lăsa să mărturisească ce-i stă pe suflet, și îl ajutăm să aibă un sentiment bun despre viața lui, despre sensul vieții lui, despre semnificația pe care a avut-o pentru noi și așa mai departe.

 

 

 

Dacă cineva se va purta așa, îl vom scoate din cameră, cu blândețe.

 

Accentul este pus pe persoana care moare: el nu trebuie să fie deranjat. Atmosfera va trebui să fie plăcută. Putem aprinde lumânări, putem pune ceva plăcut mirositor. Camera trebuie să fie liniștită și plăcută. Noi suntem cei care îl sprijinim în trecerea lui din această lume, pentru că el se mută într-un alt loc.

 

 

Oamenii întreabă ce se întâmplă cu încercările de resuscitare. Aceste încercări, provoacă perturbări? Da, după ce am ajuns la concluzia că aceste încercări nu mai pot ajuta. Atâta timp cât mai există speranța că-l vor ajuta, trebuie făcute surescitările. Dar dacă este deja clar că ele nu mai ajută, atunci cel pe moarte nu mai trebuie să fie deranjat.

 

 

Chiar și când undele creierului s-au oprit, mintea converge spre inimă, în chakra inimii, și va rămâne acolo o vreme.

 

Acest lucru variază de la persoană la persoană. Cu toate că în exterior pare mort, mintea lui poate fi încă în corp, în chakra inimii. Și, prin urmare, este important să nu-l zdruncinăm, să-l lăsăm în liniște, pentru că el se află în meditație.

 

Acesta este timpul în care medităm cu toții, în momentul morții. Atunci mintea grosieră nu mai funcționează, dar nivelurile minții mai subtile încă funcționează.

 

 

Unele lichide sunt secretate din nas și din organele genitale. De multe ori le curge sânge din nas.

 

O persoană aflată în stadiile incipiente ale morții poate elimina lichide, dar nu ne referim la asta. Secrețiile apar în etapele ulterioare.

 

 

Atâta timp cât respiră, îl putem ține de mână și așa mai departe. Dar, când semnele de viață au încetat și a intrat în această meditație a lui, cel mai bine este să nu-l atingem, până când fluidele vor începe să apară. Ele nu apar întotdeauna; Dacă o persoană este foarte deshidratată în procesul morții sale, se prea poate ca secrețiile să nu apară, sau dacă este sub influența multor medicamente, droguri, atunci ele perturbă toate aceste semne. În orice caz, ca să fim siguri, nu-l zdruncinăm și nu-l atingem o perioadă.

 

 

 

Este recomandabil, dacă puteți, să discutați în prealabil cu personalul spitalului și să le spuneți că acest lucru îl dorește familia și, de obicei, ei răspund cererii noastre.

 

 

Dacă nu aveți de ales și trebuie să-l atingeți, atunci primul loc unde îl putem atinge este pe creștetul capului, pentru că dacă mintea încă doarme în inimă, atunci o atingere o va trezi. Marii Lama spun că este foarte important prin ce loc iese mintea din trup.

 

Dacă iese prin partea superioară a corpului, atunci va avea o șansă bună ca acesta să meargă către lumi mai bune. Deci, dacă trebuie să fie mișcat, și dacă au trecut deja cele trei ore, prima atingere va fi o atingere puternică pe creștetul capului.

 

Lama Dvora Hla povestește: „După ce mama mea a murit, a fost pusă la frigider. Când am sosit, mama stătuse în frigider, după părerea mea cam cincisprezece ore. Atunci am rugat personalul să o scoată de acolo. Și când i-am atins creștetul capului era încă fierbinte, iar partea corpului care se afla pe targa de metal era înghețată, deoarece temperatura acolo era foarte scăzută, iar creștetul ei era cald. Era uimitor, că încă mai exista acolo vibrație”.

 

 

În ceea ce privește răcirea, am văzut că aceasta este o idee foarte proastă. Trupul mortului se poate băga la frigider câteva ore mai târziu, dar nu înainte de cele trei ore. Nu-l puneți în frigider înainte.

 

 

Așadar, nu-l băgați la frigider până când nu au trecut cele două-trei ore.

 

Să nu vă fie rușine să vorbiți cu personalul din spital, și dacă este cazul din toate schimburile. Pentru că dacă o persoană trage să moară, nu putem ști în ce tură va muri, de aceea trebuie să-i rugăm pe toți să nu-l bage în frigider până nu va trece ceva timp. Nu fiți timizi, este important.

 

 

 

Dar în general, organele nu mai sunt adecvate.

 

 

Deci, noi nu dorim să provocăm uciderea, și nici nu vrem să-l omoare altcineva.

 

În concluzie, dacă este posibil să donăm organe după ce mintea a plecat din trupul celui mort – este bine, dar după cum se aude acest lucru nu este posibil. Deci, în acest caz, fiecare va decide în mod personal.

 

Desigur, că persoanele care trăiesc și care donează un organ, cum ar fi cei care donează un rinichi – este o altă chestiune, este o mare generozitate.

 

Dacă corpul meu poate fi folosit de altcineva fără să mă omoare – asta este o binefacere minunată. Dar, niciodată, niciodată, nu trebuie făcută donarea pentru bani. Karma celor care vând organe, nu este bună.

 

 

În ceea ce privește conectarea la aparate – cer să nu mă conecteze la ele, în cazul în care nu mai există nicio șansă. Dar, dacă cine este deja conectat, sub nici o formă nu trebuie deconectat, pentru că îl omoară. Și nu vrem să fim noi cei care să-l omoare.

 

 

Ce se întâmplă dacă persoana vrea să fie deconectată de la aparate?

 

Întrebarea este cine va face munca? Cine va fi călăul? Cine va acumula karma negativă? Dacă bolnavul are o anume înțelegere, nu-i va cere nimănui asta. Eu pot să cer să nu fiu conectată la aparate, dar ca să cer altuia să mă deconecteze – este ca și cum aș cere cuiva să acumuleze karma omorului.

 

Este adevărat, nu este ca și crima din ură sau ceva asemănător, este diferit, dar este tot o karmă a omorului și asta înseamnă că, în viitor, aceeași persoană va suferi karma rănirii vieții, sau nu va fi sănătos, sau va avea o moarte prematură sau accidente etc. Vom face tot ceea ce putem pentru a-i ușura suferința, dar fără să-l omorâm.

 

Dar, dacă i se face eutanasie?

 

Noi știm ce îl așteaptă în cealaltă parte? De ce trebuie să-l grăbim? În cele mai multe cazuri, ceea ce îl așteaptă în cealaltă parte este mult mai rău decât ceea ce vedem aici.

 

Dacă adunăm toate suferințele tuturor oamenilor din lume pe tot parcursul vieții lor și le punem la un loc, nu echivalează cu o secundă de suferință în infern. Și majoritatea oamenilor merg acolo, deci ce să-l grăbim?

 

 

Lăsați-i să plece singuri. Este greu să-i vedem pe cei dragi suferind.

 

 

 

Dacă moartea este bruscă, un accident sau ceva de genul acesta, de multe ori când se întâmplă acest lucru, mintea persoanei moarte este încă în preajma accidentului, și este atașată de trup, pentru că s-a întâmplat brusc.

 

Rugăciunile noastre în acest caz îl pot ajuta pe cel care a murit, ca să meargă mai departe. Rugăciunile care se spun depind de religia persoanei care a murit. Dacă era evreu, se vor spune Psalmi, dacă a fost budist, există rugăciuni budiste. Dacă nu știți ce a fost, spuneți rugăciunile pe care le cunoașteți.

 

Făpturile în Bardo, trăiesc cel mult șapte zile, dar se poate repeta de șapte ori, adică mor în Bardo și se renasc în Bardo, deci maximul este de patruzeci și nouă de zile. Majoritatea făpturilor se nasc cu mult înainte de asta. Dar, în orele imediate de după accident, mintea este încă în preajma accidentului, deci se poate merge la locul accidentului și să se facă rugăciunile acolo, pentru a a-l ajuta să meargă mai departe.

 

Deci, cel mult patruzeci și nouă de zile, cu excepția marilor Lama care au ajuns la iluminare, fie înainte de moarte, fie în momentul morții. Sunt Lama care ajung în Bardo – aceștia sunt practicanți foarte avansați. Se spune despre Je Tsongkapa, despre Naropa, că ar fi a ajuns la iluminare în acest astfel. Cele aproximativ șapte zile și patruzeci și nouă de zile, nu se aplică aceștor mari practicanți, pentru că au ajuns la controlul deplin al minții. Ei nu se mai reîncarnează datorită karmei, ci se reîncarnează numai dacă ei decid asta, și dacă este benefic pentru ființe.

 

Este posibil să însoțim morții? Pentru a face asta este nevoie de puteri paranormale pentru a ști unde se află mintea mortului, iar majoritatea dintre noi nu le avem. Pentru cei care le au, ei pot face asta. Dacă am avea capacitatea de a ști unde este mintea lui și ce i se potrivește în același timp și dacă ne poate auzi, atunci poate fi ajutat.

 

 

 

Cei care au murit deja, pot fi ajutați? Se pot face ritualuri în mănăstiri. Majoritatea oamenilor care mor sunt încă atașați de ceea ce au avut în viața lor: de corpul lor, de hainele lor, de bunurile lor. La tibetani, hainele mortului se pun pe un scaun, ca să-l atragă, apoi fac rugăciuni pentru a-l trimite mai departe pe calea lui. Ne putem ruga pentru ca cel care a murit să aibă parte de o viață spirituală bună, să poată finaliza cele șase perfecțiuni ale unui Bodhisattva. Există ritualuri în care se ard semințe care simbolizează faptele lor rele. Ele sunt purificate, ca și cum ar fi pentru viața următoare.

 

Se poate spune mantra Om Mani Padme Hung dacă nu cunoașteți o altă mantra și dacă cel mort nu a avut altă practică(1). Există mantre mai puternice, deci depinde de practica voastră și de a lui.

 

Atâta timp cât el este în Bardo, are o șansă dacă oamenii care fac rugăciunile sunt ei înșiși foarte curați. De aceea, îi lăsăm pe călugări sau pe Lama să facă aceste rugăciuni. Dacă există o legătură puternică cu Lama și dacă Lama este foarte pur, el poate face uneori ceva.

 

Odată ce mintea a părăsit deja corpul, karma deja îl proiectează în următoarea existență, iar în Bardo va fi deja în conformitate cu următoarea lui întrupare. Întruparea este deja determinată. Dacă este menit să fie un animal, nu-l putem readuce brusc să fie om, dar s-ar putea să fie un animal cu condiții de viață mai bune. Pentru ca el să nu fie un animal, trebuie să facă multă practică în viața lui, pentru că după aceea, va fi foarte greu. De aceea ni se spune să practicăm acum.

 

___________________________________________

(1)O altă mantra care se poate folosi în asemenea ocazii este „Om Ami Dewa Hri”. (https://www.youtube.com/watch?reload=9&v=unnqydmLXrs&feature=youtu.be)

 

 

 

Conform budismului, doliul este o situație de nebunie temporară. Pentru că persoana în doliu, datorită intensității întristării și a emoțiilor, poate încălca jurămintele. Se spune că legile karmice la acea vreme sunt întrerupte o perioadă, ca și cum l-ar ierta, din cauza doliului.

 

A-l consola pe cel în doliu este o faptă de mare bunătate. Acesta nu este momentul pentru a-l învăța Dharma, pentru că nu aude și nu receptează nimic, din cauză că este foarte trist. Iar intensitatea emoțiilor poate fi extraordinară.

 

Acesta este timpul să-l ascultăm, să-l mângâiem, să-l iubim. Să-l ascultăm, să-l ascultăm, să-l ascultăm, și să-l lăsăm să plângă. Iar mai târziu, după ce s-a calmat, dacă este deschis, atunci îl putem îndruma.

 

Trebuie lăsat să jelească, este extrem de important.

 

 

 

Trebuie înmormântat sau incinerat? Odată ce mintea a părăsit corpul, trupul este doar o bucată de carne. Ce să facem cu el, din punct de vedere al budismului? – nu contează.

 

Dacă este posibil ca el să aducă binecuvântare cuiva – tibetanii aruncă trupul ca mâncare pentru păsările de pe câmp. Uneori, incinerarea este mai de preferat decât îngroparea, deoarece un mormânt ocupă spațiu, iar bucata de pământ ar putea fi folosită pentru viață. Excepție este în cazul în care persoana a murit din cauza unei boli contagioase și există credința că fumul poate dăuna altora, atunci în acest caz, este mai bine de îngropat.

 

Dar, în afară de asta, se preferă incinerarea, doar pentru a nu consuma resurse.

 

Khen Rinpoche a avut o ceremonie de incinerare foarte frumoasă. Elevii lui au muncit zi și noapte să construiască ladă specială pentru foc, și asta trebuia să se facă rapid. După aceea, au adunat toată cenușa în două urne, pe care le-au învelit – pentru că era un lucru sacru. Iar mai târziu, conform instrucțiunilor lui Khen Rinpoche, doi dintre elevii săi veterani, au luat aceste urne și au urcat pe vârful unui munte din New Jersey și i-au împrăștiat cenușa peste tot. Și asta a fost. Ceea ce a mai rămas, este doar învățătura lui, și nu corpul său.

 

 

 

Dar avortul? Potrivit budismului, viața începe în momentul fertilizării, iar avortul este omor. Cu toții avem această karmă și avem multă muncă de făcut pentru a o purifica.

 

 

 

Cum rămâne cu contracepția? Contraceptivele sunt bune atât timp cât împiedică fertilizarea, și nu dacă acționează după fertilizare.

 

 

 

– Oricine a făcut vreodată ceva pentru noi, avem o datorie karmică față de el.

 

– Toți cei care v-au adus cumpărătura de la supermarket îi sunteţi datori, nu doar cu bani, ci şi pentru că vă susține.

 

– Părinții noștri care ne-au dat acest corp cu care putem ajunge la iluminare – avem o datorie karmică imensă față de ei.

 

– Profesorii care ne învață vacuitatea, care ne direcționează întreaga carieră spirituală – este o datorie care nu poate fi rambursată.

 

Deci, datorăm o mulțime de lucruri multor ființe la niveluri diferite. Trebuie să rambursăm toate datoriile.

 

Cei care au ieșit din retreat-ul de trei ani, au spus că după trei ani – li s-au accentuat mult conștientizarea acestui lucru. O parte din pofta lor de mâncare care le făcea plăcere s-a stins. Mâncarea este doar combustibil. Deoarece nu vrem să consumăm dincolo de ceea ce avem nevoie pentru a ne menține această mașină pentru a ajunge la iluminare. Și nu doar mâncarea, dar, în general, consumul scade. Îți dai seama ce datorie karmică uriașă ai față de univers și față de toți oamenii din univers și nu vrei să o crești, vrei să începi să o rambursezi.

 

Cum vom înapoia datoria? Vom practica ca să ajungem la iluminare și să-i scoatem pe toți din suferință. Aceasta este cea mai minunată contribuție pe care le-o putem aduce.

 

Și dacă avem o datorie karmică serioasă față de cineva, am rănit pe cineva și așa mai departe, vor veni să-și primească datoria, ne vor hărțui și demonii ne vor bântui, acestea sunt obstacolele noastre în calea iluminării. Toate aceste datorii trebuie rambursate.

 

 

 

Dacă sunt oameni care au ucis mulți oameni în războaie, asta înseamnă că dacă vin să-și revendice viața, atunci nu mai are nicio șansă de a progresa?

 

Lama Zopa spunea: „Oamenii din această lume au oroare de Hitler sau de Stalin sau de Mao Zedong care au ucis milioane de oameni. Dar chiar și o persoană ca Mao Zedong, dacă și-ar fi purificat faptele în timpul vieții sale, ar fi avut șansa de a ajunge la iluminare chiar în același curs al vieții. Dacă ar fi intrat în tantra și ar fi făcut cum trebuie purificarea, și-ar fi terminat toate datoriile în timpul unei singure vieți”.

 

Spre deosebire de ei, există cei care nu pot să-și ramburseze datoriile. Există păcate mult mai mari decât cele ale lui Mao Zedong, Hitler și Stalin. Hitler a omorât șaizeci de milioane. Acest număr comparativ cu numărul de ființe din întreaga lume – este infim față de numărul de ființe din lume. Există păcate cu mult mai mari pe care le facem împotriva tuturor ființelor din lume.

 

Ce poate fi un asemenea păcat? De exemplu, cineva ajunge pe calea tantrică, și este atât de aproape să salveze toate ființele și se întoarce înapoi, își rupe jurământul, acesta este un păcat cu mult mai mare! Noi nu știm asta, deoarece vederea noastră este atât de limitată. O astfel de persoană nu va mai putea ajunge la iluminare în această viață și , de asemenea, calea lui va fi blocată pentru foarte mult timp. Și aceasta este o tragedie inegalabilă în univers.

 

Cu cât ești mai înalt și ești mai aproape de iluminare, cu atât căderea este mai puternică.

 

Așadar, este posibil ca Hitler să nu fi fost deloc aproape de iluminare și atunci el a provocat o nedreptate atât de cumplită, dar chiar și o astfel de nedreptate poate fi purificată. Lama Zopa ne spune: „Mao Zedong a ucis milioane de oameni în China, dar nu au fost profesorii săi. Pe de altă parte, oricine încearcă să-și rănească profesorii este un dezastru cumplit. Pentru că aceștia îi trasează calea către iluminare, și chiar dacă se va întâmpla peste cine știe câte vieți – a semănat acum semințele. Dacă cineva își lovește profesorul – este un dezastru cumplit. Trebuie să fim foarte atenți la respectul pe care îl dăm celor care ne-au învățat”.

 

 

 

Concluzia este că ar trebui să mergem spre cea mai înaltă practică pe care o putem face.

 

În afară de practica tantrică, cel mai puternic lucru pe care îl puteți face este să învățați și să meditați asupra vacuității și să vă dezvoltați compasiunea. Fiecare dintre voi poate practica compasiunea indiferent de unde ați venit și cât de multă meditație ați făcut. Și aceasta este o karmă foarte puternică și minunată! Și dacă vom muri mâine, atunci vrem să o acumulăm rapid. Și are rezultate aproape imediate.

 

Deci despre asta vom vorbi, în lecția următoare. 

 

 Să facem un scurt rezumat al lecțiilor anterioare

 

Vom enumera din nou cele trei principii ale meditației asupra morții:

 

1. Primul principiu – moartea este certă.

2. Al doilea principiu – data morții este incertă.

3. Al treilea principiu – în momentul morții, nimic altceva nu ne poate ajuta decât Dharma.

 

 

Am spus că fiecare dintre principii are trei considerente.

 

1- a. Primul considerent este că moartea nu poate fi oprită, nu există nimic care să o oprească și am dat povestea Basra. Acest considerent este simbolizat în meditația noastră, de câinele înlănțuit, câinele sălbatic fioros care vine să ne devoreze și nu poate fi oprit. Nu este nimic care să-l oprească.

 

1- b. Al doilea considerent este că fiecare clipă a vieții se scurge, și nu mai poate fi adusă înapoi. Acest lucru este simbolizat de acea clepsidră așezată în mijlocul camerei rotunde și galbene. Și aceasta este partea cea mai importantă din primul principiu, aceea că moartea ar putea veni în seara asta. El ar trebui să fie lucrul care ne direcționează viața și ne direcționează deciziile pe care le luăm în fiecare moment: ce să facem, cum să acționăm – toate alegerile noastre ar trebui să fie dictate de conștientizarea faptului că data morții este incertă. Și ar putea fi diseară.

 

1- c. Și al treilea considerent este că nu apucăm să practicăm suficient până în momentul morții. Acest considerent a fost simbolizat în meditația noastră prin fuga rapidă prin coridorul lung, care are pe pereți imaginile tuturor profesorilor pe care i-am avut și toate învățăturile pe care le-am primit pe parcursul anilor. Acest lucru înseamnă că nu vom apuca să realizăm tot ceea ce am dori să practicăm.

 

 

Și acest principiu are trei considerente.

 

2-a. Primul considerent este că ne aflăm pe continentul Dzambuling, iar pe acest continent durata de viață nu este fixă.

– Nu este corect să gândim că, dacă cineva este tânăr, are o viață lungă.

– Nu este corect să credem că dacă cineva este sănătos, atunci are o viață lungă de trăit.

Nu avem nicio indicație despre cine ar putea avea o viață lungă. Sunt foarte puțini cei care știu să citească karma și numai ei pot ști asta.

 

2-b. Al doilea considerent este că există multe lucruri care ne pot omorî și doar câteva lucruri care ne susțin.

 

Și nu numai asta, chiar și puținele lucruri care ne susțin în viață, și ele ne pot ucide. Și, de fapt, am văzut că nu există un nici măcar un singur lucru care să ne susțină și care să nu ne omoare.

 

În acest context, am vorbit despre lucruri interioare care ne susțin: elementele și echilibrul dintre ele. Acest echilibru este necesar pentru a avea sănătate. Elementele în limba tibetană se numesc Sa chu me lung, adică pământ, apă, foc și aer.

 

Și am mai spus, de asemenea, că dacă acest echilibru este perturbat – boala se instalează, iar dacă este complet perturbat, atunci va veni moartea.

 

Așadar, aceleași lucruri care ne susțin, pe care sunt construite viețile noastre, sunt exact acele lucruri care ne pot ucide din interior. Iar din exterior – aceeași mașină care ne duce în tot locul, ne poate ucide. Oamenii pot aluneca în jacuzzi, sau frumoasa casă pe care încă plătim ipoteca, se poate prăbuși și ne poate ucide. Ne putem îneca cu mâncarea pe care o mâncăm. Medicul la care venim să ne vindece – medicamentul pe care ni-l dă ne poate ucide.

 

Deci orice lucru care ne susține, dacă avem karma așa, ne poate omorî. Majoritatea oamenilor nu țin cont de asemenea lucruri, de aceea atunci când devenim conștienți de ele, va intensifica sentimentul de urgență al acestui moment, deoarece nu știm cât de mult timp ne-a mai rămas.

 

2- c. Al treilea considerent – corpul nostru este foarte fragil, și este foarte ușor de omorât. Nu numai că sunt multe lucruri care ne omoară – dar este și ușor de omorât. Am spus că este suficient să astupăm gura și nările cuiva și în câteva minute s-a dus. Sau putem trece printr-un loc unde s-au făcut teste nucleare și o particulă de radiație poate dăuna unei celule sănătoase din corpul nostru, și apoi să apară cancerul.

 

3. Al treilea principiu – în momentul morții, nimic altceva nu ne poate ajuta decât Dharma. Vom discuta mai pe larg acest principiu. Cele trei considerente sunt legate de acele lucruri la care apelăm de obicei pentru ajutor.

 

 

 

Nyen = apropiat,

She = prieten,

Nyenshe = prieten apropiat.

Chik kyang = nici măcar unul,

Tri = a lua,

Sa mepa = a nu putea.

 

Adică, nu vom putea lua nici măcar unul dintre toți prietenii și rudele noastre.

 

 

 

Ceea ce este trist este faptul că nimeni nu poate veni cu noi. Dar există o excepție. Dacă ambii parteneri practică bine tantra și ajung la stadiile avansate împreună, atunci pot pleca împreună. Dar nu sunt mulți.

 

Aceasta este singura excepție în legătură cu rudele și prietenii.

 

 

 

Vom fi uitați. Poate va fi o generație de copii și o altă generație de nepoți care ne vor mai ține minte, dar peste alte trei sau patru generații nimeni nu-și va mai aminti cine am fost. Este posibil să apărem într-un arbore genealogic, și asta este tot ce mai rămâne. Iar peste încă o mie de ani, nici despre acest arbore genealogic – nimeni nu va mai ști ce înseamnă. Veți fi complet uitați.

 

 

Peste încă cinci mii de ani, nimeni nu va mai ști de existența noastră. Noi înșine nu știm cine a fost aici în urmă cu cinci mii de ani,

 

Nu avem habar cine au fost strămoșii noștri, ale căror gene le purtăm. Și oamenii care ne iubesc atât de mult astăzi și pe care și noi îi iubim – peste un timp și ei vor pleca. Toată generația de acum va pleca, și toată generația următoare va pleca.

 

 

 

Conștiința pe care o avem acum în comparație cu cea din Bardo este ca un fel de vis. În ultimele momente înainte de moarte, mulți oameni își văd viața trecând rapid prin fața ochilor – ca și cum s-ar trezi dintr-un vis. Ca și când vă treziți dintr-un vis și s-ar putea să vă mai aduceți aminte de câteva imagini din vis, iar apoi vor trece și ele.

 

 

Și personajele din vis unde s-au dus? La fel și cu personajele care apar în viața noastră. Aceeași realitate. Trăim într-un vis, într-o iluzie, într-o iluzie de proiecții care provin din karma.

 

Uneori, în meditație profundă oamenii își pot aminti frânturii dintr-o viață anterioară. Iar dacă sunt și mai avansați, își pot aminti de viețile anterioare, dar majoritatea dintre noi nu-și amintesc. Și toate aceste lucruri vor dispărea.

 

Așadar, acesta a fost primul considerent al principiului al treilea.

 

Ne putem lua practica cu noi? Să spunem că facem o practică adecvată în această viață, dacă ne vom naște din nou ca ființă umană, oare putem lua cu noi practica?

 

Răspunsul este da și nu.

 

Cu toții avem trei tipuri de minți: Una grosieră, alta medie și mai avem și o minte subtilă. Ceea ce trece din această viață la următoarea este mintea cea mai subtilă.

 

În general, cunoștințele de geografie și istorie se află în mintea grosieră, și deci, se vor duce. Cine înțelege matematica – și aceasta este mintea grosieră, se va duce și asta. Tendința de a înțelege matematica poate fi adânc înrădăcinată, prin urmare, va există cineva cu mai mult talent în matematică și altcineva cu mai puțin talent. Tot la fel și în muzică – Mozart de exemplu.

 

Există semințe karmice ca urmare a tot ceea ce facem.

 

 

Care este forța cu care rodește și se manifestă în următoarea viață? Şi asta este o întrebare.

 

Pentru că, dacă karmele sunt slabe și există altele mai puternice, care provin din vieți mult mai vechi, ele se vor manifesta. Și atunci puținele binefaceri pe care le- am făcut aici, fără prea multă înțelepciune, este o karmă slabă a cărei amprentă este slabă. Aceasta este toată ideea.

 

Întreaga idee este să dobândim suficientă înțelepciune și înțelegere pentru ca binefacerile noastre să se impregneze suficient de puternic, astfel încât să putem prinde momentul. Pentru că ceea ce ni se întâmplă este că facem puține fapte bune și cădem, iar și iar. Va trebui să atingem un anumit nivel pentru ca aceste binefaceri să ne rămână în minte, să dobândim conștientizări.

 

Dacă am dobândit, de exemplu:

– Bodhichitta,

– sau o adevărată compasiune față de toate ființele, asta va veni cu noi.

– Dacă am perceput direct vacuitatea, cu siguranță va veni cu noi.

– Dacă ne-am dezvoltat o adevărată aversiune față de viața lumească – va veni cu voi.

 

 

 

 

Nor = bunuri, proprietăți,

Dultren = moleculă, atom, particulă,

Kyer = a purta.

 

Deci, al doilea considerent este că nu putem lua nici măcar o singură moleculă din toate bunurile pe care le-am acumulat.

 

Dacă ne gândim puțin la asta, poate fi destul de deprimant. De ce avem pantofi? Pentru că vrem să mergem undeva, nu este așa?! Dacă nu vrem să mergem undeva nu avem nevoie de pantofi. De ce vrem să mergem undeva? Pentru că dorim ceva, altfel nu vom merge nicăieri. Vrem ceva, dorim ceva. Tot ce avem este așa. Ne punem speranța în aceste lucruri ale noastre. De fapt, suntem extrem de atașați de lucrurile noastre.

 

Chiar și într-un mod atât de practic cum am menționat mai înainte despre încălțăminte, sau haine, sau orice altceva, niciunul dintre aceste lucruri nu poate veni cu noi.

 

Și dacă ne uităm cât de mult suntem preocupați de aceste lucruri, la cât de atașați suntem de ele și cât de important este pentru noi aspectul, forma și prețul lor, vedem cât de multă energie a vieții și momente prețioase ale vieții investim în lucrurile pe care le vom pierde.

 

 

 

Dacă mai și râvnim la ceva pe care îl au alții, atunci este și mai grav! Datorită atașamentului nostru față de bunuri, vom acumula karma negativă care va veni după noi. Ceilalți vor muri, noi vom muri, lucrurile lor cine știe unde vor ajunge, cu siguranță nu vor veni cu noi, în schimb lăcomia va veni cu noi. Aceste semințe le vom purta cu noi.

Dacă vom privi foarte atent în carnețelul nostru, vom vedea la ce nivel adânc merg lucrurile.

 

 

 

Asta înseamnă că acum trebuie să aruncăm totul și să trăim din mila altora? Nu, nu asta se spune. Și nici nu este o karmă bună. Ceea ce este de dorit, este să fim capabili să ne întreținem, dar nu mai mult de atât. Trebuie să avem abilitățile necesare profesionale care să ne ofere un trai modest și nu dincolo de asta. Dincolo de asta, ne vom dedica timpul Dharmei, deoarece timpul se scurge. Fiecare moment din viață trece.

 

Dacă ne bazăm pe alții, atunci le răpim din viața lor, le luăm energia vieții lor. Deci nu vrem să facem asta. Vrem să fim independenți în general.

 

Uneori ne sprijinim profesorii – și asta este o altă problemă, este deja altă karmă. Dar în general vrem să fim independenți și să nu stăm lângă masa altora. Și în același timp, va trebui să ne reducem nivelul nostru de așteptări la un nivel care ne susține și nu mai mult de atât. Și restul îl vom dedica altora și Dharmei.

 

Oamenii lucrează cincizeci de săptămâni pe an, și primesc doar două săptămâni de vacanță. Asta este un lucru foarte trist. Munca principală se face în retreat-uri.

 

Dacă un retreat tantric se face mai puțin de cinci săptămâni, atunci nu se va intra suficient de adânc. Este nevoie de mult timp pentru a trece de la o minte agitată din viața obișnuită la un nivel meditativ profund.

 

 

Ceea ce enumerăm aici sunt lucrurile la care apelăm de obicei pentru ajutor. Așadar, rudele și prietenii nu-i putem lua, bunurile noastre nu le putem lua, și care este al treilea lucru de care suntem atât de obsedați? Este corpul nostru.

 

 

Sha = carne,

Ru = oase,

Kyang = chiar și,

Dorwa = a renunța.

Deci, va trebui să renunțăm chiar la carnea și oasele noastre.

 

Dacă vă aduceți aminte, despre exemplul hoțului prins într-o țară în care pedeapsa este amputarea mâinii și despre groaza lui când este târât spre pedeapsă. Ochii lui ies din orbite, gura îi este uscată, este alb la față și plin de spaimă și neliniște. Și asta doar că i se taie o mână.

 

Am descris mai înainte și experiența în momentul morții. În momentul morții, nu doar o mână se duce, ci totul se duce:

– tot corpul nostru,

– mintea noastră, 

– chipul nostru,

– numele nostru,

– amintirile noastre.

 

Deci, putem să ne imaginăm groaza care va pune stăpânire pe cel care va muri în măsura în care este astăzi este atașat de aceste lucruri, se identifică cu corpul lui și crede că este el.

 

Oricine a fost violat sau violată are acest puternic sentiment de profanare – de unde vine? Din atașament. Dacă nu există nici un atașament față de corp, atunci nu există nimic de profanat. Acesta este doar un exemplu din atâtea și atâtea. Gândiți-vă la aceste sentimente grele pe care le purtăm după astfel de acte – în momentul morții sentimentele vor fi de un milion de ori mai intense. Pentru că totul ni se ia.

 

 

Dacă facem sport sau masaj sau orice altceva, pentru a ne simți bine în această viață, dacă acesta este obiectivul – este pierdere de timp, deoarece nu putem lua corpul cu noi. Viața noastră, dacă ne uităm la tot ce am învățat în cursul nostru este o bulă mică.

 

Atunci să facem sport sau să nu facem?

 

 

Același lucru putem spune despre orice activitate lumească. Evreii religioși binecuvântează mâncarea și băutura înainte de a mânca sau a bea.

 

 

Corpul pe care-l cultivăm, va fi cel care ne va ucide. El ne va trăda. Investim în inamic.

 

 

Pentru asta există jurăminte. Acum corpul nostru este un templu. În caz contrar, va deveni un corp urât mirositor. Asta va face.

 

 

 

Ființa Bardo care s-a desprins deja de corp și se vede întins pe pat – dacă a fost foarte atașat de corpul său, și moare cu acest atașament, va fi plin de mânie și ură față de oamenii care se ocupă de corpul lui, îl disecă sau îl arde sau îl îngropă, orice ar face, el este furios. O astfel de persoană suferă foarte mult. În măsura în care a lucrat la eliberarea de atașamente în această viață, atunci el se va afla într-un loc complet diferit.

 

Cu toții – și acesta este probabil un aspect la care trebuie să fim atenți în practica noastră – avem un atașament special față de chipul nostru. Și mai atașați sunt cei care sunt frumoși. Oamenii care au o față frumoasă sunt atașați în special de chipul lor. Iar cei mai mulți vor suferi în momentul morții. Oamenii care erau frumoși, când îmbătrânesc și încep să își piardă frumusețea, suferă foarte mult.

 

Ar trebui să ne gândim că atunci când va veni momentul morții, vom fi luați din acest corp și că identificarea cu acest corp va fi inevitabil ruptă – totul va fi uitat. Fața noastră, pe care ne place atât de mult să o vedem în oglindă, ni se va lua. Numele nostru pe care-l iubim atât de mult, ni se va lua.

 

Iar ființele Bardo, acei oameni care au murit în acest fel – și așa suntem aproape toți – sunt foarte supărate, și suferă foarte mult din cauza asta. Se simt pângărite.

 

Deci, aceasta este o meditație importantă. Toate aceste lucruri spre care ne orientăm în prezent pentru sprijin, ajutor și confort, ne consolează. Și dacă putem consola și pe cineva când suferă, este bine. Dar este important ca în practica noastră, să nu fim confuzi și să nu ne atașăm și mai mult de lucruri, ci dimpotrivă!

 

Orice lucru al simțurilor, de care suntem atașați, nu numai de corp și frumusețe, poate de muzică sau de lucrurile frumoase din jurul nostru, ce facem? Ne petrecem timpul cumpărând ornamente pentru a ne decora casa, sau cumpărăm haine frumoase. Ne dedicăm timpul lor. Cu cât ne agățăm mai mult de lucruri, cu atât vom suferi mai mult. Iar în momentul morții suferința noastră va fi mai mare. În acest fel, karmele care vor fi activate, vor fi mai rele.

 

Așadar, toată această muncă trebuie făcută acum din conștientizarea acestui lucru. Este un proces treptat care nu se face deodată. Asta nu înseamnă că dacă am auzit toate acestea, nu ne mai identificăm acum cu corpul. Lucrurile nu merg așa, este parte a practicii.

 

 

 

Cel de-al treilea principiu spune că tot ce vine cu noi este acest flux de conștiință. De fapt, mintea subtilă din curentul conștiinței mele este plină de karmele pe care le-am acumulat. Vine cu noi. Dacă am neglijat pe cineva, de exemplu, pentru a avea grijă de mine însumi – eu mă duc, el se duce, dar karma de a neglija pe cineva va rămâne.

 

Și nu îmi voi mai aminti nici cine a fost el, nici cine am fost eu și nici ce a fost, dar karma faptei va rămâne. Si invers. Karma de a da ajutor celorlalți și ea va rămâne.

 

 

Tot ceea ce spunem, facem și gândim – de cele mai multe ori, mai puțin facem și spunem, dar gândim tot timpul – toate acestea rămân la noi.

 

 

 

De aceea, în Abhidharma Kosha este scrisă celebra frază:

 

Ceea ce înseamnă „Diversitatea lumilor se naște din karma”.

 

Tot ce există în lumea noastră este creat din karma, care sunt aceleași amprente pe care le-am lăsat în minte în urma acțiunilor, cuvintelor și gândurilor noastre. Ele ne creează întreaga lume. Aceste amprente care se află în curentul nostru de conștiință, vin după noi și ne vor crea următoarea viață. Iar acest curent de conștiință – este plin de aceste karme.

 

Cu excepția cazului în care suntem un practicant tantric foarte avansat, și avem o relație minunată cu Lama.

 

În măsura în care credem că există vreun confort în sănătatea noastră, în prietenii noștri, în lucrurile noastre – al treilea principiu vine să ne trezească din minciună.

 

 

 

Și dacă toate acestea sunt adevărate, atunci pe ce ar trebui să ne concentrăm? Ar trebui să ne concentrăm pe plantarea de semințe potrivite.

 

Ken Rinpoche spunea: „Ce semințe ați plantat astăzi?” Ele vor veni cu noi. Ce gânduri ai avut? L-ai ajutat pe aproapele tău astăzi? Cât timp ai fost ocupat să îi ajuți pe ceilalți sau să te gândești cum să îi ajuți pe ceilalți și cât timp ai fost ocupat cu manichiură, pedichiura, produse cosmetice, livrări, supermarket – toate lucrurile pe care le facem. Cu alte cuvinte, cât timp ai fost ocupat cu tine însuți, și cât timp ai dedicat altora? Toate acestea ne determină karma.

 

 

 

Și după cum s-a spus, dacă avem legături strânse cu un Lama – acest Lama a fost întotdeauna cu noi, și va veni întotdeauna cu noi. Întrebarea este la ce nivel suntem. Oare putem beneficia în prezent de o astfel de relație? Lama se află deja cu noi de mii de ani și va continua să fie cu noi. Dar, suntem prea orbi pentru a-l observa și de a ne ajuta de el. Lama încearcă să ne ajute tot timpul. El încearcă să străpungă întunericul adânc care ne înconjoară. Și când reușește, deja începem să recunoaștem în cineva ca fiind acesta. Este foarte important să cultivăm și să întărim această karmă cu un Lama, deoarece el este unul dintre singurele lucruri care ne pot ajuta.

 

 

Pot fi oameni care aud această lecție și spun: „Așadar, nu trebuie să mă bucur de nimic bun în viață”. Nu asta este ceea ce învățăm. Budismul ne învață să ajungem la plăcerile cele mai mari. Cu siguranță, că toți Buddha și Bodhisattva doresc din toată inima să ne bucurăm cât mai mult. Nu este nicio problemă de a ne bucura de lucruri. Aceasta este o greșeală pe care unii oameni o fac atunci când se referă la budism ca la ceva care ne limitează: să nu râdem, să nu zâmbim, trebuie să stăm nemișcați, să fim ca o plantă și orice vine este în ordine. Nu asta a venit Buddha să ne învețe!

 

Lama Dvora Hla spunea: „Acest lucru m-a atras atât de mult să mă apropii de Geshe Michael, pentru că după un șir lung de profesori pe care i-am avut mulți ani, care erau foarte serioși, deodată am întâlnit pe cineva care era plin de bucuria vieții, care savura viața. Pentru mine a fost atât de înviorător să-l întâlnesc”.

 

Ideea este că, odată ce aveți suficientă putere, va trebui să vă folosiți de ceea ce aveți pentru ai ajuta pe alții. Dacă sunteți puternici și știți să gestionați un proiect – luați-vă un proiect care să-i ajute pe ceilalți. Dacă știți să faceți bani – folosiți-vă de cunoașterea voastră de a-i ajuta pe ceilalți. Și bucurați-vă între timp. Este în regulă, este minunat.

 

Deci, ideea este să deveniți mai puternici, ca să vă puteți asuma din ce în ce mai multă responsabilitate pentru tot mai mulți oameni, de a le aduce binecuvântare la un nivel din ce în ce mai mare.

 

Așadar, dacă astăzi puteți hrăni un vecin, poate mâine veți putea amenaja o cantină socială pentru nevoiași, și poate mai târziu îi puteți învăța cum să-și câștige traiul. A învăța pe cineva o profesie este un nivel mai înalt, iar cel mai înalt nivel, desigur, este predarea Dharmei. Dar pentru asta va trebui să vă faceți temele, nu este așa?

 

 

 

Asta nu înseamnă că dacă acum avem grijă de ceilalți, ne vom bucura mai puțin – este exact invers. De ce Buddha se află într-o permanentă plăcere supremă, atât de sublimă, care este dincolo de orice ne putem imagina? Pentru că îi ajută pe ceilalți neîncetat.

 

Cu cât suntem mai implicați în a da ajutor altora, cu atât plăcerea noastră va fi mai mare. Și oricine iubește să ajute oamenii, vă poate spune acest lucru.

 

 

Dacă va veni cineva la voi și va începe să vă povestească despre depresiile sale, întrebați-l: „pe cine ai ajutat azi?” Maestrul Shantideva spunea:

 

 

El a scris cuvântul „toată”, ceea ce nu este o exagerare. El ne spune, că toată fericirea pe care o avem în această lume, vine numai din ajutorul dat altora.

 

Dacă nu i-ați ajutat pe alții, puteți face toate masajele din lume și veți ieși cu dureri de mușchi. Dacă i-ați ajutat pe alții – masajul vă va face o mare plăcere. Pentru că plăcerea nu vine din masaj. Masajul este cum vine plăcerea. Iar cauza este că i-am ajutat pe ceilalți.

 

Nu de la yoga suntem flexibili. Acest lucru se datorează faptului că i-am ajutat pe alții, și atunci yoga ne va face maleabili. Dacă nu i-am ajutat pe alții – yoga ne poate rupe piciorul. Este cum lucrurile vin și nu de ce vin. Și până nu vom înțelege asta, vom continua să suferim.

 

Maestrul Shantideva spune și contrarul, și anume că orice suferință, fără excepție, mentală, fizică sau sufletească sau de orice altă natură, va proveni din grija față de noi înșine sau dacă i-am rănit pe alții. El spune: “…De aici vine totul: şi suferinţa, şi fericirea.”

 

Un psiholog foarte cunoscut din Statele Unite, care nu mai este în viață, a spus că cineva a venit la el și i-a povestit despre mătușa lui a cărui soț murise, că ea a devenit extrem de deprimată și nu știe cum să o ajute. Mătușa lui era atât de deprimată, încât nici la doctor nu putea merge. Așadar, psihologul întreabă: Există ceva care să o intereseze? Omul îi spuse: „Da, adoră florile și copiii”. Atunci psihologul îl sfătuiește în felul următor: „Spune-i să crească flori în ghivece și să le aducă la grădinițe”. Și asta a scos-o din depresie, ajutându-i pe alții.

 

Focalizarea pe celălalt este ceea ce vă va ajuta. Dacă găsiți un lucru cât de mic care să-l intereseze pe cel deprimat, mergeți pe asta, numai așa îl veți putea ajuta. Când veți cădea voi, căutați pe cineva pe care-l puteți ajuta. Mutați-vă focusul pe celălalt.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În lectura cursului sunt multe versete frumoase. Vă voi citi unul…

 

Un înțelept pe nume Dolpa a spus cândva:

 

 

Dacă vă amintiți, am spus despre Je Tsongkapa că jumătate din viață și-a petrecut-o în rugăciuni, și era deja complet iluminat?

 

 

Despre ce ni se vorbește aici? Ni se vorbește despre practică. Făcând o practică adecvată, primind îndrumările necesare, rugăciunile și cu ajutorul îngerilor și a Lamei, putem să ne eliberăm din cătușele karmei. Ele sunt groase și ne leagă foarte strâns. Și ignoranța ajută la asta. Însă există o practică care ne poate elibera de ele, și acesta este al treilea principiu, și anume- numai Dharma ne poate elibera. Doar practica serioasă a Dharmei ne poate elibera. Asta ne spune.

 

Je Tsongkapa, ne sfătuiește: „ contemplă în mod repetat asupra morții tale, până când vei fi complet dezgustat de toate faptele lumii. Va trebui să continui să meditezi până când vei avea acest sentiment „asta nu este casa mea, asta nu este casa mea”, pentru că numai atunci vei avea dorința de a ieși. Atâta timp cât crezi că este casa ta, nu ești impulsionat suficient pentru a ieși de aici și atunci vei continua să suferi”.

 

El spune: „Trebuie să faceți aceste meditații încă o dată, și încă o dată până când veți ajunge să aveți o totală aversiune față de toate faptele lumii – până când le puteți vedea ca pe niște bijuterii frumoase oferite celui târât la eșafod.”

 

Așa ne spune Je Tsongkapa cum să ne uităm la această lume. Dacă cineva este dus la eșafod, putem să-i oferim o mulțime de bijuterii strălucitoare , dar pe el nu-l va mai interesa. Așa ne atrag toate lucrurile care strălucesc în Samsara. „Ia-mă, vino după mine, cumpără-mă, obține-mă, petreceți timpul cu mine”.

 

El spune: „Trebuie să vă dezvoltați exact aceeași atitudine pe care o are cel sortit la moarte față de bijuteriile pe care i le oferiți. Spuneți „Nu, mulțumesc, nu mulțumesc” și continuați-vă drumul, pentru că va fi cu mult mai bine”.

 

 

 

În continuare, doresc să vă ofer o imagine de ansamblu asupra pașilor pe care i-am făcut până acum, o privire rapidă de ansamblu.

                    • La început am fost în pădurea deasă, obosiți și transpirați cu rucsacul greu, pe care-l purtăm în spate. Simbolizează viața în Samsara, o viață normală în care suntem atașați de toate lucrurile pe care încercăm să le obținem în Samsara. Purtăm după noi bunurile, relațiile, corpul și toate preocupările pentru acestea.

                    • În sfârșit, ieșim din pădure într-o poiană și vedem acolo mese pline cu de toate și multă lume care se înghesuie și se împing unii pe alți pentru a apuca ceva de mâncare și băut. Și noi ne împingem pentru a ajunge la masă, pentru că venim flămânzi și însetați din pădure. Acest lucru simbolizează modul în care fugim după plăcerile zadarnice ale acestei lumi, și suntem chiar dispuși să-i călcăm pe ceilalți în picioare numai ca să le obținem. Suntem gata să încălcăm jurămintele pentru ele, și în tot acest timp acumulăm karma care ne va provoca suferință.

                    • Ne eliberăm de mulțime și începem să mergem spre podul care se întinde peste canalul cu apă care înconjoară palatul. Acest lucru simbolizează refugiul în viața spirituală. Ne eliberăm de atașamentul nostru față de Samsara și începem să pășim pe calea noastră spirituală.

                    • Urcăm pe pod și începem să aruncăm toată greutatea pe care o purtăm cu noi în apă. Simbolizează eliberarea de lucrurile de care suntem atașați. Traversăm podul și în capătul lui se află paznicii înarmați și trebuie să trecem printre ei. Acești paznici reprezintă panica și frica obișnuită față de moarte pe care o au oamenii care sunt atașați de viață. Ei se identifică cu corpul lor, se atașează puternic de el, și de aceea le este frică să nu-l piardă. Atâta timp cât ne identificăm cu acest corp, va exista frica. Așadar, o parte din practică este de a ne elibera de această identitate, pentru că corpul nu este ceea ce suntem, este o minciună. Apoi trecem printre soldați, ceea ce înseamnă că ne-am eliberat de atașamente. Paznicii ne lasă în pace să trecem. Nu practicăm panica morții – nu asta este meditația noastră.

                    • Ne îndreptăm spre castel și intrăm printr-o ușă aurie spre o cameră rotundă. Ușa aurie simbolizează primul principiu potrivit căruia moartea este certă.

                    • Deschidem ușa, și mai întâi ne întâlnim cu câinele uriaș, amenințător și cu colții scoși. El este legat în lanțuri de perete, și simbolizează faptul că moartea nu poate fi oprită. Moartea stă acolo cu colții scoși, gata să ne devoreze.

                    • Înaintăm spre centrul camerei, unde se află o clepsidră pe o masă rotundă. Aproape tot nisipul din clepsidră s-a epuizat, ceea ce simbolizează că toate clipele vieții noastre se scurg și nu mai pot fi readuse înapoi.

                    • Ieșim din această cameră într-un coridor pe care îl străbatem în fugă. Pe pereții coridorului sunt atârnate imaginile profesorilor pe care i-am avut și învățăturile dharma pe care le-am primit. Asta simbolizează faptul că nu avem suficient timp pentru a învăța totul și pentru a integra tot ceea ce am învățat. Viața noastră este foarte scurtă, și trebuie folosită bine.

                    • La capătul coridorului întâlnim o ușă verde care simbolizează al doilea principiu potrivit căruia data morții este incertă. Intrăm într-o cameră triunghiulară, din vârful ei și care se mărește pe măsură ce înaintăm în ea.

                    • Imediat la intrare vedem un coș de gunoi. Ridicăm capacul și vedem în interior o bucată de hârtie pe care scrie numărul 72. Numărul simbolizează minciuna ratei de viață. În măsura în care credem în această minciună, vom trăi cu iluzia că mai avem mult timp de trăit, pe când adevărul este, că nu avem nici cea mai mică idee de cât timp ne-a mai rămas de trăit.

                    • Continuăm să mergem prin cameră, si vedem în ea multe piese de mobilier: fotolii, canapele, mese, covoare și așa mai departe, lucruri de care ne folosim în viața noastră, dar înțelegem că totul este o capcană. Și dacă atingem un fitil pe care nu-l putem vedea, ceva îl va face să explodeze și ne va ucide. Acest fapt simbolizează faptul că orice ne poate ucide, inclusiv lucrurile care ne susțin în prezent. Este foarte ușor să fim omorâți, sunt multe lucruri care ne pot ucide și puține ne susțin viața. Și chiar și cele care ne susțin pot deveni ceva care să ne omoare.

                    • Înaintăm prin cameră, iar când să ieșim din cameră, călcăm pe un ghimpe și ne curge o picătură mică de sânge. Simbolizează faptul – cât de ușor este să fim omorâți, chiar și un lucru mic ne poate ucide. Un os rămas în gât ne poate ucide. Astuparea nasului și a gurii ne poate ucide. Un neutron care lovește unde nu trebuie, poate să ne omoare. Trecerea străzii ne poate omorî.

                    • Următoarea ușă, de la baza triunghiului, este roșie și simbolizează cel de-al treilea principiu. Iar acest principiu spune: Când va veni ziua morții tale, numai Dharma te poate ajuta. Doar conștientizările dharmice pe care le-am dobândit prin practică ne pot ajuta.

                    • Și această ușă duce într-un fel de seră cu pereți dubli. În mijlocul serei există un pasaj cu pereți de sticlă. Sera are și ea pereții din sticlă și este inundată de lumina soarelui. Intrăm în pasaj și putem vedea ce se află pe părțile laterale. Ceea ce vedem prin geamurile pasajului sunt prietenii și rudele noastre. Nu-i putem atinge, și ei nu ne pot vedea. Nu putem comunica cu ei. Ne este dor de ei, suntem atașați de ei, dar ne-am despărțim de ei. Atunci când am trecut în Bardo, nu-i putem lua cu noi.

                    • Avansăm mai departe prin pasajul de sticlă și vedem dincolo de pereții de sticlă toate bunurile noastre, toate obiectele care ne sunt dragi. Nu le putem atinge, nu ne putem bucura de ele. Nu putem lua nimic cu noi. Suntem foarte frustrați, supărați și mâhniți. Încercăm să le atingem – și nu este posibil.

                    • Continuăm mai departe și ne vedem corpul dincolo de peretele de sticlă, având trăsăturile feței șterse, estompate. Nu mai este posibil să știm cine eram. Simbolizează faptul că nu putem lua cu noi nici trupul, nici chipul, nici identitatea, nici numele, nici cunoștințele noastre despre geografie, istorie și biblie – toate acestea nu le putem lua.

 

Descrierea tuturor camerelor este dată de Geshe Michael. Aduceți mulțumirile și recunoștința voastră lui Geshe Michael care a creat această meditație. Desigur, şi lui Je Tsongkapa, care ne-a învățat, întregii linii de la Je Tsongkapa până la voi, şi liniei de la Buddha la Je Tsongkapa. Dacă lanțul s-ar fi rupt – nu ar fi ajuns nimic la noi. Când înțelegeți aceste lucruri, ar trebui să vă gândiți imediat la modul în care veți transmite și voi aceste învățături mai departe. 

 

 

 

 

 

Imaginați-vă momentul în care vă aflați în avion, în zbor. Și auziți următorul mesaj la difuzor: “Vă rugăm să nu vă alarmați, dar avem o defecțiune. Ne pregătim pentru o aterizare forțată. Nu vă alarmați, suntem în control. Vă rugăm să îndepărtați lucrurile de pe culoarul de trecere”. Și imaginați-vă că sunteți acolo și auziți acest mesaj.

 

În Israel, sunt cunoscute astfel de situații de urgență, pentru că se trag cu rachete, rar dar se întâmplă. Deodată, toți călătorii care erau în discuții contradictorii cu privire la pisicile sau la câinii lor, sau tot felul de alte lucruri – dintr-o dată vin și spun: „Te pot ajuta?”.

 

Vom trece acum la al doilea principiu. În curentul Gelugpa pe care îl învățăm, există întotdeauna o mulțime de liste. Deci vom continua cu aceste liste. În lecția anterioară am vorbit de primul principiu.

 

2. Al doilea principiu – data morții este incertă.

 

 

Și al doilea principiu are trei considerente.

 

Chi este prima silabă a cuvântului Chiwa, care înseamnă moartea.

 

Nge = certitudine,

Ma nge = incertitudine. Ce este incert? Data morții.

Nam = când.

 

 

Dintre toate principiile meditației asupra morții, acesta este cel mai important, deoarece suntem blocați în el. Cu toții știm că vom muri, nu este așa ?! Dar, nu credem că se va întâmpla încurând. Iar scopul, esența meditației, este de a submina această încredere pe care o avem în noi.

 

 

 

 

 

Dzamling = continentul

Dzambo, Tse = durata vieții,

Ngepa mepa = incert.

 

 

În cursul 8, am vorbit despre modelul lumii, despre ocean și continente. Iar în acest model, noi ne aflăm pe continentul numit Dzambo. Și pe acest continent durata de viață a ființelor umane nu este fixă.

 

Și după cum am menționat, conform Abhidharmei Kosha, există continente care sunt diferite de al noastru. Natura karmei noastre este să mergem când în sus și când în jos. Iar când karma pentru această viață se va termina și această viață se va termina.

 

 

 

Este adevărat, că s-au făcut statistici privind durata de viață pentru bărbați și durata de viață pentru femei, iar în diferite țări, aceasta variază. Dar asta nu mi se aplică mie personal. Nu trăiesc după durata vieții decisă de o statistică, trăiesc după karma mea.

 

 

Vă mai amintiți în cursul 8 când am vorbit despre lumi în care durata de viață a scăzut de la 1030 de ani, adică de la o viață foarte lungă, aproape nesfârșită, la optzeci de mii de ani – și nu mai suntem acolo, suntem deja la o durată de viață de 100 de ani, corect? Suntem în declin. Ceea ce indică faptul că viețile noastre sunt foarte impure, ceea ce indică faptul că mințile noastre sunt foarte impure, că suntem plini de afecțiuni mentale.

 

Iar faptul că trăim într-un corp care produce murdărie atestă acest lucru.

 

 

Acest lucru se reflectă prin faptul că în lumea noastră, orice ar face știința și orice ar face medicina, atunci când se mărește durata de viață, va veni un virus sau un război, sau alte boli care vor scurta media de viață. Iar bolile, războaiele și armele sunt o expresie a impurității minții noastre.

 

Și foarte important, este să dăm atenție acestui punct deoarece, individual, este imposibil de știut cât timp vom trăi.

 

Durata medie de viață unei femei din lumea occidentală sau din România este irelevantă pentru mine personal. Unele femei mor la patruzeci de ani, iar unele mor la vârsta de o sută de ani, iar altele mor la cinci ani, deci este irelevant pentru mine. Mulți oameni buni mor tineri, și o mulțime de oameni răi trăiesc vieți îndelungate.

 

 

 

 

 

 

 

 

Vom citi din lectura cursului:

 

 

 

 

 

Este imposibil de prezis când va muri cineva. Iar asta nu are nicio legătură cu toți factorii la care gândim. Până aici a fost 2 a, adică durata de viață în Dzambuling nu este fixă. Nici vârsta și nici sănătatea nu determină momentul când cuiva ia venit timpul să plece.

 

 

 

Chikyen = factori care ne pot ucide,

Shintu mang = foarte mulți,

Shing = și,

Sunkyen = factori care ne pot susține viața,

Nyungwa = puțini.

Adică, lucrurile care ne pot ucide sunt foarte multe, în timp ce lucrurile care ne pot susține în viață sunt foarte puține.

 

Să vedem care sunt lucrurile care ne pot ucide. Când ne referim la ele, ne referim la cele din lumea convențională. Așadar, aici le vom împărți în două tipuri:

• Cele interioare,

• și cele exterioare.

 

 

 

Ce avem în interior? Din ce suntem constituiți? Când vorbim despre uciderea corpului, desigur, nu vorbim despre minte. Deci corpul, potrivit celor care meditează, este constituit din patru elemente.

 

Cele patru elemente sunt sa chu me lung.

a. Sa este elementul pământ.

b. Chu este elementul apă.

c. Me este elementul foc.

d. Lung este elementul aer.

 

Și ce înseamnă asta? Când cel care meditează începe să se conecteze la corpul său, el nu gândește în termeni de atomii de carbon sau moleculele de ADN, pentru că nu în acest fel își experimentează trupul. Nimeni nu experimentează moleculele de ADN. Ceea ce experimentăm este ceea ce provoacă fermitatea și greutatea în corp. Ceea ce determină curgerea fluidelor prin trup.

 

– Deci, Sa este această soliditate și duritatea corpului. Când ne doare să stăm pe perna de meditație este din cauză a Sa care ne apasă.

– Chu este tot ceea ce curge prin corp. Fluxul de lichide din organism.

– Me este căldura corpului.

– și Lung este tot ce este în mișcare.

 

Așadar, acestea sunt elementele care alcătuiesc corpul. Uneori lista conține cinci elemente pentru că se adaugă la ele și spațiul, alteori șase. Dar aceasta este lista acceptată cu patru elemente.

 

 

 

Conform medicinei tibetane, și nu doar a celei tibetane, aceste elemente sunt în conflict între ele. Diferite organe sunt responsabile de diferite elemente. Ca de exemplu, plămânii – rolul lor este să răcească corpul. Digestia în stomac încălzește corpul. Așadar ar trebui să existe un echilibru între ele și dacă nu sunt în echilibru, atunci apare boala. Deci, practic, unul funcționează împotriva celuilalt între elemente. Medicina tibetană spune că echilibrul dintre ele este un eveniment rar și este aproape un accident. Adică: starea de sănătate este aproape în întregime o coincidență.

 

În acest mod sunt explicate bolile, boala este un dezechilibru dintre diferitele elemente. Iar tratamentele lor vin pentru a restabili acest echilibru. Deci, cei care au probleme cu plămânii sau cu respirația, atunci vor primi tratamentul pentru a echilibra elementul aer.

 

Când echilibrul este perturbat între elemente, bolile vin, iar când este complet perturbat atunci va veni moartea.

 

Deci, în acest sens, practic, ceea ce ne alcătuiește este și ceea ce ne va ucide.

 

Existența corpului nostru, este posibilă prin echilibrul relativ dintre aceste elemente, iar când acest echilibru se va perturba, vom muri.

 

 

 

Asta la nivel personal. Și la un nivel mai general, pentru că cu toții suntem așa, dintr-o dată, avem mâncare nehrănitoare, cum ar fi fast food. Există din ce în ce mai multe mâncăruri, dar mai puțin hrănitoare. Același lucru se întâmplă și cu vitaminele, medicamentele – sunt din ce in ce mai puțin eficiente. Virușii devin imuni la tratamentele de care dispunem. Si așa mai departe. Iar acest fapt, este o expresie a faptului că karma noastră este în degenerare.

 

 

 

Orice lucru exterior care ne susține viața, ne poate ucid, cum ar fi mâncarea, și medicamentele. Puteți mânca cel mai bun aliment vegetal organic din lume și puteți să vă înecați cu el. Când vine karma – ne vom îneca cu această mâncare. Găsiți greșeala.

 

Așadar, dacă înțelegem asta, atunci ce vom face – vom mânca mâncare ecologică sau nu vom mai mânca mâncare ecologică?

 

Răspunsul este că ne vom păstra jurămintele. Dacă păstrăm jurămintele, atunci hrana ecologică ne va aduce sănătate, iar dacă nu atunci ne va sufoca. Este exact așa. Pentru că orice lucru care îmi susține viața poate fi ceva care mă omoară. Și totul depinde de karma și totul depinde de cât de bun sunt cu ceilalți.

 

• Ori sunt elementele din interiorul corpului,

• Ori alimentele, medicamentele și toate celelalte lucruri despre care am vorbit în cursul prezent.

 

Nu există excepție. Sunt cazuri în care oameni au murit în noua lor cadă de baie, au alunecat și au căzut. Sau în noul Lexus pe care l-au cumpărat, acel Lexus i-a ucis. Nu veți găsi excepție. Este foarte ușor să fim omorâți.

 

 

 

Lu = corp,

Shintu = mult,

Nyam chungwa = slab, fragil.

Adică, corpul nostru este foarte fragil și slab.

 

Corpul este foarte fragil, foarte ușor de rănit. Este suficient ca cineva să vă astupe gura și nasul și în cinci minute și s-a terminat cu voi. Creierul nu mai primește oxigenul necesar. Este atât de ușor să omori pe cineva. Atât de ușor.

 

Chiar și o plantă spinoasă care vă înțeapă, vă poate ucide. Locul se poate infecta cu microbi care nu au niciun leac și s-a terminat. Și există tot felul de povești de genul acesta. Je Tsongkapa ne dă ca exemplul, un simplu ghimpe care ne poate ucide, o înțepătură de ghimpe.

 

Ar putea exista oameni care să-și prelungească viața. Dar nu știu cât timp am eu. Și dacă mă gândesc: „Ah, trebuie să am timp, pentru că bunica a trăit mult, tatăl meu a trăit mult timp!” , dar acesta nu este un criteriu, pentru că eu nu știu cât timp mai am de trăit. Prin urmare, este de preferat să ne dezvoltăm conștientizarea morții.

 

Adevărul este că nu știm cât timp mai avem de trăit, și cu cât conștientizarea morții este mai puternică și suntem mai conștienți de posibilitatea că se va întâmpla în această seară, atunci și acțiunile noastre de dimineață vor fi cu mult mai semnificative, iar viața noastră de-a lungul zilei va fi plină de mireasmă. Ne vom bucura din toată inima și ne va fi bine. Pentru că nu ne mai amăgim. Nu ne mai risipim timpul cu acțiuni inutile, cu conversații inutile și studii inutile, ci ne vom folosi de timpul nostru în a face lucruri care ne pot susține, ne pot scoate din suferință și ne pot duce la plăcerea sublimă a lui Buddha.

 

Și am vorbit despre cât de puține sunt ocaziile pe care le avem. Acum suntem prea tineri, mai târziu vom fi prea bătrâni. Acum dormim, acum suntem bolnavi. Acum jelim, și asta este tot, s-a terminat.

 

 

Marii Lama ne fac o socoteală: trăim optzeci de ani, și dacă ei cuprind cinci ani de practică este bine.

 

Și ce înseamnă cinci ani de practică? Dacă înțelegeți ce presupune practica, este nimic.

 

În cursul 8 am vorbit despre eonul de distrugere. Chiar și uriașul munte Meru, va fi cuprins de flăcări. Și să nu mai vorbim de acest corp care este atât de ușor de lovit și de omorât.

 

Deci acesta a fost al doilea principiu.

 

 

 

                     “Scrisoare către un prieten” – scrisă de Nagarjuna către prietenul său regele. Scrisoarea este plină de înțelepciune.

 

El spune:

Viața noastră este plină de pericole și este vulnerabilă ca stropul de apă purtat de vânt.

 

Chiar și faptul că ajungem să expirăm după ce inhalăm sau ne trezim după somnul unei nopți, este în sine un mare miracol.

 

 

Și din nou un citat din “Patru sute”, textul cu patru sute de versete ale discipolului lui Nagarjuna.

 

El spune:

 

 

Între cine se duce războiul? Între elemente.

 

 

Chiar și lucrurile care ne susțin viața, de fapt ne omoară. Și de aceea va trebui să practicăm Dharma pe cât putem, pentru că nu avem timp suficient. Aceasta este pilda de aici.

 

“Construcții uriașe” (este, de asemenea, scrisă de Nagarjuna):

 

 

Când nu va mai rămâne nimic, despre ce mai putem vorbi?

 

 

 

Spunem mâine, mâine; Dar dacă în fiecare zi spunem „mâine”, într-o zi va veni mâine și nu vom mai fi aici. Pentru că moartea va veni la un moment, și ne va smulge din această viață. Dacă amânăm și lăsăm lucrurile mereu mâine, el ne va lua în una din acele dimineți. Nu există scăpare.

 

 

„Lordul Spiritelor va lua acest corp pe care l-ai închiriat ...” ceea ce ni se spune este că acest corp pe care îl avem nu-l deținem, este închiriat. Nu avem niciun control asupra lui, trăiește cât trăiește, și moare când îi vine vremea.

 

 

Despre ce vorbește autorul? El vorbește despre această indiferență față de conștientizarea morții. Lipsa conștientizări morții va provoca panică în momentul morții, și nu ne vom putea folosi de acest moment crucial pentru a trece spre o lume mai bună.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

———————————————-

 

Întrebarea care se ridică este: De ce folosim imagini vizuale? Se spune că optzeci la sută dintre condiționări sunt prin vedere. Acesta este motivul pentru care tibetanii folosesc foarte puternic vizualizări pentru a lăsa amprente în conștiința noastră și pentru a crea astfel karma. În meditație, în mod conștient creăm karma, prin aceste vizualizări. Aceste imagini ne ajută să ne dezvoltăm conștientizarea.

 

Dacă v-am da o listă cu nouă lucruri și trei decizii, veți vedea că în viața de zi cu zi le veți pierde. Ideea este ca toate aceste lucruri să fredoneze în mintea voastră tot timpul. Deci, întreaga vizualizare a castelului și a încăperilor (vom trebui să străbatem multe încăperi) vine să se întărească amprenta lăsată în conștiința noastră și de asemenea, să ne obișnuiască mintea.

 

Dar ce se întâmplă cu cei a căror gândire este complet abstractă?

 

Tibetanii spun, după multă practică, mai mult de o mie de ani, că este minunat să ne folosim de aceste vizualizări. Și de fapt în acest fel, ne creăm karma mult mai rapid. Karma pe care ne-o dorim. Pentru mulți dintre noi, vizualizările sunt la început dificile. Aceasta este ceva care poate fi dezvoltat și trebuie dezvoltat. Aceasta este o parte a căii. Puțini sunt cei carora le este ușor să vizualizeze. Pentru majoritatea oamenilor la început este dificil.

 

Tot ce vedem este o proiecție din mintea noastră, a unei imagini așezate acolo.

 

Nu există nicio pagină aici așa cum credem noi că există, și nici pixul nu există așa cum credem că el există. Dacă ne uităm cu ce este ocupat creierul nostru, optzeci la sută din acesta este ocupat cu ceea ce captează vederea și numai restul este ocupat cu ceea ce captează celelalte simțuri. Desigur, ca asta este o medie, pentru că există diferențe între oameni.

 

Tot ce experimentez este proiecția unei imagini din mintea mea, din domeniul vederii. Deci, dacă vreau să încep să schimb, este bine să lucrez cu vizualizările. De aceea, tibetanii pun mult accent pe ele. De cele mai multe ori vedem visele, care sunt și ele imagini. Așa funcționează mintea noastră, în imagini.

 

Și sunetele joacă, de asemenea, un rol important. Lama Dvora Hla spune că a auzit un mare profesor de yoga afirmând că sunetul este important și nu imaginea.

 

Acum să revenim.

 

1. Primul principiu a fost că moartea este sigură/certă.

2. Al doilea principiu a fost că momentul morții este incert.

3. Al treilea principiu: Odată cu venirea morții, nu există nimic care să poată ajuta decât Dharma.

 

 

Sampa înseamnă gând; Fiecare dintre principii este un gând. Deci acesta este gândul în momentul morții.

Chiwa = moarte.

Tse = timp, în momentul morții,

Chu ma topka, înseamnă dharma pe care nu am realizat-o în inimile noastre.

Mipenpa = nu ajută.

 

Dharma pe care nu am realizat-o în inimile noastre nu ne va putea ajuta. În măsura în care nu am dobândit conștientizări, nu există nimic care să ne ajute.

 

Sau într-un limbaj pozitiv: Conștientizările pe care le-am obținut prin practica Dharma este singurul lucru pe care îl putem lua cu noi în momentul morții.

 

Există și un mic adaos – și asta este legat de Lama; Dacă am dezvoltat o relație adecvată cu Lama (și trebuie să învățăm cum să o facem) – atunci și Lama va veni cu noi.

 

Dar în afară de asta nimic.

 

 

 

Ce se întâmplă în momentul morții? Practicanții avansați au capacitatea de a citi mintea și văd ce se întâmplă în mintea celui decedat.

 

Vă aduceți aminte de Sa chu me lung? Ele sunt toate elementele care țin corpul împreună. În momentul morții Sa chu me lung, se descompun. Ele vor înceta să mai funcționeze, unul după altul.

 

Ce înseamnă că încetează de a mai funcționa?

 

Cum funcționează elementul pământ? Dă soliditate, dă duritate. Ce se întâmplă când se descompune? Apare senzația de greutate, pierderea capacității de mișcare. Cel care moare, are halucinația ca munții cad peste el. Deodată, totul se prăbușește asupra lui. Acest lucru se întâmplă atunci când elementul pământ încetează să mai funcționeze.

 

După care, elementul apă încetează să mai funcționeze. Elementul apă este responsabil de toate fluidele care curg. Cum se manifestă încetarea elementului apă? Există o uscăciune teribilă în corp; Limba se umflă. Persoana se simte însetată, dar nu mai este în stare să bea. Halucinația pe care o are este că se înecă într-un ocean imens de apă. Cea ce este o suferință cumplită.

 

Apoi simte ca și cum ar arde, când elementul foc nu mai funcționează.

 

Iar când elementul aer încetează să mai funcționeze, persoana simte că este prinsă într-o tornadă uriașă pe care nu o poate controla. Toate „catastrofele naturale”, cutremurele, inundațiile, incendiile și tornadele – toate se întâmplă în momentul morții și nu avem niciun control asupra acestui proces.

 

Mintea, care se sprijinea pe corp, este, de asemenea, în haos. Și toate lucrurile vii sunt reduse la nimic. Dacă elementele m-au făcut o ființă vie, ele vor înceta să mai funcționeze. Iar toți cei care stau în jurul patului meu văd un trup inert. Dar eu nu mai am această experiență deja. Tot ce am crezut a fi eu – a dispărut. Totul dispare. Mintea care înțelegea ceva, recunoștea ceva, iubea sau ura pe cineva – totul se șterge. Totul ni se ia cu forța.

 

Persoana care moare, trece printr-o serie de halucinații înfricoșătoare. Și toată lumea trece prin aceleași halucinații.

 

Nu ne vom mai putea aminti de nicio persoană din viața noastră. Simțurile se duc primele. Apoi, memoria se estompează și cel mort nu-și mai amintește nimic de ce a avut în această viață, nimic. Iar când va ajunge în Bardo nu-și va mai aminti absolut nimic. Și indiferent de câte bunuri a avut, nu-l vor ajuta cu nimic.

 

 

 

Pentru un practicant serios, cel care se bazează pe practică, toate aceste treceri vor fi complet diferite.

 

Fiecare persoană obișnuită care moare, și care nu este un practicant tantric serios, trece prin această suferință. Conștiința lor, când începe să se separe, se va afla sub forțele karmice. Iar acest lucru nu se poate vedea, și nimeni nu poate să-l relateze. Mintea nu se mai exprimă prin corp. Practicanții foarte avansați învață să controleze procesul înainte de a muri, așa că ei îl știu.